Acasă Blog Pagina 4758

23 de cazuri noi de COVID 19 la Brașov, 808 noi cazuri în țară, la doar 7940 de teste

0

808 noi cazuri de COVID-19 au fost depistate în România din 7940 de teste prelucrate, iar alte 23 de decese au fost raportate. 7240 de persoane sunt internate, dintre care 464 de pacienți se află la Terapie Intensivă. Cele mai multe noi infectări au fost depistate în București (228), Vâlcea (46) și Cluj (38). La Brașov sunt înregistrate în ultima zi de weekend 23 de noi cazuri de COVID 19, din care doar 6 retestări la pacienți deja confirmați pozitiv.

Buletinul de presă:

Până astăzi, 21 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 113.589 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

90.649 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 808 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate
1. Alba 1522 22
2. Arad 2412 5
3. Argeș 5386 11
4. Bacău 3855 36
5. Bihor 3255 12
6. Bistrița-Năsăud 1389 1
7. Botoșani 1539 28
8. Brașov 5525 23
9. Brăila 2202 8
10. Buzău 2650 9
11. Caraș-Severin 1130 5
12. Călărași 737 14
13. Cluj 2860 38
14. Constanța 2337 29
15. Covasna 1076 1
16. Dâmbovița 3721 15
17. Dolj 2483 2
18. Galați 3849 37
19. Giurgiu 990 5
20. Gorj 1832 7
21. Harghita 883 -1*
22. Hunedoara 2074 –
23. Ialomița 1169 8
24. Iași 4271 35
25. Ilfov 2918 14
26. Maramureș 1779 30
27. Mehedinți 1336 8
28. Mureș 1660 6
29. Neamț 2857 6
30. Olt 1710 3
31. Prahova 5338 30
32. Satu Mare 530 1
33. Sălaj 590 1
34. Sibiu 1963 11
35. Suceava 6185 16
36. Teleorman 949 –
37. Timiș 3472 18
38. Tulcea 753 7
39. Vaslui 2552 27
40. Vâlcea 1919 46
41. Vrancea 2607 6
42. Mun. București 15205 228
43. – 119 –
TOTAL 113.589

808
*Numărul total de cazuri aferent județului Harghita a fost rectificat

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 232 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr.crt. JUDEȚ Probe pozitive la retestare
1 ALBA 7
2 ARAD 4
3 ARGEŞ 8
4 BACĂU 5
5 BIHOR 19
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD 1
7 BOTOŞANI 0
8 BRĂILA 0
9 BRAŞOV 6
10 BUZĂU 2
11 CĂLĂRAŞI 7
12 CARAŞ-SEVERIN 0
13 CLUJ 13
14 CONSTANŢA 5
15 COVASNA 1
16 DÂMBOVIŢA 5
17 DOLJ 3
18 GALAŢI 2
19 GIURGIU 0
20 GORJ 5
21 HARGHITA 2
22 HUNEDOARA 0
23 IALOMIŢA 2
24 IAŞI 2
25 MARAMUREŞ 2
26 MEHEDINŢI 0
27 MUREŞ 2
28 NEAMŢ 0
29 OLT 4
30 PRAHOVA 7
31 SĂLAJ 0
32 SATU MARE 1
33 SIBIU 29
34 SUCEAVA 1
35 TELEORMAN 12
36 TIMIŞ 4
37 TULCEA 3
38 VÂLCEA 5
39 VASLUI 0
40 VRANCEA 3
41 BUCUREŞTI 54
42 ILFOV 6
TOTAL 232
Până astăzi, 4.458 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 20.09.2020 (10:00) – 21.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 23 de decese (12 bărbați și 11 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bacău, Buzău, Caraș-Severin, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 3 decese la categoria 50-59 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 decese la categoria de peste 80 de ani.

22 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.240. Dintre acestea, 464 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.231.402 teste. Dintre acestea 6.348 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 4.264 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.084 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 1.592 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 21 septembrie.

Pe teritoriul României, 11.228 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.829 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 33.810 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 7 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 611 apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 826 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 209.350 de lei.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.612 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.935 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 112 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 19 în Grecia, 5 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 338 au fost declarați vindecați: 308 în Germania, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

NEWS ALERT Șase cazuri de COVID-19 la Olimpic Zărnești. Ce se întâmplă cu meciul din Cupa României cu ACS SR Brașov

0

Autor: Adi MARICA
Chiar înaintea meciului de marți , din turul doi al Cupei României cu ACS SR Brașov, lotul celor de la Olimpic Zărnești a fost lovit crunt de Covid -19. Astfel, la testarea dinaintea jocului, șase fotbaliști zărneșteni au fost diagnosticați pozitiv! „ Din cele 20 de teste făcute pentru meciul din Cupa României, șase au fost pozitive. Sunt cazuri asimptomatice, însă protocolul medical este foarte clar. Am informat DSP care va iniția o anchetă epidemiologică. Din păcate, regulamentul prevede că meciul din Cupă nu poate fi reprogramat. În aceste condiții, ACS SR Brașov va merge mai departe, le urez mult succes în turul următor și să aducă la Brașov o echipă de Liga 1“, a declarat Bogdan Chirițescu, președintele lui Olimpic Zărnești, cel care va informa FRF de despre această situație critică din lotul echipei. Meciul Olimpic Zărnești – ACS SR Brașov, contând pentru turul doi al Cupei României era programat să se dispute marți, de la ora 16.30

După alegeri, vremea se răcește și la Brașov

0

Vremea va rămâne caldă doar pentru câteva zile în cea mai mare parte a teritoriului, însă începând din weekend tendinţa va fi de răcire și vin și ploile, arată prognoza de specialitate, valabilă pentru perioada 21 septembrie – 4 octombrie, publicată azi de Administraţia Naţională de Meteorologie, relatează Agerpres.
În Transilvania, până în 25 septembrie, media regională a valorilor maxime va fi de 24 – 26 de grade, caracterizând o vreme caldă pentru această perioadă. Ulterior se va răci, chiar accentuat în perioada 28 – 30 septembrie, când media temperaturilor maxime va fi de 17 – 18 grade. Pentru primele zile ale lunii octombrie sunt estimate maxime uşor mai ridicate, în medie de 20 – 21 de grade. Nopţile vor fi răcoroase la începutul intervalului, cu o medie regională a temperaturilor minime de 7 – 8 grade, dar cu valori mult mai scăzute în depresiuni, însă până spre finalul săptămânii se va ajunge la o medie de 12 – 14 grade. Pentru a doua jumătate a intervalului sunt prognozate medii ale temperaturilor minime de 6 – 8 grade. În intervalul 25 – 28 septembrie vor fi ploi pe arii extinse, iar probabilitatea pentru cantităţi de apă mai însemnate va fi ridicată.
La munte, în perioada 21 – 26 septembrie, valorile termice se vor situa peste mediile multianuale, cu maxime la nivelul zonei între 16 şi 18 grade şi minime tot mai ridicate, ce se vor apropia de 10 grade. Vremea se va răci după acest interval, iar pentru finalul lunii sunt prognozate maxime, în medie de 10 grade şi minime de 2 – 4 grade. În primele zile ale lunii octombrie se întrevede un proces de încălzire, ce va însemna o creştere a valorilor maxime spre 14 grade şi minime în medie de 4 – 6 grade. Se vor semnala și ploi, pe arii mai extinse în perioada 26 – 29 septembrie, când şi cantităţile de apă vor fi local însemnate cantitativ.

Lovit pe trecerea de pietoni, în Brașov

0

Un brașovean în vârstă 20 de ani a ajuns la spital în această dimineață după ce a fost lovit în plin de o mașină pe o trecere de pietoni de pe strada 13 Decembrie. Tânărul s-a angajat corect în traversarea străzii, când a fost doborât de mașina condusă de un șofer care spune că nu l-a observat la timp. Un echipa de salvatori de la SMURD i-au acordat tânărului îngrijiri medicale la locul accidentului și l-au transportat apoi la Spitalul Județean Brașov.
Șoferul vinovat a fost testat cu aparatul etilotest, iaR rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările sub acuzația de vătămare corporală din culpă adusă șoferului.

Școlile se închid trei zile

0

l Din cauza alegerilor, elevii din toate școlile vor face cursuri online în 25, 28 și 29 septembrie

Școlile din toată țara vor fi închise timp de trei zile , una înainte și după alegerile locale din 27 septembrie. Autoritățile au luat această decizie pentru a avea timp să dezinfecteze toate sălile de clasă în care se organizează secții de votare. Ministrul Educației Monica Anisie a anunțat că elevii nu vor merge la școală în 25, 28 și 29 septembrie, adică în zilele de vineri, luni și marți, înainte și după alegeri.
Elevii nu vor fi însă în vacanță în aceste zile, pentru că toate orele din orar se vor derula online în această perioadă. „Chiar dacă se închid şi se suspendă cursurile fizic, orele vor continua online. La nivel național se vor închide toate unitățile de învățământ vineri, luni și marți în vederea desfăşurării alegerilor. Luni dimineaţa va avea loc o consultare cu asociaţiile comunelor, oraşelor şi municipiilor şi uniunea consiliilor judeţene cu Ministerul Educaţiei prin care să stabilim dacă se vor închide şi vineri, în funcţie de localităţile şi şcolile în care se desfăşoară procesul educaţional”, a declarat ministrul Monica Anisie.

Pe timpul școlii: Transport gratuit pentru toți elevii

0

l O hotărâre de Guvern stabilește cum se va deconta transportul public local, intrajudețean și interjudețean, gratuit, în vederea frecventării cursurilor școlare

Toți elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate la transportul de persoane în vederea frecventării cursurilor școlare. Mecanismele de decontare pentru transportul public local, intrajudețean și interjudețean, gratuit, de care beneficiază elevii sunt prevăzute de Hotărârea de Guvern nr. 435/2020

Transportul public local

Pentru a putea beneficia de gratuitatea serviciilor publice de transport local, elevii din învățământul preuniversitar solicită centrelor de emitere a documentelor de transport, aparținând operatorului de transport public local, în baza carnetului de elev emis de unitatea de învățământ, eliberarea documentului de călătorie (legitimație de transport/abonament/card sau alte documente-tip cu valabilitate lunară). Carnetul de elev trebuie să fie vizat prin ștampilă pentru anul în curs).
Operatorul de transport public local emite factură fiscală în cuantum de 50% din suma de plată pentru fiecare unitate de învățământ și 50% pentru unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia domiciliază elevul/ raza teritorială a unității de învățământ.

Transportul public intrajudețean

Pentru asigurarea gratuității transportului elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu, unitatea de învățământ eliberează elevului, la cerere, o adeverință care atestă calitatea de elev, dreptul acestuia de a beneficia de transport gratuit, precum și traseul de la unitatea de învățământ la localitatea de domiciliu.
Pe baza acestei adeverințe, operatorul de transport rutier/naval eliberează elevului documentul de călătorie de tipul legitimație de transport/abonament/card sau alte documente tip, pe traseul prevăzut în adeverința mai sus amintită. O copie a documentului de călătorie e depusă la școală (care centralizează aceste date). Operatorul de transport emite factură fiscală în cuantum de 50% din suma de plată pentru fiecare unitate de învățământ și 50% pentru consiliul județean.

Transportul public interjudețean

Elevii din învățământul pre­universitar acreditat/autorizat, domiciliați în altă localitate față de unitatea de învățământ, depun la începutul fiecărui semestru la secretariatul unității de învățământ o cerere din care să rezulte solicitarea asigurării transportului rutier interjudețean ca urmare a frecventării cursurilor la respectiva unitate de învățământ. Unitatea de învățământ eliberează solicitantului o adeverință care-i atestă calitatea de elev înmatriculat la respectiva unitate, traseul de la unitatea de învățământ la localitatea de domiciliu și dreptul de a beneficia de transport gratuit. Pe baza acestei adeverințe, operatorul de transport eliberează elevului legitimația de transport gratuit pe traseul prevăzut în adeverința eliberată de unitatea de învățământ. O copie a acestei legitimații de transport, cu numele operatorului și traseul pe care circulă elevul, se depune de către elev/părinte/tutore la unitatea de învățământ. Operatorul de transport, până cel mai târziu la data de 5 a lunii următoare, se prezintă la unitatea de învățământ care va certifica numărul de călătorii, efectuate în luna anterioară, în funcție de prezența la cursuri a elevilor care beneficiază de gratuitate pentru transportul interjudețean.
Pe baza situațiilor certificate de unitatea de învățământ, operatorul de transport va întocmi deconturi lunare centralizatoare pe care le va transmite Ministerului Transporturilor, lnfrastructurii și Comunicațiilor o singură dată pe lună, până la data de 15 a fiecărei luni.

Operatorii de transport au obligația de a menține același tarif pentru elevi pe durata anului școlar

Operatorii de transport au obligația de a menține același tarif pentru elevi pe durata anului școlar, tarif care nu poate fi mai mare decât cel practicat pentru celelalte categorii de călători.

Petiție după moartea motociclistului lovit de TIR la Făgăraș

0

Pe internet a fost lansată o petiție după ce zilele trecute un motociclist lovit de un TIR și-a pierdut viața, pe DN 1, la intrare în Făgăraș dinspre Brașov. Semnatarii petiției solicită ca la intersecția DN 1 cu drumul ce duce spre Laguna Albastră să fie amenajat un sens giratoriu, motivând că astfel s-ar evita alte accidente grave.
„Asociația Moto Rezistența Făgăraș solicită amenajarea de urgență a unui sens giratoriu și a unor benzi rezonatoare la ieșirea din Făgăraș spre Brașov, la intersecția DN 1 cu drumul care duce spre Laguna Albastră (lângă Rompetrol). Considerăm că este necesar din cauza numeroaselor accidente rutiere grave și foarte grave care au loc în această intersecție. Din discuțiile avute, inclusiv Poliția Rutieră Făgăraș a solicitat CNAIR amenajarea acestui sistem de siguranță rutieră. Vrem să crească siguranța participanților la trafic și evenimentele tragice să fie prevenite. Cel mai recent accident mortal a avut loc joi 17 septembrie 2020 când un motociclist și-a pierdut viața. Mai solicităm ca până la amenajarea sensului giratoriu să fie îmbunătățită vizibilitatea semnelor de circulație existente.Această petiție va fi înaintată autorităților locale, județene și naționale pentru a rezolva problema“, este mesajul petiției lansate de reprezentanții Asociației Moto Rezistența. Petiționarii au și primit și răspuns din partea Primăriei Făgăraș care spune că va trimite o adresă oficială prin care va solicita amplasarea sensului gitatoriu solicitat la CNAIR – administratorul drumului, subordonat Ministerului Transporturilor .

Brașovul revine în topul îmbolnăvirilor cu COVID

0

l Până acum au murit din cauza coronavirusului 186 de brașoveni l Ieri au fost înregistrate 83 de noi cazuri de infectări

1231 de noi cazuri de COVID-19 au fost depistate ieri în România din doar 13391 de teste prelucrate, iar alte 33 de decese au fost raportate. 7120 de persoane sunt internate, dintre care 470 de pacienți se află la Terapie Intensivă. Cele mai multe noi persoane infectate au fost confirmate în București (270), Brașov (83) și Dolj (78). Din cele 83 DE noi cazuri aoprute la Brașov doar 15 sunt retestpri pozitive ale unor pacienți deja înregistrați. Din cele 5502 de persoane infectate cu COVID 19 până acum la Brașov, 4.198 de pacienți sunt declarați vindecați, iar 186 au decedat.
Instituția Prefectului informează că, potrivit datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică, situația epidemiologică privind COVID-19 în județul Brașov se prezintă astfel:
■ 311 pacienți inter­nați în spitale
■ 485 persoane cu test pozitiv aflate la domiciliu, care au consimțit să se izoleze
■ 398 persoane aflate în carantină la domiciliu
■ 0 persoane aflate în carantină instituționalizată
În cele 7 centre locale din județul Brașov de testare COVID-19 s-au prelucrat până în prezent 55.504 teste, dintre care 523 în ultimele 24 de ore. Acestora li se adaugă testele recoltate în județul Brașov care sunt prelucrate la alte centre din țară.

Primele: Patru locuri de parcare destinate exclusiv maşinilor electrice

0

Autor: Mihaela PARGHEL

l Parcările sunt amplasate pe str. Nicolea Iorga și au staţii de încărcare şi sisteme de monitorizare video

Patru stații de încărcare au fost montate în acest weekend pe strada Nicolae Iorga, pe locurile de parcare special dedicate mașinilor electrice. Acestea fac parte din pachetul de 19 stații pe care Municipalitatea și-a propus să le amplaseze în următoarele luni în municipiul Brașov. Valoarea acestei investiții este de 423.114,26 lei fără TVA, fonduri de la bugetul local. Pentru următoarele 15 stații fondurile sunt asigurate printr-o finanțare nerambursabilă de la Agenția Fondului pentru Mediu, în valoare de aproape trei milioane de lei. „Prima stație este una de încărcare foarte rapidă, de 50 de KW, care poate încărca, în paralel, două mașini. Timpul necesar pentru o încărcare completă este de 40 de minute. Celelalte sunt stații cu încărcare de 22 de KW care, în funcție de producătorul mașinii, poate încărca complet un autoturism în 4-6 ore. Sistemul montat în această parcare mai conține și alte elemente, o cameră video, cu analiză, care detectează când parchează cineva, mișcarea oamenilor sau a obiectelor din zonă, sistemul fiind integrat în dispeceratul de monitorizare video al primăriei. A fost montat și un senzor pentru sistemul de iluminat public, care va menține nivelul de luminozitate la 30%, până în momentul în care cineva parchează și se duce să își conecteze mașina la sistemul de încărcare, după ce pleacă, acest nivel revine la nivelul economic. Nu în ultimul rând fiecare loc de parcare va fi dotat cu un senzor care va informa când locul de parcare este liber sau ocupat. În următoarele zile vor fi finalizate și configurările în postul trafo și conectarea la rețea, după care vor deveni operabile”, a explicat reprezentantul firm George Zaharia, reprezentantul firmei Flash Lighting, care s-a ocupat de amplasarea acestor staţii electrice.

Staţiile de încărcare vor fi monitorizate video

Componentele sistemului proaspăt achiziţionat sunt o stație de încărcare rapidă 50KW DC + 22 KW AC (două docuri de încărcare), trei stații de încărcare 22 KW AC, un sistem de supraveghere video format din cameră cu sistem cu analiză video dedicată locurilor de parcare, şi senzori pentru detecția gradului de ocupare a locurilor, sisteme de control ale iluminatului public prin realizare de iluminat adaptiv, modul de integrare cu sistemul de telegestiune a iluminatului public existent la nivelul municipiului Brașov şi aplicații software aferente fiecărui echipament hardware.

Sistem de plată online, cu cardul, prin sms sau pre-pay

Locurile de parcare vor fi destinate exclusiv încărcării vehiculelor electrice, vor fi marcate cu culoarea verde și dotate cu panou de informare și instrucțiuni de folosire. Stațiile de încărcare vor permite integrarea unui sistem de plată pentru încărcare (online, prin intermediul unei platforme/aplicații cu card bancar, sau pre-pay, sms etc). Sistemul de parcări destinate maşinilor electrice, supravegheate video, vor folosi o aplicație ce va urmări obiecte în mișcare, cum ar fi persoane și vehicule, și va semnala staționarea în parcare pentru o perioadă prea lungă de timp. Aplicația video, care rulează pe o cameră de rețea, poate ajuta la prevenirea infracțiunilor precum vandalismul și a contravențiilor rutiere. Fluxul video va fi integrat în sistemul de supraveghere video existent la nivelul municipiului Brașov. De asemeena, va exista un sistem de detecție a disponibilităţii parcării, printr-un senzor wirelles montat în dreptul fiecărei parcări. Pe baza analizei făcute de către o aplicație software, se vor afișa informații cu privire la statusul locurilor de parcare individuale (liber/ocupat).

Un consilier local de la Sânpetru acuză intimidări

0

Tiberiu Mladin, consilier local la Sânpetru, acuză o serie de intimidări din partea unor necunoscuţi şi spune că acest lucru are legătură cu faptul că în şedinţa Consiliului Local care a avut loc pe data de 17 septembrie a ridicat problema lipsei unei documentații solide care să însoțească proiectul de hotărâre privind intrarea în legalitate a unor construcții ridicate de-a lungul timpului fără forme legale.

„Hotărârea putea fi discutată complex până acum, dar a fost aprobată pe ultima sută de metri a mandatului”

Primăria şi Consiliul Local al Sânpetru vor introduce în legalitate casele construite fără autorizație în comună în ultima perioadă de timp, bazându-se pe Legea nr. 7/2020 intrată în vigoare în luna ianuarie, a explicat Mladin. „Hotărârea de Consiliu Local, deși putea fi discutată complex până acum, a fost aprobată pe ultima sută de metri a acestui mandat. Consilierii locali nu au avut la dispoziţie o documentaţie solidă a acestui proiect şi o prezentare a cazurilor aflate in situație şi nici nu s-a organizat o dezbatere publică a acestei măsuri conform Legii 52/2003, privind transparenta decizionala. Un aspect important este că şi primarul însuşi are o astfel de construcţie care va fi introdusă în legalitate cu această ocazie”, a declarat Tiberiu Mladin.

Consilierul consideră că există o legătură între votul său şi „vandalizarea” maşinilor

Proiectul de Hotărâre de Consiliu Local a fost aprobat cu 12 voturi „pentru” şi două „împotrivă”, unul dintre acestea apartinandu-i lui Tiberiu Mladin. „M-am opus în şedinţa acestui proiect de hotărâre, nu pentru ceea ce statuează el, ci pentru că a fost aprobat în astfel de condiţii, cu asemenea lipsă de transparență. Pentru asta, în această dimineaţă (vineri, n. r) m-am trezit cu maşina plină de tot felul de produse urât mirositoare. Consider că există o legătură clară între cele două evenimente, pentru că înainte de şedinţa Consiliului Local am primit un telefon prin care am fost avertizat că dacă nu votez hotărârea privind Regulamentul de legalizare a construcţiilor executate fără autorizaţie o să am de suferit. Şi s-a întâmplat: dimineaţă am constatat că cele două autoturisme, proprietate a familiei, au fost vandalizate cu substanţe biologice. Am făcut plângere la poliţie şi există o cercetare în desfăşurare. Sper ca autoritățile să-şi facă datoria. Şi sper, de asemenea, ca în Sânpetru, hotărârile importante de la nivelul Consiliului Local să nu mai fie luate în grabă, fără o documentare solidă şi fără dezbateri publice care să îi implice şi pe cetăţeni în actul de decizie”, a încheiat Tiberiu Mladin, consilier local PMP la Sânpetru.