Acasă Blog Pagina 4782

Ministerul Sănătății va propune prelungirea stării de alertă

0

Ministerul Sănătăţii va propune prelungirea stării de alertă, în contextul evoluţiei actuale a pandemiei, a anunţat, joi, la Piteşti, ministrul Nelu Tătaru, potrivit Agerpres.
„După cum vedem şi evoluţia, suntem pe un platou. Propunerea Ministerului Sănătăţii este de prelungire a stării de alertă”, a declarat ministrul Sănătăţii într-o conferinţă de presă.
Nelu Tătaru a precizat că propunerea va fi de prelungire a stării de alertă cu 30 de zile. Guvernul a aprobat pe 14 august, printr-o hotărâre, prelungirea stării de alertă cu 30 de zile pe între teritoriul României, începând din data de 16 august.

Cine merge la școală și cine învață de acasă

0

l Prefectura a decis ieri scenariile după care vor începe anul școlar elevii din școli și licee și piticii de la gradiniță din județul Brașov

În 225 de școli și grădinițe din județul Brașov elevii vor începe cursurile în clase, conform scenariului „Verde“. Alte 162 unități de învățământ încep școala în scenariul „Galben“, printre ele toate școlile, liceele și grădinițele din municipiul Brașov. Cu excepția unei grădinițe, însă aici motivul pentru care micuții nu se întorc la clase, deocamdată, nu este pandemia de COVID-19, ci prăbușirea acoperișului unei clădiri din vecinătate.
Două unități de învățământ, ambele din Ghimbav, încep școala online, în scenariul „Roșu“. În orașul Ghimbav, incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 în ultimele 14 zile este de 3,27/1.000 de persoane. Toate acestea au fost confirmate ieri de Prefectul județului Brașov, Mihai-Cătălin Văsii, care a convocat ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), pentru dezbaterea și votarea scenariilor de începere a anului școlar din județ. Membrii CJSU Brașov au aprobat, cu 29 de voturi „pentru” și o abținere, propunerile înaintate de Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ și agreate de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ). Incidența cazurilor de COVID-19 este într-o continuă dinamică, așa încât, în funcție de aceasta, scenariile după care vor funcționa unele școli și grădinițe ar putea suferi modificări, spune directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Brașov, dr. Andrea Neculau. „Tocmai pentru a crește viteza de reacție la dinamica situației și eficiența anchetelor epidemiologice, dacă și unde va fi cazul, am operaționalizat un sistem de comunicare între DSP Brașov și unitățile de învățământ din județ. De asemenea, inspecția sanitară a DSP va începe controalele în școli, pentru a verifica respectarea măsurilor de protecție”, a mai precizat dr. Andrea Neculau.

Unde pot consulta braşovenii listele electorale înaintea alegerilor

0

Braşovenii pot verifica listele electorale complementare până la alegerile locale din 27 septembrie, pentru a se asigura de acurateţea datelor cuprinde de acestea. Potrivit art. 22 din Legea nr. 115 /2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, cetăţenii Uniunii Europene au dreptul să verifice înscrierile făcute în listele electorale complementare. În municipiul Braşov, consultarea listelor electorale complementare se face pe baza documentului de identitate, la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov, cu sediul în Bd. Eroilor nr.8 (clădirea Primăriei Municipiului Braşov), camera 26, în zilele lucrătoare în intervalul orar 09:00 – 11:00. Întâmpinările împotriva omisiunilor, înscrierilor greşite sau oricăror erori din liste se fac în scris, se adresează primarului şi se depun la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov, în zilele lucrătoare în intervalul orar 09:00 – 11:00. În vederea pronunţării se convoacă, de îndată, Comisia de soluţionare a întâmpinărilor. Modul de soluţionare se comunică, în scris, în cel mult trei zile de la data înregistrării întâmpinării. Împotriva soluţiei date de Primar se poate face contestaţie în termen de 24 de ore de la comunicare. Contestaţia se soluţionează în termen de cel mult 3 zile de la înregistrare, de către Judecătoria Braşov. Hotărârea judecătorească este definitivă şi se comunică persoanei interesate şi primarului, în termen de 24 de ore de la pronunţare.

Locuitorii din două orașe din județul Brașov se vor pensiona cu doi ani mai devreme

0

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, un proiect de lege care extinde categoriilor de persoane cărora li se va reduce vârsta de pensionare cu 2 ani, fără nicio penalizare, dacă au locuit minim 30 de ani în zone afectate de poluare, cât şi pe o rază de opt kilometri din jurul acestor locuri. Iniţiativa legislativă modifică articolul 65 alineatul 5 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi a fost adoptată cu 209 voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi 25 de abţineri. Astfel se vor pensiona mai repede „persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor“. Pe lista localitățior care se înscriu în lege se află și orașele Victoria şi Făgăraş din judeţul Braşov.

În prag de alegeri începe amenajarea stadionului Carpați

0

Amplasamentul fostului stadion Carpați, unde va fi amenajat un nou complex sportiv, cu facilități pentru fotbal, atletism și sporturi de sală a fost predat ieri constructorului care începe modernizarea bazei sportive. Proiectul se desfăşoară în parleneriat cu Federaţia Română de Fotbal care va finanţa amenajarea unui teren artifictal de fotbal, la Carpaţi.

Arena va avea pistă de atletism cu opt culoare

Complexul sportiv va avea un teren de fotbal artificial (printr-un proiect derulat în parteneriat cu Federația Română de Fotbal), o pistă de alergare omologată cu opt culoare, tribună cu 500 de locuri și o sală de sport în care se vor putea desfășura competiții oficiale. „Astăzi am semnat și am preluat amplasamentul și deja ne-am format echipele de proiectare, am început să ne organizăm, să meargă treaba cât mai repede, astfel încât să ne încadrăm în timpul prevăzut în contract și chiar să finalizăm lucrările înainte de termen. Ca și detalii tehnice, față de cele spuse de domnul primar, vom avea un teren de fotbal cu gazon sintetic, ceea ce este un lucru nou, comparativ cu celelalte baze sportive, cu un sistem de nocturnă, cu o tribună cu 500 de locuri, acoperită, o sală de sport de 1.900 de m.p., care va acoperi toate necesitățile sportivilor, vestiar, chiar și o zonă de cafenea, și o pistă de atletism cu 8 culoare, cu suprafață de tartan“, a declarat Alexandru Datcu, reprezentant al Romconstruct Grup, frma care va executa lucrările.

Toate lucrările trebuie să fie gata în maxim 21 de luni

Termenul de realizare a lucrărilor este de 21 de luni, dar conform contractului pe care Municipalitatea îl are cu Federația Română de Fotbal, infrastructura terenului de fotbal trebuie pregătită într-un an, astfel încât FRF să poată monta gazonul artificial pe acest teren, în cadrul unui proiect sprijinit de forul european de fotbal, UEFA. Firma care va realiza aceste lucrări este SC Romconstruct Grup Ploiești, care a câștigat licitația organizată de Direcția de Administrare Infrastructură Sportivă, cu o ofertă în valoare de 28.075.394,80 lei, la care se adaugă TVA.

Zice ministrul mediului: Braşovul poate deveni primul oraş din România cu transport 100% electric

0

l Costel Alexe a inspectat ieri personal modul în care merg pe traseele RAT din Braşov autobuzele electrice achiziţionate de Municipalitate printr-o finanţare susţinută de Administraţia Fondului de Mediu

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a inspectat ieri personal modul în care merg pe traseele din Braşov, autobuzele electrice marca SOR, achiziţionate de Municipalitate printr-o finanţare susţinută de Administraţia Fondului de Mediu. Ministrul Alexe a făcut ieri o tură cu un autobuz pe o linie de transprt public din Braşov şi spune că, din punctul său de vedere, oraşul nostru va deveni, în scurt timp, primul din ţară care va avea transport 100% electric.

A verificat autobuzele electrice ale RATBV

Braşovul este unul dintre judeţele care a beneficiat, în ultimii ani, de importante finanţări din bani publici, pentru îmbunătăţirea flotei de transport public şi înlocuirea ei cu mijloace de transport prietenoase cu mediul. „Pentru că sunt în Brașov și, având în vedere că ieri am lansat în consultare publică Ghidul privind reducercerii poluării și, evident, îmbunătățirea calității aerului, program finanțat prin AFM, de Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, cu un buget aprobat pentru acest an de 480 de milioane de lei, am vrut să văd ce înseamnă beneficiile acestui program, într-o comunitate din țara noastră. Datorită și sprijinului Ministerului Mediului, Brașovul se îndreaptă astăzi cu pași repezi și, cred, că va fi primul oraș din țară cu transport electric 100%. Trebuie să recunosc că este o performanță de invidiat de toți ceilalți primari din țară. Cu ajutorul celor 480 de milioane de lei, puse la dispoziția AFM, alte 350 de mijloace de transport în comun, prietenoase cu mediu, și aici vorbim de troleibuze, tramvaie, autobuze, vor fi pe străzile din România. Fac un apel la administrațiile publice locale din România, ca așa cum avem la Brașov Planul Integrat privind Calitatea Aerului, care a reușit să reducă poluarea în municipiu și în zona metropolitană prin investiții majore în infrastructură, în mijloacele de transport în comun, în spații verzi, să facă și ele aceste investiții. Atunci când cetățenii vor vedea că primăriile sunt interesate de mediu și pun la dispoziție mijloace de transport ecologice, vor renunța la autoturismele proprii și vor utiliza transportul în comun”, a spus Ministrul Mediului.

Troleibuze din Polonia, autobuze electrice din Cehia

În acest moment, în municipiul Brașov circulă mai multe mijloace de transport prietenoase cu mediul, respectiv 26 de troleibuze Solaris, produse în Polonia, achiziționate cu o finanțare nerambursabilă prin Programul Operațional Regional, în parteneriat cu Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației ş 14 autobuze electrice marca SOR, produse în Cehia, care fac parte dintr-un lot de 52 de autobuze, finanțate de Administrația Fondului pentru Mediu.
Pe lângă acestea, alte 55 vehicule „verzi” sunt în diferite faze de furnizare sau achiziție. Este vorba despre 8 autobuze electrice, tot marca SOR, finanțate tot prin Programul Operațional Regional, în parteneriat cu Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, care sunt în curs de furnizare, 25 de troleibuze, finanțate tot prin POR, pentru care a depus ofertă un singur furnizor, compania poloneză Solaris şi care sunt în faza de evaluare a ofertei, 10 autobuze hibrid, cu finanțare nerambursabilă de la UE, prin POR, ce au ca termen limită de depunere a ofertelor 18 septembrie şi 12 autobuze electrice, finanțate prin POR, în cadrul unui parteneriat cu Ministerul Lucrărilor Publice şi Dezvoltării, aflate în procedură de achiziție la MLPDA. Cu un total de 133 de mijloace de transport electrice, sistemul de transport din interiorul orașul va putea fi acoperit de transportul electric, susţin reprezentanţii Municipalităţii.

Numărul cazurilor de coronavirus pare constant la Brașov: 292 pe săptămână

0

l Brașovul nu a mai fost în ultimele șapte zile în top cinci național nici la numărul de cazuri și nici la numărul de decese

Brașovul este considerat un oraș stabil chiar dacă numărul cazurilor de coronavirus este destul de mare. În ultima lună a fost o medie de aproximativ 300 de cazuri pe săptămână. În săptămâna 31 august – 6 septembrie la Brașov au fost 292 de cazuri. Brașovul nu mai fost în ultimele șapte zile în top cinci național nici la numărul de cazuri și nici la numărul de decese. Potrivit ultimului raport al INSP, în săptămâna 31 august – 6 septembrie 34.4% din totalul cazurilor s-au înregistrat in București, Bacău, Iași, Bihor si Prahova. 31% din totalul deceselor au fost înregistrate in București, Iași, Argeș, Maramureș si Timiș. 1 din 19 din totalul cazurilor a fost înregistrat la personal medical. 80.4% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani iar 60% din decese au fost la bărbați. 94.9% din persoanele decedate aveau cel puțin o comorbiditate asociată. Brașovul rămâne în topul național ca număr total de cazuri și de decese.
De la începutul pandemiei au fost 4900 cazuri confirmate pozitiv (reprezentând 5.05% din cazurile la nivel național), din care 3981 persoane vindecate și 173 decese (rata mortalității la nivel județean este de 3.53%). Brașov se situează pe locul 4 în clasamentul național după numărul de cazuri confirmate iar pe locul 4 în funcție de numărul de decese.

Zona Casa Armatei – Mureşenilor – Bd. Eroilor, una dintre cele mai poluate din oraş

0

Zona Casa Armatei – Bulevardul Eroilor este partea din centrul Braşovului mai sensibilă, din punct de vedere al gradului de poluare, recunoaște primarul George Scripcaru. Într-o discuţie cu ministrul Mediulu, care ieri a venit la Braşov pentru o întâlnire cu reprezentanții mediului academic și al ONG-urilor din domeniu, pe marginea proiectului Strategiei Naționale Forestiere, edilul a declarat că singura zonă dintre cele monitorizate de cei 12 senzori de măsurare a calităţii aerului, care are unele probleme este cea cunprinsă Casa Armatei – Mureșenilor – Bulevardul Eroilor, unde circulaţia este foarte intense. „Este o zonă circulată mai intens și un nod important de circulație. Soluția pentru a reduce poluarea este să apelăm la mijloace de transport electrice, așa cum sunt troleibuzele, autobuzele electrice sau cele hibrid. De asemenea, oamenii trebuie să folosească pe cât posibil transportul public și să utilizeze cât mai puțin mașinile proprii”, a declarat primarul. Acesta a fost și pretextul pentru care Primăria a desființat parcarea de pe strada Nicolae Iorga, din zona parcului Titulescu.

Mesajul Președintelui/ Iohannis: Nu se discută despre tăieri de salarii și pensii. E exclus

0

l Astfel de informații reprezintă „o prostie PSD-istă aruncată în spațiul public”

Președintele Klaus Iohannis a exclus, ieri, posibilitatea unor tăieri de salarii și pensii, în contextul bugetului pentru anul viitor, susținând că astfel de informații reprezintă „o prostie PSD-istă aruncată în spațiul public”. „Nu s-a vehiculat niciodată o tăiere de pensii sau de salarii. Asta e o prostie PSD-istă aruncată în spațiul public. E clar însă că bugetul trebuie construit cu mare grijă. Nu se discută despre tăieri de salarii și pensii, e exclus așa ceva. Economia a cunoscut un recul semnificativ în trimestrul doi, care a trecut, și își revine. Noi ne pregătim pentru ani de creștere, nu de reducere”, a declarat șeful statului, miercuri, într-o conferință de presă.

Practici electorale toxice din partea PSD

În ceea ce privește majorarea pensiilor și alocațiilor, Iohannis a spus că el și premierul Orban și-au dorit o creștere mai mare, însă „atât s-a putut”. „E regretabil că PSD nu a înțeles nimic de aici și continuă să dea impresia unor persoane că s-ar fi putut mai mult. Nu s-ar fi putut. Aceste încercări ale PSD sunt pur și simplu jalnice, e o abordare populistă, care nu le face cinste. Este destul de clar că mai mult decât s-a decis acum prin rectificare nu e posibil în acest an. Nu am vrut pandemia, nu am vrut criza economică, dar trebuie să gestionăm treburile publice astfel încât să funcționeze. O abordare responsabilă e cea mai sănătoasă pentru fiecare român”, a precizat el. Președintele Klaus Iohannis avertizează și în privința unor practici electorale toxice, dând ca exemplu crearea de false aşteptări în rândul electoratului, care sunt imposibil de susţinut economic. Șeful statului face un apel la „decență politică”, în condițiile în care a început deja campania pentru alegerile locale, un scrutin care, consideră Klaus Iohannis, nu mai putea fi amânat.

„Alegeţi în cunoştinţă de cauză!”

Klaus Iohannis spune că PSD este „campionul populismului fără acoperire” și a avut inițiative „demagogice” în parlament, aluzie la faptul de a lega măsura creșterii pensiilor cu 40 la sută de ordonanța pentru rectificarea bugetară. „Alegerile locale au fost deja amânate o dată din cauza epidemiei. Acum sunt luate măsuri pentru ca cetăţenii care vin la vot să fie protejaţi. Nu ştim cât va dura pandemia şi de aceea alegerile locale nu mai pot fi amânate pe timp nedefinit”, a explicat Klaus Iohannis. „Campionul populismului fără acoperire este PSD. Fac, de aceea, un apel la decenţă politică. Crearea de false aşteptări imposibil de susţinut economic sau contestarea unor măsuri sanitare care îşi dovedesc eficienţa sunt practici electorale toxice, care fac rău oamenilor”, a spus Klaus Iohnannis înainte de a adresa un apel către electorat: „Dragi români, în această campanie electorală informaţi-vă! Alegeţi în cunoştinţă de cauză!”

Nu putem reduce riscul de infectare la zero: „Dragi părinți, vă încurajez să-i trimiteți pe copii la școală”

0

l Președintele Klaus Iohannis consideră legitime preocuparea și îngrijorarea părinților legate de începerea școlii în condiții de pandemie, dar spune că decizia de a începe anul școlar este una „corectă și necesară”

Președintele Klaus Iohannis consideră legitime preocuparea și îngrijorarea părinților legate de începerea școlii în condiții de pandemie, dar spune că decizia de a începe anul școlar este una „corectă și necesară”. Președintele face un apel către părinți: îi încurajează să-și trimită copiii la școală, îi sfătuiește să le explice că școala va fi diferită pentru un timp și că este necesar să respecte regulile.
Șeful statului a făcut aceste declarații într-o conferință de presă susținută ieri, la Palatul Cotroceni. „Mă adresez părinţilor, care în mod firesc sunt preocupaţi şi îngrijoraţi: Vă încurajez să-i trimteţi pe copii la şcoală şi să le explicaţi că pentru un timp, şcoala va fi diferită, dar dacă vom respecta cu toţii regulile, vom depăşi cu bine această situaţie”, a declarat preşedintele.

Copiii se vor obișnui repede să poarte mască

Klaus Iohannis a punctat că în acest moment nu sunt decât câteva localităţi în care educaţia se va relua exclusiv online, în timp ce în altele se va desfăşura în sistem hibrid, în funcţie de situaţia epidemiologică şi de condiţiile existente. „Nu putem reduce riscul de infectare la zero, dar este foarte important să conştientizăm că prin respectarea regulilor de bază, fiecare contribuie la siguranţa întregii comunităţi. Limitarea accesului la educaţie are consecinţe majore pentru generaţiile tinere şi ne afectează tuturor viitorul”, a avertizat președintele. „Decizia de a deschide şcolile, deşi nu este una uşoară, este corectă şi necesară”, a spus șeful statului în deschiderea conferinței de presă. Preşedintele Klaus Iohannis este convins că elevii se vor obişnui foarte repede să poarte masca la şcoală şi a afirmat că aceştia se obişnuiesc foarte repede chiar şi cu lucruri mai puţin plăcute. Întrebat dacă este de părere că elevii se vor descurca cu masca pe care trebuie să o poarte obligatoriu la şcoală, Klaus Iohannis a spus: „Sunt convins că se vor obişnui foarte repede. Copiii se obişnuiesc repede, chiar şi cu lucruri mai puţin plăcute”.

Sfatul președintelui: fără festivități de deschidere a anului școlar

El a subliniat rolul autorităţilor locale de a asigura instituţiilor de învăţământ tot ceea ce este necesar pentru desfăşurarea noului an şcolar şi le-a mulțumit dascălilor şi conducerilor şcolilor, care „nu de puţine ori trebuie să găsească soluţii pentru desfăşurarea cursurilor în condiţii de siguranţă”.
În acest context, preşedintele a anunțat că nu va participa la niciun fel de festivitate de deschidere a anului şcolar, dar va avea un mesaj video pentru elevi şi pentru dascăli. „După părerea mea, aceste festivităţi nu trebuie organizate în acest an. Sunt evenimente unde vine multă lume, este greu de ţinut oamenii la distanţă. Vin copii şi care nu îşi cunosc învăţătoarea, profesorul, e posibil să se înghesuie şi să avem efectul opus decât cel pe care ni-l dorim. Nu sunt ministru al Educaţiei, dar părerea mea este că nu ar trebui să aibă loc aceste festivităţi în situaţie de pandemie. Nu voi participa la niciun fel de festivitate de început de an, dar voi avea un mesaj video pentru elevi şi pentru dascăli”, a răspuns președintele la o întrebare care i-a fost adresată în acest sens.