Acasă Blog Pagina 4767

Ajutoare de 1 miliard de euro pentru IMM-uri, PFA-uri și ONG-uri

0

l Firmele mici, persoanele care lucrează pe cont propriu, precum și ONG‑urile sau cabinete medicale pot obține ajutoare nerambursabile, care pornesc de la 2000 de euro și pot ajunge la 200.000 de euro

Firmele mici, persoanele care lucrează pe cont propriu, precum și ONG-urile sau cabinete medicale pot obține ajutoare nerambursabile, care pornesc de la 2000 de euro și pot ajunge la 200.000 de euro. Cei interesați să ia bani europeni nerambursabili pot să-și deschidă conturi pe o platforma dedicată a Ministerului Economiei. Fondurile ajung pentru 50.000 de beneficiari, au anunțat autoritățile și ar putea ajunge la solicitanți până la sfârșitul anului.

Cum te înregistrezi și ce soluții ai la posibilele probleme

Ieri a fost a doua zi pentru faza de preînregistrare a aplicanților pentru constituirea de profil de utilizator în sistemul electronic de înscriere la fondurile europene de 1 miliard de euro pentru IMM, PFA, ONG și cabinete medicale individuale, iar o serie de aplicanți s-au cam confruntat cu unele probleme, pentru care autoritățile spun că au soluții.
Preînregistrarea se face la https://granturi.imm.gov.ro/auth/login, în aplicația electronică realizată de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) pentru Ministerul Economiei. Ministerul Economiei face apel la aplicanți să folosească mailuri pe Gmail, în loc de Yahoo, și enumeră și alte soluții la problemele semnalate de utilizatori:
1. Parola asociată noului cont trebuie să conțină literă mare, literă mică, cifră și caracter special. În cazul în care vă apare un chenar roșu, înseamnă că nu ați introdus toate tipurile de caractere solicitate. Acest lucru se aplică indiferent dacă ați primit mesajul că parola creată este puternică.
2. Dacă adresa dumneavoastră de e-mail este pe un domeniu diferit, există posibilitatea să nu aveți configurat TLS pe server și, drept urmare, să nu poată fi primită confirmarea.
3. Pentru adresele de e-mail Yahoo, confirmarea poate avea întârzieri. În prezent, se lucrează la remedierea timpului de răspuns. Precizăm că pentru adresele de e-mail Gmail, confirmarea ajunge mult mai repede.
4. O posibilă cauză pentru imposibilitatea de a finaliza etapa de preînscriere este omiterea selectării din listă a județului și localității. Dacă întâmpinați probleme în acest sens, vă recomandăm să încercați un alt browser de internet și, din nou, să selectați din lista afișată localitatea și județul.
5. Dacă nu ați reușit să încărcați documentul semnat electronic, există posibilitatea ca datele introduse în profil și datele posesorului semnăturii electronice să nu corespundă. În acest sens, vă recomandăm să faceți verificări în baza de date (CNP, seria și numărul actului de identitate introduse), pentru a corespunde cu posesorul semnăturii electronice. În situația în care ați creat un cont cu altă persoană, nu mai pot fi făcute alte modificări și, prin urmare, trebuie că creați un alt cont.
6. La acționari se vor scoate condițiile și în viitorul apropiat veți putea introduce și acționari străini.
7. De asemenea, precizăm că unei semnături electronice îi pot fi asociate mai multe societăți.

Crearea contului e primul pas

Deocamdată, antreprenorii trebuie doar să-și creeze conturi pe platforma amintită. Reamintim că marți dimineața a fost lansat sistemul electronic de înscriere la cele 3 măsuri de sprijin pentru IMM-uri în vederea depășirii crizei COVID-19. În prima fază, potențialii aplicanți se preînregistrează în sistem pentru crearea profilurilor de utilizatori cu parole. Ulterior, la o dată încă neprecizată, Ministerul Economiei va lansa și sesiunea de aplicare propriu-zisă pentru fondurile europene în valoare totală de 1 miliard de euro.

Vremuri de altădată: Tradiții și bucate alese din Șchei și Brașovechi

0

l Patrimoniul gastronomic din Şchei şi Braşovechi tradițional, cele mai vechi comunități românești din Brașov, un basm de spus în zilele noastre

Patrimoniul gastronomic tradițional al celei mai vechi comunități românești din Brașov, cea din Braşov, va fi promovat prin mai multe evenimente menite să creeze un punct de atracţie în oraş, dar şi prin materiale documentare tipărite. Muzeul Etografic Braşov, Societatea Junilor Braşovecheni, Tradiţii Braşovechene, Asociaţia „Mă implic!” şi Agenţia Metropolitană Braşov au obţinut o finanţare de la Administraţia Fondului Cultural Naţional, pentru proiectul „Civilizaţia mesei în Braşov. Tradiții și bucate alese din Șcheii și Brașovechi”.

Culegere cu reţete din Şchei şi Braşovechi

Iniţiativa are în vedere, pe de o parte, crearea unor evenimente gastronomice care să promoveze preparatele specifice din Şcheii Braşovului, dar şi crearea unor workshop-uri, iar pe de altă parte, realizarea unei culegeri de preparate specifice acestei zone, la anumite sărbători şi momente ale anului. „Primul eveniment este intitulat Basmul și povestea ca izvoare istorice. Bucate și preparate din basmele românesti  este  o  introducere  a  publicului în atmosfera bucătăriei de  odinioară așa cum apare aceasta din basme românești, fiind organizată o prezentare și o seară de degustare a bucatelor prezentate în poveștile românești. Participanții vor fi încurajați să se îmbrace cu costume tradiționale românești pentru a reconstitui cât mai fidel atmosfera de meselor de odinioară. Al doilea eveniment, dedicat tradiției culinare din Brașov și  intitulat Bucate și preparate alese din Scheii Brașovului este un atelier cu videoproiecție despre preparatele culinare pe care le faceau românii din cartierul brașovean la anumite sărbatori și evenimente, urmat de o  o degustare de preparate specifice”, a explicat directorul muzeului de Etnografie Brașov, Alexandru Stănescu. Un alt eveniment este dedicat dulciurilor, mai ales plăcintelor care încă din secolul al XIX-lea au o sărbătoare specifică numită „Marțea cu plăcinte”, care are loc în a treia zi de Paști. Nunta în Șchei este un alt moment ales de organizatori pentru a recrea un tablou tradițional gastronomic.  Pe mese vor fi așezate  bucate și bauturi servite în vase tradiționale, exact cum este și în descrierea nunții în Schei la 1830 pe care a făcut-o  primul etnograf roman Gheorghe Pitiș.

Atelier pentru educaţia gustului

Prin implementarea proiectului, vor mai fi organizate și două ateliere, unul de pedagogie muzeală intitulat „Alimentația în Evul Mediu, în Brașov” însoțit de o video proiecție,  iar altul pentru educatia gustului cu tema „Comorile Orientului: Mirodeniile” în care participanții vor avea parte de experimente interactive, cum sunt. degustarea de compot medieval din patru soiuri de mere cu 7 condimente, sau a căpșunilor cu piper. Scopul acestor activități este de a contribui la refacerea identității culturale și a sentimentelor de apartenență, conectare și atasare la și față de patrimoniul gastronomic și culinar tradițional localități din  Țara Bârsei, cât și la formarea gustului publicului. Consultantul istoric al proiectului, Alexandru Stănescu a menționat că broșura care se va numi „Traditii, obiceiuri si bucate alese din Scheii Brasovului si Brasovechi”, va insera pe lângă rețete și informații cu poze despre obiceiurile și ritualurile care însoțesc mâncarea în timpul anumitor sărbători și momente din an. Broșura va fi tiparită într-un tiraj de 1000 de exemplar și va fi oferită cu titlu gratuit în bibliotecile publice, scoli, publicului brașovean și național (turiști), dar și participanților la activitățile din cadrul proiectului.

Teatrul „Sică Alexandrescu” ridică astăzi cortina

0

După jumătate de an, Teatrul „Sică Alexandrescu” ridică astăzi cortina. Brașovenii sunt invitați de la ora 19.00, în Sala Mare, la spectacolul „Mincinosul”. „De data aceasta, la propriu deschidem uşile sălii noastre, a Sălii Mari. Vom începe cu primul nostru spectacol, după multe luni de alte experienţe. Vom începe cu spectacolul «Mincinosul», un spectacol pe care îl dedicăm memoriei colegului nostru Marius Cisar”, a precizat Gabriel Costea, managerul Teatrului „Sică Alexandrescu”. Noile reguli pentru siguranța sanitară impun însă ca în Sala Mare să poată intra doar 182 de spectatori, față de cele 600 locuri disponibile. Colectivul Teatrului Sică Alexandrescu a jucat până acum, în noua stagiune, la Bastionul Țesătorilor, devenit în pandemie al Artiştilor.

Vibrate!festival aduce la Brașov integrala simfoniilor bethoveniene

0

Vibrate!festival îi invită pe brașoveni din 20 septembrie, la o săptămână de concerte care culminează cu integrala simfoniilor bethoveniene în transcripții camerale istorice. Evenimentul marchează astfel 250 de ani de la nașterea marelui compozitor.
„La fel ca în primele 5 ediții brașovene ale vibrate!festival, și la această ediție desfășurată pentru prima oară în trei orașe: Braşov (20 – 26 septembrie 2020), Turda şi Bucureşti (octombrie 2020) am selectat pentru fiecare dintre oraşe spaţii de consum de cultură capabile să ducă mai departe mesajul vibrate!festival: cultura este vie, trăiește, şi prin adaptare, readaptare rămânem un pilon de profesionism muzical. În cadrul concertelor live numărul de bilete va fi limitat, date fiind normele și recomandările oficial“, precizeyă organizatorii. Biletele vor fi disponibile la sălile de concert, cu excepția concertelor de la Centrul Multicultural Brașov, unde intrarea este liberă pe bază de rezervare.

Au trecut pe roşu: COVID la Grădiniţa nr. 22 din Braşov şi Şcoala din Şoarş

0

Autor: Mihaela PARGHEL

l La gradinița din Brașov a fost infectată o educatoare, iar școala din Șoarș se închide pentru că infecţiile cu SARS-CoV-2 au depăşit limita de 2,7 la mie

Grădiniţa nr. 22 „Micul Prinţ” din Braşov îşi va desfăşura activitatea, cel puţin până săptămâna viitoare, după scenariul roşu, ţinându-i pe copii acasă. Decizia a fost luată din cauza unui caz de COVID-19 depistat în rândul cadrelor didactice. De asemenea, Şcoala gimnazială din Şoarş se închide, din cauza incidenţei infecţiilor cu SARS-CoV-2, care au depăşit 2,7 la mie. Membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, convocat ieri de prefectul judeţului Braşov, au aprobat, prin vot unanim, instituirea scenariului roșu, până în data de 1 octombrie, în cazul Școlii Gimnaziale Șoarș, respectiv 21 septembrie a.c. în cazul Grădiniței cu program prelungit nr. 22 „Micul Prinț”.

„Scenariul roşu” a fost aprobat de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență

Prefectul județului Brașov, Mihai-Cătălin Văsii, a convocat ieri ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență în vederea dezbaterii și votării propunerilor de aplicare a scenariului roșu în cazul Școlii gimnaziale din comuna Șoarș și al Grădiniței cu program prelungit nr. 22 „Micul Prinț” din municipiul Brașov. Propunerile de aplicare a scenariului roșu, ce presupune participarea tuturor preșcolarilor și elevilor doar la activități/lecții online, au fost făcute de consiliile de administrație ale celor două unități, din care fac parte și reprezentanții părinților, fiind avizate de Direcția de Sănătate Publică Brașov și de Inspectoratul Școlar Județean.

La Şoarş sunt 6 cazuri, dintre care un elev

În cazul Grădiniței cu program prelungit nr. 22 „Micul Prinț” cauza este confirmarea infectării unei educatoare cu noul coronavirus. Pe de altă parte, deşi decizia Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a fost convocată ieri, se pare că grădiniţa nu a fost deschisă deloc de la începutul săptămânii, însă nu se ştie din ce motive, acest lucru nu a fost adus la cunoştinţa publicului de către Instituţia Prefectului. În privința Școlii Gimnaziale din localitatea Șoarș, unde incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 este de 2,76/ 1.000, propunerea a fost motivată de necesitatea protejării elevilor, dat fiind faptul că aceste cazuri au avut mulți contacți, iar comunitatea este expusă unui risc crescut de infectare.
„Nu ne dorim să bulversăm procesul de învățământ, dar nici să expunem copiii la risc. La Șoarș este vorba despre 6 cazuri, dintre care unul este al unui elev al școlii respective”, a afirmat directorul executiv al DSP Brașov, dr. Andrea Neculau.

S-a făcut un pic mai lumină în zona nouă din Tractorul

0

Lucrările de extindere a iluminatului public a fost finalizat pe majoritatea străzilor din zona nouă a cartierului Tractorul. Aceste lucrări presupun realizarea unui sistem de iluminat nou, compus din rețele de alimentare subterane, stâlpi metalici și aparate de iluminat cu tehnologie LED, precum și implementarea unui sistem de telegestiune, pe străzile aflate în domeniul public și care asigură accesul la casele sau ansamblurile de blocuri din acest cartier.

Lucrările continuă pe str. Socec, Manole Diamandi şi Ştefan Baciu

Municipalitatea a anunţat că până în prezent s-au finalizat lucrările de extindere a iluminatului public pe străzile George Bacovia, Liviu Rebreanu, Ionel Teodoreanu, George Călinescu, Eugen Jebeleanu, George Bacovia, Christian Pommarius, Ștefan Emilian, Emanoil Bernfeld și, parțial, Nicolae Labiș, I.C. Brătianu, Ioan Popasu, Ștefan Baciu, str. 1 Decembrie 1918 şi Adrian Păunescu. În această perioadă se vor executa lucrările de extindere a rețelei de iluminat public pe aleile din zona străzilor I.V. Socec – Manole Diamandi și Ștefan Baciu. Având în vedere că există tronsoane de străzi, cuprinse în această etapă de extindere care nu au reglementată situația juridică, astfel că nu se pot executa lucrări din fonduri publice, în luna august a acestui an s-a semnat un act adițional prin care au fost introduse alte străzi pe care să se deruleze această investiție. Acestea sunt str. Cascadei, str. Dihamului, str. Mălinului, str. Pomiculturii, str. Fânului, Calea Feldioarei (tronson ocolitoare-limita municipiului Brașov), str. Vasile Goldiș, str. Cucului, str. Bucegi, str. Curmăturii, str. I. Clopoțel.

În Tractorul sunt probleme cu procedurile legate de proprietate

În anul 2018, Municipalitatea a demarat un proiect de extindere a sistemului de iluminat public din Municipiul Brașov. A doua etapă de extindere, cu termen de finalizare sfârșitul acestui an, s-a concentrat pe zona nouă a cartierului Tractorul, pe străzile unde există deja blocuri sau case construite și care au reglementată situația juridică. Deși în contractul inițial erau cuprinse toate străzile și aleile din acest cartier, pentru că nu au fost finalizate procedurile legate de proprietatea terenurilor aferente anumitor tronsoane de străzi, la finalul acestui an se va ajunge la un procent de aproximativ de 85% de străzi cu sistem de iluminat public. Odată cu finalizarea problemelor juridice, proiectul va putea continua și pe celelalte tronsoane de străzi. Sumele rămase din acest contract au fost alocate, printr-un act adițional, continuării lucrărilor de extindere din cartierul Stupini, dar și în Bartolomeu.

Curtea de Apel Braşov a părăsit clădirea CJ

0

Serviciile și direcțiile din subordinea Consiliului Județean Brașov „împrăștiate” prin tot orașul ar putea fi mutate în clădirea Prefecturii, în spațiile eliberate recent de Curtea de Apel, care s-a mutat în chirie pe strada Poienelor nr. 7B. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, care a precizat că, înainte de a se face aceste mutări, imobilul de pe Bulevardul Eroilor ar urma să intre în reparații. „Clădirea este acum operarea administrativă a Prefecturii Brașov. Sperăm să radiem în perioada următoare acest drept, astfel încât Consiliul Județean Brașov să înceapă o expertiză tehnică a clădirii și să pregătească proiectul tehnic pentru reparațiile capitale. Este nevoie de lucrări extrem de ample. De exemplu, în fiecare birou sunt teracote vechi de 50 de ani, iar acestea trebuie înlocuite cu un sistem modern de încălzire”, a declarat Veștea.(M.P)

Pârjolește bugetul: PSD revine la majorarea cu 40% a pensiilor, dar umflă și bugetul deputaților

0

l Decizia a fost luată în comisiile de specialitate, iar acum urmează votul în plenul Parlamentului

La propunerea PSD, parlamentarii din Comisiile de buget au abrogat, ieri, articolul din rectificarea bugetară potrivit căruia punctul de pensie se majorează cu 14%. Astfel, rămâne în vigoare în legea sistemului public de pensii articolul care prevede majorarea acestuia cu 40%. De precizat este că toate amendamentele adoptate ieri în comisii au fost propuse și votate de PSD. La dezbateri nu au participat parlamentarii liberali. PSD a reintrodus ieri în lege și creșterea salariilor profesorilor din acest an, amendând astfel ordonanța de urgență de rectificare a bugetului adoptată luna trecută de Guvernul Orban, prin care creșterea salariilor profesorilor fusese amânată pentru anul viitor. Amendamentele au fost adoptate în Comisiile reunite de buget-finanțe ale Camerei Deputaților și Senatului, urmând ca actul normativ să fie supus votului final în plenul Parlamentului. Asta deși, niciun document nu precizează sursa de finanțare, așa cum prevede legea.

PSD impune și majorarea salariilor profesorilor

Astfel, PSD a propus și a obținut votarea abrogării articolului 42 din ordonanța de rectificare bugetară, cel care prevede că, începând cu data de 1 septembrie 2020, punctul de pensie este în valoare de 1.442 lei, în loc de 1.772 lei, cât prevedea legea adoptată tot de PSD anul trecut. De asemenea, tot în comisiile de buget-finanțe a fost aprobată și creșterea, începând cu acest an, a salariilor profesorilor, deși guvernul amânase majorarea lor pentru 1 septembrie 2021.

Sumele repartizate primăriilor cresc cu 1 miliard de lei

În comisii au fost crescute cu 1,5 miliarde de lei sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pe anul 2020 pentru finanțarea cheltuielilor bugetelor locale. Astfel, cuantumul prevăzut de guvern la 2,1 miliarde a fost majorat la 3,6 miliarde de lei. Concret, se majorează sumele repartizate UAT-urilor cu 1 miliard de lei, iar pentru municipiile reşedinţă de judeţ se alocă suplimentar 500 de milioane de lei, care urmează să fie repartizaţi în mod egal.

5,635 milioane de lei în plus, pentru Camera Deputaților

Printr-un alt amendament adoptat, comisiile au alocat suplimentar 5,635 milioane de lei, în bugetul Camerei Deputaţilor, pentru a achiziţiona echipamente necesare dotării birourilor parlamentare din teritoriu, la schimbarea legislaturii. Parlamentarii au alocat, de asemenea, o sumă suplimentară de 67 milioane de lei pentru Ministerul Agriculturii, sumă destinată finanţării Programului de realizare a sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor.

Salarii minime obligatorii la nivelul UE

0

l „Salariile de dumping distrug demnitatea muncii. Practica trebuie oprită“, spune Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat, ieri, în discursul ei privind starea Uniunii Europene, că executivul european va propune un act legislativ care să vină în sprijinul statelor membre și să stabilească un cadru pentru salariile minime, la care europenii să aibă acces fie prin acorduri colective, fie prin salarii minime obligatorii legiferate. Aceasta a precizat că practica salariilor de dumping trebuie să se oprească.

„Toată lumea trebuie să aibă acces la salariul minim“

„Adevărul este că, pentru prea mulți oameni, nu mai este rentabil să mergi la serviciu. Salarii de dumping, care distrug demnitatea muncii, penalizează întreprinzătorii care plătesc salarii decente și denaturează concurența corectă pe piața unică. Practica trebuie să se oprească. Este și motivul pentru care Comisia va înainte o propunere legislativă care să vină în sprijinul statelor membre, așa încât să se pună pe picioare un cadru pentru salariile minime. Toată lumea trebuie să aibă acces la salariul minim, fie prin acorduri colective, fie prin salarii minime obligatorii înscrise în lege. Sunt o susținătoare puternică a acordurilor colective, iar propunerea noastră va respecta deplin competențele și tradițiile naționale. Am văzut că s-au introdus în unele state membre astfel de contracte colective și s-a văzut cât de bine acest lucru creează echitate și garantează un loc de muncă decent pentru cetățeni și pentru companiile care îi apreciază. Salariile minime funcționează și este timpul ca munca să răsplătească”, a afirmat von der Leyen.

IMM-urile vor fi motorul redresării economiei

„Când am preluat această funcție, am jurat că voi crea un instrument pentru protejarea lucrătorilor și afacerilor față de șocurile externe, fiindcă eu știam, din experiența mea ca ministru al Muncii în Germania, că aceste scheme vor funcționa, pentru că aceasta le garantează oamenilor locul de muncă, păstrează competențele în companii și IMM-uri și în același timp le permite acestora să continue. IMM-urile sunt motorul economiei noastre și vor fi motorul redresării economiei noastre. Iată de ce Comisia a creat planul SURE.
Dacă Europa a reușit să evite până acum șomajul în masă pe care l-am văzut în alte părți, este mai ales datorită faptului că 40 de milioane de persoane au aplicat pentru schemele de șomaj tehnic. Unitatea noastră a dus la faptul ca 16 țări să primească 90 de miliarde de euro de la SURE pentru a susține companii și lucrători”, a mai spus șefa Comisiei Europene. De asemenea, Ursula von der Leyen a transmis că UE va trebui să construiască o agenție pentru cercetare biomedicală avansată și dezvoltare, în contextul pandemiei.

Tot mai departe: Iulia Vântur nu mai vrea să se mărite

0

Iulia Vântur s-a rănit la picior în urma unui accident suferit în reședința iubitului său din India. Fosta prezentatoare de la Pro TV a postat pe InstaStory o fotografie cu o rană la picior, fără să descrie ceea ce i s-a întâmplat. Vestea i-a alertat rapid pe fani. În imagine, pare că vedeta a avut parte de o căzătură zdravănă. „Kneehealing#icepack Ice, ice baby! Stil…”, a fost mesajul vedetei alături de fotografie. Din fericire, Iulia s-a ales doar cu o sperietură zdravănă. În schimb, vestea bombă e că, ajunsă la vârsta de 40 de ani și într-o relație serioasă cu celebrul Salman Khan, Iulia Vântur a declarat că nunta pentru ea nu mai este un „must have”. „Am fost educată în spiritul acela: ne căsătorim, facem copil, există o ordine, o rigoare în toate lucrurile astea, dar odată ce am descoperit lumea, o cultură diferită, m-am descoperit pe mine mai mult. Acum, sincer, nu știu dacă îmi mai doresc atât de mult să mă căsătoresc. În privința căsătoriei nu mai sunt atât de sigură că este ceea ce îmi doresc, pentru că sincer, uitându-mă în jurul meu, nu știu dacă asta este într-adevăr varianta câștigătoare pentru doi oameni care se iubesc. Simt că te încorsetează mai mult și te limitează mai mult. Se întâmplă ceva. Întreb și oamenii care se căsătoresc, ce se întâmplă, de fapt. Se schimbă după ce se căsătoresc.(…) Nu mi se mai pare atât de atractiv, sinceră să fiu”, a spus Iulia Vântur la Antena Stars.