8.3 C
Braşov
AcasăNational70.000 de doze de vaccin antigripal pentru imunizarea copiilor

70.000 de doze de vaccin antigripal pentru imunizarea copiilor

Ministerul Sănătății (MS) a finalizat distribuirea către Direcțiile de Sănătate Publică a unei noi tranșe de 70.000 de doze de vaccin antigripal pentru imunizarea copiilor cu vârsta cuprinsă între şase luni și trei ani la care este recomandată vaccinarea, anunţă hotnews. De la DSP-uri, vaccinurile pot fi ridicate de medicii de familie, în cabinetele cărora sunt administrate gratuit. Campania de vaccinare antigripală gratuită a MS se adresează persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire.
Pentru sezonul 2020-2021, MS a achiziţionat trei milioane de doze de vaccin gripal, o cantitate dublă față de anul trecut, pentru imunizarea cât mai multor persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire.
Repartizarea dozelor de vaccin către Direcţiile de Sănătate Publică se face în mai multe etape, la fel ca în anii trecuți. Pe 14 septembrie 2020, MS a început campania de vaccinare prin distribuirea primelor 330.000 doze către direcţiile de sănătate publică în vederea începerii imunizărilor. Restul dozelor de vaccin vor fi distribuite la jumătatea lunii octombrie și în luna noiembrie pentru continuarea vaccinării antigripale gratuite a populației la risc. În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a MS sunt imunizate persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor OMS și Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor.
Din categoriile de persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire, în acestă perioadă, specialiștii au recomandat vaccinarea, cu prioritate, a copiilor cu vârste între trei și cinci ani, în special a celor care sunt la prima imunizare de acest fel, și care necesită două doze, la interval de 30 de zile, gravide, persoane, adulți și copii, rezidente în instituții de ocrotire socială, personal sanitar.

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE

Blogar solidar cu boschetarul roman de pretutindeni on Primarul din Făgăraș a ”boicotat” începutul anului școlar
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
blogger most sustainable most ecologic on Ziua Limbii Române