5.7 C
Braşov
Acasă Blog Pagina 3835

Adrian Veştea – împotriva parteneriatului de guvernare PNL – PSD

1

PNL a început negocierile cu PSD pentru formarea unui guvern comun, cu premier liberal. Decizia a fost luată la nivelul Biroului Politic Naţional al PNL, acolo unde mai mult de jumătate dintre ce care au votat s-au arătat de acord cu o negocire cu PSD. Preşdintele PNL Braşov, Adrian Veştea nu a fost printre cei care au susţinut un asemenea parteneriat, liderul liberalilor din judeţ ţinând să sublinieze acest lucru, printr-o declaraţie ferm, pe care a postat-o şi pe pagina sa oficială de Facebook: „Mă număr printre cei 22 de membri ai Biroului Politic Național al PNL care au votat împotriva începerii negocierilor cu PSD pentru coagularea unei majorități parlamentare și formarea unui guvern. Prea multe lucruri ne despart și prea puține ne apropie…”, a spus Adrian Veştea. De altfel, Adrian Veştea este şi unul dintre cei care, la alegerile pentru preşedinţia partidului, l-a susţinut necondiţionat pe Ludovic Orban, nu pe Florin Câţu.

Ludovic Orban: Nu există egal pentru frauda politică pe care se pregătește să o comită PNL

0

Ludovic Orban acuză într-o postare pe facebook ”trădarea” de către PNL a electoratului și anunță o posibilă nouă construcție politică pentru a-i reprezenta pe liberali.
Postarea integrală a lui Orban:
”Această cârdășie inexplicabilă dintre Iohannis și PSD mă obligă pe mine și pe colegii mei cu conștiință să nu-i lăsăm fără reprezentare politică și fără speranță pe oamenii care ne-au acordat încrederea.
În toți anii scurși de la Revoluție nu există egal pentru frauda politică pe care se pregătește să o comită Partidul Național Liberal. Suntem la mai puțin de un an de zile de la alegerile parlamentare, iar votul românilor este falsificat, răstălmăcit, răsturnat, denaturat în cea mai oribilă operațiune de furt de încredere.
În 2019, am reușit scoaterea PSD de la guvernare prin demiterea Guvernului Dăncilă, realizând pentru prima dată destituirea unui guvern PSD printr-o acțiune a Opoziției.
În 2020, PNL a cerut susținerea oamenilor pentru o guvernare de dreapta și a militat, dincolo de orice dubiu, împotriva unui proiect cu Partidul Social Democrat.
În urmă cu o lună și jumătate, votul cerut în Congresul PNL, pentru moțiunea care a devenit programul politic al partidului, a fost unul împotriva unei înțelegeri cu PSD. Astăzi, actuala conducere a PNL face toate demersurile pentru readucerea PSD la guvernare.
NU există nicio explicație politică rațională pentru această decizie pentru simplul motiv că, nu numai că PNL nu a pomenit în campania electorală de această coaliție degenerată, dar întreaga campanie a fost împotriva PSD și în favoarea unei guvernări de centru-dreapta. Înhăitarea dintre PNL și PSD, trădându-i pe cei care au votat fiecare dintre cele două partide, nu este altceva decât o modalitate de a silui o țară întreagă la o guvernare împotriva voinței poporului român.
Așa se traduce sinuciderea politică aplicată în aceste zile Partidului Național Liberal, singurul partid istoric rămas pe scena politică, dar de care își bate joc în cel mai urât mod posibil o conducere nelegitimă impusă cu forța de Iohannis.
Această cârdășie inexplicabilă dintre Iohannis și PSD mă obligă pe mine și pe colegii mei cu conștiință să nu-i lăsăm fără reprezentare politică și fără speranță pe oamenii care ne-au acordat încrederea.”

Dacian Cioloș: ”PNL nu şi-a dorit reforme, pentru că dacă şi le dorea, le puteam face împreună”

0
Foto; facebook.com/dacianciolos

USR nu va vota niciodată „un guvern capturat de pesedism”, a declarat, ieri, preşedintele acestei formaţiuni, Dacian Cioloş, adăugând că „s-a ajuns în această situaţie din cauza slăbiciunii liderilor penelişti şi cu îngăduinţa preşedintelui Iohannis”.
„USR rămâne, începând de astăzi, singura forţă proeuropeană care îşi doreşte cu adevărat modernizarea României şi care luptă împotriva clientelismului şi a proastei guvernări care sărăceşte populaţia şi de aceea, vreau să fie foarte clar, USR nu va vota niciodată un guvern capturat de pesedism, pentru că asta îi va costa scump pe români. Nu ne vom lăsa amăgiţi sub nicio formă de ceea ce a însemnat pesedismul”, a afirmat Cioloş la Parlament, potrivit Agerpres.
El a spus că s-a ajuns în această situaţie din cauza „slăbiciunii liderilor penelişti şi cu îngăduinţa preşedintelui Iohannis”.
„PNL a tot vorbit de reforme şi modernizarea ţării, dar nu a dat semne că chiar vrea să o pună în practică şi să facă reforme alături de USR. Am ajuns aici nu pentru că USR nu a fost suficient de flexibil, ci pentru că USR nu a acceptat să preia de la partidele vechi modelul acesta al minciunii şi ipocriziei faţă de promisiunile făcute”, a subliniat Cioloş. Dacian Cioloş a mai spus că, din păcate, „PNL a fugit de asumarea reformelor şi s-a dus să găsească o soluţie acolo unde, probabil, se simte mai confortabil”.
„Nu cred că va fi o presiune din partea PSD să introducă în programul de guvernare depolitizarea administraţiei publice şi profesionalizarea, reforme profunde care să ajute mediul de afaceri, transparenţă în cheltuirea banului public. Deci, PNL nu şi-a dorit din păcate aceste reforme, pentru că dacă şi le dorea, le puteam face împreună”, a susţinut liderul USR. Potrivit acestuia, pentru USR nu există altă soluţie decât „rezistenţa în faţa acestui partid penelisto – pesedist”. „Aţi văzut că toate şicanele de la guvernare şi piedicile puse miniştrilor noştri au avut, se pare, acest scop: de a îndepărta USR de la guvernare şi de a merge alături de PSD. Am un mare regret că cetăţenii, în aceste vreme greu încercate, trebuie să treacă prin aceste dezamăgiri politice. Am primit semnale de ieri să fim deschişi şi să mergem la guvernare cu PNL (…), dar, din păcate, nu există altă soluţie pentru noi decât rezistenţa în faţa acestui partid penelisto – pesedist, care pare să se constituie astăzi din nou şi care, de fapt, într-un fel sau altul, a condus România în ultimii 30 de ani”, a adăugat Cioloş.
Cioloş a menţionat că partidul său va fi fidel mandatului asumat în faţa cetăţenilor.
„O să ne opunem abuzurilor acestei alianţe toxice de orice fel. Vom supraveghea şi vom denunţa cheltuirea discreţionară a banului public (…), vom urmări felul cum sunt puse în practică proiecte care au fost începute de miniştrii noştri, de reformă, construcţii de spitale, autostrăzi. Ne vom asigura că reformele din PNRR nu vor fi oprite. (…) Vom face tot ce ţine de noi să ne asigurăm că acest program nu devine o sursă clientelară pentru acest partid penelisto-pesedist pentru că pare că ceva a atras această înţelegere să se refacă şi probabil că simţul şi gustul banilor, însă PNRR nu e făcut ca să alimenteze buzunare clientelare, ci ca să promoveze reforme în România. (…) Ne vom opune şi clientelismului, şi politizării statului”, a arătat liderul USR.
USR se va organiza astfel încât în 2024 să fie o forţă alternativă la această guvernare, anunţă el.
„USR este un partid care vrea să ţină România în continuare pe direcţia proeuropeană şi să nu alunece spre iliberalism, aşa cum nu e exclus acest risc (…). USR rămâne fidel obiectivelor pentru care noi am intrat în politică, ca România să arate mai bine şi cetăţenii să se simtă bine trăind aici”, a mai afirmat Cioloş.

FC Brașov e în cădere liberă, Limoniu tace!

0

Autor: Adi MARICA

l Gruparea brașoveană a ajuns la șase înfrângeri consecutive în campionat, iar președintele clubului, Ioan Mărginean, nu e de găsit

FC Brașov a pierdut pe Cluj Arena, cu 1-0 meciul cu Universitatea Cluj. Reușita lui Haită din partea secundă a făcut diferența, iar brașovenii se afundă în subsolul clasamentului. Deși, în vară, se lăuda cu o deschidere totală către presă, celebrul Ioan Mărginean nu e de găsit. Obișnuitele conferințe de presă ale lui Limoniu din startul campionatului nu au mai avut loc, iar președintele nu mai e de găsit. Mărginean a fost prezent la meciul de la Cluj, după care a plecat val vârtej de la stadion. Tăcerea lui Mărginean este de neînțeles mai ales că formația brașoveană traversează o perioadă critică. Mărginean a lăsat tot greul pe interimarul Andrei Șanta, cel care a încercat să mențină o atmosferă bună în vestiar deși este conștient de valoarea îndoielnică a lotului.

Șanta, nemulțumit de arbitraj

La meciul de la Cluj, Șanta a fost trimis în tribune în minutul 33 al jocului. Motivul? A trimis mingea în teren la un aut al clujenilor. „Înainte de eliminare i-am spus centralului dă-mi și mie un fault! După câteva minute a venit eliminarea. A fost un aut pentru noi, dar tușierul a dat aut pentru clujeni. Am lovit mingea care s-a dus în teren, iar centralul a scos cartonașul roșu. A vrut să se dea zmeu. În niciun caz nu l-am înjurat. De arbitraj pot spune că a fost mult prea îngăduitor pentru clujeni și mult prea aspru cu noi. Am avut și penalti la Mitroi, dar suntem obișnuiți să nu primim. Așa a fost și la Șelimbăr pe finalul meciului. Suntem prea mici pentru a beneficia de arbitraje corecte! “, a spus Șanta.


„Continuăm să facem cadouri“

Referitor la jocul prestat pe Cluj Arena, Andrei Șanta spune că elevilor săi le lipsește încrederea. „Când aduni o serie de rezultate negative și încrederea jucătorilor scade. Sunt convins că dacă am fi scos un punct din meciul cu FC Hermannstadt, băieții ar fi avut un moral bun. Din păcate, continuăm să facem cadouri și ne costă scump. La faza golului primit este o greșeală mare în defensivă. Am jucat cu trei fundași centrali pentru a da o siguranță mai mare în apărare. Știam că cei de la U Cluj scot mingea la margine pentru a veni cu centrări, iar atunci când au ocazia trag din orice poziție. Dacă am fi reușit să evităm golul primit, sunt convins că, pe finalul jocului, am fi avut mai multe spații să lovim pe contraatac. Asta este, mergem mai departe, mai sunt trei jocuri din care sper să obținem cât mai multe puncte“, a spus antrenorul brașovean.

Burlacu, probleme la gambă

Marius Burlacu s-a accidentat în meciul cu U Cluj când a simțit dureri la gambă și a fost nevoit să părăsească terenul încă din minutul 16. Ieșirea lui Burlacu i-a dat peste cap planurile lui Șanta. Burlacu a fost înlocuit cu Roșu, astfel că Drăgoi a fost retras fundaș dreapta. Peste două săptămâni, când e programată etapa a 14-a, FC Brașov o întâlnește pe teren propriu pe Poli Timișoara. Pentru acest joc, Andrei Șanta va fi suspendat, la fel și portarul Daniel Mutu, iar cel mai probabil, Leonte și Burlacu nu vor putea fi recuperați.

România s-a clasat pe locul 1 pe naţiuni la Mondialele de Ashihara Karate

0

În perioada 3-7 noiembrie, lotul național de Ashihara Karate al României a participat la Campionatul Mondial de Ashihara Karate care a avut loc la Sala Polivalentă din București. România s-a clasat pe locul 1 în clasamentul general pe națiuni. 300 de sportivi au participat la Campionatul Mondial de la Bucureşti, din Danemarca, Rusia, Cehia, Sri Lanka sau Uzbekistan. Sportivii au concurat la două secţiuni: kata – probă pentru sportivii ce fac parte din toate categoriile de vârstă: cadeţi, juniori, seniori; kumite – probă destinată sportivilor din categoriile de vârste cuprinse între 14 şi +35 de ani: cadeţi, juniori, seniori şi veterani. Sportivii Academiei de arte martiale “Nicu Dascălu” din Brașov au contribuit cu cele mai multe puncte pentru obținerea medaliei de aur a României în clasamentul pe națiuni.
ALEXANDRU COJOCARIU: Loc I – kata individual (seniori masculin), Loc I – kumite (seniori masculin – 60 kg)
BIANCA ARNOCZ: Loc I – kata individual (-18ani), Loc I – kata echipe (-18ani), Loc III – kumite (-18 ani feminin -55kg)
RADU NICA: Loc I – kata echipe (-18ani), Loc III – kumite (-16 ani masculin -60 kg)
FLAVIU GLIGA: Loc I – kata echipe (-18ani)
SABRINA DRAGICI: Loc I- kumite (-14 ani feminin +45 kg)
PETRU HOGEA: Loc II – kumite (SENIORI masculin +90 kg)
COSMIN PRELIPICEANU: Loc II – kumite new style (SENIORI masculin -70 kg)
BOGDAN CURIMAN: Loc II – kumite (veterani -80 kg)
ADRIAN LUPU: Loc III – kumite (veterani -80 kg)
ROBERT COLȚEA: Loc III – kata (cadeți -14 ani)
PETRE BULGARU:Loc III – kumite ( SENIORI masculin -90 kg)
NELUTU PAVELUC: Loc II – kumite ( VETERANI masculin + 80 kg)
GEORGE LUPAN: Loc III- kumite new style (SENIORI masculin -70 kg)

Se retrage Dan Gîrtofan? „Nu mai vreau să mă milogesc după bani la nimeni“

0

l Dublul campion național de raliuri a ajuns la capătul puterilor după „cel mai urât sezon pe care l-am avut în cei 26 de ani de carieră“

Campionul brașovean de raliuri Dan Gîrtofan (53 de ani) a avut multe așteptări de la sezonul recent încheiat. Din păcate, viața i-a aruncat în față câteva provocări majore. „2021, un an greu, urât, care mi-a lăsat cu urme adânci în suflet legat de oameni în general. E cel mai urât sezon pe care l-am avut în cei 26 de ani de carieră. Au mai fost ani în care n-am avut bani, dar parcă aveam oameni lângă mine. Acuma și aceia au mai dispărut! “, spune „Giri “.

„Ne-am trezit în mijlocul sezonului fără buget“

Deși începutul sezonului a fost unul bun, cu o victorie la Winter Rally Covasna, lucrurile au luat apoi o întorsătură proastă. „Pentru mine a fost al 26-lea sezon încheiat complet. Vrând, nevrând a trebuit să merg la toate etapele, deși am întâmpinat probleme mari financiare. Am început cu dreptul, cu o victorie la Raliul Zăpezii, la Covasna. Mai mult decât atât, faptul că am legat un parteneriat cu o firmă destul de mare, ne dădea încredere în ceea ce putem să reușim. Din păcate, acel parteneriat s-a dovedit a fi un mare fiasco. Adică a fost cu totul și cu totul o firmă neserioasă. Efectiv nu am văzut niciun ban de acolo, nu am avut nicio susținere, doar am fost duși cu vorba. Astfel că ne-am trezit în mijlocul sezonului fără buget și a trebuit să regândim strategia din mers. Fără bani, atunci a fost un moment în care am decis să mă opresc. Doar că așa e, oamenii care sunt cu adevărat de bine și îți doresc lucruri frumoase, sar și vin lângă tine când ai cea mai mare nevoie. Și aici țin să-i mulțumesc lui Dan Daneliuc , care în momentul în care ne-a văzut că suntem «strânși în corzi», ne-a sărit în ajutor și ne-a oferit sprijinul financiar necesar să putem participa și la etapele rămase până la finalul anului. Îi rămânem îndatorați pentru acest gest și eu îi spun că nu o să rămân dator față de el”, spune „Giri“.


„O luptă pentru viață“

Și cum este o vorbă care spune că o nenorocire nu vine niciodată singură, viața i-a mai dat o lovitură brașoveanului, chiar după raliul de casă, atunci când Giri a avut mari probleme cu coronavirusul. „După Raliul Brașovului am «înhățat» această boală nenorocită ce ne chinuie de ceva timp și a fost foarte rău pentru mine, deoarece m-a «trântit» extrem de grav. Am avut două săptămâni petrecute în terapie intensivă și am fost la un pas să-mi pierd viața. Doar cu ajutorul medicilor, asistentelor și a oamenilor de bine am reușit să depășesc momentul. Chiar și așa, slăbit cum eram, m-am încrâncenat și am luat startul la următoarea etapă după ce am ieșit din spital. Practic nu am lipsit la niciun raliu în 2021” a spus Dan Gîrtofan.

„Am făcut curățenie în telefon“

Pilotul brașovean spune că acest eveniment i-a dat mult de gândit în ceea ce-i privesc pe așa-zișii „prieteni”. „Am făcut curățenie în telefon. Am șters jumătate din agenda telefonică pentru că încă o dată trebuie să o spun: oamenii ar trebui să se vadă la nevoie, iar în cazul meu nu s-a întâmplat așa. Am fost dezamăgit și sunt în continuare sunt dezamăgit de o grămadă de persoane care mi s-au arătat ca prieteni numai de fațadă”.

„Să le fie rușine!”

Din păcate, Raliul Sibiului avea să-i „ofere” lui Dan Gîrtofan o nouă lovitură. „Raliul Sibiului, unul trist pentru mine. Anumiți oameni, pe care i-am ajutat și cărora le-am oferit posibilitatea de evolua cu un material de top în campionat au încercat să-mi facă rău. Pentru că altfel eu nu văd niciun motiv să faci contestații și apeluri, care chiar nu-i priveau pe ei și care nu-i afectau cu absolut nimic, decât că poate că pierdeau un loc sau două în clasament la finalul cursei. Dar dacă ei așa au considerat că trebuie să câștige poziții în clasament, le urez numai de bine și să o țină așa în continuare. Să le fie rușine! ”, a spus Giri.

Un prieten, un frate, pierdut la Iași

Uneori viața este dură. Iar pentru pilotul brașovean acest lucru s-a adeverit la Raliul Iașului. Unde prietenul drag, Adrian Răspopa, a parcurs ultimii săi kilometri pe probele speciale de pe acest Pâmânt. „La Iași a fost cu adevărat o mare tragedie. Nimeni nu-și dorește să ia parte la așa ceva. Adi mi-a fost ca un frate, un prieten tare drag. A crescut lângă mine, i-am arătat ce înseamnă sporturile cu motor. De la mine din casă a pornit aventura lui profesionistă în sporturile cu motor. Eram foarte apropiați și mă doare tare că nu mai e lângă mine, mai ales că tragedia s-a întâmplat chiar de ziua mea. Tragedia de acolo ne-a dat la mulți de gândit și în sfârșit am realizat că problemele de securitate trebuie puse la punct. Că nu este o joacă. Iarăși am fost privați de un rezultat prin anularea acestui raliu. Conform regulamentului, dacă primele echipaje au făcut mai mult de 25 la sută din raliu, se puteau acorda puncte”, a dezvăluit, cu ochii în lacrimi, Dan Gîrtofan.

Evoluția lui Andrei în Bucovina, singurul lucru bun din 2021

După Raliul Iașului mai rămăseseră pentru Giri doar două etape, Cluj și Bucovina. „Conform punctajului din acest sezon, am ajuns ca la ultima etapă, Raliul Bucovinei, să trebuiască să ne prezentăm doar pentru a-l împiedica pe cel care ne urmărea să nu ne depășească în ierarhia generală la final de an. Pentru Adi Teslovan, etapa de la Bucovina conta în clasament, în vreme ce noi nu punctam, având deja în palmares trecută o etapă cu coeficient 0,6, cea de la Covasna. Și, pentru toate lucrurile grele și urâte pe care le-am trăit anul ăsta, chiar am vrut să nu cădem de pe podium. Cred că a fost unul din cele mai frumoase raliuri organizate și ne-am simțit foarte bine. Mai mult, mă bucur pentru faptul că Andrei a debutat în campionat pe un model R5 și chiar a făcut un rezultat foarte bun. Este singurul lucru frumos care mi s-a întâmplat anul acesta, asta pe lângă faptul că am scăpat cu viață în urma bolii… sincer”, a mai declarat Gîrtofan.

Bucovina, ultimul raliu pentru Giri?

Poate cea mai dificilă întrebare pentru Dan Gîrtofan este cea legată de planurile de viitor. „Gânduri de viitor? E prematur să vorbim acum. La sfârșitul raliului de la Bucovina am declarat că probabil este ultima etapă oficială la care mai iau parte. Și n-am mințit, nu vreau să-i dezinformez pe cei care mă cunosc. Este pur și simplu o realitate care vine din motive personale, nu că n-aș mai putea sa fiu performant. Eu cred că mai am un cuvânt de spus în campionat. Vom vedea în funcție de ce voi reuși peste iarnă. Dar fără cerșetoreală și eforturi supraomenești cum am făcut de multe ori. Nu mai vreau să mă milogesc după bani la nimeni. Cei care vor să obțină o imagine bună și să se alăture unei echipe frumoase cu piloți talentați, cu oameni tineri, curați și cinstiți, sunt așteptați să o facă. Doresc ca măcar Andrei să reușească să participe în sezonul viitor.“, a încheiat Giri.

”Discută” pe 30 miliarde de euro: Prima negociere între PSD, PNL și UDMR, pentru formarea unui nou guvern

0

l Se ia în calcul extinderea numărului de ministere la 20, de la 18 în prezent, dar și o schimbare a Constituției

Liderii celor trei partide au avut o primă discuție împreună, convenind de principiu echipele de negociere și obiectivele din programul de guvernare ce ar urma să fie agreate. Principalele declarații:

Florin Cîțu, PNL:

Am discutat doar pe programul de guvernare, pe partea economică și socială, apoi mergem mai departe.
Sunt de acord cu orice majorare de pensii, ca și până acum, în funcție de cât ne putem permite. De principiu, PNL a comunicat elementele importante pentru noi – nu vom crește taxele.
La PNRR nu se poate schimba nimic (PSD nu este de acord cu ridicarea vârstei de pensionare). PNRR a fost aprobat într-o anumită formă. Nu se poate modifica nimic o perioadă lungă de timp.
Nu am discutat despre ministere, nici despre funcția de premier, dar este o discuție pentru extinderea numărului de ministere la maximum 20. Cine ia funcția de premier poate avea de exemplu mai puține ministere, vom vedea.

Marcel Ciolacu, PSD:

Programul ar trebui să fie făcut cu măsuri pe termen scurt și mediu. Trebuie să creștem nivelul de trai până în martie și să depășim iarna.
Este o împărțire a ministerelor în funcție de ponderea din Parlament. Nu am intrat pe detalii dacă se mărește numărul de ministere. Va rămâne ponderea dată de români la alegerile generale.
Mai sunt patru state cu cota unică în Europa, nu vrem să rămânem ultimii. Ar trebui să fie un program comun discutat la anul, pentru bugetul pe anul viitor. Este o discrepanță imensă în societate între săraci și bogați. Statul român trebuie să intervină. Să vedem practica europeană, să vină specialiștii cu propuneri, iar un an de zile avem timp să discutăm acest subiect.
Am văzut cum a funcționat justiția fără SIIJ și vedem cum funcționează cu această secție. Bine ar fi s-o putem face și mai funcțională.
Sperăm ca săptămâna viitoare să fie trecută rectificarea bugetară printr-un guvern nou sau prin parlament. Sper că săptămâna viitoare să avem un guvern nou.

Kelemen Hunor, UDMR:

Am făcut un calendar ca să venim cu guvernul în Parlament pe 17-18 noiembrie. Am început discuția pe ministere
Dacă reușim să ne înțelegem pe program și pe acordul politic se poate ajunge și la funcția de prim-minstru. Am început discuția pe ministere. Eu spun că vom găsi o soluție care va include atât principiile legate de cifre, cât și principiul politic, pentru că aici vorbim de ceva mai consistent fiind acest lucru înseamnă că vrem să mergem cu un program consistent, inclusiv reforma statului prin reforma Constituției. Când vorbim de o majoritate atât de largă trebuie să ai și un deziderat serios, dincolo de problemele urgente legate de pandemie, de inflație, de prețul energie, de investiții
O coaliție formată din trei partide înseamnă și vicepremieri. Este o variantă de lucru și este ceva sănătos. Am început discuțiile și trebuie să vedem. Am format echipele, de mâine dimineață continuăm discuțiile. Am făcut un calendar ca să finalizăm discuțiile până la începutul săptămânii viitoare, ca să venim în Parlament pe 17-18 noiembrie. Am spus că mâine dimineață încep discuțiile pe programul de guvernare pe fiecare capitol separat
Eu sunt pentru cota unică și rămâne de văzut care va fi soluția. Eu cred că nu e bine să schimbi permanent sistemul de impozitare. La PNRR lucrurile sunt foarte simple. Am plecat pe un drum, există un acord cu Comisia Europeană pentru aceste reforme și trebuie să continuăm cu reformele
Președintele UDMR a mai declarat că până zilele trecute partidul său a susținut refacerea coaliției cu USR dar „în momentul în care am rămas singuri cu această ideea nu am mai insistat. Când rămâi singur cu ideea ta, la un moment te oprești.”
Negocierile dintre cele trei partide se reiau astăzi dimineață.

Ciobănescul carpatin, noua mascotă a echipei naţionale a României

0

FRF a luat decizia de a găşi o mascotă pentru echipa naţională de fotbal, iar ciobănescul carpatin a fost alegerea şefilor federaţiei. La reunirea lotului lui Mirel Rădoi, jucătorii s-au întâlnit cu noua mascotă. ”Surpriză de proporţii la antrenamentul de aseară al tricolorilor! Pe terenul de antrenament unde Mirel Rădoi şi staff-ul său tehnic organizau la Mogoşoaia şedinţa de pregătire, alături de jucători, şi-a făcut apariţia noua mascotă a suporterilor tricolori! Ciobănescul carpatin! Iar aceasta nu a fost singură, ci însoţită chiar de nişte pui veritabili de ciobănesc! Penny, sponsorul principal al primei reprezentative, a ales acest simbol naţional, ciobănescul carpatin, pentru mascota suporterilor. (…) Tricolorii au pasat şi au tras la poartă împreună cu mascota, s-au amuzat cu minunaţii ciobăneşti jucăuşi şi s-au bucurat că pot simţi astfel spiritul suporterilor tricolori înaintea unui meci atât de important precum cel cu Islanda.Toţi jucătorii şi-au făcut poze şi clipuri video cu noul prieten, mascota care a promis că îi va susţine necondiţionat, la toate meciurile”, se arată pe site-ul FRF. În ultimele două etape ale Grupei J a preliminariilor Campionatului Mondial din 2022, România va evolua, acasă, cu Islanda, la 11 noiembrie, şi cu Liechtenstein, în deplasare, la 14 noiembrie. Aflaţi pe locul 2 în clasamentul grupei, „tricolorii” sunt siguri de calificarea la barajul de accedere la CM dacă vor câştiga ambele partide.

(P) Cele mai bune SSD-uri în 2022

0

SSD-ul este o parte extrem de importantă a laptopului tău, prezentă inclusiv în cazul calculatoarelor de tip dekstop. Bineînțeles, unele laptopuri sau calculatoare au la baza sistemului de funcționare un HDD în loc de SSD, o componentă cu rol similar.
Aceste componente permit procesarea comenzilor și respectiv a informației în timpul funcționării, iar capacitatea lor de stocare exprimată în MB determină memoria internă pe care dispozitivele o pun la dispoziția utilizatorilor în vederea salvării fișierelor, a documentelor și a aplicațiilor, care vor fi stocate în calculator.

Tehnologia a avansat iar astăzi regăsim pe piață numeroase tipuri de SSD-uri pe care noi le putem alege după nevoi astfel încât să personalizăm un calculator în funcție de propriile preferințe. De asemenea, poate fi inclusiv necesar să apelezi la un nou SSD în cazul în care acesta prezintă o serie de defecțiuni, caz în care laptopul nu va mai funcționa în mod corespunzător și va da o serie de erori de funcționare, inclusiv posibilitatea ca calculatorul să nu se mai aprindă.

Dacă și tu ești axat pe tehnologie și îți dorești cele mai bune performanțe de la dispozitivul inteligent pe care-l ai în uz și care funcționează în baza unei memorii SSD sau HDD, iată câteva informații prețioase pe care trebuie să le cunoști și inclusiv o serie de sugestii cu privire la cele mai populare tipuri de SSD din 2022, pe care le poți adăuga pe lista de dorințe.

Iată cele mai bune SSD-uri în 2022 conform onlaptop, centru de reparații laptopuri.

SSD vs HDD

Deși scopul acestor componente este același, sprijinind întreaga funcționare de bază a oricărui PC portabil și nu numai, între cele două există și o serie de diferențe. Cunoașterea lor te poate ajuta să faci cea mai bună investiție astfel încât să te asiguri că vei beneficia ulterior de performanțele mult visate.

Ca de exemplu, SSD-urile sunt renumite pentru rapiditatea cu care acestea preiau informația și o prelucrează, necesitând un timp mult mai scurt față de un HDD. Despre device-urile cu SSD se spune deseori că au capacitatea de a funcționa cu “viteza luminii” în timp ce, la HDD, timpul de așteptare este mai îndelungat. Însă, datorită stocării pe microcircuite ce ale loc în cazul SSD-urilor, comparativ cu stocarea de tip magnetic în cazul HDD-urilor, deseori este întâlnit ca laptopurile cu SSD să fie relativ mai zgomotoase în operare.
O diferență majoră semnalată de-a lungul timpului între cele două componente este însăși capacitatea de stocare. HDD-urile beneficiază de un plus la acest capitol unde, se regăsesc în variante cu memorie flash mult mai generoasă, dar dimensiunile lor sunt pe măsură comparativ cu SSD-urile.

Cum te ajută toate aceste informații în alegerea unui SSD/HDD

În primul rând, știm că majoritatea calculatoarelor se bazează azi cu precădere pe SSD-uri, motivele fiind destul de evidente – oricine își dorește dispozitive cu o funcționare rapidă, dar și cu performanțe pe măsură. Iar SSD-urile par a fi o soluție excelentă. Dar sunt și persoane care au nevoie de o memorie mai generoasă, caz în care pot opta pentru dispozitive cu HDD. Dacă alegi să treci de la SSD la HDD și viceversa trebuie să te asiguri că device-ul tău permite acest lucru și că scopul laptopului este compatibil cu capacitatea de stocare a acestuia.

4 SSD-uri de top în 2022

Ești curios către ce modele de SSD-uri te-ai putea orienta în 2022, drept un viitor upgrade? Iată câteva sugestii.

• ADATA Ultimate SU650, SATA III
Acesta poate fi unul dintre SSD-urile viitorului datorită memoriei de 120 GB, a dimensiunii compacte de doar 2.5 inch, respectiv o viteză de citire de 520 MB/s și cea de scriere de 320 MB/s. Are un raport calitate-preț excelent, așa că este o opțiune demnă de luat în considerare chiar și pentru cei cu un buget redus.

• Seagate BarraCuda Q1
Un astfel de SSD este excelent pentru calculatoarele destinate mediului profesional, fiind mai puțin întâlnite pe piața utilizatorilor clasici. Acest SSD vine cu o memorie de stocare de 240 GB, atunci când vorbim de generația SATA III, a cărui dimensiune este la fel de compactă. Are o viteză de scriere de aproximativ 535 MB/s și o viteză de citire de aproximativ 480 MB/s.

• Samsung 870 EVO
Acest SSD vine cu o capacitate de 250 GB cu aceleași caracteristici tehnice de bază, prezentate anterior. Desigur, diferă viteza de scriere și cea de citire cu respectiv 560 MB/s și 530 MB/s, având capacitatea de a se transforma într-un SSD excelent pentru numeroase activități clasice în utilizarea calculatorului.

• Samsung 980 PRO
Topul SSD-urilor de tip M2 este câștigat cu ușurință tot de către Samsung care, vă pune la dispoziție o componentă cu capacitate excelentă de stocare de 1TB, o rată de transfer de 7000 MB/s și 5000 MB/s viteza de scriere, cu până la 12 ori mai puternic decât un SSD obișnuit. Ar putea fi alegerea excelentă în cazul în care tehnologia este cea mai mare pasiune sau dacă îți dorești un upgrade serios.

Bineînțeles, acestea sunt doar câteva dintre opțiunile care vor face furori în 2022 pe care ni le aduc în atenție adevărații profesioniști. Dă-ne de știre dacă și tu ai descoperit un SSD care s-ar putea transforma în componenta viitorul.

Diplomați: V-ați descurcat bine! Delegaţie a OMS, în vizită la Braşov, pentru a evalua măsurile anti-pandemie

0

l Testările sunt foarte importante!

O delegație a Organizației Mondiale a Sănătății s-a aflat în ultimele zile la Brașov pentru o vizită la principalele unități medicale din oraș, la centre de vaccinare și la două comunități defavorizate din județ. Vizita s-a făcut la invitația fostului coordonator al UPU-SMURD Brașov, medicul Cristina Vecerdi, actualmente deputat PNL DE Brașov.
Delegația OMS a vizitat Spitalul Județean Brașov – unitatea medicală care tratează cele mai grave cazuri de infecție cu COVID-19 și deține și o secție modulară cu paturi de ATI pentru a prelua pacienții care au nevoie de oxigen. De asemenea, a vizitat și Maternitatea Brașov, care preia cazurile de gravide cu COVID-19, în încercarea găsi împreună cele mai bune soluții de a aborda pandemia de COVID-19.

În schimb, reprezentanții OMS nu au ajuns la Spitalul de Boli Infecțioase, cel care la începutul pandemiei a fost primul spital COVID din județul Brașov. Oficialii au vrut să vadă și cum se desfășoară activitatea de vaccinare în Brașov, astfel că au vizitat centrul amenajat recent la Sala Sporturilor. Pe agenda delegației s-au mai aflat și vizite la Spitalul municipal Săcele dar și în comunitățile vulnerabile de la Săcele și Apața. „După cum ştiţi, sunt aici de câteva săptămâni, mă întâlnesc cu comunităţi şi diferiţi stake-holderi şi oameni care iau decizii. Am văzut multe lucruri, am vorbit cu mulţi oameni, dar acum vrem să ne întoarcem şi să aprofundăm cunoştinţele şi să vedem câteva dintre soluţiile identificate în lupta cu pandemia, să vedem dacă într-adevăr funcţionează în teren. Azi am avut câteva discuţii foarte bune cu domnul prefect şi cu directorul DSP şi sunt câteva provocări şi soluţii pe care le-am identificat”, a spus reprezentanta delegaţiei OMS, Dr. Heather Papowitz, specializată în management de criză. Ea a amintit despre importanţa testării şi a diagnosticării precoce a infecţiilor cu COVID-19, astfel că a cerut atât medicilor, cât şi cetăţenilor, „disponibilitate şi deschidere spre testare”. „Este foarte important să se facă testări cât mai devreme, iar cei pozitivi să primească îngrijire cât mai repede”, a spus specialista OMS.

Reprezentanta OMS insistă pe importanţa vaccinării şi a dotării corespunzătoare a spitalelor

Delegaţia a vizitat Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă şi Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie, iar concluziile au fost că acestea s-au descurcat bine în pandemie, până acum. „Ne-am uitat puţin la sistemul medical, pornind de la spitale. Trebuie ca medicii să aibă toate echipamentele de care au nevoie ca să îi diagnosticheze devreme pe oameni şi să lucreze cu ei, să comunice cu ei, să se vaccineze. Am fost la Spitalul Judeţean şi am discutat cu medicii de acolo, cu managerul de spital, şefii de secţii, cu cei de la farmacie şi ştim că ei lucrează non-stop, cu unitatea de urgenţă plină, cu paturile pline în spital. Este important să aibă materiale, să aibă paturi suficiente şi personal suficient. Acestea sunt toate nişte provocări mari, însă oamenii din spital fac o treabă extraordinară. Am fost şi la Maternitate şi am vorbit cu personalul de acolo despre sarcina în COVID. Coronavirusul sporeşte riscurile atât pentru mamă, cât şi pentru copil, de aceea este foarte importantă vaccinarea, pentru a oferi un grad mai mare de protecţie în această perioadă (a sarcinii, n.r). Am fost impresionată să văd şi munca pe care o fac angajaţii de la acest spital”, a încheiat reprezentanta OMS. Aceasta s-a declarat satisfăcută şi de centrul de vaccinare de la Sala Sporturilor şi spune că a fost bucuroasă să vadă că oamenii stăteau la coadă aici, pentru a intra la vaccinare.

Dr. Cristina Vecerdi: „Vaccinarea poate opri pandemia, dar nu este singura unealtă”

Prezentă în această vizită, alături de reprezentanta OMS, dr. Cristina Vecerdi, fostă coordonatoare UPU-SMURD Braşov a insistat şi ea pe importanţa vaccinării dar şi pe implicarea tuturor factorilor care pot conta în oprirea pandemiei şi pe verificarea mai atentă a modului în care se respectă regulile de prevenţie. „Discuțiile noastre s-au concentrat pe analizarea situației din România, dar și pe lecțiile învățate până acum. Ce pot să vă spun este că rezolvarea acestei probleme se află în mâinile noastre, ale liderilor, ale medicilor, ale societății civile. Avem uneltele pentru a opri pandemia. Vaccinarea poate opri pandemia, dar aceasta nu este singura unealtă. Vaccinarea împiedică apariția formelor severe și foarte grave și scade presiunea pe secțiile de terapie intensivă. Totuși, avem o mulțime de alte unelte la dispoziție și cred în această direcție trebuie întărite acțiunile. Este vorba de metodele de prevenție ce țin de sănătatea publică și le spunem din martie 2020: respectiv purtarea măștii, evitarea locurilor aglomerate, păstrarea distanței fizice, igiena mâinilor. Cred că la nivelul coordonatorilor trebuie luate măsuri și întărite modalitățile de urmărire a respectării regulilor”, a declarat dr. Vecerdi.

„Oamenii nu ar trebui să își ia informațiile numai de pe Facebook”

În ceea ce privește reticenţa faţă de vaccinare, dr. Vecerdi spune că nu este o problemă doar în România, însă ea trebuie gestionată mai atent. „Reticență este peste tot. Depinde cum gestionezi o astfel de situație prin autoritatea statului, prin reglementări corecte, astfel încât acestea să fie aplicate. Poate că nu a fost o comunicare. De asemenea, un alt motiv al reticenței ține de educația sanitară, care lipsește cu desăvârșire în școli”, a amintit fosta coordonatoare UPU-SMURD, care insistă pe o deschidere a comunicării, în ceea ce priveşte pandemia şi vaccinarea, mai ales în mediul rural. „Specialiştii trebuie să meargă pe teren și să le ofere oamenilor informațiile necesare. Oamenii nu ar trebui să își ia informațiile numai de pe Facebook”, a declarat dr. Cristina Vecerdi.

Organismul tău consumă permanent resurse pentru a produce energie, a repara țesuturi, a susține imunitatea și a menține funcționarea normală a sistemului nervos, a mușchilor și a oaselor. Alimentația oferă majoritatea vitaminelor, mineralelor și celorlalți nutrienți necesari acestor procese.

Un meniu variat nu elimină orice risc de deficit, mai ales în sarcină, în cazul dietelor restrictive, al unor afecțiuni digestive sau al tratamentelor de lungă durată. În acest articol afli ce sunt nutrienții, care sunt sursele lor alimentare, ce simptome necesită o evaluare medicală și de ce suplimentele cer atenție.

Ce sunt nutrienții și de ce are nevoie organismul de ei

Nutrienții sunt substanțe pe care corpul le preia din alimente și băuturi. Ei ajută la formarea țesuturilor, producerea energiei și reglarea reacțiilor biochimice. Îi poți împărți în două categorii principale:

Apa și fibrele alimentare completează acest tablou. Apa contribuie la hidratare și transportul nutrienților, iar fibrele susțin tranzitul intestinal, sațietatea și controlul glicemiei. O dietă cu multe calorii, dar cu puține alimente nutritive, poate favoriza oboseala și aportul insuficient de micronutrienți.

În categoria vitaminelor din grupul B intră și folatul. În anumite situații, medicul poate discuta despre aportul de folat și despre produse precum acidul folic de la DrMax, însă alegerea dozei trebuie individualizată. Poți consulta și pagina despre acidul folic, care explică pe scurt funcțiile sale biologice.

Vitaminele: liposolubile și hidrosolubile

Vitaminele sunt compuși organici pe care îi obții mai ales prin alimentație. Ele se împart în vitamine liposolubile și hidrosolubile, în funcție de modul în care corpul le absoarbe și le stochează.

Vitaminele liposolubile A, D, E și K se absorb împreună cu grăsimile alimentare. Organismul le poate depozita, astfel că dozele mari, luate fără recomandare, pot crea probleme.

Vitaminele hidrosolubile includ vitamina C și vitaminele din complexul B. Organismul le stochează în măsură limitată, deci alimentația regulată contează.

Vitamina C participă la formarea colagenului și crește absorbția fierului din surse vegetale. Ardeiul gras, kiwi, citricele, căpșunile și broccoli sunt exemple accesibile. Vitaminele B susțin metabolismul energetic, formarea celulelor sanguine și funcția sistemului nervos. Le găsești în leguminoase, cereale integrale, carne, pește, ouă, lactate, nuci și semințe.

Mineralele importante: de la calciu la iod

Mineralele sunt elemente anorganice pe care le preiei din apă și hrană. Unele, precum calciul și magneziul, sunt necesare în cantități mai mari. Altele, inclusiv fierul, zincul, iodul și seleniul, se consumă în cantități mici.

Calciul susține structura oaselor și a dinților, contracția musculară și coagularea. Îl găsești în lactate, sardine cu oase, tofu fortificat, broccoli și băuturi vegetale fortificate.

Fierul intră în compoziția hemoglobinei, proteina care transportă oxigenul în sânge. Carnea și peștele conțin fier hemic, pe care organismul îl absoarbe mai ușor. Lintea, fasolea, năutul și semințele oferă fier non-hemic. Asociază aceste alimente cu surse de vitamina C, de exemplu o salată cu ardei lângă o porție de linte.

Magneziul participă la funcția musculară și nervoasă. Îl poți obține din semințe de dovleac, migdale, leguminoase, cacao și cereale integrale.

Potasiul și sodiul influențează echilibrul lichidelor și tensiunea arterială. Cartofii, fasolea, spanacul, bananele și avocado pot crește aportul de potasiu. Limitează sarea din mezeluri, snacksuri și semipreparate.

Iodul ajută organismul să producă hormoni tiroidieni. Peștele, lactatele, ouăle și sarea iodată consumată moderat reprezintă surse frecvente. Persoanele cu boli tiroidiene trebuie să ceară sfatul endocrinologului înainte de a folosi produse cu iod.

De ce nu există o doză potrivită pentru toată lumea?

Necesarul de nutrienți diferă în funcție de vârstă, sex, greutate, sarcină, alăptare, activitate fizică, dietă, boli cronice și medicamente. Valorile de referință de pe etichete oferă orientare generală, însă nu stabilesc nevoile tale personale.

Acordă atenție suplimentară dacă:

Medicul poate recomanda analize țintite, precum hemoleucograma, feritina, vitamina B12 sau vitamina D, în funcție de simptome și istoricul tău medical.

Semne care merită discutate cu medicul

Oboseala, căderea părului sau crampele musculare pot apărea din multe cauze. Nu indică automat un deficit de vitamine sau minerale. Programează un consult dacă observi simptome persistente, precum:

Nu începe produse cu vitamine sau minerale înaintea analizelor fără să întrebi medicul. Unele pot modifica rezultatele și pot îngreuna interpretarea lor.

Suplimentele: când pot ajuta și ce riscuri au

Suplimentele nu înlocuiesc mesele echilibrate. Alimentele oferă, pe lângă vitamine și minerale, fibre, proteine și alți compuși utili pentru sănătate.

Medicul sau farmacistul poate evalua dacă există un motiv documentat pentru suplimentare, de exemplu un deficit confirmat, sarcina, malabsorbția sau o dietă care exclude grupe alimentare. Evită alegerea produselor pe baza simptomelor observate online.

Excesul poate produce efecte adverse. Vitaminele A, D, E și K se pot acumula în organism. Fierul poate provoca tulburări digestive și poate fi periculos în exces. Zincul în cantități mari poate reduce absorbția cuprului, iar potasiul poate deveni riscant pentru persoanele cu boală renală sau pentru cele care iau anumite medicamente pentru tensiune.

Verifică mereu eticheta, ingredientele și doza totală din toate produsele pe care le folosești. Spune medicului și farmacistului despre tratamentele curente, inclusiv despre produsele fără prescripție.

Cum construiești zilnic un meniu bogat în micronutrienți

Pentru utilizare uzuală, urmărește diversitatea alimentară pe parcursul săptămânii. Poți porni de la câteva alegeri simple:

Variază tipurile de fructe și legume, gătește blând și limitează alimentele ultraprocesate. Controalele medicale regulate completează măsurile de prevenție.

Acest articol are scop informativ și nu înlocuiește consultul medical de specialitate.

Iarna pune presiune pe ținutele de zi cu zi: diminețile reci, ploaia, trotuarele umede și diferențele de temperatură dintre exterior și birou cer alegeri practice. Accesoriile potrivite te ajută să rămâi confortabil, fără să încarci ținuta cu multe piese. În continuare, descoperi șase categorii utile și sfaturi simple pentru a le alege și combina.

1. Căciula care protejează fără să încarce ținuta

Căciula devine utilă în zilele cu vânt, temperaturi scăzute sau precipitații. Pentru utilizare uzuală, alege un model din lână, amestec de lână sau fibre tehnice care se usucă repede. Modelele din bumbac se potrivesc mai bine toamna, deoarece absorb umezeala și pot păstra senzația de rece pe vreme umedă.

Un beanie simplu, fără logo-uri mari, se integrează ușor într-o ținută casual cu geacă matlasată, jeanși și bocanci. Dacă porți un palton, alege un tricot fin, în nuanțe de gri, bleumarin, maro închis sau negru. Căciulile cu manșetă acoperă bine urechile și funcționează pentru drumurile zilnice pe jos sau pentru ieșirile de weekend.

Pentru o alegere echilibrată, verifică trei detalii:

2. Fularul potrivit pentru frig, birou și timp petrecut afară

Fularul protejează zona gâtului și completează firesc o ținută de sezon. Un model gros, tricotat, merge bine cu o parka, o geacă matlasată sau o jachetă din lână. Pentru birou ori întâlniri, o eșarfă mai subțire, din lână fină sau amestec cu cașmir, arată mai îngrijit alături de un palton.

Nu trebuie să potrivești perfect fularul cu căciula și mănușile. Este suficient să alegi culori apropiate ca intensitate. De exemplu, un palton gri poate merge cu un fular bleumarin, verde închis sau bordo. O geacă neagră permite și un model discret în carouri, dacă restul ținutei rămâne simplu.

În zilele cu navetă, laptopul și documentele au nevoie de protecție împotriva umezelii. Un rucsac cu fermoare bine acoperite sau o geantă structurată poate organiza mai ușor lucrurile personale. Modelele de genți pentru bărbați oferă opțiuni potrivite atât pentru ținute office, cât și pentru ieșiri mai relaxate.

3. Mănușile pentru confort și libertate de mișcare

Mâinile se răcesc repede, mai ales dacă aștepți transportul în comun, conduci sau petreci mult timp afară. O garderobă de iarnă funcționează mai bine cu două tipuri de mănuși: o pereche mai elegantă și una practică, pentru activități zilnice.

Mănușile din piele se potrivesc cu paltoane, pantaloni din stofă și ghete Chelsea. Maroul închis arată bine lângă ghete și curele în aceeași familie cromatică, iar negrul se potrivește ușor cu ținute în tonuri reci. Pentru o opțiune cu aspect îngrijit, poți consulta selecția de mănuși de piele pentru bărbați.

Pentru plimbări lungi, condus sau activități în aer liber, alege mănuși tricotate cu căptușeală ori modele tehnice cu inserții antiderapante. Unele au zone compatibile cu ecranele tactile, utile dacă folosești telefonul des. Probează-le înainte: degetele trebuie să se miște natural, iar materialul nu trebuie să strângă palma.

4. Șosetele și ghetele care mențin picioarele uscate

Șosetele influențează confortul mai mult decât pare la prima vedere. Lâna merinos ajută la reglarea temperaturii și gestionează umezeala pentru utilizare uzuală. Pentru bocanci, poți alege șosete mai groase, cu zone întărite la călcâi și vârf. În ghetele elegante, o variantă medie ca grosime lasă suficient spațiu piciorului.

Evită șosetele foarte groase în încălțăminte strâmtă. Piciorul stă comprimat, circulația poate avea de suferit, iar senzația de frig apare mai repede. Ghetele pentru oraș au nevoie de talpă aderentă și de un material care rezistă la umezeală. După purtare, îndepărtează urmele de sare cu o lavetă ușor umedă și lasă încălțămintea să se usuce natural, departe de calorifer.

5. Rucsacul sau geanta pentru zilele aglomerate

O geantă bine aleasă păstrează organizate obiectele pe care le porți zilnic: laptopul, încărcătorul, agenda, portofelul sau o pereche de mănuși de rezervă. Pentru navetă, rucsacul cu compartiment separat pentru laptop și spate căptușit oferă mai mult confort. Pentru birou, o geantă structurată sau o servietă din piele se potrivește cu un palton și ghete curate.

Alege un format proporțional cu rutina ta. Un rucsac mare nu ajută dacă porți doar câteva lucruri, iar o geantă mică devine incomodă dacă transporți zilnic documente sau echipamente. Negrul, bleumarinul și maroul se asortează ușor cu majoritatea hainelor de iarnă.

Construiește garderoba de iarnă treptat, pornind de la piesele pe care le vei purta cel mai des. Alege materiale potrivite pentru vreme, culori ușor de combinat și dimensiuni confortabile. Astfel, fiecare accesoriu își găsește locul în ținutele tale de zi cu zi.

Dosarele și documentele în lucru se pot acumula rapid, mai ales în birourile în care sunt gestionate facturi, contracte, formulare și proiecte. Când toate ajung pe aceeași suprafață, activitățile zilnice devin mai dificile: spațiul pentru calculator și notițe se reduce, iar identificarea actelor importante durează mai mult.

Suporturile pentru dosare ajută la delimitarea documentelor și la păstrarea lor la îndemână, fără să aglomereze inutil biroul. Alegerea lor depinde de dimensiunile mobilierului, formatul documentelor, volumul de lucru și frecvența consultării. O soluție potrivită pentru un post individual poate să nu fie la fel de practică într-o recepție sau într-un departament cu mai mulți colegi.

Evaluează spațiul disponibil înainte de achiziție

Începe prin a măsura suprafața biroului, rafturile din apropiere și spațiul disponibil în dulapuri sau sertare. Notează lățimea și adâncimea blatului, dar ține cont și de locul necesar pentru monitor, tastatură, mouse și activitățile de scriere. Un suport prea voluminos poate rezolva problema dosarelor, dar poate încurca restul activității.

Privește și dincolo de suprafața biroului. Un raft lateral, un corp de mobilier sau o porțiune liberă de perete pot găzdui organizatoare fără să ocupe zona de lucru.

Pentru birourile compacte, sunt utile în special:

Păstrează liberă zona în care semnezi, verifici sau completezi documente. Suportul trebuie să completeze spațiul, nu să transforme blatul într-o suprafață greu de folosit.

Organizează documentele în funcție de fluxul de lucru

Înainte să stabilești câte suporturi îți trebuie, separă documentele după frecvența utilizării și etapa în care se află. Actele consultate zilnic și cele aflate în procesare au nevoie de acces rapid, în timp ce documentele finalizate sau arhivele vechi pot fi mutate în dulapuri și cutii.

Într-un birou administrativ, poți delimita documentele în câteva categorii:

Această separare previne amestecarea documentelor urgente cu cele deja rezolvate. Într-o recepție, de exemplu, tăvile pot avea etichetele „De înregistrat”, „De distribuit” și „Finalizat”. În contabilitate, un suport vertical poate păstra dosarele furnizorilor curenți, iar documentele din perioadele anterioare pot fi depozitate separat.

Stabilește și cine este responsabil de mutarea actelor între compartimente. Dacă fiecare coleg folosește alte reguli, suporturile se vor umple rapid cu documente fără o destinație clară.

Alege forma și dimensiunea potrivite pentru dosare

Formatul și greutatea documentelor influențează direct stabilitatea organizatorului. Majoritatea actelor de birou sunt A4, însă mapele, cataloagele, prezentările și planurile pot avea dimensiuni mai mari. Verifică dimensiunile interioare ale suportului, înălțimea lateralelor și lățimea compartimentelor, astfel încât documentele să nu se îndoaie sau să alunece.

Suporturile verticale sunt potrivite pentru:

Tăvile orizontale sunt mai potrivite pentru coli, formulare, plicuri și documente care intră sau ies frecvent din circuit. Le poți suprapune pentru a separa etapele de lucru, cu condiția să poți scoate ușor actele din fiecare nivel.

Bibliorafturile pline și dosarele voluminoase au nevoie de o bază stabilă și de un suport rezistent. Nu le înghesui în tăvi subțiri, concepute pentru hârtii. Pentru documente numeroase, un raft solid sau un dulap poate fi o alegere mai sigură decât un organizator de birou.

Dacă gestionezi dosare suspendabile sau ai nevoie de soluții dedicate pentru arhivare, consultă gama de suporturi pentru dosare. Alege modelul în funcție de sistemul de șine, mobilierul disponibil și numărul de dosare pe care vrei să le păstrezi la îndemână!

Ține cont de material și de rezistență

Materialul trebuie ales în funcție de greutatea documentelor, frecvența manipulării și mediul în care va fi folosit suportul.

Contează și finisajele. Marginile trebuie să fie netede, baza să nu alunece ușor, iar compartimentele să nu se deformeze sub greutatea documentelor. Dacă mai multe organizatoare sunt amplasate în aceeași încăpere, păstrarea unei game cromatice unitare contribuie la un aspect ordonat.

Valorifică rafturile și spațiul vertical

Atunci când blatul este deja ocupat, mută o parte dintre documente în afara suprafeței de lucru. Rafturile deasupra sau lângă birou pot găzdui dosare consultate periodic, iar suporturile de perete pot păstra formularele și mapele subțiri la vedere.

Așază documentele folosite cel mai des la o înălțime la care ajungi fără efort. Rafturile superioare sunt mai potrivite pentru dosare consultate rar sau materiale de referință. Nu amplasa volume grele deasupra zonei în care stau angajații și verifică rezistența mobilierului înainte de încărcare.

În spațiile comune, organizatoarele trebuie amplasate astfel încât să nu blocheze trecerile, sertarele sau accesul la imprimantă. Dacă mai multe persoane folosesc același raft, rezervă compartimente distincte pentru fiecare departament ori categorie de documente.

Decide între suporturi fixe, mobile și modulare

Suporturile fixe funcționează bine atunci când documentele rămân la același post de lucru. Sunt potrivite pentru contabilitate, resurse umane sau secretariat, unde dosarele sunt consultate în mod repetat și trebuie să aibă un loc stabil.

Pentru echipele care transportă frecvent acte între birouri și săli de ședință, un organizator mobil poate simplifica activitatea. Mânerele și compartimentele bine delimitate ajută la păstrarea documentelor în ordine în timpul deplasării. Verifică stabilitatea și modul de fixare a dosarelor înainte de utilizare.

Sistemele modulare permit adăugarea de tăvi, separatoare sau compartimente pe măsură ce crește volumul documentelor. Sunt utile în birourile în care apar proiecte noi sau se schimbă periodic numărul de dosare active. Astfel, poți extinde organizarea fără să înlocuiești toate accesoriile.

Protejează documentele și folosește etichete clare

Suporturile deschise sunt practice pentru documentele curente, dar nu sunt potrivite pentru toate actele. Contractele, documentele de personal, informațiile salariale și alte materiale care conțin date sensibile trebuie păstrate într-un spațiu cu acces controlat.

Folosește sertare care se încuie sau dulapuri dedicate și evită să lași documente confidențiale pe tăvi aflate la vedere, mai ales în recepții și birouri în care intră vizitatori. Stabilește reguli clare privind persoanele care pot consulta sau muta dosarele.

Pentru celelalte documente, etichetele ajută echipa să folosească suporturile în același mod. Alege denumiri scurte și concrete, precum:

Dacă organizezi documente pentru mai multe departamente, poți completa etichetele cu numele echipei sau perioada la care se referă. Codurile de culoare sunt utile, dar păstrează aceeași convenție în toate zonele de lucru.

Verifică periodic conținutul și golește tăvile în care documentele finalizate au rămas prea mult timp. Mută actele inactive în arhivă, înlocuiește organizatoarele deteriorate și ajustează numărul de compartimente dacă volumul de lucru se schimbă. O verificare scurtă la sfârșitul săptămânii poate preveni acumularea teancurilor.

Un sistem de organizare adaptat biroului

Alegerea suporturilor pentru dosare pornește de la măsurarea spațiului și de la înțelegerea modului în care circulă documentele. Soluțiile verticale eliberează blatul, tăvile suprapozabile separă actele aflate în lucru, iar rafturile și dulapurile păstrează dosarele consultate mai rar.

Alege materiale rezistente, verifică dimensiunile și stabilește reguli simple de etichetare și utilizare. Un sistem potrivit nu trebuie să ocupe cât mai mult spațiu, ci să facă documentele ușor de găsit și de gestionat. Astfel, biroul rămâne funcțional, iar echipa își poate desfășura activitatea fără să piardă timp printre dosare și teancuri de hârtie.

Închiderea de lună ajunge adesea să însemne documente căutate în grabă, mesaje trimise seara și întrebări repetate despre aceeași plată sau factură. Antreprenorul vrea să afle rapid cum stă cu încasările, cheltuielile și taxele, iar cabinetul are nevoie de documente complete pentru a pregăti evidențele și declarațiile corect. Dacă informațiile ajung târziu sau pe canale diferite, ambele părți pierd timp.

Un flux bine stabilit reduce această presiune. Clientul știe ce documente pregătește, până la ce dată și cui le transmite. Cabinetul verifică informațiile într-o ordine clară, centralizează întrebările și oferă raportări care pot susține deciziile de business.

Ce presupune închiderea de lună în relația dintre client și cabinet

Închiderea de lună reprezintă procesul prin care firma și cabinetul contabil colectează, verifică și înregistrează documentele aferente unei perioade. Procesul include facturi emise și primite, extrase bancare, documente de casă, date despre salarii, stocuri, active și alte operațiuni care influențează contabilitatea.

Scopul nu este doar respectarea obligațiilor fiscale. O închidere realizată ordonat vă ajută să înțelegeți ce bani aveți de încasat, ce plăți urmează, care sunt costurile principale și ce obligații fiscale trebuie pregătite. Pentru rezultate stabile, informațiile comerciale trebuie să corespundă cu documentele și cu situația reală din firmă.

Responsabilitățile se împart între cele două părți. Clientul pune la dispoziție documentele primare și explică operațiunile pe care doar echipa sa le cunoaște. Cabinetul verifică documentele, efectuează înregistrările contabile și semnalează lipsurile sau neconcordanțele.

De ce apar blocaje la final de lună

Cele mai multe întârzieri nu pornesc de la o regulă contabilă dificilă, ci de la documente incomplete sau transmise târziu. O factură poate rămâne într-un e-mail, un bon fiscal într-un sertar, iar extrasul unui cont bancar secundar poate fi omis complet. Dacă aceste informații ajung în ultimele zile înainte de depunerea unei declarații, cabinetul nu mai are suficient timp pentru verificări.

Un alt blocaj apare atunci când firma folosește prea multe canale. Facturile ajung pe WhatsApp, contractele într-un e-mail, rapoartele de la procesatorul de plăți într-un folder separat, iar bonurile fiscale rămân pe hârtie. Fără o locație comună pentru documente, este dificil să verificați ce a fost predat și ce lipsește.

Mai apar neclarități și în cazul operațiunilor speciale. De exemplu, extrasul bancar poate arăta o plată de 8.000 lei către un furnizor, însă contabilul nu poate afla doar din extras dacă suma reprezintă un avans, o factură, o garanție sau un transfer între conturi. Firma trebuie să ofere contextul și documentul justificativ.

Principiul de lucru: închiderea începe pe parcursul lunii

O firmă care adună toate actele în primele zile ale lunii următoare lucrează sub presiune. O firmă care colectează documentele săptămânal poate identifica mai ușor facturile lipsă, plățile nealocate sau contractele care trebuie transmise contabilului.

Este util să stabiliți un calendar intern mai devreme decât termenele fiscale. Acest interval lasă loc pentru verificări, întrebări și corecții. Termenul intern trebuie să fie realist, acceptat de persoanele implicate și revizuit după primele luni de aplicare.

De exemplu, o firmă de servicii poate transmite documentele pe parcursul lunii, poate face o verificare internă în ultimele trei zile lucrătoare și poate preda setul final până în ziua 3 sau 4 lucrătoare a lunii următoare. Cabinetul poate trimite clarificările centralizate, iar firma le poate răspunde într-un termen convenit.

1. Emiteți și colectați documentele imediat ce apar

Primul pas începe în activitatea zilnică. Emiteți facturile către clienți imediat după livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor, în condițiile stabilite prin contract. Verificați datele beneficiarului, descrierea produselor sau serviciilor, cota de TVA aplicabilă, scadența și condițiile de plată.

O factură emisă cu date incomplete poate întârzia încasarea și poate genera corecții ulterioare. Dacă factura trebuie corectată, informați cabinetul și păstrați documentele care explică operațiunea, cum ar fi factura storno sau factura corectată. În cazul facturilor primite, salvați documentul într-un spațiu unic imediat ce îl primiți.

Pentru documentele transmise prin RO e-Factura, sistemul național administrat de ANAF, stabiliți cine verifică periodic facturile primite și cine le corelează cu bunurile sau serviciile efectiv recepționate. Documentul electronic nu explică întotdeauna întregul context comercial. De aceea, contractele, comenzile, avizele și procesele-verbale pot fi necesare pentru o înregistrare corectă.

2. Pregătiți lunar un set complet de documente și informații

Facturile reprezintă doar o parte din dosarul lunar. Cabinetul are nevoie și de informații despre plăți, încasări, numerar, angajați, stocuri sau contracte noi. Lista exactă depinde de activitatea firmei și de serviciile prevăzute în contractul cu cabinetul.

În majoritatea cazurilor, setul lunar include următoarele documente:

Înainte de predare, verificați dacă ați avut operațiuni care nu apar direct într-o factură: un împrumut acordat sau primit, o plată făcută de asociat, un avans, o achiziție de echipament, o investiție ori un contract nou de închiriere. Aceste situații trebuie comunicate din timp, deoarece pot necesita documente suplimentare sau un anumit tratament contabil și fiscal.

3. Stabiliți un punct unic pentru documente și statusuri

Documentele transmise prin mai multe aplicații se pierd ușor. Alegeți un singur spațiu de lucru: o platformă agreată cu cabinetul, un folder securizat sau un sistem de management al documentelor. Organizați fișierele pe luni și categorii, astfel încât fiecare document să poată fi identificat rapid.

O regulă simplă de denumire ajută mult. De exemplu, puteți salva o factură de achiziție în formatul „2026-09-Furnizor-Număr factură”. Pentru un document de plată, puteți include data, furnizorul și suma. Nu este nevoie de o structură complicată; este suficient ca echipa să o aplice constant.

Este util să urmăriți și statusul documentelor. Un tabel partajat poate arăta ce documente au fost încărcate, ce informații lipsesc, ce întrebări a transmis cabinetul și cine trebuie să răspundă. Limitați accesul la persoanele autorizate și păstrați istoricul modificărilor, mai ales pentru documentele financiare sau cele care conțin date personale.

4. Cabinetul verifică documentele și centralizează clarificările

După primirea documentelor, cabinetul verifică dacă acestea sunt complete, lizibile și încadrate în perioada corectă. Contabilul urmărește legătura dintre facturi, extrase bancare, încasări, plăți, documente de casă și evidențele comerciale. Dacă apar diferențe, cabinetul are nevoie de explicații înainte de finalizarea înregistrărilor.

Pentru această activitate, cabinetele folosesc de regulă un program pentru evidență contabilă, care permite preluarea structurată a documentelor, urmărirea înregistrărilor și verificarea informațiilor pe perioade. Instrumentul susține organizarea procesului, însă documentele corecte și explicațiile operaționale rămân responsabilitatea firmei.

Este mai eficient ca întrebările să ajungă într-o listă centralizată, nu în mesaje separate trimise pe măsură ce apar. O solicitare clară ar trebui să conțină documentul vizat, problema identificată, informația necesară și termenul de răspuns. De exemplu: „Plata din 18 septembrie către Furnizor X, în valoare de 2.450 lei: vă rugăm factura sau explicația plății până la data de 4 octombrie.”

Această abordare reduce mesajele urgente și oferă firmei o imagine completă asupra punctelor deschise. În același timp, cabinetul poate prioritiza situațiile care influențează raportarea, TVA-ul sau obligațiile declarative.

5. Răspundeți rapid la întrebări și validați operațiunile importante

Contabilul poate interpreta documentele în baza regulilor contabile și fiscale, însă nu poate ghici natura economică a unei tranzacții. Dacă firma a plătit un avans pentru un serviciu, a primit marfă fără factură sau a achitat o cheltuială personală cu un card de firmă, echipa internă trebuie să explice situația.

Desemnați o persoană responsabilă de relația curentă cu cabinetul. Aceasta nu trebuie să fie administratorul în toate cazurile; poate fi un coleg din financiar, operațional sau administrativ, cu acces la documentele necesare. Stabiliți și o persoană de rezervă pentru concedii sau perioade aglomerate.

Acordați atenție specială următoarelor situații:

Răspunsurile oferite la timp permit cabinetului să înregistreze corect operațiunile și să pregătească o situație financiară mai apropiată de realitatea firmei. Pentru tranzacții cu tratament fiscal complex, cereți opinia unui expert contabil sau a unui consultant fiscal autorizat înainte de a lua decizii.

6. Cabinetul reconciliază datele și pregătește raportarea

Reconcilierea înseamnă compararea mai multor surse de date pentru a identifica diferențele. De exemplu, cabinetul compară soldul contabil al contului bancar cu extrasul emis de bancă, verifică dacă încasările sunt asociate facturilor și urmărește dacă plățile au documente justificative.

În această etapă se verifică și soldurile clienților și furnizorilor, avansurile, casa, cardurile de firmă și conturile de la procesatorii de plăți. Pentru o firmă care vinde online, raportul marketplace-ului trebuie corelat cu comenzile, facturile, comisioanele și sumele efectiv încasate în cont. Dacă apar diferențe, acestea se clarifică înainte de raportarea finală.

Cabinetul poate înregistra și operațiuni specifice perioadei, cum ar fi amortizarea activelor, cheltuielile în avans sau veniturile în avans. Amortizarea reprezintă distribuirea contabilă a valorii unui activ, cum ar fi un laptop sau un echipament, pe durata sa de utilizare. Pentru firmele cu stocuri, această etapă poate include și analiza diferențelor de inventar sau a ajustărilor de gestiune.

După verificări, cabinetul pregătește raportarea convenită. În funcție de activitate, aceasta poate include situația veniturilor și cheltuielilor, soldurile de clienți și furnizori, poziția de numerar, facturile restante, principalele costuri și obligațiile fiscale estimate sau calculate.

7. Analizați raportarea, arhivați documentele și ajustați fluxul

Raportarea lunară trebuie să ofere informații utile pentru decizii, nu doar documente necesare pentru conformare. Analizați ce facturi au depășit scadența, ce plăți urmează, cum au evoluat cheltuielile și dacă există costuri neobișnuite. Dacă raportul nu răspunde la o întrebare importantă pentru firmă, cereți cabinetului o formă mai potrivită de prezentare.

De exemplu, un antreprenor care are dificultăți de lichiditate poate urmări separat facturile de încasat pe intervale de scadență: până la 30 de zile, între 31 și 60 de zile și peste 60 de zile. O firmă cu mai multe puncte de lucru poate solicita o comparație a veniturilor și cheltuielilor pe fiecare locație, dacă datele disponibile permit această analiză.

După validarea raportării, arhivați documentele și păstrați explicațiile pentru tranzacțiile importante. Stabiliți momentul în care luna se consideră închisă operațional. Dacă ulterior apare un document nou, analizați împreună cu cabinetul modul în care îl tratați și impactul asupra perioadei deja raportate.

Programați o discuție scurtă după închidere. Puteți analiza ce documente au lipsit, unde au apărut întârzieri și ce reguli trebuie ajustate. O revizuire de 15 minute, făcută lunar, previne repetarea acelorași probleme.

Cine face ce: responsabilități clare pentru client și cabinet

O delimitare simplă a responsabilităților reduce presupunerile. Clientul furnizează documente și explicații, iar cabinetul verifică, înregistrează și semnalează problemele. Contractul de prestări servicii trebuie să descrie limitele colaborării, termenele și responsabilitățile ambelor părți.

Activitate Client Cabinet
Emiterea facturilor Emite și verifică datele comerciale Poate verifica înregistrarea contabilă
Colectarea facturilor de achiziție Încarcă sau transmite documentele Verifică documentele primite
Transmiterea extraselor bancare Furnizează extrasele pentru toate conturile Reconcilează mișcările bancare
Explicarea plăților și încasărilor Oferă context și documente suport Solicită clarificări punctuale
Comunicarea operațiunilor speciale Informează imediat Analizează tratamentul contabil
Calculul obligațiilor fiscale Validează informațiile operaționale Pregătește calculele și declarațiile, conform contractului
Raportarea lunară Analizează și formulează întrebări Transmite rapoartele convenite
Arhivarea și îmbunătățirea procedurii Participă Participă

Este util să stabiliți termene interne pentru fiecare activitate. De exemplu, firma poate transmite extrasele bancare până în ziua 2 lucrătoare, poate răspunde la clarificări până în ziua 5, iar cabinetul poate transmite raportarea după finalizarea verificărilor.

Checklist practic înainte de predarea documentelor

Înainte de transmitere, parcurgeți o listă scurtă. Aceasta reduce riscul de a omite documente recurente și ajută persoana responsabilă să lucreze constant, inclusiv în perioadele aglomerate.

Păstrați checklistul într-un loc accesibil și actualizați-l dacă apar activități noi. O firmă care începe să vândă prin marketplace, de exemplu, trebuie să adauge rapoartele specifice acestei surse de venit.

Reguli de comunicare care reduc urgențele

Folosiți un canal principal pentru documente și un canal separat pentru întrebări rapide. Dacă trimiteți documentele în conversații lungi, acestea pot fi ușor omise sau pierdute între mesaje. Pentru documente, folosiți spațiul comun agreat; pentru clarificări, folosiți e-mailul sau o platformă de colaborare.

Formulați întrebările și răspunsurile cât mai concret. În loc de „Verificați plata aceasta”, transmiteți data, suma, furnizorul și explicația. În loc de „Lipsește o factură”, cabinetul poate preciza furnizorul, tranzacția și documentul necesar.

Stabiliți și o regulă pentru documentele sosite după termen. Cabinetul trebuie să analizeze dacă acestea afectează declarațiile, raportarea sau perioada contabilă deja închisă. Nu presupuneți că un document întârziat poate fi inclus automat fără consecințe; tratamentul depinde de natura tranzacției și de situația fiscală a firmei.

Indicatori utili pentru evaluarea procesului

Nu este nevoie de un sistem complicat pentru a afla dacă fluxul funcționează. Urmăriți lunar câțiva indicatori ușor de calculat și discutați rezultatele cu cabinetul.

Dacă numărul clarificărilor crește lunar, analizați cauza. Poate lipsesc rapoarte de la un procesator de plăți, poate persoana responsabilă nu are acces la toate documentele sau poate firma emite facturi din mai multe sisteme fără centralizare. Corectați cauza, nu doar efectul.

Greșeli frecvente de evitat

Predarea documentelor în ultima zi rămâne una dintre cele mai comune greșeli. Această practică lasă prea puțin timp pentru verificări și crește riscul de raportări incomplete. Este mai util să transmiteți documentele continuu și să păstrați finalul de lună pentru controlul ultimei liste de verificare.

Evitați și ideea că extrasul bancar este suficient pentru toate plățile. Extrasul arată că banii au plecat sau au intrat în cont, dar nu justifică întotdeauna scopul economic al tranzacției. Contractele, facturile, ordinele de plată, deconturile și explicațiile interne completează informația necesară.

Nu modificați facturi sau documente după ce le-ați predat fără să informați cabinetul. Dacă anulați o factură, emiteți o corecție sau primiți un document nou, transmiteți imediat schimbarea. Comunicarea la timp ajută cabinetul să actualizeze evidențele înainte de pregătirea raportărilor și declarațiilor.

O închidere de lună organizată se construiește prin pași repetați: documente colectate la timp, responsabilități clare, clarificări centralizate și raportări analizate. Începeți cu un calendar simplu și cu un checklist agreat împreună cu cabinetul, apoi ajustați procedura după primele două sau trei luni de aplicare. Pentru decizii fiscale sau contabile cu impact ridicat, solicitați întotdeauna recomandarea unui expert contabil sau consultant fiscal autorizat.

Cu exporturi de peste 3 miliarde de euro în zece ani, compania ilustrează contribuția industriei de prelucrare a lemnului la balanța comercială a României și rolul Brașovului în această industrie.

Industria de prelucrare a lemnului se numără printre sectoarele care contribuie pozitiv la balanța comercială a României, iar Brașovul ocupă un loc important pe această hartă industrială. Kronospan operează aici o unitate de producție de plăci OSB, integrată în activitatea companiei din România, ale cărei produse ajung pe piețe din Europa, Asia, Africa, America și Australia.

Un material publicat recent de Profit.ro arată că industria de prelucrare a lemnului ajută România să exporte mai mult și să importe mai puțin. Pentru o zonă cu tradiție industrială precum Brașovul, exporturile înseamnă activitate pentru fabricile locale, locuri de muncă, comenzi pentru furnizori și venituri care se întorc în economia locală.

Un exemplu relevant este Kronospan România, care operează o fabrică și la Brașov. La nivelul activității sale din România, compania exportă produse în peste 75 de țări, iar valoarea cumulată a exporturilor din ultimii zece ani depășește 3 miliarde de euro. Aceste rezultate arată că produsele fabricate în România sunt competitive și căutate pe piețe cu cerințe și standarde diferite.

Relațiile construite pe termen lung reprezintă una dintre bazele acestei performanțe. Kronospan lucrează cu parteneri care cumpără produse din România încă din 2001, inclusiv din țări precum Egipt și Japonia.

„Avem clienți cu tradiție, care cumpără de la noi încă din 2001, inclusiv din țări precum Egipt sau Japonia. Produsele realizate în România ajung și pe piețe mai îndepărtate, precum Madagascar. Activitatea de export este susținută de o echipă extinsă, cu colegi în Australia, Nigeria, China, Egipt și Japonia. Fiecare piață are propriile exigențe și standarde, iar pentru fiecare dintre acestea avem certificările și produsele care răspund cerințelor specifice”, declară Mircea Nedelea, Directorul de Vânzări al Kronospan Trading.

Această extindere geografică presupune adaptarea produselor la cerințe tehnice, standarde și certificări diferite. Exporturile nu se bazează astfel doar pe capacitatea de producție, ci și pe cunoașterea fiecărei piețe, pe relațiile comerciale construite în timp și pe capacitatea companiei de a livra produse conforme cu cerințele clienților.

Brașov, parte a unei industrii care aduce bani în economia României

Importanța activității industriale de la Brașov trebuie privită și în contextul mai larg al industriei românești de prelucrare a lemnului. Conform analizei amintite, industria lemnului și cea a mobilei au exportat împreună produse în valoare de 4,25 miliarde de euro în 2024, aproximativ dublul importurilor, generând un excedent comercial de circa 2 miliarde de euro.

Datele UN Comtrade incluse în analiză indică exporturi românești de lemn și articole din lemn în valoare de 1,941 miliarde de dolari în 2024. Dintre acestea, exporturile de plăci aglomerate au avut o valoare de 475 de milioane de dolari, iar cele de plăci fibrolemnoase, de 165 de milioane de dolari. În 2023, România s-a situat pe locul al patrulea la nivel mondial între exportatorii de plăci aglomerate.

Dincolo de aceste cifre, exportul produselor prelucrate în România înseamnă valoare adăugată creată în țară. Înainte de a ajunge la clienții externi, produsele trec prin procese industriale, controlul calității, certificare și logistică, activități care susțin locuri de muncă și servicii specializate.

Pentru Brașov, activitatea Kronospan conectează economia locală la circuite comerciale internaționale. Fabrica locală produce plăci OSB, utilizate în construcții și alte aplicații, iar activitatea sa susține producția industrială, logistica, serviciile specializate și competențele tehnice din zonă. În același timp, relațiile comerciale dezvoltate de companie pe piețele externe confirmă competitivitatea produselor fabricate în România.

Industria are nevoie de predictibilitate și de o imagine bazată pe date

Performanța la export nu elimină însă dificultățile cu care se confruntă industria. Analiza amintită mai sus semnalează birocrația, accesul dificil la materia primă, suprareglementarea și lipsa predictibilității drept obstacole care pot afecta competitivitatea companiilor românești. În același timp, o percepție publică negativă asupra întregului sector poate afecta reputația producătorilor inclusiv pe piețele externe.

Datele economice arată că industria de prelucrare transformă lemnul în produse cu valoare adăugată, exporturi, locuri de muncă și venituri pentru comunitățile locale. Exemplul Kronospan România arată concret cum o capacitate industrială dezvoltată la Brașov poate fi conectată la piețe internaționale și poate susține relații comerciale construite pe termen lung.

Cu exporturi cumulate de peste 3 miliarde de euro în zece ani și o prezență comercială extinsă la nivel global, activitatea Kronospan plasează și Brașovul pe harta industriei românești de prelucrare a lemnului. Contribuția poate fi măsurată nu doar prin valoarea produselor exportate la nivelul companiei, ci și prin legătura dintre producția locală, furnizori, servicii specializate și piețele internaționale.

În 2027, alegerea unui program de facturare ține mai puțin de aspectul facturii și mai mult de ce se întâmplă cu ea după emitere. Pentru un IMM, opțiunile se împart în trei categorii: programe de facturare, programe de contabilitate și sisteme ERP. Un program de facturare emite și transmite documente, unul de contabilitate le înregistrează, iar un ERP leagă facturarea de stocuri, plăți, cashflow și raportare.

Diferența contează într-un an în care fiecare factură trece prin RO e-Factura, apare în SAF-T și influențează decontul de TVA. O alegere potrivită reduce munca dublă dintre aplicații, iar una nepotrivită o mută doar dintr-un fișier în altul. Ghidul de mai jos compară cele trei categorii și criteriile după care alegi între ele.

Ce diferență există între un program de facturare, unul de contabilitate și un ERP?

Un program de facturare emite facturi, proforme și avize și le transmite în SPV, dar se oprește, de regulă, la document. Un program de contabilitate înregistrează documentele în conturi, generează balanța și declarațiile, însă lucrează pe date introduse sau importate din alte aplicații. Un sistem ERP reunește facturarea, gestiunea, achizițiile, cashflow-ul și raportarea în aceeași bază de date.

Pe scurt, cele trei categorii acoperă:
• programul de facturare, cu emiterea documentelor și transmiterea în RO e-Factura;
• programul de contabilitate, cu înregistrările contabile, balanța și declarațiile fiscale;
• sistemul ERP, cu fluxul complet, de la ofertă și stoc la încasare, cashflow și rapoarte.

Pentru o firmă cu câteva facturi pe lună, un program simplu de facturare poate acoperi nevoia de bază. Pe măsură ce apar stocuri, furnizori, mai multe conturi bancare și termene de plată, aceeași informație ajunge introdusă de mai multe ori, în aplicații diferite. Din această dublare apar diferențele dintre factură, extras și contabilitate.

Ce avantaje are un ERP față de un program de facturare?

Avantajul central al unui ERP este că o singură operațiune actualizează toate zonele afectate de ea. Factura emisă descarcă stocul, apare la încasări și intră în cashflow-ul previzionat, iar factura primită de la furnizor ajunge direct în achiziții și în gestiune. Rezultatul se vede în mai puține reintroduceri de date și în rapoarte disponibile fără exporturi în Excel.

Un ERP se adaptează și la specificul fiecărui domeniu, de la producție și distribuție până la servicii. Un ERP pentru companii de construcții de la QuickFin.erp, de exemplu, urmărește bugetele, contractele, costurile cu materialele și plățile pentru fiecare proiect. Într-un program de facturare clasic, aceeași urmărire înseamnă tabele separate și verificări manuale.

Ce cerințe trebuie să acopere un program de facturare în 2027?

În 2027, un program de facturare trebuie să transmită facturile în RO e-Factura în 5 zile lucrătoare de la emitere și să păstreze XML-urile validate, care reprezintă exemplarul original al facturii. Datele lui ajung apoi în SAF-T, în declarația 394 și în decontul de TVA, pe care ANAF îl compară cu decontul precompletat RO e-TVA. Orice diferență dintre aceste surse cere explicații.

Criteriile minime de verificat în 2027 sunt:
• transmiterea automată în SPV și urmărirea statusului fiecărei facturi;
• arhivarea XML-urilor validate;
• preluarea automată a facturilor primite din SPV;
• legătura cu încasările și cu reconcilierea bancară;
• compatibilitatea cu standardul european EN 16931, obligatoriu prin pachetul ViDA pentru facturile B2B intracomunitare din 2030.

Un ERP acoperă aceste cerințe din același flux, fără exporturi între aplicații. Un program izolat de facturare le acoperă doar parțial, iar restul muncii revine contabilului sau antreprenorului la închiderea de lună.

Unde se încadrează QuickFin.erp?

QuickFin.erp se încadrează în categoria sistemelor ERP construite pentru firmele din România, cu facturare, e-Factura integrată cu SPV, gestiune, achiziții și cashflow în același cont. Platforma folosește agenți AI pentru sarcini concrete: reconcilierea bancară pornită de la extrasul în format PDF, procesarea facturilor primite din SPV și răspunsuri la întrebări despre datele financiare ale firmei.

Pentru facturarea zilnică, programul de facturare cu agenți AI QuickFin ERP emite facturi, proforme și facturi storno, le transmite automat în SPV și arată statusul fiecăreia în listă.

Stocul se descarcă la emitere, notele contabile se generează automat, iar cashflow-ul previzionat se actualizează la fiecare document. Planul Lite Starter pornește de la 4,99 € pe lună plus TVA, iar planurile superioare adaugă gestiune, producție și contabilitate completă.

În 2027, un program de facturare rămâne suficient pentru activitățile foarte simple, însă firmele cu stocuri, furnizori și termene de plată câștigă mai mult dintr-un ERP care leagă documentele de bani și de raportare. QuickFin.erp oferă 30 de zile gratuite pe orice plan și 365 de zile gratuite pentru firmele înființate în ultimele 12 luni. Testează platforma pe datele firmei tale și compară rezultatul cu fluxul actual.

Te-ai mutat într-o locuință nouă, ai eliberat camera în care până acum ținea biroul sau pur și simplu nu te mai regăsești în dormitorul de acum? Amenajarea unei camere de la zero pare la început copleșitoare, dar devine simplă dacă o iei în ordinea firească: întâi pereții, apoi podeaua, apoi patul și, la final, detaliile. Fiecare etapă influențează următoarea, așa că merită gândite împreună. La Leroy Merlin găsești soluții pentru toate aceste etape, plus idei care te ajută să vezi cum se leagă între ele.

Stabilește atmosfera înainte de orice cumpărătură

Înainte să alegi materiale, decide ce vrei să simți când intri în cameră. Un dormitor în nuanțe calde, de bej, teracotă sau verde salvie, transmite liniște, iar unul în tonuri reci, de gri sau albastru, pare mai aerisit. Pentru o cameră mică, culorile deschise o fac să pară mai mare. Alege două-trei culori de bază și păstrează-le pe tot parcursul proiectului. Notează și dimensiunile camerei, poziția ferestrei și a prizelor, pentru că de ele depinde unde va sta patul.

Pereții, fundalul întregii camere

Vopseaua rămâne varianta cea mai simplă, dar un tapet ales cu grijă poate da caracter întregii încăperi. O idee des folosită este peretele de accent din spatele patului: restul camerei rămâne într-o culoare neutră, iar un model floral, geometric sau cu textură aduce personalitate fără să încarce spațiul. Tapetul pe suport de vlies se montează mai ușor, pentru că adezivul se aplică direct pe perete, iar cel din vinil rezistă mai bine la ștergere. Calculează numărul de role în funcție de înălțimea peretelui și de raportul modelului și pregătește suprafața, care trebuie să fie netedă și uscată.

Podeaua, confort la fiecare pas

Dormitorul este camera în care umbli cel mai des desculț, așa că senzația de sub picioare contează. Dacă îți dorești căldură și liniște, mocheta este o alegere potrivită: este moale, reduce zgomotul pașilor și ecoul din cameră și păstrează mai bine căldura decât o pardoseală rece. Pentru dormitor, alege un fir mai des, care rămâne plăcut la atingere și se uzează mai greu, iar dacă ai încălzire în pardoseală, verifică dacă modelul este compatibil cu ea. Aspiratul regulat o păstrează curată și îi prelungește viața.

Patul, piesa centrală

Odată stabiliți pereții și podeaua, patul își găsește locul firesc. Ideal este să ai acces din ambele părți, cu cel puțin 60 de centimetri liberi, iar tăblia să stea lipită de peretele de accent. Dimensiunea lui o alegi în funcție de cameră și de câte persoane dorm în el.

Când compari modelele de saltele pat, pornește de la dimensiunile exacte ale somierei, pentru că o saltea mai mică sau mai mare decât cadrul se deformează în timp. Uită-te apoi la materiale, de la spumă la arcuri independente, și la husă: una detașabilă și lavabilă îți ușurează mult întreținerea. După despachetare, lasă salteaua câteva ore să se aerisească și să-și recapete forma înainte să o folosești.

Detaliile care fac camera a ta

Ultima etapă este cea mai plăcută: perdelele care filtrează lumina dimineții, o oglindă, câteva rafturi și textilele care leagă culorile alese la început. Nu uita de lumină: o sursă principală pe tavan, câte o veioză de fiecare parte a patului și, eventual, o bandă discretă de lumină caldă în spatele tăbliei schimbă complet atmosfera serii. La Leroy Merlin găsești, în același loc, tapet, pardoseli, saltele și decorațiuni, așa că poți gândi camera ca pe un întreg și poți păstra stilul de la un capăt la altul. Iar dacă vrei să vezi materialele înainte să te decizi, magazinul este locul potrivit să le compari.

Un dormitor amenajat de la zero este o ocazie rară să construiești exact spațiul de care ai nevoie. Ia deciziile pe rând, păstrează-te în paleta aleasă și nu te grăbi la detalii. Rezultatul va fi o cameră în care te întorci cu plăcere în fiecare seară.

Mănânci echilibrat, mergi regulat la sală, ai grijă la somn, iar greutatea ta pare stabilă. Totuși, abdomenul inferior, flancurile, coapsele sau brațele par să nu se schimbe în ritmul în care ai vrea. Situația este frecventă și nu însemnă că regimul alimentar sau că antrenamentele tale nu funcționează.

Corpul nu elimină grăsimea uniform. Unele zone răspund mai lent la deficitul caloric, iar altele păstrează depozite subcutanate chiar și după ce ai obținut o greutate apropiată de cea dorită. Iată ce înseamnă grăsimea localizată rezistentă, care sunt cauzele posibile și ce opțiuni medicale pot exista după ce ai construit obiceiuri sănătoase.

Ce înseamnă grăsimea localizată rezistentă la dietă și sport?

Expresia „grăsime rezistentă” descrie, de regulă, depozite de țesut adipos care rămân vizibile în anumite regiuni ale corpului, deși ai slăbit sau urmezi consecvent un program de mișcare. Nu există un tip separat de grăsime pe care dieta și sportul să nu îl poată influența deloc. Mai degrabă, organismul mobilizează mai greu energia stocată în anumite zone, precum abdomenul inferior, talia, flancurile, coapsele, partea posterioară a brațelor sau zona submentală.

Poți suspecta un depozit localizat dacă hainele devin mai largi în anumite zone, dar continuă să fie strâmte în altele. Această situație nu confirmă o indicație pentru vreo procedură, dar merită discutată cu un medic dacă te preocupă. Când depozitele rămân clar delimitate, chiar și după luni de alimentație echilibrată și mișcare constantă, liposucția poate fi una dintre soluțiile medicale discutate pentru remodelarea zonelor respective.

Dacă apar umflături recente, asimetrie pronunțată, modificări rapide ale formei corpului sau sensibilitate locală, programează un consult, pentru că aceste semne pot necesita o evaluare diferită de cea estetică.

Ce să faci când problema nu este doar grăsimea, ci și pielea în exces?

Uneori, abdomenul rămâne proeminent sau lipsit de fermitate din alte motive decât grăsimea localizată. După sarcină sau după o scădere mare în greutate, pot apărea exces de piele, laxitate cutanată și diastază abdominală, adică depărtarea mușchilor drepți abdominali.

În astfel de situații, liposucția are anumite limite, mai exact nu îndepărtează un exces mare de piele și nu corectează diastaza. Poți analiza împreună cu chirurgul beneficiile operației de abdominoplastie, o procedură care îndepărtează pielea în exces și poate corecta diastaza, atunci când există indicație medicală pentru asta. Consultația ar trebui să includă și discuția despre cicatrici, recuperare, controale și activitățile pe care le vei relua gradual.

Un abdomen mărit nu reprezintă automat o indicație pentru liposucție sau abdominoplastie. Balonarea, grăsimea viscerală, postura și laxitatea pielii pot contribui separat sau împreună, iar examinarea clinică ajută medicul să diferențieze aceste situații.

De ce apar depozitele adipoase persistente, chiar și cu un stil de viață sănătos?

Distribuția țesutului adipos diferă de la o persoană la alta. Două persoane cu aceeași greutate, înălțime și rutină sportivă pot avea forme corporale diferite, din câteva motive:

Discută cu medicul de familie dacă observi oboseală persistentă sau schimbări rapide în greutate, pentru a exclude alte cauze medicale.

De ce abdomenele nu elimină grăsimea de pe burtă?

Exercițiile abdominale întăresc musculatura, dar nu forțează organismul să ardă grăsimea exact din zona antrenată. Acest fenomen poartă numele de „slăbire localizată”, iar literatura de specialitate nu îl susține ca efect obținut prin exerciții direcționate pe o singură zonă. Sportul rămâne, totuși, esențial pentru sănătate: crește consumul energetic total, păstrează masa musculară și reduce riscul de recâștigare a kilogramelor, dar nu poate controla ordinea în care organismul folosește rezervele de energie sau îndepărta excesul de piele.

Cum verifici dacă stagnarea este reală, înainte de un consult?

Înainte să iei în calcul o soluție de remodelare corporală, analizează-ți obiceiurile. Un checklist simplu te poate ajuta:

Dacă bifezi majoritatea punctelor și depozitele persistă, o discuție cu un chirurg plastician te poate ajuta să înțelegi ce opțiuni sunt realiste pentru corpul tău.

Ce merită să reții înainte de a lua o decizie?

Grăsimea localizată rezistentă apare frecvent dintr-o combinație de factori ce țin de genetică, hormoni, structură corporală și adaptări normale după slăbire. Alimentația echilibrată, somnul și mișcarea rămân baza menținerii sănătății, dar nu pot direcționa slăbirea către o singură zonă.

Dacă ai o greutate stabilă și observi depozite persistente, discută cu un specialist despre opțiunile potrivite pentru tine. Un specialist în chirurgie plastică îți poate explica la ce rezultate realiste te poți aștepta.

Disclaimer: Acest articol are un scop informativ și nu înlocuiește consultul medical de specialitate.

Surse de informare:

c2cfb2d6b1281b9b34bd8299ec5dc780.jpgDr. med. Priv. Mihai Chertif M.D.

Chirurgie plastică și estetică

Administrator Clinica Cosmedica Baia Mare

www.cosmedica.ro

https://www.instagram.com/clinica.cosm

Pregătești cârnați după tăierea porcului, faci chiftele pentru familie sau procesezi carne pentru o pensiune? Înainte să alegi o mașină de tocat, merită să estimezi realist cât poți lucra într-o oră. Cifra de pe cutie arată de regulă randamentul obținut în condiții bune: carne rece, bucăți potrivite, sită curată și motor folosit corect.

În gospodărie, timpul real include pregătirea cărnii, alimentarea aparatului, schimbarea sitei și curățarea pieselor. Următorii pași te ajută să alegi o capacitate potrivită, fără să plătești pentru un aparat prea mare sau să forțezi unul prea mic.

1. Înțelege ce arată capacitatea în kg/oră

Producătorii exprimă capacitatea prin cantitatea de carne pe care mașina o poate toca într-o oră de funcționare. Folosește această valoare ca punct de plecare, nu ca promisiune fixă. De exemplu, un aparat cotat la 100 kg/oră poate procesa aproximativ 60–75 kg într-o oră în care incluzi pauzele și manipularea cărnii.

Verifică și cât timp poate funcționa motorul fără oprire. Un model care lucrează 30 de minute, apoi are nevoie de o pauză scurtă, poate susține un ritm mai bun decât unul care se încălzește după 10 minute. Pentru rezultate stabile, citește instrucțiunile privind pauzele recomandate de producător.

2. Alege tipul de mașină după cantitatea de carne

Fiecare gospodărie lucrează în alt ritm. Dacă toci de două ori pe an câteva kilograme pentru sarmale sau chiftele, nu ai aceleași nevoi ca o fermă familială care pregătește 100 kg de carne într-o zi.

Tip mașină de tocat Randament realist orientativ Potrivită pentru
Manuală 5–15 kg/oră Cantități mici, utilizare ocazională
Electrică de uz casnic 15–60 kg/oră Gospodării și preparate pentru familie
Semiprofesională 60–150 kg/oră Ferme familiale, pensiuni, loturi mari
Profesională 150–500+ kg/oră Măcelării și procesare frecventă

O mașină manuală te ajută la 2–5 kg de carne, mai ales dacă lucrezi fără acces la electricitate. Pentru un lot de 20–30 kg de cârnați, o mașină electrică bine construită îți reduce efortul și păstrează un ritm constant.

Modelele semiprofesionale au de obicei componente metalice, tavă mai mare și motor pregătit pentru sesiuni mai lungi. Dacă administrezi o mică fermă, o pensiune sau vinzi produse pregătite legal, acest tip de aparat oferă un raport corect între preț, putere și ritm de lucru.

3. Pregătește carnea pentru un randament bun

Carnea rece trece mai ușor prin melc și sită. Pune bucățile la frigider înainte de lucru, iar dacă sunt moi, lasă-le 20–30 de minute la congelator. Nu le îngheța complet: carnea trebuie să fie fermă la exterior, dar ușor de tăiat cu cuțitul.

Taie carnea în cuburi care intră lejer în gura de alimentare. Îndepărtează oasele, cartilajele tari, pielițele groase și tendoanele mari. Aceste resturi pot bloca mecanismul sau pot uza cuțitul. Folosește împingătorul aparatului, nu degetele și nici coada unui cuțit.

Sita influențează atât viteza, cât și textura. O sită cu găuri de 6–8 mm merge bine pentru cârnați rustici și chiftele. Pentru umpluturi mai fine, poți toca apoi printr-o sită de 3–4,5 mm, dar timpul de lucru crește. La cârnați, păstrează și grăsimea rece; ea ajută compoziția să rămână suculentă după gătire.

4. Verifică piesele care influențează tocarea

Motorul contează, însă cuțitul, sita, melcul și angrenajele decid cum se comportă aparatul după mai multe utilizări. Un cuțit tocit nu taie curat, ci împinge carnea spre sită. Vei observa că aparatul se mișcă greu, carnea se încălzește și ies fibre neuniforme.

Montează cuțitul cu partea tăietoare spre sită și verifică dacă sita stă dreaptă. Spală piesele imediat după lucru, usucă-le complet și păstrează-le într-un loc ferit de umezeală. Pentru gospodării care caută aparate și accesorii pentru prepararea alimentelor, poți compara echipamentele disponibile aici.

După tocare, umple rapid mațele cât compoziția este rece. Pentru loturi mai mari, mașinile de umplut cârnați ajută la obținerea unor cârnați uniformi și reduc timpul petrecut cu umplerea manuală.

5. Calculează capacitatea necesară

Împarte cantitatea totală de carne la timpul în care vrei să termini lucrarea. Apoi alege o mașină cu o capacitate declarată mai mare decât rezultatul obținut, deoarece vei avea pauze pentru curățare și reîncărcare.

De exemplu:

Nu alege strict după cea mai mare cifră afișată. Uită-te la materiale, disponibilitatea pieselor de schimb și cât de simplu cureți aparatul după fiecare lot.

6. Află ce înseamnă nr. 12, nr. 22 și nr. 32

Aceste numere arată dimensiunea capului de tocare și a componentelor compatibile. Nr. 12 se potrivește pentru folosire ocazională în gospodărie. Nr. 22 oferă un ritm bun pentru familii mari și ferme mici. Nr. 32 se adresează activităților cu volum ridicat, unde ai spațiu suficient și lucrezi frecvent.

Nu presupune că un număr mai mare garantează automat un rezultat mai bun. Un nr. 22 cu motor solid, cuțit bun și angrenaje rezistente poate lucra mai eficient decât un nr. 32 slab construit.

7. Evită greșelile care opresc lucrul

Nu introduce carne caldă, oase sau bucăți prea mari dacă manualul nu permite acest lucru. Oprește aparatul dacă auzi zgomote neobișnuite, simți miros de motor încins sau observi că sita se umple rapid. Curăță piesele, verifică montajul și lasă motorul să se răcească.

Alege aparatul după cel mai mare lot pe care îl pregătești într-un an. Pregătește carnea din timp, lucrează în porții mici și testează întâi textura pe 500 g de compoziție. Astfel poți ajusta sarea, condimentele și sita înainte să pregătești întregul lot de cârnați.

Capacitatea potrivită a unei mașini de tocat carne depinde de cantitatea procesată, frecvența utilizării și timpul disponibil. Compară randamentul declarat cu durata de funcționare recomandată și ia în calcul pregătirea cărnii, pauzele și igienizarea. Astfel, poți alege un aparat care susține ritmul de lucru al gospodăriei sau al micii afaceri.

Geamurile aburite dimineața, pervazurile ude și petele din colțurile pereților apar frecvent în locuințe odată cu răcirea vremii. Un strat fin de condens poate fi normal după o noapte rece, însă picăturile care curg zilnic pe sticlă arată că aerul din casă reține prea mulți vapori. Iată șase măsuri practice care reduc umezeala și ajută la păstrarea unui mediu mai confortabil pentru familie.

1. Măsoară umiditatea și identifică tipul de condens

Condensul apare când aerul cald și umed din interior atinge o suprafață rece, cum este geamul iarna. Vaporii ajung la „punctul de rouă”, adică la temperatura la care se transformă în picături de apă. Ferestrele nu produc umezeala, însă o fac vizibilă.

Înainte să schimbi garnituri sau să investești în aparate, verifică unde apare condensul. Situațiile diferă și cer soluții diferite:

Folosește un higrometru, un dispozitiv simplu care arată umiditatea relativă din încăpere. Așază-l la distanță de calorifer, fereastră, aragaz sau baie, deoarece aceste zone pot modifica temporar valoarea afișată. Multe locuințe se simt confortabil la o umiditate între 40% și 60%. Iarna, dacă geamurile se udă frecvent, urmărește valori apropiate de 40-50%.

Verifică higrometrul dimineața în dormitor, după duș și după ce gătești. Dacă valoarea sare constant peste 60%, ai un indiciu clar că trebuie să reduci vaporii din aer.

2. Aerisește scurt, complet și la momentele potrivite

Mulți proprietari țin geamul rabatat ore întregi, cu intenția de a usca aerul. Metoda răcește pereții, tâmplăria și podeaua, iar încăperea are nevoie apoi de mai mult timp pentru a reveni la o temperatură confortabilă. Pereții reci pot favoriza apariția condensului, mai ales în apartamentele cu izolație modestă.

Deschide ferestrele larg timp de 5-10 minute, de două sau trei ori pe zi. Dacă poți crea curent între camere, schimbul de aer devine mai rapid. Aerul rece de afară conține, de regulă, mai puțini vapori decât aerul din casă. După ce intră și se încălzește, poate prelua umezeala din încăpere.

Acordă atenție momentelor care cresc umiditatea:

Aerisirea ajută mult, însă poate să nu fie suficientă într-un apartament de parter, într-o baie fără geam sau într-o cameră unde se usucă rufe. În astfel de situații, un dezumidificator camera poate menține umiditatea la valoarea setată, fără să fie nevoie să răcești locuința prin aerisiri repetate.

3. Redu umezeala produsă în baie, bucătărie și la uscarea rufelor

Într-o locuință locuită de o familie, vaporii se acumulează repede. Respirația din timpul nopții, un duș fierbinte, fierberea apei și rufele întinse în casă pot ridica umiditatea într-un interval scurt. Într-un dormitor mic, cu ușa închisă, două persoane pot produce suficienți vapori peste noapte cât să apară picături pe geam dimineața.

În baie, pornește ventilatorul înainte de duș, dacă ai unul, și lasă-l activ după terminare. Șterge apa rămasă pe cabina de duș, faianță și baterii. Această rutină reduce cantitatea de apă care se evaporă treptat în următoarele ore. Verifică și robinetele, sifonul de pardoseală sau rezervorul toaletei: o pierdere mică, dar constantă, menține umezeala ridicată.

În bucătărie, pornește hota de la începutul preparării mâncării și acoperă oalele. Fierberea fără capac eliberează rapid vapori, mai ales în apartamentele cu bucătărie deschisă spre living. Curăță periodic filtrele hotei, deoarece grăsimea acumulată scade capacitatea de evacuare.

Rufele uscate pe calorifer sau pe un suport amplasat în sufragerie pot elibera câțiva litri de apă în aer. Dacă nu ai balcon, curte sau uscător de rufe, limitează uscarea la o singură cameră. Închide ușa, ține geamul închis cât timp funcționează aparatul de control al umidității și verifică periodic rezervorul. Hainele se pot usca mai repede, iar vaporii nu ajung în toate camerele.

4. Păstrează o temperatură stabilă și lasă aerul cald să circule

Condensul se formează mai ușor pe sticla rece. De aceea, oprirea completă a căldurii peste noapte poate agrava problema, mai ales în camerele orientate spre nord sau în apartamentele de la ultimul etaj. Dimineața, aerul se încălzește mai repede decât geamul, iar picăturile apar înainte ca suprafața sticlei să ajungă la o temperatură mai ridicată.

Menține o temperatură relativ constantă, cu o diferență moderată între zi și noapte. Pentru multe familii, reducerea temperaturii cu 1-2 grade noaptea este mai practică decât oprirea totală a încălzirii.

Verifică și zona din jurul ferestrei. Draperiile lungi, perdelele groase sau mobilierul lipit de calorifer pot opri circulația aerului cald către geam. Lasă spațiu între calorifer și textile, iar dacă ai pervazuri foarte late, evită să le încarci cu ghivece mari sau obiecte decorative care blochează fluxul de aer.

Dulapurile masive amplasate lângă pereții exteriori merită și ele atenție. Lasă câțiva centimetri între mobilă și perete, astfel încât aerul să circule. Dacă observi miros de umezeală sau puncte negre în spatele dulapului, mută piesa de mobilier, curăță zona și verifică umiditatea din încăpere câteva zile la rând.

5. Verifică ferestrele, garniturile și zonele reci din locuință

Dacă higrometrul arată valori normale, dar geamurile continuă să se ude, fereastra poate avea o problemă de etanșare, reglaj sau izolație. În timp, garniturile se pot turti, crăpa ori desprinde, iar feroneria poate necesita ajustare. Aerul rece pătrunde pe lângă ramă și răcește excesiv marginea geamului.

Poți face câteva verificări simple acasă. Privește cu atenție garniturile și observă dacă există porțiuni desprinse. Verifică siliconul din jurul ramei și caută urme de apă pe glafuri. În zilele cu vânt, apropie palma de marginile ferestrei, fără să atingi sticla; uneori poți simți curenți reci care indică o etanșare slabă.

Pentru rezultate stabile, cheamă un specialist dacă observi una dintre aceste situații:

Petele care se accentuează după ploaie pot indica infiltrații, nu condens. Infiltrația cere o intervenție asupra fațadei, acoperișului, glafurilor sau instalațiilor, în funcție de sursă. Ștergerea geamului ori reducerea umidității din casă nu rezolvă această problemă.

6. Acționează rapid dacă apar mucegaiul și mirosul de umezeală

Condensul repetat poate afecta tâmplăria, vopseaua lavabilă, pervazurile și finisajele. În timp, umezeala favorizează mucegaiul, care apare frecvent în colțurile camerelor, după dulapuri, pe pereții exteriori sau în jurul ferestrelor. Pentru părinții cu copii mici, merită să urmărească din timp aceste zone, deoarece aerul încărcat și mirosul persistent pot crea disconfort în locuință.

Dacă geamurile sunt deja ude, șterge apa de pe sticlă, ramă și pervaz cu o lavetă absorbantă. Nu lăsa apa să pătrundă în rosturile tâmplăriei sau în tencuială. Apoi aerisește scurt și identifică sursa: rufe, duș, gătit, plante multe, acvariu, umidificator folosit prea des sau o posibilă pierdere de apă.

Curăță petele mici de mucegai cu produse potrivite pentru suprafața respectivă și poartă mănuși. Aerisește încăperea în timpul curățării. Dacă petele reapar după câteva săptămâni, se extind sau vin însoțite de tencuială umedă, cere o evaluare tehnică. Problema poate ține de punți termice, infiltrații sau ventilație insuficientă.

Pentru o rutină simplă, urmărește timp de o săptămână umiditatea din camerele cu probleme, aerisește după activitățile care produc vapori și menține o temperatură constantă. Aceste măsuri ajută geamurile să rămână mai uscate și reduc riscul ca umezeala să ajungă pe pereți.