10.8 C
Braşov
AcasăStiri BrasovCharley Ottley, Cetăţean de Onoare al Braşovului

Charley Ottley, Cetăţean de Onoare al Braşovului

l Jurnalistul britanic Charley Ottley, cel care a promovat Brașovul și România în toată lumea, a primit titlul în prezenţa Excelenţei Sale, Andrew Noble, Ambasadorul Marii Britanii

Jurnalistul britanic Charley Ottley a primit, în ultima şedinţă din acest mandat al actualului Consiliu Local, titlul de Cetăţean de onoare al municipiuui Braşov. Titlul a fost decernat în prezenţa Excelenţei Sale, Andrew Noble, Ambasadorul Marii Britanii în România, a europarlamentarului Siegfried Mureşan, a prefectului Cătălin Văsîi şi a preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea.
Începând cu anul 2011, Charlie Ottley și-a concentrat activitatea pe moștenirea naturală și culturală a României, precum și pe ultima zonă cu adevărat sălbatică a Europei, scriind și realizând Wild Carpathia – o serie de filme documentare, cu caracter ecologic. În acest demers a fost sprijinit de o serie de persoane publice foarte influente, inclusiv de către Alteța Sa Regală Prințul Charles de Wales și de către Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române. Serialul, care a fost difuzat în întreaga lume în 110 țări și tradus în 11 limbi, are ca scop salvarea și păstrarea pădurilor și a frumuseților naturale ale României în stare corespunzătoare.
În anul 2020, Charlie Ottley a realizat un film de prezentare a Municipiului Brașov și a zonelor adiacente, ce are ca scop creșterea interesului turiștilor din țară și de peste hotare pentru orașul nostru, film care este promovat la televiziunile naționale și pe postul BBC World. Varianta lungă a filmului de prezentare a Braşovului are 6 minute și 15 secunde, iar varianta-spot, 1 minut și 31 de secunde. Decernarea titlului de Cetăţean de onoare a fost motivată de Minicipalitate tocmai prin faptul că britanicul a promovat Braşovul în toată lumea.
Pe de altă parte, trebuie precizat că pentru toate serviciile sale şi pentru materialele video de promovare realizate, Ottley a fost remunerat de Municipalitate. Pentru cele două variante ale filmului de prezentare – cea lungă, de 6 minute şi 15 secunde şi cea spot, de 1 minut şi 31 de secunde, jurnalistul britanic a încasat 17.000 de euro.

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE

Blogar solidar cu boschetarul roman de pretutindeni on Primarul din Făgăraș a ”boicotat” începutul anului școlar
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
blogger most sustainable most ecologic on Ziua Limbii Române