4.6 C
Braşov
Acasă Blog Pagina 4093

HANDBAL FEMININ – U19: România, calificată în grupele principale ale Europeanului de tineret

0

Autor: George ANDREI

l Raluca Rădoi, portărița Coronei, între cele mai bune tricolore la turneul din Slovenia

Selecţionata de tineret a României s-a calificat în grupele principale ale Campionatului European de handbal feminin Under-19 de la Celje (Slovenia), după ce a învins echipa Cehiei cu scorul de 27-25 (14-10), duminică, în ultimul său meci din Grupa D.
Tricolorele au dominat meciul de la un capăt la altul şi şi-au permis ca în ultimul minut să primească două goluri. Pentru echipa antrenată de Horaţiu Paşca, fosta jucătoare a Coronei Brașov, Alicia Gogîrlă (în prezent la CSM București), a fost cea mai bună marcatoare, urmată de Oana Borş 7, Corina Lupei 5, Angela Ştefania Stoica 3, Maria Valentina Ion 3 și Andreea Ailincăi 1. În celălalt meci al grupei, Ungaria a dispus de Norvegia cu 36-26. Astfel, în clasamentul final, Ungaria a ocupat primul loc, cu 6 puncte, urmată de România, 4 puncte, Cehia, 2 puncte, Norvegia, 0 puncte. România face parte din Grupa principală 2 (0 puncte), alături de Franţa (2 puncte), Ungaria (2 puncte) şi Croaţia (0 puncte). Marţi, România va înfrunta Croaţia, iar miercuri e programat jocul cu Franţa. Primele două clasate se califică în semifinale.
Naționala noastră de tineret, din care fac pare și trei jucătoare Coronei Brașov, Raissa Marin, Sarah Darie și Raluca Rădoi (foto), dar și brașoveanca Rebeca Necula (în prezent la CSM Slatina), au debutat la Euro cu o înfrângere oarecum așteptată în fața Ungariei (19-27), după care au reușit o victorie superbă în fața Norvegiei, scor 36-22 (20-6). Cu o apărare excelentă, în care portărița Raluca Rădoi a avut un rol esențial, a făcut o primă repriză perfectă, în care a primit doar șase goluri. În partea a doua, Norvegia a avut o ușoară revenire, însă n-a reușit să se apropie la mai puțin de 10 goluri.
De remarcat, Raluca Rădoi a făcut meciuri bune atât în înfrângerea cu Ungaria cât și în victoria cu Cehia.

Bors, al patrulea „lup” prezentat oficial că a prelungit contractul

0

Autor: George ANDREI
Huba Bors, unul dintre cei mai buni fundași români, va rămâne încă un sezon la Brașov, după ce a semnat prelungirea contractului cu echipa de hochei Corona Wolves. Bors, venit la Brașov în sezonul 2016/2017, se pregătește pentru cel de-al 6-lea sezon alături de echipa „lupilor”.
Este unul dintre cei mai buni fundași români și unul dintre jucătorii de bază ai echipei naționale. În vârstă de 26 de ani, a evoluat în peste 380 de meciuri în Erste Liga.
Huba Bors este al patrulea nume din lotul cu care Corona a încheiat sezonul precedent și care este prezentat oficial că a semnat o nouă înțelegere. Ceilalți trei sunt Balasz Gajdo, patrik Polc și Zoltan Toke.
Pavlo Borisenko, Timur Rasulov, Tamas Gajdo, Andrei Haraga, Norbert Raduly, Roberto Gliga, Radim Valchar, Albert Zagidullin, Molnar Zoltan, Zsombor Molnar, Patrick Machala, Andrei Vasile, Vasile Rareş, Zalan Szocs și Iulian Corneanu se antrenează și ei cu echipa Brașovului și foarte probabil prelungirile contractelor lor vor fi anunțate în următoarele zile.
De asemenea, echipa braşoveană a reuşit deja să-i înregimenteze pe Timur Rasulov (jucător rus care deţine şi cetăţenia română, 32 de ani, fundaş, venit de la Hockey Club Gheorgheni) şi Patrik Machala (jucător ceh care deţine şi cetăţenia română, 28 de ani, atacant, venit de la CSM Galaţi). Pe de altă parte, „galben-albaştrii” s-au despărţit de canadienii Cody Fowlie şi Josh McFadden (ambii au semnat cu echipa maghiară FTC Telekom), Daniel Trancă (care a semnat cu echipa Hockey Club Gheorgheni) şi de Ede Mihaly (care s-a retras).

„Squadra azzurra”, regina Europei

0

Autor: George ANDREI

Italia a învins Anglia la loviturile de departajare, 3-2 după 1-1 la finalul celor 120 de minute joc, și a câștigat Campionatul European.
Anglia a început perfect partida de pe stadionul „Wembley” și a reușit să deschidă scorul după doar două minute, prin Luke Shaw, care a înscris cel mai rapid gol din istoria finalelor de Campionat European. După marcarea golului, Anglia a continuat pe toată durata primei reprize să controleze partida, dar și să se apere compact, fără să-i permită Italiei să își creeze șanse importante la poarta lui Jordan Pickford. Partea a doua a avut, însă, o desfășurare diametral opusă. Italia a început în atac repriza și a amenințat poarta lui Jordan Pickford de două ori prin Lorenzo Insigne, în minutele 50 și 53. În minutul 64, a venit și momentul Angliei să riposteze, prin John Stones, care a trimis periculos cu capul, însă peste poartă.
La trei minute de la șansa Angliei, Italia a reuști să restabilească egalitatea, prin Leonardo Bonucci, care a trimis în poartă un balon ricoșat din bară după execuția lui Marco Verratti. Italia a avut chiar șansa de a prelua conducerea în minutul 74, dar Domenico Berardi a ratat din poziție bună și meciul a ajuns în prelungiri.
În prima parte a prelungirilor, singura șansă mare de gol a aparținut Italiei, în minutul 103, când Jordan Pickford a ieșit inspirat și a respins centrarea excelentă a lui Emerson. Din devierea portarului englez, balonul a ajuns la Andrea Belotti, care a șutat pe lângă poartă.
Nici în repriza a doua a prelungirilor nu s-a putut face diferența între cele două echipe, astfel că s-a trecut la loviturile de departajare.
Domenico Berardi a transformat primul, iar Harry Kane a egalat imediat pentru Anglia. Andrea Belotti a ratat a treia lovitură de departajare și Harry Maguire a încheiat a doua serie cu gol și a adus Anglia în avantaj. Italia a înscris prin Leonardo Bonucci, în timp ce Marcus Rashford a ratat și egalitatea a fost din nou stabilită.
În a patra serie, Federico Bernardeschi a transformat sigur și Gianluigi Donnarumma a apărat execuția lui Jadon Sancho. Jorginho a fost desemnat al cincilea executant al Italiei, iar golul său ar fi trimis trofeul la Roma, dar fotbalistul lui Chelsea a ratată. Eroare lui Jorginho a fost corectată imediat de Gianluigi Donnarumma, care a reușit să pareze și execuția lui Bukayo Saka și Italia a câștigat, pentru a doua oară în istorie Campionatul European. Primul trofeu continental obținut de „squadra azzurra” a fost la ediția din 1968, astfel că performanța a fost repetată după 53 de ani.

România a pierdut ambele meciuri amicale cu Spania, de la Puerto de Sagunto

0

Naționala României la handbal feminin a fost învinsă cu 27-20, respectiv 32-19, de echipa Spaniei, în două meciuri test disputate în deplasare, la Puerto de Sagunto.
Federația Română de Handbal a acceptat o invitație de două jocuri amicale din partea reprezentativei iberice, care se pregătește să participe la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
După o lună de zile în care jucătoarele au fost în vacanță, fără o pregătire adecvată, cu doar 3 zile de antrenamente în București, rezultatele au fost pe măsură, scrie prosport.ro.
Pentru deplasarea din Spania nu a fost convocat cel mai bun lot. Au lipsit jucătoarele din categoria „A+”, Cristina Neagu și Crina Pintea. În schimb, au fost incluse fete din categoria A și A-B, așa cum au fost clasificate de curând, precum Laslo, Polocoșer, Bazaliu, Andreea Popa, Seraficeanu, Subțirică, care au evoluat și la ultimele turnee finale, mai notează sursa citată.

Strigător la cer! Din 56.000 de contestații ale rezultatelor la BAC, 53.000 au fost justificate!

0
UPDATE / Au fost publicate rezultatele finale la Bacalaureat 2025

l Ce fel de profesori corectează examenele copiilor?

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat vineri după amiază că, după analizarea celor aproape 56.000 de contestații ale rezultatelor de la Bacalaureat , 53.000 de note au fost modificate. De menționat este faptul că la BAC au participat, la nivel național, 133.000 de absolvenți, astfel încât au fost contestate peste 40% din notele acordate!
După contestații, două treimi dintre note au fost crescute, iar o treime scăzute. Sorin Cîmpeanu a spus că dintre notele modificate au fost 16 situații în care au fost diferențe de 3 – 4 puncte în plus. El a calificat această situație “ca inadmisibilă” și a pus-o pe seama subiectivismului profesorilor. “Diferențele au fost din cauze umane. Avem subiectivism la absolut toate disciplinele. Baremul e foarte corect. Aceste rezultate sunt mai bune decât în anii precedenți pentru că subiectele au fost corect formulate, iar baremul corect stabilit. Vom face analize concrete. Prima măsură la care mă gândesc e ca profesorii care au corectat greșit să nu mai poată evalua niciodată”, a declarat ministrul Educației. Câmpeanu a spus că promovabilitatea la Bacalaureat, după contestații, a fost de 69,8% și a precizat că statistic, e cea mai mare rată din ultimii zece ani, cu excepția situației din 2017.

Brașov – după contestațiile de la BAC, jumătate din absolvenți au note mai mari. Dar și 10 pe linie!

La Brașov, după publicarea rezultatelor contestațiilor, a mai apărut o medie de 10, la Șaguna, astfel încât acum sunt în total 4 absolvenți de liceu excepționali : unul la Unirea și 3 la Șaguna. De performanțe extraordinare a dat dovadă una dintre proaspetele absolvente ale Colegiului Național „Andrei Șaguna” din municipiul Brașov. „De două ori șefă de promoție la Șaguna – în gimnaziu (2017) și la liceu (2021) -, Daria Manta a obținut 10 absolut la Examenul de Bacalaureat. Felicitări, Daria! Îți transmitem admirația noastră
pentru spiritul tău frumos, riguros structurat și cultivat, manifestându-ne, totodată, încrederea în faptul că evoluția ta umană și profesională va fi pe măsura marilor așteptări. Vivat, crescat, floreat! Datorită acestei reușite, Șaguna are trei medii de 10 la Bacalureatul din acest an”, au precizat reprezentanții prestigiosului colegiu. Rezultatele finale obținute de absolvenții studiilor liceale la probele scrise ale examenului național de Bacalaureat (sesiunea iunie-iulie 2021) au fost afișate vineri după amiază în centrele de examen și pe site-ul de web dedicat.
Rata de promovare în județul Brașov (absolvenți din promoția curentă și din promoțiile anterioare), înregistrată după soluționarea contestațiilor, este 75,2% (în creștere cu 1,24%, comparativ cu afișarea rezultatelor inițiale 73,96%, respectiv 2,53% față de prima sesiune a anului trecut: 72,67%). Pentru promoția curentă, rata de reușită este 80,91% (79,95% în 2020), iar pentru promoțiile anterioare – 33,42% (36,11% – în 2020).
Astfel, din totalul celor 3.157 de candidați prezenți (2.777 – promoția curentă și 380 – promoțiile anterioare) au promovat 2.374 de candidați: 2.247 de candidați aparțin promoției 2021, iar 127 provin din promoțiile anterioare.
Din cele 1.218 rezultate contestate după evaluarea lucrărilor, 547 au primit note mai mici decât cele inițiale, 607 mai mari iar 64 au rămas la nota inițială. În urma reevaluării lucrărilor, 39 de candidați au trecut pragul mediei 6,00 promovând examenul.
Numărul mediilor de 10 (zece) a crescut de la 3 (înainte de contestații), la 4.
Procentul de promovare se calculează din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați (3 în județul nostru).
A doua sesiune de examen se va desfășura în perioada 16 august – 3 septembrie, fiind precedată de etapa de înscriere (19 – 26 iulie). Calendarul complet este disponibil pe site-ul de web ale Ministerului Educației și pe cel al Inspectoratului Școlar Județean Brașov.

Copiii bolnavi au nevoie de ajutor!

0
14 elevi internați în spital cu toxiinfecție alimentară

O tânără angajată la Spitalul de Copii Brașov vrea să schimbe în bine lumea micuților internați cu lunile în această unitate medicală, însă are nevoie de ajutor pentru a-și vedea acest vis împlinit. Luana Nicola nu este doar medic pentru micuții ei pacienți, grav încercați de soartă, nu, le este și prietenă, familie și un mare stâlp de susținere. Ea a povestit, pe îndelete, pentru Asociația Magic – alături de care organizează tabere pentru copilașii bolnavi – cum a ajuns să-și dorească să transforme curtea spitalului într-un spațiu prietenos pentru prichindei. „La începutul lunii ianuarie a acestui an, am ajuns să lucrez pe secția de hemato-oncologie a Spitalului de Copii Brașov – cu mentorii dr. Vodă și dr. Comșa, care au avut încredere în mine și care m-au încurajat să fiu parte din viețile acestor copii, cu lupte atât de grele de dus. Îți devin familie. Le devii sprijin. Nu există să nu poți. Andreiucu, Mario, Roby, Darius, Raul … toți copiii de pe secție, care te topesc, zilnic. Sunt super eroi. Toți. Și sunt (și) ai mei. Și-acum, urmează povestea mea preferată: Eram la începutul lunii martie, după gardă și câteva nopți nedormite. Rămăsesem la muncă peste program, împreună cu prietena și colega mea, Flavia. Unul dintre copiii mei nu mânca mai nimic de o săptămână, gurița era plină de afte sângerânde, fiecare linguriță de mâncare era o durere și o negociere. I-am promis că dacă mănâncă măcar o gălușcuță, îi fac o surpriză. Și uite cum mă trezesc cu el la ușa biroului, cu toată fața luminată de un zâmbet maaaare, maaree! Mă ia de mână și-mi arată că, gata, a mâncat. Scoate Luana surpriză, acum! Îi spun: «Bravo! Și acum surpriza … Mergem afară!» – afară însemnând balconul secției, de 1m/1m, unde îl mai scoteam în brațe, lipit de mine și înfășurat în halatul meu. Răspunsul, instantaneu, m-a pocnit în moalele capului: «Asta nu e afară!». Mă blochez, mă uit la colega mea, ea la mine, și decid să o sun pe doamna doctor, să o rog să mă lase să îi scot afară, pe el și pe colegul de cameră, tot un ghindoc de 4 ani – amândoi internați de câteva luni, neieșiți afară de la momentul diagnosticării. Primesc aprobarea și, cu ei împachetați în hainele noastre, ieșim de pe secție. Și cum ieșeam noi așa triumfătoare, ne pocnește realitatea – pe care, de atâta entuziasm, o scăpaserăm din vedere: «Măi, dar unde mergem cu ei?». Varianta cea mai bună era curtea interioară. Unde, însă, odată ieșiți, am dat de zăpadă înghețată, pietriș și niște cioburi, iar singura opțiune de joacă a fost să îi dăm în niște căluți de plastic, abandonați. Chiar și așa, în condițiile astea vitrege, întoarcerea pe secție a fost comparabilă cu întoarcerea supereroilor de la salvat lumea – atât de fericiți și mândri erau amândoi. Cât am stat afară cu ei, amândouă, Flavia și cu mine, ne întrebam DE CE nu arată altfel locul ăla. Și-atât de mult m-a apăsat acel sentiment, că în ziua aceea, în drum spre casă, am simțit fizic cum se adună toată furia pe situația asta – ce suntem noi capabili, ca adulți, să le oferim unor copii, deja neomenesc încercați? Ajunsă acasă, am pus mâna pe telefon și-am sunat-o pe Polo: Să nu râzi de mine, am un vis, vreau un loc de joacă pentru copiii legați de spital luni de zile, fără bucuria de a fi copii, de a respira un pic de aer, afară. Polo nu a râs, desigur, a crezut în mine și m-a pus în legătură cu Corina Banu, capul și sufletul multor magii de la Magic. De-atunci, am mai bătut la niște uși, am mai dat niște telefoane și, cu ajutorul magicilor din Magic și a altor oameni care cred în mine și în visurile mele, curând, într-o gardă, voi bea cafea și mă voi uita la copiii mei de pe secție cum se joacă în curtea spitalului. Iar locul ăsta de joacă îmi va aminti mereu de bunătatea oamenilor. Oameni cărora nu a trebuit decât să le spun despre nevoia asta și au sărit imediat să ajute. Îmi va aminti de norocul de a avea prieteni magici. Și-mi va da puterea să fiu și eu lângă ei, de câte ori vor avea nevoie de mine, cu cât pot și cu cât știu, oricât de puțin ar însemna asta”, a detaliat Luana Nicola, pentru Asociația Magic.

Eveniment sportiv pentru strângerea de fonduri

Pe data de 28 august va avea loc un eveniment sportiv, pentru a strânge fondurile necesare reamenajării curții Spitalului de Copii Brașov. „În sfârșit, după atâta așteptare și alergări de unii singuri sau virtual, cu aplicații de monitorizare în care măsuram și adunam kilometri, se strigă START la alergare împreună. Împreună de-adevăratelea, umăr lângă umăr! Pe 28 august, Predeal Forest Run își deschide porțile spre oameni și bucuria alergării pe munte, spre sănătate și fapte bune. Prietenii noștri, aceiași de la Băneasa Forest Run, se află la a doua ediție și au ales să mobilizeze alergătorii și voluntarii, pentru a contribui la o nouă cauză a Asociației Magic: amenajarea unui loc de joacă în curtea Spitalului de Copii din Brașov. Totul a pornit, cum deseori se întâmplă, de la o mânuță de om, o prietenă veche și voluntară inimoasă în taberele MagiCAMP, medic rezident pe secția de oncopediatire a spitalului de copii. Dar minunatei Luana Nicola o să-i dedicăm o postare separată, că e mult de povestit și frumos tare. Acum ne organizăm pentru marea alergare. S-a dat start la înscrieri (n.r. AICI) și cu cât veți fi mai mulți, cu atât mai repede va fi gata și locul de joacă pentru micuții de la Spitalul din Brașov. Cum Predeal e la o aruncătură de băț de Brașov, sigur veți fi destui care să întindeți o mână (sau un picior) de ajutor pentru cauza asta: puteți dona la înscrierea în cursă sau puteți să deveniți fundraiser -găsiți toate opțiunile pe site. Și, bineînțeles, ne veți găsi acolo, la cortul Magic, cu jocuri, bucurie și energie bună! Dați de veste prietenilor dornici de alergare – profesioniști, amatori, e loc pentru toți – fiecare share ajută. Hai, start la Împreună!”, au scris reprezentanții Asociației Magic, înainte de a oferi detalii despre medicul brașovean și despre povestea din spatele acestei acțiuni umanitare.

Fostul director al Poștei Brașov – 2 ani de închisoare – dar cu suspendare – pentru delapidare

0

Nicolae Olimpiu Constantin – fost director al Direcției Regionale de Poștă Brașov și Mioara Pribescu – fost director executiv al Direcției economice din Compania Națională Poșta Română SA (CNPR) au fost condamnați definitiv de Curtea de Apel Brașov pentru comiterea infracțiunilor de delapidare în formă continuată, respectiv instigare la delapidare în formă continuată. În același dosar, fostul secretar de stat în Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI) Marius Constantin Fecioru, însărcinat cu restructurarea CNPR, a fost achitat definitiv de acuzații. Zilele trecute, Curtea de Apel Brașov s-a pronunțat definitiv în acest dosar și l-a condamnat pe Nicolae Olimpiu Constantin la 2 ani de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere de 2 ani, pentru delapidare în formă continuată. Dacă starea de sănătate îi va permite, el va avea de prestat o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei municipiului Braşov sau în cadrul Primăriei oraşului Rupea, judeţul Braşov. De asemenea, va avea de frecventat un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Braşov sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. Mioara Pribescu a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere de 3 ani, pentru instigare la delapidare în formă continuată. Și ea ar avea de prestat muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei municipiului Braşov sau în cadrul Direcţiei de Servicii Sociale Braşov și de frecventat un program de reintegrare socială. Nu în ultimul rând, instanța a admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă Compania Naţională „Poşta Română” S.A. şi obligă în solidar inculpaţii Nicolae Olimpiu Constantin şi Mioara Pribescu să plătească acesteia suma de 1.128.227 lei reprezentând despăgubiri civile. Dat fiind faptul că Marius Constantin Fecioru a fost achitat de acuzații, s-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituite asupra bunurilor sale.

Reguli nerespectate în Parcul Național: Turistă accidentată, preluată cu elicopterul SMURD din Piatra Craiului

0

Autor: M.P.

l Ghizi amendați pentru că aveau prea mulți oameni în grup

Elicopterul SMURD alocat recent judeţului Brașov pentru intervenții în zonele montane a avut de lucru în weekend, în Piatra Craiului. O turistă accidentată a fost recuperată prin troliere din zona Brâului de Mijloc, firul văii Vlădușca (Grota la ulcior). Grupul din care făcea parte turista accidentată era parte dintr-un alt grup, de opt persoane, însoțit de un singur ghid.

Victima a fost scoasă din Brâul de Mijloc cu ajutorul rangerilor şi al jandarmilor montani

Potrivit Salvamont Zărnești, apelul de intervenţie a venit sâmbătă, în jurul orei 14.30, prin numărul unic de urgență, victima aflându-se într-o zonă expusă. Salvatorii montani spun că intervenția a fost una ceva mai simplă, dat fiind că în zonă erau prezenți şi jandarmii montani și rangerii Parcului Național Piatra Craiului. Aceştia se aflau pe trasee, la momentul respectiv, pentru a verifica modul în care era respectat Regulamentul ariei protejate, ce interzice parcurgerea porţiunilor nemarcate fără acordul administrației parcului. Victima a fost preluată de la elicopter de o ambulanță SMURD, oprită în aşteptare în zona Centrului de vizitare al parcului.

Doi ghizi montani amendaţi, pentru încălcarea regulamentului parcului

Pe traseele nemarcate s-au aflat în weekend administratorii parcului naţional şi jandarmii montani, care au verificat cum se respectă Regulamentul. Cel puţin în două situaţii, aceştia au observat că turiştii fie nu cunosc regulile, fie nu sunt interesaţi să le respecte. De exemplu, deşi în prezent oamenii nu au voie să umble în grupuri mai mari de cinci persoane, pe traseele nemarcate, rangerii au descoperit sâmbătă un grup de 21 de persoane, în zona Brâul de Mijloc. Cei doi ghizi ai grupului au fost sancţionaţi cu amendă pentru această încălcare de regulament, iar restul au primit avertisment.
Conform Regulamentului parcului privind parcurgerea traseelor nemarcate din Piatra Craiului, organizatorii turei trebuie să obțină un acord pe e-mail de la administrația ariei protejate. De asemenea, grupul care merge pe traseu trebuie să fie compus din maxim 5 persoane, inclusiv ghidul (dacă este ghidat). „Mărimea grupului din regulamentul parcului a fost discutată și agreată cu asociațiile montane și cu cele ale ghizilor, astfel încât impactul asupra habitatelor din zona cea mai sensibilă a parcului să fie minim și să fie asigurată cât mai bine și siguranța turiștilor din grup”, au menționat administratorii Parcului Național Piatra Craiului.

Sfaturi de la Poliția Rutieră: Adoptați o conduită responsabilă în trafic!

0

Atitudinea participanților la traficul rutier trebuie să fie în permanență preventivă, bazată pe bun-simț și respect! Ignorarea regulilor de circulație atât de către conducătorii auto, cât și de către pietoni, se soldează de cele mai multe ori cu accidente grave.
Participanții la traficul rutier trebuie să cunoască și să respecte regulile de circulație, astfel, evitând implicarea în evenimente rutiere.
În scopul prevenirii accidentelor rutiere, Poliția Brașov face următoarele recomandări:
Conducătorilor auto:
– Înainte de a pleca la drum, informaţi-vă temeinic despre condiţiile meteo şi starea drumurilor;
– Adaptaţi viteza permanent la condiţiile de drum (carosabil umed, trafic aglomerat);
– Păstraţi o distanţă suficientă pentru a putea opri în condiţii de siguranţă, atunci când condiţiile de deplasare sunt nefavorabile;
– Folosiţi corespunzător sistemul de iluminare/semnalizare, pentru a vedea şi a putea fi văzuţi în trafic.
– Nu vorbiți la telefon în timp ce conduceți, concentrați-vă atenția asupra traficului;
– Evitați crearea ambuteiajelor și obturarea vizibilității prin oprirea voluntară în zona trecerilor pentru pietoni.
– Nu conduceți sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive!
Bicicliștilor:
– Folosiți pistele destinate bicicliștilor, iar unde acestea nu există conduceți pe partea dreaptă a drumurilor publice, cât mai aproape de bordură sau de acostament.
– Utilizați echipamentul de protecție.
– După lăsarea serii sau în condiții de vizibilitate redusă, este necesar să purtați îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante și să echipați bicicleta cu far și ”ochi de pisică” pentru a reduce riscul de accidente.
– Asigurați-vă temeinic înainte de a schimba direcția de mers sau de a vira spre stânga sau dreapta.
– Nu conduceți sub influența băuturilor alcoolice, sau nu vă agățați de alte vehicule aflate în mers!
Motocicliștilor:
– Utilizați echipamentul de protecție omologat pentru a vă asigura o protecție eficientă în caz de accident.
– Folosiți permanent lumina de întâlnire a farului și semnalizați orice schimbare a direcției de mers.
– Rulați cu viteză rezonabilă și adaptați viteza la condițiile meteo, de drum și trafic.
– Folosiți drumul în mod judicios, pentru a observa cât mai bine traficul și a putea evita eventualele obstacole.
– Nu creați surprize în trafic, manevrele bruște sau accelerarea puternică a motorului produc disconfort, iar aplicarea principiului ”mă strecor” pentru că am timp sau am loc, generează risc major de accident.
– Nu confundați strada cu pista de concurs – viteza crește exponențial riscul de accident, precum și gravitatea consecințelor.
– Nu conduceți sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive!

Doar 97 de vaccinări cu prima doză sâmbătă în județul Brașov

0

Instituția Prefectului-Județul Brașov informează că, potrivit datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică, până ieri au fost distribuite centrelor de vaccinare, echipelor mobile și medicilor de familie din județ 242.555 doze vaccin Pfizer, 25.250 doze vaccin Moderna, 46.090 doze vaccin AstraZeneca și 10.855 doze vaccin Johnson&Johnson. Numărul de doze de vaccin administrate până în data de 10 iulie 2021 este de 307.448 (+212 față de ziua anterioară), din care 147.858 (+94 față de ziua anterioară) reprezintă doze rapel. Din totalul de 307.448 doze, 8.526 doze au fost administrate cu vaccin Johnson & Johnson (1 doză – vaccinare completă).
Numărul cazurilor totale de reacții adverse post-vaccinale raportate a rămas același: 156, dintre care două severe (declarate de către DSP Brașov în 20.04.2021 și 21.04.2021).

Cu exporturi de peste 3 miliarde de euro în zece ani, compania ilustrează contribuția industriei de prelucrare a lemnului la balanța comercială a României și rolul Brașovului în această industrie.

Industria de prelucrare a lemnului se numără printre sectoarele care contribuie pozitiv la balanța comercială a României, iar Brașovul ocupă un loc important pe această hartă industrială. Kronospan operează aici o unitate de producție de plăci OSB, integrată în activitatea companiei din România, ale cărei produse ajung pe piețe din Europa, Asia, Africa, America și Australia.

Un material publicat recent de Profit.ro arată că industria de prelucrare a lemnului ajută România să exporte mai mult și să importe mai puțin. Pentru o zonă cu tradiție industrială precum Brașovul, exporturile înseamnă activitate pentru fabricile locale, locuri de muncă, comenzi pentru furnizori și venituri care se întorc în economia locală.

Un exemplu relevant este Kronospan România, care operează o fabrică și la Brașov. La nivelul activității sale din România, compania exportă produse în peste 75 de țări, iar valoarea cumulată a exporturilor din ultimii zece ani depășește 3 miliarde de euro. Aceste rezultate arată că produsele fabricate în România sunt competitive și căutate pe piețe cu cerințe și standarde diferite.

Relațiile construite pe termen lung reprezintă una dintre bazele acestei performanțe. Kronospan lucrează cu parteneri care cumpără produse din România încă din 2001, inclusiv din țări precum Egipt și Japonia.

„Avem clienți cu tradiție, care cumpără de la noi încă din 2001, inclusiv din țări precum Egipt sau Japonia. Produsele realizate în România ajung și pe piețe mai îndepărtate, precum Madagascar. Activitatea de export este susținută de o echipă extinsă, cu colegi în Australia, Nigeria, China, Egipt și Japonia. Fiecare piață are propriile exigențe și standarde, iar pentru fiecare dintre acestea avem certificările și produsele care răspund cerințelor specifice”, declară Mircea Nedelea, Directorul de Vânzări al Kronospan Trading.

Această extindere geografică presupune adaptarea produselor la cerințe tehnice, standarde și certificări diferite. Exporturile nu se bazează astfel doar pe capacitatea de producție, ci și pe cunoașterea fiecărei piețe, pe relațiile comerciale construite în timp și pe capacitatea companiei de a livra produse conforme cu cerințele clienților.

Brașov, parte a unei industrii care aduce bani în economia României

Importanța activității industriale de la Brașov trebuie privită și în contextul mai larg al industriei românești de prelucrare a lemnului. Conform analizei amintite, industria lemnului și cea a mobilei au exportat împreună produse în valoare de 4,25 miliarde de euro în 2024, aproximativ dublul importurilor, generând un excedent comercial de circa 2 miliarde de euro.

Datele UN Comtrade incluse în analiză indică exporturi românești de lemn și articole din lemn în valoare de 1,941 miliarde de dolari în 2024. Dintre acestea, exporturile de plăci aglomerate au avut o valoare de 475 de milioane de dolari, iar cele de plăci fibrolemnoase, de 165 de milioane de dolari. În 2023, România s-a situat pe locul al patrulea la nivel mondial între exportatorii de plăci aglomerate.

Dincolo de aceste cifre, exportul produselor prelucrate în România înseamnă valoare adăugată creată în țară. Înainte de a ajunge la clienții externi, produsele trec prin procese industriale, controlul calității, certificare și logistică, activități care susțin locuri de muncă și servicii specializate.

Pentru Brașov, activitatea Kronospan conectează economia locală la circuite comerciale internaționale. Fabrica locală produce plăci OSB, utilizate în construcții și alte aplicații, iar activitatea sa susține producția industrială, logistica, serviciile specializate și competențele tehnice din zonă. În același timp, relațiile comerciale dezvoltate de companie pe piețele externe confirmă competitivitatea produselor fabricate în România.

Industria are nevoie de predictibilitate și de o imagine bazată pe date

Performanța la export nu elimină însă dificultățile cu care se confruntă industria. Analiza amintită mai sus semnalează birocrația, accesul dificil la materia primă, suprareglementarea și lipsa predictibilității drept obstacole care pot afecta competitivitatea companiilor românești. În același timp, o percepție publică negativă asupra întregului sector poate afecta reputația producătorilor inclusiv pe piețele externe.

Datele economice arată că industria de prelucrare transformă lemnul în produse cu valoare adăugată, exporturi, locuri de muncă și venituri pentru comunitățile locale. Exemplul Kronospan România arată concret cum o capacitate industrială dezvoltată la Brașov poate fi conectată la piețe internaționale și poate susține relații comerciale construite pe termen lung.

Cu exporturi cumulate de peste 3 miliarde de euro în zece ani și o prezență comercială extinsă la nivel global, activitatea Kronospan plasează și Brașovul pe harta industriei românești de prelucrare a lemnului. Contribuția poate fi măsurată nu doar prin valoarea produselor exportate la nivelul companiei, ci și prin legătura dintre producția locală, furnizori, servicii specializate și piețele internaționale.

În 2027, alegerea unui program de facturare ține mai puțin de aspectul facturii și mai mult de ce se întâmplă cu ea după emitere. Pentru un IMM, opțiunile se împart în trei categorii: programe de facturare, programe de contabilitate și sisteme ERP. Un program de facturare emite și transmite documente, unul de contabilitate le înregistrează, iar un ERP leagă facturarea de stocuri, plăți, cashflow și raportare.

Diferența contează într-un an în care fiecare factură trece prin RO e-Factura, apare în SAF-T și influențează decontul de TVA. O alegere potrivită reduce munca dublă dintre aplicații, iar una nepotrivită o mută doar dintr-un fișier în altul. Ghidul de mai jos compară cele trei categorii și criteriile după care alegi între ele.

Ce diferență există între un program de facturare, unul de contabilitate și un ERP?

Un program de facturare emite facturi, proforme și avize și le transmite în SPV, dar se oprește, de regulă, la document. Un program de contabilitate înregistrează documentele în conturi, generează balanța și declarațiile, însă lucrează pe date introduse sau importate din alte aplicații. Un sistem ERP reunește facturarea, gestiunea, achizițiile, cashflow-ul și raportarea în aceeași bază de date.

Pe scurt, cele trei categorii acoperă:
• programul de facturare, cu emiterea documentelor și transmiterea în RO e-Factura;
• programul de contabilitate, cu înregistrările contabile, balanța și declarațiile fiscale;
• sistemul ERP, cu fluxul complet, de la ofertă și stoc la încasare, cashflow și rapoarte.

Pentru o firmă cu câteva facturi pe lună, un program simplu de facturare poate acoperi nevoia de bază. Pe măsură ce apar stocuri, furnizori, mai multe conturi bancare și termene de plată, aceeași informație ajunge introdusă de mai multe ori, în aplicații diferite. Din această dublare apar diferențele dintre factură, extras și contabilitate.

Ce avantaje are un ERP față de un program de facturare?

Avantajul central al unui ERP este că o singură operațiune actualizează toate zonele afectate de ea. Factura emisă descarcă stocul, apare la încasări și intră în cashflow-ul previzionat, iar factura primită de la furnizor ajunge direct în achiziții și în gestiune. Rezultatul se vede în mai puține reintroduceri de date și în rapoarte disponibile fără exporturi în Excel.

Un ERP se adaptează și la specificul fiecărui domeniu, de la producție și distribuție până la servicii. Un ERP pentru companii de construcții de la QuickFin.erp, de exemplu, urmărește bugetele, contractele, costurile cu materialele și plățile pentru fiecare proiect. Într-un program de facturare clasic, aceeași urmărire înseamnă tabele separate și verificări manuale.

Ce cerințe trebuie să acopere un program de facturare în 2027?

În 2027, un program de facturare trebuie să transmită facturile în RO e-Factura în 5 zile lucrătoare de la emitere și să păstreze XML-urile validate, care reprezintă exemplarul original al facturii. Datele lui ajung apoi în SAF-T, în declarația 394 și în decontul de TVA, pe care ANAF îl compară cu decontul precompletat RO e-TVA. Orice diferență dintre aceste surse cere explicații.

Criteriile minime de verificat în 2027 sunt:
• transmiterea automată în SPV și urmărirea statusului fiecărei facturi;
• arhivarea XML-urilor validate;
• preluarea automată a facturilor primite din SPV;
• legătura cu încasările și cu reconcilierea bancară;
• compatibilitatea cu standardul european EN 16931, obligatoriu prin pachetul ViDA pentru facturile B2B intracomunitare din 2030.

Un ERP acoperă aceste cerințe din același flux, fără exporturi între aplicații. Un program izolat de facturare le acoperă doar parțial, iar restul muncii revine contabilului sau antreprenorului la închiderea de lună.

Unde se încadrează QuickFin.erp?

QuickFin.erp se încadrează în categoria sistemelor ERP construite pentru firmele din România, cu facturare, e-Factura integrată cu SPV, gestiune, achiziții și cashflow în același cont. Platforma folosește agenți AI pentru sarcini concrete: reconcilierea bancară pornită de la extrasul în format PDF, procesarea facturilor primite din SPV și răspunsuri la întrebări despre datele financiare ale firmei.

Pentru facturarea zilnică, programul de facturare cu agenți AI QuickFin ERP emite facturi, proforme și facturi storno, le transmite automat în SPV și arată statusul fiecăreia în listă.

Stocul se descarcă la emitere, notele contabile se generează automat, iar cashflow-ul previzionat se actualizează la fiecare document. Planul Lite Starter pornește de la 4,99 € pe lună plus TVA, iar planurile superioare adaugă gestiune, producție și contabilitate completă.

În 2027, un program de facturare rămâne suficient pentru activitățile foarte simple, însă firmele cu stocuri, furnizori și termene de plată câștigă mai mult dintr-un ERP care leagă documentele de bani și de raportare. QuickFin.erp oferă 30 de zile gratuite pe orice plan și 365 de zile gratuite pentru firmele înființate în ultimele 12 luni. Testează platforma pe datele firmei tale și compară rezultatul cu fluxul actual.

Te-ai mutat într-o locuință nouă, ai eliberat camera în care până acum ținea biroul sau pur și simplu nu te mai regăsești în dormitorul de acum? Amenajarea unei camere de la zero pare la început copleșitoare, dar devine simplă dacă o iei în ordinea firească: întâi pereții, apoi podeaua, apoi patul și, la final, detaliile. Fiecare etapă influențează următoarea, așa că merită gândite împreună. La Leroy Merlin găsești soluții pentru toate aceste etape, plus idei care te ajută să vezi cum se leagă între ele.

Stabilește atmosfera înainte de orice cumpărătură

Înainte să alegi materiale, decide ce vrei să simți când intri în cameră. Un dormitor în nuanțe calde, de bej, teracotă sau verde salvie, transmite liniște, iar unul în tonuri reci, de gri sau albastru, pare mai aerisit. Pentru o cameră mică, culorile deschise o fac să pară mai mare. Alege două-trei culori de bază și păstrează-le pe tot parcursul proiectului. Notează și dimensiunile camerei, poziția ferestrei și a prizelor, pentru că de ele depinde unde va sta patul.

Pereții, fundalul întregii camere

Vopseaua rămâne varianta cea mai simplă, dar un tapet ales cu grijă poate da caracter întregii încăperi. O idee des folosită este peretele de accent din spatele patului: restul camerei rămâne într-o culoare neutră, iar un model floral, geometric sau cu textură aduce personalitate fără să încarce spațiul. Tapetul pe suport de vlies se montează mai ușor, pentru că adezivul se aplică direct pe perete, iar cel din vinil rezistă mai bine la ștergere. Calculează numărul de role în funcție de înălțimea peretelui și de raportul modelului și pregătește suprafața, care trebuie să fie netedă și uscată.

Podeaua, confort la fiecare pas

Dormitorul este camera în care umbli cel mai des desculț, așa că senzația de sub picioare contează. Dacă îți dorești căldură și liniște, mocheta este o alegere potrivită: este moale, reduce zgomotul pașilor și ecoul din cameră și păstrează mai bine căldura decât o pardoseală rece. Pentru dormitor, alege un fir mai des, care rămâne plăcut la atingere și se uzează mai greu, iar dacă ai încălzire în pardoseală, verifică dacă modelul este compatibil cu ea. Aspiratul regulat o păstrează curată și îi prelungește viața.

Patul, piesa centrală

Odată stabiliți pereții și podeaua, patul își găsește locul firesc. Ideal este să ai acces din ambele părți, cu cel puțin 60 de centimetri liberi, iar tăblia să stea lipită de peretele de accent. Dimensiunea lui o alegi în funcție de cameră și de câte persoane dorm în el.

Când compari modelele de saltele pat, pornește de la dimensiunile exacte ale somierei, pentru că o saltea mai mică sau mai mare decât cadrul se deformează în timp. Uită-te apoi la materiale, de la spumă la arcuri independente, și la husă: una detașabilă și lavabilă îți ușurează mult întreținerea. După despachetare, lasă salteaua câteva ore să se aerisească și să-și recapete forma înainte să o folosești.

Detaliile care fac camera a ta

Ultima etapă este cea mai plăcută: perdelele care filtrează lumina dimineții, o oglindă, câteva rafturi și textilele care leagă culorile alese la început. Nu uita de lumină: o sursă principală pe tavan, câte o veioză de fiecare parte a patului și, eventual, o bandă discretă de lumină caldă în spatele tăbliei schimbă complet atmosfera serii. La Leroy Merlin găsești, în același loc, tapet, pardoseli, saltele și decorațiuni, așa că poți gândi camera ca pe un întreg și poți păstra stilul de la un capăt la altul. Iar dacă vrei să vezi materialele înainte să te decizi, magazinul este locul potrivit să le compari.

Un dormitor amenajat de la zero este o ocazie rară să construiești exact spațiul de care ai nevoie. Ia deciziile pe rând, păstrează-te în paleta aleasă și nu te grăbi la detalii. Rezultatul va fi o cameră în care te întorci cu plăcere în fiecare seară.

Mănânci echilibrat, mergi regulat la sală, ai grijă la somn, iar greutatea ta pare stabilă. Totuși, abdomenul inferior, flancurile, coapsele sau brațele par să nu se schimbe în ritmul în care ai vrea. Situația este frecventă și nu însemnă că regimul alimentar sau că antrenamentele tale nu funcționează.

Corpul nu elimină grăsimea uniform. Unele zone răspund mai lent la deficitul caloric, iar altele păstrează depozite subcutanate chiar și după ce ai obținut o greutate apropiată de cea dorită. Iată ce înseamnă grăsimea localizată rezistentă, care sunt cauzele posibile și ce opțiuni medicale pot exista după ce ai construit obiceiuri sănătoase.

Ce înseamnă grăsimea localizată rezistentă la dietă și sport?

Expresia „grăsime rezistentă” descrie, de regulă, depozite de țesut adipos care rămân vizibile în anumite regiuni ale corpului, deși ai slăbit sau urmezi consecvent un program de mișcare. Nu există un tip separat de grăsime pe care dieta și sportul să nu îl poată influența deloc. Mai degrabă, organismul mobilizează mai greu energia stocată în anumite zone, precum abdomenul inferior, talia, flancurile, coapsele, partea posterioară a brațelor sau zona submentală.

Poți suspecta un depozit localizat dacă hainele devin mai largi în anumite zone, dar continuă să fie strâmte în altele. Această situație nu confirmă o indicație pentru vreo procedură, dar merită discutată cu un medic dacă te preocupă. Când depozitele rămân clar delimitate, chiar și după luni de alimentație echilibrată și mișcare constantă, liposucția poate fi una dintre soluțiile medicale discutate pentru remodelarea zonelor respective.

Dacă apar umflături recente, asimetrie pronunțată, modificări rapide ale formei corpului sau sensibilitate locală, programează un consult, pentru că aceste semne pot necesita o evaluare diferită de cea estetică.

Ce să faci când problema nu este doar grăsimea, ci și pielea în exces?

Uneori, abdomenul rămâne proeminent sau lipsit de fermitate din alte motive decât grăsimea localizată. După sarcină sau după o scădere mare în greutate, pot apărea exces de piele, laxitate cutanată și diastază abdominală, adică depărtarea mușchilor drepți abdominali.

În astfel de situații, liposucția are anumite limite, mai exact nu îndepărtează un exces mare de piele și nu corectează diastaza. Poți analiza împreună cu chirurgul beneficiile operației de abdominoplastie, o procedură care îndepărtează pielea în exces și poate corecta diastaza, atunci când există indicație medicală pentru asta. Consultația ar trebui să includă și discuția despre cicatrici, recuperare, controale și activitățile pe care le vei relua gradual.

Un abdomen mărit nu reprezintă automat o indicație pentru liposucție sau abdominoplastie. Balonarea, grăsimea viscerală, postura și laxitatea pielii pot contribui separat sau împreună, iar examinarea clinică ajută medicul să diferențieze aceste situații.

De ce apar depozitele adipoase persistente, chiar și cu un stil de viață sănătos?

Distribuția țesutului adipos diferă de la o persoană la alta. Două persoane cu aceeași greutate, înălțime și rutină sportivă pot avea forme corporale diferite, din câteva motive:

Discută cu medicul de familie dacă observi oboseală persistentă sau schimbări rapide în greutate, pentru a exclude alte cauze medicale.

De ce abdomenele nu elimină grăsimea de pe burtă?

Exercițiile abdominale întăresc musculatura, dar nu forțează organismul să ardă grăsimea exact din zona antrenată. Acest fenomen poartă numele de „slăbire localizată”, iar literatura de specialitate nu îl susține ca efect obținut prin exerciții direcționate pe o singură zonă. Sportul rămâne, totuși, esențial pentru sănătate: crește consumul energetic total, păstrează masa musculară și reduce riscul de recâștigare a kilogramelor, dar nu poate controla ordinea în care organismul folosește rezervele de energie sau îndepărta excesul de piele.

Cum verifici dacă stagnarea este reală, înainte de un consult?

Înainte să iei în calcul o soluție de remodelare corporală, analizează-ți obiceiurile. Un checklist simplu te poate ajuta:

Dacă bifezi majoritatea punctelor și depozitele persistă, o discuție cu un chirurg plastician te poate ajuta să înțelegi ce opțiuni sunt realiste pentru corpul tău.

Ce merită să reții înainte de a lua o decizie?

Grăsimea localizată rezistentă apare frecvent dintr-o combinație de factori ce țin de genetică, hormoni, structură corporală și adaptări normale după slăbire. Alimentația echilibrată, somnul și mișcarea rămân baza menținerii sănătății, dar nu pot direcționa slăbirea către o singură zonă.

Dacă ai o greutate stabilă și observi depozite persistente, discută cu un specialist despre opțiunile potrivite pentru tine. Un specialist în chirurgie plastică îți poate explica la ce rezultate realiste te poți aștepta.

Disclaimer: Acest articol are un scop informativ și nu înlocuiește consultul medical de specialitate.

Surse de informare:

c2cfb2d6b1281b9b34bd8299ec5dc780.jpgDr. med. Priv. Mihai Chertif M.D.

Chirurgie plastică și estetică

Administrator Clinica Cosmedica Baia Mare

www.cosmedica.ro

https://www.instagram.com/clinica.cosm

Pregătești cârnați după tăierea porcului, faci chiftele pentru familie sau procesezi carne pentru o pensiune? Înainte să alegi o mașină de tocat, merită să estimezi realist cât poți lucra într-o oră. Cifra de pe cutie arată de regulă randamentul obținut în condiții bune: carne rece, bucăți potrivite, sită curată și motor folosit corect.

În gospodărie, timpul real include pregătirea cărnii, alimentarea aparatului, schimbarea sitei și curățarea pieselor. Următorii pași te ajută să alegi o capacitate potrivită, fără să plătești pentru un aparat prea mare sau să forțezi unul prea mic.

1. Înțelege ce arată capacitatea în kg/oră

Producătorii exprimă capacitatea prin cantitatea de carne pe care mașina o poate toca într-o oră de funcționare. Folosește această valoare ca punct de plecare, nu ca promisiune fixă. De exemplu, un aparat cotat la 100 kg/oră poate procesa aproximativ 60–75 kg într-o oră în care incluzi pauzele și manipularea cărnii.

Verifică și cât timp poate funcționa motorul fără oprire. Un model care lucrează 30 de minute, apoi are nevoie de o pauză scurtă, poate susține un ritm mai bun decât unul care se încălzește după 10 minute. Pentru rezultate stabile, citește instrucțiunile privind pauzele recomandate de producător.

2. Alege tipul de mașină după cantitatea de carne

Fiecare gospodărie lucrează în alt ritm. Dacă toci de două ori pe an câteva kilograme pentru sarmale sau chiftele, nu ai aceleași nevoi ca o fermă familială care pregătește 100 kg de carne într-o zi.

Tip mașină de tocat Randament realist orientativ Potrivită pentru
Manuală 5–15 kg/oră Cantități mici, utilizare ocazională
Electrică de uz casnic 15–60 kg/oră Gospodării și preparate pentru familie
Semiprofesională 60–150 kg/oră Ferme familiale, pensiuni, loturi mari
Profesională 150–500+ kg/oră Măcelării și procesare frecventă

O mașină manuală te ajută la 2–5 kg de carne, mai ales dacă lucrezi fără acces la electricitate. Pentru un lot de 20–30 kg de cârnați, o mașină electrică bine construită îți reduce efortul și păstrează un ritm constant.

Modelele semiprofesionale au de obicei componente metalice, tavă mai mare și motor pregătit pentru sesiuni mai lungi. Dacă administrezi o mică fermă, o pensiune sau vinzi produse pregătite legal, acest tip de aparat oferă un raport corect între preț, putere și ritm de lucru.

3. Pregătește carnea pentru un randament bun

Carnea rece trece mai ușor prin melc și sită. Pune bucățile la frigider înainte de lucru, iar dacă sunt moi, lasă-le 20–30 de minute la congelator. Nu le îngheța complet: carnea trebuie să fie fermă la exterior, dar ușor de tăiat cu cuțitul.

Taie carnea în cuburi care intră lejer în gura de alimentare. Îndepărtează oasele, cartilajele tari, pielițele groase și tendoanele mari. Aceste resturi pot bloca mecanismul sau pot uza cuțitul. Folosește împingătorul aparatului, nu degetele și nici coada unui cuțit.

Sita influențează atât viteza, cât și textura. O sită cu găuri de 6–8 mm merge bine pentru cârnați rustici și chiftele. Pentru umpluturi mai fine, poți toca apoi printr-o sită de 3–4,5 mm, dar timpul de lucru crește. La cârnați, păstrează și grăsimea rece; ea ajută compoziția să rămână suculentă după gătire.

4. Verifică piesele care influențează tocarea

Motorul contează, însă cuțitul, sita, melcul și angrenajele decid cum se comportă aparatul după mai multe utilizări. Un cuțit tocit nu taie curat, ci împinge carnea spre sită. Vei observa că aparatul se mișcă greu, carnea se încălzește și ies fibre neuniforme.

Montează cuțitul cu partea tăietoare spre sită și verifică dacă sita stă dreaptă. Spală piesele imediat după lucru, usucă-le complet și păstrează-le într-un loc ferit de umezeală. Pentru gospodării care caută aparate și accesorii pentru prepararea alimentelor, poți compara echipamentele disponibile aici.

După tocare, umple rapid mațele cât compoziția este rece. Pentru loturi mai mari, mașinile de umplut cârnați ajută la obținerea unor cârnați uniformi și reduc timpul petrecut cu umplerea manuală.

5. Calculează capacitatea necesară

Împarte cantitatea totală de carne la timpul în care vrei să termini lucrarea. Apoi alege o mașină cu o capacitate declarată mai mare decât rezultatul obținut, deoarece vei avea pauze pentru curățare și reîncărcare.

De exemplu:

Nu alege strict după cea mai mare cifră afișată. Uită-te la materiale, disponibilitatea pieselor de schimb și cât de simplu cureți aparatul după fiecare lot.

6. Află ce înseamnă nr. 12, nr. 22 și nr. 32

Aceste numere arată dimensiunea capului de tocare și a componentelor compatibile. Nr. 12 se potrivește pentru folosire ocazională în gospodărie. Nr. 22 oferă un ritm bun pentru familii mari și ferme mici. Nr. 32 se adresează activităților cu volum ridicat, unde ai spațiu suficient și lucrezi frecvent.

Nu presupune că un număr mai mare garantează automat un rezultat mai bun. Un nr. 22 cu motor solid, cuțit bun și angrenaje rezistente poate lucra mai eficient decât un nr. 32 slab construit.

7. Evită greșelile care opresc lucrul

Nu introduce carne caldă, oase sau bucăți prea mari dacă manualul nu permite acest lucru. Oprește aparatul dacă auzi zgomote neobișnuite, simți miros de motor încins sau observi că sita se umple rapid. Curăță piesele, verifică montajul și lasă motorul să se răcească.

Alege aparatul după cel mai mare lot pe care îl pregătești într-un an. Pregătește carnea din timp, lucrează în porții mici și testează întâi textura pe 500 g de compoziție. Astfel poți ajusta sarea, condimentele și sita înainte să pregătești întregul lot de cârnați.

Capacitatea potrivită a unei mașini de tocat carne depinde de cantitatea procesată, frecvența utilizării și timpul disponibil. Compară randamentul declarat cu durata de funcționare recomandată și ia în calcul pregătirea cărnii, pauzele și igienizarea. Astfel, poți alege un aparat care susține ritmul de lucru al gospodăriei sau al micii afaceri.

Geamurile aburite dimineața, pervazurile ude și petele din colțurile pereților apar frecvent în locuințe odată cu răcirea vremii. Un strat fin de condens poate fi normal după o noapte rece, însă picăturile care curg zilnic pe sticlă arată că aerul din casă reține prea mulți vapori. Iată șase măsuri practice care reduc umezeala și ajută la păstrarea unui mediu mai confortabil pentru familie.

1. Măsoară umiditatea și identifică tipul de condens

Condensul apare când aerul cald și umed din interior atinge o suprafață rece, cum este geamul iarna. Vaporii ajung la „punctul de rouă”, adică la temperatura la care se transformă în picături de apă. Ferestrele nu produc umezeala, însă o fac vizibilă.

Înainte să schimbi garnituri sau să investești în aparate, verifică unde apare condensul. Situațiile diferă și cer soluții diferite:

Folosește un higrometru, un dispozitiv simplu care arată umiditatea relativă din încăpere. Așază-l la distanță de calorifer, fereastră, aragaz sau baie, deoarece aceste zone pot modifica temporar valoarea afișată. Multe locuințe se simt confortabil la o umiditate între 40% și 60%. Iarna, dacă geamurile se udă frecvent, urmărește valori apropiate de 40-50%.

Verifică higrometrul dimineața în dormitor, după duș și după ce gătești. Dacă valoarea sare constant peste 60%, ai un indiciu clar că trebuie să reduci vaporii din aer.

2. Aerisește scurt, complet și la momentele potrivite

Mulți proprietari țin geamul rabatat ore întregi, cu intenția de a usca aerul. Metoda răcește pereții, tâmplăria și podeaua, iar încăperea are nevoie apoi de mai mult timp pentru a reveni la o temperatură confortabilă. Pereții reci pot favoriza apariția condensului, mai ales în apartamentele cu izolație modestă.

Deschide ferestrele larg timp de 5-10 minute, de două sau trei ori pe zi. Dacă poți crea curent între camere, schimbul de aer devine mai rapid. Aerul rece de afară conține, de regulă, mai puțini vapori decât aerul din casă. După ce intră și se încălzește, poate prelua umezeala din încăpere.

Acordă atenție momentelor care cresc umiditatea:

Aerisirea ajută mult, însă poate să nu fie suficientă într-un apartament de parter, într-o baie fără geam sau într-o cameră unde se usucă rufe. În astfel de situații, un dezumidificator camera poate menține umiditatea la valoarea setată, fără să fie nevoie să răcești locuința prin aerisiri repetate.

3. Redu umezeala produsă în baie, bucătărie și la uscarea rufelor

Într-o locuință locuită de o familie, vaporii se acumulează repede. Respirația din timpul nopții, un duș fierbinte, fierberea apei și rufele întinse în casă pot ridica umiditatea într-un interval scurt. Într-un dormitor mic, cu ușa închisă, două persoane pot produce suficienți vapori peste noapte cât să apară picături pe geam dimineața.

În baie, pornește ventilatorul înainte de duș, dacă ai unul, și lasă-l activ după terminare. Șterge apa rămasă pe cabina de duș, faianță și baterii. Această rutină reduce cantitatea de apă care se evaporă treptat în următoarele ore. Verifică și robinetele, sifonul de pardoseală sau rezervorul toaletei: o pierdere mică, dar constantă, menține umezeala ridicată.

În bucătărie, pornește hota de la începutul preparării mâncării și acoperă oalele. Fierberea fără capac eliberează rapid vapori, mai ales în apartamentele cu bucătărie deschisă spre living. Curăță periodic filtrele hotei, deoarece grăsimea acumulată scade capacitatea de evacuare.

Rufele uscate pe calorifer sau pe un suport amplasat în sufragerie pot elibera câțiva litri de apă în aer. Dacă nu ai balcon, curte sau uscător de rufe, limitează uscarea la o singură cameră. Închide ușa, ține geamul închis cât timp funcționează aparatul de control al umidității și verifică periodic rezervorul. Hainele se pot usca mai repede, iar vaporii nu ajung în toate camerele.

4. Păstrează o temperatură stabilă și lasă aerul cald să circule

Condensul se formează mai ușor pe sticla rece. De aceea, oprirea completă a căldurii peste noapte poate agrava problema, mai ales în camerele orientate spre nord sau în apartamentele de la ultimul etaj. Dimineața, aerul se încălzește mai repede decât geamul, iar picăturile apar înainte ca suprafața sticlei să ajungă la o temperatură mai ridicată.

Menține o temperatură relativ constantă, cu o diferență moderată între zi și noapte. Pentru multe familii, reducerea temperaturii cu 1-2 grade noaptea este mai practică decât oprirea totală a încălzirii.

Verifică și zona din jurul ferestrei. Draperiile lungi, perdelele groase sau mobilierul lipit de calorifer pot opri circulația aerului cald către geam. Lasă spațiu între calorifer și textile, iar dacă ai pervazuri foarte late, evită să le încarci cu ghivece mari sau obiecte decorative care blochează fluxul de aer.

Dulapurile masive amplasate lângă pereții exteriori merită și ele atenție. Lasă câțiva centimetri între mobilă și perete, astfel încât aerul să circule. Dacă observi miros de umezeală sau puncte negre în spatele dulapului, mută piesa de mobilier, curăță zona și verifică umiditatea din încăpere câteva zile la rând.

5. Verifică ferestrele, garniturile și zonele reci din locuință

Dacă higrometrul arată valori normale, dar geamurile continuă să se ude, fereastra poate avea o problemă de etanșare, reglaj sau izolație. În timp, garniturile se pot turti, crăpa ori desprinde, iar feroneria poate necesita ajustare. Aerul rece pătrunde pe lângă ramă și răcește excesiv marginea geamului.

Poți face câteva verificări simple acasă. Privește cu atenție garniturile și observă dacă există porțiuni desprinse. Verifică siliconul din jurul ramei și caută urme de apă pe glafuri. În zilele cu vânt, apropie palma de marginile ferestrei, fără să atingi sticla; uneori poți simți curenți reci care indică o etanșare slabă.

Pentru rezultate stabile, cheamă un specialist dacă observi una dintre aceste situații:

Petele care se accentuează după ploaie pot indica infiltrații, nu condens. Infiltrația cere o intervenție asupra fațadei, acoperișului, glafurilor sau instalațiilor, în funcție de sursă. Ștergerea geamului ori reducerea umidității din casă nu rezolvă această problemă.

6. Acționează rapid dacă apar mucegaiul și mirosul de umezeală

Condensul repetat poate afecta tâmplăria, vopseaua lavabilă, pervazurile și finisajele. În timp, umezeala favorizează mucegaiul, care apare frecvent în colțurile camerelor, după dulapuri, pe pereții exteriori sau în jurul ferestrelor. Pentru părinții cu copii mici, merită să urmărească din timp aceste zone, deoarece aerul încărcat și mirosul persistent pot crea disconfort în locuință.

Dacă geamurile sunt deja ude, șterge apa de pe sticlă, ramă și pervaz cu o lavetă absorbantă. Nu lăsa apa să pătrundă în rosturile tâmplăriei sau în tencuială. Apoi aerisește scurt și identifică sursa: rufe, duș, gătit, plante multe, acvariu, umidificator folosit prea des sau o posibilă pierdere de apă.

Curăță petele mici de mucegai cu produse potrivite pentru suprafața respectivă și poartă mănuși. Aerisește încăperea în timpul curățării. Dacă petele reapar după câteva săptămâni, se extind sau vin însoțite de tencuială umedă, cere o evaluare tehnică. Problema poate ține de punți termice, infiltrații sau ventilație insuficientă.

Pentru o rutină simplă, urmărește timp de o săptămână umiditatea din camerele cu probleme, aerisește după activitățile care produc vapori și menține o temperatură constantă. Aceste măsuri ajută geamurile să rămână mai uscate și reduc riscul ca umezeala să ajungă pe pereți.

O plăcintă cu dovleac delicioasă îmbină foile fragede, ușor rumenite, cu o umplutură dulce și aromată, în care se simt gustul dovleacului și notele calde de scorțișoară și vanilie. Secretul unui desert reușit stă în alegerea ingredientelor, eliminarea excesului de lichid din umplutură și pregătirea corectă a aluatului.

Rețeta este potrivită pentru o tavă de aproximativ 30 x 40 cm, din care obții 12-15 porții. Pregătirea durează circa 40 de minute, iar coacerea necesită alte 40-50 de minute. Aluatul se prepară ușor, însă are nevoie de puțin timp la frigider pentru a deveni mai simplu de întins. Rezultatul este o plăcintă potrivită pentru mesele în familie, pentru o după-amiază de toamnă sau pentru un desert de casă servit alături de o băutură caldă.

Ingrediente pentru plăcinta cu dovleac clasică

Cantitățile de mai jos sunt calculate pentru o tavă dreptunghiulară de 30 x 40 cm.

Pentru aluat:

Pentru umplutură:

Făina cernută ajută la obținerea unui aluat omogen, iar untul trebuie să fie rece pentru ca foile să rămână fragede. Lichidul se adaugă treptat, deoarece făina poate absorbi cantități diferite. Aluatul trebuie să fie moale și ușor de modelat, fără să se lipească excesiv de mâini.

Cum alegi dovleacul potrivit pentru plăcintă?

Aromele și textura desertului depind în mare măsură de soiul de dovleac ales. Caută un exemplar cu coaja tare, fără pete moi sau fisuri, care să fie greu în raport cu dimensiunea sa. Pulpa trebuie să aibă o culoare portocalie intensă și o consistență densă, fără prea multe fibre.

Dovleacul plăcintar de tip butternut este o alegere potrivită datorită gustului dulce și pulpei fine, care nu lasă foarte mult lichid în timpul gătirii. Și alte soiuri cu miez dens pot da rezultate bune. Evită dovlecii foarte apoși, deoarece umplutura va necesita un timp mai lung de gătire.

Pentru pregătirea desertului, poți consulta gama de ingrediente pentru plăcintă cu dovleac de la Selgros, unde găsești produse de bază pentru aluat și condimente pentru umplutură.

Cum prepari plăcinta cu dovleac?

Începe cu umplutura, deoarece trebuie să se răcească înainte de asamblarea plăcintei. Dacă o așezi fierbinte peste aluat, aburul poate înmuia baza și poate afecta textura foilor.

Pregătirea umpluturii

Curăță dovleacul de coajă și semințe, apoi rade pulpa pe răzătoarea mare. Pune-o într-o tigaie încăpătoare, împreună cu untul și zahărul. Gătește la foc mediu-mic timp de 15-20 de minute, amestecând periodic, până când dovleacul se înmoaie și excesul de lichid se evaporă.

Adaugă scorțișoara, vanilia și un praf de sare. Gustă compoziția și ajustează cantitatea de zahăr, în funcție de dulceața naturală a dovleacului. Dacă dorești o umplutură mai bogată, poți adăuga nucă măcinată. Lasă compoziția să se răcească complet înainte de folosire.

Prepararea aluatului și asamblarea

Amestecă făina cu praful de copt, sarea și zahărul. Adaugă untul rece, tăiat cubulețe, și încorporează-l rapid cu degetele până când obții o textură asemănătoare firimiturilor. Pune oul, iaurtul și vanilia, apoi adună ingredientele într-un aluat omogen, fără să frămânți prea mult.

Împarte aluatul în două bucăți, una puțin mai mare pentru baza plăcintei. Învelește-le și lasă-le la frigider aproximativ 30 de minute. Între timp, încălzește cuptorul la 180°C.

Întinde bucata mai mare într-o foaie potrivită pentru tavă și așaz-o pe hârtie de copt. Distribuie umplutura răcită într-un strat uniform, păstrând aproximativ un centimetru liber la margini. Dacă dovleacul pare încă umed, presară puțin griș sau pesmet fin înainte de a adăuga compoziția.

Întinde a doua bucată de aluat și așaz-o deasupra. Lipește marginile, apoi înțeapă foaia din loc în loc cu o furculiță, pentru ca aburul să poată ieși în timpul coacerii.

Coace plăcinta timp de 40-50 de minute, pe nivelul din mijloc al cuptorului. Este gata când foaia de deasupra capătă o nuanță aurie și marginile sunt bine coapte. Las-o să se răcească înainte de porționare.

Ingredientele care fac diferența într-o plăcintă aromată

Fiecare ingredient contribuie la textura și gustul desertului. Câteva alegeri simple pot îmbunătăți considerabil rezultatul.

Poți adăuga și câteva stafide hidratate în suc de portocale, dacă preferi o umplutură mai dulce. Totuși, păstrează aromele în echilibru, astfel încât dovleacul să rămână ingredientul principal.

Secrete pentru foi fragede și umplutură bine legată

Textura plăcintei depinde atât de modul de preparare, cât și de răcirea corectă a ingredientelor. Pentru un rezultat reușit, ține cont de următoarele recomandări:

După ce scoți plăcinta din cuptor, las-o să se răcească pe un grătar sau pe o suprafață care permite circulația aerului. Dacă preferi foile mai moi, acoperă tava lejer cu un prosop curat după aproximativ 15 minute.

Variante ale rețetei clasice

Dacă vrei să schimbi textura desertului sau să reduci timpul de pregătire, poți adapta rețeta în funcție de ingredientele disponibile.

Pentru o variantă de post, înlocuiește untul din aluat cu ulei și folosește apă minerală rece în locul laptelui și al oului. Poți combina 350 g de făină cu 120 ml de ulei, 120 ml de apă minerală, două linguri de zahăr și un praf de sare. Amestecă ingredientele până obții un aluat omogen și lasă-l la frigider aproximativ 20 de minute. Pentru umplutură, înlocuiește untul cu puțin ulei.

O alternativă rapidă presupune folosirea foilor subțiri de plăcintă. Așază trei sau patru foi la bază, ungându-le individual cu unt topit sau ulei. Adaugă umplutura răcită, apoi acoperă cu alte foi unse. Coace la 180°C până când suprafața devine aurie.

Foietajul este o altă opțiune, mai ales când timpul este limitat. Păstrează-l rece până la asamblare și folosește numai umplutură răcită, pentru a preveni înmuierea aluatului.

Pentru mai multă inspirație, poți descoperi și alte idei de plăcintă cu dovleac și tarte de sezon, cu umpluturi și combinații de arome potrivite pentru zilele răcoroase.

Greșeli frecvente și cum le corectezi

Păstrarea și servirea plăcintei

După răcire, păstrează plăcinta într-un recipient închis, la frigider, timp de 2-3 zile. Pentru a reda textura foilor, încălzește porțiile 5-7 minute în cuptor, la temperatură moderată.

Servește desertul simplu, cu zahăr pudră presărat deasupra, sau alături de nuci tocate. Pentru o aromă mai intensă, poți adăuga puțină scorțișoară înainte de servire. Indiferent de varianta aleasă, umplutura bine scăzută și aluatul fraged sunt cele două elemente care fac diferența.

O ținută casual reușită nu depinde de piese spectaculoase, ci de croieli care se așază bine, culori ușor de combinat și încălțăminte îngrijită. Aceste detalii ajută atât într-o zi relaxată la birou, cât și la o cină, o călătorie de weekend sau o ieșire în oraș. În continuare, descoperă cinci formule simple, actuale și ușor de adaptat propriului stil.

1. Tricou simplu, jeanși drepți și sneakerși minimaliști

Tricoul simplu, jeanșii drepți și sneakerșii cu design curat formează una dintre cele mai ușor de purtat combinații casual. Funcționează pentru film, cafea, drumuri prin oraș sau birouri cu dress code relaxat.

Alege un tricou alb, gri, bleumarin, negru sau crem, fără imprimeuri mari. Cusătura umărului trebuie să se oprească aproape de marginea umărului, iar tricoul să acopere betelia pantalonilor fără să cadă prea jos pe coapse. Jeanșii indigo, bleumarin sau negri, cu croială dreaptă ori ușor conică, păstrează ținuta echilibrată.

Pentru un rezultat îngrijit, evită pantalonii prea lungi care se strâng peste pantofi. Vara poți purta un tricou din bumbac mai subțire și jeanși deschiși la culoare. Toamna, adaugă o jachetă din denim, un bomber simplu sau o cămașă groasă purtată descheiată peste tricou.

2. Cămașă Oxford, chino și încălțăminte din piele

Cămașa Oxford oferă o alternativă practică atunci când tricoul pare prea lejer. Materialul are o textură discretă, iar gulerul structurat păstrează un aspect ordonat chiar și într-o ținută relaxată. Poart-o la prânzuri, întâlniri informale, evenimente de zi sau la birou.

Combină o cămașă albă, bleu sau cu dungi fine cu pantaloni chino bej, gri, bleumarin ori verde olive. Pentru utilizare uzuală, alege chino cu spațiu suficient în zona coapselor și cu tivul care se oprește curat deasupra încălțămintei.

Dacă vrei un look mai relaxat, completează ținuta cu adidași albi de bărbați, cu profil simplu și piele netedă. Pentru o cină sau un context puțin mai elegant, mocasinii maro, coniac sau bleumarin sunt o alegere potrivită.

Poartă cămașa băgată în pantaloni pentru un aspect mai ordonat. Las-o peste pantaloni doar dacă lungimea ajunge aproximativ la jumătatea buzunarului din spate. În zilele calde, rulează mânecile de două ori și păstrează restul ținutei simplu.

3. Polo tricotat, pantaloni lejeri și sneakerși curați

Polo-ul ocupă o zonă utilă între tricou și cămașă. Gulerul oferă structură, iar materialul păstrează confortul specific ținutelor de zi. Modelele tricotate din bumbac sau in apar frecvent în colecțiile recente, mai ales în tonuri de crem, maro, verde închis și bleumarin.

Un polo crem, pantaloni bej cu croială dreaptă și sneakerși albi creează o ținută potrivită pentru terase, vacanțe sau ieșiri de vară. Dacă preferi o variantă mai sobră, alege polo bleumarin, chino gri și mocasini din piele întoarsă.

Verifică gulerul înainte de plecare. Un polo cu guler ondulat sau deformat poate strica aspectul general al ținutei. Spală modelele tricotate la temperatură redusă și lasă-le la uscat pe o suprafață plană, mai ales dacă materialul este mai greu.

4. Pulover fin, cămașă și jeanși închiși la culoare

În sezonul rece, suprapunerile simple arată mai bine decât ținutele încărcate. O cămașă Oxford purtată sub un pulover subțire din merinos, bumbac sau lână fină oferă confort și un aspect potrivit pentru birou, întâlniri sau cine de seară.

Poți porni de la o cămașă bleu și un pulover bleumarin cu decolteu rotund, apoi adaugi jeanși indigo închiși. Dacă alegi un pulover cu decolteu în V, lasă gulerul cămășii să stea drept și evită modelele cu prea mult volum în zona umerilor.

Ghetele Chelsea, chukka sau pantofii Derby casual completează bine această formulă. Pentru vreme umedă, tratează încălțămintea din piele întoarsă cu spray impermeabil și curăț-o periodic cu o perie specială. Acest obicei ajută materialul să-și păstreze aspectul uniform mai mult timp.

5. Sacou neconstruit, tricou și pantaloni drepți

Sacoul neconstruit oferă mai multă formă unei ținute casual, fără rigiditatea unui costum clasic. Se potrivește la cine, evenimente culturale, întâlniri de lucru într-un mediu creativ sau ocazii care cer un aspect îngrijit, dar relaxat.

Alege un sacou din bumbac, in sau lână ușoară, fără umeri rigizi, în bleumarin, gri, olive, maro sau bej. Poartă-l peste un tricou simplu, cu guler bine definit și material opac. Jeanșii închiși la culoare, chino sau pantalonii din lână subțire completează ținuta fără să o încarce.

Două combinații funcționează în majoritatea cazurilor: sacou bleumarin, tricou alb, jeanși indigo și sneakerși din piele, sau sacou maro, tricou crem, pantaloni bej și mocasini. Evită sacoul lucios de costum cu pantofi sport pentru alergare. Diferența dintre stiluri devine prea evidentă și ținuta pierde coerență.

Detalii care păstrează ținuta actuală

Cele cinci combinații devin mai ușor de adaptat dacă respecți câteva reguli simple:

Păstrează aceste formule ca punct de plecare, apoi schimbă culorile, texturile și încălțămintea în funcție de ocazie. Stilul personal se conturează mai clar prin alegeri repetate și bine potrivite decât prin piese alese doar pentru un sezon.

Mulți antreprenori, manageri și oameni cu o viață publică activă ajung, la un moment dat, să privească siguranța mai serios decât printr-o alarmă sau o cameră video. Unii au nevoie de protecție pentru un sediu, un depozit sau o locuință, alții pentru propria persoană, în deplasări, la evenimente sau la întâlniri de afaceri. Cele două nevoi par asemănătoare, dar presupun servicii diferite, cu roluri, pregătire și costuri diferite.

Poate și tu cântărești acum ce variantă ți s-ar potrivi, fără să plătești pentru ceva de care nu ai nevoie și fără să rămâi descoperit tocmai acolo unde contează. Alegerea corectă pornește de la un lucru simplu, adică ce anume vrei să protejezi. Descoperă în rândurile de mai jos prin ce se deosebesc paza cu agent și garda de corp și cum îți dai seama care dintre ele răspunde nevoilor tale.

Ce înseamnă paza cu agent și unde se potrivește?

Paza cu agent este forma clasică de securitate fizică, în care un agent certificat asigură protecția unui obiectiv anume, fie el o reședință, un ansamblu rezidențial, un spațiu comercial, un depozit sau o instituție. Rolul lui principal este prevenția, adică descurajarea furturilor, controlul accesului și menținerea ordinii în perimetrul protejat. Simpla prezență vizibilă a unui agent bine pregătit schimbă deja felul în care un spațiu este perceput din exterior.

Pentru tine, asta înseamnă că sediul firmei, casa sau spațiul pe care îl administrezi are în permanență pe cineva atent la ce se întâmplă. Profesioniștii care oferă servicii de pază cu agent pornesc de la o analiză de risc și construiesc un plan de pază adaptat locației, cu personal ales după specificul ei. În plus, primești rapoarte periodice, așa că știi ce s-a întâmplat în obiectiv, chiar și în lipsa ta.

Ce asigură o gardă de corp?

Garda de corp mută accentul de pe loc pe persoană. Agentul de protecție personală îl însoțește pe beneficiar oriunde merge și îi asigură integritatea fizică, discreția și libertatea de a-și vedea de activitate fără grija siguranței. Serviciul se adresează de obicei oamenilor de afaceri, directorilor executivi, persoanelor publice sau oricui se confruntă cu riscuri specifice, iar o echipă profesionistă acoperă mai multe zone:

Contrar imaginii din filme, o gardă de corp nu înseamnă neapărat un om impozant care îți stă în spate la fiecare pas. Un profesionist adevărat lucrează discret, anticipează situațiile delicate și îți lasă spațiul de care ai nevoie ca să negociezi, să participi la evenimente sau să călătorești liniștit. Protecția bună se simte mai degrabă ca o siguranță de fond decât ca o prezență care atrage privirile tuturor.

Diferențele care contează în alegerea ta

Diferența de bază ține de obiectul protecției, pentru că paza cu agent apără un spațiu, iar garda de corp apără un om. Primul serviciu este, de regulă, static și se bazează pe prezență vizibilă, rondouri și controlul accesului, în timp ce al doilea este mobil, discret și se adaptează la programul persoanei protejate. Diferă și pregătirea, pentru că protecția personală presupune instruire specială pentru deplasări, evenimente și situații neprevăzute.

Gândește-te, așadar, la ritmul tău de zi cu zi. Un sediu sau o locuință cu bunuri valoroase cer o prezență constantă la fața locului. În schimb, expunerea publică, deplasările dese sau negocierile sensibile cer un agent specializat în protecție personală, care să meargă alături de tine. Uneori cele două servicii se completează firesc, mai ales pentru oamenii de afaceri care vor să își știe în siguranță atât familia, cât și compania.

Cum alegi furnizorul de servicii potrivit?

Un furnizor serios nu începe discuția cu o ofertă standard, ci cu întrebări despre obiectiv, program, nivelul de expunere și riscurile reale. Pe baza acestor informații construiește o soluție dimensionată corect, care poate crește sau scădea în timp, odată cu nevoile clientului. La fel de important este ca firma să funcționeze legal, conform Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, cu agenți selectați riguros și pregătiți continuu.

Înainte să semnezi, cere să vezi licența, întreabă cum sunt selectați agenții și cum vei fi informat despre activitatea lor. Uită-te și la experiența reală a companiei, la reputația ei și la felul în care îți ascultă nevoile încă de la prima discuție. În securitate nu există soluții placebo, iar un partener bun îți propune exact ce te protejează, fără să îți vândă servicii de care nu ai nevoie.

Paza cu agent și garda de corp nu concurează între ele, ci răspund unor nevoi diferite, iar alegerea potrivită pornește de fiecare dată de la ceea ce vrei să protejezi. Uneori e vorba de un spațiu, alteori de tine sau de oamenii apropiați, iar de multe ori de ambele. Fă o listă cu locurile, momentele și situațiile în care îți dorești mai multă liniște și discut-o cu un specialist în securitate, ca să afli ce soluție ți se potrivește cu adevărat.

Culoarea pereților oferă un fundal constant, însă lumina schimbă felul în care îl percepi de-a lungul zilei. Un alb mat poate părea confortabil seara, sub lumină caldă, iar la prânz poate căpăta o tentă mai rece. Din acest motiv, poți îmbunătăți atmosfera unei camere fără să începi imediat un proiect de zugrăvire.

Alege iluminatul în funcție de activități, proporții și mobilier. În acest fel, vei obține un spațiu plăcut pentru utilizare zilnică și coerent din punct de vedere estetic.

De ce lumina schimbă percepția mai repede decât culoarea pereților

Lumina scoate în evidență texturile, conturează obiectele și influențează profunzimea vizuală a unei camere. De exemplu, un perete gri-bej poate părea mai cald lângă o veioză de 2700 K, dar mai sobru sub o plafonieră de 4000 K.

De asemenea, direcția luminii contează. Lumina îndreptată spre perete poate lărgi optic o cameră îngustă, iar lumina orientată în sus poate face plafonul să pară mai înalt. Astfel, aceeași paletă cromatică poate susține mai multe atmosfere, fără schimbări costisitoare.

Cele patru elemente care definesc atmosfera unei camere

Pentru rezultate stabile, urmărește aceste repere înainte să alegi corpurile de iluminat:

Iluminatul în straturi: secretul unei atmosfere echilibrate

O cameră bine luminată combină, de regulă, trei tipuri de surse:

  1. Iluminat general, prin plafoniere, lustre sau spoturi;
  2. Iluminat de lucru, prin veioze, aplice de oglindă ori benzi LED sub dulapuri;
  3. Iluminat de accent, prin corpuri care evidențiază tablouri, biblioteci sau nișe.

Pentru sursa centrală, o lustra LED poate distribui lumina uniform și poate completa un amenajament cu linii contemporane. Modelele cu intensitate reglabilă îți permit să adaptezi camera pentru cină, lectură sau vizionarea unui film.

Cum schimbă lumina fiecare încăpere?

Lumina joacă un rol crucial în crearea atmosferei și funcționalității fiecărei încăperi dintr-o locuință. Alegerea tipului și amplasamentul surselor de lumină poate influența starea de spirit și eficiența unui spațiu.

Living

În living, folosirea unui corp central de iluminat combinat cu un lampadar lângă canapea poate oferi o iluminare generală plăcută, dar și o lumină ambientală pentru momentele de relaxare. O sursă discretă de lumină în zona TV ajută la reducerea contrastului între ecranul luminos și întunericul din jur, reducând oboseala oculară.

Dormitor

În dormitor, aplicele montate lângă pat sunt o soluție excelentă pentru a elibera noptierele de lămpi voluminoase și pentru a asigura o lumină direcționată pentru citit. Acestea creează un spațiu ordonat și relaxant, ideal pentru odihnă.

Bucătărie

În bucătărie, iluminatul montat sub corpurile suspendate elimină umbrele care pot apărea pe blatul de lucru, făcând prepararea alimentelor mai sigură și mai ușoară. O iluminare bine distribuită în acest spațiu este esențială pentru eficiența și confortul utilizatorului.

Baie

În baie, aplicele laterale ale oglinzii asigură o iluminare uniformă a feței, prevenind umbrele inestetice care pot fi create de o sursă de lumină amplasată deasupra. Este esențial să verifici mereu gradul de protecție IP al corpurilor de iluminat, mai ales în zonele cu umiditate ridicată, pentru a asigura siguranța.

Birou

Pentru birou, plasarea unei lămpi lateral față de monitor ajută la reducerea reflexiilor pe ecran, ceea ce poate preveni oboseala ochilor și face ecranul mai ușor de privit pe termen lung. O iluminare adecvată în spațiul de lucru contribuie la o productivitate mai mare și la un confort sporit.

Cum corectezi optic proporțiile?

Poți ajusta vizual o încăpere prin poziționarea atentă a luminii:

Lumina și culoarea pereților: cum le combini

Testează mostrele de vopsea ziua și seara, lângă sursa aleasă. Nuanțele crem și bej pot părea mai galbene sub lumină foarte caldă, iar griurile și albastrurile pot deveni mai reci peste 4000 K. Pereții închiși la culoare absorb mai multă lumină, așa că au nevoie de surse suplimentare.

Dacă amenajezi treptat, începe cu zonele folosite zilnic. Alessandro Design propune corpuri cu design contemporan, materiale durabile și detalii atent lucrate, iar consultanța de specialitate te poate ajuta să alegi soluții potrivite mobilierului modular și stilului tău.