9.4 C
Braşov
Acasă National Locuitorii din două orașe din județul Brașov se vor pensiona cu doi...

Locuitorii din două orașe din județul Brașov se vor pensiona cu doi ani mai devreme

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, un proiect de lege care extinde categoriilor de persoane cărora li se va reduce vârsta de pensionare cu 2 ani, fără nicio penalizare, dacă au locuit minim 30 de ani în zone afectate de poluare, cât şi pe o rază de opt kilometri din jurul acestor locuri. Iniţiativa legislativă modifică articolul 65 alineatul 5 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi a fost adoptată cu 209 voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi 25 de abţineri. Astfel se vor pensiona mai repede „persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor“. Pe lista localitățior care se înscriu în lege se află și orașele Victoria şi Făgăraş din judeţul Braşov.

Cele mai populare

Roland Garros 2020. Simona Halep a câștigat duelul românesc cu Irina Begu. „A fost greu”

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, a învins-o în două seturi pe Irina-Camelia Begu, scor 6-3, 6-4, în turul...

La Brașov sunt tot numai 14 paturi ATI pentru COVID. Și toate sunt ocupate

Directoarea DSP Brașov, Andrea Neculau, a declarat, pentru G4Media.ro, că cele 14 paturi ATI Covid sunt ocupate în Brașov, dar că este în curs...

ACS SR Brașov, adversar facil în turul 3 al Cupei României / Deplasare la Pucioasa

Departamentul Competiții al FRF a realizat, conform criteriului geografic, împerecherea echipelor participante în turul 3 al Cupei României, ediția 2020-2021. ACS SR Brașov, singura...

Pe Orban îl doare sufletul de Braşov

Ludovic Orban, liderul PNL, a afirmat, în contextul analizei rezultatului alegerilor, că respectă voinţa electoratului şi că există situaţii în care "bate vântul...

COMENTARII RECENTE