• Eșecul cu U Craiova l-a înfuriat la culme pe antrenorul covăsnenilor
Universitatea Craiova a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Sepsi Sfântu Gheorghe, în prima etapă din Casa Liga 1. Golul a fost marcat de Koljic, în minutul 88. Sepsi OSK a controlat meciul, a avut multe situații de a marca, însă Pigliacelli a făcut minuni în poarta oltenilor. Elevii lui Cristiano Bergodi au făcut un meci slab, dar au plecat cu trei puncte de la Sepsi după reușita lui Koljic, îndelung contestată de covăsneni care au acuzat poziția de offside în care s-ar fi aflat atacantul bosniac.
Tehnicianul celor de la Sepsi OSK, Leo Grozavu, a criticat în termeni duri arbitrajul. „Eu cred că Sepsi a fost cea mai dezavantajată echipă. Am început un nou campionat, nu mai are rost să discutăm. Băieţii au făcut o partidă bună, s-au descurcat bine împotriva unei echipe cu pretenţii la titlu. Cred că am avut un penalty prin minutul 80 şi ceva. Cei care au văzut. Eu sunt suspendat pentru că nu am voie nici să vorbesc. Eu m-am ridicat de pe bancă la ultima partidă cu Clinceni, iar la pauză am spus «Domne, chiar nu mai putem să spunem nimic?». Eu nu am văzut în străinătate aşa ceva, acolo arbitrii sunt mai maleabili, discută. Nu suntem aici unii Dumnezei şi altii plebea poporului”, a declarat Grozavu, imediat după meci. La U Craiova, brașovenii Alex Mateiu și Marius Constantin au fost titulari, iar la Sepsi, a debutat în acest meci și fostul stegar, Adnan Aganovici.
Leo Grozavu tună și fulgeră la adresa arbitrajului
Oficial! Brașovul cu 4 echipe în Liga a 3-a
• FRF a acceptat înscrierea celor de la ACS Kids Tâmpa Brașov în Liga a 3-a, astfel că gruparea brașoveană va avea pentru prima oară echipă la nivel de seniori
ACS Kids Tîmpa Brașov va avea echipă în Liga a 3-a. Cererea ACS Kids Tâmpa Brașov de a înscrie o echipă de seniori în Liga a 3-a a fost aprobată de către Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal în ședința de vineri.
Trio de antrenori
Echipa va fi antrenată de Adrian Hârlab, în calitate de dirctor tehnic, și Ciprian Angle și Nicu Văduva, antrenori. Echipa brașoveană își va disputa meciurile considerate acasă pe terenul de la ICIM.
„O echipă de seniori este un pas firesc și necesar pentru proiectul nostru. Avem deja baza piramidei, alcătuită din grupe de formare, grupe intermediare și grupe de elită, iar acum era timpul să trecem la nivelul următor, o echipă în care să poată să evolueze juniorii din academia noastră. Vom avea un cadru complet, astfel că orice copil ca dorește o carieră în fotbal să poată beneficia de cele mai bune șanse pentru a reuși. Este un efort foarte mare din partea noastră, ca și club. Dar am luat această decizie tocmai pentru a pune încă o cărămidă la relansarea fotbalului brașovean. Dorința noastră este să formăm o echipă cu jucători din academia proprie și cu câteva inserții de fotbaliști brașoveni cu experiență. Iar, în cel mai scurt timp, să ne bazăm în totalitate pe jucători crescuți de noi. Știm că ne propunem un lucru foarte ambițios și dificil de realizat, dar avem oamenii potriviți pentru a reuși”, a declarat președintele ACS Kids Tâmpa Brașov, Adrian Zahariea.
Văduva promite „fotbal – spectacol“
Managerul general al clubului, Nicu Văduva, a precizat că participarea în Liga a 3-a este o adevărată provocare.: „Ne bucurăm enorm că a fost aprobată cererea noastră de a înscrie o echipă de seniori în Liga a 3-a. Este un pas înainte în proiectul ACS Kids Tâmpa. Participarea în viitorul sezon de Liga a 3-a reprezintă o provocare foarte mare pentru noi, dar suntem siguri că vom face o figură frumoasă și vom reprezenta Brașovul cu mândrie. Știm că vom avea parte de un debut dificil, pentru că vom folosi jucători de 16, 17 și 18 ani, încă necopți pentru un astfel de nivel, dar avem încredere că, odată cu trecerea timpului, vor căpăta experiență și vor avea șanse mari de a-și face o carieră cu care să ne mândrim. Pas cu pas încercăm să devenim mai profesioniști, mai implicați, mai buni în tot ceea ce facem. Nu suntem perfecți, dar tindem spre acest deziderat. Echipa de seniori va fi cu siguranță cea mai mare provocare de până acum, dar suntem determinați să reușim. Continuăm, ghidându-ne după aceleași principii ca până acum – Fotbal spectacol”, a spus Văduva. Astfel, Brașovul va avea 4 echipe în noul sezon al Ligii a 3-a. ACS SR Brașov și Cetate Râșnov sunt echipele care au jucat ân ultimii ani în Liga a 3-a, Corona Brașov a promovat în acestă vară, iar ACS Kids Tâmpa Brașov a fost acceptată direct de FRF datorită participării în Liga Elitelor.
The end: Marian Constantinescu și-a agățat ghetele în cui
• Atacantul brașovean și-a încheiat cariera de fotbalist la Corona Brașov, club unde își va începe meseria de antrenor la echipa U19
Fotbalistul Marian Constantinescu a împlinit recent 39 de ani. A promovat cu Corona Brașov în Liga a 3-a, dar nu va continua ca fotbalist.
„Mai puteam juca“
Chiar dacă fizic ar mai fi putut face față nivelului Ligii a 3-a, unul modest în ultimii ani, lui „Costică“ i s-a sugerat că ar fi momentul să se retragă.
Pentru că cei de la Corona vor să întinerească echipa, același drum îl vor avea și ceilați doi veterani din lot, fundașul Rareș Forika, dar și Mugurel Buga. „Sincer mai puteam juca la acest nivel. Eu am fost și sunt un profesionist. Acum, dacă cei de la Corona au considerat că nu îi mai pot ajuta ca fotbalist eu ce pot spune. Nu le pot reproșa nimic, asta e viața….Consider că mi-am făcut datoria, am venit cu sufletul deschis, le mulțumesc și acum începem un nou proiect. Este un moment dificil din viața mea, dar când m-am apucat de fotbal știam că, la un moment dat, va scrie ca la finalul unui film: the end“, povestește Marian Constantinescu.
Modelul de antrenor voi fi eu!
Pentru că deține licența A de antrenor de câțiva ani buni, cei de la Corona i-au propus lui Constantinescu să preia echipa U 19 a clubului. Va fi prima experiență ca antrenor, meserie unde a mai activat câteva luni, acum doi ani când a fost secundul lui Eric Lincar la Turris Turnu Măgurele.„Încerc în această meserie de antrenor ca modelul său fiu eu. Bineînțeles că trebuie să mă informez foarte bine și să pun în practică ce am acumulat în perioada ca fotbalist pentru că am lucrat cu o mulțime de antrenori de valoare, Răzvan Lucescu, Gică Hagi sau Cosmin Olăroiu. Mi-au rămas în minte anumite antrenamente, mentalitate, strategii…“, a spus antrenorul de acum, Marian Constantinescu.
Lacrimile retrogradării
În 2015, Marian Constantinescu a oferit imaginea anului în fotbalul românesc: a plîns în hohote după retrogradarea Braşovului. Acum, după 5 ani de la acel episod, Constantinescu spune că durerea a fost mare. „Durerea a fost mare pentru mine la finalul acelui meci. Era o retrogradare, iar eu venisem în 2015 la FC Brașov pentru a-mi încheia cariera de antrenor la echipa unde începusem fotbalul de performanță. Lacrimile acelea au fost ale unui om care l-a durut retrogradarea. Nu judec pe nimeni, nu țin ranchiună față de nimeni. Atunci, la 35 de ani, am avut 6 oferte de a continua ca fotbalist în Liga I, de la Viitorul lui Hagi, de la Dinamo, de la Poli Iași, iar în final am ales Chiajna“, a spus fostul fotbalist al stegarilor.
„FC Brașov va rămâne mereu în sufletul meu“
De fapt, pentru Marian, FC Brașov a fost mereu echipa cu lumini și umbre. „La FC Brașov am făcut pașii spre fotbalul de performanță. Aici la debutat în Liga I, dar după un singur meci, pentru că atunci cei din conducerea clubului nu știau să aprecieze jucătorii tineri, am fost nevoit să plec . M-am reîntors în 2008, am pus umărul la promovare și iar am primit o palmă de la club și am fost îndepărtat. M-am întors în 2015, din păcate am prins un an foarte greu, cu multe probleme, cu salarii neplătite cu lunile și în final am retrogradat. Se pare că tot eu sunt înjurat de fanii lui FC Brașov, însă ei nu știu prin ce am trecut eu. Cu toate acestea, FC Brașov va rămâne mereu în sufletul meu. Nu știu dacă sunt eu în măsură să spun cauzele care au dus la acest dezastru. Totuși, nu pot să nu observ că alte echipe cu mare tradiție care au falimentat, au reușit să renăscă, așa cum s-a întâmplat cu Rapidul sau cu FC Argeș. Așa sper și eu ca FC Brașov să renască. Ne dorim din tot sufletul ca Brașovul să renască în fotbal, dar trebuie să înțelegem să facem o echipă peste noapte e greu. Doar oamenii care nu se pricep la fenomen cred că poți face un copil iar acesta să atingă majoratul imediat. Nu este posibil. Acum este proiectul acesta de la Corona, un proiect de mulți înjurat și contestat, dar eu cred că este posibil, în viitor, ca în Liga I să se numească FC Brașov“, a spus Marian Constantinescu.
Apreciat la Piatra Neamț
În Liga I, Marian Constantinescu a debutat la FC Brașov, dar cel mai mult a jucat la Ceahlăul lui „Pinalti“ Ștefan, un tip influent în fotbalul românesc al anilor 2000. „La Ceahlăul am stat 4 ani de zile, am fost și căpitan de echipă și acolo am simțit că sunt apreciat cu adevărat. În cariera mea am avut momente frumoase și la FC Brașov, echipă care a fost și va rămîne mereu în sufletul meu, dar și la Poli Timișoara.“
Despre Pinalti, Iancu și Neculaie
În Liga I, Constantinescu a lucrat cu mai mulți grei ai fotbalului românesc din anii 2000: Gheorghe Ștefan, Marian Iancu sau Ioan Neculaie. Deși aceștia sunt cosiderați mai degrabă personaje sinistre din perioada în care fotbalul era condus de Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, Constantinescu crede că toți acești patroni care au investit în cluburi iubesc cu adevărat fotbalul. „Oamenii care bagă bani în fotbal iubesc fotbalul și iubesc fotbaliștii care își fac treaba. „Pinalti“ Ștefan este un tip special, un om care niciodată nu mi-a întors spatele, asfel că am colaborat excelent cu dânsul în calitate de căpitan al echipei. E adevărat că Neculaie era un tip mai dificil, dar, mereu, când am fost să discut despre fotbal cu dânsul lăsa totul departe. La fel și Timișoara cu Marian Iancu. Atunci cânt tu ca fotbalist îți faci treaba pe teren ușa îți era deschisă la ei“, a spus fostul fotbalist brașovean.
Nu a urcat în trenul de Ucraina
Un mare regret al lui Constantinescu este ratarea unui transfer important în Ucraina. „În fotbal ca și în viață ai nevoie de șansă. Regretul meu este că în 2009 am fost aproape de un transfer în Ucraina. Poate a fost un tren în care nu am reușit să urc. Un alt regret este că nu am reușit să-mi închei cariera la FC Brașov“, a spus Marian Constantinescu. Alte regrete nu are și o spune direct: „Atât am putut ca fotbalist, am fost un tip serios, muncitor“.
La Braşov, şcolile încep după „scenariul galben”
• Redeschiderea școlilor și grădinițelor din 14 septembrie după scenariul 2 înseamnă participarea zilnică la clasă a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a
• Acelaşi scenariu prevede revenirea parțială, prin rotație de 1-2 săptămâni, a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu
Şcolile din municipiul Braşov ar putea începe anul școlar 2020 – 2021 după „scenariul galben”. Grupul de lucru format din primar și cei doi viceprimari, directorul DSP Brașov, inspectorul școlar general al județului Brașov, șeful UPU-SMURD Brașov, consultant în cadrul grupului de lucru, și șeful SVSU Brașov, a stabilit ieri, într-o primă întâlnire, măsurile necesare începerii anului școlar în Brașov, în 14 septembrie.
Din 14 septembrie se redeschid integral grădiniţele, clasele a VIII-a şi a XII-a
„Scenariul galben”, respectiv al doilea din ordinul comun al Ministerului Educației și Cercetării și Ministerului Sănătății, pentru aprobarea Normelor privind instituirea de măsuri sanitare și de protecție în unitățile de învățământ în perioada pandemiei COVID-19 (aflat în prezent în procedura de transparență decizională) înseamnă redeschiderea școlilor și grădinițelor din 14 septembrie, cu participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a. Acelaşi scenariu prevede revenirea parțială, prin rotație de 1-2 săptămâni, a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, respectiv V-VII și IX-XI, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară în vigoare. „Plecând de la situațiile prezentate de DSP, municipiul Brașov s-ar încadra la scenariul verde, însă, pentru o măsură în plus ca și prevenție, propunerea DSP este să luăm în calcul scenariul galben. Vreau să mergem pe ideea că primăria Municipiului Brașov susține și dorește ca activitatea de învățământ din Municipiul Brașov să se deruleze cu prezență la școală, pentru că trebuie să avem încredere în noi, în instituțiile care se ocupă de acest lucru la nivelul municipiului Brașov, și facem toate eforturile să asigurăm tot ce este necesar“, a declarat primarul George Scripcaru, la finalul primei întâlniri a grupului de lucru.
Municipalitatea trebuie să asigure dotările, produsele de igienă, dezinfectanții şi măştile
La deschiderea anului şcolar, Municipalitatea va asigura toate dotările, baza materială, produsele de igienă și dezinfecție, precum și măștile necesare copiilor și personalului școlar, precum și dezinfecția efectivă a unităților de învățământ. Sunt 47 de unități de învățământ, la care se și grădinițele, care vor fi dotate cu kiturile de protecție. Copiii și cadrele didactice vor avea asigurate măștile necesare. Elevii din clasa pregătitoare și clasa zero vor primi viziere și măscuțe personalizate. La fiecare unitate de învățământ vor fi amplasate prosoape de hârtie, dispensere, săpun lichid, produse dezinfecție, se va face dezinfectarea spațiilor de învățământ, vor fi montate coșuri de gunoi, vor fi saci galbeni pentru depozitarea acestor deșeuri., iar operatorii de salubrizare vor trebui să implementeze anumite măsuri pentru depozitarea și evacuarea deșeurilor provenite din activitatea școlară. ,,Am luat în calcul necesitatea extinderii spațiilor în unele unități de învățământ, prin elemente de tip container., De asemenea am discutat de montarea unor elemente pentru direcționare, pentru staționare, pentru a le amplasa în interiorul școlilor, Ca primărie, ne vom ocupa în această perioadă de achiziția acestor materiale și dotări logistice pentru toate unitățile de învățământ din Brașov și dacă vor mai fi necesare și altele, pe parcurs vom face ceea ce este necesar“, a adăugat primarul.
DSP trebuie să monitorizeze incidenţa cumulată pe ultimele 14 zile
Urmărirea situaţiei epidemiologice va fi în sarcina Direcţiei de Sănătate Publică ce va comunica incidența cumulată pe ultimele 14 zile, indicatorul care definește scenariul în care se desfășoară activitatea în școli. „Analiza la momentul actual ne arată că potențial, scenariul în care ne încadrăm la acest moment este unul verde, dar practic am consiliat administrația locală să fim precauți și să adoptăm un scenariu galben, care ne permite condiții de siguranță sporite pentru elevi. Sarcina noastră este supraveghem aplicarea corectă a măsurilor în școli, să consiliem și să educăm. Suntem parte din această echipă, ne dorim să transmitem mesaje educaționale corecte și de siguranță către părinți, elevi și profesori, în așa fel să reducem teama de întoarcere la școală și să fim mai degrabă informați și educați decât înspăimântați. Este un lucru pe care îl pregătim cu grijă, fiecare detaliu a fost luat în calcul de către administrația locală și de către inspectorat, și suntem prezenți în continuare într-o echipă care implică mai mulți reprezentanți. Trebuie să fim pregătiți să ne ducem copii pe drumurile școlii în condiții de siguranță“, a explicat Andrea Neculau, directorul DSP Brașov.
La nivel local va exista un ghid pentru desfăşurarea în siguranţă a cursurilor
La rândul său, Ovidiu Tripşa, inspectorul şcolar general al IȘJ Brașov, a precizat că vor fi respectate toate circuitele şi toate regulile de distanţare în clase. „Vom respecta normele de distanțare, circuitele traseelor în interiorul școlilor și grădinițelor, mergem pe ideea scenariului galben și ca atare, părinții nu ar trebui să aibă îndoieli cu privire la începerea anului școlar. De fapt, școlile sunt cu un pas înainte, pentru că în iunie au organizat spețiile pentru desfășurarea examenelor naționale, care s-au desfășurat cu sprijinul autorităților și nu au fost înregistrate cazuri deosebite. Ca atare, ne vom întâlni pe 14 septembrie în școli“, a spus Ovidiu Tripșa. „Am discutat în echipa formată și despre procedurile și ghidul pe care urmează să le scriem în următoarea perioadă, în aproximativ o săptămână, care ulterior vor fi aplicate și implementate la nivelul tuturor școlilor. Ne-am gândit inclusiv la o clasă-model care poate fi folosită ulterior de instituțiile de învățământ și suntem implicați efectiv în realizarea acestei clase efectiv, iar mesajul pe care vrem să-l transmitem este un mesaj de încredere pentru acest moment foarte important. Ne amintim cu toții cât de mare era bucuria primei zile de școală, când ne bucuram să ne vedem cu colegii și vrem să păstrăm sau să redăm acest sentiment, după o absență de șase luni din școală“, a adăugat dr. Cristina Vecerdi, șef UPU-SMURD Brașov, consultant în cadrul grupului de lucru.
Modificare fără schimbare: Mai puține ore pentru copiii de la clasa pregătitoare
• În schimb, Guvernul a amânat reducerea numărului de ore la toate celelalte clase
Numărul de ore la clasa pregătitoare se va reduce începând cu noul an școlar 2020-2021, a anunțat, ieri, ministrul Educației, Monica Anisie. „Aseară a fost aprobată în şedinţa de Guvern o Ordonanţă de urgenţă prin care am prorogat aplicarea modificării numărului de ore la clasă pentru toate clasele şi vom începe anul acesta şcolar cu clasa pregătitoare. Deci, începând cu clasa pregătitoare vom reduce numărul de ore la clasă şi vom prezenta noile planuri-cadru pentru învăţământul primar”, a afirmat Anisie, la Parlament, potrivit Agerpres. Ea a spus că specialiştii din Ministerul Educaţiei vor prezenta aceste noi planuri-cadru „în curând” și le vor pune în dezbatere publică. Actualul plan-cadru prevede pentru clasa pregătitoare 19 ore obligatorii pe săptămână.
Pe de altă parte, Guvernul a amânat reducerea numărului de ore la toate clasele, mai puțin la clasa pregătitoare, după ce, pe 30 iulie, Ministerul Educației anunța că vor reduce orele la toate clasele de început de ciclu, adică la pregătitoare, a V-a și a IX-a. Ministrul Educației, Monica Ansie, a explicat că se vor modifica, în timp, numărul de ore de la toate clasele, urmând să prezinte în curând și noi planuri-cadru pentru învățământul primar. Amânarea reducerii numărului de ore la a V-a și a IX-a înseamnă că profesorii rămân cu catedrele neschimbate. Măsura vine într-un an electoral, în condițiile în care legea prorogată prin OUG fără dezbatere publică ar fi trebuit să se aplice din septembrie 2020.
În ceea ce privește modificarea planurilor-cadru – adică a materiilor pe care le studiază un elev în fiecare clasă și a numărului de ore alocat fiecărei discipline în parte – proiectul de OUG prevedea că schimbările urmau să înceapă acum, în anul școlar 2020-2021, și că se vor „finaliza pentru toate clasele până la începerea anului școlar 2025 – 2026.”
Amintim că președintele Klaus Iohannis a promulgat în noiembrie 2019 legea care taie cu până la 9 numărul de ore de școală pe săptămână. Legea este în vigoare în acest moment și ar trebui să se aplice din 14 septembrie 2020, însă Ministerul Educației nu a anunțat până acum care sunt planurile de modificare a disciplinelor de școală.
Partidul Ecologist dispare din Consiliul Judeţean Braşov
Încă de dinaintea pornirii alegerilor se ştie că din Consiliul Judeţean va dispărea o formaţiune politică ce este acum reprezentată. Este vorba despre Partidul Ecologist Român, care nu a reuşit să treacă de rigorile Biroului Electoral Judeţean, în ceea ce priveşte semnăturile de susţinere pentru candidaţii propuşi pentru Deliberativul judeţean. Astfel, PER nu va avea nici listă de candidaţi la CJ şi nici candidat pentru funcţia de preşedinte, deşi iniţial l-a propus pe Ion Sorici.
274 de semnături anulate la BEJ
Biroul Electoral Judeţean a constatat că listele de susținători ale PER Braşov nu au fost întocmite cu respectarea prevederilor legale, din numărul total pe peste 2700 de semnături, 274 fiind anulate. Membrii Biroului Electoral Județean au costatat că de pe liste lipseau fie localitatea de unde au fost adunare semnăturile, fie adresele complete ale semnatarilor, data nașterii sau cetățenia. Mai mulți cetățeni care semnaseră pentru susținerea PER aveau acte de identitate eronat scrise. Printre deficiențele constatate se numără inclusiv semnături similare și liste în copie. BEJ a constatat, de asemenea, că în cazul a 7 persoane, anul nașterii trecut pe listă este 2020. În alte 4 cazuri, semnatarii erau minori. În final, din 2754 de semnături depusi, Biroul Electoral Județean a constatat că sunt valide doar 2480, astfel că nu este îndeplinit numărul minim de 2596, necesar pentru validarea listei de candidați a PER.
O prezenţă „exotică” în Consiliul Judeţean
Astfel, Partidul Ecologist Român va dispărea din Consiliul Județean Brașov, după ce în ultimul mandat a avut 3 locuri în Legislativul județului. De altfel, PER nu s-a remarcat în această perioadă decât în anii electorali, fiind, pe parcursul mandatului 2016-2020, mai degrabă o prezenţă „exotică”. În 2016 a obținut 3 mandate, pe care s-au „certat” mai mulţi „ecologişti”. De exemplu, primul pe lista din 2016, Ionel Goidescu (trecut între timp pe la PRU şi mai noi, la ADN) nu a fost validat de la început de către forul deliberativ judeţean, după ce fusese exclus din partid de liderul organizaţiei judeţene. Ulterior, el şi-a recâştigat mandatul, chiar dacă trecuse între timp pe la PRU. De asemenea, Mariana Sebeni Comşa a rămas şi ea fără sprijinul politic, însă tot în instanţă şi-a menţinut locul în plenul Consiliului Judeţean. Al treilea mandat, al lui Nicolae Postolache, a fost unul liniştit din toate punctele de vedere… Tot consilier judeţean a fost pentru o perioadă în acest mandat şi Ionel Spinean, care i-a cedat mandatul lui Ionel Goidescu, atunci când acesta a venit cu decizia instanţei.
PSD a rămas fără nelipsitul Dorel Toma la Primăria Ghimbav
• Judecătoria Braşov a dispuns respingerea candidaturii lui Dorel Toma, eliminat definitiv din cursă prin hotărâre judecătorească
Judecătoria Braşov a dispus respinderea candidaturii primarului Dorel Toma la un nou mandat în fruntea oraşului Ghimbav. Deşi iniţial Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 5 din Ghimbav a admis candidatura, împotriva acestei decizii a fost depusă o contestaţie, în care se arată că de fapt, pe mai multe dintre listele de semnături de susţinere pentru candidatul PSD lipseşte chiar… numele candidatului. Practic, cetăţenilor li s-a cerut o semnătură „în alb” ceeea ce contravine normelor. În urma contestaţiei care s-a judecat ieri, instanţa a dispus respingerea candidaturii lui Dorel Toma, în ciuda faptului că acesta a invocat tardivitatea intervenţiei PNL şi a Partidului Verde. „Respinge excepţia tardivităţii, invocată din oficiu şi de către intimatul Toma Dorel prin notele scrise, ca neîntemeiată. Admite contestaţia formulată de contestatorii Fliundra Ionel, Neogoe Mihai şi Uricariu Cristian, în contradictoriu cu intimaţii Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 5, Oraş Ghimbav, jud. Braşov, Dorel Toma şi Partidul Social Democrat – Organizaţia Judeţeană Braşov Anulează Hotărârea nr. 14 din 17.08.2020, adoptată de Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 5 Oraş Ghimbav. Dispune respingerea candidaturii numitului Toma Dorel pentru funcţia de primar al oraşului Ghimbav din partea Partidului Social Democrat. Hotărârea nu se comunică părţilor, potrivit art. 54 alin. 5 teza finală din Legea nr. 115/2015. Prezenta hotărâre se va aduce la cunoştinţă, de îndată, la rămânerea definitivă, Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 5 Oraş Ghimbav, conform art. 54 alin. 8 din Legea 115/2015. Cu drept de apel în 24 de ore de la pronunţare la instanţa ierarhic superioară, cerere de apel care se depune la Tribunalul Braşov, conform art. 54 alin. 4 din Legea nr. 115/2015. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 20.08.2020”, este sentinţa dată ieri de judecătoria Braşov. De precizat este faptul că pe 18 august, Biroul Electoral de Circumscripţie nr 5 din Ghimbav a admis candidatura lui Dorel Toma, în ciuda acestei deficienţe. Câteva ore mai târziu, în schimb, pentru aceeaşi problemă constatată în cazul Partidului Ecologist Român (PER), acelaşi Biroul Electoral Local a dat decizie de respingere.
Noua creşă din Astra va fi gata la primăvară
Construcţia viitoarei creşe din cartierul Astra a ajuns la stadiul fizic de 65%, iar reprezentanţii Municipalităţii spun că anul viitor, în primăvara, Braşovul va pune la dispoziţia tinerelor familii din zonă, cele 80 de locuri pentru copii. Viitoarea a primit în această săptămână şi vizita de monitorizare din partea Agenţiei de Dezvoltare Regională Centru – finanţator al proiectului, iar viceprimarul Costel Mihai spune că expertul tehnic al ADR, Nicoleta Stelea, s-a arătat mulţumită de modul în care evoluează proiectul şi de calitatea lucrărilor realizate până acum. „Aceasta a fost prima vizită de moitorizare a finanţatorului, de la semnarea contractului, reprezentanta ADR Centru arătându-se impresionată plăcut de modul în care au decurs lucrările până acum. Concluziile sale au fost că obiectivele specifice definite în contractul de finanțare sunt în curs de realizare și nu sunt întârzieri în execuția lucrărilor. Stadiul implementării proiectului din punct de vedere financiar este de 47,8%, iar din punct de vedere fizic este de circa 65%. Personal, păstrez în permanenţă legătura cu constructorul pentru a vedea cum evoluează acest proiect şi am toată încrederea că până primăvara viitoare vom avea încă o creşă pe care să o punem la dispoziţia braşovenilor, în cartierul Astra”, a declarat viceprimarul Braşovului, Costel Mihai.
Lucările de construire a creşei de pe strada Apollo se desfăşoară pe trei zone diferite de clădire, cele mai avansat fiind Tronsonul 3 şi Tronsonul 2. Aici au fost finalizate integral construcţiile de rezistenţă, zidării şi tencuieli, hidroizolaţie şi hidranţi, iar cele de tâmplărie şi termoizolare sunt, de asemenea, aproape de final. Pe cele două tronsoane de clădire se lucrează deja şi la instalaţiite sanitare, electrice şi termice care sunt finalizate în medie, în proporţie de 50%. Pe Tronsonul I de clădire, început ultimul, lucrările de rezistenţă sunt la 95%, iar cele la zidărie, la 50%. Construirea noii creşe, de pe strada Apollo a început în august 2019, când Primăria Braşov a predat amplasamentul din Astra către constructorul AEON Building Braşov. Termenul de finalizare prevăzut în contract este de 31 martie 2021. Investiţia pentru ridicarea acestei unităţi se ridică la 10,213 milioane de lei, din care 2.8 milioane reprezintă contribuţia din fonduri europene.
Mai puțină presiune pe bugetul local: Braşovul predă proiectul Sălii Polivalente către Compania Naţională de Investiţii
• Consiliul Local Braşov a aprobat ieri, într-o şedinţă de îndată, predarea terenului pe care se va construi complexul sportiv multifuncțional de la Bartolomeu
Consiliul Local Braşov a aprobat ieri, într-o şedinţă de îndată, predarea către Compania Naţională de Investiţii a terenului pe care se va construi Sala Polivalentă de la Bartolomeu – Municipal. Cu această ocazie a atras atenţia şi noua valoare a investiţiei, de peste 404,5 milioane lei, în condiţiile în care anul trecut, în noiembrie, valoarea era de aproape 280 de milioane lei. Decizia de predare a amplasamentului şi a proiectului, către CNI a fost transmisă la Bucureşti, la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei încă de ieri, imediat după şedinţă.
Şedinţă de îndată la Consiliul Local, pentru hotărârile de predare a proiectului
Primarul George Scripcaru spune că a convocat şedinţa de îndată astfel încât hotărârile de predare să fie fie trimise cât mai repede la Bucureşti, la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei. „Am stat ieri (miercuri, n.n) până seara târziu pentru verifica, încă o dată indicatorii tehnico- economici, unde este inclusă și contribuția noastră. Aceste două hotărâri vor fi trimise la București, pentru a fi analizate, împreună cu celelalte documente existente la dosar. Ulterior va fi aprobată o hotărâre de Guvern privind preluarea investiției de către Compania Națională de Investiții. Este un proiect important pentru Brașov, dar și unul cu o valoare mare, astfel că preluarea lui va reduce foarte mult presiunea pe bugetul local”, a explicat primarul în ședința de plen, ce s-a desfășurat în regim de videoconferință.
150 de milioane în plus faţă de indicatorii tehnico-economici din noiembrie
Conform hotărârii de Consiliu Local de ieri, Municipalitatea predă către Minister, la Compania Naţională de Investiţii „CNI” S.A, în baza de protocol, şase amplasamente terenuri, în suprafaţă totală de 12.9704 mp situate în zona fostului Stadion Municipal. Amplasamentul este viabilizat, conform documentelor urbanistice. În acest proiect, Primăria Braşov va finanţa racordările la utilităţi ale terenului, iar Compania Naţională de Investiţii, construcţia propriu-zisă. Complexul multifuncţional – Sala polivalentă va beneficia de finanațare de la bugetul de stat, dacă şi CNI va fi de accord să dea un document similar, de preluare. Valoarea investiţiei este estimată la 404,556 milioane lei (83,518 milioane euro), conform indicatorilor tehnico-economici aprobaţi acum de Consiliul Local Braşov. Din această sumă, partea de construcţie şi montaj costă 254,539 milioane lei (52,548 milioane euro). Potrivit indicatorilor tehnico-economici ai investiției, aprobați în luna noiembrie a anului trecut, de către Consiliul Local Brașov, viitorul complex sportiv multifuncțional de la Bartolomeu era estimat la 279.675.330 de lei, inclusiv TVA.
La fiecare ploaie, străzi sub apă la Brașov
Ploaia torențială de ieri după-amiază a adus din nou inundații pe străzile Brașovului. Ca de fiecare dată la o ploaie mai puternică, canalizarea orașului a cedat, iar apa a inundat șoselele. La Stadionul Tineretului, zonă afectată la fiecare ploaie, autoturismele apraope că au fost înghițite de lacul format. Și autobuzele din noua flotă de transport în comun au făcut față la limită..Cantitățile de apă au depășit 30…40 l/mp și, pe arii restrânse, chiar 50…70 l/mp. Directorul de exploatare al Companiei Apa, Teodor Sava, a declarat că au fost mai multe cauze pentru inundarea zonei de la stadion, una fiind cantitatea mare de precipitaţii. Acesta a precizat că a plouat foarte mult pe versanţi, iar apele au fost preluate de cele două canale care trec prin zona Stadionului Tineretului (Graft şi Timiş). „În zona Stadionului Tineretului am realizat lucrări ample. Sistemul de captare poate face faţă unor cantităţi mari de apă, peste normal, dar nu şi unui potop”, a explicat Sava. O altă problemă ar fi că gurile de canalizare au fost blocate de gunoaie.












