Acasă Blog Pagina 4789

Attila Hadnagy, 40! Un an în conducerea lui Sepsi OSK

0

Fostul atacant al celor de la FC Brașov, FC Botoșani sau Sepsi Osk, Attila Hadnagy, a împlinit ieri, 40 de ani. De mai bine de un an s-a retras din activitate, dar patronul celor de la Sepsi, Diószegi László, l-a anumit pe Hadnagy în fruntea clubului, ca director general. Trecerea de la fotbalist direct în administrația unui club de Liga I nu a fost facilă. Hadnagy spune că și acum îi este dor de antrenamente și jocurile oficiale ca fotbalist. „A trecut mai bine de un an de când am renunțat la cariera de fotbalist și am trecut la munca de birou. Sincer, mi-a fost destul de greu, pentru că eu toată viața am fost pe teren ca fotbalist, iar pe gazon m-am simțit cel mai bine. Și acum merg destul de des la antrenamente să fiu alături de băieți. Am trecut în conducerea clubului și pot spune că nu a fost deloc ușor. În primul rând ne-am confruntat cu această situație dificilă și inedită cu pandemia de COVID -19. A fost foarte greu, dar am depășit toate obstacolele. Important este că am reușit să menținem clubul pe aceeași linie de seriozitate în fotbalul românesc“, a spus Hadnagy, care ieri, după antrenament, și-a cinstit jucătorii cu câte un pahar de șampanie.

(Adi MARICA)

Meciurile turului 1: ACS SR Brașov, Cetate Râșnov și Olimpic Zărnești, start în Cupa României

0

Autor: Adi Marica

l ACS SR Brașov va juca la Tg. Secuiesc, iar Cetate Râșnov se va deplasa la Zărnești pentru duelul cu echipa lui Mihai Stere l Ambele meciuri vor începe la ora 16.30

După aproape 6 luni de pauză, echipele brașovene reiau meciurile oficiale. Până la debutul campionatului Ligii a 3-a, care va avea loc sâmbătă, astăzi sunt programate meciurile contând pentru turul 1 al fazei naționale a Cupei României. Trei echipe brașovene vor juca în turul 1, este vorba de formațiile de Liga a 3-a, ACS SR Brașov și Cetate Râșnov, dar și Olimpic Zărnești (Liga 4), desemnată de AJF Brașov ca reprezentantă a Brașovului în Cupa României.

Liviu Nicolae debutează la Tg. Secuiesc

După o vară agitată lucrurile se mișcă în bine la ACS SR Brașov. Cu un nou manager general, Ciprian Jurubescu, dar și cu un antrenor cu mare potențial, Liviu Nicolae, lotul brașovenilor a fost remaniat masiv. Chiar dacă au plecat mai mulți jucători importanți, cei din conducerea clubului au completat lotul cu jucători de la Colțea, dar și cu câțiva jucători experimentați ca Moraru, Vagner sau Poenaru. Obiectivul echipei este un parcurs cât mai lung în Cupa României, iar primul hop va fi la Tg. Secuiesc, cu echipa locală, KSE. Chiar dacă a avut la dispoziție foarte puțin timp pentru pregătirea echipei, Liviu Nicolae este încrezător că poate avea un debut fericit. „Sunt încrezător înaintea acestui prim meci oficial din acest sezon. În această perioadă scurtă de când suntem împreună băieţii au arătat că îşi doresc mult, au fost receptivi. Cu siguranţă, vor da totul pe teren pentru a avea un start reuşit. Îmi doresc să ne calificăm în faza următoare. Cupa României reprezintă unul dintre obiectivele clubului nostru şi vom face tot ce ţine de noi pentru a ne impune la Tg. Secuiesc”. Partida de la Tg. Secuiesc va fi transmisă în direct pe canalul de youtube Steagu’TV.

Colonie de brașoveni la Tg. Secuiesc

La covăsneni este o adevărată legiune de brașoveni: Bunduc, Răzvan Damian, Ema Popa, Vasiloi, Plumb, Farkas sau Babeiu. Atacantul Ema Popa, fost jucător la ACS SR Brașov, spune că șansele de a merge mai departe sunt egale. „Eu spun că șansele de calificare sunt egale, 50-50%. Un factor important va fi cel fizic, pentru că venim după o pauză destul de lungă. Mă ne așteptăm la un meci echilibrat în care diferența poate fi făcută de determinarea jucătorilor“, a spus Popa.

Mihai Stere: „Rivalitate va fi doar pe teren“

Un meci extrem de interesant se va disputa la Zărnești între echipa locală de Liga 4 pregătită de Mihai Stere și Cetate Râșnov. „Este un meci de Cupă, care poate fi decis în minutul 1, în minutul 90, în prelungiri sau după lovituri de departajare. Ținând cont că Cetate Râșnov este o echipă de Liga a 3-a, este clar că au prima șansă la calificare. Important este să jucăm un fotbal plăcut ochiului. Rivalitate va fi doar pe teren, unde mă aștept la un meci disputat“, a spus Mihai Stere, care a reușit un transfer important în această vară, cel al fundașului Constantin Albu. Este vorba de revenire a lui Albu la Zărnești după un an în care a jucat la Corona Brașov.

Dîrvăreanu surprinde

De cealaltă parte, antrenorul râșnovenilor, Florin Dîrvăreanu, spune că va folosi meciul de la Zărnești ca unul de pregărire pentru jocul din campionat de sâmbătă cu ACS SR Brașov. „Pentru mine meciul cu Olimpic Zărnești va fi unul de pregătire pentru debutul campionatului, cu ACS SR Brașov. Chiar dacă nu punem accent pe Cupa Ronmâniei ținând cont că nu avem un lot numeros, eu sper ca jucătorii să pună în practică ce am lucrat în ultima perioadă“, a spus Dîrvăreanu. Echipele câștigătoare în urma meciurilor primului tur vor participa în cel de-al doilea tur al Cupei României, programat să se dispute în data de 23 septembrie 2020.

 

Gabi Tamaș a trecut cu bine peste operația la menisc

0

Brașoveanul Gabi Tamaș (36 de ani), fundașul Universității Cluj, s-a operat,astăzi, la București, după ce a suferit o ruptură de menisc în partida cu Aerostar Bacău. Tamaș a postat, pe rețelele sociale, o imagine pe patul de spital, după operație.  În urma operației, experimentatul fundaș al celor de la U Cluj va sta pe bară timp de 2-3 săptămâni. Tamaș a impresionat lumea fotbalului luni, când a ținut să joace în meciul cu Poli Timișoara, deși avea meniscul rupt! Gabi Tamaș a ales să meargă în Liga 2 la U Cluj, deși a avut o oferte din Liga I de la Dinamo, CSU Craiova și Sepsi O

Elevii din Brașov încep școala pe scenariul Galben

0

• Rata de infectare cu noul coronavirus pe fiecare localitate din județ arată că în majoritatea școlilor din județ toți copiii se întorc la cursuri, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție
Rata de infectare cu noul coronavirus pe fiecare localitate din România a fost publicată de Ministerul Sănătății, iar în funcție de aceste cifre fiecare localitate stabilește scenariul după care începe anul școlar. Conform hărții, județul Brașov este predominant ,,Verde“, adică, cu o rată sub 1 la mie. În aceste localități toți copiii vor merge la școală din 14 septembrie. Municipiul Brașov se încadrează în scenariul Galben, la fel ca orașele Predeal, Zărnești și comunele Bod și Hărman. Ghimbav este singura localitate din județ unde rata infectărilor depășește 3 la mie, drept pentru care, teoretic, elevii din acest oraș vor învăța online, pe scenariul Roșu.

Cum se stabilește scenariul pentru începerea școlii

Documentul cu Rata infectărilor pe județe cuprinde numărul de cazuri noi confirmate în ultimele 14 zile (inclusiv 6 .09.2020) și este realizat la nivel național de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică din data de 7 septembrie, ora 10.00, precizează Ministerul Sănătății. Pe baza acestei situații se stabilește după care din cele 3 scenarii vor funcționa școlile.
• În scenariul 1, sau scenariul Verde, toți elevii merg la școală, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție. Pentru acest scenariu, incidența trebuie să fie mai mică de un caz la mia de locuitori în ultimele 14 zile.
• Scenariul 2, sau scenariul Galben, prevede participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, pe de o parte, și revenirea parțială (prin rotație de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție. Acest scenariu este pentru localitățile cu o incidență de 1-3/1.000 locuitori.
• În scenariul 3, sau scenariul Roșu, toți elevii vor face cursuri online. Acesta va fi folosit pentru localitățile cu o incidență mai mare de 3/1.000 de locuitori.

Doar șase localități din județul Brașov au rata infectărilor peste 1 la mie

Localitate – Rata de incidență la 1000 locuitori
MUN. BRASOV 1.19
MUN. CODLEA 0.62
MUN. FAGARAS 0.78
MUNI. SACELE 0.81
ORAS GHIMBAV 3.27
ORAS PREDEAL 1.23
ORAS RASNOV 0.76
ORAS RUPEA 0.83
ORAS VICTORIA 0.24
ORAS ZARNESTI 1.14
APATA 0.00
AUGUSTIN 0.00
BECLEAN 0.55
BOD 1.91
BRAN 0.37
BUDILA 0.40
BUNESTI 0.00
CATA 0.00
CINCU 0.00
COMANA 0.00
CRISTIAN 0.52
CRIBAV 0.67
DRAGUS 0.00
DUMBRAVITA 0.19
FELDIOARA 0.13
FUNDATA 0.00
HALCHIU 0.60
HARMAN 1.02
HARSENI 0.00
HOGHIZ 0.00
HOLBAV 0.00
HOMOROD 0.38
JIBERT 0.00
LISA 0.56
MAIERUS 0.00
MANDRA 0.33
MOIECIU 0.21
ORMENIS 0.00
PARAU 0.00
POIANA MARULUI 1.22
PREJMER 1.25
RACOS 0.27
RECEA 1.19
SAMBATA DE SUS 0.64
SINPETRU 0.92
SERCAIA 0.68
SINCA 0.53
SINCA NOUA 1.88
SOARS 0.46
TARLUNGENI 0.28
TELIU 0.66
TICUSU 0.91
UCEA 0.00
UNGRA 0.86
VAMA BUZAULUI 0.00
VISTEA 0.45
VOILA 0.00
VULCAN 1.16

Recrutare fără concurs: Toate cabinetele școlare din Brașov vor avea un cadru medical

0

• Direcția de Asistență Socială Brașov angajează 12 cadre medicale pentru a completa personalul din cabinetele şcolare
Direcția de Asistență Socială Brașov angajează 12 cadre medicale pentru a completa personalul din cabinetele şcolare. Angajările se vor face în baza noilor prevederi legale ce permit recrutarea fără concurs a personalului, în perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă. „În baza unei prevederi legale recente, avem posibilitatea de a angaja în regim de urgenţă cadre medicale, astfel încât să asigurăm activitatea în cabinetele unităţilor de învăţământ, chiar de la începutul anului şcolar. Recrutăm 12 asistente medicale, astfel încât la începerea şcolii, după scenariul galben, să ne asigurăm că fiecare dintre cabinetele existente are cel puţin un cadru medical. De asemenea, vom angaja și un stomatolog, pentru ca alături de cei 4 pe care deja îi avem, să acoperim toate cele cinci cabinete din unitățile de învățământ”, a declarat viceprimarul Costel Mihai”. Deşi angajările vor acoperi o nevoie stringentă în şcoli, la început de an şcolar în situaţia epidemiologică de acum, această acţiune va rezolva doar parțial problema generală a asistenţei medicale în şcoli, susţine Mihai. „Personal, sunt în continuare de părere că avem nevoie, nu doar de asistente medicale, ci şi de medici şcolari suficienţi – dacă nu unul pentru fiecare cabinet de unitate de învăţământ, măcar prin arondarea mai multor şcoli sau grădiniţe la un doctor. De aceea sperăm ca măcar în ceasul al doisprezecelea, Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, să dea curs celor aproximativ 30 de solicitări pe care le-am făcut, împreună cu colegii mei, pe parcursul mandatului meu de viceprimar, în vederea asigurării fondurilor necesare angajării medicilor şcolari”, a încheiat viceprimarul.

Unitatea Medico-Socială de la Sânpetru preia secţia de Psihiatrie

0

• Mutarea secţiei de psihiatrie din pavilionul de pe str.Eminescu din Brașov era programată pentru această vară,însă restricţiile legate de pandemie au oprit demersurile
Unitatea de Asistenţă Medico-Socială de Pneumoftiziologie de la Sânpetru, care într-un viitor apropiat va găzdui actuala secție de psihiatrie de pe strada Eminescu, a Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov, va fi modernizată și eficientizată energetic în vederea acestei schimbări. Lucrările sunt în plină desfășurare sub execuția asocierii formate din SC Romfit Grup SRL – SC HAR & H SRL, valoarea contractului fiind de 10.169.722,86 lei (inclusiv TVA).
Mutarea secţiei de psihiatrie la Sânpetru era programată pentru această vară, însă restricţiile legate de situaţia de urgenţă şi apoi de situaţia de alertă au oprit orice mişcare importantă în sistemul medical din judeţul Braşov.

„La final vom avea o clădire complet modernizată şi utilată”

Potrivit administratorului public al județului Brașov, Daniel Gligoraș, modernizarea clădirilor de la Sânpetru este în grafic, până în prezent fiind executate 80% din lucrările de rezistenţă cuprinse în proiect, 40% din lucrările de arhitectură, 60% din lucrările la instalaţiile electrice şi 60% din lucrările la instalaţiile de încălzire, ventilaţie şi aer condiţionat. Practic, stadiul fizic general de realizare a lucrărilor incluse în proiect este de 60%. Termenul de execuţie al lucrărilor este de 15 luni, contractul fiind semnat în 21 augst 2019, astfel că până la finele anului în curs, proiectul trebuie încheiat. „Am vizitat şantierul şi am avut o discuţie şi cu constructorul, care ne-a explicat că montarea echipamentelor şi înaintarea lucrărilor sunt strict condiţionate de deschiderea de noi fronturi de lucru, fapt care deja s-a întâmplat. Cel mai important aspect este că la finalul acestui şantier vom avea o clădire complet modernizată şi utilată, care va asigura condiţii optime pentru desfăşurarea activităţii de asistenţă socială şi medicală”, a spus administratorul public Daniel Gligoraş.

Clădirea unităţii de la Sânpetru are patru pavilioane

Clădirea Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Sânpetru este una de tip pavilionar, fiind alcătuită din cinci corpuri alipite, cu înălțimi și funcțiuni diferite. Este vorba despre un cămin, un corp de legătură, blocul alimentar, pavilionul administrativ şi sala festivă. Cel mai mare avans în lucările de construcţii se înregistrează la sala de festivităţi. Aici s-au executat desfaceri de pardoseli şi de tencuieli exterioare, demontarea tâmplăriei şi a elementelor adiacente, cămăşuirea fundaţiei şi a faţadei, refacerea plăcii care asigură suportul pardoselii, consolidarea planşeului, compartimentări interioare, montajul tubulaturilor şi racordurilor, pregătirea montării obiectelor sanitare, realizarea instalaţiilor electrice, montarea instalaţiilor de încălzire în pardoseală şi pregătirea acoperişului pentru montarea învelitorii. În ceea ce priveşte situaţia celorlalte patru corpuri de clădire, executantul a decopertat faţadele pentru montarea plasei, a început cămăşuirea fundaţiilor, a desfăcut acoperişul şi a realizat astereala, a executat instalaţia de hidranţi şi a început lucrările la instalaţiile electrice, de încălzire, ventilaţie şi aer condiţionat.

CJ lucrează la definitivarea listei de proiecte pentru fonduri europene în 2021 – 2027

Proiectul „Reparații capitale, modernizare și eficientizarea energetică a Unității de Asistență Medico-Socială de Pneumoftiziologie Sânpetru”, elaborat de Consiliul Județean Brașov în anul 2017, a fost aprobat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 – „Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”, contractul de finanțare fiind semnat în martie 2018. După mai multe încercări eşuate de a angaja un constructor, contarctul de proiectare şi execuţie a lucrărilor a fost semnat anul trecut. Pentru ciclul bugetar 2021 – 2027, CJ pregăteşte, de asemenea, o listă de proiecte din domeniul sănătăţii, care să atragă fonduri europene. Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a menţionat că „lucrăm la definitivarea listei proiectelor pentru care administraţia judeţeană îşi propune să acceseze fonduri europene, în cadrul perioadei de programare 2021 – 2027. După succesul pe care l-am avut în actualul mandat, când am reuşit să atragem fonduri nerambursabile pe toate axele de finanţare şi pe toate domeniile pe care am fost eligibili, suntem încrezători că vom continua să scriem proiecte eligibile şi să fim campionii Regiunii Centru la atragerea banilor europeni”.

Judeţul Braşov, printre cele mai mari cheltuieli medii cu carantina

0

Primăria Făgăraş trebuie să recupereze peste 65.000 de lei, bani pe care i-a achitat unei unităţi de cazare, pe care a închiriat-o în prioada situaţiei de urgenţă, pentru a o transforma temporar în loc de cazare pentru carantina instituţionalizată. Obligativitatea a fost instituită de Curtea de Conturi a României, în urma controalelor efectuate în mai multe localităţi. Curtea de a publicat rezultatele auditului privind gestionarea resurselor financiare în perioada stării de urgență, fiind verificate atât instituții centrale și spitale, cât și autorități locale. „UATM Făgăraș a efectuat cheltuieli nejustificate, în sumă de 65.100, ca urmare a încheierii contractelor în cuprinsul cărora s-au stabilit clauze privind plata chiriei de la data încheierii contractelor și nu de la data intrării persoanelor carantinate, fiind decontat prețul cazării pentru zile în care nu a fost carantinată nicio persoană”, se arată în raportul Curții de Conturi. Tot în urma auditului cheltueililor făcute la nivel national de untăţile administrative teritoriale, pentru institurea carantineri, Curtea de Conturi a reuşit să evalueze şi costurile medii pe persoană ale acestui serviciu, în perioada stării de urgenţă. Verificările au arătat că judeţul Braşov se află pe locul 2 la nivel national în ceee ce priveşte cheltuiala medie pe persoană carantinată. Costul mediu pe persoană la Braşov a fost de 5.389 de lei. Mai mult decât la Braşov a fost costul pe persoană plătiti la Bucureşti – 5.462 de lei. Pe locul 3 în acest tot se află judeţul Giurgiu, cu 4.492 lei/persoană. Costul mediu pentru persoanele carantinate în spații special amenajate, închiriate pe bază de contract la nivel național a fost de 3.212 lei/persoană.

Creșele din Brașov se redeschid pe 14 septembrie, odată cu școlile

0

• Pentru a respecta normele de distanţare impuse, din cele 806 locuri în opt creşe publice din Braşov, vor fi dispinibile mai puţin de 600
Creșele din Brașov se deschid la 14 septembrie, în interiorul fiecărei unități urmând să fie impusă o distanțare de minim un metru între persoane, precizează viceprimarul Costel Mihai. Managerii creșelor erau pregătiți inclusiv de amenajări care să respecte distanțarea fizică de 1,5 metri, însă având în vedere că normele recent apărute nu prevăd ceva concret referitor la creșe, se vor lua în calcul măsurile stabilite pentru unitățile de învățământ preuniversitar.

Creșele vor respecta măsurile generale

Creșele trebuiau deschise la 1 septembrie, însă un ordinul comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății, care să stabilească măsuri clare şi pentru activitatea acestor unităţi în perioada epidemiei, a întârziat să apară. „Într-un final, a fost emis mult așteptatul Ordin comun nr. 5487/1494/01.09.2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-COV-2 (care a apărut în urma adoptării O.U.G. nr.141/19.08.2020) . El nu prevede însă reglementări specifice şi pentru creșe, dar impune reglementări generale, specifice nivelului de învățământ preuniversitar, de educație timpurie. Ca de obicei, creșele, chiar dacă fac parte din sistemul de educație timpurie, au fost uitate din perspectiva reglementării deschiderii acestora. Cu toate acestea, am decis să le deschidem la aceeaşi dată cu toate celelalte unităţi de învăţământ, luând în considerare prevederile art. 3 și art. 4 din Ordin comun nr.5487/1494/01.09.2020, care impun niște termene, pentru evaluarea situației epidemiologice la nivel local, din partea Direcției de Sănătate Publică și a autorităților locale”, a declarat viceprimarul Costel Mihai.

Nu există modificări în documentația medicală necesară la intrarea copiilor în colectivitate

Data de 14 septembrie, pentru deschiderea creşelor din subordinea Consiliului Local, le va oferi părinţilor şi aparţinătorilor timpul necesar pentru obținerea documentelor medicale pentru intrarea copiilor în colectivitate. Din punct de vedere al acestor documente nu există modificări faţă de anii anteriori, fiind necesare: avizul epidemiologic, adeverința medicală de intrare în colectivitate, eliberată de medicul de familie, pe baza analizelor medicale de exudat faringian și examen coproparazitologic. Pentru a respecta normele de distanţare impuse, din cele 806 locuri în opt creşe publice din Braşov, vor fi dispinibile mai puţin de 600. Nu este clar ce fac ceilalți peste 200 de copii care în mod normal veneau la creșă șiacum nu mai au loc și nici cum sunt selectați cei 600 care vor începe școala.

Sărbătoare a bucuriei: De Sântămăria Mică lumea se reînnoiește

0

• În calendarul popular ziua închinată Nașterii Fecioarei Maria marchează hotarul astronomic dintre vară și toamnă
În fiecare an, la 8 septembrie, creștinii se bucură de Naș­terea Fecioarei Maria, mama Mântu­itorului. La români, sărbătoarea se mai numește Sântămăria Mică. Nu întâmplător, prima mare sărbătoare a Anului Nou Bisericesc început la 1 septembrie este prăznuirea Preacuratei. Fecioara Maria este cel mai venerat și mai iubit sfânt al creștinătății, cele mai multe biserici și catedrale purtându-i numele. Tot azi, se sfârșește vara și rândune­lele încep să plece către țările calde. Ziua se pregătește să devină egală cu noaptea, iar lumea, se spune, se reînnoiește. Nașterea Sf. Fecioare Maria este începutul istoriei mântuirii noastre, de aceea, la 8 septembrie, toți creștinii se bucură și sărbătoresc. Iar a doua mare bucurie este dată de credința și speranța noastră că Maica Domnului ne ocrotește de acolo, din împărăția cerurilor, unde se roagă Fiului ei, Iisus Hristos, pentru noi, oamenii.

Cei ce lucrează în această zi vor avea mare pagubă în casă

În tradiția populară s-au moștenit o mulțime de obiceiuri și datini care, în unele părți ale țării, încă mai sunt respectate. Bărbații n-au voie să poarte pălărie în această zi. De fapt, de-acum încolo, pălăria se pune în cui, și se folosește căciula. De aici și spusa: „O trecut Sîntămărie, leapădă de pălărie!“ După această zi, nu se mai seamănă grâu. Oamenii trebuie să deschidă ușa când încă e întuneric, căci, de găsește Maica Domnului deschis, intră și lasă noroc. Nu trebuie să lucrăm azi sub niciun chip, fiindcă e rău de arsuri și pentru mame, și pentru copiii lor. Din bătrâni, se știe că aceia care nu vor ține această zile și vor lucra vor avea parte de izbituri, de lovituri, de dureri de cap și vor avea mare pagubă în casă.

În această zi candela trebuie să ardă neîncetat

Potrivit tradiției, nașterea Prea Sfintei Fecioare, mama lui Iisus Hristos, încheie o perioadă bine definită, marcând în calendarul arhaic sfârșitul verii. De asemenea, aceasta este și ziua când rândunelele pleacă spre țările calde, se bat nucii, pentru ca la anul să facă rod, începe culesul viilor. În alte zone, femeile care își doresc să aibă copii trebuie să meargă în această zi la biserică, să se roage în fața icoanei Născătoarei de Dumnezeu. Același lucru trebuie să-l facă și femeile însărcinate pentru ca Maica Domnului să le ajute să nască ușor. În fiecare casă de creștini trebuie să existe icoana Maicii Domnului, iar în această zi candela trebuie să ardă neîncetat.

Ai grijă de pădure, ca să aibă și ea grijă de tine!

0
Instalarea noii generații de pădure într-un arboret de fag, regenerare naturală

«Pentru a avea viitor, avem nevoie de prezent»

Este motto-ul după care Constantin Nădrag se ghidează în viață, dar și în munca de zi cu zi. Trăiește în și pentru pădure de când se știe. Pădurea l-a atras dintotdeauna și a rămas legat de ea și în ziua de azi. De când a înțeles că fără copaci viața nu ar fi posibilă, a știut ce vrea să facă în viață: să aibă grijă de pădure. Iar pădurea i-a dăruit și măreția ei, dar și un viitor. „Nu trebuie niciodată să uităm că pădurile produc oxigen și consumă dioxid de carbon, lucru care ne motivează pe toți să avem grijă de ele și de nevoile lor de regenerare.“ spune Constantin.

Tocmai de aceea a ales să devină silvicultor. A urmat liceul industrial „Horea“ cu profil silvicultură și exploatare forestieră, apoi Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere din cadrul Universității Transilvania Brașov, cu specializarea exploatări forestiere. Din 2012 conduce una dintre cele mai apreciate firme de exploatare forestieră românească. Are 36 de angajați și a investit peste 2 milioane de euro în utilaje moderne destinate transporturilor și exploatărilor forestiere. Pentru el, cea mai mare împlinire este să fie alături de echipă, iar cei mai mulți dintre colegi au venit alături de el încă de la începuturile firmei.

Pădurea are nevoie să fie tăiată. Rațional și legal

Pentru Constantin Nădrag, ziua de lucru începe dis-de-dimineață. La prima oră e în pădure. „Recoltarea lemnului se face în faze, o zi obișnuită de lucru cuprinzând toate procesele de exploatare forestieră: doborârea arborilor marcați pentru tăiere, colectarea si transportul lor in platformele primare, unde lemnul este măsurat și apoi expediat către beneficiari, pe categorii de sortimente“, explică Constantin. ,,În urma lucrărilor de exploatare forestieră realizate, pădurile sunt îngrijite și se regenerează, iar arboretele viitoare vor fi mai valoroase și mai productive, pentru că pădurile nu au doar funcții de protecție, ci și de producție“, explică silvicultorul necesitatea tăierii arborilor atât de hulită de întreaga lume.
Tăierea responsabilă a pădurii este una dintre preocupările sale. Și crede că situația nu este atât de neagră precum o ilustrează uneori presa. Spune că este încă nevoie de mai multe măsuri de verificare, pentru a fi siguri că exploatarea se face în mod legal și doar pentru a asigura dezvoltarea sănătoasă, pe termen lung, a fondului forestier.

„Exploatarea forestieră este o muncă grea. Spun acest lucru pentru că dincolo de munca fizică depusă, activitatea se desfășoară în teren în condiții meteorologice mai dure (ploi, vânt, zăpadă), acestea fiind inevitabile pentru că tăierile de regenerare trebuie realizate în afara sezonului de vegetație, adică în lunile septembrie-aprilie», explică Constantin. Tocmai de aceea este nevoie de oameni cu experiență, pentru ca amenajările silvice să fie realizate în așa fel încât să asigure atât necesarul de lemn pentru industrie și populație, cât și nevoia de regenerare a pădurii. Oamenii ar trebui să știe mai multe despre mediu, despre pădure și nevoile ei. Constantin crede că ar fi nevoie de campanii de conștientizare în rândul populației.
Ultimul Inventar Forestier Național indică o creștere considerabilă a volumului de masă lemnoasă în păduri, precum și o creștere a suprafețelor împădurite. Dar și un volum de lemn dispărut, menționat ca recoltat, de 38 de milioane de metri cubi, care reprezintă însă și volumul de lemn exploatat și lemnul mort. În ultimii ani au apărut și o serie de schimbări legislative pozitive. Aplicațiile SUMAL și RADARUL PĂDURILOR au contribuit la o mai bună monitorizare a transporturilor de masă lemnoasă. Orice transport de lemn poate fi verificat dacă este legal sau nu prin aplicația Inspectorul Pădurii.
Silvicultorii se plâng, însă, că statul nu îi ajută. În ultimii ani, Romsilva, în calitate de administrator al pădurilor de stat, a crescut în mod nejustificat prețul lemnului. Multe lucrări silvice nu au putut fi realizate și produsele secundare provenite din aceste lucrări nu au fost extrase, conducând la o criză a lemnului, cu implicații pe tot lanțul, atât pentru consumatori, cât și procesatori. Pe de altă parte, « importurile de lemn sunt din ce în ce mai mari, multe state europene având un excedent de lemn provenit în urma unor atacuri de insecte, doborâturi de vânt sau o silvicultură aplicată greșit prin plantarea unor specii de arbori în afara arealului lor natural, cum s-a întâmplat în Germania“, spune Constantin.

Parteneriate viabile, bazate pe transparență și respect reciproc

Exploatarea forestieră are impact direct asupra multiplelor destinații pe care le ia apoi lemnul: de la industria producătoare de mobilă, obiecte de design și construcția de case, până la uzul casnic. De aceea, gestiunea eficientă și sustenabilă a fondului forestier este vitală atât pentru natură, cât și pentru mediul industrial și utilizatorii finali – adică noi toți, pentru care lemnul este omniprezent în locuințe, sub o formă sau alta.

Constantin Nădrag colaborează de mulți ani cu cei de la compania Kronospan. „E un parteneriat ce se bazează pe transparență și respect reciproc. Ne-am bucurat întotdeauna, în calitate de client, de sprijinul și încrederea Kronospan, iar noi încercăm să fim mereu un furnizor onest. Cu siguranță, elementele comune sunt viziunea asupra pădurilor, asupra modului de gestionare rațională a acestui fond forestier, care să conducă în continuare la dezvoltarea unor păduri durabile, capabile să asigure pe termen lung necesarul producției de lemn destinat activităților întregului sector forestier din România“, subliniază Constantin.

În loc de concluzie

Constantin e mândru de munca lui. Fără ea, lumea ar avea un pic mai puțină pădure și un pic mai puțin oxigen. Iar viața nu ar mai fi la fel: “Întotdeauna regăsim împlinirea profesională atunci când traversăm trupuri de pădure pe care le-am parcurs cu lucrări de exploatare forestieră și vedem că acolo fie s-au instalat păduri tinere, fie arboretele parcurse au o valoare mai ridicată în urma extragerii arborilor uscați, rău conformați sau din specii cu valoare scăzută.“