5.3 C
Braşov
Acasă Blog Pagina 3931

Urmează turul 2: Cioloș câștigă în fața lui Barna primul vot pentru șefia USR PLUS

0

l Brașoveanul Irineu Darău, 10 % din voturile membrilor

Dacian Cioloș a câștigat primul tur al alegerilor din USR PLUS cu 46% din voturi, în timp ce Dan Barna a obținut 43,9%. Cel de al treilea candidat, Irineu Darău, a obținut 10,1%. Pentru că niciunul dintre candidați nu a obținut 50%+1 va fi organizat al doilea tur de scrutin. „Din 44.114 colegi cu drept de vot au votat 32.815. Un record de vot. Rezultatele sunt următoarele Dacian Cioloș-46%, Dan Barna-43,9%, Irineu Darău-10,1%. Procesul continuă cu turul al doilea”, a declarat Ionuț Moșteanu. Acesta a precizat că turul al doilea va începe în zilele următoare.
Astfel, Dacian Cioloș a fost votat de 15.111 membri USR PLUS, Dan Barna a primit 14.404 voturi și Irineu Darău 3.300 de voturi. Membrii USR PLUS aleg noul preşedinte ale partidului rezultat în urma fuziunii dintre USR şi PLUS. Rezultatul scrutinului online urmează să fie validat de Congresul USR PLUS care va avea loc în zilele de 2 şi 3 octombrie, la Romexpo, în Bucureşti.Votul s-a desfăşurat online prin intermediul unei platforme securizate.Procesul a fost suspendat în prima zi, pentru aproximativ 24 de ore, după ce a fost constatată o eroare tehnică a platformei de vot, din cauza căreia şi-ar fi putut exprima opţiunea şi persoane care nu aveau acest drept. Drept urmare, perioada de vot s-a prelungit cu 24 de ore, până la 23 septembrie, ora 10,00. Iată mesajul câștigătorului de moment Dacian Cioloș : ”Aș vrea să vă mulțumesc pentru voturile voastre, indiferent de persoana pe care ați ales să o votați pentru funcția de președinte al USR PLUS. Este impresionantă participarea și, prin numărul de membri care au votat, suntem un exemplu pentru ceea ce înseamnă să faci politică în România și ce înseamnă implicarea reală. Este un exercițiu de democrație și implicare decent și onest pentru care meritați felicitări și mulțumiri. Am putea spune că este o victorie a normalității modul în care s-au desfășurat votul și procesul electoral, dar îmi doresc să nu ne mai bucurăm de normalitate de parcă ar fi o excepție. Rolul nostru în politică ar trebui să fie acela de a asigura normalitatea în fiecare zi, de a nu mai permite aventuri politice și excese, pariuri și riscuri nejustificate.De aceea nu vreau să cataloghez acest prim tur ca pe o victorie sau orice altceva care ar părea că e rezultatul unui război. Este o competiție fără miză personală, este o alegere pentru viitorul partidului nostru, un vot pentru un USR PLUS mai bun și mai capabil să ofere societății românești o șansă la o viață decentă și normală, la prosperitate și bucurie.Le mulțumesc, de asemenea, lui Irineu Darău și Dan Barna, pentru că împreună putem fi mai buni. Nu îi consider contracandidați și concurenți, ci colegi, prieteni și parteneri pentru anii care vin, indiferent de rezultatul celui de-al doilea tur.Singura mea rugăminte este să înțelegem că votul colegilor noștri, membrii USR PLUS, este dedicat schimbării în bine, principiilor pe care le-am asumat și dorinței de a munci mai mult și mai eficient.Cred că se poate mai bine și mai mult, iar noi suntem aici ca să ne ținem de cuvânt față de voi toți, cei cărora vă cerem votul în aceste alegeri. În ceea ce mă privește, consider că partidul are nevoie de doi ani de construcție intensă, la sfârșitul cărora să avem șanse reale la președinția României și la o majoritate care să poată schimba și reforma România”. Dan Barna spune că acest rezultat demonstrează că USRPLUS este un partid viu: „USR PLUS este un partid viu. Putem avea o campanie civilizată, modernă despre viitorul partidului. Vreau să le mulțumesc susținătorilor celor trei candidați pentru această campanie. Urmează un al doilea tur de scrutin în care mă voi concentra să transmit mai clar perspectiva mea asupra viitorului partidului. Participarea de peste 75% la vot arată cât de angajat este acest partid”, a declarat Barna. Acest a precizat fiecare vot conteză și ca „suspansul continuă”. „Rămân optimist. Acest rezultat confirmă că USR PLUS este un partid în care votul contează. Fiecare vot contează, fiecare membru contează în decizia partidului. Sunt convins că în turul doi va fi o mobilizare și mai bună și repet sunt optimist în privința rezultatului. Avem un tur doi, povestea merge mai departe, suspansul continuă”, a spus Barna. Întrebat dacă decizia ieșirii de la guvernare a contat în decizia membrilor de partid, Barna a spus: „Decizia ieșirii de la guvernare a fost susținută unanim. Din această perspectivă e greu de apreciat dacă a contat în plus sau în minus această decizie”. În zilele următoare, liderii partidului urmează să stabilească și condițiile în care se va desfășura congresul din 2-3 octombrie, după creșterea incidenței cazurilor de COVID-19. Este luată în calcul inclusiv desfășurarea online.

Inițiativele din domeniul mobilității electrice din Regiunea Centru apreciate la nivel european

0

Mobilitatea electrică este una dintre tendințele care remodelează discret transportul de suprafață și pregătesc o revoluție a modului de viață în marile orașe. Această soluție a fost adoptată de multe municipii reședință de județ, sau de alte municipii și orașe din Regiunea Centru care au ales să înlocuiască vehiculele cu combustibili fosili, utilizate în transportul public cu vehicule electrice sau hibride. Peste 293,45 milioane euro au fost investiți în Regiunea Centru în reabilitarea sistemului de transport public. Pe lângă cele 63 troleibuze și 188 autobuze electrice, investițiile vizează și achiziția de vehicule hibrid, construirea de depouri, achiziția de stații de încărcare lente și rapide, extinderea de linii, crearea de benzi dedicate pentru transportul public și modernizarea străzilor pentru un acces mai facil al autobuzelor.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru este membră a consorțiului care implementează proiectul E-MOB: ”Acțiuni integrate pentru creşterea e-Mobilităţii în Regiunile din Europa”, finanțat în cadrul programului Interreg Europe. Consorțiul internațional este format din nouă organizații din opt state europene, coordonate în calitate de partener lider de Aufbauwerk Region Leipzig GmbH din Germania, consorțiu care are ca obiectiv îmbunătățirea soluțiilor de mobilitate electrică prin integrarea acestora în sistemele publice de transport a pasagerilor.

Obiectivele asumate la nivel European

Schimbările climatice și degradarea mediului sunt o amenințare existențială pentru Europa și pentru întreaga lume. Pentru a o contracara, Pactul verde european va transforma UE într-o economie modernă, competitivă și eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, în care: să ajungem, până în 2050, la zero emisii nete de gaze cu efect de seră. Comisia Europeană a adoptat o serie de propuneri menite să adapteze politicile UE în domeniul climei, energiei, transporturilor și fiscalității, pentru a reduce cu cel puțin 55 % până în 2030 emisiile nete de gaze cu efect de seră, față de nivelurile din 1990.

Brașov – primele inițiative din Regiunea Centru pentru implementarea transportului public electric

Primul exemplu de bună practică a fost trecerea de la autobuze cu combustibil fosil la autobuze electrice pentru transportul public din Municipiul Brașov. Până în 2018, municipiul Brașov opera o flotă de autobuze bazată pe motoare cu ardere internă, unde mai mult de 90% din vehicule erau EURO4 sau mai puțin. Municipalitatea a achiziționat 52 autobuze electrice cu finanțare de 80% de la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), în două loturi, de 32 și respectiv 20 de autobuze. De la achiziționare și până în aprilie 2021, autobuzele electrice nou au efectuat cca. 725.000 km. Obiectivul proiectului a fost reducerea emisiilor de CO2, iar prin înlocuirea autobuzelor diesel vechi, s-a produs o reducere a emisiilor poluante de aproximativ 3587 kg CO, 8541 kg NOx, 1127 kg hidrocarburi și 171 kg particule. Similar, implementarea acestui proiect, a condus la reducerea cantității de CO2 la 1367 kg. Consumul mediu de energie înregistrat în primele luni de operare este unul redus, respectiv cca. 1,21 kWh/km. Acest exemplu de bună practică are un mare potențial de transfer către alte entități, deoarece este un sistem simplu și de succes pe care organizațiile publice, semi-publice sau private îl pot adapta la specificul lor local.

Al doilea exemplu de bună practică este implementarea unui proiect inovativ pentru România, prin achiziția de troleibuze echipate cu baterii electrice. Proiectul a reprezentat și o soluție rapidă de extindere a transportului cu troleibuze în centrul Municipiului Brașov, fără a necesita investiții în infrastructura de alimentare electrică. Troleibuzele fac legătura între cartierele orașului și centrul, trasee care înainte de implementarea proiectului erau deservite de autobuze diesel. Astfel troleibuzele parcurg circa 65% din traseu pe tronsonul unde există rețea aeriană de alimentare electrică, parcurs pe care se produce și încărcarea bateriilor de tracțiune și 35% pe tronsonul din centrul orașului unde nu există rețea aeriană de alimentare. Până în aprilie 2021 troleibuzele nou achiziționate au efectuat cca. 970.000 km iar prin înlocuirea autobuzelor diesel vechi au produs o reducere a emisiilor poluante de aproximativ 4800 kg CO, 11428 kg NOx, 1508 kg Hidrocarburi și 229 kg Particule. Similar, reducerea cantității de CO2 rezultată este de 1828 kg.

Aceste sunt doar două exemple de bună practică, municipiul Brașov având în derulare și alte proiecte pentru transformarea transportului public, într-un transport ecologic. Alături de municipiul Brașov, alte municipii și orașe din Regiunea Centru vor implementa proiecte pentru achiziția de autobuze electrice sau hibrid. Mai multe informații despre aceste proiecte se găsesc pe portalul regio-adrcentru.ro în secțiunea evenimente și comunicare.

Recunoaștere europeană

Exemplele de bună practică din municipiul Brașov vor fi prezentate în 30 noiembrie 2021 în cadrul „E-mobility trilogy” un amplu eveniment internațional dedicat mobilității durabile. De asemenea, acestea au fost încărcate pe platforma programului Interreg Europe în secțiunea de bune practici ale proiectului E-MOB. Ulterior acestea au trecut printr-un proces de evaluare și au fost aprobate pentru a fi publicate și pe „Platforma de învățare de politici” a programului Interreg Europe. În cadrul platformei sunt acceptate cele mai bune exemple de bune practici cu un grad mare de transferabilitate.

Platforma de învățare de politici este o acțiune a programului Interreg Europe, creată pentru a stimula învățarea și schimbul de experiență a politicilor la nivelul UE și valorificarea practicilor din politicile de dezvoltare regională. Platforma este un spațiu pentru învățare continuă, în care comunitatea care contribuie la elaborare politicilor publice din Europa poate folosi cunoștințele experților internaționali.

Despre Interreg Europe

Programul INTERREG EUROPE urmărește îmbunătățirea punerii în aplicare a politicilor și programelor de dezvoltare regională, în principal a celor care au în vedere investiții pentru creștere economică și a locurilor de muncă și, după caz, a celor de cooperare teritorială europeană, prin promovarea schimbului de experiență și a învățării de noi politici de către actorii de interes regional. Pentru perioada 2014-2020, programul a avut un buget total de 359 de milioane de euro, din care 322,4 milioane de euro au fost alocate proiectelor de cooperare interregională, restul fiind defalcat pentru platforme de învățare de politici publice (15,3 milioane de euro) și asistență tehnică (21,3 milioane de euro). Acest program va continua și în perioada 2021-2027, susținând cooperare interregională în Europa.

(P) 7 sfaturi esențiale pentru construirea propriei case

0

Dacă alegeți să vă construiți propria casă, veți putea personaliza detaliile – de la aspect, dulapuri și pardoseli până la chiuvete, iluminat, hidrofor, culori de vopsea și clanțe! Chiar și locuințele care sunt construite în cartiere permit anumite personalizări în ceea ce privește culorile, opțiunile de pardoseală și anumite finisaje.

Deci, de ce nu ați alege să vă construiți propria casă? Pentru început, este nevoie de o medie de șapte luni pentru a construi o nouă construcție. Va trebui să fiți pregătiți să acoperiți costul închirierii, până când vă puteți muta în noua constucție. Pe de altă parte, majoritatea cumpărătorilor se pot muta în noua lor casă la câteva săptămâni după ce au făcut oferta inițială.

Dacă totuși v-ați decis să înfruntați dificultățile unei construcții noi, iată câteva dintre cele mai eficiente metode și idei pentru a vă construi propria casă ca proprietar:

1. Planificarea – cea mai semnificativă parte a procedurii de dezvoltare.

Asigurați-vă că planificați cu atenție subtilitățile casei dvs. De ce fel de construcție va fi vorba? Care vor fi designul și dimensiunea camerelor? De ce fel de utilități veți avea nevoie să vă asigurați? Aveți nevoie de un hidrofor? Ce fel de iluminat veți utiliza? Dacă va avea un cadru din oțel, cărămidă sau lemn și așa mai departe.

2. Buget – mai mult decât anticipați

Indiferent de suma care credeți că vă va costa probabil casa dvs. personalizată, va costa probabil mult mai mult. Există anumite lucruri care sunt excluse din oferta constructorului dvs., de exemplu, finisare și betonare, garduri și uși, hidrofor, terase și cutii poștale. Acestea sunt cunoscute sub numele de cheltuieli de completare și ar putea ajunge undeva în intervalul 15-25% din limita dvs. de cheltuieli.

În plus, va trebui să luați în considerare costurile terenului, care sunt cheltuielile legate de configurarea terenului dvs. pentru dezvoltare și, de asemenea, poate fi necesar să plătiți pentru autorizații.

3. Alegeți constructorul corect – aceasta este cea mai semnificativă alegere pe care o veți face

Indiferent de constructorul pe care îl alegeți, veți lucra cu ei timp de mai multe luni sau chiar ani. Este imperativ să luați decizia corectă, direct de la început, pentru a rezolva problemele de departe. Există câteva elemente pe care ar trebui să le luați în considerare atunci când alegeți un dezvoltator sau constructor, inclusiv acreditări, referințe, istoricul și, evident, costul real!

4. Banii – asigurați-vă că aveți bugetul necesar

În momentul în care construiți o casă, veți avea nevoie de un avans de dezvoltare, pentru a sprijini procedura. Țineți cont de toate costurile proiectului, cum ar fi taxele consultanților, costurile statutare (cum ar fi pentru utilități), alte lucrări asociate proiectului dar excluse de la lucrări (de exemplu, unele reparații, împrejmuiri, amenajare a teritoriului etc.) și costuri pentru finalizarea proiectului, cum ar fi un hidrofor, geamuri și ferestre, mobila esentiala etc.

Alte tipuri de costuri suportate de proprietari, care nu se încadrează în costul de mai sus, includ costuri financiare și cazare de închiriere, dacă sunt necesare pe durata construcției. Aceste costuri sunt toate specifice proiectului și trebuie identificate și bugetate la începutul său.

5. Căutați modalități de a economisi

Construirea unei case va fi o procedură costisitoare. Puteți să economisiți bani la începutul procedurii, alegând un teren care necesită o pregătire mai mică. Prelucrarea pământului, mutarea pietrelor sau curățarea copacilor pot ajunge să fie exorbitante. Alegerea unui teren care are nevoie de mai puțină muncă înainte de începerea dezvoltării poate limita aceste cheltuieli.

6. Angajați un arhitect și economisiți bani

Alegerea planificatorului sau a arhitectului corect pentru construcția dvs. poate fi un criteriu de succes. Este esențial să vă faceți cercetările, întotdeauna. Uneori este posibil să aveți nevoie doar de proiectare, însă acest lucru va depinde de complexitatea construcției dvs. Nu vă bazați pe propriile abilități de a proiecta o structură – în final veți irosi bani.

7. Comunicați frecvent cu constructorul

De-a lungul procedurii, discutați frecvent cu constructorul și comercianții. Obțineți rapoarte zilnice despre evoluția dezvoltării și verificați-le singur. Este o idee bună să faceți fotografii cu progresul în timp, astfel încât să puteți înregistra orice probleme.

(P) KRUK şi siguranţa cardului bancar. Lecţii gratuite de la oameni pregătiţi să le ofere

0

Cardul bancar este un instrument care oferă o serie de avantaje comparativ cu folosirea numerarului. Cu toate acestea, există şi sceptici care evită să îl utilizeze, considerând că această opţiune poate fi nesigură. O astfel de idee nu doar că nu are un suport real, ci îi împiedica pe cei care o au să se bucure de avantajele acestui instrument de plată: în cadrul plăţilor cu cardul nu se reţin comisioane, banii pe card sunt în siguranţă (în cazul pierderii cardul se poate bloca), poate fi utilizat oriundeşi oricând – inclusiv pentru plata datoriilor, în confort, de acasă.

Datorită avantajelor pe care le asigură, KRUK, de exemplu, îşi încurajează constant clienţii să îşi platească ratele cu cardul bancar. Deşi sunt încă opinii care susţin că această companie ar fi o bancă, sunt departe de adevăr, angajaţii KRUK punând accent pe acest aspect de câte ori au ocazia. Recent, într-un articol precedent, Liviu Costică, Director de Operaţiuni la compania KRUK România, sublinia că această companie nu este o bancă, activitatea sa constând în „gestionarea dosarelor celor care au datorii la bănci, IFN şi alte companii de la care au cumpărat produse sau servicii pe care nu le-au plătit”.

Prin urmare, prin natura activităţii pe care o desfăşoară, KRUK România intră în contact zilnic cu persoane cărora le gestionează datoriile, care trebuie să plătească lunar rate, până la stingerea datoriei. Pentru confortul acestora, cea mai bună soluţie de plată este cardul bancar.

KRUK investește în soluții de digitalizare care facilitează relația cu clienții săi

În primul an de pandemie, foarte multe persoane au apelat la comunicarea online cu KRUK, astfel că în prezent mii de români utilizează canalele online ale companiei, 70% provenind din mediul offline. Cel mai folosit instrument de către clienţii companiei a fost platforma e-kruk.ro, care a fost îmbunătăţită constant, în mai multe zone: plata online (cu sau fără cont), plată prin link, generarea de angajamente de plată personalizate, funcţia de chat online, precum şi cea de apelare imediată prin call-back.
Pe această platformă, clienţii companiei au înţeles că pot să ajungă mai repede la o viaţă fără datorii, plătindu-şi ratele cu cardul bancar în siguranţăşi confort. Credibilitatea acestei idei rezultă şi din faptul că numărul clienţilor care aleg să îşi plătească datoriile cu un card bancar este în creştere. Comparativ cu perioada dinaintea pandemiei, plăţile online efectuate în intervalul martie-august 2020 au înregistrat o creştere cu 700%.

Reprezentanţii KRUK au atras atenţia asupra faptului că această companie nu le solicită niciodată clienţilor, prin e-mail, informaţii care au caracter special (numărul cardului bancar, codul CVV, data expirării sau PIN-ul).

Măsuri de siguranţă pentru clienţii KRUK

Siguranţa datelor reprezintă o politică prioritară pentru KRUK România. În acest sens, compania a întocmit un set de reguli pentru clienţi:
• să contacteze compania la datele de contact oficiale;
• să nu dezvăluie codurile de securitate primite prin e-mail să SMS;
• să nu dezvăluie datele de accesare a contului (login) pe eKRUK;
• să nu finalizeze o plată online dacă aceasta nu a fost iniţiată de ei;
• să verifice terminaţia adresei de e-mail expeditoare pe care se primesc mesaje în numele KRUK.
Compania KRUK îşi integrează clienţii într-un mediu sigur, astfel încât să-şi trăiască viaţa fără griji şi fără datorii.

(P) Cum să obții un împrumut rapid chiar și dacă nu ai salariu?

0
Sursa foto: https://images.unsplash.com/photo-1567427017947-545c5f8d16ad?ixlib=rb-1.2.1&ixid=MnwxMjA3fDB8MHxwaG90by1wYWdlfHx8fGVufDB8fHx8&auto=format&fit=crop&w=1595&q=80

După cum bine știm cu toții, regula generală pentru solicitarea unui împrumut o reprezintă dovada unui venit stabil în baza căreia să fie stabilit gradul de îndatorare. Instituțiile financiare care acordă credite pun accent pe existența unui loc de muncă și bonitatea clientului, ca să aibă garanția că acesta își poate rambursa împrumutul în condițiile stabilite, la termen. Cu toate acestea, viața fiecăruia dintre noi este imprevizibilă și oricând pot apărea probleme mai mult sau mai puțin costisitoare, care necesită rezolvare urgentă și nu țin cont de tipul veniturilor tale. Cum poți accesa un împrumut fără un contract de muncă? Iată câteva soluții prin care poți obține bani chiar și dacă nu ai salariu.

Apelează la o instituție financiară nebancară

Condițiile de eligibilitate ale băncilor sunt destul de stricte, așa că în situația în care nu ai un venit stabil nu poți solicita un credit. Poți apela, în schimb, la instituțiile financiare nebancare, care au o mai mare disponibilitate pentru creditare. Aceste acordă credite rapide online, care te ajută să-ți rezolvi problemele financiare sau să faci față unor cheltuieli imprevizibile. Împrumutul pe care îl poți solicita nu trebuie să fie garantat cu nimic, ci ai posibilitatea de a-l obține dacă îndeplinești niște condiții minime.

În funcție de IFN-ul ales, poate fi necesar ca solicitanții să aibă o vârstă cuprinsă între 18 și 65 de ani, să dețină buletin și un cont bancar și să demonstreze că au venituri periodice demonstrabile. Putem vorbi aici de alocații, indemnizație de șomaj, câștiguri din dividende sau chirii sau alte forme de venituri, nu neapărat salariu. Dobânda împrumutului rapid nu este foarte mare, mai ales că sumele accesate pot ajunge până la cel mult câteva mii de lei.

Împrumută bani de la amanet

Casele de amanet sunt tot instituții financiare nebancare, însă ca să obții un împrumut rapid de aici, pentru perioade scurte de timp, ai nevoie de garanții reale. Mai exact, atunci când îți trebuie bani și nu ai un salariu fix cu care să demonstrezi că-l poți rambursa într-o anumită perioadă de timp, îți poți amaneta bunurile de valoare. Bijuterii sau obiecte din aur și argint, pietre prețioase, telefoane mobile, laptopuri, tablete sau chiar și mașini, astfel de lucruri te pot ajuta să obții un împrumut rapid. Este adevărat că ratele dobânzilor sunt mai mari la casele de amanet și că există riscul ca produsele amanetate să fie vândute de instituție pentru recuperarea datoriei, dacă nu-ți îndeplinești sarcinile la timp.

În pofida tuturor deficiențelor, împrumuturile prin amanetare reprezintă o modalitate simplă și facilă de a obține bani fără birocrație, chiar și atunci când nu înregistrezi venituri lună de lună. Creditul la amanet este supus legilor în vigoare și se desfășoară în baza unui contract încheiat între părți.

Îndreaptă-ți atenția către familie sau prieteni

Chiar dacă nu este cea mai plăcută situație, avantajul este că cei apropiați nu îți impun criterii de eligibilitate la fel ca băncile și nici nu lucrează cu scoringul. Ceea ce înseamnă că îți pot da banii imediat, poate și chiar fără să-ți ceară prea multe explicații. Totuși, trebuie să ai în vedere faptul că, în teorie, împrumutul de la familie sau prieteni pare a fi soluția perfectă pentru nevoile tale, dar în practică lucrurile nu stau chiar așa. Se poate întâmpla ca cei la care apelezi să nu aibă bani sau pur și simplu să fie puși în situația neplăcută de a renunța la propriile lor cheltuieli pentru a te ajuta. Totodată, în momentul în care alegi să te împrumuți de la persoanele cunoscute îți creezi și o datorie morală față de acestea.

Indiferent de starea ta financiară, situațiile neprevăzute sau diversele probleme cu care te poți confrunta nu te întreabă dacă ai bani pentru rezolvarea lor. Însă, este important să reții că e necesar să găsești soluții și, foarte important, să returnezi împrumutul în timp util pentru a nu ajunge la costuri mult mai mari decât cele inițiale.

(P) Cum să fii productiv la muncă: 4 metode utile

0
Sursa foto: https://unsplash.com/photos/deoSlTaI0JU

Să muncești nu este o realizare în sine, să reușești să fii mai rapid și mai eficient în atingerea obiectivelor este ținta către care tind profesioniștii pur sânge. Dar cum poți realiza tot ce-ți propui când provocările sunt din ce în ce mai complicate iar relațiile cu colegii și superiorii se pot dovedi a fi veritabile pietre de încercare?

Fără a ne transforma în magicieni care fac greutățile să dispară (nu că n-ar fi distractiv, dimpotrivă!), avem câteva idei care te pot ajuta să-ți sporești productivitatea la serviciu. Urmărește rândurile de mai jos pentru a te lămuri despre ce este vorba.

Organizează-ți biroul astfel încât să optimizezi fluxul de lucru.

În multe dintre situațiile uzuale de la locul de muncă, timpii morți sunt cauzați de accesul dificil sau chiar lipsa unor accesorii de birou, de imposibilitatea accesului la documente sau de informații sau instrumente de lucru defectuoase. Lucrătorul la birou știe cel mai bine de ce anume are nevoie ca activitatea uzuală să-i fie întreruptă doar atunci când el dorește și care sunt etapele în care abilitățile sale de a îndeplini obiective sunt împiedicate de lipsa dotărilor.
În acest caz, organizarea biroului este un concept cât se poate de vast: în calitate de profesionist, știi sau poate intuiești ce anume este necesar în munca ta pentru a deveni mai productivă. Poate fi un calculator mai rapid, o aplicație mai bine optimizată, un instrument de lucru care să automatizeze anumite operațiuni, poate fi chiar o instruire sau documentare pe un anumit subiect.

Ocupă-te de lucrările complicate atunci când organismul e odihnit.

Nu este un secret faptul că, în general, omul atinge maximul potențialului său la aproximativ 4-5 ore de la trezire și că eficiența maximă este o chestiune de 2-3 ore maxim într-un interval de 8 ore. Modul în care funcționează corpul fiecăruia, însă, este diferit și oamenii sunt capabili să se concentreze foarte bine pentru perioade scurte de timp.
Lucrările complicate și problemele care necesită o abordare creativă și un efort intelectual consistent ar trebuie să facă obiectul unei preocupări matinale. Atunci creierul este mai odihnit, mai relaxat și mai dispus spre a găsi soluții. De obicei, finalul de program este rezervat lucrărilor care nu presupun efort deosebit, ci mai degrabă atenție în stocarea și transmiterea informațiilor sau a documentelor.

Încetează să acționezi multitasking și ia-ți pauze periodice.

Unul dintre miturile care captează atenția – mai ales în rândul tinerilor dornici de afirmare – este că poți ajunge productiv făcând mai multe lucruri deodată, fără pauze și, eventual, lucrând chiar ore suplimentare. Adevărul este că, în realitate, creierul uman nu este creat să funcționeze în acest mod: acest organ incredibil de complex are nevoie de pauze!
Studiile au arătat că, în tentativa de a fi mai productivi efectuând mai multe sarcini concomitent, lucrătorii sunt, de fapt, mult mai greoi în abordare – nivelul ridicat de stres împiedică, pur și simplu, creierul să funcționeze eficient. Așadar, activitatea intelectuală intensă, combinată cu pauze scurte, focalizată pe realizarea unei singure lucrări este cheia unei productivități ridicate la birou.

Investește într-un regim de viață sănătos!

Productivitatea la serviciu este intim legată de starea de sănătate – fizică, psihică – și de calitatea odihnei rezervate organismului.
Un regim de viață sănătos reprezintă un mix de dietă echilibrată și bogată în nutrienți proveniți din ingrediente de calitate cu un stil de viață activ, care include un program periodic de exerciții fizice și intervale de odihnă de calitate. Din acest cocktail rezultă nu numai o stare fizică și mintală bună, cât mai ales o bună dispoziție care îndeamnă la atitudine pozitivă în fața oricărei provocări.
În concluzie, productivitatea la locul de muncă nu este un concept abstract sau o țintă fantezistă, ci mai degrabă efectul unei planificări atente și a unui mod de abordare pozitiv a provocărilor zilnice. Odihnit, hrănit bine și activ fizic, corpul tău abordează cu plăcere munca și este dornic de a realiza ceea ce își propune, într-un mod rapid și corect, fiind conștient că de productivitatea sa depind toate: profesia, venitul, progresul personal.

(P) Amenajarea terasei cu stil, indiferent de locație

0
Foto: Santiago Cornejo / Shutterstock.com

O terasă frumoasă nu poate lipsi atunci când spațiul îți permite. Fie că locuiești la casă și ai o curte mare, pe care o poți amenaja în diverse moduri, fie că locuiești la bloc și deții o zonă pentru terasă, este important să ne concentrăm pe amenajarea acesteia, deoarece este elementul esential pentru o oază de relaxare. Indiferent de localizare, o terasă poate fi aranjată în așa fel încât să fie și practică dar să fie și un spațiu plăcut.

Terasă acoperită modernă – potrivită oricărui anotimp

Una dintre cele mai potrivite alegeri atunci când construiești o terasă, este ca aceasta să dispună de un acoperiș. În cazul în care nu ai reușit de la început să construiești un acoperiș pentru terasa ta, poți opta pentru această variantă și mai târziu. Există mai multe tipuri de acoperișuri potrivite teraselor: din lemn, sticlă sau retractabile. Important este să-l alegi pe cel potrivit nevoilor tale, dar si bugetului. 

Unul dintre marile avantaje ale unei terase acoperite este faptul că aceasta poate fi folosită tot timpul anului. Totodată beneficiezi și de protecție pentru mobilă atunci când vremea nu este favorabilă. 

Pentru înfrumusețarea spațiului te poți folosi de scaune de exterior din lemn, cu șezut tapițat, elegante sau colorate combinate cu o canapea comodă și practică, o masă pentru cafea sau pentru cinele din serile calde sau chiar seturi de mobilier pentru grădină care să te ajute să creezi un spațiu primitor la sigur, un grătar care să te ajute să pregătești cele mai bune mâncăruri, un șemineu care să te încălzească în serile reci si chiar câteva plante ornamentale.

Terasă în aer liber în stil industrial

O terasă în stil industrial este foarte ușor de realizat. De obicei terasele exterioare au deja beton, lemn sau cărămidă pe post de podea și din start ai bifat primul criteriu pentru un stil industrial. 
Poți opta pentru un acoperiș retractabil pentru a evita zilele și serile ploioase
Mobila minimalistă pentru terasă, scaunele și mese pentru grădină cu cadru de fier și elemente din lemn sunt cele mai des folosite materiale în decorul industrial. Alături de o canapea simplă cu șesut din lemn și picioare de metal, o lampă neon, diverse mici corpuri de mobilier din otel inoxidabil folosite pentru depozitare, dar și folosirea unor plante cu ghiveci din beton, creezi cadrul ideal pentru o terasă cu aspect deosebit. 
Chiar dacă terasa se află la casă sau la bloc, găsește-ți stilul care te definește și care îți oferă posibilitatea să-ți exprimi gândurile pentru a-ți amenaja terasa mult visată. 

(P) E Ziua Mondială a Curățeniei. Iată 20 de practici bune pentru mediu, sănătate și buget

0

De 18 ani, pe 23 septembrie, se sărbătorește Ziua Mondială a Curățeniei, cu scopul de a inspira oamenii să curețe și să învețe să protejeze mediul, prin acțiuni de igienizare, plantare sau reciclare menite să contribuie pe termen lung la conservarea resurselor naturale. Sărbătoarea poate fi extinsă, însă, de fiecare dintre noi, în propriile case și gospodării, mai ales că e vremea perfectă pentru curățenia de toamnă. Totul este să facem acest lucru având grijă de natură, dar și de propriul buget, susține Bogdan Constantinescu, managerul general al companiei de salubritate Brai-Cata.

Toată lumea face curățenie, în propria casă, pe birou, în mașină sau în grădină, așa că mulți dintre noi nu ne gândim la această acțiune ca la o știință și credem că nu prea mai avem lucruri de învățat la acest capitol. Cu toate acestea, e incredibil cât de multe trucuri pot fi aplicate și câte reguli trebuie respectate în timpul unei curățenii generale, pentru ca natura să fie cât mai puțin afectată.

Managerul general al companiei de salubritate Brai-Cata, Bogdan Constantinescu, a întocmit o listă de 20 de sfaturi despre curățenie de care poate ține cont oricine și care aduce o schimbare benefică pentru natură și sănătate, dar și mai puține cheltuieli din bugetul de familie:

1. Grija față de mediu începe prin colectarea separată a deșeurilor în propriile case, iar acest obicei ar trebui să devină rutină pentru toată lumea. Aceasta înseamnă să selectăm deșeurile reciclabile de care nu mai avem nevoie și să le depozităm separat de cele menajere, funcție de tipul de colectare din zona în care locuim, în două, trei sau patru fracții. Uleiul uzat se colectează în sticle și se predă în unele lanțuri de magazine sau benzinării, pentru a fi reciclat. Altfel, va continua să fie unul din marii poluatori ai apelor.

2. Deșeurile de echipamente electrice și electronice nu trebuie puse niciodată la coșul de gunoi, ci trebuie păstrate separat și predate firmelor specializate de colectare. În prezent există și mulți retaileri de electronice care au organizat propriile puncte de colectare la intrarea în magazine.

3. Mobilierul care nu ne mai trebuie nu se scoate la marginea drumului, ci trebuie predat operatorilor de salubritate avizați să ridice obiectele voluminoase din zona respectivă. E mult mai ieftin decât să plătim amenda pentru aruncarea ilegală a acestuia.

4. Aceeași regulă se aplică și cauciucurilor uzate, resturilor din construcții ori deșeurilor considerate periculoase, care au conținut substanțe chimice sau vopseluri.

5. Mănușile de curățare din cauciuc nu pot fi folosite la nesfârșit, pentru că nu e igienic. Interiorul acestora este un loc perfect pentru reproducerea bacteriilor, deoarece este cald și umed. Pentru a le folosi mai mult timp, curățați-le periodic scufundându-le în apă fierbinte cu puțin lichid de spălat și asigurați-vă că s-au uscat complet înainte de a le folosi din nou.

6. Dacă vreți să dezinfectați o suprafață și nu aveți soluții speciale, folosiți o jumătate de lămâie, pentru că are proprietăți anti-bacteriene. Frecați cu o jumătate de lămâie suprafața pe care doriți să o dezinfectați, așteptați 30 de secunde, apoi ștergeți cu o cârpă umedă.

7. Pentru curățarea podelelor din casă, când s-au epuizat produsele speciale, puteți pune un căpăcel cu apă de gură în 5 litri de apă. Este un antiseptic numai bun pentru curățenia de toamnă.

8. La fel de surprinzător, puteți îndepărta urmele de marker permanent cu pastă de dinți. Același produs este ideal și pentru cărățarea bijuteriilor sau tacâmurilor de colecție din argint. Pentru a străluci din nou, acestea se șterg bine cu pastă de dinți, apoi se lasă 10 minute în apă caldă.

9. Cu toate că ar trebui să tragă praful, aspiratoarele pot elibera praf, bacterii și alergeni. Pentru ca acest lucru să nu se întâmple, trebuie să vă asigurați că aspiratorul dvs. are un filtru de aer cu particule de înaltă eficiență (HEPA) și că schimbați sau curățați regulat acest filtru, pentru a evita poluarea aerului.

10. Bucătăriile sunt una din camerele de risc ale casei. Zonele în care alimentele sunt depozitate sau preparate pot dezvolta foarte multe bacterii, de aceea e important ca anumite obiecte să fie curățate frecvent: buretele și laveta de vase, chiuveta de bucătărie și suprafață de lucru, zonele din frigider aflate în contact cu alimentele nefierte sau nespălate – în acest caz nu se recomandă folosirea unor substanțe de curățare, pentru că mirosul acestora poate persista în frigider, ci este suficientă o soluție cu apă și săpun -, mașina de spălat sau cafetiera.
Pentru toate acestea, o soluție la îndemână poate fi preparată cu apă și puțin bicarbonat de sodiu.

11. Mucegaiul se poate reproduce la baza coșului de gunoi, de aceea e bine ca acesta să fie dezinfectat și dezodorizat cu un produs de curățare sau cu înălbitor.

12. Spălați cât mai des prosopul de bucătărie, pentru că pânza respectivă poate adăposti nenumărați germeni, care pot ajunge ușor pe mâini sau pe vasele curate.

13. Blendere cu autocurățare sigur nu avem, dar le putem ajuta să se curețe eficient punând în ele puțină apă fierbinte cu lichid de vase și pornindu-le pentru câteva seci de secunde.

14. Produsele de curățare antibacteriene trebuie lăsate pe suprafețe timp de 30-60 de secunde înainte de a le șterge cu apă, pentru a fi eficiente.

15. Germenii pot trăi pe suprafețe umede sau uscate, până la 3 zile, de aceea suprafețele și obiectele frecvent utilizate – chiar și jucăriile! – trebuie curățate riguros pentru a se împiedica multiplicarea germenilor.

16. Asociem termenul de „bani murdari” în legătură cu infracțiunile, dar nu ne gândim că toți banii sunt murdari, la propriu. Studiile au arătat că s-au găsit peste 3.000 de tipuri de bacterii pe bani, iar toate acestea pot provoca intoxicații alimentare, infecții ale pielii și multe alte probleme. Pe lângă spălarea mâinilor după fiecare atingere a banilor, cea mai sănătoasă opțiune este utilizarea cardurilor.

17. Curățați clanțele ușii cu igienizant sau șervețele, pentru a împiedica multiplicarea germenilor.

18. Când spălați toaleta, asigurați-vă că lăsați capacul acesteia astfel încât germenii din interior să nu se pulverizeze în aer sau pe pereții din jur.

19. Majoritatea petelor de covor pot fi îndepărtate dacă sunt curățate cât mai curând posibil, înainte ca pata să se usuce. E bine de știut că apa acidulată poate fi un aliat în astfel de cazuri, pentru că dizolvă taninurile și coloranții din fibre. Aceasta se aplică pe suprafața afectată, iar apoi se absoarbe cu o cârpă moale, circular, fără să fie frecată suprafața.

20. Aparatul de aer condiționat sau plasele de la ferestre au nevoie, de asemenea, de curățare frecventă, pentru ca aerul care trece prin ele și ajunge în casă, să fie curat. Pentru aceasta, filtrele aparatelor și, respectiv, plasele trebuie spălate cu apă și detergent, apoi trebuie limpezite bine.

Valul 4 e aici! Autoritățile locale se pregătesc pentru ce este mai rău

0

l Crește numărul de paturi ATI pregătite la Brașov

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brașov a adoptat ieri Hotărârea nr. 170/2021, privind aprobarea Planului de măsuri pentru creșterea capacității de tratament al pacienților cu COVID-19 în ceea ce privește îngrijirile de terapie intensivă din unitățile sanitare de la nivelul județului Brașov.
Astfel, în cel mai scurt timp vor deveni operționale 42 de paturi de terapie intensivă Covid 19 la spitalele din Brașov și Făgăraș.
Pentru a asigura personalul medical la secția ATI-Covid 19 și operaționalizarea celor 28 de paturi ATI suplimentare , începând de ieri 12 medici rezidenți au fost redirecționați către spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov și vor participa la activitățile din corpul modular ATI-Covid. La solicitarea Spitalului Clinic de Urgență , urmează a fi făcute următoarele detașări: 2 medici specializare ATI de la Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov și un medic specializare ATI de la Spitalul Orășenesc Baraolt.
Împreună cu cele 15 paturi de terapie intermediară de la Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov și de la Spitalul Clinic de boli infecțioase Brașov, județul va avea 57 de locuri pentru tratarea formelor grave de Covid-19.

”Găsim soluții împreună”: Forumul Eficienţei Energetice, în Poiana Braşov

0

l Participanți din Europa Centrală și Est

Autorităţile trebuie să acorde sprijin eficientizării energetice a clădirilor, pentru a contribui astfel şi la reducerea poluării cauzate de consumul energetic al clădirilor publice şi private, susţine primarul Braşovului, Allen Coliban, care în aceste zile este, la Poiana Braşov, gazda Forumului Eficienței Energetice din Europa Centrală și de Est 2021. Coliban reaminteşte că 40% din emisiile de dioxid de carbon în Europa sunt generate de clădirile neeficientizate energetic. „Și noi, fiecare dintre cei de aici, avem rolul de a deveni campioni în acest tip de tranziție către eficiența energetică, avem rolul de a face orașele noastre și planeta noastră un loc mai bun pentru a trăi. Știm cu toții despre principiile europene legate de reabilitarea și construirea clădirilor, noul Bauhaus european, despre sustenabilitate, despre estetică, despre incluziune, pe care trebuie să le luăm cu toții în considerare atunci când discutăm despre renovarea clădirilor noastre sau construirea de clădiri eficiente din punct de vedere energetic. Știm cu toții că 40% din emisiile de CO2 sunt generate, în Europa, de clădiri și că, de asemenea, ne petrecem aproximativ 90% din timpul nostru în aceste clădiri. Deci, aceasta este, de asemenea, o unitate de măsură, aceștia sunt indicatorii pentru modul în care trebuie să abordăm renovarea. Suntem în proces de renovare a clădirilor publice, de renovare a infrastructurii educaţionale, avem deja acorduri cu parteneri de încredere, avem un contract cu BERD pentru 10 milioane de euro, şi ne angajăm să facem parte din această schimbare. Și cred că toată lumea din această sală ar trebui să aibă același tip de angajament. Închei prin a spune că sunt fericit să fiu aici și sper că forumul C4e, de aici, din Poiana Brașov, va fi terenul perfect pentru acest tip de discuții, pentru a împărtăși cele mai bune practici sau pentru a face schimb de provocări și pentru a găsi soluții împreună”, a declarat primarul Allen Coliban, în cuvântul de bun-venit.

Clădiri publice, pe lista eficientizărilor energetice în acest an

În ceea ce priveşte eficientizarea energetică a clădirilor publice, în programul Municipalității de eficientizare energetică pentru acest an sunt incluse două unități de învățământ, Colegiul Tehnic Transilvania, cu finanțare nerambursabilă de la Uniunea Europeană, Colegiul Tehnic de Transporturi, căminul și sala de sport, precum și 19 blocuri în care locuiesc persoane aflate în situații sociale deosebite, pentru ultima investiție, fondurile au fost obținute prin Legea Bugetului de Stat. În paralel, Municipalitatea este în discuții avansate cu BERD pentru o finanțare în valoare de 10 milioane de euro pentru reabilitarea a 6 clădiri publice: sediul ISU, de pe str. Mihai Viteazu nr. 11, fostul punct termic de pe str. Olteț nr. 8, clădirile situate vis-a-vis de institutul cartofului, aflate acum în proprietatea Municipiului, Colegiul Național Andrei Șaguna, corpul A și B, sediul Primăriei Brașov și sediul RATBv. Totodată, Municipalitatea va continua programul de eficientizare energetică a unităților de învățământ din Brașov.

Lucrări complexe pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Dacă în cazul lucrărilor de eficientizare energetică a blocurilor de locuințe, această investiție presupune anveloparea clădirii și refacerea hidroizolațiilor, în cazul investițiilor care vizează clădirile publice aparținând Municipalității, acest lucrări presupun o investiție mult mai complexă. Astfel se execută lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii, lucrări de reabilitare termică a sistemului de încalzire a sistemului de furnizare a apei calde de consum, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice şi/sau termice pentru consum propriu (panouri fotovoltaice pentru producere energie electrică şi panouri solare pentru prepararea apei calde), lucrări de reabilitare/modernizare a sistemelor de climatizare şi/sau ventilare mecanică pentru asigurarea calităţii aerului interior, lucrări de modernizare a instalațiilor de iluminat în clădiri, sisteme de management energetic integrat pentru clădiri, reabilitarea/modernizarea instalaţiei electrice, înlocuirea circuitelor electrice deteriorate sau subdimensionate.

Ţintele antipoluare ale Braşovului pentru 2050

Reamintim că în urmă cu mai puțin de două săptămâni, primarul Allen Coliban a semnat ediția cu țintele revizuite ale Convenției Primarilor privind clima și energia. Astfel, Brașovul s-a angajat, până în 2030, să reducă cu 55% emisiile de dioxid de carbon, iar până în 2050 să atingă neutralitatea climatică. Una dintre acțiunile pe care și le-a asumat municipalitate pentru a atinge acest prim obiectiv, de reducere cu 55%, este ca, până în 2030, toate clădirile publice aflate în proprietatea Municipalității, de la unități de învățământ la clădiri în care funcționează servicii publice, să fie eficientizate energetic.

Cu exporturi de peste 3 miliarde de euro în zece ani, compania ilustrează contribuția industriei de prelucrare a lemnului la balanța comercială a României și rolul Brașovului în această industrie.

Industria de prelucrare a lemnului se numără printre sectoarele care contribuie pozitiv la balanța comercială a României, iar Brașovul ocupă un loc important pe această hartă industrială. Kronospan operează aici o unitate de producție de plăci OSB, integrată în activitatea companiei din România, ale cărei produse ajung pe piețe din Europa, Asia, Africa, America și Australia.

Un material publicat recent de Profit.ro arată că industria de prelucrare a lemnului ajută România să exporte mai mult și să importe mai puțin. Pentru o zonă cu tradiție industrială precum Brașovul, exporturile înseamnă activitate pentru fabricile locale, locuri de muncă, comenzi pentru furnizori și venituri care se întorc în economia locală.

Un exemplu relevant este Kronospan România, care operează o fabrică și la Brașov. La nivelul activității sale din România, compania exportă produse în peste 75 de țări, iar valoarea cumulată a exporturilor din ultimii zece ani depășește 3 miliarde de euro. Aceste rezultate arată că produsele fabricate în România sunt competitive și căutate pe piețe cu cerințe și standarde diferite.

Relațiile construite pe termen lung reprezintă una dintre bazele acestei performanțe. Kronospan lucrează cu parteneri care cumpără produse din România încă din 2001, inclusiv din țări precum Egipt și Japonia.

„Avem clienți cu tradiție, care cumpără de la noi încă din 2001, inclusiv din țări precum Egipt sau Japonia. Produsele realizate în România ajung și pe piețe mai îndepărtate, precum Madagascar. Activitatea de export este susținută de o echipă extinsă, cu colegi în Australia, Nigeria, China, Egipt și Japonia. Fiecare piață are propriile exigențe și standarde, iar pentru fiecare dintre acestea avem certificările și produsele care răspund cerințelor specifice”, declară Mircea Nedelea, Directorul de Vânzări al Kronospan Trading.

Această extindere geografică presupune adaptarea produselor la cerințe tehnice, standarde și certificări diferite. Exporturile nu se bazează astfel doar pe capacitatea de producție, ci și pe cunoașterea fiecărei piețe, pe relațiile comerciale construite în timp și pe capacitatea companiei de a livra produse conforme cu cerințele clienților.

Brașov, parte a unei industrii care aduce bani în economia României

Importanța activității industriale de la Brașov trebuie privită și în contextul mai larg al industriei românești de prelucrare a lemnului. Conform analizei amintite, industria lemnului și cea a mobilei au exportat împreună produse în valoare de 4,25 miliarde de euro în 2024, aproximativ dublul importurilor, generând un excedent comercial de circa 2 miliarde de euro.

Datele UN Comtrade incluse în analiză indică exporturi românești de lemn și articole din lemn în valoare de 1,941 miliarde de dolari în 2024. Dintre acestea, exporturile de plăci aglomerate au avut o valoare de 475 de milioane de dolari, iar cele de plăci fibrolemnoase, de 165 de milioane de dolari. În 2023, România s-a situat pe locul al patrulea la nivel mondial între exportatorii de plăci aglomerate.

Dincolo de aceste cifre, exportul produselor prelucrate în România înseamnă valoare adăugată creată în țară. Înainte de a ajunge la clienții externi, produsele trec prin procese industriale, controlul calității, certificare și logistică, activități care susțin locuri de muncă și servicii specializate.

Pentru Brașov, activitatea Kronospan conectează economia locală la circuite comerciale internaționale. Fabrica locală produce plăci OSB, utilizate în construcții și alte aplicații, iar activitatea sa susține producția industrială, logistica, serviciile specializate și competențele tehnice din zonă. În același timp, relațiile comerciale dezvoltate de companie pe piețele externe confirmă competitivitatea produselor fabricate în România.

Industria are nevoie de predictibilitate și de o imagine bazată pe date

Performanța la export nu elimină însă dificultățile cu care se confruntă industria. Analiza amintită mai sus semnalează birocrația, accesul dificil la materia primă, suprareglementarea și lipsa predictibilității drept obstacole care pot afecta competitivitatea companiilor românești. În același timp, o percepție publică negativă asupra întregului sector poate afecta reputația producătorilor inclusiv pe piețele externe.

Datele economice arată că industria de prelucrare transformă lemnul în produse cu valoare adăugată, exporturi, locuri de muncă și venituri pentru comunitățile locale. Exemplul Kronospan România arată concret cum o capacitate industrială dezvoltată la Brașov poate fi conectată la piețe internaționale și poate susține relații comerciale construite pe termen lung.

Cu exporturi cumulate de peste 3 miliarde de euro în zece ani și o prezență comercială extinsă la nivel global, activitatea Kronospan plasează și Brașovul pe harta industriei românești de prelucrare a lemnului. Contribuția poate fi măsurată nu doar prin valoarea produselor exportate la nivelul companiei, ci și prin legătura dintre producția locală, furnizori, servicii specializate și piețele internaționale.

În 2027, alegerea unui program de facturare ține mai puțin de aspectul facturii și mai mult de ce se întâmplă cu ea după emitere. Pentru un IMM, opțiunile se împart în trei categorii: programe de facturare, programe de contabilitate și sisteme ERP. Un program de facturare emite și transmite documente, unul de contabilitate le înregistrează, iar un ERP leagă facturarea de stocuri, plăți, cashflow și raportare.

Diferența contează într-un an în care fiecare factură trece prin RO e-Factura, apare în SAF-T și influențează decontul de TVA. O alegere potrivită reduce munca dublă dintre aplicații, iar una nepotrivită o mută doar dintr-un fișier în altul. Ghidul de mai jos compară cele trei categorii și criteriile după care alegi între ele.

Ce diferență există între un program de facturare, unul de contabilitate și un ERP?

Un program de facturare emite facturi, proforme și avize și le transmite în SPV, dar se oprește, de regulă, la document. Un program de contabilitate înregistrează documentele în conturi, generează balanța și declarațiile, însă lucrează pe date introduse sau importate din alte aplicații. Un sistem ERP reunește facturarea, gestiunea, achizițiile, cashflow-ul și raportarea în aceeași bază de date.

Pe scurt, cele trei categorii acoperă:
• programul de facturare, cu emiterea documentelor și transmiterea în RO e-Factura;
• programul de contabilitate, cu înregistrările contabile, balanța și declarațiile fiscale;
• sistemul ERP, cu fluxul complet, de la ofertă și stoc la încasare, cashflow și rapoarte.

Pentru o firmă cu câteva facturi pe lună, un program simplu de facturare poate acoperi nevoia de bază. Pe măsură ce apar stocuri, furnizori, mai multe conturi bancare și termene de plată, aceeași informație ajunge introdusă de mai multe ori, în aplicații diferite. Din această dublare apar diferențele dintre factură, extras și contabilitate.

Ce avantaje are un ERP față de un program de facturare?

Avantajul central al unui ERP este că o singură operațiune actualizează toate zonele afectate de ea. Factura emisă descarcă stocul, apare la încasări și intră în cashflow-ul previzionat, iar factura primită de la furnizor ajunge direct în achiziții și în gestiune. Rezultatul se vede în mai puține reintroduceri de date și în rapoarte disponibile fără exporturi în Excel.

Un ERP se adaptează și la specificul fiecărui domeniu, de la producție și distribuție până la servicii. Un ERP pentru companii de construcții de la QuickFin.erp, de exemplu, urmărește bugetele, contractele, costurile cu materialele și plățile pentru fiecare proiect. Într-un program de facturare clasic, aceeași urmărire înseamnă tabele separate și verificări manuale.

Ce cerințe trebuie să acopere un program de facturare în 2027?

În 2027, un program de facturare trebuie să transmită facturile în RO e-Factura în 5 zile lucrătoare de la emitere și să păstreze XML-urile validate, care reprezintă exemplarul original al facturii. Datele lui ajung apoi în SAF-T, în declarația 394 și în decontul de TVA, pe care ANAF îl compară cu decontul precompletat RO e-TVA. Orice diferență dintre aceste surse cere explicații.

Criteriile minime de verificat în 2027 sunt:
• transmiterea automată în SPV și urmărirea statusului fiecărei facturi;
• arhivarea XML-urilor validate;
• preluarea automată a facturilor primite din SPV;
• legătura cu încasările și cu reconcilierea bancară;
• compatibilitatea cu standardul european EN 16931, obligatoriu prin pachetul ViDA pentru facturile B2B intracomunitare din 2030.

Un ERP acoperă aceste cerințe din același flux, fără exporturi între aplicații. Un program izolat de facturare le acoperă doar parțial, iar restul muncii revine contabilului sau antreprenorului la închiderea de lună.

Unde se încadrează QuickFin.erp?

QuickFin.erp se încadrează în categoria sistemelor ERP construite pentru firmele din România, cu facturare, e-Factura integrată cu SPV, gestiune, achiziții și cashflow în același cont. Platforma folosește agenți AI pentru sarcini concrete: reconcilierea bancară pornită de la extrasul în format PDF, procesarea facturilor primite din SPV și răspunsuri la întrebări despre datele financiare ale firmei.

Pentru facturarea zilnică, programul de facturare cu agenți AI QuickFin ERP emite facturi, proforme și facturi storno, le transmite automat în SPV și arată statusul fiecăreia în listă.

Stocul se descarcă la emitere, notele contabile se generează automat, iar cashflow-ul previzionat se actualizează la fiecare document. Planul Lite Starter pornește de la 4,99 € pe lună plus TVA, iar planurile superioare adaugă gestiune, producție și contabilitate completă.

În 2027, un program de facturare rămâne suficient pentru activitățile foarte simple, însă firmele cu stocuri, furnizori și termene de plată câștigă mai mult dintr-un ERP care leagă documentele de bani și de raportare. QuickFin.erp oferă 30 de zile gratuite pe orice plan și 365 de zile gratuite pentru firmele înființate în ultimele 12 luni. Testează platforma pe datele firmei tale și compară rezultatul cu fluxul actual.

Te-ai mutat într-o locuință nouă, ai eliberat camera în care până acum ținea biroul sau pur și simplu nu te mai regăsești în dormitorul de acum? Amenajarea unei camere de la zero pare la început copleșitoare, dar devine simplă dacă o iei în ordinea firească: întâi pereții, apoi podeaua, apoi patul și, la final, detaliile. Fiecare etapă influențează următoarea, așa că merită gândite împreună. La Leroy Merlin găsești soluții pentru toate aceste etape, plus idei care te ajută să vezi cum se leagă între ele.

Stabilește atmosfera înainte de orice cumpărătură

Înainte să alegi materiale, decide ce vrei să simți când intri în cameră. Un dormitor în nuanțe calde, de bej, teracotă sau verde salvie, transmite liniște, iar unul în tonuri reci, de gri sau albastru, pare mai aerisit. Pentru o cameră mică, culorile deschise o fac să pară mai mare. Alege două-trei culori de bază și păstrează-le pe tot parcursul proiectului. Notează și dimensiunile camerei, poziția ferestrei și a prizelor, pentru că de ele depinde unde va sta patul.

Pereții, fundalul întregii camere

Vopseaua rămâne varianta cea mai simplă, dar un tapet ales cu grijă poate da caracter întregii încăperi. O idee des folosită este peretele de accent din spatele patului: restul camerei rămâne într-o culoare neutră, iar un model floral, geometric sau cu textură aduce personalitate fără să încarce spațiul. Tapetul pe suport de vlies se montează mai ușor, pentru că adezivul se aplică direct pe perete, iar cel din vinil rezistă mai bine la ștergere. Calculează numărul de role în funcție de înălțimea peretelui și de raportul modelului și pregătește suprafața, care trebuie să fie netedă și uscată.

Podeaua, confort la fiecare pas

Dormitorul este camera în care umbli cel mai des desculț, așa că senzația de sub picioare contează. Dacă îți dorești căldură și liniște, mocheta este o alegere potrivită: este moale, reduce zgomotul pașilor și ecoul din cameră și păstrează mai bine căldura decât o pardoseală rece. Pentru dormitor, alege un fir mai des, care rămâne plăcut la atingere și se uzează mai greu, iar dacă ai încălzire în pardoseală, verifică dacă modelul este compatibil cu ea. Aspiratul regulat o păstrează curată și îi prelungește viața.

Patul, piesa centrală

Odată stabiliți pereții și podeaua, patul își găsește locul firesc. Ideal este să ai acces din ambele părți, cu cel puțin 60 de centimetri liberi, iar tăblia să stea lipită de peretele de accent. Dimensiunea lui o alegi în funcție de cameră și de câte persoane dorm în el.

Când compari modelele de saltele pat, pornește de la dimensiunile exacte ale somierei, pentru că o saltea mai mică sau mai mare decât cadrul se deformează în timp. Uită-te apoi la materiale, de la spumă la arcuri independente, și la husă: una detașabilă și lavabilă îți ușurează mult întreținerea. După despachetare, lasă salteaua câteva ore să se aerisească și să-și recapete forma înainte să o folosești.

Detaliile care fac camera a ta

Ultima etapă este cea mai plăcută: perdelele care filtrează lumina dimineții, o oglindă, câteva rafturi și textilele care leagă culorile alese la început. Nu uita de lumină: o sursă principală pe tavan, câte o veioză de fiecare parte a patului și, eventual, o bandă discretă de lumină caldă în spatele tăbliei schimbă complet atmosfera serii. La Leroy Merlin găsești, în același loc, tapet, pardoseli, saltele și decorațiuni, așa că poți gândi camera ca pe un întreg și poți păstra stilul de la un capăt la altul. Iar dacă vrei să vezi materialele înainte să te decizi, magazinul este locul potrivit să le compari.

Un dormitor amenajat de la zero este o ocazie rară să construiești exact spațiul de care ai nevoie. Ia deciziile pe rând, păstrează-te în paleta aleasă și nu te grăbi la detalii. Rezultatul va fi o cameră în care te întorci cu plăcere în fiecare seară.

Mănânci echilibrat, mergi regulat la sală, ai grijă la somn, iar greutatea ta pare stabilă. Totuși, abdomenul inferior, flancurile, coapsele sau brațele par să nu se schimbe în ritmul în care ai vrea. Situația este frecventă și nu însemnă că regimul alimentar sau că antrenamentele tale nu funcționează.

Corpul nu elimină grăsimea uniform. Unele zone răspund mai lent la deficitul caloric, iar altele păstrează depozite subcutanate chiar și după ce ai obținut o greutate apropiată de cea dorită. Iată ce înseamnă grăsimea localizată rezistentă, care sunt cauzele posibile și ce opțiuni medicale pot exista după ce ai construit obiceiuri sănătoase.

Ce înseamnă grăsimea localizată rezistentă la dietă și sport?

Expresia „grăsime rezistentă” descrie, de regulă, depozite de țesut adipos care rămân vizibile în anumite regiuni ale corpului, deși ai slăbit sau urmezi consecvent un program de mișcare. Nu există un tip separat de grăsime pe care dieta și sportul să nu îl poată influența deloc. Mai degrabă, organismul mobilizează mai greu energia stocată în anumite zone, precum abdomenul inferior, talia, flancurile, coapsele, partea posterioară a brațelor sau zona submentală.

Poți suspecta un depozit localizat dacă hainele devin mai largi în anumite zone, dar continuă să fie strâmte în altele. Această situație nu confirmă o indicație pentru vreo procedură, dar merită discutată cu un medic dacă te preocupă. Când depozitele rămân clar delimitate, chiar și după luni de alimentație echilibrată și mișcare constantă, liposucția poate fi una dintre soluțiile medicale discutate pentru remodelarea zonelor respective.

Dacă apar umflături recente, asimetrie pronunțată, modificări rapide ale formei corpului sau sensibilitate locală, programează un consult, pentru că aceste semne pot necesita o evaluare diferită de cea estetică.

Ce să faci când problema nu este doar grăsimea, ci și pielea în exces?

Uneori, abdomenul rămâne proeminent sau lipsit de fermitate din alte motive decât grăsimea localizată. După sarcină sau după o scădere mare în greutate, pot apărea exces de piele, laxitate cutanată și diastază abdominală, adică depărtarea mușchilor drepți abdominali.

În astfel de situații, liposucția are anumite limite, mai exact nu îndepărtează un exces mare de piele și nu corectează diastaza. Poți analiza împreună cu chirurgul beneficiile operației de abdominoplastie, o procedură care îndepărtează pielea în exces și poate corecta diastaza, atunci când există indicație medicală pentru asta. Consultația ar trebui să includă și discuția despre cicatrici, recuperare, controale și activitățile pe care le vei relua gradual.

Un abdomen mărit nu reprezintă automat o indicație pentru liposucție sau abdominoplastie. Balonarea, grăsimea viscerală, postura și laxitatea pielii pot contribui separat sau împreună, iar examinarea clinică ajută medicul să diferențieze aceste situații.

De ce apar depozitele adipoase persistente, chiar și cu un stil de viață sănătos?

Distribuția țesutului adipos diferă de la o persoană la alta. Două persoane cu aceeași greutate, înălțime și rutină sportivă pot avea forme corporale diferite, din câteva motive:

Discută cu medicul de familie dacă observi oboseală persistentă sau schimbări rapide în greutate, pentru a exclude alte cauze medicale.

De ce abdomenele nu elimină grăsimea de pe burtă?

Exercițiile abdominale întăresc musculatura, dar nu forțează organismul să ardă grăsimea exact din zona antrenată. Acest fenomen poartă numele de „slăbire localizată”, iar literatura de specialitate nu îl susține ca efect obținut prin exerciții direcționate pe o singură zonă. Sportul rămâne, totuși, esențial pentru sănătate: crește consumul energetic total, păstrează masa musculară și reduce riscul de recâștigare a kilogramelor, dar nu poate controla ordinea în care organismul folosește rezervele de energie sau îndepărta excesul de piele.

Cum verifici dacă stagnarea este reală, înainte de un consult?

Înainte să iei în calcul o soluție de remodelare corporală, analizează-ți obiceiurile. Un checklist simplu te poate ajuta:

Dacă bifezi majoritatea punctelor și depozitele persistă, o discuție cu un chirurg plastician te poate ajuta să înțelegi ce opțiuni sunt realiste pentru corpul tău.

Ce merită să reții înainte de a lua o decizie?

Grăsimea localizată rezistentă apare frecvent dintr-o combinație de factori ce țin de genetică, hormoni, structură corporală și adaptări normale după slăbire. Alimentația echilibrată, somnul și mișcarea rămân baza menținerii sănătății, dar nu pot direcționa slăbirea către o singură zonă.

Dacă ai o greutate stabilă și observi depozite persistente, discută cu un specialist despre opțiunile potrivite pentru tine. Un specialist în chirurgie plastică îți poate explica la ce rezultate realiste te poți aștepta.

Disclaimer: Acest articol are un scop informativ și nu înlocuiește consultul medical de specialitate.

Surse de informare:

c2cfb2d6b1281b9b34bd8299ec5dc780.jpgDr. med. Priv. Mihai Chertif M.D.

Chirurgie plastică și estetică

Administrator Clinica Cosmedica Baia Mare

www.cosmedica.ro

https://www.instagram.com/clinica.cosm

Pregătești cârnați după tăierea porcului, faci chiftele pentru familie sau procesezi carne pentru o pensiune? Înainte să alegi o mașină de tocat, merită să estimezi realist cât poți lucra într-o oră. Cifra de pe cutie arată de regulă randamentul obținut în condiții bune: carne rece, bucăți potrivite, sită curată și motor folosit corect.

În gospodărie, timpul real include pregătirea cărnii, alimentarea aparatului, schimbarea sitei și curățarea pieselor. Următorii pași te ajută să alegi o capacitate potrivită, fără să plătești pentru un aparat prea mare sau să forțezi unul prea mic.

1. Înțelege ce arată capacitatea în kg/oră

Producătorii exprimă capacitatea prin cantitatea de carne pe care mașina o poate toca într-o oră de funcționare. Folosește această valoare ca punct de plecare, nu ca promisiune fixă. De exemplu, un aparat cotat la 100 kg/oră poate procesa aproximativ 60–75 kg într-o oră în care incluzi pauzele și manipularea cărnii.

Verifică și cât timp poate funcționa motorul fără oprire. Un model care lucrează 30 de minute, apoi are nevoie de o pauză scurtă, poate susține un ritm mai bun decât unul care se încălzește după 10 minute. Pentru rezultate stabile, citește instrucțiunile privind pauzele recomandate de producător.

2. Alege tipul de mașină după cantitatea de carne

Fiecare gospodărie lucrează în alt ritm. Dacă toci de două ori pe an câteva kilograme pentru sarmale sau chiftele, nu ai aceleași nevoi ca o fermă familială care pregătește 100 kg de carne într-o zi.

Tip mașină de tocat Randament realist orientativ Potrivită pentru
Manuală 5–15 kg/oră Cantități mici, utilizare ocazională
Electrică de uz casnic 15–60 kg/oră Gospodării și preparate pentru familie
Semiprofesională 60–150 kg/oră Ferme familiale, pensiuni, loturi mari
Profesională 150–500+ kg/oră Măcelării și procesare frecventă

O mașină manuală te ajută la 2–5 kg de carne, mai ales dacă lucrezi fără acces la electricitate. Pentru un lot de 20–30 kg de cârnați, o mașină electrică bine construită îți reduce efortul și păstrează un ritm constant.

Modelele semiprofesionale au de obicei componente metalice, tavă mai mare și motor pregătit pentru sesiuni mai lungi. Dacă administrezi o mică fermă, o pensiune sau vinzi produse pregătite legal, acest tip de aparat oferă un raport corect între preț, putere și ritm de lucru.

3. Pregătește carnea pentru un randament bun

Carnea rece trece mai ușor prin melc și sită. Pune bucățile la frigider înainte de lucru, iar dacă sunt moi, lasă-le 20–30 de minute la congelator. Nu le îngheța complet: carnea trebuie să fie fermă la exterior, dar ușor de tăiat cu cuțitul.

Taie carnea în cuburi care intră lejer în gura de alimentare. Îndepărtează oasele, cartilajele tari, pielițele groase și tendoanele mari. Aceste resturi pot bloca mecanismul sau pot uza cuțitul. Folosește împingătorul aparatului, nu degetele și nici coada unui cuțit.

Sita influențează atât viteza, cât și textura. O sită cu găuri de 6–8 mm merge bine pentru cârnați rustici și chiftele. Pentru umpluturi mai fine, poți toca apoi printr-o sită de 3–4,5 mm, dar timpul de lucru crește. La cârnați, păstrează și grăsimea rece; ea ajută compoziția să rămână suculentă după gătire.

4. Verifică piesele care influențează tocarea

Motorul contează, însă cuțitul, sita, melcul și angrenajele decid cum se comportă aparatul după mai multe utilizări. Un cuțit tocit nu taie curat, ci împinge carnea spre sită. Vei observa că aparatul se mișcă greu, carnea se încălzește și ies fibre neuniforme.

Montează cuțitul cu partea tăietoare spre sită și verifică dacă sita stă dreaptă. Spală piesele imediat după lucru, usucă-le complet și păstrează-le într-un loc ferit de umezeală. Pentru gospodării care caută aparate și accesorii pentru prepararea alimentelor, poți compara echipamentele disponibile aici.

După tocare, umple rapid mațele cât compoziția este rece. Pentru loturi mai mari, mașinile de umplut cârnați ajută la obținerea unor cârnați uniformi și reduc timpul petrecut cu umplerea manuală.

5. Calculează capacitatea necesară

Împarte cantitatea totală de carne la timpul în care vrei să termini lucrarea. Apoi alege o mașină cu o capacitate declarată mai mare decât rezultatul obținut, deoarece vei avea pauze pentru curățare și reîncărcare.

De exemplu:

Nu alege strict după cea mai mare cifră afișată. Uită-te la materiale, disponibilitatea pieselor de schimb și cât de simplu cureți aparatul după fiecare lot.

6. Află ce înseamnă nr. 12, nr. 22 și nr. 32

Aceste numere arată dimensiunea capului de tocare și a componentelor compatibile. Nr. 12 se potrivește pentru folosire ocazională în gospodărie. Nr. 22 oferă un ritm bun pentru familii mari și ferme mici. Nr. 32 se adresează activităților cu volum ridicat, unde ai spațiu suficient și lucrezi frecvent.

Nu presupune că un număr mai mare garantează automat un rezultat mai bun. Un nr. 22 cu motor solid, cuțit bun și angrenaje rezistente poate lucra mai eficient decât un nr. 32 slab construit.

7. Evită greșelile care opresc lucrul

Nu introduce carne caldă, oase sau bucăți prea mari dacă manualul nu permite acest lucru. Oprește aparatul dacă auzi zgomote neobișnuite, simți miros de motor încins sau observi că sita se umple rapid. Curăță piesele, verifică montajul și lasă motorul să se răcească.

Alege aparatul după cel mai mare lot pe care îl pregătești într-un an. Pregătește carnea din timp, lucrează în porții mici și testează întâi textura pe 500 g de compoziție. Astfel poți ajusta sarea, condimentele și sita înainte să pregătești întregul lot de cârnați.

Capacitatea potrivită a unei mașini de tocat carne depinde de cantitatea procesată, frecvența utilizării și timpul disponibil. Compară randamentul declarat cu durata de funcționare recomandată și ia în calcul pregătirea cărnii, pauzele și igienizarea. Astfel, poți alege un aparat care susține ritmul de lucru al gospodăriei sau al micii afaceri.

Geamurile aburite dimineața, pervazurile ude și petele din colțurile pereților apar frecvent în locuințe odată cu răcirea vremii. Un strat fin de condens poate fi normal după o noapte rece, însă picăturile care curg zilnic pe sticlă arată că aerul din casă reține prea mulți vapori. Iată șase măsuri practice care reduc umezeala și ajută la păstrarea unui mediu mai confortabil pentru familie.

1. Măsoară umiditatea și identifică tipul de condens

Condensul apare când aerul cald și umed din interior atinge o suprafață rece, cum este geamul iarna. Vaporii ajung la „punctul de rouă”, adică la temperatura la care se transformă în picături de apă. Ferestrele nu produc umezeala, însă o fac vizibilă.

Înainte să schimbi garnituri sau să investești în aparate, verifică unde apare condensul. Situațiile diferă și cer soluții diferite:

Folosește un higrometru, un dispozitiv simplu care arată umiditatea relativă din încăpere. Așază-l la distanță de calorifer, fereastră, aragaz sau baie, deoarece aceste zone pot modifica temporar valoarea afișată. Multe locuințe se simt confortabil la o umiditate între 40% și 60%. Iarna, dacă geamurile se udă frecvent, urmărește valori apropiate de 40-50%.

Verifică higrometrul dimineața în dormitor, după duș și după ce gătești. Dacă valoarea sare constant peste 60%, ai un indiciu clar că trebuie să reduci vaporii din aer.

2. Aerisește scurt, complet și la momentele potrivite

Mulți proprietari țin geamul rabatat ore întregi, cu intenția de a usca aerul. Metoda răcește pereții, tâmplăria și podeaua, iar încăperea are nevoie apoi de mai mult timp pentru a reveni la o temperatură confortabilă. Pereții reci pot favoriza apariția condensului, mai ales în apartamentele cu izolație modestă.

Deschide ferestrele larg timp de 5-10 minute, de două sau trei ori pe zi. Dacă poți crea curent între camere, schimbul de aer devine mai rapid. Aerul rece de afară conține, de regulă, mai puțini vapori decât aerul din casă. După ce intră și se încălzește, poate prelua umezeala din încăpere.

Acordă atenție momentelor care cresc umiditatea:

Aerisirea ajută mult, însă poate să nu fie suficientă într-un apartament de parter, într-o baie fără geam sau într-o cameră unde se usucă rufe. În astfel de situații, un dezumidificator camera poate menține umiditatea la valoarea setată, fără să fie nevoie să răcești locuința prin aerisiri repetate.

3. Redu umezeala produsă în baie, bucătărie și la uscarea rufelor

Într-o locuință locuită de o familie, vaporii se acumulează repede. Respirația din timpul nopții, un duș fierbinte, fierberea apei și rufele întinse în casă pot ridica umiditatea într-un interval scurt. Într-un dormitor mic, cu ușa închisă, două persoane pot produce suficienți vapori peste noapte cât să apară picături pe geam dimineața.

În baie, pornește ventilatorul înainte de duș, dacă ai unul, și lasă-l activ după terminare. Șterge apa rămasă pe cabina de duș, faianță și baterii. Această rutină reduce cantitatea de apă care se evaporă treptat în următoarele ore. Verifică și robinetele, sifonul de pardoseală sau rezervorul toaletei: o pierdere mică, dar constantă, menține umezeala ridicată.

În bucătărie, pornește hota de la începutul preparării mâncării și acoperă oalele. Fierberea fără capac eliberează rapid vapori, mai ales în apartamentele cu bucătărie deschisă spre living. Curăță periodic filtrele hotei, deoarece grăsimea acumulată scade capacitatea de evacuare.

Rufele uscate pe calorifer sau pe un suport amplasat în sufragerie pot elibera câțiva litri de apă în aer. Dacă nu ai balcon, curte sau uscător de rufe, limitează uscarea la o singură cameră. Închide ușa, ține geamul închis cât timp funcționează aparatul de control al umidității și verifică periodic rezervorul. Hainele se pot usca mai repede, iar vaporii nu ajung în toate camerele.

4. Păstrează o temperatură stabilă și lasă aerul cald să circule

Condensul se formează mai ușor pe sticla rece. De aceea, oprirea completă a căldurii peste noapte poate agrava problema, mai ales în camerele orientate spre nord sau în apartamentele de la ultimul etaj. Dimineața, aerul se încălzește mai repede decât geamul, iar picăturile apar înainte ca suprafața sticlei să ajungă la o temperatură mai ridicată.

Menține o temperatură relativ constantă, cu o diferență moderată între zi și noapte. Pentru multe familii, reducerea temperaturii cu 1-2 grade noaptea este mai practică decât oprirea totală a încălzirii.

Verifică și zona din jurul ferestrei. Draperiile lungi, perdelele groase sau mobilierul lipit de calorifer pot opri circulația aerului cald către geam. Lasă spațiu între calorifer și textile, iar dacă ai pervazuri foarte late, evită să le încarci cu ghivece mari sau obiecte decorative care blochează fluxul de aer.

Dulapurile masive amplasate lângă pereții exteriori merită și ele atenție. Lasă câțiva centimetri între mobilă și perete, astfel încât aerul să circule. Dacă observi miros de umezeală sau puncte negre în spatele dulapului, mută piesa de mobilier, curăță zona și verifică umiditatea din încăpere câteva zile la rând.

5. Verifică ferestrele, garniturile și zonele reci din locuință

Dacă higrometrul arată valori normale, dar geamurile continuă să se ude, fereastra poate avea o problemă de etanșare, reglaj sau izolație. În timp, garniturile se pot turti, crăpa ori desprinde, iar feroneria poate necesita ajustare. Aerul rece pătrunde pe lângă ramă și răcește excesiv marginea geamului.

Poți face câteva verificări simple acasă. Privește cu atenție garniturile și observă dacă există porțiuni desprinse. Verifică siliconul din jurul ramei și caută urme de apă pe glafuri. În zilele cu vânt, apropie palma de marginile ferestrei, fără să atingi sticla; uneori poți simți curenți reci care indică o etanșare slabă.

Pentru rezultate stabile, cheamă un specialist dacă observi una dintre aceste situații:

Petele care se accentuează după ploaie pot indica infiltrații, nu condens. Infiltrația cere o intervenție asupra fațadei, acoperișului, glafurilor sau instalațiilor, în funcție de sursă. Ștergerea geamului ori reducerea umidității din casă nu rezolvă această problemă.

6. Acționează rapid dacă apar mucegaiul și mirosul de umezeală

Condensul repetat poate afecta tâmplăria, vopseaua lavabilă, pervazurile și finisajele. În timp, umezeala favorizează mucegaiul, care apare frecvent în colțurile camerelor, după dulapuri, pe pereții exteriori sau în jurul ferestrelor. Pentru părinții cu copii mici, merită să urmărească din timp aceste zone, deoarece aerul încărcat și mirosul persistent pot crea disconfort în locuință.

Dacă geamurile sunt deja ude, șterge apa de pe sticlă, ramă și pervaz cu o lavetă absorbantă. Nu lăsa apa să pătrundă în rosturile tâmplăriei sau în tencuială. Apoi aerisește scurt și identifică sursa: rufe, duș, gătit, plante multe, acvariu, umidificator folosit prea des sau o posibilă pierdere de apă.

Curăță petele mici de mucegai cu produse potrivite pentru suprafața respectivă și poartă mănuși. Aerisește încăperea în timpul curățării. Dacă petele reapar după câteva săptămâni, se extind sau vin însoțite de tencuială umedă, cere o evaluare tehnică. Problema poate ține de punți termice, infiltrații sau ventilație insuficientă.

Pentru o rutină simplă, urmărește timp de o săptămână umiditatea din camerele cu probleme, aerisește după activitățile care produc vapori și menține o temperatură constantă. Aceste măsuri ajută geamurile să rămână mai uscate și reduc riscul ca umezeala să ajungă pe pereți.

O plăcintă cu dovleac delicioasă îmbină foile fragede, ușor rumenite, cu o umplutură dulce și aromată, în care se simt gustul dovleacului și notele calde de scorțișoară și vanilie. Secretul unui desert reușit stă în alegerea ingredientelor, eliminarea excesului de lichid din umplutură și pregătirea corectă a aluatului.

Rețeta este potrivită pentru o tavă de aproximativ 30 x 40 cm, din care obții 12-15 porții. Pregătirea durează circa 40 de minute, iar coacerea necesită alte 40-50 de minute. Aluatul se prepară ușor, însă are nevoie de puțin timp la frigider pentru a deveni mai simplu de întins. Rezultatul este o plăcintă potrivită pentru mesele în familie, pentru o după-amiază de toamnă sau pentru un desert de casă servit alături de o băutură caldă.

Ingrediente pentru plăcinta cu dovleac clasică

Cantitățile de mai jos sunt calculate pentru o tavă dreptunghiulară de 30 x 40 cm.

Pentru aluat:

Pentru umplutură:

Făina cernută ajută la obținerea unui aluat omogen, iar untul trebuie să fie rece pentru ca foile să rămână fragede. Lichidul se adaugă treptat, deoarece făina poate absorbi cantități diferite. Aluatul trebuie să fie moale și ușor de modelat, fără să se lipească excesiv de mâini.

Cum alegi dovleacul potrivit pentru plăcintă?

Aromele și textura desertului depind în mare măsură de soiul de dovleac ales. Caută un exemplar cu coaja tare, fără pete moi sau fisuri, care să fie greu în raport cu dimensiunea sa. Pulpa trebuie să aibă o culoare portocalie intensă și o consistență densă, fără prea multe fibre.

Dovleacul plăcintar de tip butternut este o alegere potrivită datorită gustului dulce și pulpei fine, care nu lasă foarte mult lichid în timpul gătirii. Și alte soiuri cu miez dens pot da rezultate bune. Evită dovlecii foarte apoși, deoarece umplutura va necesita un timp mai lung de gătire.

Pentru pregătirea desertului, poți consulta gama de ingrediente pentru plăcintă cu dovleac de la Selgros, unde găsești produse de bază pentru aluat și condimente pentru umplutură.

Cum prepari plăcinta cu dovleac?

Începe cu umplutura, deoarece trebuie să se răcească înainte de asamblarea plăcintei. Dacă o așezi fierbinte peste aluat, aburul poate înmuia baza și poate afecta textura foilor.

Pregătirea umpluturii

Curăță dovleacul de coajă și semințe, apoi rade pulpa pe răzătoarea mare. Pune-o într-o tigaie încăpătoare, împreună cu untul și zahărul. Gătește la foc mediu-mic timp de 15-20 de minute, amestecând periodic, până când dovleacul se înmoaie și excesul de lichid se evaporă.

Adaugă scorțișoara, vanilia și un praf de sare. Gustă compoziția și ajustează cantitatea de zahăr, în funcție de dulceața naturală a dovleacului. Dacă dorești o umplutură mai bogată, poți adăuga nucă măcinată. Lasă compoziția să se răcească complet înainte de folosire.

Prepararea aluatului și asamblarea

Amestecă făina cu praful de copt, sarea și zahărul. Adaugă untul rece, tăiat cubulețe, și încorporează-l rapid cu degetele până când obții o textură asemănătoare firimiturilor. Pune oul, iaurtul și vanilia, apoi adună ingredientele într-un aluat omogen, fără să frămânți prea mult.

Împarte aluatul în două bucăți, una puțin mai mare pentru baza plăcintei. Învelește-le și lasă-le la frigider aproximativ 30 de minute. Între timp, încălzește cuptorul la 180°C.

Întinde bucata mai mare într-o foaie potrivită pentru tavă și așaz-o pe hârtie de copt. Distribuie umplutura răcită într-un strat uniform, păstrând aproximativ un centimetru liber la margini. Dacă dovleacul pare încă umed, presară puțin griș sau pesmet fin înainte de a adăuga compoziția.

Întinde a doua bucată de aluat și așaz-o deasupra. Lipește marginile, apoi înțeapă foaia din loc în loc cu o furculiță, pentru ca aburul să poată ieși în timpul coacerii.

Coace plăcinta timp de 40-50 de minute, pe nivelul din mijloc al cuptorului. Este gata când foaia de deasupra capătă o nuanță aurie și marginile sunt bine coapte. Las-o să se răcească înainte de porționare.

Ingredientele care fac diferența într-o plăcintă aromată

Fiecare ingredient contribuie la textura și gustul desertului. Câteva alegeri simple pot îmbunătăți considerabil rezultatul.

Poți adăuga și câteva stafide hidratate în suc de portocale, dacă preferi o umplutură mai dulce. Totuși, păstrează aromele în echilibru, astfel încât dovleacul să rămână ingredientul principal.

Secrete pentru foi fragede și umplutură bine legată

Textura plăcintei depinde atât de modul de preparare, cât și de răcirea corectă a ingredientelor. Pentru un rezultat reușit, ține cont de următoarele recomandări:

După ce scoți plăcinta din cuptor, las-o să se răcească pe un grătar sau pe o suprafață care permite circulația aerului. Dacă preferi foile mai moi, acoperă tava lejer cu un prosop curat după aproximativ 15 minute.

Variante ale rețetei clasice

Dacă vrei să schimbi textura desertului sau să reduci timpul de pregătire, poți adapta rețeta în funcție de ingredientele disponibile.

Pentru o variantă de post, înlocuiește untul din aluat cu ulei și folosește apă minerală rece în locul laptelui și al oului. Poți combina 350 g de făină cu 120 ml de ulei, 120 ml de apă minerală, două linguri de zahăr și un praf de sare. Amestecă ingredientele până obții un aluat omogen și lasă-l la frigider aproximativ 20 de minute. Pentru umplutură, înlocuiește untul cu puțin ulei.

O alternativă rapidă presupune folosirea foilor subțiri de plăcintă. Așază trei sau patru foi la bază, ungându-le individual cu unt topit sau ulei. Adaugă umplutura răcită, apoi acoperă cu alte foi unse. Coace la 180°C până când suprafața devine aurie.

Foietajul este o altă opțiune, mai ales când timpul este limitat. Păstrează-l rece până la asamblare și folosește numai umplutură răcită, pentru a preveni înmuierea aluatului.

Pentru mai multă inspirație, poți descoperi și alte idei de plăcintă cu dovleac și tarte de sezon, cu umpluturi și combinații de arome potrivite pentru zilele răcoroase.

Greșeli frecvente și cum le corectezi

Păstrarea și servirea plăcintei

După răcire, păstrează plăcinta într-un recipient închis, la frigider, timp de 2-3 zile. Pentru a reda textura foilor, încălzește porțiile 5-7 minute în cuptor, la temperatură moderată.

Servește desertul simplu, cu zahăr pudră presărat deasupra, sau alături de nuci tocate. Pentru o aromă mai intensă, poți adăuga puțină scorțișoară înainte de servire. Indiferent de varianta aleasă, umplutura bine scăzută și aluatul fraged sunt cele două elemente care fac diferența.

O ținută casual reușită nu depinde de piese spectaculoase, ci de croieli care se așază bine, culori ușor de combinat și încălțăminte îngrijită. Aceste detalii ajută atât într-o zi relaxată la birou, cât și la o cină, o călătorie de weekend sau o ieșire în oraș. În continuare, descoperă cinci formule simple, actuale și ușor de adaptat propriului stil.

1. Tricou simplu, jeanși drepți și sneakerși minimaliști

Tricoul simplu, jeanșii drepți și sneakerșii cu design curat formează una dintre cele mai ușor de purtat combinații casual. Funcționează pentru film, cafea, drumuri prin oraș sau birouri cu dress code relaxat.

Alege un tricou alb, gri, bleumarin, negru sau crem, fără imprimeuri mari. Cusătura umărului trebuie să se oprească aproape de marginea umărului, iar tricoul să acopere betelia pantalonilor fără să cadă prea jos pe coapse. Jeanșii indigo, bleumarin sau negri, cu croială dreaptă ori ușor conică, păstrează ținuta echilibrată.

Pentru un rezultat îngrijit, evită pantalonii prea lungi care se strâng peste pantofi. Vara poți purta un tricou din bumbac mai subțire și jeanși deschiși la culoare. Toamna, adaugă o jachetă din denim, un bomber simplu sau o cămașă groasă purtată descheiată peste tricou.

2. Cămașă Oxford, chino și încălțăminte din piele

Cămașa Oxford oferă o alternativă practică atunci când tricoul pare prea lejer. Materialul are o textură discretă, iar gulerul structurat păstrează un aspect ordonat chiar și într-o ținută relaxată. Poart-o la prânzuri, întâlniri informale, evenimente de zi sau la birou.

Combină o cămașă albă, bleu sau cu dungi fine cu pantaloni chino bej, gri, bleumarin ori verde olive. Pentru utilizare uzuală, alege chino cu spațiu suficient în zona coapselor și cu tivul care se oprește curat deasupra încălțămintei.

Dacă vrei un look mai relaxat, completează ținuta cu adidași albi de bărbați, cu profil simplu și piele netedă. Pentru o cină sau un context puțin mai elegant, mocasinii maro, coniac sau bleumarin sunt o alegere potrivită.

Poartă cămașa băgată în pantaloni pentru un aspect mai ordonat. Las-o peste pantaloni doar dacă lungimea ajunge aproximativ la jumătatea buzunarului din spate. În zilele calde, rulează mânecile de două ori și păstrează restul ținutei simplu.

3. Polo tricotat, pantaloni lejeri și sneakerși curați

Polo-ul ocupă o zonă utilă între tricou și cămașă. Gulerul oferă structură, iar materialul păstrează confortul specific ținutelor de zi. Modelele tricotate din bumbac sau in apar frecvent în colecțiile recente, mai ales în tonuri de crem, maro, verde închis și bleumarin.

Un polo crem, pantaloni bej cu croială dreaptă și sneakerși albi creează o ținută potrivită pentru terase, vacanțe sau ieșiri de vară. Dacă preferi o variantă mai sobră, alege polo bleumarin, chino gri și mocasini din piele întoarsă.

Verifică gulerul înainte de plecare. Un polo cu guler ondulat sau deformat poate strica aspectul general al ținutei. Spală modelele tricotate la temperatură redusă și lasă-le la uscat pe o suprafață plană, mai ales dacă materialul este mai greu.

4. Pulover fin, cămașă și jeanși închiși la culoare

În sezonul rece, suprapunerile simple arată mai bine decât ținutele încărcate. O cămașă Oxford purtată sub un pulover subțire din merinos, bumbac sau lână fină oferă confort și un aspect potrivit pentru birou, întâlniri sau cine de seară.

Poți porni de la o cămașă bleu și un pulover bleumarin cu decolteu rotund, apoi adaugi jeanși indigo închiși. Dacă alegi un pulover cu decolteu în V, lasă gulerul cămășii să stea drept și evită modelele cu prea mult volum în zona umerilor.

Ghetele Chelsea, chukka sau pantofii Derby casual completează bine această formulă. Pentru vreme umedă, tratează încălțămintea din piele întoarsă cu spray impermeabil și curăț-o periodic cu o perie specială. Acest obicei ajută materialul să-și păstreze aspectul uniform mai mult timp.

5. Sacou neconstruit, tricou și pantaloni drepți

Sacoul neconstruit oferă mai multă formă unei ținute casual, fără rigiditatea unui costum clasic. Se potrivește la cine, evenimente culturale, întâlniri de lucru într-un mediu creativ sau ocazii care cer un aspect îngrijit, dar relaxat.

Alege un sacou din bumbac, in sau lână ușoară, fără umeri rigizi, în bleumarin, gri, olive, maro sau bej. Poartă-l peste un tricou simplu, cu guler bine definit și material opac. Jeanșii închiși la culoare, chino sau pantalonii din lână subțire completează ținuta fără să o încarce.

Două combinații funcționează în majoritatea cazurilor: sacou bleumarin, tricou alb, jeanși indigo și sneakerși din piele, sau sacou maro, tricou crem, pantaloni bej și mocasini. Evită sacoul lucios de costum cu pantofi sport pentru alergare. Diferența dintre stiluri devine prea evidentă și ținuta pierde coerență.

Detalii care păstrează ținuta actuală

Cele cinci combinații devin mai ușor de adaptat dacă respecți câteva reguli simple:

Păstrează aceste formule ca punct de plecare, apoi schimbă culorile, texturile și încălțămintea în funcție de ocazie. Stilul personal se conturează mai clar prin alegeri repetate și bine potrivite decât prin piese alese doar pentru un sezon.

Mulți antreprenori, manageri și oameni cu o viață publică activă ajung, la un moment dat, să privească siguranța mai serios decât printr-o alarmă sau o cameră video. Unii au nevoie de protecție pentru un sediu, un depozit sau o locuință, alții pentru propria persoană, în deplasări, la evenimente sau la întâlniri de afaceri. Cele două nevoi par asemănătoare, dar presupun servicii diferite, cu roluri, pregătire și costuri diferite.

Poate și tu cântărești acum ce variantă ți s-ar potrivi, fără să plătești pentru ceva de care nu ai nevoie și fără să rămâi descoperit tocmai acolo unde contează. Alegerea corectă pornește de la un lucru simplu, adică ce anume vrei să protejezi. Descoperă în rândurile de mai jos prin ce se deosebesc paza cu agent și garda de corp și cum îți dai seama care dintre ele răspunde nevoilor tale.

Ce înseamnă paza cu agent și unde se potrivește?

Paza cu agent este forma clasică de securitate fizică, în care un agent certificat asigură protecția unui obiectiv anume, fie el o reședință, un ansamblu rezidențial, un spațiu comercial, un depozit sau o instituție. Rolul lui principal este prevenția, adică descurajarea furturilor, controlul accesului și menținerea ordinii în perimetrul protejat. Simpla prezență vizibilă a unui agent bine pregătit schimbă deja felul în care un spațiu este perceput din exterior.

Pentru tine, asta înseamnă că sediul firmei, casa sau spațiul pe care îl administrezi are în permanență pe cineva atent la ce se întâmplă. Profesioniștii care oferă servicii de pază cu agent pornesc de la o analiză de risc și construiesc un plan de pază adaptat locației, cu personal ales după specificul ei. În plus, primești rapoarte periodice, așa că știi ce s-a întâmplat în obiectiv, chiar și în lipsa ta.

Ce asigură o gardă de corp?

Garda de corp mută accentul de pe loc pe persoană. Agentul de protecție personală îl însoțește pe beneficiar oriunde merge și îi asigură integritatea fizică, discreția și libertatea de a-și vedea de activitate fără grija siguranței. Serviciul se adresează de obicei oamenilor de afaceri, directorilor executivi, persoanelor publice sau oricui se confruntă cu riscuri specifice, iar o echipă profesionistă acoperă mai multe zone:

Contrar imaginii din filme, o gardă de corp nu înseamnă neapărat un om impozant care îți stă în spate la fiecare pas. Un profesionist adevărat lucrează discret, anticipează situațiile delicate și îți lasă spațiul de care ai nevoie ca să negociezi, să participi la evenimente sau să călătorești liniștit. Protecția bună se simte mai degrabă ca o siguranță de fond decât ca o prezență care atrage privirile tuturor.

Diferențele care contează în alegerea ta

Diferența de bază ține de obiectul protecției, pentru că paza cu agent apără un spațiu, iar garda de corp apără un om. Primul serviciu este, de regulă, static și se bazează pe prezență vizibilă, rondouri și controlul accesului, în timp ce al doilea este mobil, discret și se adaptează la programul persoanei protejate. Diferă și pregătirea, pentru că protecția personală presupune instruire specială pentru deplasări, evenimente și situații neprevăzute.

Gândește-te, așadar, la ritmul tău de zi cu zi. Un sediu sau o locuință cu bunuri valoroase cer o prezență constantă la fața locului. În schimb, expunerea publică, deplasările dese sau negocierile sensibile cer un agent specializat în protecție personală, care să meargă alături de tine. Uneori cele două servicii se completează firesc, mai ales pentru oamenii de afaceri care vor să își știe în siguranță atât familia, cât și compania.

Cum alegi furnizorul de servicii potrivit?

Un furnizor serios nu începe discuția cu o ofertă standard, ci cu întrebări despre obiectiv, program, nivelul de expunere și riscurile reale. Pe baza acestor informații construiește o soluție dimensionată corect, care poate crește sau scădea în timp, odată cu nevoile clientului. La fel de important este ca firma să funcționeze legal, conform Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, cu agenți selectați riguros și pregătiți continuu.

Înainte să semnezi, cere să vezi licența, întreabă cum sunt selectați agenții și cum vei fi informat despre activitatea lor. Uită-te și la experiența reală a companiei, la reputația ei și la felul în care îți ascultă nevoile încă de la prima discuție. În securitate nu există soluții placebo, iar un partener bun îți propune exact ce te protejează, fără să îți vândă servicii de care nu ai nevoie.

Paza cu agent și garda de corp nu concurează între ele, ci răspund unor nevoi diferite, iar alegerea potrivită pornește de fiecare dată de la ceea ce vrei să protejezi. Uneori e vorba de un spațiu, alteori de tine sau de oamenii apropiați, iar de multe ori de ambele. Fă o listă cu locurile, momentele și situațiile în care îți dorești mai multă liniște și discut-o cu un specialist în securitate, ca să afli ce soluție ți se potrivește cu adevărat.

Culoarea pereților oferă un fundal constant, însă lumina schimbă felul în care îl percepi de-a lungul zilei. Un alb mat poate părea confortabil seara, sub lumină caldă, iar la prânz poate căpăta o tentă mai rece. Din acest motiv, poți îmbunătăți atmosfera unei camere fără să începi imediat un proiect de zugrăvire.

Alege iluminatul în funcție de activități, proporții și mobilier. În acest fel, vei obține un spațiu plăcut pentru utilizare zilnică și coerent din punct de vedere estetic.

De ce lumina schimbă percepția mai repede decât culoarea pereților

Lumina scoate în evidență texturile, conturează obiectele și influențează profunzimea vizuală a unei camere. De exemplu, un perete gri-bej poate părea mai cald lângă o veioză de 2700 K, dar mai sobru sub o plafonieră de 4000 K.

De asemenea, direcția luminii contează. Lumina îndreptată spre perete poate lărgi optic o cameră îngustă, iar lumina orientată în sus poate face plafonul să pară mai înalt. Astfel, aceeași paletă cromatică poate susține mai multe atmosfere, fără schimbări costisitoare.

Cele patru elemente care definesc atmosfera unei camere

Pentru rezultate stabile, urmărește aceste repere înainte să alegi corpurile de iluminat:

Iluminatul în straturi: secretul unei atmosfere echilibrate

O cameră bine luminată combină, de regulă, trei tipuri de surse:

  1. Iluminat general, prin plafoniere, lustre sau spoturi;
  2. Iluminat de lucru, prin veioze, aplice de oglindă ori benzi LED sub dulapuri;
  3. Iluminat de accent, prin corpuri care evidențiază tablouri, biblioteci sau nișe.

Pentru sursa centrală, o lustra LED poate distribui lumina uniform și poate completa un amenajament cu linii contemporane. Modelele cu intensitate reglabilă îți permit să adaptezi camera pentru cină, lectură sau vizionarea unui film.

Cum schimbă lumina fiecare încăpere?

Lumina joacă un rol crucial în crearea atmosferei și funcționalității fiecărei încăperi dintr-o locuință. Alegerea tipului și amplasamentul surselor de lumină poate influența starea de spirit și eficiența unui spațiu.

Living

În living, folosirea unui corp central de iluminat combinat cu un lampadar lângă canapea poate oferi o iluminare generală plăcută, dar și o lumină ambientală pentru momentele de relaxare. O sursă discretă de lumină în zona TV ajută la reducerea contrastului între ecranul luminos și întunericul din jur, reducând oboseala oculară.

Dormitor

În dormitor, aplicele montate lângă pat sunt o soluție excelentă pentru a elibera noptierele de lămpi voluminoase și pentru a asigura o lumină direcționată pentru citit. Acestea creează un spațiu ordonat și relaxant, ideal pentru odihnă.

Bucătărie

În bucătărie, iluminatul montat sub corpurile suspendate elimină umbrele care pot apărea pe blatul de lucru, făcând prepararea alimentelor mai sigură și mai ușoară. O iluminare bine distribuită în acest spațiu este esențială pentru eficiența și confortul utilizatorului.

Baie

În baie, aplicele laterale ale oglinzii asigură o iluminare uniformă a feței, prevenind umbrele inestetice care pot fi create de o sursă de lumină amplasată deasupra. Este esențial să verifici mereu gradul de protecție IP al corpurilor de iluminat, mai ales în zonele cu umiditate ridicată, pentru a asigura siguranța.

Birou

Pentru birou, plasarea unei lămpi lateral față de monitor ajută la reducerea reflexiilor pe ecran, ceea ce poate preveni oboseala ochilor și face ecranul mai ușor de privit pe termen lung. O iluminare adecvată în spațiul de lucru contribuie la o productivitate mai mare și la un confort sporit.

Cum corectezi optic proporțiile?

Poți ajusta vizual o încăpere prin poziționarea atentă a luminii:

Lumina și culoarea pereților: cum le combini

Testează mostrele de vopsea ziua și seara, lângă sursa aleasă. Nuanțele crem și bej pot părea mai galbene sub lumină foarte caldă, iar griurile și albastrurile pot deveni mai reci peste 4000 K. Pereții închiși la culoare absorb mai multă lumină, așa că au nevoie de surse suplimentare.

Dacă amenajezi treptat, începe cu zonele folosite zilnic. Alessandro Design propune corpuri cu design contemporan, materiale durabile și detalii atent lucrate, iar consultanța de specialitate te poate ajuta să alegi soluții potrivite mobilierului modular și stilului tău.