Acasă Blog Pagina 4776

Încă două accidente în Canionul 7 Scări

0

Două turiste și-au fracturat gleznele în Canionul 7 Scări, iar o adolescentă care era prima oară pe munte și-a rupt piciorul în drum spre Piatra Mare. Salvamontiștii le-au coborât în siguranță de pe munte și le-au transportat la echipajele SMURD.
„Trei intervenții in ultimele două zile. Toate trei, cauzate de traumatisme la membrele inferioare, au necesitat intervenții si au fost predate celor de la SMURD. O tânără de 12 ani, aflată pentru prima data pe munte, a suferit o fractură la glezna, pe traseul Familiar. Am fost nevoiti sa intervenim și pe traseul spre Canionul 7 Scări pentru a cobori două doamne, tot cu fractură la gleznă, până la Dambu Morii, de unde au fost preluate de ambulanța SMURD. Multumim voluntarilor Salvamont si colegilor de la RPLP Săcele pentru ajutor“, anunță Salvamont Săcele.

Răfuială între clanuri pe o stradă din Săcele

0

O răfuială în plină stradă la Săcele s-a lăsat cu victime dar și rețineri, pentru că fost necesară intervenția mascaților pentru a aplana încăierarea între cele două clanuri. Locatarii din zonă, martori la bătaie, au sunat la 112. Două persoane, grav rănite, au fost transportate la spital de echipajele SMURD. Mai mulți bărbați implicați în conflict au fost ridicați de ,,mascați” și conduși la Parchet pentru audieri. Procurorii au deschis un dosar penal pentru lovire și alte violențe.
„La data de 13 septembrie 2020, Poliția Municipiului Săcele a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că pe raza municipiului Săcele din județul Brașov are loc un conflict în care sunt implicate mai multe persoane.
La fața locului s-au deplasat, de îndată, efective din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Poliția Municipiului Săcele, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, care în scurt timp, au restabilit ordinea.
Două persoane au avut fost transportate la spital pentru investigații medicale. Persoanele implicate au fost conduse la sediul subunității de poliție în vederea audierii. În continuare, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei”, precizează IPJ Brașov.

Trei răniți într-un accident pe ocolitoarea Brașovului

0

O camionetă cu remorcă s-a răsturnat, în această dimineață, pe Ocolitoare a Brașovului,în zona Stupini. Trei persoane au fost rănite, dintre care două sunt în stare gravă și au ajuns la spital.
„În fapt, un bărbat în vârstă de 54 ani care conducea o autoutilitară, ce tracta o remorcă, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.
În urma accidentului rutier au rezultat trei victime, pasageri în autoutilitară, două dintre acestea fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale, iar cea de-a treia a refuzat transportul la o unitate medicală.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, agent Nadia Olaru.
sursa foto: INFO TRAFIC Jud Brasov

Mască pe primul clopoțel

0

l Anul şcolar începe în condiţii speciale și la Brașov
l Festivitățile tradiționale la început de an au fost înlocuite cu reguli de siguranță sanitară, dar sunt școli care mai au pe cap și lucrări încă neterminate

Anul școlar începe azi în toate școlile, gradinițele și liceele din Brașov în condiții speciale dictate DE pandemie. Festivitățile tradiționale la început de an școlar au fost înlocuite cu reguli de siguranță, care țin de respectarea traseelor și fluxurilor de intrare și ieșire în unitățile de învățământ, de folosirea dezinfectantilor pentru păstrarea curățeniei și restrictiții de interacțiune. Peste toate acestea, există școli la care sunt încă deschise șantiere, spune viceprimarul Brașovului, Costel Mihai. El a precizat însă că acestea sunt bine delimitate de zonele unde se desfășoară cursurile și că au termene de finalizare relative apropiate.

Toate școlile sunt pregătite

„Toate şcolile sunt pregătite din punct de vedere tehnic, pentru a primi copiii. Pe lângă măsurile de creare a unor fluxuri de intrare şi ieşire, am pus la dispoziţia fiecărei unităţi de învăţământ, de la dezinfectanţi, la măşti de diferite dimensiuni”, a declarat viceprimarul Costel Mihai. Acesta spune că anul şcolar va începe în condiţiile dictate de criză, însă în siguranţă. Pe de altă parte, tocmai condiţiile crizei create de pandemie au făcut ca unele lucrări de reparaţii curente, reparaţii capitale sau igienizări să fie făcute mai repede, începând chiar din perioada în care copiii nu au mai venit la şcoală, la finele anului şcolar trecut. „Ne-am permis să începem mai repede aceste lucrări şi astfel am făcut igienizări, reparaţii curente, reparaţii capitale, spaţiile verzi, iar acolo unde acest lucru a fost solicitat, am făcut şi asfaltări în curtea şcolii”, a mai spus Costel Mihai.

Trei şcoli au şantier în clădire

Printre elevii care încep şcoala în unităţi proaspăt extinse se numără copiii de la Grădinița nr. 11 şi elevii de la Şcoala gimnazială nr. 19. La Grădiniţa 11 s-a făcut o extidere prin mansardarea actualei clădiri, ceea ce permite, în condiţii normale, încă 100 de locuri la cele 300 existente. De asemenea, Şcoala gimnazială nr. 19 a fost şi ea extinsă, cu încă un etaj, şi în acest caz, lucrările fiind finalizate în vacanţa de vară. Astfel, unitatea de învăţământ are acum încă  nouă săli de clasă noi, dintre care un laborator şi o sală multifuncţională de mai mari dimensiuni formată din două săli mai mici care pot fi despărţite, atunci când are loc o şedinţă cu mai mulţi participanţi.
La polul opus, trei instituţii de învăţământ vor începe şcoala cu şantierul în clădire. Este vorba despre Şcoala gimnazială nr. 2, Liceul „Andrei Mureşeanu” şi Colegiul Naţional Unirea. „În cazul Şcolii nr. 2, peste vară s-a lucrat la extinderea celor două corpuri. Acolo lucrările sunt finalizate complet, iar copiii pot veni în siguranţă la şcoală. Mai există însă corpul de legătură între cele două,  unde se lucrează în termen. Şantierul este însă complet izolat de zona în care vor fi elevii”, a explicat Costel Mihai. În ceea ce priveşte Colegiul Naţional „Unirea”, viceprimarul spune că şi aici, şantierul este bine izolat de zona în care se ţin cursuri şi că lucrările sunt în termen. La „Andrei Mureşeanu”, lucrările se vor termina în maximum două săptămâni, susţine edilul, deşi termenul contractual de finalizare era în luna ianuarie a anului viitor.

„Din compasiune“ pentru ministru: „Mă ofer eu, domnule ministru Tătaru! Și, pe deasupra, GRATIS“!

0

l Pamfletul chirurgului brașovean Dan Grigorescu vine după scandalul iscat la Ministerul Sănătății unde a fost angajată, fără concurs, la departamentul de monitorizare a spitalelor regionale, o tânără cântăreață și fotomodel

„Acum, după ce ați dispus anularea angajării fără concurs a celor două consiliere dedicate întăririi colectivului Direcției Monitorizare, Implementare Spitale Regionale, zău că vă înțeleg pe deplin dificultatea în care ați fost puși, și dumneavoastră, ca ministru, și doamna Laura Gafton, directoarea direcției“, scrie, într-o postare pamflet, dr. Dan Grigorescu, șeful secției chirurgie plastică și reconstructivă la  Spitalul Județean Brașov, reprezentant al Asociației Noul Spital al Brașovului.
Mesajul chirurgului brașovean vine după scandalul iscat la Ministerul Sănătății unde a fost angajată, fără concurs, o tânără cântăreață și fotomodel, la departamentul de monitorizare a spitalelor regionale. S-a descoperit că nu era singura angajare de acest fel. Iată ce propune, în pamfletul său, dr. Dan Grigorescu. „Iar cum în Ministerul Sănătății nu aveți oameni care să genereze rezultate palpabile… Dar nu orice oameni, adică din ăștia care să se prezinte la întâmplare, aiurea, așa, să se angajeze și ei la stat, ci dintr-ăștia tineri, pricepuți și energici precum cele două concurente (Filip Codruța și Pantea Gabriela) care s-au bătut, practic pe cele două posturi vacante! Iar acum, după tot acest scandal monstruos, să nu le aveți nici pe ele… e greu de muncit în DMISR, zău, așa!
Tocmai de aceea, din compasiune pentru situația în care sunteți, vă fac o propunere imposibil de refuzat: numiți-mă pe mine consilier (chiar și numai „debutant”, că nu mă supăr)! Ați avea numai avantaje de pe urma acestei decizii. Iată câteva!
1. Mă ofer să îndeplinesc sarcinile de consilier fără a primi vreun salariu, așa că veți putea face o economie importantă la bugetul ministerului. La început, pentru vreo trei luni, timp în care, dacă mă ajutați cu un mic lobby la conducerea SCJUBv, mi-aș lua concediu fără plată. Asta pentru că nu vreau să lucrez în virtual, on-line sau cum se mai poartă prin minister, ci nemijlocit, alături de oamenii reali de acolo. Cu munca de la Facultatea de Medicină oi scoate-o eu cumva la capăt în contextul predării în virtual, bine-înțeles, și cu sprijinul conducerii acesteia! Ce va fi după un trimestru, vom mai vedea, în funcție de cât de mulțumiți vom fi unul de celălalt… Dar tot gratuit ar rămâne, să fim bine înțeleși!
2. Am aproape toate calitățile care au recomandat-o pe domnișoara Codruța Filip: deși medic primar, sunt absolvent și de drept. Am (avut) voce, așa încât, cam la vârsta Codruței, am fost un membru titular al Corului Intermezzo din Cluj, după care am cântat și în vreo două coruri de biserică. Am fost și model. N-o spun eu, mi-au spus-o câteva persoane mai tinere, care mi-au declarat, cu un delay de vreo douăzeci de ani de la intersecția destinelor noastre, că le-am servit ca model, dar numai în viață. Din portofoliul meu de model lipsește cu desăvârșire zona foto sau cea de catwalk (eu nu am fost un obișnuit al podiumurilor decât ca premiant, dar asta nu se pune, cu siguranță!).
Nu știu dacă pentru cei din resurse umane din minister contează, dar în domeniul folcloric stau chiar mai bine decât Codruța: am fost și dansator de dansuri populare la ansamblul „Mărțișorul” din Cluj! CV-ul meu suferă, în schimb, la relațiile bune cu lumea politică și în privința vârstei. La astea mă bate de departe, pentru că, din păcate pentru mine, le am invers decât Codruța. Posed în schimb, altele în plus. Vedeți, pe lângă cel în științe juridice, mai am un masterat în managementul sistemelor de asigurări de sănătate, la care se adaugă și o competență certificată de ISP în managementul de spital (am și fost câțiva ani directorul general al unui mare spital clinic județean de urgență).
3. Mai aduc în discuție, evident, în favoarea mea, și munca mea continuă de fix 5 ani pe care am depus-o în inițierea, dezvoltarea și promovarea proiectului Noului Spital al Brașovului, devenit, fără voia mea, dar cu intruziune politică, și regional. Competența mea în acest domeniu (atâta câtă o fi) își are rădăcinile în documentarea atentă, urmare a prezenței mele nemijlocite, ca bursier, a trei sisteme de sănătate performante: cel olandez, cel elvețian și cel american. Alături de mine, parte a Asociației Noul Spital al Brașovului, sunt alți câțiva colegi care au o experiență asemănătoare cu a mea.

Cine nu și-ar dori o astfel de ofertă, domnule ministru?

Ofertă-ofertă, dar am și eu o condiție de pus. Doresc să mi se permită să mă ocup nu numai de cele trei spitale regionale pe care le iubește politicul transpartinic (Iași, Cluj și Craiova), ci, în egală măsură, și de Noul Spital Clinic de Urgență Brașov, regional sau nu, cum s-o va mai numi peste timp.
Și să îmi dați mână liberă să îmi îndrept atenția spre ceva de care nimeni nu s-a ocupat concret până acum, deși mulți s-au lăudat că o vor face: definirea spitalului regional ca entitate aparținând sistemului sanitar de stat!
Noi vrem să construim spitale regionale, domnule ministru, dar nu avem o definiție exactă a acestora!
Restul, la interviu! Ce ziceți? Batem palma?“

Charley Ottley, Cetăţean de Onoare al Braşovului

0

l Jurnalistul britanic Charley Ottley, cel care a promovat Brașovul și România în toată lumea, a primit titlul în prezenţa Excelenţei Sale, Andrew Noble, Ambasadorul Marii Britanii

Jurnalistul britanic Charley Ottley a primit, în ultima şedinţă din acest mandat al actualului Consiliu Local, titlul de Cetăţean de onoare al municipiuui Braşov. Titlul a fost decernat în prezenţa Excelenţei Sale, Andrew Noble, Ambasadorul Marii Britanii în România, a europarlamentarului Siegfried Mureşan, a prefectului Cătălin Văsîi şi a preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea.
Începând cu anul 2011, Charlie Ottley și-a concentrat activitatea pe moștenirea naturală și culturală a României, precum și pe ultima zonă cu adevărat sălbatică a Europei, scriind și realizând Wild Carpathia – o serie de filme documentare, cu caracter ecologic. În acest demers a fost sprijinit de o serie de persoane publice foarte influente, inclusiv de către Alteța Sa Regală Prințul Charles de Wales și de către Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române. Serialul, care a fost difuzat în întreaga lume în 110 țări și tradus în 11 limbi, are ca scop salvarea și păstrarea pădurilor și a frumuseților naturale ale României în stare corespunzătoare.
În anul 2020, Charlie Ottley a realizat un film de prezentare a Municipiului Brașov și a zonelor adiacente, ce are ca scop creșterea interesului turiștilor din țară și de peste hotare pentru orașul nostru, film care este promovat la televiziunile naționale și pe postul BBC World. Varianta lungă a filmului de prezentare a Braşovului are 6 minute și 15 secunde, iar varianta-spot, 1 minut și 31 de secunde. Decernarea titlului de Cetăţean de onoare a fost motivată de Minicipalitate tocmai prin faptul că britanicul a promovat Braşovul în toată lumea.
Pe de altă parte, trebuie precizat că pentru toate serviciile sale şi pentru materialele video de promovare realizate, Ottley a fost remunerat de Municipalitate. Pentru cele două variante ale filmului de prezentare – cea lungă, de 6 minute şi 15 secunde şi cea spot, de 1 minut şi 31 de secunde, jurnalistul britanic a încasat 17.000 de euro.

Sună de intrare și pentru Poliția Școlară

0

Odată cu debutul anului școlar, sună de intrare și pentru Poliția Siguranță Școlară. Polițiștii de la această structură vor acționa exclusiv pentru un mediu școlar sigur, pe toate aspectele ce privesc elevii și profesorii. Asigurarea unui mediu școlar sigur, protejat de diferitele forme de manifestare a criminalității, este o prioritatea pentru Poliția Română. În vederea îndeplinirii acestui obiectiv, a fost aprobată înființarea unei structuri de poliție care să participe activ la consolidarea unui climat optim de siguranță în unitățile de învățământ. Începând cu acest an școlar, odată cu crearea acestei structuri specializate, în mediul școlar va exista o prezență mult mai mare și mai activă a polițiștilor și o mai bună interacțiune cu elevii, cu familiile acestora și cu profesorii, precum și cunoașterea caracteristicilor socio-demografice din zona unităților de învățământ vor ajuta la prevenirea bullying-ului și a faptelor antisociale.

Încă una: Licitație pentru construirea celei de a zecea creșe din Brașov

0

Autor: Mihaela PARGHEL

l Terenul pe care va fi amplasată creșa are o suprafață de 3.176 mp și este situat în intravilanul municipiului, pe strada Turnului nr. 5

Municipalitatea lansează licitația pentru proiectarea și construirea noii creșe din zona Tractorul – Coresi. Documentația de achiziție a fost transmisă în data 9 septembrie 2020, către Agenția Națională de Achiziții Publice, în vederea verificării, înainte de publicarea anunțului în SICAP, a declarat viceprimarul Brașovului Costel Mihai (foto). Aceasta va fi a zecea creșă din oraș, după cele opt existente în prezent, și o a noua care este în curs de construire deja, pe strada Apollo din Astra, cu posibilitatea de a fi finalizată chiar din acest an.

Construcția trebuie realizată în 18 luni

Valoarea estimată a contractului de proiectare și execuție a noii creșe dn Tractorul-Coresi este de 8.155.973,67 lei fără TVA, respectiv 9.705.608,67 lei cu TVA inclus, iar perioada de implementare, 18 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor (3 luni pentru proiectare și 15 luni pentru execuție). Creșa va aduce peste 60 de locuri noi, spune viceprimarul Costel Mihai. „Mă bucur că am ajuns în acest stadiu, în care lansăm licitația pentru proiectarea și execuția încă unei creșe în Brașov, cu atât mai mult cu cât Analiza de situație pe serviciile acordate copiilor de vârste mici – un document realizat împreună cu specialiști și oameni implicați în domeniu, arată o nevoie stringentă pe această categorie de educație timpurie. Noua creșă ce va deservi zona Tractorul – Coresi va fi o clădire specială, în regim Demisol+Parter+Etaj, cu o capacitate de minim 64 de locuri şi va cuprinde dotările necesare pentru cinci grupe de copii cu vârsta cuprinsă între 3 luni şi 3 ani”, a declarant viceprimarul Costel Mihai. Locurile respective vor fi repatizate în două grupe mari (o grupă fiind constituită din 15 copii), două grupe mijlocii (o grupă fiind constituită din 12 copii) și o grupă mică (o grupă fiind constituită din 10 copii).

Creșa se ridică pe un teren donat de dezvoltatorul imobiliar

Terenul pe care va fi amplasată creșa are o suprafață de 3.176 mp și este situat în intravilanul municipiului Brașov, pe strada Turnului nr. 5. El a fost donat de un dezvoltator imobiliar din zonă. Unitatea va avea o amprentă la sol de 780 mp, suprafață desfășurată de 1.802 mp și suprafață utilă de 1.546 mp. Creşa va avea o arhitectură modernă şi o cromatică adaptată zonei respective. Faţada va fi izolată cu vată minerală, pentru un consum energetic redus şi finisată decorativ cu cărămidă tip Klinker şi placare cu lemn Trespa. De asemenea, va exista o curte cu funcţiuni pentru copii cu vârste de 1-3 ani. „Sperăm ca odată cu această construcţie să rezolvăm măcar o parte din solicitările venite din această zonă a oraşului. Într-un viitor nu foarte îndepărtat, în vecinătatea acestei creșe avem în plan şi amenajarea unei grădiniţe, pentru a avea ambele tipuri de unităţi de educaţie timpurie necesare unui cartier în continuă extindere, cum este Tractorul. În continuare avem un deficit în ceea ce privește unitățile de educație timpurie- creșe și grădinițe – însă căutăm să identificăm soluții pentru a le acoperi. Avem deja în lucru, într-un stadiu foarte avansat, cea de a noua creșă din Braşov, pe str. Apollo, iar creșa de pe str. Tudor Vladimirescu vine de acum cu un plus de locuri, prin extindere. Avem în vedere şi o creşă pentru cartierul Bartolomeu-Avantgarden, care are acelaşi specific ca şi Tractorul-Coresi, fiind o zonă în continua dezvoltare. Şi aici, construcţia se va face tot pe un teren donat de dezvoltatorul imobiliar. De altfel, mă bucur că aceşti investitori au înţeles că împreună cu autoritatea locală pot oferi condiţii mai bune de trai celor care aleg să cumpere o locuinţă în noile cartiere”, a încheiat viceprimarul Costel Mihai.

Zi sfântă: De Ziua Crucii se ține post negru pentru vindecarea de boli

0

l Biserica a rânduit sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci a Domnului Iisus Hristos la 14 septembrie, în amintirea zilei când a fost redescoperită, pe Golgota, de către Sfinții Împărați Constantin și Elena, Crucea pe care a fost răstingnit Iisus

Înălțarea Sfintei Cruci este una dintre cele mai vechi sărbători creștine, închinată Crucii Domnului nostru Iisus Hristos. Biserica a rânduit sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci a Domnului Iisus Hristos la 14 septembrie, în amintirea zilei când a fost redescoperită, pe Golgota, de către Sfinții Împărați Constantin și Elena, Crucea pe care a fost răstingnit Iisus. Aceștia au găsit niște cruci și, neștiind care este Crucea Domnului, au atins, la îndemnul îngerului, crucile de trupul unei femei moarte. Atunci când a fost atinsă cu Sfânta Cruce, femeia a înviat. Crucea a fost înălțată pentru a fi văzută de mulțime și, de atunci, acest praznic a fost trecut între sărbătorile tuturor creștinilor.

Simbolul credinței creștine

Crucea este simbolul credinței creștine. Pe 14 septembrie, ortodocșii postesc la praznicul împărătesc al înălțării Sfintei Cruci pe care s-a jertfit Iisus Hristos. Sfinții Părinți ne îndeamnă să se închinăm cu semnul crucii, cinstindu-l astfel pe Mântuitor, aducând în sufletele noastre dragostea pentru cel care a trecut din viață spre moarte pe cruce, pentru izbăvirea păcatelor noastre. Pe 14 septembrie cinstim două evenimente: aflarea crucii pe care a fost răstignit Iisus și înălțarea ei solemnă de către episcopul Macarie de Ierusalim, în anul 335, și readucerea lemnului crucii de la perși, în anul 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în anul 630. Crucea rămâne semnul cel mai de seamă al creștinismului, iar cinstirea ei s-a răspândit mai ales din secolul IV, încă din timpul vieții Sfinților Împărați Constantin și Elena. Astăzi în biserici se țin slujbe speciale, trebuie să ne rugăm și să ținem post.

Vedenia împăratului Constantin

În Scrierile Sfinte se povestește cum Constantin cel Mare, întâiul împărat al creștinilor, era la Roma, unde se războia cu Maxențiu. Inamicul era numeros și împăratul se temea de înfrângere. Atunci, i s-a arătat în amiaza zilei semnul Crucii cu stele pe cer și litere romane care formau un mesaj: „In hoc signo vinces“ („Întru aceasta vei birui“). Iisus i-a apărut în vis, cerându-i să însemne cu crucea toate steagurile și scuturile ostașilor săi. Tulburat, Constantin cel Mare a însemnat cu crucea uniformele soldaților și a poruncit să se facă o cruce de aur, întocmai celei care i se arătase, care a fost purtată în fața oștenilor. Armata lui a biruit vrăjmașii. Văzând puterea Sfintei Cruci, împăratul, care ulterior s-a creștinat, a trimis-o pe mama sa să afle la Ierusalim Crucea pe care a fost răstignit Domnul.

Minunea Sfintei Cruci

Sfânta Elena a găsit la Golgota trei cruci, cu tot cu piroane, a Mântuitorului și ale celor doi tâlhari răstigniți de-a dreapta și de-a stânga lui Iisus. Sfânta Elena nu știa care e Crucea Sfântă, dar a aflat-o printr-o minune. O văduvă al cărei sicriu a fost atins cu Sfânta Cruce s-a sculat din moarte. Cutremurată, împărăteasa a îngenuncheat și a sărutat sfântul lemn. Fericitul Macarie, Patriarhul locului, a înălțat crucea deasupra amvonului, ca să poată fi văzută de mulțimea de credincioși care se îmbulzeau, spunând: „Doamne, miluiește-ne cu puterea Crucii Tale“. De atunci, aceasta a fost ziua Înălțării Sfintei Cruci, numită și Făcătoare de Viață. În amintirea momentului din anul 335, an de an, în fiecare biserică este așezată Sfânta Cruce în mijlocul sfântului lăcaș, iar creștinii o împodobesc cu flori și se închină. Este o zi de post, o zi în care suntem chemați să medităm la Jertfa Mântuitorului, la suferințele îndurate pentru noi, oamenii. Slujbele și cântările bisericești subliniază tocmai importanța Crucii în viața creștinilor: „Mântuiește, Doamne, poporul Tău, și binecuvântează moștenirea Ta. Biruință binecredincioșilor creștini asupra celor potrivnici dăruiește și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău“ (Troparul Înălțării Sfintei Cruci).

Împărțirea Crucii

Astăzi, fragmente din lemnul sfânt se află la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, la Roma, Constantinopol, Veria și Muntele Athos. Cea mai mare bucată este la Mănăstirea Xiropotamou, din Sf. Munte Athos. Dar chiar dacă astăzi avem doar fragmente ale Sfintei Cruci, simbolul crucii este neștirbit. Făcându-ne cruce, evocăm patima mântuitoare pentru lume a lui Iisus.

Credințe populare

Tradiția populară consideră că, în această zi, toate gângăniile și șerpii intră în pământ unde iernează până la Alexii (17 martie). Printre șerpii care se ascund în aluniș, unul are în gușă o piatră prețioasă, tămăduitoare de multe boli. După Ziua Crucii nimănui nu-i mai e îngăduit să ucidă șerpi. Ziua Crucii e ziua șarpelui, nu se taie lemne, ca să nu vină șerpii la case. Este ziua care marchează schimbarea anotimpurilor. Este și ultima zi în care se culeg buruieni de leac. Acum începe culesul viilor, se țin slujbe speciale de binecuvântare a rodului și a butoaielor pentru vin. La cules, se lasă păsărilor ultimul buștean al viei considerat „strugurele lui Dumnezeu“. Fragii găsiți după ce trece Ziua Crucii nu trebuie mâncați, fiind socotiți ai morților. Perele culese de Ziua Crucii sunt bune de bubă rea. Dacă mai tună după Ziua Crucii, toamna va fi lungă. Cine lucrează de Ziua Crucii se va îmbolnăvi de boală grea. Azi nu se mănâncă nimic din ce are forma crucii, cum ar fi usturoi, nuci, prune, pepeni sau pește. Nu se lucrează pe câmp sau în casă, pentru a nu atrage primejdiile. În schimb, cei care țin post negru, însoțit de rugăciune din suflet, se vindecă de multe boli grele.

Crede că e șmecheră: Daniela Crudu vinde tricouri cu chipul lui Ceauşescu

0

Daniela Crudu n-a stat degeaba la vreme de pandemie, fiind „Regina reclamelor”, pe conturile sociale, fiecare postare aducându-i în cont câteva sute de euro. După ce a promovat saloane de înfrumuseţare, o sală de jocuri de noroc şi firme de lenjerie intimă, iată că acum îşi invită fanii să cumpere şi tricouri cu tot felul de imprimeuri, unele chiar deocheate, cu sâni şi mesaje incitante, dar şi cu pozele ei din Playboy, la preţul de 220 de lei. Deunăzi, ea s-a pozat şi într-o bluză neagră, pe care trona chipul lui Nicolae Ceauşescu.
Preţul articolului vestimentar este de 160 de lei, redus de la 200 de lei. „Vrem să ne asigurăm că vă oferă cea mai bună senzaţie atunci când îl purtaţi şi vă face să ieşiţi în evidenţă”, menţionează cei care gestionează site-ul de vânzări online.