Acasă Blog Pagina 4733

Lecția pandemiei: Elevii cer modificarea regulilor sanitare din şcoli

0

l Testarea gratuită la cerere a celor suspecți de coronavirus și posibilitatea de a merge la toaletă în timpul orelor sunt două dintre amendamentele propuse de Consiliul Național al Elevilor la Ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății

Testarea gratuită la cerere a celor suspecți de coronavirus și posibilitatea de a merge la toaletă în timpul orelor sunt două dintre amendamentele propuse de Consiliul Național al Elevilor la Ordinul comun al ministrilor Educației și Sănătății.

Ordinul, care a intrat în vigoare la 1 septembrie, urmează să fie modificat

Ordinul, care a intrat în vigoare la 1 septembrie, urmează să fie modificat de către ministerele Educației și Sănătății zilele acestea. Conform amendamentelor propuse de elevi decizia de suspendare a cursurilor școlare organizate în modalitatea „față în față“ se va dispune la nivel școlar, prin hotărârea Consiliului de Administrație al unității de învățământ preuniversitar, cu înștiințarea inspectoratului școlar județean/Inspectoratului Școlar al Municipiului București și a direcției de sănătate publică județene și respectiv a municipiului București, în următoarele circumstanțe: pe perioada celor 14 zile de suspendare toți contacții direcți din cadrul unității/instituției de învățământ ai cazurilor confirmate vor fi izolați/carantinați la domiciliu și vor putea beneficia de testare la cerere.
Reluarea cursurilor școlare care presupun prezența „față în față“ pentru clasa/unitatea de învățământ preuniversitar suspendată temporar se dispune prin hotărârea consiliului de administrație al unității de învățământ preuniversitar. după obținerea avizului direcției județene de sănătate publică/Direcției de Sănătate Publică București, cu informarea inspectoratului școlar județean/Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

Şcolile vor avea desemnat un responsabil pentru prevenţie

O altă propunere este necesitatea izolării la domiciliu a elevilor și a testării acestora, în cazul apariției febrei sau a altor simptome specifice COVID-19 (tuse, dificultate în respirație, pierderea gustului și a mirosului) la elev sau la un alt membru al familiei.
Conducerea unității de învățământ va desemna un responsabil, dintre personalul medico-sanitar al unității de învățământ, care coordonează activitățile de prevenire a infecției cu SARS-CoV-2 la nivelul unității. Acesta va fi în permanentă legătură cu restul personalului medico-sanitar, cu reprezentanții inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, ai direcțiilor de sănătate publică, ai autorităților administrației publice locale și ai CJCCI, respectiv CMBCCI.

Elevii din grupurile de risc vor prezenta la şcoală recomandările medicului

Un alt amendament prevede că este interzis schimbul de obiecte personale, fără dezinfectarea acestora în prealabil. Preșcolarii/elevii care fac parte dintr-un grup cu risc (de exemplu, boli respiratorii cronice severe, obezitate severă, diabet zaharat tip I, boli inflamatorii, boli imune/autoimune, boli rare, boli ereditare de metabolism, dizabilități, tratament imunosupresiv ș.a.), se vor prezenta la scoală, cu avizul și recomandările specifice ale medicului curant și cu acordul scris al părinților.
Pentru aceștia, reprezentanții unităților de învățământ au obligația de a identifica, după caz, soluții pentru asigurarea procesului educațional la distanță sau în condiții de siguranță sporite, în maximum 5 zile lucrătoare de la înregistrarea solicitării.

CCR lasă alegerile la mâna Parlamentului

0

Judecătorii Curţii Constituţionale au respins, ieri, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis şi au decis că Parlamentul stabileşte data alegerilor parlamentare din acest an. Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat la CCR Legea privind organizarea alegerilor parlamentare în luna august. Potrivit sesizării de neconstituţionalitate transmisă luni CCR, Legea privind organizarea alegerilor parlamentare a fost adoptată atât de Senat cât şi Camera Deputaţilor în 27 iulie şi a fost transmisă două zile mai târziu al Preşedinţie în vederea promulgării.

Klaus Iohannis a cerut CCR să admită neconstituţionalitatea

Klaus Iohannis a cerut CCR să admită sesizarea de neconstituţionalitate şi să constate că legea este neconstituţională în ansamblul său. „Similar stabilirii datei alegerilor locale, Parlamentul a optat pentru o soluţie legislativă potrivit căreia data următoarelor alegeri pentru Senat şi Camera Deputaţilor va fi stabilită de Parlament prin lege organică. Prin conţinutul normativ, această reglementare încalcă prevederile mai multor articole din Constituţie”, arăta şeful statului. În sesizare se subliniază că stabilirea datei alegerilor parlamentare prin lege organică, cu cel puţin 60 de zile înaintea datei alegerilor, prin derogare, creează un cadru legislativ special doar pentru următoarele alegeri parlamentare. „Apreciem că o atare modificare, realizată cu mai puţin de 6 luni înainte de alegerile la termen, încalcă exigenţele art. 1 alin. (5) din Constituţie în dimensiunea sa referitoare la previzibilitatea legii şi cea a securităţii raporturilor juridice”, a explicat preşedintele.

„Cel mai corupt partid din istorie poate să decidă când vor avea loc alegerile parlamentare“

Dacian Cioloș, copreședintele PLUS USR, afirmă, după decizia Curții Constituționale potrivit căreia Parlamentul stabilește data alegerilor parlamentare din acest an, că „cel mai corupt partid din istoria României” mai primește un cadou. „Cel mai corupt partid din istoria României, cel care a mutilat justiția, a schilodit instituțiile democratice politizându-le complet și care și-a cocoțat beizadelele și camarila în funcții publice mai primește un cadou: poate să decidă când vor avea loc alegerile parlamentare”, a scris Cioloș pe pagina sa de Facebook. El se declară convins că, „dacă ar fi după pesediști, alegerile ar avea loc noaptea, la lumina lanternelor, pe buletine deja ștampilate cu numele lor”. „Acum, va trebui să facem față și acestei ultime provocări. S-a dovedit că răbdarea și echilibrul pot câștiga alegerile, pentru că lumea s-a săturat de hoți și de incompetenți. Am experimentat destul cu tot felul de populiști care mințeau de dimineața până seara. Avem răbdare și câștigăm indiferent când se vor programa alegerile”, încheie Cioloș.

70.000 de doze de vaccin antigripal pentru imunizarea copiilor

0

Ministerul Sănătății (MS) a finalizat distribuirea către Direcțiile de Sănătate Publică a unei noi tranșe de 70.000 de doze de vaccin antigripal pentru imunizarea copiilor cu vârsta cuprinsă între şase luni și trei ani la care este recomandată vaccinarea, anunţă hotnews. De la DSP-uri, vaccinurile pot fi ridicate de medicii de familie, în cabinetele cărora sunt administrate gratuit. Campania de vaccinare antigripală gratuită a MS se adresează persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire.
Pentru sezonul 2020-2021, MS a achiziţionat trei milioane de doze de vaccin gripal, o cantitate dublă față de anul trecut, pentru imunizarea cât mai multor persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire.
Repartizarea dozelor de vaccin către Direcţiile de Sănătate Publică se face în mai multe etape, la fel ca în anii trecuți. Pe 14 septembrie 2020, MS a început campania de vaccinare prin distribuirea primelor 330.000 doze către direcţiile de sănătate publică în vederea începerii imunizărilor. Restul dozelor de vaccin vor fi distribuite la jumătatea lunii octombrie și în luna noiembrie pentru continuarea vaccinării antigripale gratuite a populației la risc. În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a MS sunt imunizate persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor OMS și Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor.
Din categoriile de persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire, în acestă perioadă, specialiștii au recomandat vaccinarea, cu prioritate, a copiilor cu vârste între trei și cinci ani, în special a celor care sunt la prima imunizare de acest fel, și care necesită două doze, la interval de 30 de zile, gravide, persoane, adulți și copii, rezidente în instituții de ocrotire socială, personal sanitar.

Întâi firma: Fonduri europene de 40.000-200.000 Euro pentru întreprinderi sociale la sate

0

l Va fi pus la bătaie un buget total de 30 de milioane de euro pe toată țara, din care 21 milioane euro din fonduri UE și 9 milioane de la bugetul de stat

Antreprenorii sociali din România vor putea obține finanțări de câte 40.000 – 200.000 de euro pentru înființarea de societăți agricole și alte forme de întreprinderi sociale la sate, în cadrul unor viitoare proiecte europene mai mari, pentru care abia a început sesiunea de depunere a documentațiilor.
Este vorba despre linia de finanțare „Sprijin pentru înființarea de întreprinderi sociale în mediul rural”, din Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020. Atenție! Viitorii antreprenori sociali care vor primi fondurile de maximum 40.000 euro – 200.000 euro fiecare nu sunt implicați momentan în procesul de accesare a banilor europeni. Banii vor fi disponibili în mediul rural, în aproape toată țara, în afară de regiunea București-Ilfov.

Drumul banilor europeni

Drumul banilor europeni va fi următorul:
1. Mai întâi, în perioada 25 septembrie – 15 decembrie 2020 (ora 16), o serie de instituții publice și organizații neguvernamentale – ca administratori de granturi – vor depune în sistemul electronic MySMIS propuneri de proiecte europene mari, în valoare de până la 3 milioane de euro fiecare.

Acești administratori de granturi pot fi:

entități ale economiei sociale, rețele, uniuni, federații din sectorul economiei sociale;
furnizori de formare profesională autorizaţi publici şi privaţi, furnizori de servicii de ocupare
acreditați publici și privați, furnizori de servicii sociale, organizaţii sindicale şi organizații patronale,
asociaţii profesionale, camere de comerț și industrie, ONG-uri;
autorități publice centrale sau locale, exclusiv în calitate de parteneri, în parteneriat cu toate n categoriile de entități eligibile menționate mai sus.
2. Ministerul Fondurilor Europene va selecta proiectele mari câștigătoare, care vor fi derulate de administratorii de granturi de mai sus.
Va fi pus la bătaie un buget total de 30 de milioane de euro pe toată țara (din care 21 milioane euro din fonduri UE și 9 milioane de la bugetul de stat). Din acești bani, 21 de milioane de euro vor merge în schema de minimis, adică în subvențiile de până la 40.000 de euro – 200.000 de euro fiecare pentru viitoarele întreprinderi sociale care vor fi înființate la sate.
3. Administratorii de granturi (instituții publice, sindicate, patronate, ONG-uri etc.) vor începe apoi derularea proiectelor mari de maximum 3 milioane de euro fiecare.
În cadrul proiectelor de maximum 3 milioane de euro fiecare, minimum 70% din bani vor merge către viitoarele întreprinderi sociale, iar maximum 30% către cheltuielile de derulare a proiectelor și de organizare a activităților. Aici, în aceste proiecte mari, administratorii de granturi vor selecta beneficiarii fienali (sau grupurile-țintă, cum se numesc tehnic), adică persoane care vor înființa întreprinderi sociale la sate.

Proiectele mari, de până la 3 milioane de euro fiecare, vor avea 3 etape:

Etapa I – Sprijin pentru înființarea de noi întreprinderi sociale;
Etapa a II-a – Implementarea planurilor de afaceri și monitorizarea funcționării întreprinderilor sociale;
Etapa III de implementare – Asigurarea sustenabilității planurilor de afaceri in timpul perioadei de implementare a proiectului.
4. În cadrul proiectelor mari, viitorii antreprenori sociali își vor înființa întreprinderi sociale la sate și vor primi subvențiile de maximum 40.000 de euro – 200.000 de euro fiecare.

Întreprinderile sociale pot fi:

– societățile cooperative de gradul I;
– cooperativele de credit;
– asociațiile și fundațiile;
– casele de ajutor reciproc ale salariaților;
– casele de ajutor reciproc ale pensionarilor;
– societățile agricole;
– orice alte categorii de persoane juridice care prin actele de înființare și funcționare demonstrează faptul că activitatea desfășurată are scop social, respectă principiile prevăzute la art. 4 din lege, precum și criteriile prevăzute la art. 8 alin. (4) din Legea nr. 219/2015 privind economia socială, cu modificările ulterioare;
– federațiile și uniunile persoanelor juridice
Aceste întreprinderi sociale vor derula mai ales activități în domenii aferente prelucrării și comercializării produselor agricole, prevăzute în anexa 8 la Ghidul solicitantului.

Două generații: Fiica lui Virgil Ianțu, model pentru colecția Andreei Raicu

0

La început de toamnă, Andreea Raicu lansează o colecție de hanorace cu mesaje. Și o face în colaborare cu una dintre cele mai frumoase tinere de la noi, fiica bunului său prieten, Virgil Ianțu. La doar 15 ani, Jasmina a fost înzestrată cu o frumusețe ieșită din comun, este extrem de naturală și își dorește la rândul său să devină designer.
„Dacă cineva mi-ar fi spus în urmă cu 15 ani, când prezentam emisiunea Big Brother împreună cu Virgil Ianțu la Prima TV, că la un moment dat nu voi mai lucra în televiziune, că voi avea business-ul meu propriu și colecția mea de haine, tricouri și hanorace și că fiica lui Virgil, Jasmina, va poza pentru ele, n-aș fi crezut acest lucru nici măcar o secundă. Dar, cum viața este plină de surprize și se încăpățânează să-mi demonstreze în fiecare zi că niciodată nu trebuie să spui niciodată, după 15 ani, lucrurile exact așa s-au întâmplat”, spune Andreea Raicu. Ea și Jasmina au făcut echipă bună împreună.
„Întotdeauna mi-a plăcut Jasmina – și nu doar pentru că este fata unuia dintre cei mai buni prieteni ai mei. E o fată extrem de frumoasă și foarte naturală, iar pe lângă asta este și extraordinar de bine crescută, lucru care nu mă miră, având în vedere că îl moștenește pe Virgil, care are niște principii de viață și valori foarte bine definite”, a mai spus Andreea. Am fost super fericită când Andreea m-a sunat și mi-a propus shootingul și îi sunt foarte recunoscătoare pentru asta. Îmi doream o astfel de experiență, iar ea mi-a arătat cum se face în cele mai mici detalii. Și mesajele sunt foarte cool, mai ales pentru cei din generația mea, e important să creadă că frumusețea vine din interior, din suflet, nu doar din filtre de Insta”, declară Jasmina Ianțu.

Ce a decis Andreea Bănică fix în ziua alegerilor

0

Andreea Bănică a petrecut într-un alt mod ziua de duminică, după cum chiar ea a anunțat. Nu a mai fost pe drumuri, ca altădată, ci s-a bucurat de familia ei, într-un colț minunat de natură. S-a întâmplat chiar în ziua alegerilor. A ales o duminică în familie, pentru că viața a prins-o mai mereu pe drumuri. Așa că Andreea Bănică a decis să să spună stop! Avea să și povestească momentul. „În 20 de ani, zilele de duminică mă prindeau mereu pe drumuri, între concerte. Weekendurile erau mereu cele mai aglomerate zile și eram acasă rar. Anul acesta a fost altfel, am înțeles ce înseamnă să aștepți ziua de duminică, să faci ceva special cu familia, să te întâlnești cu cei dragi, să te bucuri de o ieșire în natură și să profiți de ultimele zile de vreme frumoasă. Orice perioadă grea vine cu o lecție, iar 2020 e cu siguranță anul care ne-a învățat să fim mai recunoscători”, a scris Andreea Bănică pe Instagram, în dreptul unei fotografii în care își îmbrățișează fiul.

Adelina Pestrițu: „Mă grăbesc cu un frățior pentru Zeny”

0

Adelina Pestrițu a mărturisit că își dorește cu ardoare un frățior pentru Zenaida, fiica ei de doi ani. Nu este prima dată când vedeta declară că ea și soțul ei Virgil se pregătesc pentru cel de-al doilea copil.
Adelina Pestrițu a postat pe Instagram o imagine cu ea și fina ei cea mică, iar la descriere bruneta a menționat că acel moment petrecut alături de Elisabeth a făcut-o să-și dorească și mai mult un frățior pentru Zeny. „Și uite așa mă faci să mă grăbesc cu un frățior pentru Zeny. Să ne trăiești mulți ani fericită și împlinită, Elisabeth”, a scris Adelina Pestrițu, pe Instagram.
Fanii Adelinei Pestrițu au început deja să îi transmită felicitări, după anunțul făcut diminică seară, pe Instagram. În doar o oră, fotografia a strâns peste 15.000 de like-uri.
Adelina Pestrițu a petrecut 14 zile în izolare din cauza noului coronavirus. La începutul lunii septembrie, bruneta a fost internată la Spitalul Militari, iar după trei zile de spitalizare, ea a mers în izolare, într-un apartament, sub supravegherea DSP.

Cugetări

0

Henry Mon: „Poate că băutura nu este răspunsul, dar cu siguranță te ajută să uiți întrebarea”

Calendar religios: 30 septembrie

0

Ortodox
†) Sf. Mc. Grigorie Luminătorul, Ep. Armeniei; Sf. Mc. Ripsimia şi Gaiani.
Greco-catolic
†) Sf. ep. m. Grigore luminătorul, apostolul armenilor.
Romano-catolic
†) Ss. Ieronim, pr. înv. **; Grigore Luminătorul, ep.

S-a întâmplat la 30 septembrie

0

1520: Suleiman Magnificul este proclamat sultan al Imperiului Otoman
1916: Moare Mihail Săulescu, poet şi dramaturg român (n. 1888)
1924: Se naşte Truman Capote, scriitor şi jurnalist nord-american (d. 1984)
1928: Se naşte Elie Wiesel, scriitor şi filosof american de origine evreiască, laureat al Premiului Nobel pentru Pace (d. 2016)
1955: Moare James Dean, actor american (n. 1931)
1964: Se naşte Mihai Constantin, actor român de teatru, film şi televiziune
1964: Se naşte Monica Bellucci, actriţă italiană
1975: Se naşte Marius Urzică, gimnast şi antrenor român
1985: Moare Simone Signoret, actriţă franceză (n. 1921)
2007: Moare David Ohanesian, bariton român de etnie armeană (n. 1927)