AcasăStiri BrasovLiterele de pe Tâmpa, în albastru, pentru Ziua Mondială de luptă împotriva...

Literele de pe Tâmpa, în albastru, pentru Ziua Mondială de luptă împotriva Diabetului

- Advertisement -

Literele de pe Tâmpa sunt iluminate în albastru, în această seară, la solicitarea Lions Club Brașov – District 124 România și a Diabet Center SRL, pentru a marca Ziua Mondială de luptă împotriva Diabetului.

- Advertisement -

Citiți și:

Peste 49.000 de persoane cu diabet, în evidențele cabinetelor de specialitate din județul Brașov

Ziua Mondială a Diabetului este simbolizată printr-un cerc albastru, simbol al solidarității cu persoanele care trăiesc cu diabet. Inițiativa contribuie la campania de conștientizare asupra importanței prevenției, diagnosticării precoce și îngrijirii persoanelor cu diabet zaharat.

- Advertisement -

Data de 14 noiembrie a fost aleasă pentru a-l omagia pe unul dintre cei doi premianți Nobel creditați cu descoperirea insulinei, fiziologul și farmacologul canadian Frederick Banting (născut la 14 noiembrie 1891), cel care a studiat secreția internă a pancreasului și a introdus insulina în terapie, în 1922. Insulina a fost descoperită în 1921 de dr. Nicolae Paulescu, dar a fost denumită „pancreină“. Meritele i-au fost recunoscute abia 50 de ani mai târziu, în articolul lui Murray Anderson, profesor de fiziologie la College of Medicine din Glasgow.

Diabetul zaharat este o boală cronică, netransmisibilă, caracterizată printr-un nivel ridicat al glicemiei în sânge, provocat de defecte în producerea și/sau folosirea necorespunzătoare a insulinei în organism.

Potrivit Ministerului Sănătății, alimentația nesănătoasă de tip fast-food, lipsa activităților fizice, stresul, poluarea excesivă sunt câteva dintre cauzele care astăzi au făcut că diabetul să se răspândească.

Prevenția are un rol hotărâtor în controlul diabetului prin metode naturale.
Alimentația sănătoasă, mișcarea și renunțarea la fumat sunt, potrivit medicilor, principalele metode prin care se poate preveni această afecțiune. Fructele și legumele proaspete, alimentele bogate în vitamine și acizi grași Omega 3 sunt principalele surse de hrană care vă păstrează sănătoși.

Țara noastră se numără printre puținele state la nivel mondial unde funcționează specialitatea de diabet zaharat, nutriție și boli metabolice ca specialitate medicală de sine stătătoare, dedicată exclusiv îngrijirii persoanelor cu diabet și complicații ale diabetului.

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov

COMENTARII RECENTE