12.4 C
Braşov
Acasă Blog Pagina 4571

Premieră pentru Ciprian Mardan

0

Autor: Adi MARICA

l Făgărășeanul va debuta ca observator de joc la Liga a 2-a, duminică, la meciul FC U Craiova – SCM Gloria Buzău

Fost fotbalist şi arbitru, făgărăşeanul Ciprian Mardan este observator FRF, iar de anul trecut este și posesorul Licenței B de antrenor. Mardan este absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov- 2006, specializarea Fotbal. De asemenea, Mardan este masterand în Antrenament Sportiv, în cadrul aceleiaşi facultăţi, în 2007.

Prima delegare ca observator de joc la Liga a 2-a

După aproape doi ani de așteptare, Mardan a fost delegat ca obseravator de joc la un meci de Liga a 2-a. Și nu unul oarecare, ci un derbi al etapei a 12-a, cel dintre liderul FC U Craiova și SCM Gloria Buzău . Meciul este programat duminică, la Drobeta Turnu Severin, de la ora 19.00 și va fi transmis în direct de Digi Sport 1.

Făgărașul la putere

Fotbalul făgărășean este bine reprezentat în corpul observatorilor FRF, dar și în elita arbitrajului. În urmă cu o săptămână, centralul Marian Barbu a fost introdus pe Lista FIFA de către șeful CCA, grecul Kyros Vassaras.  Constantin Cantemir este arbitru în lotul pentru Liga a 2-a, iar Gabriel Boncz face parte din lotul pentru Liga a 3-a. Alexandru Gherghe este în corpul observatorilor FRF pentru Liga a 2-a din 2016, iar Dragoș Bogdan este observator de arbitrii din 2019.

FRF. Școala Federală de antrenori: Adi Szabo la catedră pentru Mutu și Rădoi

0

l Antrenorul brașovean predă cursuri pentru Licența PRO unor nume grele din fotbalul românesc
l „Fără falsă modestie, eu mă consider un om corect, un om foarte serios în ceea ce fac “, spune Adrian Szabo

Adrian Szabo (60 de ani), antrenorul coordonator al secției de fotbal de la Corona, a predat la cursurile pentru Licența PRO, unor nume grele din fotbalul românesc. Coordonatorul secției de fotbal de la Corona Brașov, Adrian Szabo, a predat miercuuri, un modul la cursurile Școlii Federale de antrenori Licența PRO, din cadrul Federației Române de Fotbal.
Adrian Szabo a avut în față, de această dată în mediul online, din cauza pandemiei, nume mari din fotbalul românesc, cum ar fi Adrian Mutu, Mirel Rădoi, Laszlo Balint, Nicolae Grigore, Dorin Goian, Dinu Todoran, Vali Negru sau Octavian Chihaia .

„Sunt stăpân pe mine în ceea ce fac“

De aproape patru ani, Adrian Szano este colaborator al Școlii Federale din cadrul federației. „În perioada în care Dan Apolzan a condus școala de antrenori, în ultimii 2 ani din cei 4 în care am activat, am răspuns și organizat licenta PRO împreună cu el. M-a bucurat, desigur, această postură, pentru că mi-a dat posibilitatea să fiu alături de antrenori tineri dar cu personalitate și mare experiență ca și fotbaliști la nivelul ligii I sau internațional, și chiar la nivelul echipei naționale. Sunt emoții dar expertiza mea în timp m-a făcut să știu să mi le stăpânesc, să mi le controlez, sunt stăpân pe mine în ceea ce fac pentru că am deja o rutină. În același timp, mă mândresc și sunt foarte bucuros că munca mea la nivel de copii si juniori, la nivel de seniori, și aici ca o paranteză, puțină lume știe că am activat la nivel de seniori și în străinătate, chiar dacă cei mai mulți mă asimilează cu o perioadă scurtă la nivel de seniori. Ei bine, această experiență a făcut să îmi fie recunoscută munca. Fără falsă modestie eu mă consider un om corect, un om foarte serios în ceea ce fac și probabil că acestea, la fel ca alte calități pe care probabil le am, au fost apreciate. Cred că este un cumul care a făcut ca acum să mă aflu în această postură, de a susține aceste cursuri de licență, de care mă bucur foarte tare”.
Adrian Szabo este de părere că fiecare antrenor ar trebui să fie la curent cu tot ce se întâmplă în fotbal în întreaga lume. „Cred că fiecare antrenor ar trebuie să fie la curent cu tot ce se întâmplă în lume în ceea ce privește fotbalul și antrenamentul de fotbal. Spun asta pentru că tot ceea ce azi este nou, mâine s-ar putea să fie vechi. Din acest motiv, tot timpul trebuie să existe preocupare să te autodepășești, să fii la curent cu ceea ce se întâmplă în domeniul în care activezi. Este adevărat, e foarte greu să fii la curent cu tot ce se întâmplă peste tot în lume, dar dacă ai un obiectiv, o filosofie pe care vrei să o urmezi, atunci vezi cam ce antrenor te-ar putea inspira prin modul lui de lucru, și începi să urmărești. Astăzi, datorită tehnologiei, putem măsura orice pentru a ne îmbunătăți jocul”, a precizat Szabo pentru pagina de Facebook a clubului brașovean.

„Am în spate ani de experiență în fotbal“

Adrian Szano are toate licențele în cariera de antrenor. „Am toate licențele posibile, începând de la licența C, care era pe vremuri, și terminând cu licența PRO. De asemene, am licența de antrenor UEFA A Elită, care este pentru academiile de fotbal și centre de copii și juniori, aceasta fiind obligatorie pentru clasificarea academiei. Deci, din acest punct de vedere se poate spune fără greșeală că sunt școlit cu tot ce este nevoie și am în spate și ani de experiență în fotbal. Pe parcursul perioadei în care am activat, și încă mai activez, am susținut și am participat la o mulțime de cursuri care mă ajuta foarte mult. De exemplu, am participat la cursul de scouting, am urmat cursuri cu lectori din străinătate, am făcut cursuri și am diplomă de tuture formator, atât în fotbal cât și în orice alt domeniu. Toate acestea, susținute în cadrul FRF, în parteneriat cu firme care sunt acreditate pentru așa ceva”.

Fișe de evaluare pentru cursanți

Pe lângă predare de cursuri, Adian Szabo are și rolul de tutore pentru curstanți. „Licența PRO de vreo două generații presupune la nivel de comisie tehnică a UEFA, pe lângă numărul de cursuri tactice și teoretice, și activitate de tuturiat. Acesta este o activitate a antrenorilor cursanți, la cluburile lor, care este monitorizată de tutori din care care fac si eu parte, alături de Ciprian Urican, Aurel Țicleanu, Razvan Rotaru, Massimo Petrazzini, Dan Apolzan și Valentin Sinescu, care a renuntat deocamdată. Toți mergem la antrenamentele cursanților și îi urmărim, le facem fișe de evaluare, iar toate acestea sunt depuse la dosarul lor final. Toate acestea ajung apoi la UEFA. Am avut în decursul celor doi ani, cursanți cum ar fi, George Ogăraru de la AJAX, Sandu Andrași când era la Tg Mureș, Laurențiu Diniță, când era la Dinamo și mulți alții”, a povestit antrenorul Coronei.

„Ca antrenor trebuie să impui respect“

Când vorbește despre modele de antrenori, Adrian Szabo spune că l-a admirat foarte tare pe Mircea Lucescu, deși la acea vreme nu știa că și el va ajunge să practice aceeași meserie. „Foarte mult mi-a plăcut Mircea Lucescu, dar nu știam eu la acea vreme că voi ajunge antrenor, iar pe atunci nu aveai alte mijloace de informare în afară de ziare. Mi-a mai plăcut foarte tare și Răzvan Lucescu, și participam și la antrenamentele lui, iar acum pot să spun că nu întâmplător are rezultate, pentru că, de tânăr făcea ceea acum pare nou, dar el făcea deja de mult timp, fiind un antrenor care mereu se documentează. Sunt mulți alți antrenori care mi-au plăcut. Pot spune că și metodele de lucru ale lui Adrian Hârlab sau ale lui Gabi Stan, pe care l-am văzut de atâtea ori la Brașov ca antrenor, au ajutat. Din postura de antrenor trebuie să impui și respect, să impui și disciplină, să ții cont și de factorul fizic. Cu toate acestea, acum încerc să fiu eu și să am propria mea filosofie despre fotbal. M-am inspirat și de la Paul Popescu, nu mai zic de Constantin Teașcă și ceilalți. Îmi place și Gyuszi Balint, de la care, chiar dacă era colaborator de-al meu, am învățat multe, ca de altfel și de la Ioan Naghi, ce să mai spun de Nicolae Pescaru, de la care aveai ce învăța despre fotbal”.

Corona Brașov încheie anul cu o deplasare la Tg. Secuiesc

0

l Fotbaliștii Coronei vor juca sâmbătă, la Tg. Secuiesc, ultimul meci oficial din acest an

Liderul din C5, Corona Brașov, va încheia anul cu o deplasare la Tg. Secuiesc, pe terenul celor de la KSE. Meciul de sâmbătă va conta pentru prima etapă a returului din C5. În meciul tur, disputat la Brașov, Corona s-a impus clar, cu 5-1, prin golurile marcate de Diego Alupoaie (2), Marian Cristescu (2) și Manole.Tehnicianul Coronei, Călin Moldovan, a declarat că își dorește o abordare foarte serioasă a acestei partide, mai ales că adversarii vin după două rezultate negative. „Vom avea în față o echipă bună a seriei, care acum se află în situația de a avea deja două rezultate negative la rând, astfel că ne așteptăm la o determinare foarte mare din partea lor. Cu toate acestea, mergem deciși să încheiem anul acesta competițional cu o victorie. Băieții s-au mobilizat foarte bine în acest campionat și am încredere că la fel vor face și acum, pentru acest ultim joc oficial, pentru că ne dorim cu toții să încheiem cu o victorie”, a spus Călin Moldovan, care nu va putea conta în acest joc pe serviciile mijlocașului Vlad Boția, suspendat. De cealaltă parte, cei de la KSE Tg. Secuiesc se confruntă cu mari probleme de lot pentru acest joc. Cei de la KSE au câteva cazuri de coronavirus în lot, dra și doi jucători accidentați. Căpitanul lui KSE, Gabi Bunduc, confirmă problemele mari de lot de la echipa sa. „Avem probleme mari de lot, dar și așa sper să facem un joc bun. Sper doar să avem parte de un arbitraj corect, pentru că în ultimele jocuri am fost „mâncați“ de arbitrii“, a spus Bunduc. Meciul dintre ACS KSE Târgu Secuiesc și Corona se va juca sâmbătă, de la ora 14.00.

TVR îl împunge cu coarnele „Cerbului de Aur“ pe Allen Coliban

0

Primarul Brașovului a declarat într-un interviu că festivalul nu se va mai ține în Piața Sfatului și poate deloc, pentru că e mai mult un eveniment de tocat bani publici

Primarul Brasovului, Allen Coliban, a anunțat miercuri că nu mai este de acord ca festivalul „Cerbul de Aur” să mai fie organizat în Piața Sfatului. Și poate deloc, pentru că e mai mult un eveniment de tocat bani publici . „Cred că necesita o regândire (,,,), o redefinire a lui. Poate într-un alt cadru, poate într-o altă dimensiune, cu un alt buget. ‘«Cerbul de aur» este o tradiție, dar cu siguranță nu își mai are rostul în Piață Sfatului, să blocheze tot centrul orașului, pentru că nu este un festival care să atragă cu adevărat. Nu e un magnet pe zona culturală. Este o discuție pe care ar trebui să o rezolve o analiza și o strategie și de aceea avem nevoie de un manager cultural în Primărie. Și am în vedere pe cineva, dar toate la timpul lor”, a declarat Coliban într-un interviu pentru Agerpres. În 2018, de pildă, „Cerbul de Aur” a înghițit un milion de euro din banii publici. Și în 2019 aproape la fel. Și a blocat Piața Sfatului, zona 0 a Brașovului, în fiecare an, în plin sezon turistic, timp de o lună. Pentru ediţia din 2018 Festivalului „Cerbul de Aur“, pe lîngă Piaţa Sfatului care a fost cedată în folosinţă gratuită, Primăria şi Consiliul Judeţean Braşov au alocat 1,1 milioane de lei, sumă care a acoperit chetuielile de cazare şi protocol. Tot autorităţile locale au suportat şi cheltuielile cu utilităţile. Guvernul a alocat 4,6 milioane de lei pentru premii şi vedetele invitate.

Iritată de declarațiile lui Coliban, conducerea TVR l-a împus azi cu coarnele „de Aur“ pe primarul Brașovului printr-un comunicat din care ar trebui să înțelegm că atunci când vine vorba de festival, TVR e stăpânul Brașovului.
„TVR a luat act de declarațiile făcute de primarul Brașovului Allen Coliban (USR PLUS) într-un interviu acordat recent și dorește să facă următoarele precizări:
TVR a luat act de declarațiile făcute de primarul Brașovului Allen Coliban (USR PLUS) într-un interviu acordat recent și dorește să facă următoarele precizări:
1. Cerbul de Aur este un concept și brand al Televiziunii Române. Nimeni nu poate interveni în modificarea lui. Deci nici primarul ales al Brașovului.
2. Festivalul Internațional Cerbul de Aur a contribuit la faima Brașovului, pe plan intern și internațional, mai mult decât orice altă manifestare culturală. Și la bunăstarea acestui frumos oraș. Ar trebui să dezvoltăm aceste direcții în beneficiul tuturor.
3. Cerbul de Aur a fost întotdeauna rezultatul unui parteneriat tradițional, puternic și pozitiv, între Televiziunea publică, Ministerul Culturii, Consiliul Local și Consiliul Județean Brașov. Televiziunea Română rămâne în așteptarea unui dialog aplicat, constructiv și deschis despre potențialul generos și continuitatea acestui Festival. De altfel, managementul TVR va include organizarea acestui Festival în proiecția bugetară a anului viitor.
4. Și pentru că a fost menționat cuvântul ”tradiție” vă reamintim că Cerbul de Aur este singurul Festival din România, transmis in direct, cu o istorie de peste șaizeci de ani și cu un palmares de nouăsprezece ediții. Este unul dintre primele festivaluri de interpretare din Europa. La ei, organizatorii, miniștrii, primarii, nu se ating de conceptul acestora, locațiile sunt consacrate și nimeni nu se gândește la înlocuirea lor. Ci la dezvoltarea lor. Tradiția înseamnă continuitate”, se arată în comunicatul TVR.

Cu 6,68 cazuri la mia de locuitori, municipiul Brașov are cea mai ridicată rata de îmbolnăvire cu COVID din județ

0

Cu 6,68 de cazuri de infectare cu CODIV la mia de locuitori în ultimele 14 zile, municipiul Brașov are cea mai mare rată de infectare din județ. Alte patru localități au incidența peste 6- Hărman, Hoghiz, Sânpetru și Cristian. Alte cinci localități au incidența peste 5 îmbolnăviri la mia de locuitori. Iată ratele de infectare pe localitățile din județ pentru 12.11.2020:

Mun.Braşov 6,68
Com.Hărman 6,56
Com.Hoghiz 6,31
Com.Sânpetru 6,12
Com.Cristian 6,01
Com.Viştea 5,30
Orş.Victoria 5,26
Com.Prejmer 5,21
Com.Tărlungeni 5,17
Orş.Predeal 5,03
Orş.Râşnov 4,91
Orş.Ghimbav 4,88
Com.Sâmbăta de Sus 4,82
Com.Moieciu 4,82
Com.Fundata 4,75
Com.Bran 4,10
Mun.Codlea 3,99
Com.Ucea 3,62
Com.Poiana Mărului 3,28
Com.Feldioara 3,26
Com.Mândra 3,23
Mun.Făgăraş 3,23
Mun.Săcele 3,22
Com.Lisa 3,18
Com.Şinca Nouă 2,96
Orş.Rupea 2,95
Com.Comana 2,86
Orş.Zărneşti 2,83
Com.Hălchiu 2,76
Com.Buneşti 2,75
Com.Ticuşu 2,62
Com.Homorod 2,62
Com.Hârseni 2,52
Com.Vulcan 2,48
Com.Cincu 2,41
Com.Budila 2,39
Com.Şercaia 2,34
Com.Ormeniş 2,33
Com.Holbav 2,19
Com.Măieruş 2,02
Com.Teliu 1,95
Com.Beclean 1,91
Com.Dumbrăviţa 1,90
Com.Voila 1,79
Com.Drăguş 1,69
Com.Părău 1,30
Com.Caţa 1,07
Com.Şinca 1,03
Com.Şoarş 0,90
Com.Recea 0,88
Com.Racoş 0,81
Com.Apaţa 0,81
Com.Jibert 0,70
Com.Vama Buzăului 0,54
Com.Ungra 0,43
Com.Augustin 0,00
Com.Crizbav 0,00

La mulţi ani, Nadia Comăneci! Primul 10 din istorie!

0

Cea mai mare gimnastă mondială din toate timpurile, Nadia Comăneci, a împlinit astăzi 59 de ani. Zeița de la Montreal s-a născut pe 12 noiembrie 1961 la Onești. Marea gimnastă a fost descoperită de antrenorul Bela Karoly. Pe 18 iulie 1976, Nadia Comăneci intra în istoria sportului, obținând prima notă de 10 din lumea gimnasticii. Afişajul electronic de la Jocurile Olimpice de la Montreal nu era programat să arate nota 10, aşa că după evoluţia Nadiei, pe ecran a apărut doar 1.00. Nadia Comăneci a obţinut, la acea ediţie a Jocurilor Olimpice, de şapte ori scorul perfect, câştigând trei medalii de aur (la individual compus, bârnă şi paralele), o medalie de argint (echipă compus) şi una de bronz (sol). Nadia are în palmares cinci medalii olimpice de aur şi este considerată și acum una dintre cele mai bune sportive din lume. Nadia, dar și Ilie Năstase, Gică Hagi, Ivan Patzaichin, Elisabeta Lipă, Simona Halep, Gabi Szabo, Mariana Tîrcă, Cristina Neagu, Iolanda Balaș, sunt numele de aur ale sportului românesc.

Crosul 15 Noiembrie a fost anulat

0

„Din păcate, anul acesta nu mai putem să ţinem Crosul 15 Noiembrie, un eveniment care a avut o tradiţie şi s-a ţinut în fiecare an, începând cu 1990. În situaţia actuală, din cauza epidemiei de Covid, care ne-a dat peste cap pe toţi, a trebuit să luăm această măsură de anulare a acestei competiţii care, după cum se ştie, a avut în fiecare an o participare foarte numeroasă”, a anunţat Marius Boeriu , preşedintele Asociaţiei 15 Noiembrie. Este singura oară în 30 de ani când crosul care amintește de revolta brașovenilor din 15 Noiembrie 87 nu va avea loc la Brașov.
Pandemia limitează și alte manifestări dedicate primei mişcării anticomuniste din România. „O să avem o comemorare, la care ne limităm la un număr redus de persoane. Nu va fi slujbă religioasă, din partea asociaţiei noastre vor fi maxim 4 persoane şi a solicitat ca fiecare entitate care vrea să ne fie alături să desemneze un singur reprezentant. De la ora 17,30, vom face nişte proiecţii laser cu ajutorul cărora să transmitem mesaje referitoare la evenimentul istoric Braşov 1987”, a mai precizat Marius Boeriu.
Crosul 15 Noiembrie are un traseu de 5 km care refac drumul pe care l-au urmat muncitorii de la Steagu Roşu, duminică, 15 noiembrie 1987, zi în care au fost primii români care au strigat ,,Jos, Ceaușescu!”

466 de noi cazuri COVID la Brașov. Rata de infectare pe județ a ajuns la 4,94

0

466 de noi cazuri de COVID au fost înregistrate în ultimele 24 de ore la Brașov. 146 de pacienți din Brașov au fost reconfirmați pozitiv la retestare. Rata de infectare pe județ a ajuns la 4,94
10.142 de cazuri noi de Covid și 121 de decese au fost raportate în România în ultimele 24 de ore. La Terapie Intensivă numărul pacienților a urcat la 1.152, cu 60 mai mulți decât cu o zi în urmă. 35.762 de teste au fost efectuate în ultimele 24 de ore.

Buletinul de presă:

Până astăzi, 12 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 334.236 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
224.916 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 10.142 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate Incidența înregistrată la 14 zile
1. Alba 7155 180 5,64
2. Arad 7862 320 4,95
3. Argeș 9067 177 3,01
4. Bacău 10089 198 2,27
5. Bihor 9772 228 5,74
6. Bistrița-Năsăud 4043 137 3,98
7. Botoșani 4442 122 2,68
8. Brașov 13010 466 4,94
9. Brăila 4041 55 2,01
10. Buzău 4992 80 2,13
11. Caraș-Severin 3487 109 2,72
12. Călărași 2605 62 2,25
13. Cluj 14281 413 6,99
14. Constanța 8867 201 4,07
15. Covasna 3036 100 3,32
16. Dâmbovița 8410 205 3,15
17. Dolj 9038 281 3,69
18. Galați 7566 239 1,92
19. Giurgiu 2585 38 2,06
20. Gorj 3583 56 1,84
21. Harghita 3859 65 2,5
22. Hunedoara 6140 412 2,86
23. Ialomița 3039 95 2,56
24. Iași 14055 300 2,84
25. Ilfov 9074 358 4,12
26. Maramureș 6375 143 3,9
27. Mehedinți 2774 41 2,19
28. Mureș 8067 321 4,62
29. Neamț 7655 204 2,67
30. Olt 5079 97 1,69
31. Prahova 13668 336 3,59
32. Satu Mare 3265 198 3,26
33. Sălaj 4322 114 6,34
34. Sibiu 9065 379 7,4
35. Suceava 10980 153 2,16
36. Teleorman 4149 112 2,8
37. Timiș 13705 271 6,43
38. Tulcea 1991 48 1,7
39. Vaslui 6040 72 1,92
40. Vâlcea 6405 165 2,99
41. Vrancea 4194 58 1,47
42. Mun. București 46668 927 4,99
43. Cazuri noi nealocate pe județe 5736* 1606
TOTAL 334.236 10.142

*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 2.599 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. Crt. JUDEȚ Probe pozitive la retestare
1 ALBA 24
2 ARAD 58
3 ARGEŞ 79
4 BACĂU 22
5 BIHOR 77
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD 8
7 BOTOŞANI 27
8 BRĂILA 45
9 BRAŞOV 146
10 BUZĂU 9
11 CĂLĂRAŞI 17
12 CARAŞ-SEVERIN 18
13 CLUJ 209
14 CONSTANŢA 108
15 COVASNA 17
16 DÂMBOVIŢA 49
17 DOLJ 24
18 GALAŢI 30
19 GIURGIU 13
20 GORJ 25
21 HARGHITA 8
22 HUNEDOARA 56
23 IALOMIŢA 12
24 IAŞI 103
25 ILFOV 296
26 MARAMUREŞ 210
27 MEHEDINŢI 7
28 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 253
29 MUREŞ 34
30 NEAMŢ 22
31 OLT 14
32 PRAHOVA 165
33 SĂLAJ 29
34 SATU MARE 14
35 SIBIU 147
36 SUCEAVA 46
37 TELEORMAN 48
38 TIMIŞ 76
39 TULCEA 9
40 VÂLCEA 24
41 VASLUI 9
42 VRANCEA 12
Total 2.599

Până astăzi, 8.510 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 11.11.2020 (10:00) – 12.11.2020 (10:00) au fost raportate 121 decese (77 bărbați și 44 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Galați, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 37 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 37 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 31 decese la categoria de peste 80 de ani. 117 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.852. Dintre acestea, 1.152 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.593.720 de teste. Dintre acestea, 35.762 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 20.855 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 14.907 la cerere.
Pe teritoriul României, 44.243 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 13.013 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 81.163 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 19 persoane. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.566 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 816 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 11 noiembrie a.c., 8.861 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.418.356 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 8 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.862 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.934 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.018 în Germania, 167 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia și Egipt. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Apel la Guvern pentru Târgul de Crăciun

0

l Ideea primarului Allen Coliban de organizare a unei ediţii exclusiv online a Târgului de Crăciun a fost considerată de către comercianţi ca fiind neviabilă
l Primarul Brașovului și edilii din Sibiu, Cluj și Timișoara vor cere premierului o derogare pentru organizarea tradiționalelor Târguri de Crăciun

Primăria municipiului Braşov a purtat o discuţie cu comercianţii interesaţi să participe la Târgul de Crăciun care se desfăşoară în fiecare an în perioada sărbătorilor pentru a găsi soluţii de organizare în condiţii de siguranţă a evenimentului. La discuţie au participat, pe lângă primarul Allen Coliban, şi reprezentanţii celor 26 de producători şi comercianţi care vor să participe la târg dar şi consilierii locali Bogdan Bart şi Andrei Oniga.

Propunere: Târg de Crăciun cu distanţare fizică, în Centrul Istoric

În urma discuţiei a fost propusă organizarea târgului în toată Piața Sfatului, fără a mai exista căsuțe apropiate. O altă propunere făcută a vizat o zona și mai mare, respectiv, organizarea lui, pe lângă Piața Sfatului, și în celelalte piațete din centrul istoric, cum ar fi Piața Brassai, Piața Enescu, Piața Sf. Ioan, sau chiar pe strada Republicii și M. Weiss, în Livada Poștei. În felul acesta s-ar crea un circuit al Târgului de Crăciun. Alte propuneri au vizat măsurile de siguranță pe care fiecare expozant le poate lua: să monteze o barieră transparentă (geam sau plexigas) între el și clienți, clienții să aibă la dispoziție dezinfectant și măști de rezervă iar anunțurile cu regulile privind prevenirea răspândirii bolii să fie afișate la vedere dar şii utilizarea, în principal, a plății cu cardul, iar expozanții să realizeze săptămânal o nebulizare profesională a interiorului căsuței și a mărfii.

Comercianţii nu văd cu ochi buni un târg online

Pe de altă parte, ideea primarului Allen Coliban de organizare a unei ediţii exclusiv online a Târgului de Crăciun a fost considerată de către comercianţi ca fiind neviabilă. În schimb, evenimentele artistice aferente unui astfel de târg, concerte, colinde, se pot desfășura on-line și pot completa cu succes acest târg. În zilele următoare, primarul Coliban va avea noi discuții cu prefectul Cătălin Văsii, dar și cu primarii din orașele care organizau în mod tradițional astfel de târguri – Sibiu, Cluj-Napoca, Timișoara – pentru a merge cu o propunere comună către premierul României, în care să prezinte toate măsurile pe care autoritățile publice le vor lua, astfel încât aceste târguri să nu prezinte nici un risc de răspândire a virusului. Totodată, participanții la această întâlnire vor mai completa, în perioada următoare, lista de propuneri pentru creșterea siguranței desfășurării acestui târg.

Luptă inegală cu coronavirusul la Brașov: Toate paturile ATI pentru pacienți COVID sunt ocupate

0

l Cele 28 de paturi de la ATI de la Județean sunt în acest moment ocupate şi asigură toate terapie cu oxigen prin intubare

Toate cele 28 de paturi de la ATI sunt în acest moment ocupate şi asigură terapie cu oxigen, prin intubare. Precizarea a fost făcută de către directorul Direcţie de Sănătate Publică Braşov, dr. Andrea Neculau, care a declarat că toate aceste paturi sunt de ATI „clasic”. Precizarea vine în contextul în care până nu demult, jumătate din aceste paturi erau de terapie intensivă intermediară (non-invazivă). „Conducerea spitalului a suplimentat resursa umană pentru secţia modulată de ATI, a mai venit cineva prin detaşare de la Făgăraş, iar acum toate paturile funcţionează pentru terapie cu oxigen, prin intubare”, a declarat dr. Andrea Neculau.

Paturi de ATI există la Braşov, Făgăraş şi, în curând, la Săcele

De asemenea, în judeţ există alte câteva paturi de ATI, pentru pacienţii cu COVID-19, care necesită terapie cu oxigen. Două dintre ele sunt la Spitalul municipal „Aurel Tulbure” din Făgăraş, care oferă ventilare non-invazivă, două paturi sunt la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie „Aurel Sbârcea” din Braşov şi alte două, la Spitalul Clinic de Copii din Braşov. Dr. Andrea Neculau adaugă, de asemenea, că există alte cinci paturi la Spitalul Clinic de Boli Infecţioane din Braşov şi ele vor începe să funcţioneze, în coordonarea unui medic specialist, imediat de vor primi avizele solicitate de către DSP la Ministerul Sănătăţii. Alte două paturi sunt în curs de pregătire la Spitalul municipal din Săcele, ele urmând a funcţiona cu sprijin de la Spitalul municipal Codlea, din punct de vedere al resursei umane.

Secţia de ATI COVID de la Tractorul are nevoie de resursă umană

 Pe de altă parte, la Braşov este în continuare în discuţie, amenajarea unei secţii ATI pentru pacienţii COVID, la pavilionul Tractorul al Spitalului Clinic JUdeţean de Urgenţă Braşov. Potrivit dr. Andrea Neculau, coordonatoarea DSP Braşov, termenul înaintat de directorul unităţii medicale, pentru punerea în funcţiune a acestei secţii, cu 20 de paturi este data de 23 noiembrie. O problemă care rămâne însă în continuare pe agenda autorităţilor, pentru a fi rezolvată este cea a personalului specializat în ATI. Iar directorul DSP Braşov spune că a făcut deja de mai multă vreme demersurile necesare pe lângă Ministerul Sănătăţii. „23 noiembrie este termenul înaintat de directorul Spitalului Judeţean pentru paturile de ATI de la Tractorul, din punct de vedere al funcţionalităţii. Am transmis deja către Minister nevoia noastră de personal, penru că există posibilitatea de detaşare prin programul Spitalului Gerota. Noi nu o să avem cum să susţinem această secţie cu personal din judeţ. Dacă primim sprijin, putem porni, pentru că administrativ – ca şi construcţii, autorizare, suntem în grafic”, a precizat dr. Andrea Neculau.

„În acest moment, nu ar trebui să existe pat şi loc într-un spital care să nu aibă acces la oxigen“

„Este un efort continuu de a îmbunătăţi accesul la oxigen, nu numai pe paturile ATI. Presiunea pe care am transmis-o, am pus-o pe toate spitalele a fost să crească numărul de paturi la care există gură de oxigen şi acest lucru creşte în fiecare zi. Practic, în acest moment, nu ar trebui să existe pat şi loc într-un spital la care să nu aibă acces la oxigen, pentru că, în acest moment, în spital (…) ar trebui să ajungă doar pacienţi cu simptome severe. Este un moment foarte dificil şi sunt foarte multe situaţii zilnice în care pacienţi din UPU nu-şi găsesc locul în spitalele noastre şi sunt transferaţi către alte judeţe. De aceea, invitaţia avansată tuturor spitalelor este ca, pe secţiile tampon, unde sunt pacienţii suspecţi, până la identificarea unui loc, să fie reţinuţi. Practic, trebuie reţinut faptul că, în toate spitalele din Braşov, se îngrijesc pacienţi COVID”, a explicat Neculau.

24 de decese COVID în trei zile la Brașov

711 de pacienți COVID 19 au fost declarați vindecați de la ultima raportare care a fost în data de 8 noiembrie. Tot în ultiele trei zile, au fost înregistrate din păcate 24 de decese în județul Brașov.
Potrivit datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică, situația epidemiologică privind COVID-19 în județul Brașov se prezenta ieri astfel:
■ 9.557 pacienți au fost declarați vindecați
■ 375 pacienți sunt internați în spitale, dintre care 28 la ATI.
■ 2.901 persoane cu test pozitiv se află în izolare la domiciliu
■ 1.016 persoane sunt în carantină la domiciliu
■ 0 persoane în carantină instituționalizată
■ 346 persoane au decedat. (24 de decese înregistrate în ultimele 3 zile)

Pentru a treia zi, o rată de infectare peste 6

Municipiul Brașov a avut ieri, pentru a treia zi consecutiv, o rată de infectare peste 6, ieri 6,14 îmbolnăviri la mia de locuitori în ultimele 14 zile. Doar localitatea Hoghiz a mai avut ieri în județul Brașov o indicență a cazurilor de COVID-19 peste 6. Alte cinci localități-Sânpetru, Prejmer, Hărman, Ghimbav și Bod-au avut o rată a îmbolnăvirilor mai mare de 5. La polul opus, trei localități- Augustin, Crizbav și Vama Buzăului- au raportat ieri zero incidență pentru cazurile de COVID-19 la mia de locuitori.

Ai economisit când ți-ai luat elevatorul. Dar cât te costă când nu poți ridica mașina clientului?

Ai ales modelul mai ieftin care, pentru autoturismele care de obicei îți intră în service, pare suficient. Acum primești și autoutilitare, însă unele depășesc capacitatea lui. Ai și mecanicul disponibil și clientul programat, însă trebuie să refuzi lucrarea.

Și atunci ajungi la concluzia că suma economisită trebuie să o pui lângă încasările pe care le pierzi acum. De aceea, înainte să comanzi următorul echipament, iată câteva verificări concrete care te vor ajuta să alegi ceva potrivit pentru serviciile din atelierul tău.

Când utilajul se oprește iar programările rămân

Capacitatea insuficientă este doar una dintre probleme. Să presupunem că elevatorul auto s-a defectat, iar furnizorul trebuie să comande piesa de schimb. Dar, până aceasta ajunge la el, postul respectiv rămâne indisponibil. Și atunci ce faci? Reprogramezi reviziile, aglomerezi celelalte locuri de lucru și riști ca un client, care are nevoie urgent de mașină, să plece la alt service.

Da, reparația poate fi acoperită de garanție. Dar trebuie luate separat în calcul orele în care mecanicul nu poate folosi elevatorul și lucrările pierdute.

De aceea, întreabă înainte să plătești: cine intervine dacă apare o defecțiune, cum se procură piesele și ce presupune concret garanția?

Poți pierde bani și cu un utilaj care încă funcționează

Un aparat de dejantat nepotrivit pentru anvelopele primite frecvent vor prelungi intervențiile într-o vulcanizare. În timp ce următoarea mașină așteaptă în rând, mecanicul repetă manevrele, solicită ajutorul unui coleg și timpul trece.

Dacă lucrezi des cu anvelope cu talon jos sau run-flat, verifică explicit compatibilitatea și accesoriile necesare. Altfel, după livrare vei descoperi că trebuie să cumperi separat dotări pe care nu le-ai inclus în buget.

Același principiu se aplică la transport și montaj. Cere suma completă pentru echipamentul instalat și pregătit de utilizare, ca să compari ofertele pe aceleași condiții.

Cumpără pentru mașinile care intră la tine în service

Începe cu activitatea ta: ce vehicule deservești, câte intervenții faci zilnic și unde pierd mecanicii timp. Apoi verifică modelele care răspund acestor cerințe.

La Clever-Auto, de exemplu, elevatorul Reihmann RHM 242 PRO are o capacitate de 4,2 tone, brațe telescopice cu trei segmente și deblocare electrică automată. Aceste dotări îți oferă criterii concrete de comparație; alegerea trebuie să o raportezi și la punctele de ridicare ale vehiculelor, spațiul disponibil și condițiile de montaj.

(P) Nu orice utilaj ieftin pentru service auto este și rentabil

Poți discuta la telefon cu echipa Clever-Auto despre alegerea modelului și opțiunile de instalare. În așa fel, poți verifica înainte de a plasa comanda dacă varianta dorită se încadrează în atelierul tău.

Intră pe Clever-Auto.ro sau sună la +40 758 879 879. Spune ce mașini repari și ce vrei să poți face cu noul utilaj, apoi cere o ofertă completă.

La ei găsești elevatoare, dotări pentru vulcanizare, aparate de geometrie, linii ITP și utilaje pentru service-uri de toate dimensiunile.

Echipamentele vin cu certificat CE, garanție 2 ani, magazinul oferă livrare în toată țara în 24-48h și montaj autorizat cu dosar ISCIR.

Laptopul stă pe masa unde ai luat micul dejun, iar după câteva ore scaunul de dining începe să îți amintească faptul că nu a fost gândit pentru apeluri, rapoarte și e-mailuri. În multe locuințe, mai ales în apartamente compacte, masa din bucătărie preia două funcții în aceeași zi.

Nu ai nevoie de o renovare amplă ca să lucrezi mai comod și să păstrezi bucătăria primitoare la cină. În continuare, găsești cinci schimbări concrete pe care le poți adapta spațiului, bugetului și stilului tău.

1. Verifică masa înainte să îi ceri să fie și birou

Începe cu măsurătorile. Pentru utilizare uzuală, o masă cu înălțimea între 72 și 76 cm permite o poziție mai relaxată a brațelor, atât la tastatură, cât și la masă. Dacă blatul este prea jos, vei ridica umerii. Dacă este prea înalt, încheieturile și antebrațele pot sta tensionate.

Privește și suprafața disponibilă. Pentru laptop, mouse, agendă și spațiu pentru coate, rezervă aproximativ 70 cm lățime. Dacă folosești un monitor extern, măsoară adâncimea blatului înainte de a-l cumpăra. Pe o masă îngustă, ecranul ajunge prea aproape de ochi și îți limitează locul pentru tastatură.

Forma mesei influențează rutina de zi cu zi. O masă rotundă ajută circulația într-o bucătărie mică, însă oferă mai puțină zonă dreaptă pentru echipamente. Un model dreptunghiular, așezat lângă perete, poate susține mai ușor un setup de lucru. Dacă ai nevoie de flexibilitate, o masă extensibilă rămâne compactă în timpul programului și se deschide la cină.

Lasă, pe cât posibil, circa 70 cm liberi în jurul mesei. Astfel, poți deschide dulapurile, ajungi la frigider și nu blochezi traseul spre chiuvetă. Verifică și stabilitatea picioarelor. O masă care se mișcă la fiecare tastare devine obositoare după câteva ore.

2. Alege un scaun care îți susține postura

Scaunul influențează direct felul în care te simți la finalul zilei. Un model de dining cu spătar scurt poate arăta bine, dar rareori oferă sprijin lombar pentru lucru îndelungat. Așază-te pe scaun și verifică trei lucruri simple: tălpile ating podeaua, spatele se sprijină confortabil, iar genunchii formează un unghi apropiat de 90 de grade.

Dacă vrei ca zona de masă să păstreze un aspect unitar, caută scaune de bucatarie cu spătar mai înalt, șezut ferm și materiale ușor de întreținut. Tapițeria tratată pentru pete, pielea ecologică de calitate sau lemnul cu pernă detașabilă se curăță mai simplu după mesele de zi cu zi. O husă lavabilă te ajută mai ales dacă ai copii sau folosești masa frecvent pentru lucru și cină.

Pentru mai mult confort, poți adăuga o pernă lombară discretă. Alege una subțire, care nu te împinge prea mult în față. Dacă masa găzduiește mai multe persoane, păstrează scaunele suplimentare stivuibile sau pliabile. Le scoți la nevoie, apoi eliberezi rapid spațiul.

Materialele merită puțină atenție și după cumpărare. Aspiră regulat tapițeria, șterge lemnul cu o lavetă ușor umedă și evită soluțiile abrazive. Întreținerea consecventă păstrează aspectul mobilierului și îl ajută să reziste folosirii repetate.

3. Ridică ecranul și păstrează coatele relaxate

Laptopul pus direct pe blat te face să privești în jos. După mai multe ore, această poziție poate încărca zona gâtului și a umerilor. Un suport pliabil ridică ecranul aproape de nivelul privirii, iar tu poți regla unghiul mai ușor. În majoritatea cazurilor, partea superioară a ecranului ar trebui să stea aproximativ la nivelul ochilor.

După ce ridici laptopul, adaugă o tastatură și un mouse externe. Modelele wireless reduc numărul cablurilor de pe blat și se strâng rapid înainte de cină. Păstrează mouse-ul aproape de corp, fără să întinzi brațul lateral. Dacă masa este puțin prea înaltă pentru tine, un suport simplu pentru picioare poate stabiliza poziția.

Dacă lucrezi de acasă aproape zilnic, un scaun de birou ergonomic compact îți oferă reglaje utile pentru înălțime și sprijin. Alege roți blocabile sau o protecție pentru podea, mai ales dacă ai parchet. După program, îl poți muta lângă un perete, într-un dormitor sau într-un colț liber al locuinței.

Protejează blatul cu un desk mat, adică un suport mare pentru laptop, mouse și tastatură. Acesta limitează zgârieturile, adună obiectele într-o singură zonă și se ridică ușor înainte de masă.

4. Controlează lumina pentru lucru și pentru cină

Așază masa astfel încât lumina naturală să vină din lateral față de ecran. Dacă fereastra se află exact în fața ta, lumina puternică poate obosi ochii. Dacă rămâne în spatele tău, monitorul poate reflecta imaginea ferestrei. Un stor textil sau jaluzelele reglabile te ajută să controlezi lumina pe parcursul zilei.

Pentru documente, notițe și apeluri video, folosește o lampă cu braț ajustabil. Orienteaz-o spre tastatură sau spre caiet, nu direct spre ecran. O lampă cu lumină neutră este potrivită pentru lucru, iar seara poți trece la o lumină mai caldă, cu intensitate redusă.

Becurile cu intensitate reglabilă simplifică schimbarea dintre cele două momente ale zilei. La prânz, ai nevoie de lumină clară. La cină, un pendul deasupra mesei sau o lampă indirectă creează o atmosferă mai relaxată, fără să încarce spațiul.

Ține cablurile corpurilor de iluminat departe de chiuvetă și plită. Dacă adaugi o lampă pe masă, alege un model cu bază stabilă și cablu suficient de lung, ca să nu îl întinzi peste zona de trecere.

5. Creează un sistem care eliberează masa în câteva minute

Dezordinea prelungește mental programul de lucru. Dacă laptopul, facturile, cablurile și agenda rămân pe masă până seara, bucătăria păstrează aspectul unui birou. Alege un loc fix pentru toate obiectele de lucru: o tavă, o cutie cu capac, un sertar sau o geantă dedicată.

Un cărucior mobil poate ține imprimanta, încărcătoarele și documentele. Îl apropii de masă dimineața, apoi îl muți într-un colț după program. Într-o garsonieră, rafturile montate pe perete eliberează blatul și podeaua. O bancă cu spațiu de depozitare poate păstra cablurile sau accesoriile mai voluminoase.

Fă din încheierea programului un obicei de trei minute:

Această rutină separă mai clar timpul de lucru de cină. Dacă lucrezi cu alte persoane în casă, stabilește și câteva reguli simple pentru apeluri: intervale mai liniștite, căști pentru ședințe și un traseu liber în jurul mesei. Astfel, spațiul rămâne practic pentru tine și confortabil pentru toată familia.

Ramele din lemn organizează clar informațiile dintr-un spațiu și susțin stilul ales pentru amenajare. În magazine, restaurante sau birouri, ele pun în valoare oferte, indicatoare, fotografii și documente fără să încarce pereții sau zonele de lucru. Alegerea potrivită ține de mesaj, de poziționare, de dimensiune și de ritmul în care actualizezi materialele expuse.

Marchează promoțiile și produsele recomandate în magazine

Un afiș înrămat atrage atenția mai ușor decât o foaie lipită pe raft sau în vitrină. Magazinele de cadouri, florăriile, patiseriile și afacerile cu produse artizanale pot semnala astfel o ofertă de sezon, un produs nou sau o recomandare a echipei.

Lângă raftul cu produse pentru cadou, un mesaj scurt precum „Seturi pregătite pentru aniversări” sau „Idei de cadou” funcționează mai bine decât un text lung. Limitează-te la două informații utile, de exemplu prețul de pornire și categoria de produse.

Păstrează aceleași două-trei dimensiuni de rame în tot magazinul: A5 și A4 pentru mesaje de raft, A3 pentru vitrine și intrări. Amplasează rama la nivelul privirii, acolo unde clientul se oprește deja să analizeze produsele.

Creează repere clare pentru orientarea clienților

În spațiile cu multe categorii, ramele indică direcția fără panouri mari. Un magazin cu produse pentru casă poate marca zone precum „Bucătărie”, „Decorațiuni” sau „Reduceri”, iar o florărie poate separa buchetele gata pregătite de plantele la ghiveci.

Alege fonturi simple, lizibile de la câțiva metri, cu text închis pe fundal deschis. Dacă pereții sunt colorați sau lumina este slabă, testează afișul la locul montării înainte să printezi mai multe exemplare.

În spațiile cu mobilier din lemn, coșuri împletite sau rafturi în nuanțe naturale, ramele foto din lemn păstrează unitatea vizuală. Un finisaj apropiat de cel al mobilierului evită impresia de elemente adăugate întâmplător.

Actualizează meniurile și ofertele zilnice din restaurante

Restaurantele și cafenelele au nevoie de informații clare în zona de comandă. Meniul de perete, lista băuturilor sau oferta de prânz pot sta în rame ușor de deschis, astfel încât personalul să poată schimba rapid printul.

Separă meniul permanent de preparatele temporare. O cafenea poate afișa băuturile calde într-o ramă mare, iar „Desertul săptămânii”, cu preț și ingrediente principale, într-un format mic. Dacă preparatul conține alergeni frecvenți, menționează-i și verifică afișul ori de câte ori se modifică rețeta. Ca reper, A3 se potrivește la casă, iar A5 pe mese sau la standul de servire.

Pentru o galerie de perete cu preparate, echipă sau detalii din activitatea localului, alege rame foto din același model și păstrează între ele 5–8 centimetri. Imaginile reale, bine luminate, transmit mai mult decât fotografiile de catalog.

Expune diplomele și certificările fără să aglomerezi pereții

Diplomele și certificările inspiră încredere doar dacă sunt selectate. Alege câteva recunoașteri relevante pentru clienți sau parteneri și grupează-le într-o singură zonă, cu același finisaj și aliniate pe aceeași axă. Pentru documente de dimensiuni diferite, un passe-partout, adică un carton de încadrare între document și ramă, creează margini uniforme.

Evită lumina solară directă, care poate decolora hârtia și montează ramele departe de sursele de abur din bucătărie sau grupurile sanitare.

Construiește un perete cu povestea afacerii

Trei până la cinci rame cu informații distincte explică mai bine decât un text lung ce face afacerea și cine lucrează în ea. O cofetărie poate expune fotografia laboratorului, numele cofetarului și ingredientele folosite frecvent, iar un birou de arhitectură, imagini din proiecte finalizate, cu localitatea și anul. Fiecare text are doar câteva rânduri, iar conținutul se actualizează de două-trei ori pe an.

Organizează informațiile interne din birouri

Planul de evacuare, regulile din sala de ședințe sau instrucțiunile pentru echipamente devin ușor de găsit când au un loc stabil. Montează-le acolo unde oamenii au nevoie de ele, de exemplu regulile de rezervare lângă ușa sălii, și nu le amesteca cu fotografiile de echipă sau posterele motivaționale.

Pentru o galerie cu angajați, cere acordul colegilor fotografiați și adaugă numele, rolul și echipa fiecăruia. Noii angajați și vizitatorii se pot orienta astfel mai ușor.

Pregătește decorul pentru evenimente și campanii temporare

La lansări de produse, aniversări de companie sau petreceri private, aceeași structură de rame poate fi refolosită, schimbând doar printurile. Ramele pot indica masa de înscriere, programul serii sau colțul pentru fotografii, iar la un eveniment corporate pot prezenta agenda și vorbitorii. Pe mese folosește rame cu picior solid, iar pe perete sisteme de prindere potrivite greutății și suprafeței.

Întreține ramele și verifică materialele expuse

Șterge ramele cu o lavetă moale, uscată sau ușor umezită, fără detergenți abrazivi ori alcool concentrat. O dată pe lună, verifică printurile, prețurile și sistemele de prindere, iar în restaurante și magazine desemnează o persoană responsabilă pentru aceste actualizări.

Pregătește-ți spațiul cu rame potrivite din gama Craftup, alese după mesaj, dimensiune și stilul amenajării, pentru afișaje ordonate și ușor de actualizat.

Spania înseamnă mult mai mult decât vacanțe pe litoral. Dincolo de insule și stațiunile mediteraneene se află orașe în care arhitectura, arta, gastronomia și viața de cartier justifică singure o călătorie. Madrid concentrează colecții de artă importante și bulevarde animate, Granada păstrează moștenirea dinastiei nasride, Bilbao și-a construit o identitate contemporană puternică, iar Sevilla transformă influențele andaluze într-un peisaj urban imposibil de confundat.

Dacă vrei să descoperi latura culturală a țării, caută din timp bilete de avion din România către Spania și alege orașul în funcție de experiența pe care o cauți, nu doar de aeroportul de sosire. Iată câteva destinații care pot deveni punctul de plecare pentru o vacanță spaniolă construită în jurul artei, arhitecturii, gastronomiei și plimbărilor urbane.

Madrid combină marile muzee cu energia cartierelor

Madrid funcționează foarte bine pentru o primă vacanță urbană în Spania. Capitala nu depinde de un singur monument emblematic, ci de succesiunea de muzee, piețe, parcuri, bulevarde și cartiere cu personalități distincte.

Paseo del Arte reunește Muzeul Prado, Reina Sofía și Thyssen-Bornemisza într-o zonă care poate ocupa lejer o zi dacă arta reprezintă o prioritate. În apropiere se află Parcul Retiro, inclus împreună cu Paseo del Prado în patrimoniul UNESCO.

Pentru o perspectivă diferită asupra orașului, continuă spre Madrid de los Austrias, Plaza Mayor și Palatul Regal, apoi schimbă registrul în cartiere precum Malasaña, Chueca sau La Latina. Madrid devine interesant tocmai prin alternanța dintre patrimoniul monumental și zonele în care ritmul cotidian contează mai mult decât lista obiectivelor.

Barcelona se descoperă prin arhitectură, cartiere și design

Barcelona este asociată frecvent cu litoralul, însă identitatea sa urbană oferă suficiente motive pentru o vacanță în care plaja să rămână în plan secund.

Arhitectura lui Antoni Gaudí reprezintă un fir logic pentru explorarea orașului. Sagrada Família, Park Güell, Casa Batlló și La Pedrera permit observarea unor etape diferite din creația arhitectului. Merită însă să lași timp și pentru cartiere.

Barri Gòtic păstrează străzi înguste și piețe ascunse în jurul nucleului istoric, El Born combină patrimoniul cu galerii, magazine și restaurante, iar Eixample oferă o perspectivă complet diferită asupra planificării urbane. Passeig de Gràcia poate fi parcurs fără grabă, cu atenție la fațade, nu doar la magazine.

Barcelona este potrivită pentru călătorii interesați de arhitectură, design și gastronomie, dar și pentru cei care preferă să descopere un oraș mergând mult pe jos.

Sevilla pune patrimoniul andaluz în centrul experienței

Sevilla are o identitate vizuală imediat recognoscibilă, construită din influențe islamice, gotice, renascentiste și baroce. Real Alcázar, Catedrala și Giralda formează nucleul monumental al unei vizite, însă orașul nu se reduce la trei repere.

Cartierul Santa Cruz merită parcurs lent, prin străduțe, curți și piațete. Plaza de España și Parque de María Luisa pot ocupa o altă parte a zilei, iar promenada de lângă Guadalquivir deschide traseul spre cartierul Triana.

Seara schimbă ritmul orașului. Sevilla este un loc potrivit pentru a descoperi cultura tapas fără un itinerar rigid, alternând mici opriri în localuri diferite. Flamenco face parte din identitatea culturală andaluză, iar un spectacol ales cu atenție poate adăuga vacanței o experiență care nu poate fi reprodusă prin simpla vizitare a monumentelor.

Granada își construiește identitatea în jurul Alhambrei

Granada cere un alt ritm. Orașul este dominat simbolic de Alhambra, complexul monumental ridicat și dezvoltat în perioada nasridă, alături de grădinile și palatul Generalife.

Vizita trebuie planificată înaintea călătoriei. Accesul la Palatele Nasride este legat de ora înscrisă pe bilet, iar administrația Alhambrei recomandă achiziționarea anticipată din cauza cererii ridicate. Nu programa alt obiectiv important imediat după vizită: complexul merită câteva ore.

După Alhambra, explorează Albaicín, cartierul istoric întins pe dealul opus. Străzile sale păstrează structura urbană de origine medievală, iar Mirador de San Nicolás deschide perspectiva spre Alhambra și Sierra Nevada. Granada este potrivită pentru o vacanță în care patrimoniul devine experiența centrală, nu simplu decor.

Valencia aduce împreună centrul istoric și arhitectura contemporană

Valencia oferă un contrast bine conturat între patrimoniul vechi și intervențiile urbane recente. În centrul istoric poți lega într-o singură plimbare Catedrala, Plaza de la Virgen, Lonja de la Seda și Mercado Central.

Apoi, peisajul se schimbă radical în Ciudad de las Artes y las Ciencias, complexul cu arhitectură contemporană asociat în principal cu Santiago Calatrava. Diferența dintre cele două zone face orașul interesant pentru o vacanță de câteva zile.

Un alt element important este Jardín del Turia. Amenajat în fosta albie a râului Turia, parcul traversează orașul și funcționează ca un coridor verde între cartiere și numeroase puncte de interes. Valencia se pretează astfel explorării pe jos sau cu bicicleta, fără ca fiecare deplasare să devină doar o trecere între obiective.

Bilbao arată o Spanie urbană diferită

Bilbao schimbă complet decorul. Orașul basc are o scară mai compactă și o identitate în care patrimoniul industrial, arhitectura contemporană și gastronomia locală se întâlnesc firesc.

Muzeul Guggenheim, proiectat de Frank Gehry, a devenit reperul vizual al orașului, însă merită să continui traseul de-a lungul râului Nervión și apoi spre Casco Viejo. Centrul vechi, cunoscut și prin Siete Calles, oferă o atmosferă diferită de zona modernă dezvoltată în jurul muzeului.

Bilbao este și o destinație potrivită pentru explorarea culturii gastronomice basce. Pintxos nu reprezintă doar preparate servite în baruri, ci și un mod de a petrece seara, trecând dintr-un local în altul și descoperind specialități diferite.

O vacanță urbană dezvăluie o altă Spanie

Madrid, Barcelona, Sevilla, Granada, Valencia și Bilbao nu sunt variante ale aceleiași experiențe. Fiecare propune un raport diferit între istorie, arhitectură, gastronomie și viață urbană.

Poți alege un singur oraș pentru un city break sau poți lega două ori trei destinații într-un traseu mai amplu. Important este să nu tratezi Spania doar ca pe o destinație pentru vacanțe la mare. Dincolo de plajă există palate maure, colecții de artă, cartiere medievale, arhitectură avangardistă și orașe care merită descoperite fără grabă, stradă cu stradă.

Chirurgia plastică nu se limitează la intervenții estetice. O parte importantă a acestei specialități este reconstructivă și tratează afecțiuni concrete, precum leziuni ale pielii, cicatrici posttraumatice, afecțiuni ale mâinii sau reconstrucția mamară după afecțiuni oncologice. Un număr semnificativ dintre aceste proceduri pot fi decontate, integral sau parțial, prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Iată ce categorii de intervenții sunt frecvent decontate, ce condiții trebuie îndeplinite și cum poți verifica dacă problema ta se încadrează în aceste criterii.

Ce tipuri de proceduri pot fi decontate de CAS?

Decontarea se face în funcție de indicația medicală. CAS acoperă, în general, intervenții care rezolvă o problemă funcțională, elimină un risc medical documentat sau corectează o consecință a unei boli, a unui traumatism sau a unei malformații congenitale. Poți consulta direct lista de proceduri decontate de CAS pentru a vedea ce intervenții sunt disponibile în prezent și în ce condiții se acordă decontarea.

Printre categoriile frecvent întâlnite se numără:

Ce afecțiuni ale pielii sunt frecvent decontate?

Leziunile cutanate reprezintă una dintre cele mai comune situații care beneficiază de decontare. Alunițele suspecte, lipoamele voluminoase, chisturile sebacee infectate sau leziunile tegumentare care se modifică rapid pot necesita excizie, iar medicul recomandă adesea și o biopsie pentru confirmarea diagnosticului.

Carcinomul bazocelular și carcinomul spinocelular, cele mai frecvente forme de cancer de piele, se încadrează, de asemenea, în categoria afecțiunilor pentru care excizia chirurgicală este decontată, întrucât scopul principal este eliminarea țesutului canceros, nu un obiectiv estetic. Debridarea plăgilor sau a țesuturilor afectate urmează aceeași logică medicală.

Cicatricile posttraumatice sau cele rămase după arsuri pot fi decontate atunci când afectează mobilitatea unei articulații, provoacă durere sau limitează funcția zonei respective. Situația diferă de corecția unei cicatrici cu motivație exclusiv estetică, care rămâne în afara pachetului decontat. Medicul este cel care stabilește, pe baza examinării clinice, dacă o cicatrice are sau nu o componentă funcțională.

Ce proceduri de chirurgie a mâinii beneficiază de decontare?

Mâna este una dintre zonele cu cea mai mare varietate de afecțiuni reconstructive decontabile. Sindromul de tunel carpian, traumatismele complexe ale membrului superior, leziunile tendoanelor sau ale nervilor, tumorile mâinii și malformațiile congenitale ale mâinii se numără printre situațiile frecvent întâlnite în practica medicală.

De asemenea, intervențiile microchirurgicale, precum replantările sau revascularizările după amputații complete sau incomplete, fac parte din aceeași categorie. Severitatea afectării funcționale este criteriul pe baza căruia medicul stabilește dacă intervenția poate fi decontată.

Cum funcționează decontarea reconstrucției mamare?

Reconstrucția mamară după o intervenție oncologică reprezintă una dintre procedurile cu indicație reconstructivă clară. După mastectomie, pacienta poate opta pentru reconstrucție, iar decizia medicală ține cont de etapa tratamentului oncologic, de starea generală de sănătate și de preferințele pacientei privind tehnica folosită.

Pentru acest tip de intervenție, decontarea depinde de documentele medicale care atestă diagnosticul oncologic și tratamentul urmat, de contractul unității medicale cu casa de asigurări și de disponibilitatea fondurilor alocate furnizorului în perioada respectivă.

Ce pași trebuie să urmezi pentru a accesa decontarea?

Procesul începe, în majoritatea cazurilor, cu biletul de trimitere de la medicul de familie sau de la un specialist. Acesta permite accesul la consultația de specialitate necesară pentru stabilirea diagnosticului.

La consultație, medicul evaluează afecțiunea, solicită investigațiile necesare, precum analize, imagistică sau biopsie, și stabilește dacă intervenția are o indicație funcțională sau medicală clară. Dacă răspunsul este afirmativ, medicul oferă informații despre documentele necesare și despre etapele administrative pentru decontare.

Pregătirea din timp a dosarului medical, inclusiv rezultatele investigațiilor anterioare și scrisorile medicale de la alți specialiști implicați în caz, reduce riscul de întârziere a procesului. Pentru afecțiuni oncologice sau cronice, biletul de trimitere poate avea o valabilitate extinsă, de până la 90 de zile, față de perioada standard de 30 de zile, aspect util de clarificat încă de la prima consultație.

Este util să întrebi din timp:

Cum alegi clinica potrivită pentru o procedură decontată?

Alegerea unei clinici cu experiență în chirurgie reconstructivă și cu un contract activ cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate este esențială pentru un proces administrativ clar. O echipă cu experiență în evaluarea acestor afecțiuni te poate ghida de la prima consultație, astfel încât să înțelegi exact ce procedură ți se recomandă și dacă aceasta poate fi decontată.

Programează o consultație de specialitate, prezintă toate documentele medicale pe care le ai și cere o evaluare clară a situației tale. O discuție transparentă cu medicul rămâne cel mai sigur punct de pornire pentru a afla dacă intervenția ta se încadrează în procedurile decontate.

Disclaimer: Acest articol are scop informativ și nu înlocuiește consultația medicală de specialitate.

Surse de informare:

O crizantemă albă dusă la un mormânt, în România, transmite respect și amintire. Aceeași floare, expusă în Japonia la un festival de toamnă, poate vorbi despre sănătate, longevitate și prestigiu. Diferența dintre semnificațiile acestei flori constau în istoria și obiceiurile locului în care o dăruiești.

Dacă alegi un buchet cu crizanteme pentru cineva drag, merită să ții cont de culoare, ocazie și tradițiile familiei sau ale țării. Floarea are o simbolistică bogată, iar sensul ei se schimbă de la o cultură la alta. Află de ce Europa o leagă adesea de comemorare, de ce Japonia o sărbătorește și cum poți alege un aranjament potrivit.

Este crizantema o floare de doliu sau de sărbătoare?

Răspunsul depinde de locul și de contextul în care apare. În multe țări europene, crizantema se leagă de începutul lunii noiembrie și de zilele dedicate celor plecați. În Japonia, oamenii o asociază cu toamna, vitalitatea și familia imperială. În Regatul Unit, Statele Unite sau țările nordice, o găsești frecvent în buchete oferite la aniversări, fără vreo trimitere funerară.

Poți observa ușor această varietate de stiluri dacă privești buchetele de crizanteme de pe Floria: o combinație de flori roz, galbene și portocalii transmite o stare luminoasă, în timp ce albul, crem-ul și verdele pal se potrivesc unor momente sobre.

Numele plantei provine din greaca veche: chrysos înseamnă „aur”, iar anthemon înseamnă „floare”. Crizantema are origini asiatice, cultivatorii din China fiind cei care au apreciat-o cu multe secole înainte ca ea să ajungă în grădinile europene.

Atunci când alegi crizanteme pentru diverse contexte și ocazii, ține cont de aceste recomandări:

Crizantema în Europa: de ce o legăm de doliu și comemorare?

În România, Franța, Italia, Belgia, Polonia și Spania, crizantemele sunt preferate cu ocazia Zilei Tuturor Sfinților și a Zilei Morților. Calendarul a influențat această asociere: planta înflorește toamna târziu și suportă temperaturile mai scăzute mai bine decât multe flori de sezon.

În Franța, tradiția oferirii crizantemelor la morminte s-a răspândit după Primul Război Mondial, în cadrul comemorărilor pentru soldații căzuți. În timp, floarea a devenit un simbol larg al respectului față de cei plecați. În România, multe familii aleg ghivece cu crizanteme pentru cimitir, fiindcă rezistă bine afară în octombrie și noiembrie.

Inclusă într-un aranjament funerar, crizantema transmite mesaje precum:

Asta nu înseamnă că trebuie să eviți orice crizantemă la o aniversare. Nuanțele vii, alături de gerbera, alstroemeria sau eucalipt, pot alcătui un buchet potrivit pentru o prietenă, o rudă sau un coleg. Totuși, dacă persoana care primește florile are o legătură puternică cu tradițiile din România, Italia ori Polonia, evită un buchet alcătuit exclusiv din crizanteme albe.

Crizantema în Japonia: kiku, floarea longevității și a demnității

În Japonia, crizantema poartă numele de kiku. A ajuns din China în urmă cu mai bine de o mie de ani și a fost adoptată treptat de curtea imperială. Astăzi, crizantema cu 16 petale stilizate apare pe emblema imperială japoneză, iar expresia „Tronul Crizantemei” desemnează monarhia Japoniei.

Japonezii privesc floarea ca pe un simbol al vieții lungi, al ordinii și al frumuseții specifice toamnei. Pe 9 septembrie, în tradiția veche, se marchează Chōyō no Sekku, Sărbătoarea Crizantemei. Oamenii admirau florile, consumau sake aromatizat cu petale și își adresau urări de sănătate.

O poveste tradițională vorbește despre un tânăr care a găsit un izvor acoperit cu petale de crizantemă. După ce a băut apa, ar fi trăit sute de ani. Legenda nu oferă o explicație botanică, însă arată cât de strâns leagă cultura japoneză această floare de longevitate.

La expozițiile horticole de toamnă, poți vedea crizanteme crescute ani la rând în forme atent controlate: cascade de flori, tufe rotunde sau plante cu sute de inflorescențe. Cultivatorii urmăresc rezultate stabile prin tăieri regulate, susținerea tulpinilor și controlul luminii.

Există și aici o nuanță importantă: crizantemele albe pot apărea la funeralii japoneze, unde exprimă puritate și solemnitate. Totuși, sensul lor general rămâne mai larg decât în multe regiuni europene.

Semnificația crizantemelor după culoare

Culorile oferă indicii utile, însă nu reprezintă reguli fixe. Tradițiile diferă, iar preferințele destinatarului au aceeași greutate.

Tipuri de crizanteme și efectul lor în buchet

Forma schimbă aspectul aranjamentului chiar dacă păstrezi aceeași paletă cromatică. Crizantemele cu floare mare atrag privirea și se potrivesc în buchete cu puține tije. Cele ramificate, numite și spray, au mai multe flori pe aceeași tulpină și dau volum.

Poți alege dintre câteva variante întâlnite frecvent:

Pentru o aniversare, combină santini roz cu gerbera și eucalipt. Pentru un omagiu sobru, alege crizanteme albe cu verdeață discretă și evită contrastele puternice.

Cum alegi crizantemele potrivite pentru fiecare ocazie

Pentru funeralii și condoleanțe, alege alb, crem, verde pal sau mov discret. Coroanele și jerbele se potrivesc ceremoniilor, iar un buchet simplu poate fi o alegere atentă pentru familia îndoliată. Scrie un mesaj direct, de exemplu: „Sunt alături de voi cu gândul.”

Pentru comemorare sau morminte, crizantemele la ghiveci oferă rezistență mai bună în exterior. Alege plante cu mulți boboci sănătoși și frunze ferme, fără pete. Așază ghiveciul într-un loc luminos, ferit de vânt puternic.

Pentru aniversări, mizează pe roz, galben, roșu sau portocaliu. Evită aranjamentele exclusiv albe dacă știi că destinatarul le asociază cu doliul. Pentru casa ta, combină nuanțe arămii și bordo cu vase ceramice simple.

Ghiveci sau flori tăiate?

Alege crizanteme la ghiveci dacă vrei o plantă pentru balcon, terasă sau grădină. Plantează-le într-un sol afânat, care drenează apa, și lasă aproximativ 30–40 de centimetri între tufe. Udă la baza plantei, dimineața, fără să îmbibi frunzele. Îndepărtează florile trecute pentru a păstra un aspect îngrijit.

Alege flori tăiate pentru buchete, vase, jerbe sau coroane. În majoritatea cazurilor, crizantemele tăiate rezistă între 10 și 21 de zile dacă le îngrijești corect.

  1. Taie 1–2 centimetri din tulpini, oblic, cu un instrument curat.
  2. Îndepărtează frunzele care ar sta în apă.
  3. Spală bine vaza și umple-o cu apă proaspătă, la temperatura camerei.
  4. Schimbă apa la două zile și retează puțin tulpinile.
  5. Ține florile departe de soare direct, calorifer și fructe coapte.
  6. Înlătură florile ofilite imediat ce apar.

Dacă ai pisici sau câini, ține crizantemele într-un loc inaccesibil. Ingerarea plantei poate provoca disconfort digestiv animalelor de companie.

Ce merită să reții înainte să dăruiești crizanteme

Crizantema poate exprima respect, dor, sănătate, apreciere sau bucurie de toamnă. În Europa, ea păstrează o legătură puternică cu memoria celor plecați, mai ales în țările catolice și ortodoxe. În Japonia, aceeași floare evocă longevitatea și tradiția imperială, deși apare și în contexte funerare.

Alege culoarea și forma aranjamentului după ocazie, verifică tradițiile destinatarului și scrie câteva rânduri care clarifică intenția ta. Privește fiecare buchet ca pe un mesaj: adaptează-l persoanei care îl primește și oferă-l cu atenție.

Un container realizat la comandă pornește de la o nevoie concretă: spațiu de lucru, depozitare, vestiar, punct comercial sau spațiu de locuit. De aceea, costul nu se raportează doar la lungime și lățime. Structura, izolația, compartimentarea, dotările, transportul și condițiile din teren pot modifica oferta finală.

O estimare corectă începe cu o descriere clară a proiectului. Dacă stabilești de la început destinația containerului și nivelul de echipare dorit, poți compara mai ușor propunerile primite și poți evita costurile apărute după lansarea producției.

Destinația containerului stabilește nivelul de dotare

Utilizarea prevăzută influențează direct materialele și echipamentele incluse. Un container pentru depozitare are ușă metalică simplă sau dublă, protecție antiefracție, rafturi, accesorii de prindere, izolație standard din pereți din panouri sandwich din spumă PIR cu grosimea de 40 mm și vată minerală în tavan și în pardoseală.

Pentru un birou, proiectul include tâmplărie PVC, ferestre, instalație electrică completă, design personalizat. De obicei, se optează pentru izolație premium din pereți din panouri sandwich din spumă PIR cu grosimea de 60-80-100 mm și vată minerală în strat dublu în tavan și în pardoseală.

Containerele sanitare implică trasee de apă și evacuare, obiecte sanitare, boiler și compartimentări. Un container comercial necesită ferestre sau vitrine, obloane, circuite electrice separate pentru aparatura utilizată.

În cazul containerelor locuite sau unde activitarea are loc pe perioade îndelungate sau în zone cu variații mari de temperaturi, pe lângă izolația premium, la cerere, se poate incorpora din fabrică aer condiționat cu funcție dublă inverter (pentru încălzire și răcire) sau convectoare pentru căldură sau încălzire în pardoseală.

Înainte de solicitarea unei oferte, clarifică trei aspecte:

Dimensiunile și configurația proiectului

Suprafața influențează consumul necesar de materiale:

Costul crește și dacă proiectul include mai multe containere modulare sau dacă transportul se realizează pe distanțe mai mari între fabrică și amplasamentul final. Un proiect cu mai multe containere oferă însă o suprafață mai generoasă și posibilitatea de a amenaja spații distincte pentru activitățile prevăzute. Materialele premium folosite în construcție contribuie la durabilitatea și confortul spațiilor amenajate.

Pentru o imagine orientativă asupra configurațiilor disponibile, poți consulta orientativ prețul unui container, apoi poți solicita o ofertă adaptată proiectului tău, de la un producător cu experiență, precum Containere FDC.

Compartimentarea și instalațiile

Compartimentarea influențează costul prin numărul pereților interiori, al ușilor și al lucrărilor necesare pentru organizarea spațiului. Un container deschis permite folosirea întregii suprafețe pentru o activitate, iar împărțirea în încăperi oferă zone distincte pentru lucru, acces și funcțiuni sanitare. În etapa de proiect, stabilește dimensiunile încăperilor și poziția golurilor pentru uși și ferestre.

Instalațiile se dimensionează în funcție de aparatura și dotările prevăzute în container. Pentru partea electrică, precizează poziția prizelor, numărul punctelor de alimentare și puterea echipamentelor utilizate. Dacă proiectul include baie sau chicinetă, amplasarea lor determină lungimea traseelor de apă și evacuare, precum și componentele necesare. Transmite cerințele înainte de stabilirea ofertei, pentru ca estimarea să includă lucrările de execuție și montaj aferente configurației solicitate. Bugetul reflectă atât organizarea interiorului, cât și echiparea necesară desfășurării activității.

Personalizarea vizuală

Personalizarea vizuală permite integrarea containerului în identitatea brandului tău. În etapa de proiect, poți selecta culori pentru diverse suprafețe și elemente de design care reflectă imaginea companiei. Riflajele pot completa aspectul exterior prin textura și dispunerea lor. Alegerea cromaticii și a suprafețelor pe care se aplică permite estimarea materialelor și a lucrărilor necesare pentru realizarea designului solicitat.

Costul personalizării depinde de suprafața decorată, de materialele selectate și de complexitatea detaliilor. O culoare aplicată pe exterior presupune operațiuni diferite față de o compoziție cu mai multe accente cromatice și riflaje. Discută cu producătorul despre aspectul dorit și cere includerea elementelor selectate în ofertă. Vei putea evalua investiția în raport cu imaginea pe care containerul o va reprezenta pentru companie.

Transportul și montajul

Transportul se estimează în funcție de distanța dintre fabrică și destinație, dimensiunile containerelor și numărul de curse necesare. Pentru organizarea livrării, transmite adresa amplasamentului și informații despre căile de acces. Asigură accesul vehiculului de transport până la zona de descărcare și spațiul necesar manevrelor. Detaliile privind lățimea intrării și posibilitatea de apropiere de poziția finală permit alegerea echipamentelor pentru manipulare și calcularea serviciilor incluse.

Montajul se realizează pe dale sau piloni din beton, la minimum 10 cm de sol, pentru ventilația corespunzătoare a containerului. Poziționarea necesită echipamente de ridicare alese în funcție de dimensiuni, greutate și distanța față de vehiculul de transport. Pentru un proiect cu mai multe containere, oferta ține cont de numărul operațiunilor de descărcare și amplasare.

Termenul de execuție

Producția în fabrică a containerelor durează între 6 și 8 săptămâni. Intervalul cuprinde realizarea containerului potrivit dimensiunilor, compartimentării și echipării stabilite în etapa de proiect. Discută calendarul de execuție înainte de confirmarea comenzii și solicită data estimată pentru finalizarea producției. Termenul stabilit îți permite să planifici investiția și să organizezi deschiderea spațiului în raport cu programul companiei.

Montajul pe amplasament durează de la o zi pentru un container până la câteva zile pentru un ansamblu de containere. Durata depinde de numărul containerelor și de operațiunile prevăzute pentru amplasare. Timpul de lucru și echipamentele necesare contribuie la estimarea costului de montaj. Stabilește cu producătorul despre livrare și perioada rezervată montajului, pentru a include toate etapele în calendarul proiectului.

Ce trimiți pentru a primi o ofertă exactă?

Pentru o propunere clară, transmite furnizorului:

Descrie proiectul cât mai concret și solicită o ofertă personalizată de la un producător specializat, precum Containere FDC. Astfel, vei primi o soluție adaptată utilizării reale, materialelor necesare și condițiilor de livrare.

O bandă de alergare compactă îți permite să faci mișcare acasă fără să transformi o cameră întreagă în sală de fitness. Pentru un apartament sau o locuință cu spațiu limitat, contează dimensiunile aparatului, suprafața de alergare, viteza, sistemul de pliere și locul disponibil pentru depozitare. Descoperă în continuare cum să alegi un model potrivit spațiului disponibil și tipului de antrenament preferat:

Spațiul disponibil trebuie măsurat înainte de alegerea benzii

O bandă descrisă drept compactă poate ocupa mai mult loc decât estimezi din fotografiile produsului. Verifică dimensiunile aparatului în poziție de utilizare și, pentru un model pliabil, dimensiunile după pliere.

Măsoară zona în care vrei să te antrenezi și păstrează suficient spațiu liber pentru urcare, coborâre și utilizare în siguranță. Nu amplasa banda într-un loc în care ușile, mobilierul sau obiectele decorative limitează mișcarea.

Gândește-te și la depozitare. Dacă banda va fi strânsă după fiecare sesiune, verifică greutatea aparatului, prezența roților de transport și direcția în care se pliază. Un aparat compact pe hârtie devine incomod dacă trebuie să muți mobilierul de fiecare dată când vrei să îl folosești.

Formatul slim economisește spațiu fără să elimine criteriile tehnice

Modelele cu profil redus sunt concepute pentru locuințe în care fiecare metru pătrat contează. Unele au console simplificate, structură pliabilă sau dimensiuni reduse față de benzile clasice. În categoria de benzi de alergare slim, de exemplu, există modele cu viteze maxime de 6 sau 12 km/h și suprafețe de utilizare cu dimensiuni diferite.

Din acest motiv, eticheta „slim” nu spune singură dacă aparatul este potrivit pentru mers, jogging sau alergare. Un model limitat la 6 km/h este orientat în principal către mers. La 12 km/h devin posibile sesiuni într-un ritm superior, însă trebuie analizate și dimensiunile suprafeței de alergare, stabilitatea aparatului și caracteristicile utilizatorului.

Suprafața de alergare influențează libertatea de mișcare

O suprafață scurtă și îngustă poate fi suficientă pentru mers, însă poate deveni restrictivă pentru o persoană înaltă sau pentru alergare într-un ritm susținut. Nu compara, așadar, benzile doar după dimensiunile exterioare. Verifică separat suprafața utilă pe care calci.

În oferta actuală Go4Fit există, de exemplu, modele compacte cu suprafețe de 90 × 40 cm, 100 × 40 cm și 120 × 42 cm. Diferențele sunt relevante deoarece influențează spațiul disponibil pentru pas și tipul de utilizare.

Viteza și motorul trebuie raportate la antrenamentul planificat

O bandă cumpărată pentru mers zilnic nu are aceleași cerințe ca una destinată alergării regulate. Definește de la început ce vrei să faci pe aparat, nu doar cât spațiu ai disponibil.

Pentru mers, o viteză maximă redusă poate fi suficientă. Dacă vrei să introduci jogging sau alergare, verifică viteza maximă și specificațiile aparatului pentru utilizarea respectivă. În gama de benzi de alergare de la Go4Fit există modele compacte, dar și variante Performance și Premium, cu motoare, viteze și suprafețe de alergare diferite.

Greutatea maximă suportată trebuie verificată înainte de cumpărare

Limita de greutate indicată de producător este o specificație tehnică pe care nu trebuie să o ignori. Ea se referă la utilizarea aparatului în parametrii pentru care a fost construit.

Nu porni de la ideea că orice bandă compactă are automat o capacitate redusă. În gama Slim Go4Fit sunt listate modele care acceptă utilizatori de până la 120 kg. Capacitatea diferă însă de la un aparat la altul, deci verifică fișa produsului înainte de alegere.

Dacă banda va fi folosită de mai multe persoane din casă, ia în calcul utilizatorul cu greutatea corporală mai mare și cerințele de antrenament ale fiecăruia.

Zgomotul și vibrațiile contează într-un apartament

Motorul nu este singura sursă de zgomot. Contactul repetat al picioarelor cu suprafața benzii produce vibrații care se pot transmite prin podea, mai ales în timpul alergării.

Poziționează aparatul pe o suprafață dreaptă și stabilă și respectă recomandările producătorului privind instalarea. Un covoraș destinat echipamentelor fitness poate proteja pardoseala și poate contribui la limitarea transmiterii vibrațiilor, fără să facă însă aparatul complet silențios.

Contează și momentul antrenamentului. Într-un bloc, mersul la viteză moderată produce de regulă alt nivel de impact decât alergarea rapidă. Dacă locuiești deasupra altui apartament, ia în calcul inclusiv modul în care se transmite zgomotul structural.

Banda compactă poate susține antrenamente variate

Dimensiunile reduse nu înseamnă că trebuie să folosești aparatul în același mod la fiecare sesiune. În funcție de vitezele disponibile, poți alterna mersul relaxat, mersul alert și intervalele de intensitate diferită.

Pentru început, poți lucra cu sesiuni scurte și crește treptat durata. O altă variantă este antrenamentul pe intervale, cu perioade de efort alternate cu recuperare la viteză redusă. Intensitatea trebuie adaptată condiției fizice și limitelor aparatului.

Dacă modelul dispune de înclinare, aceasta poate modifica solicitarea antrenamentului fără să fie necesară creșterea vitezei. Verifică dacă reglarea este manuală sau automată, deoarece modul de utilizare diferă.

Depozitarea simplă ajută la folosirea constantă a aparatului

O bandă compactă este practică atunci când poate fi pregătită rapid pentru antrenament. Dacă scoaterea ei presupune mutarea repetată a unor obiecte grele, există riscul să o folosești mai rar decât ai planificat.

Alege dinainte un loc pentru utilizare și unul pentru depozitare. Verifică accesul la priză, spațiul necesar cablului și posibilitatea de a muta banda fără să zgârii pardoseala. Atenție, nu o depozita într-o poziție care nu este prevăzută de producător.

Banda potrivită combină dimensiunile compacte cu utilizarea dorită

Când alegi o bandă de alergare compactă, pornește de la două întrebări: cât spațiu ai și cum vrei să te antrenezi. Măsoară zona disponibilă, verifică suprafața de alergare, viteza, motorul, limita de greutate, sistemul de pliere și condițiile de depozitare.

Un model compact bine ales îți permite să integrezi mersul sau alergarea în program fără să ocupi permanent camera cu echipamente voluminoase. Compară specificațiile în funcție de antrenamentele planificate și alege o bandă pe care o poți folosi confortabil și constant acasă.

Stocarea energiei fotovoltaice înseamnă păstrarea surplusului produs de panouri într-o baterie, pentru a-l folosi mai târziu. Este o soluție utilă dacă produci energie în timpul zilei, dar consumi mai mult seara, noaptea sau în perioadele cu soare redus.

Pentru multe locuințe, producția fotovoltaică atinge valori ridicate între aproximativ 11:00 și 16:00. În același interval, casa poate fi goală, iar consumul rămâne redus. După apus pornesc iluminatul, electrocasnicele, sistemele de încălzire, aerul condiționat sau încărcarea mașinii electrice. Fără o baterie, surplusul pleacă în rețea, iar seara cumperi din nou energie.

Un sistem de stocare mută energia din intervalul de producție în intervalul în care ai nevoie de ea. Astfel, poți crește autoconsumul, poți reduce energia preluată din rețea și poți păstra o rezervă pentru aparatele prioritare, dacă sistemul include funcție de backup.

Ce înseamnă stocarea energiei produse de panourile fotovoltaice?

Un sistem de stocare include acumulatori, un invertor compatibil, protecții electrice și echipamente de monitorizare. Aceste componente preiau surplusul de energie solară, îl păstrează în baterii și îl livrează ulterior consumatorilor din casă sau din firmă.

Energia produsă de panouri poate urma trei trasee:

Fără acumulatori, consumi energia disponibilă pe loc și trimiți diferența în rețea. Cu stocare, păstrezi o parte mai mare din producția proprie pentru seară sau pentru intervalele în care panourile nu produc suficient.

Bateriile solare funcționează diferit față de un acumulator auto. Un acumulator auto livrează pentru câteva secunde un curent de descărcare mare, necesar pornirii motorului. O baterie destinată unui sistem fotovoltaic se încarcă și se descarcă repetat, de regulă zilnic. Acest ciclu de încărcare influențează durata de utilizare și trebuie luat în calcul înainte de alegerea echipamentului.

Pentru locuințe, cele mai răspândite soluții folosesc tehnologia Li-ion, iar multe sisteme moderne folosesc celule LiFePO4, adică litiu-fier-fosfat. Acestea oferă un comportament stabil pentru utilizare staționară și suportă multe cicluri de încărcare. Tehnologia Ni-MH apare mai des în baterii portabile și echipamente mici, în timp ce bateriile cu plumb rămân întâlnite în anumite aplicații, însă au limite diferite de eficiență, greutate și utilizare.

Cum funcționează stocarea energiei solare în practică?

Panourile produc curent continuu, iar invertorul îl transformă în curent alternativ, compatibil cu instalația electrică a casei. Într-un sistem bine configurat, energia urmează o ordine clară: acoperă mai întâi consumul instantaneu, apoi încarcă bateria, iar surplusul rămas poate merge în rețea.

După apus, bateria preia treptat alimentarea locuinței. Dacă nivelul ei de încărcare scade sub pragul configurat sau dacă aparatele cer mai multă putere decât poate livra sistemul, locuința preia energie din rețea.

De exemplu, dacă panourile produc într-o după-amiază 8 kWh peste consumul curent al casei, iar bateria poate stoca această energie, o poți utiliza ulterior pentru iluminat, frigider, router, televizor și alte aparate cu consum moderat. Durata reală depinde de consumul activ în acel moment.

Invertorul hibrid coordonează transferul energiei între panouri, baterie, rețea și consumatori. BMS-ul, prescurtare de la Battery Management System, monitorizează parametri precum tensiune nominală, temperatură, nivel de încărcare și curent de descărcare. Dacă detectează valori în afara limitelor admise, BMS-ul limitează funcționarea pentru protecția bateriei.

Nu este recomandat să descarci complet bateria în mod repetat. Producătorul stabilește praguri de protecție, iar instalatorul poate configura o rezervă de energie pentru situații neprevăzute. Dacă vrei alimentare în timpul unei pene de curent, această rezervă devine utilă.

De ce merită să stochezi energia produsă de panourile fotovoltaice?

Stocarea are sens mai ales dacă produci frecvent surplus la prânz și consumi mult după apus. În majoritatea locuințelor, acesta este profilul obișnuit: producție mare ziua și cerere ridicată seara.

În primul rând, crești autoconsumul. În loc să livrezi imediat surplusul, îl păstrezi pentru propriile nevoi. Acest lucru te ajută să folosești local o proporție mai mare din energia generată de panouri.

Apoi, reduci energia cumpărată din rețea. Bateria poate susține consumul de seară al frigiderului, luminilor, routerului, televizorului, laptopurilor sau al unor pompe de circulație. Economiile diferă de la un caz la altul și depind de capacitatea bateriei, puterea instalată a panourilor, tariful din contract, pierderile de conversie și obiceiurile de consum.

Stocarea îți oferă și mai mult control. În aplicația sistemului poți vedea producția, importul din rețea, nivelul bateriei și consumul casei. Dacă ai echipamente smart home, poți programa anumite activități în orele cu producție bună: încălzirea apei, funcționarea pompei de căldură sau încărcarea vehiculului electric.

Totuși, bateria nu transformă automat o casă conectată la rețea într-o locuință complet independentă. Iarna, producția fotovoltaică scade, iar consumul poate crește. Privește stocarea ca pe o metodă de a reduce dependența de rețea și de a îmbunătăți utilizarea energiei proprii.

Cum poate fi utilizată ulterior energia stocată?

Poți folosi energia păstrată în baterie pentru consumatori obișnuiți, pentru aparate cu putere mai mare sau pentru circuite de rezervă. Alegerea depinde de dimensiunea sistemului și de modul în care a fost proiectat.

Pentru utilizare uzuală, bateria poate alimenta seara:

Aparatele mari cer o analiză mai atentă. Plita cu inducție, cuptorul electric, boilerul, pompa de căldură, aerul condiționat sau stația de încărcare pentru vehicul electric pot avea consum ridicat. Aici trebuie să separi două noțiuni: capacitatea și puterea.

Capacitatea, exprimată în kWh, arată câtă energie poate stoca bateria. Puterea, exprimată în kW, arată cât poate livra simultan. O baterie de 10 kWh poate păstra o cantitate bună de energie, dar dacă invertorul livrează maximum 5 kW, nu vei putea alimenta în același timp toți consumatorii de mare putere.

Înainte să alegi un echipament, compară specificațiile complete pentru sisteme de stocare a energiei, inclusiv puterea nominală, puterea de vârf, capacitatea utilizabilă și compatibilitatea declarată cu invertorul.

Dacă ai o mașină electrică, poți folosi producția solară pentru încărcare în timpul zilei sau poți utiliza energia din baterie în anumite limite, seara. Evită însă configurările care descarcă rapid bateria casei doar pentru încărcarea vehiculului, dacă obiectivul tău principal este backup-ul. O stație de încărcare inteligentă poate ajusta curentul în funcție de surplusul solar disponibil.

Ce componente sunt necesare pentru un sistem cu stocare?

O instalație sigură nu se rezumă la baterie. Ai nevoie de componente compatibile, proiectate pentru aceeași configurație.

Panourile fotovoltaice determină câtă energie poți produce. Invertorul hibrid sau invertorul compatibil cu baterii gestionează fluxul dintre producție, consum, acumulator și rețea. Bateria păstrează energia, iar BMS-ul o protejează prin monitorizarea parametrilor electrici și termici.

Sistemul trebuie să includă siguranțe, întrerupătoare, protecții la supratensiune, cabluri dimensionate corect și, dacă dorești backup, o cutie de comutare sau o soluție EPS. EPS reprezintă ieșirea de alimentare de rezervă, care funcționează doar în configurațiile proiectate pentru acest scop.

Verifică mereu compatibilitatea dintre baterie și invertor. Două echipamente pot avea tensiune nominală apropiată, dar pot comunica diferit sau pot avea limite distincte de curent de descărcare. Folosește listele de compatibilitate publicate de producători și lasă instalatorul autorizat să confirme configurația.

Tipuri de sisteme de stocare

Sistemele DC-coupled conectează bateria pe partea de curent continuu, de regulă printr-un invertor hibrid. Această configurație apare frecvent în instalațiile noi.

Sistemele AC-coupled folosesc un invertor separat pentru baterie și pot fi potrivite pentru modernizarea unui sistem fotovoltaic existent. Alegerea depinde de echipamentele deja montate, de obiectivul de backup și de bugetul disponibil.

Poți alege și între sisteme modulare sau soluții compacte. Modelele modulare permit extinderea capacității prin adăugarea unor module compatibile. Această opțiune poate fi utilă dacă plănuiești să cumperi un vehicul electric, să instalezi o pompă de căldură sau să mărești puterea panourilor.

Un sistem on-grid poate folosi bateria pentru autoconsum, însă nu oferă automat energie în timpul unei întreruperi. Pentru backup ai nevoie de invertor cu funcție dedicată, circuite separate și decuplare sigură de rețeaua publică. Sistemele off-grid funcționează separat de rețea, dar cer o dimensionare atentă, deoarece trebuie să acopere și perioadele cu producție solară redusă.

Folosește direct energia solară atunci când este disponibilă, programează aparatele mari în orele cu producție bună și păstrează o rezervă de baterie dacă ai nevoie de continuitate pentru frigider, internet, iluminat sau centrală. Informează-te din documentația tehnică, compară datele relevante și discută configurația potrivită cu un specialist autorizat.

Profitul la bursă se poate obține din abordări foarte diferite, iar strategia potrivită depinde de obiectivele tale, timpul pe care îl poți dedica investițiilor și riscul pe care ești dispus să îl accepți. Problemele apar atunci când cumperi acțiuni după criterii diferite și ajungi să iei fiecare decizie în funcție de ce se întâmplă în piață în ziua respectivă. Strategia te ajută să îți stabilești reperele după care alegi investițiile, gestionezi portofoliul și reacționezi atunci când prețurile se mișcă în direcția opusă așteptărilor tale.

Pornește de la obiectivul pentru care investești

Strategia capătă sens atunci când știi ce urmărești cu banii investiți. Poate vrei să acumulezi capital pe parcursul următorilor 15 sau 20 de ani, să construiești treptat o sursă suplimentară de venit sau să urmărești oportunități care presupun mai multă implicare din partea ta. Fiecare obiectiv vine cu alte decizii privind perioada investiției, riscul acceptat și structura portofoliului.

Dacă încă lucrezi la aceste elemente și vrei să îți construiești baza înainte să alegi strategia, poți descoperi cursurile de investitii în care informațiile sunt organizate în funcție de nivelul și obiectivele investitorului.

Stabilește cât risc poți accepta în portofoliu

Randamentul urmărit trebuie pus în relație cu riscul pe care îl presupune strategia. Dacă o scădere de 20% te determină să renunți la poziții pe care intenționai să le păstrezi câțiva ani, o strategie cu fluctuații mari îți poate crea probleme chiar dacă, teoretic, se potrivește obiectivului de randament.

Contează și cât din capital ajunge într-o singură companie, industrie sau categorie de active. Riscul poate fi controlat prin alocarea capitalului și diversificare, iar limitele stabilite din timp reduc situațiile în care o mișcare puternică a pieței ajunge să schimbe întregul plan.

Decide cât timp vrei să aloci investițiilor

Strategia trebuie să se potrivească și programului tău. Analiza frecventă a companiilor, urmărirea rezultatelor trimestriale și ajustarea pozițiilor presupun timp, în timp ce alte abordări permit intervenții mai rare și un portofoliu administrat cu mai puțină implicare.

Ia în calcul câte ore poți dedica investițiilor într-o săptămână obișnuită, deoarece entuziasmul de la început poate susține temporar un ritm greu de păstrat ulterior. Dacă vrei să îți construiești propriul sistem de investiții și să aprofundezi procesul după care iei deciziile în piață, alege Beat the Market și lucrează la o strategie pe care să o poți aplica în mod consecvent.

Construiește reguli pentru cumpărare înainte să apară oportunitatea

O strategie bună ar trebui să îți spună în ce condiții merită să incluzi o companie în portofoliu. Criteriile pot ține de rezultatele businessului, evaluare, perspectivele industriei, nivelul datoriilor sau alți factori relevanți pentru abordarea pe care ai ales-o.

Fără câteva reguli stabilite dinainte, o scădere de 25% poate părea imediat o oportunitate, iar o companie care a crescut cu 40% poate deveni atractivă doar pentru că prețul continuă să urce. Criteriile de selecție te ajută să judeci fiecare situație în raport cu strategia ta și cu argumentele care susțin investiția.

Gândește strategia și pentru perioadele în care scade piața

Este simplu să urmezi planul atunci când majoritatea pozițiilor sunt pe profit. O perioadă în care portofoliul pierde 15% sau 20% pune însă strategia într-un context complet diferit, iar deciziile luate atunci pot avea un impact important asupra rezultatelor pe termen lung.

Planul ar trebui să includă modul în care tratezi scăderile și motivele pentru care o poziție poate fi redusă sau închisă. Corecția prețului, deteriorarea rezultatelor companiei și schimbarea argumentelor inițiale reprezintă situații diferite, iar strategia te ajută să le tratezi separat.

Profitul rămâne rezultatul mai multor decizii luate pe parcursul anilor, iar strategia îți dă cadrul în care le iei. Obiectivele, toleranța la risc, timpul disponibil și regulile după care îți gestionezi portofoliul te ajută să alegi o abordare pe care o poți susține inclusiv atunci când piața trece prin perioade dificile.