10.7 C
Braşov
Acasă Blog Pagina 4748

FOTBAL – LIGA 3: ACS SR Municipal Brașov vrea să adune suporterii

0

• Noua conducere a SR-ului vine în întâmpinarea Ligii Suporterilor Stegari și a Asociației Galben Negru, cele două entități în care sunt grupați fanii „galben-negri”
Conducerea echipei de Liga a 3-a SR Brașov își propune, pentru următoarea perioadă, o întâlnire cu grupările suporterilor „stegari”, pentru o colaborare cât mai bună în noua etapă a vieții clubului, după schimbările care au avut loc în această vară, atât la nivel administrativ, cât și la nivel al băncii tehnice.
Astfel, oficialii formaţiei au lansat invitaţii pentru întâlniri către cele două ligi ale suporterilor legal constituite juridic, LSS (Liga Suporterilor Stegari) şi AGN (Asociaţia Galben Negru).
La cele două întâlniri vor participa reprezentanți ai conducerii clubului, antrenorii, dar şi căpitanii echipei.
„De câteva zile, în structura juridică a ACS SR Municipal Brașov, s-au produs modificări la nivel organizatoric. Noua structură, dorește să vă mulțumească în primul rând pentru faptul că ați contribuit din plin până în acest moment la păstrarea în viață a «spiritului stegar» în Brașov, și dorește să vă asigure de bunele intenții pentru ca acest lucru să se întâmple și pe viitor. Dorim să vă invităm, în mod oficial, la o întâlnire unde să ne cunoaștem reciproc, să identificăm împreună situația reală existentă şi să stabilim colaborarea ulterioară. Vă informăm că suporterii și ligile organizate de suporteri galben-negri, mereu vor constitui o prioritate pentru noi”, se arată în cele două invitaţii trimise către LSS şi AGN.

Mutări în toate compartimentele

Amintim că, la începutul săptămânii trecute, Ciprian Jurubescu a fost numit manager general al lui SR Braşov, după ce Adunarea Generală l-a validat pentru această funcţie pe o perioadă de cinci ani. Totodată, Gabriel Stan, omul care a făcut performanţă la FC Braşov, este noul membru al Comitetului Director, înlocuindu-l pe Florin Ghimbăşan.
Pe de altă parte, dacă Ioan Naghi va rămâne director tehnic la SR în sezonul viitor, cei doi antrenori sunt nume noi: funcţia de antrenor principal îi va reveni lui Liviu Nicolae în timp ce Şerban Moraru, care va fi şi jucător, va prelua atribuţiile antrenorului secund.

Debutează în Cupă, la Târgu Secuiesc

Primul meci oficial în sezonul 2020-2021 pentru SR Brașov va avea loc pe 9 septembrie, în deplasare la KSE Târgu Secuiesc, în primul tur din faza națională a Cupei României.
În campionat, SR-ul ar trebui să dispute prima partidă pe 12 septembrie, cele zece serii ale L3 și țintarul nefiind încă stabilite de către Federația Română de Fotbal.

Pare gata, dar nu e: Spitalul modular va primi pacienți abia „din prima jumătate a lunii septembrie“

0

• Paturile sunt așezate la locul lor, complet echipate şi „ca scoase din ţiplă”, dar nu există personal
Amenajarea secţiei modulare de Anestezie-Terapie Intensivă (ATI) de la Spitalul Judeţean a fost finalizată însă paturile nu vor utilizate în următoarele zile. În ciuda faptului că anterior, conducerea spitalului şi conducerea Consiliului Judeţean vorbeau despre finalizarea la 21 august a secţiei modulare şi dotarea ei cu echipamente şi personal până la finele lunii, acum termenul s-a mai amânat puţin. Ieri, la sosirea premierului Ludovic Orban, care a inspectat secţia, directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, dr. Cătălin Mişarcă, a declarat că secţia va deveni funcţională „în prima parte a lunii septembrie”. „Eu cred, să fim realişti, că în prima parte a lunii septembrie va fi funcţională. Să dau o dată fixă nu ar fi un lucru bun acum”, a mai spus dr. Cătălin Mişarcă.

Secţia modulară este gata, dar nu poate fi pusă încă în funcţiune

Secţia modulară de ATI a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, care va prelua pacienţii cu forme grave şi severe de COVID, arăta ieri impecabil. Amenjararea a fost finalizată, dotările erau puse la punct, cu excepţia curţii, unde trebuie să se mai finalizeze unele mici detalii. Nu se ştie dacă acest lucru s-a întâmplat în aşteptarea vizitei primului-ministru Ludovic Orban, a ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi a altor doi miniştru din Cabinet. Cert este că toate cele 28 de posturi (paturi) din secţie erau complet echipate şi „ca scoase din ţiplă”. „Unitatea modulară este finalizată, toate instalaţiile sunt funcţionale la această oră. Urmează mici detalii, care ţin de partea medicală – să facem probele pe aparate şi diverse reglaje. Am primit ceea ce am cerut de la Minister – ventilatoare, injectomate, infuzomate, pe care le vom putea folosi alături de ceea ce deja aveam noi. În câteva zile, tehnic totul va fi gata. Toate posturile vor fi funcţionale: atât cele 14 pentru terapie intensivă, cât şi cele 14 pentru terapie intensivă intermediară”, spunea ieri dr. Cătălin Mişarcă.

Un singur lucru lipseşte: personalul

Un singur lucru lipseşte pentru punerea în funcţiune a modularului: personalul. În prezent, dacă vrea să pornească activitatea aici, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov ar trebui să lucreze cu persoanalul din alte secţii. „Partea de personal este acum o problemă. S-a aprobat mărirea schemei de personal şi vom scoate noile posturi la concurs”, spunea ieri directorul medical al Spitalului Judeâean. La câteva ore distanţă, purtătorul de cuvânt a anunţat că posturile respective – în număr de 68, au fost scoase la concurs, iar luni este ultima zi de depunere a candidaturilor. Din cele 68 de posturi aprobate de Consiliul Judeţean Braşov pentru mărirea schemei de personal a spitalului, şapte sunt pentru medici, 36 pentru asistente şi 24 pentru infirmiere. Până la rezolvarea acestei chetiuni vor mai trece în jur de două săptămâni, astfel că anunţata punere în funcţiune a secţiei modulare nu se va întâmpla decât pe la jumătatea lunii viitoare. O recunoaşte chiar şi directorul medical al Spitalului Judeţean: „Eu cred, să fim realişti, că în prima parte a lunii septembrie va fi funcţională. Să dau o dată fixă nu ar fi un lucru bun acum”, a declarat dr. Cătălin Mişarcă.

Se lucrează: Guvernul mai promite 25 de milioane de lei pentru Aeroport

0

• Cele trei niveluri ale terminalului viitorului aeroport au fost ridicate în totalitate, în prezent constructorul lucrând la acoperiş şi faţadă
Guvermul va aloca în cursul acestui an încă 25 de milioane de lei din Fondul de rezervă al Guvernului pentru realizarea Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav, a declarat prim-ministrul Ludovic Orban, ieri, la Brașov.

„Și anul viitor vom veni cu sumele necesare în completarea resurselor   locale“

„În judeţul Braşov printre proiectele pe care le analizăm se află şi Aeroportul Braşov, o investiţie extrem de importantă pentru dezvoltarea judeţului Broaşov şi a judeţelor din vecinătate. Lucrările se desfăşoară într-un ritm susţinut, progresul este evident faţă de vizita anterioară. Aeroportul este finanţat de Consiliul Judeţean, de Primărie şi, evident, şi de Guvern. În plus faţă de cele 50 de milioane alocate prin legea bugetului de stat pentru acest obiectiv de investiţii, Guvernul va mai aloca în cursul acestui an încă 25 de milioane din Fondul de rezervă al Guvernului şi, de asemenea, şi anul viitor vom veni cu sumele necesare în completarea resurselor de care dispun autorităţile locale (…) astfel încât să fim siguri că această investiţie este finalizată cât mai repede “, a declarat Ludovic Orban ieri, aflat într-o vizită la şantierul Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav. Premierul a fost însoţit   de miniştrii Ion Ştefan, Nelu Tătaru şi Lucian Bode.

Cele trei niveluri ale terminalului au fost ridicate

Cele trei niveluri ale terminalului viitorului aeroport din Braşov au fost ridicate în totalitate, în prezent constructorul lucrând la acoperiş şi faţadă, astfel că lucrarea ar putea fi finalizată la sfârşitul lunii noiembrie, informa săptămâna trecută Consiliul Judeţean Braşov. „La intrarea în terminalul de pasageri a început montarea arcelor, acele elemente arhitecturale spectaculoase şi complexe din punct de vedere ingineresc, inspirate din moştenirea culturală a Braşovului, care conferă unicitate şi identitate acestui obiectiv. Ele au fost proiectate de renumitul arhitect braşovean Dorin Ştefan şi, pe lângă aspectul estetic deosebit pe care îl conferă clădirii, au şi funcţiunea practică de a susţine acoperişul”, a precizat preşedintele CJ Braşov Adrian-Ioan Veştea.
În paralel, se derulează mai multe lucrări de infrastructură
Potrivit acestuia, în paralel, se derulează mai multe lucrări de infrastructură la obiectivul de investiţii.
„Mă refer la utilităţile care sunt necesare la aeroport. Se lucrează atât la conducta de apă-canalizare, cât şi la cele de electricitate şi gaze naturale, astfel încât, în momentul în care va fi finalizat terminalul, vom avea şi branşamentele necesare pentru toate utilităţile. Sper ca, în perioada următoare, să aducem echipamentele de securitate, care au fost comandate încă de la începutul acestui an, în Germania. Se lucrează foarte intens şi la balizaj, la sistematizarea pe verticală şi la celelalte nouă obiecte din cadrul Masterplanului Aeroportului”, a precizat Veştea, ieri, după o vizită efectuată pe şantier.

Şcolile braşovene vor avea şi în acest an catalogul electronic

0

Școlile și liceele din Brașov au, pentru al doilea an la rând, un „catalog electronic“ cu toate instrumentele de management și raportare a situației școlare. Primăria Braşov a anunţat continuarea proiectului „NoteInCatalog“, o platformă electronică mai largă, care, dincolo de faptul că permite părinților să aibă acces direct la notele copiilor lor și la situația prezenței acestora, le oferă și unităților școlare, inspectoratului școlar și primăriei instrumente de lucru pentru gestionarea unitară şi coerentă a învățământului din Brașov, cu atât mai mult cu cât, în situația actuală, instrumentele electronice de lucru sunt tot mai necesare inclusiv în învățământ.

Trei module noi ale platformei electronice, în acest an şcolar

Față de proiectul-pilot de anul trecut, în acest an şcolar aplicația va include trei module noi. Primul este o bibliotecă virtuală, care va permite profesorilor să adauge titluri și linkuri către titluri, iar elevilor să acceseze aceste informații. Modulul „Orar“ va permite profesorilor sau secretariatului să definească orarul la clase, care va putea fi vizualizat atât de elevi, cât și de părinți. Modulul de teme va permite profesorului să trimită o temă în format text, fișier sau fotografie și va permite elevului să trimită retur rezolvarea temei, de asemenea în format text, fișier sau foto. Mai mult, modului va permite profesorului și un sistem de notare a temelor primite.

23 de şcoli au utilizat catalogul electronic anul trecut

Anul trecut, platforma a fost utilizată de 23 de unități școlare din Municipiul Brașov, totalizând 19.550 de elevi. Au fost conectați în aplicație 1.341 de profesori, și peste 10.400 de părinți, dintre care 9.275 prin intermediul aplicației mobile și 1.225 prin intermediul aplicației web. În anul școlar 2019-2020 au fost trecute 542.363 note, prin intermediul aplicației NoteInCatalog, 184.726 absențe și 15.366 mesaje au ajuns la părinți mai repede, contribuind astfel la creșterea performanței elevilor, la scăderea absenteismului și la o mai bună comunicare între școală și părinți. Reamintim că platforma elctronică a fost implementată de SC Royalbit SRL şi permite generarea diferitelor tipuri de rapoarte şi statistici, de la cea referitoare la elevii cu situație neîncheiată – filtru pe semestru și unitate, la situația absențelor dintr-o clasă, motivate și nemotivate, pe semestru sau situația statistică pe clasă, pe medii, elevi înscrişi/retraşi/transferaţi/exmatriculaţi.

Ludovic Orban: teatrele, cinematografele şi restaurantele în spații închise se redeschid de la 1 septembrie

0

Teatrele, cinematografele şi restaurantele îşi pot relua activitatea în spații închise, începând cu 1 septembrie, a anunțat premierul Ludovic Orban, la începutul ședinței Guvernului de ieri. „De la 1 septembrie vom permite reluarea activității spectacolelor și concertelor în spații închise, în cinematografe, în teatre”, a spus Orban.
Acesta a precizat că va fi luată decizia în Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU), care va fi transformată, apoi, în hotărâre, pentru deschiderea activităților culturale în interior și a restaurantelor, de la 1 septembrie.
Hotărârea va fi transpusă în hotărâre de guvern până la data de 1 septembrie, a mai spus Orban. „Vom adopta în CNSU decizia pe care trebuie să o transpunem în Hotărâre de Guvern până la data de 1 septembrie privitoare la deschiderea activităţilor culturale în spaţii închise de la data de 1 septembrie. E vorba despre spectacole, teatru, concerte, cinematografe”, a afirmat premierul.
Acesta a precizat că va fi nevoie și de un ordin comun al Ministerului Culturii și Ministerului Sănătății, care ar urma să fie pus în dezbatere publică de vineri.
În privința activităților de servire a mesei în spații închise, va fi necesar un ordin comun al Ministerului Sănătății, Ministerului Economiei și ANVSA. „Fac un apel la responsabilitatea tuturor instituţiilor, agenţilor economici să fie parteneri cu noi în asigurarea respectării regulilor, astfel încât să nu existe o creştere a numărului de infectări”, a mai spus Orban.

Orban s-a pozat cu „poza“ Sălii Polivalente de la Braşov

0

Proiectul pentru Sala Polivalentă de la Bartolomeu a intrat în procedura de avizare pentru preluarea de către Compania Naţională de Investiţii, a declarat ieri premierul Ludovic Orban, care a făcut o vizită, cu primarul George Scripcaru şi cu directorul CNI, Manuela Pătrăşcoiu, pe terenul viran pe care pe vremuri era Stadionul Muncipal. Orban, ministrul Dezvoltării și gazdele, s-au pozat cu un panou pe care era ,,poza“ viitoarei Polivalente.
„Am avut prezentarea proiectului realizării Sălii Polivalente Brașov, pe locul fostului Stadion Municipal, un proiect care intră în linie dreaptă. Deja am intrat în proceduri de avizare în cadrul Consiliului Tehnico-Economic al ministerului și în CTE-ul interministerial, a documentaței tehnico-economice elaborată de Primăria Municipiului Brașov. Obiectivul nostru este să finalizăm cât mai repede procedura de aprobare a documentației tehnico-economice care se va finaliza prin hotărâre de guvern, și, ulterior, să putem demara procedurile de licitație, astfel încât să putem începe construcția Sălii Polivalente Brașov“, a declarat premierul Ludovic Orban, la Brașov. Reamintim că în 20 august, în ședință „de îndată“, Consiliul Local a aprobat două proiecte de hotărâre necesare preluării ″Complexului multifuncţional – Sala polivalentă, municipiul Braşov, judeţul Braşov″ de către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii CNI SA. Primul dintre proiecte vizează predarea terenului viitorului obiectiv de investiții, iar cel de al doilea, aprobarea documentaţiei şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi construcției Sălii Polivalente, obiectiv trecut pe lista de sinteză a subprogramului ,,Săli de sport” , aprobată prin Ordin MLPDA nr. 3446/15.07.2020.

Colecție de studii, niciun drum: A fost semnat Studiul de Fezabilitate pentru varianta la Autostrada Comarnic Brașov

0

• Un consorţiu internaţional, coordonat de Beta Cops va face Studiul de fezablitate al drumului de pe Valea Doftanei
Compania Naţională de Investiţii a semnat ieri, la Braşov, în prezenţa premierului Ludovic Orban, contractul de realizare a Studiului de Fezabilitate şi a Proiectului Tehnic aferente reabilităţii şi modernizării drumului judeţean DJ102 I Valea Doftanei (Prahova) – Brădet (Braşov). Proiectul va fi fnanţat în cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social implementat de Compania Națională de Investiții. Contractul, semnat de reprezentanţii CNI şi cei ai Asocierii BETA COPS -EAST WATER DRILLINGS -3 TI PROGETTI ITA-LIA – INGEGNERIA IN-TEGRATA S.P.A. (declarată câștigătoare în urma desfăşurării procedurii de achiziție publică, la sfârșitul lunii aprilie a acestui an), are valoarea de 2.795.010,73 (cu TVA).

Studiul de Fezabilitate va fi predat în maxim patru luni

Pe lângă studiul de fezabilitate necesar reabilitării şi modernizării drumului, în cadrul contractului se vor realiza toate celelalte studii necesare întocmirii documentației de aprobare a indicatorilor tehnico-economici, respectiv studiul topografic, studiul geotehnic, planul de situație pe ridicare topografică, studiul de trafic, studiul hidraulic și hidrogeologic, documentația pentru scoaterea din circuitul forestier, expertiza tehnică, certificate de urbanism, avize, acorduri și studii specifice. Potrivit prevederilor contractuale, termenul de finalizare a studiului de fezabilitate este de patru luni. Ulterior, CNI va desfăşura procedurile legale cu privire la aprobarea indicatorilor tehnico-economici, după care va putea fi demarată procedura de achiziție publică privind contractarea lucrărilor de execuție.

Anul viitor se va semna şi contractul de proiectare şi execuţie

Potrivit estimărilor, la mijlocul anului viitor, dacă totul decurge conform planului, ar putea fi semnat contractul de proiectare și execuție. Finanțarea se va realiza, în condițiile legii, de către Ministerul Lucrărilor Publice, Dez-voltării şi Administraţiei prin Compania Națională de Investiții. Planul autorităţilor este ca drumul să fie refăcut în totalitate, de la fundaţie, până la partea carosabilă, urmând să aibă două benzi de circulaţie şi o lăţime de opt metri. De asemenea, în cadrul proiectului vor fi refăcute toate podurile şi podeţele de pe traseu. În urma modernizărilor, drumul care leagă localitatea prahoveană Valea Doftanei de zona Brădet-Săcele va reprezenta o alternativă de circulaţie la drumul naţional 1. Lungimea totală a drumului este de 24 de km, din care 13,684 km sunt pe teritoriul judeţului Braşov.

Consiliul Judeţean Braşov a predat artera către CNI, în luna aprilie

Pentru ca acest proiect investiţional de amploare să poată fi realizat de CNI, în prealabil, segmentele de drum aflate pe teritoriul administrativ al judeţelor Prahova şi Braşov au fost predate în folosinţă gratuită, către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în urma unor hotărâri adoptate de cele două consilii judeţene. Astfel, în cadrul şedinţei CJ Braşov din 8 aprilie a fost aprobată predarea în folosință gratuită a amplasamentului, în vederea reabilitării și modernizării DJ 102 I, limită de județ Prahova – DN 1A Șanțuri. Proiectul de reabilitare şi modernizare a drumului DJ 102 I a fost iniţiat de preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea, care la începutul acestui an a purtat discuţii cu conducerea Ministerul Dezvoltării şi cu reprezentanţii autorităţilor locale din Prahova, pentru a găsi o modalitate de finanţare a acestei investiţii. „Sunt foarte bucuros că acest proiect a făcut un nou pas în implementare, având în vedere că prin realizarea lui vom rezolva problema traficului aglomentat de pe DN 1 şi vom putea deschide şi mai mult zona Săcele – Valea Doftanei pentru o mai mare dezvoltare economică şi un turism competitiv. Faptul că Ministerul Dezvoltării, prin CNI, a agreat propunerea noastră de a prelua investiţia şi a o duce la bun sfârşit reprezintă un sprijin extraordinar pentru administraţiile publice judeţene din Braşov şi Prahova, care sunt scutite de alocarea unor fonduri importante din bugetul local pentru realizarea proiectului”, spune preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

Alegeri locale 2020: Start în prima campanie electorală cu mască

0

l De astăzi și până în 26 septembrie, partidele, candidații, dar și alegătorii trebuie să respecte reguli speciale din cauza pandemiei
Alegerile locale 2020 intră în linie dreaptă. Campania electorală pentru alegerea primarilor și a consiliilor locale și județene. Campania se va încheia sâmbătă, 26 septembrie, la ora 07.00, cu 24 de ore înainte de deschiderea urnelor de vot. Din cauza pandemiei și a regulior sanitare, anul acesta, campania va fi diferită de cele din alți ani. Participarea la mitingurile electorale va fi drastic limitată. Și votul propriu-zis va fi diferit, pentru că în secțiile de votare vor trebui repectate normele de igienă și de distanțare socială. Este de așteptat ca procedura de votare să dureze mai mult. Va depinde doar de prezența la vot dacă vor apărea cozi și aglomerație.

Mitinguri în aer liber cu cel mult 100 de participanți

Guvernul a stabilit în ultima ședință de dinaintea începerii campaniei electorale măsurile de protecţie sanitară pentru perioada următoare. Potrivit notei de fundamentare a proiectului, pentru desfăşurarea în siguranţă a evenimentelor și mitingurilor electorale se instituie obligaţia organizatorilor de a asigura respectarea următoarelor măsuri:
în cazul evenimentelor/întrunirilor desfăşurate în spaţiu închis, limitarea numărului participanţilor a fost modificată aseară la maximum 50;
în cazul evenimentelor/întrunirilor desfăşurate în aer liber, limitarea numărului a fost modificată aseară la maxim 100;
efectuarea triajului observaţional şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră/sosesc în spaţiul în care se desfăşoară evenimentele/întrunirile;
menţinerea distanţei fizice de un metru între participanţii la evenimente/întruniri, inclusiv la cele desfăşurate pe stradă sau din uşă în uşă;
afişarea regulilor de acces şi de protecţie individuală în locuri vizibile în spaţiile în care se desfăşoară evenimentele/întrunirile;
în cazul acţiunilor desfăşurate pe stradă, limitarea numărului persoanelor care se deplasează în grup sau formează un grup la maximum 6;
în cazul acţiunilor din uşă în uşă, limitarea numărului persoanelor care compun echipele la maximum 2 persoane;
aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-COV-2.

Măsuri sanitare în secțiile de vot

În acest an, votul va fi diferit față de anii trecuți, din cauza pandemiei de coronavirus. Secțiile de votare vor trebui dotate cu măști de protecție și materiale dezinfectante pentru membrii secțiilor și votanți.
Măsura este cuprinsă tot într-o hotărâre de guvern, care, pe lângă măsurile obișnuite legate de organizarea alegerilor (ordine publică, transportul și paza materialelor de vot etc.), stabilește și ce trebuie făcut pentru a împiedica răspândirea virusului SARS-CoV-2 odată cu procesul de vot.
Art. 3, HG 577/2020
(1) Ministerul Sănătății distribuie, prin intermediul instituțiilor prefectului, către primari, materiale dezinfectante pentru sediile secțiilor de votare. (…)
(4) În zilele de 26 și 27 septembrie 2020, președintele biroului electoral al secției de votare se va asigura că membrii biroului electoral al secției de votare și operatorii de calculator primesc și utilizează, pe durata activităților desfășurate în localul de vot, măști de protecție.
(5) Fiecare membru al biroului electoral al secției de votare și operator de calculator beneficiază, de regulă, de câte 5 măști de protecție și 5 perechi de mănuși.
(6) Instituțiile prefectului cu sprijinul primarilor asigură, prin personalul tehnic al birourilor electorale ale secțiilor de votare, distribuirea a câte unei măști de protecție fiecărei persoane acreditate, delegat acreditat și alegător care se prezintă la secția de votare.
(7) Instituțiile prefectului asigură distribuirea pentru ziua votării a câte unei măști de protecție fiecărei persoane care face parte din personalul de pază sau din personalul tehnic al birourilor electorale ale secțiilor de votare.

Calendarul alegerilor locale 2020

Campania electorală pentru alegerile locale 2020 începe vineri, 27 august, la ora 00.00, potrivit calendarului alegerilor stabilit prin hotărâre de guvern și publicat în Monitorul Oficial.
Alte repere calendaristice din timpul campaniei electorale (date-limită până la care trebuie îndeplinite sarcini pentru organizarea alegerilor):
4 septembrie – prezentarea machetei fiecărui buletin de vot din fiecare circumscripție electorală membrilor birourilor electorale de circumscripție județeană și ai biroului electoral de circumscripție a municipiului București
10 septembrie – confecționarea ștampilelor cu mențiunea „VOTAT” și confecționarea timbrelor autocolante
12 septembrie – adu­cerea la cunoștință pu­blică a numărului circumscripțiilor electorale, a delimitării și numerotării fiecărei secții de votare, precum și a sediilor acestora
22 septembrie – tipărirea buletinelor de vot
23 septembrie – comunicarea reprezentanților în biroul electoral al secției de votare
24 septembrie – completarea biroului electoral al secției de votare cu reprezentanții partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale și organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale
25 septembrie – tipărirea listelor electorale permanente și a copiilor de pe listele electorale complementare
26 septembrie, ora 07.00 – încheierea campaniei electorale
27 septembrie, ora 07.00 – începerea procesului de vot pentru alegerile locale 2020
27 septembrie, ora 21.00 – închiderea urnelor de vot
28 septembrie – numărarea voturilor, încheierea proceselor-verbale și întocmirea dosarelor cu rezultatele votării
– predarea către biroul electoral de circumscripție a dosarelor cuprinzând rezultatele votării în secția de votare pentru consiliul local, primar, consiliul județean sau Consiliul General al Municipiului București, președintele consiliului județean sau primarul general al municipiului București, după caz
28 septembrie – totalizarea voturilor exprimate și atribuirea mandatelor

Tainele istoriei: „Jurământul tinerilor blaki“

0

• Prima mărturie scrisă despre cântecele luptătorilor vlahi s-ar afla în Codexul Rohonczi, o carte veche de peste 1000 de ani, păstrată la Budapesta, care continuă să nască mari controverse între istorici, arheologi și paleografi
Codexul Rohonczi, o carte veche de aproape 1000 de ani a creat dispute după dispute între istorici și paleografi. Păstrat la Budapesta, Codexul Rohonczi este un document controversat ce datează aproximativ din anii 1100, al cărui sistem de scriere este ciudat, și încă nu a fost descifrat într-o formă care să fie unanum acceptată de specialiști. Denumirea cărții a fost dată dupa orașul Rohonc, în vestul Ungariei, acum Rechnitz, Austria, în care a fost păstrat până în 1838 când a fost donat Academiei Maghiare de Știinte. Codexul are 448 de pagini, fiecare cu circa 9-14 șiruri scrise cu cerneală violet. In text sunt intercalate desene, miniaturi cu scene laice și religioase. Au fost propuse de-a lungul timpului diverse interpetări sau „traduceri”.

A fost scrisă cu caractere dacice

În 2002, o româncă anunța că a tradus Codexul Rohonczi și că documentul este scris cu caractere dacice, de la dreapta la stânga, și se citește de jos și în sus. După 20 de ani de muncă, arheologul Viorica Enăchiuc a tradus, în premieră, filele misteriosului manuscris care, susținea ea, vorbește despre vlahi și regatul lor.

„Jurământul tinerilor blaki“

Codexul conține și versurile unui cântec de luptă, numit „Jurământul tinerilor blaki“ care a fost tradus în felul următor: „O viață, tăciunele șarpelui, puternic veghetor,/ Înșelător, să nu primești a te uni/ Cu prorocirile şarpelui, anuale, pentru că lovit/ Vei fi/ Cântecul cetății aud îndelung/ Mergeți vioi, jurați pe căciulă, pe puternica căciulă!/ Să juri cu maturitate și cu convingere!/ Să fiu ție putere vie, trăiesc, în luptă să fiu! Alesul jurământ prețuiește șoimul tău, mergi cu jurământ puternic!“

„Scriere secretă“

În 1982, Viorica Enăchiuc a aflat dintr-o revistă publicată în Ungaria de existența în arhivele Academiei Ungare a codexului Rohonczi. Se spunea că e redactat într-o limbă necunoscută. A făcut rost de o copie. Timp de 20 de ani a muncit ca să-i descifreze tainele. Cartea, legată în piele, a fost păstrată în localitatea Rohoncz până în anul 1907. Groful Batthyany Gusytav a dăruit-o Academiei de Științe a Ungariei, în 1838. Nu se știe prin câte mâini a trecut de-a lungul secolelor. După Al Doilea Război Mondial, doctorul Vajda Joysef, preot misionar, îi scria cercetătorului Otto Gyurk, în legătură cu Codexul. „Se găsește în Arhivele Academiei de Științe a Ungariei, o carte rară, Codexul Rohonczi. Acest Codex este scris cu o scriere secretă pe care nimeni n-a reușit s-o descifreze până acum. Şi eu am încercat. Literele sunt asemănătoare scrierii grecești. M-am gândit că seamănă și cu literele feniciene, apoi am încercat pe baza vechii scrieri ungurești, dar n-a mers. Toate încercările le-am aruncat în foc“. După ce a studiat Codexul, cercetătorul Otto Gyurk a publicat în 1970 o parte din observațiile sale într-un articol, în care a încercat să identifice acele semne din manuscris care ar putea semnifica cifre.

Alfabet dacic cu 150 de caractere

Viorica Enăchiuc a descoperit că textele Codexului au fost redactate în secolele XI-XII, într-o limbă latină vulgară (daco -romană), cu caractere moștenite de la daci. ,,Sunt semne care au aparținut alfabetului dacic ce cuprindea aproximativ 150 de caractere cu legăturile respective. Textele din Rohonczi au fost redactate în latina vulgară dar într-un alfabet dacic, în care dominante sunt străvechile semne utilizate de indoeuropeni în epoca bronzului“, spune arheologul.

Solii și cântece ale vlahilor

Codexul are 448 de pagini, fiecare cu circa 9-14 rânduri. Cuprinde o culegere de discursuri, solii, cântece și rugăciuni care includ 86 de miniaturi. Consemnează înființarea statului centralizat blak (vlah), sub conducerea domnitorului Vlad, între anii 1064-1101. „Sunt informații despre organizarea administrativă și militară a țării ce se numea Dacia. Avea hotarele de la Tisa la Nistru și mare, de la Dunăre spre nord până la izvoarele Nistrului. Mitropolia blakilor avea sediul la Ticina – cetatea din insula Păcuiul lui Soare“, a descoperit Viorica Enăchiuc.

Membră UNESCO

Viorica Enăchiuc e absolventă a Facultății de Filologie, secția Română- Istorie, din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, promoția 1963. Lucrarea de licență și-a luat-o în arheologie. E membră UNESCO din 1983. Mulți ani a condus șantiere arheologice în Oltenia, Muntenia și Moldova. A cercetat scrierile vechi din neoliticul mijlociu și epoca dacică. Și-a prezentat lucrările la conferințe în țară și în străinătate: Austria, Franța, Germania, Italia, Israel. Burse de studiu a primit în Italia, pe probleme de arheologie, și în Danemarca, unde a studiat scrierea runică.

Critici și dispute

Lucrarea Vioricăi Enăchiuc, publicată în 2002, a fost primită, însă, cu o critică virulentă. Cea mai dură voce este a paleografului Dan Ungureanu, care apreciază că „Limba în care e scrisă cartea ar fi latina vulgară din secolele XI-XII – pe atunci se vorbea deja româna comună, știm asta comparând româna şi aromâna, fondul lor comun seamănă bine cu limba care va fi fost vorbită în secolul al XI-lea. Autoarea oferă un îngrijorător «dicţionar latin vulgar-roman» la finele cărţii – latina vulgară din secolul XII, care n-are nici un cuvânt comun cu româna din secolul al XV-lea, pe care o cunoaştem“, scrie paleograful Dan Ungureanu în revista „Observator cultural“.
Cele 87 de ilustrații din carte, care înfățișează bătălii, peisaje și imagini religioase. Simbolurile par a face trimitere la mai multe religii, inclusiv la creștinism, hinduism și islam, susțin unii savanți care consideră că manuscrisul a fost creat într-o societate în care cele trei religii coexistau.
Cercetătorul maghiar Attila Nyiri a propus teoria conform căreia, dacă sunt întoarse cu susul în jos, paginile sunt – de fapt – un text sumerian. Aceasta este „Ipoteza sumeriano-maghiară”.
Dar și traducerea lui Nyiri a fost criticată. Contestatarii ipotezei sale susțin că istoricul și-a luat o prea mare libertate în rearanjarea simbolurilor, ceea ce, în esență, ar putea duce la un număr infinit de traduceri.

La plajă: Andreea Raicu arată bine și e fericită

0

Fosta prezentatoare de televiziune Andreea Raicu a simțit nevoia să se alinieze vedetelor care s-au arătat pe plajă. Apariția vedetei în costum de baie i-a încântat pe fani. Andreea Raicu are 43 de ani, dar arată mai bine ca multe tinere de 20 de ani. Pe pagina sa de socializare, fosta prezentatoare de televiziune a postat fotografii în care se arată costum de baie. Și mesajele au venit în valuri.
„Nu mai ai 25, nici 35… dar arăți beton”, „Superbă”, „Ești tare miștocorp”,”, „B roz perfect, trup perfect”, „Cam frumos”, „Ești minunată”, „Frumoasă ca o regină”, i-au transmis admiratorii.
Andreea Raicu se află în vacanță la mare alături de mama sa. Vedeta este extrem de fericită că își petrece timpul în compania ei. „Surprizăăăăă! Asta i-am făcut mamei mele de dimineață, când am sunat-o și i-am zis că mergem la mare. Nu vă puteți imagina bucuria ei, care a stat mai mult în casă de când a început pandemia. E incredibil cât de mult îi afectează pe cei în vârstă această perioadă: îi ține departe de activitățile care le făceau plăcere, îi izolează de prieteni și face să trăiască cu teamă la tot pasul. Când mama mea e fericită, eu sunt cea mai fericită!!”, a mărturisit Andreea Raicu.

Ai economisit când ți-ai luat elevatorul. Dar cât te costă când nu poți ridica mașina clientului?

Ai ales modelul mai ieftin care, pentru autoturismele care de obicei îți intră în service, pare suficient. Acum primești și autoutilitare, însă unele depășesc capacitatea lui. Ai și mecanicul disponibil și clientul programat, însă trebuie să refuzi lucrarea.

Și atunci ajungi la concluzia că suma economisită trebuie să o pui lângă încasările pe care le pierzi acum. De aceea, înainte să comanzi următorul echipament, iată câteva verificări concrete care te vor ajuta să alegi ceva potrivit pentru serviciile din atelierul tău.

Când utilajul se oprește iar programările rămân

Capacitatea insuficientă este doar una dintre probleme. Să presupunem că elevatorul auto s-a defectat, iar furnizorul trebuie să comande piesa de schimb. Dar, până aceasta ajunge la el, postul respectiv rămâne indisponibil. Și atunci ce faci? Reprogramezi reviziile, aglomerezi celelalte locuri de lucru și riști ca un client, care are nevoie urgent de mașină, să plece la alt service.

Da, reparația poate fi acoperită de garanție. Dar trebuie luate separat în calcul orele în care mecanicul nu poate folosi elevatorul și lucrările pierdute.

De aceea, întreabă înainte să plătești: cine intervine dacă apare o defecțiune, cum se procură piesele și ce presupune concret garanția?

Poți pierde bani și cu un utilaj care încă funcționează

Un aparat de dejantat nepotrivit pentru anvelopele primite frecvent vor prelungi intervențiile într-o vulcanizare. În timp ce următoarea mașină așteaptă în rând, mecanicul repetă manevrele, solicită ajutorul unui coleg și timpul trece.

Dacă lucrezi des cu anvelope cu talon jos sau run-flat, verifică explicit compatibilitatea și accesoriile necesare. Altfel, după livrare vei descoperi că trebuie să cumperi separat dotări pe care nu le-ai inclus în buget.

Același principiu se aplică la transport și montaj. Cere suma completă pentru echipamentul instalat și pregătit de utilizare, ca să compari ofertele pe aceleași condiții.

Cumpără pentru mașinile care intră la tine în service

Începe cu activitatea ta: ce vehicule deservești, câte intervenții faci zilnic și unde pierd mecanicii timp. Apoi verifică modelele care răspund acestor cerințe.

La Clever-Auto, de exemplu, elevatorul Reihmann RHM 242 PRO are o capacitate de 4,2 tone, brațe telescopice cu trei segmente și deblocare electrică automată. Aceste dotări îți oferă criterii concrete de comparație; alegerea trebuie să o raportezi și la punctele de ridicare ale vehiculelor, spațiul disponibil și condițiile de montaj.

(P) Nu orice utilaj ieftin pentru service auto este și rentabil

Poți discuta la telefon cu echipa Clever-Auto despre alegerea modelului și opțiunile de instalare. În așa fel, poți verifica înainte de a plasa comanda dacă varianta dorită se încadrează în atelierul tău.

Intră pe Clever-Auto.ro sau sună la +40 758 879 879. Spune ce mașini repari și ce vrei să poți face cu noul utilaj, apoi cere o ofertă completă.

La ei găsești elevatoare, dotări pentru vulcanizare, aparate de geometrie, linii ITP și utilaje pentru service-uri de toate dimensiunile.

Echipamentele vin cu certificat CE, garanție 2 ani, magazinul oferă livrare în toată țara în 24-48h și montaj autorizat cu dosar ISCIR.

Laptopul stă pe masa unde ai luat micul dejun, iar după câteva ore scaunul de dining începe să îți amintească faptul că nu a fost gândit pentru apeluri, rapoarte și e-mailuri. În multe locuințe, mai ales în apartamente compacte, masa din bucătărie preia două funcții în aceeași zi.

Nu ai nevoie de o renovare amplă ca să lucrezi mai comod și să păstrezi bucătăria primitoare la cină. În continuare, găsești cinci schimbări concrete pe care le poți adapta spațiului, bugetului și stilului tău.

1. Verifică masa înainte să îi ceri să fie și birou

Începe cu măsurătorile. Pentru utilizare uzuală, o masă cu înălțimea între 72 și 76 cm permite o poziție mai relaxată a brațelor, atât la tastatură, cât și la masă. Dacă blatul este prea jos, vei ridica umerii. Dacă este prea înalt, încheieturile și antebrațele pot sta tensionate.

Privește și suprafața disponibilă. Pentru laptop, mouse, agendă și spațiu pentru coate, rezervă aproximativ 70 cm lățime. Dacă folosești un monitor extern, măsoară adâncimea blatului înainte de a-l cumpăra. Pe o masă îngustă, ecranul ajunge prea aproape de ochi și îți limitează locul pentru tastatură.

Forma mesei influențează rutina de zi cu zi. O masă rotundă ajută circulația într-o bucătărie mică, însă oferă mai puțină zonă dreaptă pentru echipamente. Un model dreptunghiular, așezat lângă perete, poate susține mai ușor un setup de lucru. Dacă ai nevoie de flexibilitate, o masă extensibilă rămâne compactă în timpul programului și se deschide la cină.

Lasă, pe cât posibil, circa 70 cm liberi în jurul mesei. Astfel, poți deschide dulapurile, ajungi la frigider și nu blochezi traseul spre chiuvetă. Verifică și stabilitatea picioarelor. O masă care se mișcă la fiecare tastare devine obositoare după câteva ore.

2. Alege un scaun care îți susține postura

Scaunul influențează direct felul în care te simți la finalul zilei. Un model de dining cu spătar scurt poate arăta bine, dar rareori oferă sprijin lombar pentru lucru îndelungat. Așază-te pe scaun și verifică trei lucruri simple: tălpile ating podeaua, spatele se sprijină confortabil, iar genunchii formează un unghi apropiat de 90 de grade.

Dacă vrei ca zona de masă să păstreze un aspect unitar, caută scaune de bucatarie cu spătar mai înalt, șezut ferm și materiale ușor de întreținut. Tapițeria tratată pentru pete, pielea ecologică de calitate sau lemnul cu pernă detașabilă se curăță mai simplu după mesele de zi cu zi. O husă lavabilă te ajută mai ales dacă ai copii sau folosești masa frecvent pentru lucru și cină.

Pentru mai mult confort, poți adăuga o pernă lombară discretă. Alege una subțire, care nu te împinge prea mult în față. Dacă masa găzduiește mai multe persoane, păstrează scaunele suplimentare stivuibile sau pliabile. Le scoți la nevoie, apoi eliberezi rapid spațiul.

Materialele merită puțină atenție și după cumpărare. Aspiră regulat tapițeria, șterge lemnul cu o lavetă ușor umedă și evită soluțiile abrazive. Întreținerea consecventă păstrează aspectul mobilierului și îl ajută să reziste folosirii repetate.

3. Ridică ecranul și păstrează coatele relaxate

Laptopul pus direct pe blat te face să privești în jos. După mai multe ore, această poziție poate încărca zona gâtului și a umerilor. Un suport pliabil ridică ecranul aproape de nivelul privirii, iar tu poți regla unghiul mai ușor. În majoritatea cazurilor, partea superioară a ecranului ar trebui să stea aproximativ la nivelul ochilor.

După ce ridici laptopul, adaugă o tastatură și un mouse externe. Modelele wireless reduc numărul cablurilor de pe blat și se strâng rapid înainte de cină. Păstrează mouse-ul aproape de corp, fără să întinzi brațul lateral. Dacă masa este puțin prea înaltă pentru tine, un suport simplu pentru picioare poate stabiliza poziția.

Dacă lucrezi de acasă aproape zilnic, un scaun de birou ergonomic compact îți oferă reglaje utile pentru înălțime și sprijin. Alege roți blocabile sau o protecție pentru podea, mai ales dacă ai parchet. După program, îl poți muta lângă un perete, într-un dormitor sau într-un colț liber al locuinței.

Protejează blatul cu un desk mat, adică un suport mare pentru laptop, mouse și tastatură. Acesta limitează zgârieturile, adună obiectele într-o singură zonă și se ridică ușor înainte de masă.

4. Controlează lumina pentru lucru și pentru cină

Așază masa astfel încât lumina naturală să vină din lateral față de ecran. Dacă fereastra se află exact în fața ta, lumina puternică poate obosi ochii. Dacă rămâne în spatele tău, monitorul poate reflecta imaginea ferestrei. Un stor textil sau jaluzelele reglabile te ajută să controlezi lumina pe parcursul zilei.

Pentru documente, notițe și apeluri video, folosește o lampă cu braț ajustabil. Orienteaz-o spre tastatură sau spre caiet, nu direct spre ecran. O lampă cu lumină neutră este potrivită pentru lucru, iar seara poți trece la o lumină mai caldă, cu intensitate redusă.

Becurile cu intensitate reglabilă simplifică schimbarea dintre cele două momente ale zilei. La prânz, ai nevoie de lumină clară. La cină, un pendul deasupra mesei sau o lampă indirectă creează o atmosferă mai relaxată, fără să încarce spațiul.

Ține cablurile corpurilor de iluminat departe de chiuvetă și plită. Dacă adaugi o lampă pe masă, alege un model cu bază stabilă și cablu suficient de lung, ca să nu îl întinzi peste zona de trecere.

5. Creează un sistem care eliberează masa în câteva minute

Dezordinea prelungește mental programul de lucru. Dacă laptopul, facturile, cablurile și agenda rămân pe masă până seara, bucătăria păstrează aspectul unui birou. Alege un loc fix pentru toate obiectele de lucru: o tavă, o cutie cu capac, un sertar sau o geantă dedicată.

Un cărucior mobil poate ține imprimanta, încărcătoarele și documentele. Îl apropii de masă dimineața, apoi îl muți într-un colț după program. Într-o garsonieră, rafturile montate pe perete eliberează blatul și podeaua. O bancă cu spațiu de depozitare poate păstra cablurile sau accesoriile mai voluminoase.

Fă din încheierea programului un obicei de trei minute:

Această rutină separă mai clar timpul de lucru de cină. Dacă lucrezi cu alte persoane în casă, stabilește și câteva reguli simple pentru apeluri: intervale mai liniștite, căști pentru ședințe și un traseu liber în jurul mesei. Astfel, spațiul rămâne practic pentru tine și confortabil pentru toată familia.

Ramele din lemn organizează clar informațiile dintr-un spațiu și susțin stilul ales pentru amenajare. În magazine, restaurante sau birouri, ele pun în valoare oferte, indicatoare, fotografii și documente fără să încarce pereții sau zonele de lucru. Alegerea potrivită ține de mesaj, de poziționare, de dimensiune și de ritmul în care actualizezi materialele expuse.

Marchează promoțiile și produsele recomandate în magazine

Un afiș înrămat atrage atenția mai ușor decât o foaie lipită pe raft sau în vitrină. Magazinele de cadouri, florăriile, patiseriile și afacerile cu produse artizanale pot semnala astfel o ofertă de sezon, un produs nou sau o recomandare a echipei.

Lângă raftul cu produse pentru cadou, un mesaj scurt precum „Seturi pregătite pentru aniversări” sau „Idei de cadou” funcționează mai bine decât un text lung. Limitează-te la două informații utile, de exemplu prețul de pornire și categoria de produse.

Păstrează aceleași două-trei dimensiuni de rame în tot magazinul: A5 și A4 pentru mesaje de raft, A3 pentru vitrine și intrări. Amplasează rama la nivelul privirii, acolo unde clientul se oprește deja să analizeze produsele.

Creează repere clare pentru orientarea clienților

În spațiile cu multe categorii, ramele indică direcția fără panouri mari. Un magazin cu produse pentru casă poate marca zone precum „Bucătărie”, „Decorațiuni” sau „Reduceri”, iar o florărie poate separa buchetele gata pregătite de plantele la ghiveci.

Alege fonturi simple, lizibile de la câțiva metri, cu text închis pe fundal deschis. Dacă pereții sunt colorați sau lumina este slabă, testează afișul la locul montării înainte să printezi mai multe exemplare.

În spațiile cu mobilier din lemn, coșuri împletite sau rafturi în nuanțe naturale, ramele foto din lemn păstrează unitatea vizuală. Un finisaj apropiat de cel al mobilierului evită impresia de elemente adăugate întâmplător.

Actualizează meniurile și ofertele zilnice din restaurante

Restaurantele și cafenelele au nevoie de informații clare în zona de comandă. Meniul de perete, lista băuturilor sau oferta de prânz pot sta în rame ușor de deschis, astfel încât personalul să poată schimba rapid printul.

Separă meniul permanent de preparatele temporare. O cafenea poate afișa băuturile calde într-o ramă mare, iar „Desertul săptămânii”, cu preț și ingrediente principale, într-un format mic. Dacă preparatul conține alergeni frecvenți, menționează-i și verifică afișul ori de câte ori se modifică rețeta. Ca reper, A3 se potrivește la casă, iar A5 pe mese sau la standul de servire.

Pentru o galerie de perete cu preparate, echipă sau detalii din activitatea localului, alege rame foto din același model și păstrează între ele 5–8 centimetri. Imaginile reale, bine luminate, transmit mai mult decât fotografiile de catalog.

Expune diplomele și certificările fără să aglomerezi pereții

Diplomele și certificările inspiră încredere doar dacă sunt selectate. Alege câteva recunoașteri relevante pentru clienți sau parteneri și grupează-le într-o singură zonă, cu același finisaj și aliniate pe aceeași axă. Pentru documente de dimensiuni diferite, un passe-partout, adică un carton de încadrare între document și ramă, creează margini uniforme.

Evită lumina solară directă, care poate decolora hârtia și montează ramele departe de sursele de abur din bucătărie sau grupurile sanitare.

Construiește un perete cu povestea afacerii

Trei până la cinci rame cu informații distincte explică mai bine decât un text lung ce face afacerea și cine lucrează în ea. O cofetărie poate expune fotografia laboratorului, numele cofetarului și ingredientele folosite frecvent, iar un birou de arhitectură, imagini din proiecte finalizate, cu localitatea și anul. Fiecare text are doar câteva rânduri, iar conținutul se actualizează de două-trei ori pe an.

Organizează informațiile interne din birouri

Planul de evacuare, regulile din sala de ședințe sau instrucțiunile pentru echipamente devin ușor de găsit când au un loc stabil. Montează-le acolo unde oamenii au nevoie de ele, de exemplu regulile de rezervare lângă ușa sălii, și nu le amesteca cu fotografiile de echipă sau posterele motivaționale.

Pentru o galerie cu angajați, cere acordul colegilor fotografiați și adaugă numele, rolul și echipa fiecăruia. Noii angajați și vizitatorii se pot orienta astfel mai ușor.

Pregătește decorul pentru evenimente și campanii temporare

La lansări de produse, aniversări de companie sau petreceri private, aceeași structură de rame poate fi refolosită, schimbând doar printurile. Ramele pot indica masa de înscriere, programul serii sau colțul pentru fotografii, iar la un eveniment corporate pot prezenta agenda și vorbitorii. Pe mese folosește rame cu picior solid, iar pe perete sisteme de prindere potrivite greutății și suprafeței.

Întreține ramele și verifică materialele expuse

Șterge ramele cu o lavetă moale, uscată sau ușor umezită, fără detergenți abrazivi ori alcool concentrat. O dată pe lună, verifică printurile, prețurile și sistemele de prindere, iar în restaurante și magazine desemnează o persoană responsabilă pentru aceste actualizări.

Pregătește-ți spațiul cu rame potrivite din gama Craftup, alese după mesaj, dimensiune și stilul amenajării, pentru afișaje ordonate și ușor de actualizat.

Spania înseamnă mult mai mult decât vacanțe pe litoral. Dincolo de insule și stațiunile mediteraneene se află orașe în care arhitectura, arta, gastronomia și viața de cartier justifică singure o călătorie. Madrid concentrează colecții de artă importante și bulevarde animate, Granada păstrează moștenirea dinastiei nasride, Bilbao și-a construit o identitate contemporană puternică, iar Sevilla transformă influențele andaluze într-un peisaj urban imposibil de confundat.

Dacă vrei să descoperi latura culturală a țării, caută din timp bilete de avion din România către Spania și alege orașul în funcție de experiența pe care o cauți, nu doar de aeroportul de sosire. Iată câteva destinații care pot deveni punctul de plecare pentru o vacanță spaniolă construită în jurul artei, arhitecturii, gastronomiei și plimbărilor urbane.

Madrid combină marile muzee cu energia cartierelor

Madrid funcționează foarte bine pentru o primă vacanță urbană în Spania. Capitala nu depinde de un singur monument emblematic, ci de succesiunea de muzee, piețe, parcuri, bulevarde și cartiere cu personalități distincte.

Paseo del Arte reunește Muzeul Prado, Reina Sofía și Thyssen-Bornemisza într-o zonă care poate ocupa lejer o zi dacă arta reprezintă o prioritate. În apropiere se află Parcul Retiro, inclus împreună cu Paseo del Prado în patrimoniul UNESCO.

Pentru o perspectivă diferită asupra orașului, continuă spre Madrid de los Austrias, Plaza Mayor și Palatul Regal, apoi schimbă registrul în cartiere precum Malasaña, Chueca sau La Latina. Madrid devine interesant tocmai prin alternanța dintre patrimoniul monumental și zonele în care ritmul cotidian contează mai mult decât lista obiectivelor.

Barcelona se descoperă prin arhitectură, cartiere și design

Barcelona este asociată frecvent cu litoralul, însă identitatea sa urbană oferă suficiente motive pentru o vacanță în care plaja să rămână în plan secund.

Arhitectura lui Antoni Gaudí reprezintă un fir logic pentru explorarea orașului. Sagrada Família, Park Güell, Casa Batlló și La Pedrera permit observarea unor etape diferite din creația arhitectului. Merită însă să lași timp și pentru cartiere.

Barri Gòtic păstrează străzi înguste și piețe ascunse în jurul nucleului istoric, El Born combină patrimoniul cu galerii, magazine și restaurante, iar Eixample oferă o perspectivă complet diferită asupra planificării urbane. Passeig de Gràcia poate fi parcurs fără grabă, cu atenție la fațade, nu doar la magazine.

Barcelona este potrivită pentru călătorii interesați de arhitectură, design și gastronomie, dar și pentru cei care preferă să descopere un oraș mergând mult pe jos.

Sevilla pune patrimoniul andaluz în centrul experienței

Sevilla are o identitate vizuală imediat recognoscibilă, construită din influențe islamice, gotice, renascentiste și baroce. Real Alcázar, Catedrala și Giralda formează nucleul monumental al unei vizite, însă orașul nu se reduce la trei repere.

Cartierul Santa Cruz merită parcurs lent, prin străduțe, curți și piațete. Plaza de España și Parque de María Luisa pot ocupa o altă parte a zilei, iar promenada de lângă Guadalquivir deschide traseul spre cartierul Triana.

Seara schimbă ritmul orașului. Sevilla este un loc potrivit pentru a descoperi cultura tapas fără un itinerar rigid, alternând mici opriri în localuri diferite. Flamenco face parte din identitatea culturală andaluză, iar un spectacol ales cu atenție poate adăuga vacanței o experiență care nu poate fi reprodusă prin simpla vizitare a monumentelor.

Granada își construiește identitatea în jurul Alhambrei

Granada cere un alt ritm. Orașul este dominat simbolic de Alhambra, complexul monumental ridicat și dezvoltat în perioada nasridă, alături de grădinile și palatul Generalife.

Vizita trebuie planificată înaintea călătoriei. Accesul la Palatele Nasride este legat de ora înscrisă pe bilet, iar administrația Alhambrei recomandă achiziționarea anticipată din cauza cererii ridicate. Nu programa alt obiectiv important imediat după vizită: complexul merită câteva ore.

După Alhambra, explorează Albaicín, cartierul istoric întins pe dealul opus. Străzile sale păstrează structura urbană de origine medievală, iar Mirador de San Nicolás deschide perspectiva spre Alhambra și Sierra Nevada. Granada este potrivită pentru o vacanță în care patrimoniul devine experiența centrală, nu simplu decor.

Valencia aduce împreună centrul istoric și arhitectura contemporană

Valencia oferă un contrast bine conturat între patrimoniul vechi și intervențiile urbane recente. În centrul istoric poți lega într-o singură plimbare Catedrala, Plaza de la Virgen, Lonja de la Seda și Mercado Central.

Apoi, peisajul se schimbă radical în Ciudad de las Artes y las Ciencias, complexul cu arhitectură contemporană asociat în principal cu Santiago Calatrava. Diferența dintre cele două zone face orașul interesant pentru o vacanță de câteva zile.

Un alt element important este Jardín del Turia. Amenajat în fosta albie a râului Turia, parcul traversează orașul și funcționează ca un coridor verde între cartiere și numeroase puncte de interes. Valencia se pretează astfel explorării pe jos sau cu bicicleta, fără ca fiecare deplasare să devină doar o trecere între obiective.

Bilbao arată o Spanie urbană diferită

Bilbao schimbă complet decorul. Orașul basc are o scară mai compactă și o identitate în care patrimoniul industrial, arhitectura contemporană și gastronomia locală se întâlnesc firesc.

Muzeul Guggenheim, proiectat de Frank Gehry, a devenit reperul vizual al orașului, însă merită să continui traseul de-a lungul râului Nervión și apoi spre Casco Viejo. Centrul vechi, cunoscut și prin Siete Calles, oferă o atmosferă diferită de zona modernă dezvoltată în jurul muzeului.

Bilbao este și o destinație potrivită pentru explorarea culturii gastronomice basce. Pintxos nu reprezintă doar preparate servite în baruri, ci și un mod de a petrece seara, trecând dintr-un local în altul și descoperind specialități diferite.

O vacanță urbană dezvăluie o altă Spanie

Madrid, Barcelona, Sevilla, Granada, Valencia și Bilbao nu sunt variante ale aceleiași experiențe. Fiecare propune un raport diferit între istorie, arhitectură, gastronomie și viață urbană.

Poți alege un singur oraș pentru un city break sau poți lega două ori trei destinații într-un traseu mai amplu. Important este să nu tratezi Spania doar ca pe o destinație pentru vacanțe la mare. Dincolo de plajă există palate maure, colecții de artă, cartiere medievale, arhitectură avangardistă și orașe care merită descoperite fără grabă, stradă cu stradă.

Chirurgia plastică nu se limitează la intervenții estetice. O parte importantă a acestei specialități este reconstructivă și tratează afecțiuni concrete, precum leziuni ale pielii, cicatrici posttraumatice, afecțiuni ale mâinii sau reconstrucția mamară după afecțiuni oncologice. Un număr semnificativ dintre aceste proceduri pot fi decontate, integral sau parțial, prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Iată ce categorii de intervenții sunt frecvent decontate, ce condiții trebuie îndeplinite și cum poți verifica dacă problema ta se încadrează în aceste criterii.

Ce tipuri de proceduri pot fi decontate de CAS?

Decontarea se face în funcție de indicația medicală. CAS acoperă, în general, intervenții care rezolvă o problemă funcțională, elimină un risc medical documentat sau corectează o consecință a unei boli, a unui traumatism sau a unei malformații congenitale. Poți consulta direct lista de proceduri decontate de CAS pentru a vedea ce intervenții sunt disponibile în prezent și în ce condiții se acordă decontarea.

Printre categoriile frecvent întâlnite se numără:

Ce afecțiuni ale pielii sunt frecvent decontate?

Leziunile cutanate reprezintă una dintre cele mai comune situații care beneficiază de decontare. Alunițele suspecte, lipoamele voluminoase, chisturile sebacee infectate sau leziunile tegumentare care se modifică rapid pot necesita excizie, iar medicul recomandă adesea și o biopsie pentru confirmarea diagnosticului.

Carcinomul bazocelular și carcinomul spinocelular, cele mai frecvente forme de cancer de piele, se încadrează, de asemenea, în categoria afecțiunilor pentru care excizia chirurgicală este decontată, întrucât scopul principal este eliminarea țesutului canceros, nu un obiectiv estetic. Debridarea plăgilor sau a țesuturilor afectate urmează aceeași logică medicală.

Cicatricile posttraumatice sau cele rămase după arsuri pot fi decontate atunci când afectează mobilitatea unei articulații, provoacă durere sau limitează funcția zonei respective. Situația diferă de corecția unei cicatrici cu motivație exclusiv estetică, care rămâne în afara pachetului decontat. Medicul este cel care stabilește, pe baza examinării clinice, dacă o cicatrice are sau nu o componentă funcțională.

Ce proceduri de chirurgie a mâinii beneficiază de decontare?

Mâna este una dintre zonele cu cea mai mare varietate de afecțiuni reconstructive decontabile. Sindromul de tunel carpian, traumatismele complexe ale membrului superior, leziunile tendoanelor sau ale nervilor, tumorile mâinii și malformațiile congenitale ale mâinii se numără printre situațiile frecvent întâlnite în practica medicală.

De asemenea, intervențiile microchirurgicale, precum replantările sau revascularizările după amputații complete sau incomplete, fac parte din aceeași categorie. Severitatea afectării funcționale este criteriul pe baza căruia medicul stabilește dacă intervenția poate fi decontată.

Cum funcționează decontarea reconstrucției mamare?

Reconstrucția mamară după o intervenție oncologică reprezintă una dintre procedurile cu indicație reconstructivă clară. După mastectomie, pacienta poate opta pentru reconstrucție, iar decizia medicală ține cont de etapa tratamentului oncologic, de starea generală de sănătate și de preferințele pacientei privind tehnica folosită.

Pentru acest tip de intervenție, decontarea depinde de documentele medicale care atestă diagnosticul oncologic și tratamentul urmat, de contractul unității medicale cu casa de asigurări și de disponibilitatea fondurilor alocate furnizorului în perioada respectivă.

Ce pași trebuie să urmezi pentru a accesa decontarea?

Procesul începe, în majoritatea cazurilor, cu biletul de trimitere de la medicul de familie sau de la un specialist. Acesta permite accesul la consultația de specialitate necesară pentru stabilirea diagnosticului.

La consultație, medicul evaluează afecțiunea, solicită investigațiile necesare, precum analize, imagistică sau biopsie, și stabilește dacă intervenția are o indicație funcțională sau medicală clară. Dacă răspunsul este afirmativ, medicul oferă informații despre documentele necesare și despre etapele administrative pentru decontare.

Pregătirea din timp a dosarului medical, inclusiv rezultatele investigațiilor anterioare și scrisorile medicale de la alți specialiști implicați în caz, reduce riscul de întârziere a procesului. Pentru afecțiuni oncologice sau cronice, biletul de trimitere poate avea o valabilitate extinsă, de până la 90 de zile, față de perioada standard de 30 de zile, aspect util de clarificat încă de la prima consultație.

Este util să întrebi din timp:

Cum alegi clinica potrivită pentru o procedură decontată?

Alegerea unei clinici cu experiență în chirurgie reconstructivă și cu un contract activ cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate este esențială pentru un proces administrativ clar. O echipă cu experiență în evaluarea acestor afecțiuni te poate ghida de la prima consultație, astfel încât să înțelegi exact ce procedură ți se recomandă și dacă aceasta poate fi decontată.

Programează o consultație de specialitate, prezintă toate documentele medicale pe care le ai și cere o evaluare clară a situației tale. O discuție transparentă cu medicul rămâne cel mai sigur punct de pornire pentru a afla dacă intervenția ta se încadrează în procedurile decontate.

Disclaimer: Acest articol are scop informativ și nu înlocuiește consultația medicală de specialitate.

Surse de informare:

O crizantemă albă dusă la un mormânt, în România, transmite respect și amintire. Aceeași floare, expusă în Japonia la un festival de toamnă, poate vorbi despre sănătate, longevitate și prestigiu. Diferența dintre semnificațiile acestei flori constau în istoria și obiceiurile locului în care o dăruiești.

Dacă alegi un buchet cu crizanteme pentru cineva drag, merită să ții cont de culoare, ocazie și tradițiile familiei sau ale țării. Floarea are o simbolistică bogată, iar sensul ei se schimbă de la o cultură la alta. Află de ce Europa o leagă adesea de comemorare, de ce Japonia o sărbătorește și cum poți alege un aranjament potrivit.

Este crizantema o floare de doliu sau de sărbătoare?

Răspunsul depinde de locul și de contextul în care apare. În multe țări europene, crizantema se leagă de începutul lunii noiembrie și de zilele dedicate celor plecați. În Japonia, oamenii o asociază cu toamna, vitalitatea și familia imperială. În Regatul Unit, Statele Unite sau țările nordice, o găsești frecvent în buchete oferite la aniversări, fără vreo trimitere funerară.

Poți observa ușor această varietate de stiluri dacă privești buchetele de crizanteme de pe Floria: o combinație de flori roz, galbene și portocalii transmite o stare luminoasă, în timp ce albul, crem-ul și verdele pal se potrivesc unor momente sobre.

Numele plantei provine din greaca veche: chrysos înseamnă „aur”, iar anthemon înseamnă „floare”. Crizantema are origini asiatice, cultivatorii din China fiind cei care au apreciat-o cu multe secole înainte ca ea să ajungă în grădinile europene.

Atunci când alegi crizanteme pentru diverse contexte și ocazii, ține cont de aceste recomandări:

Crizantema în Europa: de ce o legăm de doliu și comemorare?

În România, Franța, Italia, Belgia, Polonia și Spania, crizantemele sunt preferate cu ocazia Zilei Tuturor Sfinților și a Zilei Morților. Calendarul a influențat această asociere: planta înflorește toamna târziu și suportă temperaturile mai scăzute mai bine decât multe flori de sezon.

În Franța, tradiția oferirii crizantemelor la morminte s-a răspândit după Primul Război Mondial, în cadrul comemorărilor pentru soldații căzuți. În timp, floarea a devenit un simbol larg al respectului față de cei plecați. În România, multe familii aleg ghivece cu crizanteme pentru cimitir, fiindcă rezistă bine afară în octombrie și noiembrie.

Inclusă într-un aranjament funerar, crizantema transmite mesaje precum:

Asta nu înseamnă că trebuie să eviți orice crizantemă la o aniversare. Nuanțele vii, alături de gerbera, alstroemeria sau eucalipt, pot alcătui un buchet potrivit pentru o prietenă, o rudă sau un coleg. Totuși, dacă persoana care primește florile are o legătură puternică cu tradițiile din România, Italia ori Polonia, evită un buchet alcătuit exclusiv din crizanteme albe.

Crizantema în Japonia: kiku, floarea longevității și a demnității

În Japonia, crizantema poartă numele de kiku. A ajuns din China în urmă cu mai bine de o mie de ani și a fost adoptată treptat de curtea imperială. Astăzi, crizantema cu 16 petale stilizate apare pe emblema imperială japoneză, iar expresia „Tronul Crizantemei” desemnează monarhia Japoniei.

Japonezii privesc floarea ca pe un simbol al vieții lungi, al ordinii și al frumuseții specifice toamnei. Pe 9 septembrie, în tradiția veche, se marchează Chōyō no Sekku, Sărbătoarea Crizantemei. Oamenii admirau florile, consumau sake aromatizat cu petale și își adresau urări de sănătate.

O poveste tradițională vorbește despre un tânăr care a găsit un izvor acoperit cu petale de crizantemă. După ce a băut apa, ar fi trăit sute de ani. Legenda nu oferă o explicație botanică, însă arată cât de strâns leagă cultura japoneză această floare de longevitate.

La expozițiile horticole de toamnă, poți vedea crizanteme crescute ani la rând în forme atent controlate: cascade de flori, tufe rotunde sau plante cu sute de inflorescențe. Cultivatorii urmăresc rezultate stabile prin tăieri regulate, susținerea tulpinilor și controlul luminii.

Există și aici o nuanță importantă: crizantemele albe pot apărea la funeralii japoneze, unde exprimă puritate și solemnitate. Totuși, sensul lor general rămâne mai larg decât în multe regiuni europene.

Semnificația crizantemelor după culoare

Culorile oferă indicii utile, însă nu reprezintă reguli fixe. Tradițiile diferă, iar preferințele destinatarului au aceeași greutate.

Tipuri de crizanteme și efectul lor în buchet

Forma schimbă aspectul aranjamentului chiar dacă păstrezi aceeași paletă cromatică. Crizantemele cu floare mare atrag privirea și se potrivesc în buchete cu puține tije. Cele ramificate, numite și spray, au mai multe flori pe aceeași tulpină și dau volum.

Poți alege dintre câteva variante întâlnite frecvent:

Pentru o aniversare, combină santini roz cu gerbera și eucalipt. Pentru un omagiu sobru, alege crizanteme albe cu verdeață discretă și evită contrastele puternice.

Cum alegi crizantemele potrivite pentru fiecare ocazie

Pentru funeralii și condoleanțe, alege alb, crem, verde pal sau mov discret. Coroanele și jerbele se potrivesc ceremoniilor, iar un buchet simplu poate fi o alegere atentă pentru familia îndoliată. Scrie un mesaj direct, de exemplu: „Sunt alături de voi cu gândul.”

Pentru comemorare sau morminte, crizantemele la ghiveci oferă rezistență mai bună în exterior. Alege plante cu mulți boboci sănătoși și frunze ferme, fără pete. Așază ghiveciul într-un loc luminos, ferit de vânt puternic.

Pentru aniversări, mizează pe roz, galben, roșu sau portocaliu. Evită aranjamentele exclusiv albe dacă știi că destinatarul le asociază cu doliul. Pentru casa ta, combină nuanțe arămii și bordo cu vase ceramice simple.

Ghiveci sau flori tăiate?

Alege crizanteme la ghiveci dacă vrei o plantă pentru balcon, terasă sau grădină. Plantează-le într-un sol afânat, care drenează apa, și lasă aproximativ 30–40 de centimetri între tufe. Udă la baza plantei, dimineața, fără să îmbibi frunzele. Îndepărtează florile trecute pentru a păstra un aspect îngrijit.

Alege flori tăiate pentru buchete, vase, jerbe sau coroane. În majoritatea cazurilor, crizantemele tăiate rezistă între 10 și 21 de zile dacă le îngrijești corect.

  1. Taie 1–2 centimetri din tulpini, oblic, cu un instrument curat.
  2. Îndepărtează frunzele care ar sta în apă.
  3. Spală bine vaza și umple-o cu apă proaspătă, la temperatura camerei.
  4. Schimbă apa la două zile și retează puțin tulpinile.
  5. Ține florile departe de soare direct, calorifer și fructe coapte.
  6. Înlătură florile ofilite imediat ce apar.

Dacă ai pisici sau câini, ține crizantemele într-un loc inaccesibil. Ingerarea plantei poate provoca disconfort digestiv animalelor de companie.

Ce merită să reții înainte să dăruiești crizanteme

Crizantema poate exprima respect, dor, sănătate, apreciere sau bucurie de toamnă. În Europa, ea păstrează o legătură puternică cu memoria celor plecați, mai ales în țările catolice și ortodoxe. În Japonia, aceeași floare evocă longevitatea și tradiția imperială, deși apare și în contexte funerare.

Alege culoarea și forma aranjamentului după ocazie, verifică tradițiile destinatarului și scrie câteva rânduri care clarifică intenția ta. Privește fiecare buchet ca pe un mesaj: adaptează-l persoanei care îl primește și oferă-l cu atenție.

Un container realizat la comandă pornește de la o nevoie concretă: spațiu de lucru, depozitare, vestiar, punct comercial sau spațiu de locuit. De aceea, costul nu se raportează doar la lungime și lățime. Structura, izolația, compartimentarea, dotările, transportul și condițiile din teren pot modifica oferta finală.

O estimare corectă începe cu o descriere clară a proiectului. Dacă stabilești de la început destinația containerului și nivelul de echipare dorit, poți compara mai ușor propunerile primite și poți evita costurile apărute după lansarea producției.

Destinația containerului stabilește nivelul de dotare

Utilizarea prevăzută influențează direct materialele și echipamentele incluse. Un container pentru depozitare are ușă metalică simplă sau dublă, protecție antiefracție, rafturi, accesorii de prindere, izolație standard din pereți din panouri sandwich din spumă PIR cu grosimea de 40 mm și vată minerală în tavan și în pardoseală.

Pentru un birou, proiectul include tâmplărie PVC, ferestre, instalație electrică completă, design personalizat. De obicei, se optează pentru izolație premium din pereți din panouri sandwich din spumă PIR cu grosimea de 60-80-100 mm și vată minerală în strat dublu în tavan și în pardoseală.

Containerele sanitare implică trasee de apă și evacuare, obiecte sanitare, boiler și compartimentări. Un container comercial necesită ferestre sau vitrine, obloane, circuite electrice separate pentru aparatura utilizată.

În cazul containerelor locuite sau unde activitarea are loc pe perioade îndelungate sau în zone cu variații mari de temperaturi, pe lângă izolația premium, la cerere, se poate incorpora din fabrică aer condiționat cu funcție dublă inverter (pentru încălzire și răcire) sau convectoare pentru căldură sau încălzire în pardoseală.

Înainte de solicitarea unei oferte, clarifică trei aspecte:

Dimensiunile și configurația proiectului

Suprafața influențează consumul necesar de materiale:

Costul crește și dacă proiectul include mai multe containere modulare sau dacă transportul se realizează pe distanțe mai mari între fabrică și amplasamentul final. Un proiect cu mai multe containere oferă însă o suprafață mai generoasă și posibilitatea de a amenaja spații distincte pentru activitățile prevăzute. Materialele premium folosite în construcție contribuie la durabilitatea și confortul spațiilor amenajate.

Pentru o imagine orientativă asupra configurațiilor disponibile, poți consulta orientativ prețul unui container, apoi poți solicita o ofertă adaptată proiectului tău, de la un producător cu experiență, precum Containere FDC.

Compartimentarea și instalațiile

Compartimentarea influențează costul prin numărul pereților interiori, al ușilor și al lucrărilor necesare pentru organizarea spațiului. Un container deschis permite folosirea întregii suprafețe pentru o activitate, iar împărțirea în încăperi oferă zone distincte pentru lucru, acces și funcțiuni sanitare. În etapa de proiect, stabilește dimensiunile încăperilor și poziția golurilor pentru uși și ferestre.

Instalațiile se dimensionează în funcție de aparatura și dotările prevăzute în container. Pentru partea electrică, precizează poziția prizelor, numărul punctelor de alimentare și puterea echipamentelor utilizate. Dacă proiectul include baie sau chicinetă, amplasarea lor determină lungimea traseelor de apă și evacuare, precum și componentele necesare. Transmite cerințele înainte de stabilirea ofertei, pentru ca estimarea să includă lucrările de execuție și montaj aferente configurației solicitate. Bugetul reflectă atât organizarea interiorului, cât și echiparea necesară desfășurării activității.

Personalizarea vizuală

Personalizarea vizuală permite integrarea containerului în identitatea brandului tău. În etapa de proiect, poți selecta culori pentru diverse suprafețe și elemente de design care reflectă imaginea companiei. Riflajele pot completa aspectul exterior prin textura și dispunerea lor. Alegerea cromaticii și a suprafețelor pe care se aplică permite estimarea materialelor și a lucrărilor necesare pentru realizarea designului solicitat.

Costul personalizării depinde de suprafața decorată, de materialele selectate și de complexitatea detaliilor. O culoare aplicată pe exterior presupune operațiuni diferite față de o compoziție cu mai multe accente cromatice și riflaje. Discută cu producătorul despre aspectul dorit și cere includerea elementelor selectate în ofertă. Vei putea evalua investiția în raport cu imaginea pe care containerul o va reprezenta pentru companie.

Transportul și montajul

Transportul se estimează în funcție de distanța dintre fabrică și destinație, dimensiunile containerelor și numărul de curse necesare. Pentru organizarea livrării, transmite adresa amplasamentului și informații despre căile de acces. Asigură accesul vehiculului de transport până la zona de descărcare și spațiul necesar manevrelor. Detaliile privind lățimea intrării și posibilitatea de apropiere de poziția finală permit alegerea echipamentelor pentru manipulare și calcularea serviciilor incluse.

Montajul se realizează pe dale sau piloni din beton, la minimum 10 cm de sol, pentru ventilația corespunzătoare a containerului. Poziționarea necesită echipamente de ridicare alese în funcție de dimensiuni, greutate și distanța față de vehiculul de transport. Pentru un proiect cu mai multe containere, oferta ține cont de numărul operațiunilor de descărcare și amplasare.

Termenul de execuție

Producția în fabrică a containerelor durează între 6 și 8 săptămâni. Intervalul cuprinde realizarea containerului potrivit dimensiunilor, compartimentării și echipării stabilite în etapa de proiect. Discută calendarul de execuție înainte de confirmarea comenzii și solicită data estimată pentru finalizarea producției. Termenul stabilit îți permite să planifici investiția și să organizezi deschiderea spațiului în raport cu programul companiei.

Montajul pe amplasament durează de la o zi pentru un container până la câteva zile pentru un ansamblu de containere. Durata depinde de numărul containerelor și de operațiunile prevăzute pentru amplasare. Timpul de lucru și echipamentele necesare contribuie la estimarea costului de montaj. Stabilește cu producătorul despre livrare și perioada rezervată montajului, pentru a include toate etapele în calendarul proiectului.

Ce trimiți pentru a primi o ofertă exactă?

Pentru o propunere clară, transmite furnizorului:

Descrie proiectul cât mai concret și solicită o ofertă personalizată de la un producător specializat, precum Containere FDC. Astfel, vei primi o soluție adaptată utilizării reale, materialelor necesare și condițiilor de livrare.

O bandă de alergare compactă îți permite să faci mișcare acasă fără să transformi o cameră întreagă în sală de fitness. Pentru un apartament sau o locuință cu spațiu limitat, contează dimensiunile aparatului, suprafața de alergare, viteza, sistemul de pliere și locul disponibil pentru depozitare. Descoperă în continuare cum să alegi un model potrivit spațiului disponibil și tipului de antrenament preferat:

Spațiul disponibil trebuie măsurat înainte de alegerea benzii

O bandă descrisă drept compactă poate ocupa mai mult loc decât estimezi din fotografiile produsului. Verifică dimensiunile aparatului în poziție de utilizare și, pentru un model pliabil, dimensiunile după pliere.

Măsoară zona în care vrei să te antrenezi și păstrează suficient spațiu liber pentru urcare, coborâre și utilizare în siguranță. Nu amplasa banda într-un loc în care ușile, mobilierul sau obiectele decorative limitează mișcarea.

Gândește-te și la depozitare. Dacă banda va fi strânsă după fiecare sesiune, verifică greutatea aparatului, prezența roților de transport și direcția în care se pliază. Un aparat compact pe hârtie devine incomod dacă trebuie să muți mobilierul de fiecare dată când vrei să îl folosești.

Formatul slim economisește spațiu fără să elimine criteriile tehnice

Modelele cu profil redus sunt concepute pentru locuințe în care fiecare metru pătrat contează. Unele au console simplificate, structură pliabilă sau dimensiuni reduse față de benzile clasice. În categoria de benzi de alergare slim, de exemplu, există modele cu viteze maxime de 6 sau 12 km/h și suprafețe de utilizare cu dimensiuni diferite.

Din acest motiv, eticheta „slim” nu spune singură dacă aparatul este potrivit pentru mers, jogging sau alergare. Un model limitat la 6 km/h este orientat în principal către mers. La 12 km/h devin posibile sesiuni într-un ritm superior, însă trebuie analizate și dimensiunile suprafeței de alergare, stabilitatea aparatului și caracteristicile utilizatorului.

Suprafața de alergare influențează libertatea de mișcare

O suprafață scurtă și îngustă poate fi suficientă pentru mers, însă poate deveni restrictivă pentru o persoană înaltă sau pentru alergare într-un ritm susținut. Nu compara, așadar, benzile doar după dimensiunile exterioare. Verifică separat suprafața utilă pe care calci.

În oferta actuală Go4Fit există, de exemplu, modele compacte cu suprafețe de 90 × 40 cm, 100 × 40 cm și 120 × 42 cm. Diferențele sunt relevante deoarece influențează spațiul disponibil pentru pas și tipul de utilizare.

Viteza și motorul trebuie raportate la antrenamentul planificat

O bandă cumpărată pentru mers zilnic nu are aceleași cerințe ca una destinată alergării regulate. Definește de la început ce vrei să faci pe aparat, nu doar cât spațiu ai disponibil.

Pentru mers, o viteză maximă redusă poate fi suficientă. Dacă vrei să introduci jogging sau alergare, verifică viteza maximă și specificațiile aparatului pentru utilizarea respectivă. În gama de benzi de alergare de la Go4Fit există modele compacte, dar și variante Performance și Premium, cu motoare, viteze și suprafețe de alergare diferite.

Greutatea maximă suportată trebuie verificată înainte de cumpărare

Limita de greutate indicată de producător este o specificație tehnică pe care nu trebuie să o ignori. Ea se referă la utilizarea aparatului în parametrii pentru care a fost construit.

Nu porni de la ideea că orice bandă compactă are automat o capacitate redusă. În gama Slim Go4Fit sunt listate modele care acceptă utilizatori de până la 120 kg. Capacitatea diferă însă de la un aparat la altul, deci verifică fișa produsului înainte de alegere.

Dacă banda va fi folosită de mai multe persoane din casă, ia în calcul utilizatorul cu greutatea corporală mai mare și cerințele de antrenament ale fiecăruia.

Zgomotul și vibrațiile contează într-un apartament

Motorul nu este singura sursă de zgomot. Contactul repetat al picioarelor cu suprafața benzii produce vibrații care se pot transmite prin podea, mai ales în timpul alergării.

Poziționează aparatul pe o suprafață dreaptă și stabilă și respectă recomandările producătorului privind instalarea. Un covoraș destinat echipamentelor fitness poate proteja pardoseala și poate contribui la limitarea transmiterii vibrațiilor, fără să facă însă aparatul complet silențios.

Contează și momentul antrenamentului. Într-un bloc, mersul la viteză moderată produce de regulă alt nivel de impact decât alergarea rapidă. Dacă locuiești deasupra altui apartament, ia în calcul inclusiv modul în care se transmite zgomotul structural.

Banda compactă poate susține antrenamente variate

Dimensiunile reduse nu înseamnă că trebuie să folosești aparatul în același mod la fiecare sesiune. În funcție de vitezele disponibile, poți alterna mersul relaxat, mersul alert și intervalele de intensitate diferită.

Pentru început, poți lucra cu sesiuni scurte și crește treptat durata. O altă variantă este antrenamentul pe intervale, cu perioade de efort alternate cu recuperare la viteză redusă. Intensitatea trebuie adaptată condiției fizice și limitelor aparatului.

Dacă modelul dispune de înclinare, aceasta poate modifica solicitarea antrenamentului fără să fie necesară creșterea vitezei. Verifică dacă reglarea este manuală sau automată, deoarece modul de utilizare diferă.

Depozitarea simplă ajută la folosirea constantă a aparatului

O bandă compactă este practică atunci când poate fi pregătită rapid pentru antrenament. Dacă scoaterea ei presupune mutarea repetată a unor obiecte grele, există riscul să o folosești mai rar decât ai planificat.

Alege dinainte un loc pentru utilizare și unul pentru depozitare. Verifică accesul la priză, spațiul necesar cablului și posibilitatea de a muta banda fără să zgârii pardoseala. Atenție, nu o depozita într-o poziție care nu este prevăzută de producător.

Banda potrivită combină dimensiunile compacte cu utilizarea dorită

Când alegi o bandă de alergare compactă, pornește de la două întrebări: cât spațiu ai și cum vrei să te antrenezi. Măsoară zona disponibilă, verifică suprafața de alergare, viteza, motorul, limita de greutate, sistemul de pliere și condițiile de depozitare.

Un model compact bine ales îți permite să integrezi mersul sau alergarea în program fără să ocupi permanent camera cu echipamente voluminoase. Compară specificațiile în funcție de antrenamentele planificate și alege o bandă pe care o poți folosi confortabil și constant acasă.

Stocarea energiei fotovoltaice înseamnă păstrarea surplusului produs de panouri într-o baterie, pentru a-l folosi mai târziu. Este o soluție utilă dacă produci energie în timpul zilei, dar consumi mai mult seara, noaptea sau în perioadele cu soare redus.

Pentru multe locuințe, producția fotovoltaică atinge valori ridicate între aproximativ 11:00 și 16:00. În același interval, casa poate fi goală, iar consumul rămâne redus. După apus pornesc iluminatul, electrocasnicele, sistemele de încălzire, aerul condiționat sau încărcarea mașinii electrice. Fără o baterie, surplusul pleacă în rețea, iar seara cumperi din nou energie.

Un sistem de stocare mută energia din intervalul de producție în intervalul în care ai nevoie de ea. Astfel, poți crește autoconsumul, poți reduce energia preluată din rețea și poți păstra o rezervă pentru aparatele prioritare, dacă sistemul include funcție de backup.

Ce înseamnă stocarea energiei produse de panourile fotovoltaice?

Un sistem de stocare include acumulatori, un invertor compatibil, protecții electrice și echipamente de monitorizare. Aceste componente preiau surplusul de energie solară, îl păstrează în baterii și îl livrează ulterior consumatorilor din casă sau din firmă.

Energia produsă de panouri poate urma trei trasee:

Fără acumulatori, consumi energia disponibilă pe loc și trimiți diferența în rețea. Cu stocare, păstrezi o parte mai mare din producția proprie pentru seară sau pentru intervalele în care panourile nu produc suficient.

Bateriile solare funcționează diferit față de un acumulator auto. Un acumulator auto livrează pentru câteva secunde un curent de descărcare mare, necesar pornirii motorului. O baterie destinată unui sistem fotovoltaic se încarcă și se descarcă repetat, de regulă zilnic. Acest ciclu de încărcare influențează durata de utilizare și trebuie luat în calcul înainte de alegerea echipamentului.

Pentru locuințe, cele mai răspândite soluții folosesc tehnologia Li-ion, iar multe sisteme moderne folosesc celule LiFePO4, adică litiu-fier-fosfat. Acestea oferă un comportament stabil pentru utilizare staționară și suportă multe cicluri de încărcare. Tehnologia Ni-MH apare mai des în baterii portabile și echipamente mici, în timp ce bateriile cu plumb rămân întâlnite în anumite aplicații, însă au limite diferite de eficiență, greutate și utilizare.

Cum funcționează stocarea energiei solare în practică?

Panourile produc curent continuu, iar invertorul îl transformă în curent alternativ, compatibil cu instalația electrică a casei. Într-un sistem bine configurat, energia urmează o ordine clară: acoperă mai întâi consumul instantaneu, apoi încarcă bateria, iar surplusul rămas poate merge în rețea.

După apus, bateria preia treptat alimentarea locuinței. Dacă nivelul ei de încărcare scade sub pragul configurat sau dacă aparatele cer mai multă putere decât poate livra sistemul, locuința preia energie din rețea.

De exemplu, dacă panourile produc într-o după-amiază 8 kWh peste consumul curent al casei, iar bateria poate stoca această energie, o poți utiliza ulterior pentru iluminat, frigider, router, televizor și alte aparate cu consum moderat. Durata reală depinde de consumul activ în acel moment.

Invertorul hibrid coordonează transferul energiei între panouri, baterie, rețea și consumatori. BMS-ul, prescurtare de la Battery Management System, monitorizează parametri precum tensiune nominală, temperatură, nivel de încărcare și curent de descărcare. Dacă detectează valori în afara limitelor admise, BMS-ul limitează funcționarea pentru protecția bateriei.

Nu este recomandat să descarci complet bateria în mod repetat. Producătorul stabilește praguri de protecție, iar instalatorul poate configura o rezervă de energie pentru situații neprevăzute. Dacă vrei alimentare în timpul unei pene de curent, această rezervă devine utilă.

De ce merită să stochezi energia produsă de panourile fotovoltaice?

Stocarea are sens mai ales dacă produci frecvent surplus la prânz și consumi mult după apus. În majoritatea locuințelor, acesta este profilul obișnuit: producție mare ziua și cerere ridicată seara.

În primul rând, crești autoconsumul. În loc să livrezi imediat surplusul, îl păstrezi pentru propriile nevoi. Acest lucru te ajută să folosești local o proporție mai mare din energia generată de panouri.

Apoi, reduci energia cumpărată din rețea. Bateria poate susține consumul de seară al frigiderului, luminilor, routerului, televizorului, laptopurilor sau al unor pompe de circulație. Economiile diferă de la un caz la altul și depind de capacitatea bateriei, puterea instalată a panourilor, tariful din contract, pierderile de conversie și obiceiurile de consum.

Stocarea îți oferă și mai mult control. În aplicația sistemului poți vedea producția, importul din rețea, nivelul bateriei și consumul casei. Dacă ai echipamente smart home, poți programa anumite activități în orele cu producție bună: încălzirea apei, funcționarea pompei de căldură sau încărcarea vehiculului electric.

Totuși, bateria nu transformă automat o casă conectată la rețea într-o locuință complet independentă. Iarna, producția fotovoltaică scade, iar consumul poate crește. Privește stocarea ca pe o metodă de a reduce dependența de rețea și de a îmbunătăți utilizarea energiei proprii.

Cum poate fi utilizată ulterior energia stocată?

Poți folosi energia păstrată în baterie pentru consumatori obișnuiți, pentru aparate cu putere mai mare sau pentru circuite de rezervă. Alegerea depinde de dimensiunea sistemului și de modul în care a fost proiectat.

Pentru utilizare uzuală, bateria poate alimenta seara:

Aparatele mari cer o analiză mai atentă. Plita cu inducție, cuptorul electric, boilerul, pompa de căldură, aerul condiționat sau stația de încărcare pentru vehicul electric pot avea consum ridicat. Aici trebuie să separi două noțiuni: capacitatea și puterea.

Capacitatea, exprimată în kWh, arată câtă energie poate stoca bateria. Puterea, exprimată în kW, arată cât poate livra simultan. O baterie de 10 kWh poate păstra o cantitate bună de energie, dar dacă invertorul livrează maximum 5 kW, nu vei putea alimenta în același timp toți consumatorii de mare putere.

Înainte să alegi un echipament, compară specificațiile complete pentru sisteme de stocare a energiei, inclusiv puterea nominală, puterea de vârf, capacitatea utilizabilă și compatibilitatea declarată cu invertorul.

Dacă ai o mașină electrică, poți folosi producția solară pentru încărcare în timpul zilei sau poți utiliza energia din baterie în anumite limite, seara. Evită însă configurările care descarcă rapid bateria casei doar pentru încărcarea vehiculului, dacă obiectivul tău principal este backup-ul. O stație de încărcare inteligentă poate ajusta curentul în funcție de surplusul solar disponibil.

Ce componente sunt necesare pentru un sistem cu stocare?

O instalație sigură nu se rezumă la baterie. Ai nevoie de componente compatibile, proiectate pentru aceeași configurație.

Panourile fotovoltaice determină câtă energie poți produce. Invertorul hibrid sau invertorul compatibil cu baterii gestionează fluxul dintre producție, consum, acumulator și rețea. Bateria păstrează energia, iar BMS-ul o protejează prin monitorizarea parametrilor electrici și termici.

Sistemul trebuie să includă siguranțe, întrerupătoare, protecții la supratensiune, cabluri dimensionate corect și, dacă dorești backup, o cutie de comutare sau o soluție EPS. EPS reprezintă ieșirea de alimentare de rezervă, care funcționează doar în configurațiile proiectate pentru acest scop.

Verifică mereu compatibilitatea dintre baterie și invertor. Două echipamente pot avea tensiune nominală apropiată, dar pot comunica diferit sau pot avea limite distincte de curent de descărcare. Folosește listele de compatibilitate publicate de producători și lasă instalatorul autorizat să confirme configurația.

Tipuri de sisteme de stocare

Sistemele DC-coupled conectează bateria pe partea de curent continuu, de regulă printr-un invertor hibrid. Această configurație apare frecvent în instalațiile noi.

Sistemele AC-coupled folosesc un invertor separat pentru baterie și pot fi potrivite pentru modernizarea unui sistem fotovoltaic existent. Alegerea depinde de echipamentele deja montate, de obiectivul de backup și de bugetul disponibil.

Poți alege și între sisteme modulare sau soluții compacte. Modelele modulare permit extinderea capacității prin adăugarea unor module compatibile. Această opțiune poate fi utilă dacă plănuiești să cumperi un vehicul electric, să instalezi o pompă de căldură sau să mărești puterea panourilor.

Un sistem on-grid poate folosi bateria pentru autoconsum, însă nu oferă automat energie în timpul unei întreruperi. Pentru backup ai nevoie de invertor cu funcție dedicată, circuite separate și decuplare sigură de rețeaua publică. Sistemele off-grid funcționează separat de rețea, dar cer o dimensionare atentă, deoarece trebuie să acopere și perioadele cu producție solară redusă.

Folosește direct energia solară atunci când este disponibilă, programează aparatele mari în orele cu producție bună și păstrează o rezervă de baterie dacă ai nevoie de continuitate pentru frigider, internet, iluminat sau centrală. Informează-te din documentația tehnică, compară datele relevante și discută configurația potrivită cu un specialist autorizat.

Profitul la bursă se poate obține din abordări foarte diferite, iar strategia potrivită depinde de obiectivele tale, timpul pe care îl poți dedica investițiilor și riscul pe care ești dispus să îl accepți. Problemele apar atunci când cumperi acțiuni după criterii diferite și ajungi să iei fiecare decizie în funcție de ce se întâmplă în piață în ziua respectivă. Strategia te ajută să îți stabilești reperele după care alegi investițiile, gestionezi portofoliul și reacționezi atunci când prețurile se mișcă în direcția opusă așteptărilor tale.

Pornește de la obiectivul pentru care investești

Strategia capătă sens atunci când știi ce urmărești cu banii investiți. Poate vrei să acumulezi capital pe parcursul următorilor 15 sau 20 de ani, să construiești treptat o sursă suplimentară de venit sau să urmărești oportunități care presupun mai multă implicare din partea ta. Fiecare obiectiv vine cu alte decizii privind perioada investiției, riscul acceptat și structura portofoliului.

Dacă încă lucrezi la aceste elemente și vrei să îți construiești baza înainte să alegi strategia, poți descoperi cursurile de investitii în care informațiile sunt organizate în funcție de nivelul și obiectivele investitorului.

Stabilește cât risc poți accepta în portofoliu

Randamentul urmărit trebuie pus în relație cu riscul pe care îl presupune strategia. Dacă o scădere de 20% te determină să renunți la poziții pe care intenționai să le păstrezi câțiva ani, o strategie cu fluctuații mari îți poate crea probleme chiar dacă, teoretic, se potrivește obiectivului de randament.

Contează și cât din capital ajunge într-o singură companie, industrie sau categorie de active. Riscul poate fi controlat prin alocarea capitalului și diversificare, iar limitele stabilite din timp reduc situațiile în care o mișcare puternică a pieței ajunge să schimbe întregul plan.

Decide cât timp vrei să aloci investițiilor

Strategia trebuie să se potrivească și programului tău. Analiza frecventă a companiilor, urmărirea rezultatelor trimestriale și ajustarea pozițiilor presupun timp, în timp ce alte abordări permit intervenții mai rare și un portofoliu administrat cu mai puțină implicare.

Ia în calcul câte ore poți dedica investițiilor într-o săptămână obișnuită, deoarece entuziasmul de la început poate susține temporar un ritm greu de păstrat ulterior. Dacă vrei să îți construiești propriul sistem de investiții și să aprofundezi procesul după care iei deciziile în piață, alege Beat the Market și lucrează la o strategie pe care să o poți aplica în mod consecvent.

Construiește reguli pentru cumpărare înainte să apară oportunitatea

O strategie bună ar trebui să îți spună în ce condiții merită să incluzi o companie în portofoliu. Criteriile pot ține de rezultatele businessului, evaluare, perspectivele industriei, nivelul datoriilor sau alți factori relevanți pentru abordarea pe care ai ales-o.

Fără câteva reguli stabilite dinainte, o scădere de 25% poate părea imediat o oportunitate, iar o companie care a crescut cu 40% poate deveni atractivă doar pentru că prețul continuă să urce. Criteriile de selecție te ajută să judeci fiecare situație în raport cu strategia ta și cu argumentele care susțin investiția.

Gândește strategia și pentru perioadele în care scade piața

Este simplu să urmezi planul atunci când majoritatea pozițiilor sunt pe profit. O perioadă în care portofoliul pierde 15% sau 20% pune însă strategia într-un context complet diferit, iar deciziile luate atunci pot avea un impact important asupra rezultatelor pe termen lung.

Planul ar trebui să includă modul în care tratezi scăderile și motivele pentru care o poziție poate fi redusă sau închisă. Corecția prețului, deteriorarea rezultatelor companiei și schimbarea argumentelor inițiale reprezintă situații diferite, iar strategia te ajută să le tratezi separat.

Profitul rămâne rezultatul mai multor decizii luate pe parcursul anilor, iar strategia îți dă cadrul în care le iei. Obiectivele, toleranța la risc, timpul disponibil și regulile după care îți gestionezi portofoliul te ajută să alegi o abordare pe care o poți susține inclusiv atunci când piața trece prin perioade dificile.