Acasă Blog Pagina 4736

Cine va face legile orașului/ Consiliul local Brașov: 12 mandate USR PLUS, 11 PNL și 4 PSD

0

l Alianța USR PLUS ar putea forma o majoritate cu PNL în Consiliul Local, cu unele condiții

Alianța USR PLUS și PNL au obținut cele mai multe mandate de consilieri în Consiliul Local al municipiului Brașov. Alianța are 12 mandate, PNL 11, iar PSD doar 4, toate celelalte partide sau candidați independenți ratând intrarea în deliberativul local, pentru că nu au reușit să facă pragul electoral de 5%, în cazul partidelor, respectiv 3% în cazul candidaților independenți.
Pentru că niciun partid nu are un minim de 14 mandate, cât ar fi necesar pentru o majoritate simplă în Consiliul Local, urmează negocieri pentru formarea de alianțe, în următorii patru ani. Liberalii sunt deschiși la o înțelegere, chiar președintele Adrian Veștea spunând că este exlusă o alianță cu PSD. Și George Scripcaru s-a arătat deschis la o colaborare cu consilierii USR PLUS. Alianța, având 12 mandate în CL, pune unele condiții, una fiind calitatea candidaților. Întrebat ieri, în prima conferință de presă de după anunțul rezultatelor oficiale, dacă ar fi interesat să aibă un viceprimar liberal, poate chiar pe George Scripcaru, Allen Coliban a spus că își dorește să aibă alături o „o persoană fără probleme de integritate“.

Cine sunt consilierii brașoveni

Dacă partidele îşi vor menţine în continuare spijinul pentru candidaţii propuşi la Consiliul Local, consilierii locali ai municipiului Brașov vor fi:

Alianţa USR PLUS

Corbu Ioan (Alianţa USR PLUS)
Boghiu-Samoilă Flavia-Ramona (Alianţa USR PLUS)
Cenţiu Radu-Alexandru (Alianţa USR PLUS)
Roşu Alexandru (Alianţa USR PLUS)
Moraru Beatrice-Mihaela (Alianţa USR PLUS)
Ilie Victor (Alianţa USR PLUS)
Gerea Miruna-Magdalena (Alianţa USR PLUS)
Boroda George (Alianţa USR PLUS)
Bart Bogdan-Dragoş (Alianţa USR PLUS)
Oniga Mihai-Andrei (Alianţa USR PLUS)
Iftime Mihai-Ciprian (Alianţa USR PLUS)
Crican Cezar-Alexandru (Alianţa USR PLUS)

PNL

Scripcaru George (PNL)
Oprică Florentin-Adrian (PNL)
Vecerdi Cristina-Agnes (PNL)
Rusu Sebastian-Mihai (PNL)
Braun Werner (PNL)
Vătavu Valeriu (PNL)
Codreanu Adrian (PNL)
Bădulescu Sebastian-Gabriel (PNL)
Stănescu Alexandru (PNL)
Paul Radu-Valentin (PNL)
Puşcaşu Alexandru-Claudiu (PNL)

PSD

Pătraşcu Lucian (PSD)
Crivineanu Alexandra-Ioana (PSD)
Potea Marius Valentin (PSD)
Stancu Raluca-Maria (PSD)

Adrian Veștea și PNL au câștigat detașat Consiliul Județean

0

l Președintele CJ exclude o alianță politică cu PSD

Adrian Veștea a câștigat detașat un nou mandat în funcția de președinte al Consiliului Județean, obținând 95.536, adică 46,35% dintre voturi. Următorul în clasament a fost Tudor Benga (USR PLUS) care a fost votat de 35.728 de persoane (17,33%) și Marian Rasaliu (PSD), cotat cu 35.246 de voturi, adică 17,10%. „Le mulțumesc tuturor brașovenilor care au avut încredere în proiectul meu pentru județul Brașov, am avut un scor foarte bun. Vreau să îi asigur pe brașoveni că voi duce la bun sfârșit proiectele pe care le-am început, mă refer la finalizarea aeroportului și la alte proiecte asumate împreună cu primarul George Scripcaru și cu echipa mea“, a declarat Adrian Veștea.

Veștea se va baza pe 14 sau 15 consilieri județeni

În plenul Consiliului Județean, Adrian Veștea se va baza pe 14 sau 15 consilieri județeni, însă nu va putea face singur majoritatea, având nevoie de o alianță. Întrebat care va fi politica sa de parteneriate politice în acest mandat, Veștea a exclus din capul locului posibilitatea de a face alianță cu PSD. „Este exclusă o alianţă politică cu PSD, pentru că ei au fost principalii noştri adversari politici. PSD este partidul care a pierdut aceste alegeri şi partidul care nu mai trebuie să se regăsească în nicio alianţă la nivelul judeţului nostru”, a spus Adrian Veştea. Întrebat însă despre un eventual parteneriat cu Alianţa USR PLUS, Adrian Veştea a spus că „totul este posibil”. „Cu siguranţă va trebui să gândim o alianţă puternică cu partidele care au câştigat în diferite localităţi. Nu mă pot pronunţa puctual pe fiecare localitate. Vom vedea care sunt aşteptările tuturor partenerilor noştri în localităţi şi voi face echipă cu oricine îşi doreşte binele braşovenilor”, a declarat preşedintele Adrian Veştea.

Voturile pentru Consiliul Județean conform numărătorii parțiale:

PNL –  36,93%
PSD – 19,33%
USR – 19,24%
Pro România – 5,13%
UDMR –  5,01%

Repartizarea mandatelor conform numărătorii parțiale:

PNL  – 14
PSD  – 8
USR PLUS – 8
Pro România – 2
UDMR – 2

Cine a câștigat primăriile din județul Brașov

Apaţa – Drăgan György – PNL
Augustin – Porumb Sebastian-Nicolae – PSD
Beclean – Motrescu Vasile-Claudiu – PNL
Bod – Arsene Sergiu – Independent
Bran – Feroiu Ioan-Cosmin – PNL
Budila – Marşavela Irimia – PNL
Buneşti – Pălăşan Mircea – PNL
Caţa – Vocilă Liviu Ioan – PNL
Cincu – Suciu Sorin-Aurel – PNL
Comana – Grusea Viorel – PNL
Cristian – Cojocaru Gicu – PNL
Crizbav – Balaşi Sorin – PSD
Drăguş – Greavu Cornel – PNL
Dumbrăviţa – Popa Zachiu – PNL
Feldioara – Taus Sorin – PNL
Fundata – Pâtea Marian-Florin – PNL
Hălchiu – Gârbacea Ioan – PSD
Hărman – Velican Onoriu-Aurelian – PNL
Hârseni – Dâmboiu Daniel – Partidul ADN
Hoghiz – Buta Ioan – PSD
Holbav – Oprea Lucian Vasile – PSD
Homorod – Şona Ştefan-Doru – PSD
Jibert – Boeriu Ioan-iancu – PNL
Lisa – Moga Gheorghe – PSD
Măieruş – Boricean Nistor – PNL
Mândra – Taflan Ioan Şerban – PSD
Moieciu – Manea Ioniţă-Mircea – PNL
Municipiul Brașov – Allen Coliban – Alianța USR PLUS
Municipiul Codlea – Cîmpeanu Paul-Mihai – ALDE
Municipiul Făgăraş – Sucaciu Gheorghe – Independent
Municipiul Săcele – Popa Virgil – PSD
Oraş Ghimbav – Fliundra Ionel – PNL
Oraş Predeal – Ciobanu Sorin-Ioan – PNL
Oraş Râşnov – Butnariu Liviu-Călin – PNL
Oraş Rupea – Opriş Alexandru – PNL
Oraş Victoria – Bertea Camelia Elena – Alianța USR PLUS
Oraş Zărneşti – Igrişan Alexandru-Lucian – PSD
Ormeniş – Gyerő Barna-Alpár – PNL
Părău – Ovesea Ovidiu-Alexandru –PMP
Poiana Mărului – Perşoiu Alexandru-Cătălin – PSD
Prejmer – Apafi Mihai-Florin – PNL
Racoş – Epureanu Ion – UDMR
Recea – Lazea Gheorghe – PNL
Sâmbăta De Sus – Morariu Nicolae – PNL
Sânpetru – Arhire Marian-Eusebiu – Alianța USR PLUS
Şercaia – Paltin Cristinel – PNL
Şinca – Bârlez Victor – PNL
Şinca Nouă – Flucuş Dumitru – PNL
Şoarş – Timiş Dănuţ-Ioan – PNL
Tărlungeni – Beşchea Severius-Florin – PNL
Teliu – Boalii Gheorghe – PSD
Ticuşu – Şchiopea Emil-Mircea – PNL
Ucea – Grovu Adrian-Constantin – PNL
Ungra – Şchiopu Silviu-Mircea – PNL
Vama Buzăului – Chirilaş Tiberiu-Nicolae – PSD
Viştea – Ioani Florin – PNL
Voila – Osalciuc Gheorghe-Marian – PNL
Vulcan – Doda Marius-Adrian – PSD

George Scripcaru și-a recunoscut înfrângerea

0

Autor: Mihaela PARGHEL

l „Nimeni nu se naște pe o funcție, viața merge înainte. Nu este o tragedie și un capăt de țară că am pierdut alegerile“ a spus primarul ultimilor 16 ani care s-a oferit să colaboreze cu Allen Coliban

George Scripcaru și-a recunoscut ieri înfrângerea și i-a transmis noului primar, Allen Coliban, că este deschis la o colaborare și să îl sprijine cu detalii despre proiectele aflate în desfășurare și cele în pregătire. Într-o declarație făcută ieri, la sediul PNL, George Scripcaru le-a mulțumit brașovenilor care au ieșit la vot duminică, indiferent de opțiunea electorală pe care au avut-o.

Cu 3400 de voturi sub Colliban

George Scripcaru a pierdut alegerile pentru primăria municipiului Braşov, în faţa contracandidatului său principal, Allen Coliban, din partea Alianţei USR PLUS. În urma contabilizării tuturor voturilor, George Scripcaru a obţinut 31.198 de voturi, în timp ce Coliban a atras de partea sa 34.870. Primarul ultimilor 16 ani a reuşit contraperformanţa de a pierde majoritatea secţiilor de votare din municipiu, inclusiv Secţia nr. 1 de la Seminarul Teologic, unde este arondat şi unde vota de fiecare dată cu rezultate pozitive. Ieri, după ce rezultatele au devenit oficiale, fiind confirmate de Biroul Electoral Municipal, George Scripcaru a ieșit public și și-a recunoscut înfrângerea, urându-i succes lui Allen Coliban. „Noului primar îi transmit că oricând necesită sprijin, din partea mea există o deschidere pentru colaborare, pentru a discuta despre proiectele aflate azi în implementare sau care sunt pe parcurs. Cred că indiferent de rezultatul alegerilor, un oraș ca Brașovul activitatea trebuie să meargă mai departe, să existe dezvoltare, implementare de proiecte“, a declarat George Scripcaru, care spune că este pregătit să își continue activitatea în Consiliul Local. „Nimeni nu se naște pe o funcție, viața merge înainte. Nu este o tragedie și un capăt de țară că am pierdut alegerile. Activitatea trebuie să meargă mai departe, să existe dezvoltare – cu noi sau fără noi viața trebuie să meargă mai departe“, a declarat Scripcaru.

Scripcaru ține la „proiectele mature“

Scripcaru nu a vrut să vorbească despre posibilitatea de a ocupa unul dintre cele două posturi de viceprimar, spunând că este prea devreme pentru astfel de discuții. În schimb, își dorește ca „proiectele mature“ pe care le are Municipalitatea în desfășurare să fie continuate de viitoarea administrație locală.

Alegerile au schimbat culorile: Klaus Iohannis: PNL și USR devin forțele schimbării în bine

0

l „PSD trece în opoziție cu unul dintre cele mai slabe rezultate“, a remarcat președintele după alegerile locale de duminică

Votul la alegerile locale a conturat o nouă realitate politică, în care PNL și USR devin forțele schimbării în bine, iar PSD trece în opoziție cu unul dintre cele mai slabe rezultate din istoria sa, a declarat ieri președintele Klaus Iohannis, într-o declarație de presă. Șeful statului a subliniat că rezultatul la alegerile de duminică a reprezentat și „un vot de blam la adresa minciunii, dezinformării, stagnării și incompetenței ridicate timp de decenii la nivelul de politici de stat de către PSD, care a pierdut ieri inclusiv acolo unde mulți baroni pesediști se credeau invincibili”. Klaus Iohannis a încurajat PNL și USR-PLUS să coopereze în continuare, în perspectiva conturării unei majorități parlamentare, după alegerile legislative din decembrie: „Pentru ca România să se modernizeze, epoca PSD trebuie să se încheie definitiv. Victoria dreptei la alegerile locale este una deosebit de importantă, fără precedent, dar este doar o victorie de etapă. Încurajez partidele democratice să continue dialogul, pentru a oferi românilor încredere în perspectiva unei echipe de guvernare solide, responsabile, cu soluții pentru dezvoltarea României.”
Alegerile locale 2020 au produs mai multe surprize și rezultate neașteptate, în ciuda prezenței puțin mai mici față de precedentele alegeri locale din 2016. La București, Nicușor Dan, candidatul Dreptei unite, cu  42,78%, a învis-o pe Gabriela Firea, care a obținut doar 37,99%. Și în țară au surprins victoriile USR de la Timișoara, Brașov și Bacău, dar și detronarea baronului Oprișan de la șefia CJ Vrancea după 20 de ani.
Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, a spus că liberalii au câștigat votul politic din țară la alegerile locale, cu 34% din voturi, conform numărătorii lor paralele. Totodată, secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, a precizat că, după numărătoarea paralelă a partidului, PNL are un scor de peste 34%, PSD în jur de 30% iar USR undeva la 13%.„În cadrul discuțiilor avute cu președintele PNL, am luat decizia, pe care o vom adopta și în cadrul Biroului Politic Național de miercuri, să nu existe niciun fel de alianță cu partidul trecutului, cu PSD. Din datele noastre reiese faptul că vom avea 1300 de primari la nivelul României”, a declarat Sighiartău.

Viţa-de-vie, energia vieții: Strugurii, fructul vedetă al toamnei

0

l Cura cu struguri este unul dintre cele mai eficiente tratamente de detoxifiere

Strugurii, fructul vedetă al toamnei, au o mulțime de beneficii pentru sănătatea organismului uman. Indiferent de soi sau de forma în care sunt consumați – gem, suc, vin, stafide – efectele se vor vedea imediat. Află ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci struguri, zilnic. Cura cu struguri este unul dintre cele mai eficiente tratamente de detoxifiere. Nu degeaba viţa-de-vie se numeşte aşa, în fructele ei se află o tainică energie a vieţii. În antichitate, strugurii erau consideraţi fructe sacre. Nu numai pentru că din ei se obţinea vinul, ci şi pentru calităţile terapeutice, astfel că boabele strugurilor sunt astăzi materie primă pentru multe medicamente. Strugurele ca atare e sediul unei adevărate industrii farmaceutice.

Câți struguri este sănătos să mânânci

Porția medie recomandată zilnic de struguri este de 32 de boabe, cam câte încap într-un pumn. O cană de boabe de struguri roșii sau albi conține aproximativ 104 calorii, 1,09 grame de proteine, 0,24 grame de grăsime, 1,4 grame de fibre, 4,8 miligrame de vitamina C, 10 micrograme de vitamina A, 288 de miligrame de potasiu, 0,54 miligrame de fier și 3 micrograme de folați. Ei au în compoziție și o cantitate mare de apă, ceea ce îi ajută să mențină organismul uman hidratat. Fructele și legumele ce conțin apă din belșug sunt bogate în nutrienți și sărace în calorii. O cană de struguri înseamnă aproape 70 de mililitri de apă.

Perfect, în cura de slăbire

Dacă vrei sa scapi de câteva kilograme în plus, în prag de iarnă, strugurii sunt foarte potriviți. Cura cu struguri începe cu o perioadă de acomodare de trei zile, în care se consumă progresiv o jumătate de kilogram de struguri în prima zi, un kilogram în a doua zi, ajungându-se la 1,5 kilograme în cea de-a treia zi. Urmează 5 zile (dacă vreţi să slăbiţi drastic pot fi şi 10 zile), în care se consumă numai şi numai struguri, ca atare sau sub formă de suc (must). Nu se mănâncă mai mult de 3-4 kg de struguri pe zi, sau 2,4 litri de suc. După ultima zi de cură, organismul se va reobişnui treptat cu alimentele normale, pornind de la supe şi ceaiuri, până la alimentaţia normală, după patru zile. Cura intensă cu struguri mătură toate toxinele din organism, elimină prompt obezitatea, reglează metabolismul, întăreşte sistemul cardiovascular, înfrumuseţează tenul, ajută la vindecarea dermatozelor. În varianta blândă, cura cu struguri constă în consumarea boabelor înainte de fiecare masă, pe stomacul gol, câte două kilograme pe zi.

Cu tot cu coajă şi sâmburi

Boabele de strugure au efect tonic, remineralizant, diuretic, laxativ, scad tensiunea arterială şi nivelul colesterolului din sânge. Sunt recomandaţi şi pentru anemii (sursă de fier), reumatism, artrită (efect antiinflamator), hepatită (decongestionează ficatul), gută (ajută la eliminarea acidului uric), surmenaj (vitaminele din complexul B asigură funcţionarea optimă a sistemului nervos), litiaze biliare şi urinare, stări de convalescenţă. Dar, datorită conţinutului mare de zaharuri (în jur de 15-20%) sunt contraindicaţi persoanelor diabetice. Strugurii trebuie consumaţi cu tot cu coajă pentru a avea efectele terapeutice scontate. În coajă şi în micul strat gelatinos dintre ea şi pulpa fructului se află cele mai valoroase substanţe sub aspect terapeutic. E indicat să mestecăm şi sâmburii, care conţin un ulei gras ce reduce colesterolul şi menţine sănătatea vaselor de sânge. Strugurii trebuie să fie dulci, bine copţi, proaspeţi şi parfumaţi.

Remedii pentru frumuseţe

Stafidele, boabe uscate de struguri obţinute din soiuri fără seminţe, au un conţinut mai mare de vitamine, fier şi zaharuri decât fructele proaspete. Sunt indicate în inflamaţiile gingiilor şi ale cavităţii bucale. Mustul are efecte depurative, diuretice şi previne ateroscleroza. Un pahar de 200 ml are în jur de 150-180 calorii. Strugurii pot fi folosiţi şi ca măşti cosmetice pentru remineralizarea tenului şi prevenirea ridurilor. Cremele destinate tratării şi combaterii varicelor şi celulitei au deseori în componenţă extracte de frunze de viţă-de-vie. Cojile rămase de la sucul de struguri se aplică pe faţă timp de 10-30 de minute pe zi. Constituie un remediu redutabil pentru tratarea tenului cu pori mari (coajă de portocală) şi a dermatozelor.

Mustul,„laptele vegetal“

Mustul obţinut din struguri influenţează benefic funcţiile renale şi hepatice. Compoziţia chimică a mustului a făcut ca acesta să fie supranumit „laptele vegetal“. Vinul obţinut prin fermentarea mustului are calităţi terapeutice, în funcţie de culoare, tărie, specie şi mod de obţinere. Are reputaţia de a fi un stimulent al apetitului şi un activator al circulaţiei sângelui. Consumat frecvent, dar cu moderaţie (nu mai mult de 2 pahare pe zi), vinul natural previne infarctul. Louis Pasteur spunea: „Vinul este cea mai igienică şi mai sănătoasă dintre băuturi“. Timp de secole, vinul a servit ca bază pentru maceratele terapeutice vegetale, rezultând vinurile medicinale.

Remedii din struguri pentru anumite boli:

Sucul de struguri verzi (necopţi) ajuta la tratarea anginelor, stomatitelor, îndepărtarea stărilor febrile.
Ca uz extern, sucul de struguri verzi poate fi utilizat sub forma de loţiune pentru faţă.
Dacă se consumă zilnic 1-2 kg de struguri copţi se vor trata: constipaţia, hemoroizii, anemia, litiazele biliare şi urinare, obezitatea (în acest caz se recomandă a se consuma numai struguri pe parcursul a 14 zile), dermatozele. Acest tratament are un efect laxativ, eliminator de acid uric, diuretic. Dacă aţi hotărât să urmaţi o cură cu struguri, înainte de începerea curei propriu-zise, este de dorit să începeţi cu înlocuirea micului dejun cu struguri în felul următor: să se suprime orice alt aliment la micul dejun şi să se consume progresiv, pâna la 400 g de struguri. Se recomandă ca prînzul şi cina să înceapă cu consumarea a 200-300 g de struguri, astfel încât cantitatea consumata zilnic să fie de aproximativ 1 kg. Atenţie! în acelaşi timp, trebuie redus treptat consumul alimentelor bogate în glucide şi alimentele grele (carne de porc, cartofi prăjiți, făinoase, tocături etc.). Dacă problemele dvs. de sănătate sunt minore, vă puteţi limita la acest tratament simplu, făcut trei sau patru săptămâni. Daca aveţi afecţiuni mai grave, după câteva zile, puteţi opta pentru cura exclusivă: de la 2 până la 3 kilograme pe zi – în mai multe reprize – timp de şase zile, fără altă hrană şi fără a consuma alcool. Datorită marii sale puteri energizante, strugurii fac să dispară complet senzaţia de foame. Atunci când cura de struguri este urmată cu regularitate, rezultatele sunt excelente.
Cei care suferă de gută, reumatism şi artroză simt o uşurare evidentă, deoarece acest fruct debarasează ţesuturile de reziduurile alimentare incomplet arse. Persoanele anemice prind putere. nRegulator al tensiunii, strugurele este util pentru hipertensivi, dar şi pentru hipotensivi. Cura de struguri curăță rinichii (mai ales în caz de nefrită), diminuează aciditatea urinară, scade cantitatea de acid uric, are o acţiune benefică asupra ficatului. În bolile de nutriţie, cura de struguri este o terapie des recomandată.
Nu putem omite aparatul cardiovascular, asupra căruia cura cu struguri are o acţiune tonică vizibilă.
Diabeticii nu sunt excluşi de la aceasta cură, deoarece strugurii conţin zaharuri cu ardere lentă, care se asimilează uşor. În plus, zaharul din struguri îngraşă mai puţin decât glucidele altor alimente.
Rahiticii, persoanele care acuză frecvent stări de oboseală, cei care suferă de demineralizare, vor trebui şi ei urmeze acest tratament sănătos care este indicat, de asemenea în toate bolile de sânge şi ale aparatului circulator, în arterioscleroză etc.
În timpul curei exclusive, nu trebuie să se consume decât struguri (bine copţi). Puteţi mânca alternativ struguri albi, struguri negri şi alte soiuri.
Cu totul extraordinar este faptul că strugurele ne oferă proprietăţile sale medicinale fără a suprasolicita aparatul digestiv; este fructul cel mai bine digerat de stomac.
Zaharurile sale, care se depun în ficat şi în muşchi sub forma de glicogen, se transformă în glucoza la cea mai mică solicitare a organismului; din aceasta cauză, el este alimentul ideal al tuturor acelora, care fac sport de performanţă. Pentru această proprietate şi multe altele, strugurele este recomandat astenicilor şi copiilor.

Premieră: Polonezii au făcut primul medicament anti-Covid cu plasmă

0

l Leacul eficient împotriva noului coronavirus a fost produs grație plasmei din sângele persoanelor care s-au vindecat de Covid-19

Compania poloneză Biomed a anunțat oficial crearea primului medicament din lume eficient împotriva noului coronavirus care a fost produs grație plasmei din sângele persoanelor care s-au vindecat de Covid-19, scrie dcbussiness, citând mass-media poloneze. Medicamentul va fi trimis curând spre testare în condiții clinice la centrele de cercetare din mai multe orașe ale țării, inclusiv la Lublin și Varșovia. „Pe 23 septembrie s-a încheiat etapa de producție, din care au rezultat peste 3.000 de fiole de imunoglobulină anti-SARS-CoV-2. Urmează testele clinice menite să confirme stabilitatea medicamentului“, a anunțat șeful Biomed, Marcin Pirog. Potrivit spuselor acestuia, producția preparatului a început pe 18 august. Medicul Grzegorz Czelej, care este și senator în Parlamentul Poloniei, a anunțat, la rândul său, că tratamentul a fost deja aprobat de Organizația Mondială a Sănătății și de Ministerului Sănătății al Poloniei.

Porumbul fiert e bun, dar îngrașă

0

Porumbul fiert sau copt este delicios. Aceată cereală e o sursă de carbohidrați buni pentru organism, care furnizează energie constantă pe parcursul zilei, previne creșterile și scăderile bruște de glicemie și oferă o senzație de sațietate îndelungată. Conform ziare.com, porumbul este bun pentru organism dacă este consumat cu măsură și înainte de ora 18,00, pentru a se transforma în energie, nu în grăsimi. Porumbul e bogat în acizi grași Omega 3 și Omega 6, magneziu, seleniu. O sută de grame de porumb conțin un sfert din necesarul de vitamină B1, o treime din doza zilnică recomandată de vitamină B6. Trebuie să avem grijă la calorii, pentru că 100 g de porumb crud conțin 360 de calorii. De aceste substanțe nutritive avem parte atunci când îl consumăm crud, însă atunci când este gătit, lucrurile se schimbă puțin. Vitaminele hidrosolubile se distrug prin fierbere prelungită la temperaturi înalte. Așadar, porumbul copt conservă mai bine nutrienții decât cel fiert. Diferența nu este mare, cu condiția să nu fie fiert excesiv. O variantă și mai rea este porumbul de la conservă din comerț, plin de sare, zahăr, aditivi. Având în vedere că porumbul face parte din categoria cereale și amidonoase, fiind echivalent cu orezul, cartoful și pastele ca încărcătură glicemică, consumat în cantități mari dezechilibrează glicemia, îngrașă și se depune sub formă de grăsimi pe ficat (trigliceride). Cel mai bine e să mâncăm porumb fiert la prânz, combinat cu o porție generoasă de legume. Atenție la pungile cu legume congelate care conțin porumb! Dacă aveți diabet sau vreți să slăbiți, este de preferat să le evitați la masa de seară.

Seminţele de in şi de susan, bune să slăbeşti

0

Un studiu recent publicat în American Journal of Epidemiology oferă noi informaţii despre anumite substanţe din compoziţia seminţelor de in şi a celor de susan, denumite lignani, care au un rol esenţial în procesul de slăbire.
Seminţele de in şi de susan te ajută să slăbeşti Un studiu recent publicat în American Journal of Epidemiology oferă noi informaţii despre anumite substanţe din compoziţia seminţelor de in şi a celor de susan, denumite lignani, care au un rol esenţial în procesul de slăbire. Studiul arată că femeile care au o dietă bogată în lignani reuşesc să îşi menţină mai uşor greutatea corporală şi se îngraşă mai greu în timp, în comparaţie cu femeile care nu au în dietă aceste substanţe. Rezultatele sunt preliminarii şi este necesară testarea unui număr mai mare de persoane, menţionează cercetătorii de la Universitatea Harvard. Studiul a fost realizat pe 1000 de femei, ale căror date au fost analizate timp de 10 ani. Studii anterioare pe animale arată că lignanii au un rol important în controlul greutăţii. Deşi nu este încă clar modul în care lignanii acţionează pentru a preveni luarea în greutate, substanţele au o structură asemănătoare cu estrogenul şi ar putea să înflunţeze greutatea corporală prin modularea selectivă a receptorilor de estrogeni, arată oamenii de ştiinţă. Seminţele de in şi de susan sunt bogate în lignani, dar aceste substanţele se găsesc în cantităţi mai mici şi în alte alimente precum : cerealele integrale, nuci, fructe, legume, cafea, ceai şi vin. Încă un motiv pentru a consuma seminţe de in şi de susan? Acestea au propietăţi hidratante şi nutritive pentru ten şi păr, de asemenea.

Suplimentele cu Omega-3 nu ajută creierul

0

Suplimentele alimentare pe bază de untură de pește, bogate în acizi grași Omega 3, nu previn degenerescența creierului, se arată într-un studiu american. Contrar a ceea ce se știa pînă acum, nu s-a constatat că suplimentele cu Omega 3 aduc vreun avantaj în sensul stopării declinului cognitiv. Untura de pește este o sursă de Omega 3, iar persoanele care consumă regulat somon sau ton au ochi, inimă și creier mai sănătoase decît cele care nu mănîncă astfel de alimente. Ingerarea unturii sub formă de capsule nu oferă totuși aceleași beneficii. Noul studiu a vizat în special persoane care sufereau de o formă curentă de pierdere a vederii numită degenerescență maculară senilă. Pacienții au avut în medie 72 de ani, iar 58% au fost femei. Ei au fost supuși unor teste de memorie la începutul studiului și ulterior, după doi și patru ani. Scorurile cognitive ale fiecărui subgrup au scăzut în timp în mod asemănător, ceea ce dovedește faptul că nicio combinație de suplimente nutriționale nu a făcut diferența.

Ceaiul care previne accidentul vascular cerebral

0

Cercetãtorii care au urmãrit legãtura dintre consumul de ceai negru și accidentul vascular cerebral au stabilit că un consum zilnic din aceastã băutură aromată reduce riscul de cheaguri de sânge la nivelul creierului cu 21%. Băutul unei cantități mai reduse nu are, însă, aceleași efecte benefice. Concluziile oamenilor de științã se bazeazã pe studiul la care au participat circa 75.000 de femei și bărbați. Chiar dacã multe cercetări au demonstrat influența beneficã a ceaiului verde asupra creierului, dovezile nu au fost la fel de convingătoare. Luând în considerare și alți factori de risc care ar putea provoca un atac cerebral, precum fumatul sau tensiunea arterială crescută, oamenii de știinþã au stabilit cã patru sau mai multe cești de ceai pe zi au un efect benefic considerabil asupra organismului. Ceaiul negru este bogat în flavonoide, benefice sănătății și creierului.