Actrița Draga Olteanu Matei, internată săptămâna trecută, în stare gravă, la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași, a murit în noaptea de marți spre miercuri. „Deşi echipa medicală din Spitalul ‘Sf Spiridon’ a făcut toate eforturile să o trateze, pacienta a decedat în această noapte (marţi spre miercuri n.r.), la ora 2,11”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sf Spiridon” din Iaşi, dr. Diana Cimpoeşu. Ea avertiza, luni, că starea de sănătate a actriţei Draga Olteanu Matei este ”foarte fragilă, se poate schimba de la minut la minut”. Actrița a ajuns, vineri seara, în stare gravă, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sfântul Spiridon”, din Iași, ea putând inițial să comunice cu medicii, însă ulterior ajungând în comă, cu hemoragie digestivă.
Draga Olteanu Matei, care avea 87 de ani, a jucat în 90 de filme, în peste 50 piese de teatru și 100 roluri de televiziune.
Actrița a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” în 1956 iar în luna septembrie a aceluiași an a debutat în piesa „Ziariștii” de Alexandru Mirodan, notează Mediafax.
De-a lungul carierei sale a jucat în diferite piese de teatru: „Coana Chirița” după Alecsandri, pentru care a scris și un scenariu de film în două serii (Coana Chirița – 1986 și Chirița la Iași 1987), „Gaițele” de Kiritescu (1977), „Căruța cu paie” de Mircea Ștefanescu, „Hagi Tudose” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, „Domnișoara Nastasia” de G.M. Zamfirescu, „Pisica în noaptea de Anul Nou” de D.R. Popescu, „Autorul e în sală” de Ion Baiesu etc.
Pe scena Teatrului Național a mai jucat în „Azilul de noapte” de Maxim Gorki, în „Crima pentru pământ”, o dramatizare după romanul cu același nume al lui Dinu Săraru.
În televiziune a făcut un cuplu cu regretatul Amza Pellea jucând-o pe Veta, soția lui Nea Marin, în numeroase show-uri TV și în filmul artistic „Nea Marin miliardar”.
După pensionarea sa din Teatrul Național (2007) s-a retras la Piatra Neamț unde a înființat compania teatrală Teatrul Vostru.
Draga Olteanu Matei ne-a părăsit. Avea 87 de ani
(P) Cum alegi cel mai practic fotoliu de masaj

Anul 2020 a demonstrat că este înţelept să ai la dispoziţie în propria casă servicii de care înainte te bucurai în alte medii. Tehnica masajului este utilă ca tratament terapeutic, procedură de recuperare sau măsură de relaxare. Pentru perioadele când mobilitatea este restricţionată sau pur şi simplu pentru o disponibilitate permanentă în confortul locuinţei tale, soluţia este să-ţi instalezi un fotoliu de masaj. Înainte de a cumpăra un astfel de produs trebuie să ţii cont de câteva lucruri.
Criterii principale
În primul rând trebuie să ştii pentru ce vei folosi scaunul de masaj. Dacă această investiţie este parte a unui proces de recuperare fizică, vei avea nevoie de expertiza medicului sau specialistului care te tratează. În schimb, dacă îl foloseşti doar pentru ca să te menţii în formă şi să beneficiezi de toate avantajele pe care ţi le oferă, este suficient să încerci această experiență. Un sfat de la prieteni și cunoștințe cu privire la un anumit tip de scaun de masaj te poate ajuta să alegi modelul potrivit.
Terapeutic
Dacă vei folosi scaunul de masaj ca parte a unei terapii de ameliorare a unei condiţii medicale sau chiropractice, trebuie să alegi un model care tratează acea parte a corpului tău care îţi pune probleme. Când vine vorba despre masaj terapeutic, primul gând zboară către ameliorarea durerilor de spate. Pe lângă aceasta, dispozitivul este util şi în tratarea durerilor de umeri, gât şi picioare, corectarea posturii şi îmbunătăţirea tensiunii arteriale.
Relaxare
Nu doar oamenii bolnavi au nevoie de masaj. O sesiune de câteva minute te poate ajuta să te detensionezi şi să te relaxezi la începutul sau la finalul unei zile lungi de lucru. Tot de relaxare ţin şi caracteristicile de confort ale scaunului, în funcţie de care poţi alege un model simplu sau unul compatibil cu cele mai noi tehnologii. Din punct de vedere al confortului, senzaţia pe care ţi-o oferă scaunul de îndată ce te-ai aşezat este esenţială. Dacă te simţi bine, beneficiile procedurilor sunt un bonus binemeritat.
Caracteristici
O altă întrebare la care trebuie să răspunzi înainte de a te opri în faţa unui anumit model este dacă îl vei folosi singur sau îl vei împărţi. Atunci când cumperi un scaun de masaj pentru toată familia trebuie să alegi dimensiunile potrivite tuturor. Intensitatea mişcărilor este la fel de importantă şi, pentru a mulţumi pe toată lumea, este important să fie reglabilă, cu trepte de viteză. Tehnicile de masaj intră în aceeaşi categorie. Chiar dacă vei fi singurul beneficiar, poţi dori la un moment dat să schimbi mişcările de frământare cu cele de rulare sau tapotare, Shiatsu sau una dintre cele 80 de modalităţi recunoscute de masaj.
Forma scaunului
Cele mai multe fotolii de masaj se împart în două categorii în funcţie de forma pe care o adoptă corpul tău atunci când te aşezi: litera S sau litera L. Scaunul în forma literei S acoperă întreaga coloană vertebrală şi se concentrează pe anumite zone ale spatelui. Fotoliul în formă de L pune mai mult accent pe poziţia corectă a corpului aşezat, concentrându-se pe segmentul înclinat la 90 de grade, asemănător cu această literă, de la partea lombară până la gât.
Înălţimea şi greutatea personală sunt aspecte de care trebuie să ţii cont atunci când alegi un fotoliu de masaj. Nu te poţi aştepta să te simţi comod într-un scaun în care nu încapi. Unele modele îţi avantajează statura, altele te pot pune în dificultate. Ultimul, dar nu cel din urmă criteriu este bugetul. Masajul la domiciliu nu mai este în zilele noastre un lux, însă implică un anumit efort financiar.
(P) Coșmaruri: ce sunt și cum le previi
Coșmarurile sunt vise urâte, înfricoșătoare, care provoacă sentimente negative precum spaimă, anxietate, frică. De obicei, copiii au mai des coșmaruri, dar astfel de vise pot să apară indiferent de vârstă. Dacă un anumit coșmar apare cu regularitate, sau dacă astfel de vise afectează calitatea somnului, atunci trebuie consultat un medic pentru că este posibil să existe o problemă de sănătate care generează coșmarul.
Chiar dacă nu sunt semnul unei afecțiuni, coșmarurile repetate pot provoca teama de a adormi, ceea ce duce la stres, anxietate, lipsa unui somn odihnitor.
Există mai multe stadii de somn, inclusiv cel de somn profund, în care au loc visele. Coșmarurile apar de obicei în timpul somnului REM (mișcarea rapidă a ochilor). Aceste perioade de somn sunt din ce în ce mai lungi, pe măsură ce ne apropiem de dimineață, de aceea este foarte posibil ca aceste vise urâte să se producă în ultimele ore de somn.
În timpul orelor noastre de somn, creierul nostru nu se odihnește, dimpotrivă, este foarte activ. Sortează informații acumulate pe parcursul zilei, le păstrează pe cele importante, le elimină pe celelalte, repară contactele neuronale cu probleme sau chiar elimină neuronii afectați. Din acest motiv, orele de somn sunt foarte importante, pentru că altfel creierul nu ar avea timp să facă toată această muncă de ordonare, selecție, memorare.
Iată cum îți dai seama că ai avut un coșmar:
visul este înspăimântător, indiferent dacă ți-l aduci aminte total sau parțial. De obicei însă, îți amintești toate detaliile coșmarului.
coșmarul are în general legătură cu securitatea unei persoane sau cu supraviețuirea acesteia.
visul te trezește din somn.
la trezire ai un sentiment de neliniște, anxietate, spaimă.
este imposibil să adormi la loc imediat după ce te-ai trezit.
constați că ritmul cardiac este mai rapid și ești transpirat. Unele persoane pot suferi atacuri de panică după un coșmar.
Coșmarul este semn de boală:
dacă se repetă cu regularitate;
dacă are efect asupra calității vieții. De exemplu, dacă ești cuprins de panică pe măsură ce se apropie orele de somn, dacă nu reușești să adormi de teamă că vei visa, dacă începe să-ți fie frică de întuneric, dacă ai tulburări de memorie sau de concentrare.
De ce avem coșmaruri
Cauzele coșmarurilor sunt multiple. Este ca și cum sentimentele negative din cursul zilei se manifestă sub o altă formă în cursul nopții. Visele/coșmarurile reprezintă o modalitate a creierului nostru de a se elibera de tensiunea acumulată peste zi. Inclusiv evenimentele fericite (schimbările majore de viață), emoțiile pozitive pot duce la apariția viselor, dar în cele mai multe cazuri acestea nu sunt coșmaruri.
Iată cele mai importante cauze ale coșmarului:
stres, anxietate, depresie;
sindrom de stres post-traumatic: coșmarurile pot apărea în urma unor accidente sau în urma unor experiențe traumatizante (pierderea unor persoane dragi de exemplu). Acest lucru se întâmplă în principal pentru că persoana în cauză are amintiri, iar acestea devin o sursă a coșmarului. Visele terifiante pot înrăutăți situația, chiar dacă ai luat suplimente pentru somn.
migrene: o durere de cap pulsatilă, moderată sau severă, care se resimte pe o parte a capului, însoțită (sau nu) de flashuri luminoase (migrene) poate fi cauza unui coșmar.
afecțiuni grave: boli cardiovasculare, cancer, insomnia sau un somn care este slab calitativ (cu multe treziri pe parcursul nopții).
narcolepsia (boala somnului): somnolență excesivă în cursul zilei.
sindromul picioarelor neliniștite: afecțiune neurologică, senzitivo-motorie.
tratamente medicamentoase: antidepresive, sedative.
vizionarea de filme de groază.
Cum poți trata coșmarurile
Medicul va recomanda un tratament în funcție de cauza care stă la baza coșmarurilor. De exemplu, dacă pentru un pacient cauza coșmarurilor ține de depresie sau anxietate, medicul va prescrie antidepresive sau anxiolitice. Dacă persoana a suferit o afecțiune psihologică, i se va recomanda psihoterapie.
Cum poți preveni coșmarurile
Există câteva modalități prin care coșmarurile pot fi prevenite:
Pe cât posibil, mergi la culcare și trezește-te la aceleași ore.
Încearcă să dormi cel puțin 7 ore pe noapte.
Renunță la mesele copioase luate seara, înainte de culcare.
Renunță la dispozitivele electronice (telefon, laptop, televizor, tabletă). Melatonina (hormonul somnului) nu se mai produce, iar instalarea somnului se face mai greu.
Evită să consumi cafea, alcool înainte de culcare.
Ai grijă ca în dormitor să ai condiții optime de somn.
Exercițiile fizice nu trebuie să lipsească din programul unei zile. Cu toate acestea, seara este recomandată o plimbare, nu exerciții dificile de aerobic sau fitness, pentru că după antrenamente corpul generează adrenalină, va fi dificil să adormi și va crește riscul de coșmaruri.
Evită sursele de stres pe parcursul zilei.
Adoptă o dietă echilibrată și sănătoasă, cu multe fructe și legume.
Nu dormi în cursul zilei.
Dacă este nevoie, păstrează o lampă aprinsă în dormitor. Dacă ai des coșmaruri, o lampă aprinsă te va ajuta să te relaxezi atunci când te trezești.
Nu te lăsa dominat de gânduri negative. Adoptă o atitudine pozitivă și gândește-te că orice problemă are o soluție.
50 dintre clădirile unor spitale din Brașov nu au autorizație de securitate la incendiu
l ISU Brașov a făcut public raportul clădirilor instituțiilor medicale din Brașov care nu dețin autorizație de securitate la incendiu
ISU Brașov a făcut public ieri raportul clădirilor instituțiilor medicale din Brașov care nu dețin autorizație de securitate la incendiu „În ceea ce privește avizarea/autorizarea spitalelor din județul Brașov vă comunicăm că în județul Brașov funcționează 23 de unități sanitare de stat și private, cu un număr total de 54 de clădiri cu paturi. Din acest număr total situația avizelor/autorizațiilor este urnătoarea:
– 4 clădiri dețin autorizație de securitate la incendiu; +
– 21 clădiri nu dețin autorizație de securitate la incendiu, dar dintre acestea 18 clădiri dețin avize;
-29 clădiri nu fac obiectul autorizării privind securitatea la incendiu, fiind clădiri ce nu au suferit lucrări de investiții care să presupună modificări structurale care impun obținerea avizului/autorizației de securitate la incendiu“, se arată în documentul ISU Brașov.
Nici chiar Spitalul modular ATI COVID, cea mai nouă secție a Județeanului, inauguată în toamnă, nu are autorizație de securitate la incendiu. Autorizația nu a mai putut fi obținută, din cauza unor modificări făcute de reprezentanții Spitalului Județean la proiectul inițial, proiect donat de Fundația Hera.
Iată lista spitalelor fără autorizație la incendiu conform evidențelor ISU Brașov:
Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov are în administrare 5 clădiri: 1 clădire funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, dar a fost emis un aviz de securitate la incendiu, urmând ca la finalizarea lucrărilor să fie solicitată autorizația de securitate la incendiu, iar celelalte 4 clădiri nu fac obiectul autorizării privind securitatea la incendiu fiind clădiri ce nu au suferit lucrări de investiții care să presupună modificări structurale care impun obținerea avizului/autorizației de securitate la incendiu;
Spitalul General CF Brașov are în administrare 5 clădiri: 1 clădire funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, dar a fost emis un aviz de securitate la incendiu, urmând ca la finalizarea lucrărilor să fie solicitată autorizația de securitate la incendiu, iar celelalte 4 clădiri nu fac obiectul autorizării privind securitatea la incendiu fiind clădiri ce nu au suferit lucrări de investiții care să presupună modificări structurale care impun obținerea avizului/autorizației de securitate la incendiu;
Spitalul de Obstretică și Ginecologie “Dr. Ioan Aurel Sbarcea” Brașov are în administrare 2 clădiri – 1 clădire funcționează fără autorizație de securitate la incendiu clădire, dar a fost emis un aviz de securitate la incendiu, urmând ca la finalizarea lucrărilor să fie solicitată autorizația de securitate la incendiu, iar 1 clădire nu face obiectul autorizării privind securitatea la incendiu fiind clădiri ce nu au suferit lucrări de investiții care să presupună modificări structurale care impun obținerea avizului/autorizației de securitate la incendiu;
Spitalul de Boli Infecțioase Brașov – 1 clădire funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, dar a fost emis un aviz de securitate la incendiu, urmând ca la finalizarea lucrărilor să fie solicitată autorizația de securitate la incendiu;
Spitalul Clinic de Pediatrie Brașov are în administrare 2 clădiri: 1 clădire funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, dar a fost emis un aviz de securitate la incendiu, urmând ca la finalizarea lucrărilor să fie solicitată autorizația de securitate la incendiu, iar 1 clădire nu face obiectul autorizării privind securitatea la incendiu fiind clădiri ce nu au suferit lucrări de investiții care să presupună modificări structurale care impun obținerea avizului/autorizației de securitate la incendiu.
Spitalul Municipal Codlea – 1 clădire funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, dar a fost emis un aviz de securitate la incendiu, urmând ca la finalizarea lucrărilor să fie solicitată autorizația de securitate la incendiu;
Spitalul Municipal “Dr. Aurel Tulbure” Făgăraș are în administrare 5 clădiri: 1 clădire funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, dar a fost emis un aviz de securitate la incendiu, urmând ca la finalizarea lucrărilor să fie solicitată autorizația de securitate la incendiu, iar celelalte 4 clădiri nu fac obiectul autorizării privind securitatea la incendiu fiind clădiri ce nu au suferit lucrări de investiții care să presupună modificări structurale care impun obținerea avizului/autorizației de securitate la incendiu;
Spitalul Orășenesc Rupea – are în administrare 2 clădiri: 1 clădire funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, dar a fost emis un aviz de securitate la incendiu, urmând ca la finalizarea lucrărilor să fie solicitată autorizația de securitate la incendiu, iar 1clădire nu fac obiectul autorizării privind securitatea la incendiu fiind clădiri ce nu au suferit lucrări de investiții care să presupună modificări structurale care impun obținerea avizului/autorizației de securitate la incendiu;
Spitalul Municipal Săcele – 1 clădire funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, dar a fost emis un aviz de securitate la incendiu, urmând ca la finalizarea lucrărilor să fie solicitată autorizația de securitate la incendiu;
Spitalul de Psihiatrie și Neurologie Brașov are în administrare 10 clădiri: 6 clădiri funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, dar pentru 3 clădiri a fost emis un aviz de securitate la incendiu, urmând ca la finalizarea lucrărilor să fie solicitată autorizația de securitate la incendiu, iar celelalte 4 clădiri nu fac obiectul autorizării privind securitatea la incendiu fiind clădiri ce nu au suferit lucrări de investiții care să presupună modificări structurale care impun obținerea avizului/autorizației de securitate la incendiu;
Spitalul de Pneumoftiziologie are 6 clădiri în administrare care nu au suferit lucrări de investiții care să presupună modificări structurale care impun obținerea avizului/autorizației de securitate la incendiu.
Sanatoriul de Nevroze Predeal are 3 clădiri în administrare care nu au suferit lucrări de investiții care să presupună modificări structurale care impun obținerea avizului/autorizației de securitate la incendiu;
Spitalul de Boli Cronice și Policlinica Victoria are un corp care nu au suferit lucrări de investiții care să presupună modificări structurale care impun obținerea avizului/autorizației de securitate la incendiu.
Unitatea de Asistență Medico – Socială de Pneumoftiziologie Sânpetru are un corp care nu au suferit lucrări de investiții care să presupună modificări structurale care impun obținerea avizului/autorizației de securitate la incendiu.
Clinica Sante Vie Brașov – 1 clădire funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, dar a fost emis un aviz de securitate la incendiu, urmând ca la finalizarea lucrărilor să fie solicitată autorizația de securitate la incendiu;
Spitalul Regina Maria Brașov – 1 clădire funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, dar a fost emis un aviz de securitate la incendiu, urmând ca la finalizarea lucrărilor să fie solicitată autorizația de securitate la incendiu;
Vitalmed Brașov – 1 clădire funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, dar a fost emis un aviz de securitate la incendiu, urmând ca la finalizarea lucrărilor să fie solicitată autorizația de securitate la incendiu;
Spitalul ICCO Brașov – 1 clădire funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, dar a fost emis un aviz de securitate la incendiu, urmând ca la finalizarea lucrărilor să fie solicitată autorizația de securitate la incendiu;
Spital și Policlinică Medlife Brașov – 2 clădiri funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, dar pentru acestea a fost emis un aviz de securitate la incendiu, urmând ca la finalizarea lucrărilor să fie solicitată autorizația de securitate la incendiu;
Ce este Avizul, ce este Autorizația
„Avizul de securitate la incendiu” este actul emis, în baza legii, de ISU județean, după verificarea de conformitate cu prevederile reglementărilor tehnice în vigoare a măsurilor de apărare împotriva incendiilor, adoptate în documentațiile tehnice de proiectare, pentru îndeplinirea cerinței esențiale – securitate la incendiu – a construcțiilor, instalațiilor și altor amenajări,
„Autorizația de securitate la incendiu” este actul administrativ emis, în baza legii, de ISU județean, prin care se certifică, în urma verificărilor în teren și a documentelor privind realizarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, îndeplinirea cerinței esențiale – securitate la incendiu – la construcții, instalații tehnologice și alte amenajări; autorizația de securitate la incendiu conferă persoanelor fizice sau juridice, deținătoare ale construcțiilor, instalațiilor și ale altor amenajări, dreptul de a le edifica, de a le pune în funcțiune și de a le exploata din punctul de vedere al îndeplinirii cerinței esențiale – securitate la incendiu.
Idei deștepte și donații: EduBuzz Augustin, prima sală de clasă amenajată într-un autobuz
l Elevii din Augustin vor avea o ,,școala“ inedită, amenajată într-un fost autobuz scos din circulaţie şi transformat de doi profesori într-un spațiu de educaţie
Elevii din Augustin vor avea o sală de clasă complet inedită, amenajată într-un fost autobuz scos din circulaţie şi transformat acum de doi profesori într-un spațiu de educaţie. La începutul lunii octombrie, Asociația Zi de Bine împreună cu Natalia Ginghina și Adrian Secal, profesori în programul Teach for Romania, au pornit campania de strângere de fonduri pentru proiectul EduBuzz. Un autobuz scos din circulație, la care s-a lucrat neîncetat pentru a fi transformat total într-un spațiu dedicat copiilor, în care cei mici să vină cu bucurie și cu inima deschisă. Astăzi EduBuzz este pregătit să pornească într-o nouă și inedită călătorie educațională alături de cei peste 400 de copii din satul Augustin, județul Brașov.
Peste 40.000 de lei, adunaţi cu ajutorul a peste 1000 de sărbătoriţi ai lunii
Pentru proiectul EduBuzz de la Augustin s-au strâns cu ajutorul sărbătoriților lunii, peste 40.000 euro. Banii au venit de la mai bine de 1.000 de persoane care au ales să doneze pentru această cauză. Inclusiv Simona Halep a decis să își doneze ziua special pentru acest proiect. De asemenea, proiectul a fost susținut și de compania Rehau cu 30.000 de euro, compania aniversând 25 de ani de prezență pe piața din România, moment pe care l-a marcat printr-o donație către proiectul EduBuzz. „Ne bucurăm deosebit de mult că am reușit să ajutăm comunitatea din Augustin și mai ales să susținem generațiile tinere. Pentru REHAU excelența nu se referă doar la business ci și la îmbunătățirea calității vieții și la a lăsa în urma noastră, bine. Suntem fericiți pentru că împreună cu Asociația ZI de BINE am putut să punem o piatră de temelie în construirea unei Românii în care și generațiilor viitoare să le placă să trăiască fiecare secundă”, a declarat Alessandro Hillebrand, Country Manager REHAU România.

O sală de clasă cu mini bibliotecă, bucătărie şi toate dotările unei săli de şcoală
EduBuzz este acum o sală dotată cu toate elementele necesare unei clase de curs: măsuțe și scaune rabatabile, o canapea, și o mini bibliotecă plină cu cărți menite să le trezească imaginația celor mici. Ba chiar și o mică bucătărie unde se pot pregăti gustări și ceaiuri calde pentru copiii care trec pragul lui Edubuzz. Totodată, curtea unde se află acum autobuzul va fi amenajată și pentru anotimpul cald, pentru ca cei mici să își poată desfășura activitatea atât în interior cât și în exterior, în aer liber.
Cei doi profesori vor să atragă şi alte persoane în proiectul lor
Natalia Ginghina și Adrian Secal, cei doi profesori din Programul Teach for Romania, care au avut această idee, își doresc să implice cât mai mulți oameni în acest proiect, prieteni care să le vorbească celor mici, dar poate și părinților lor, despre nutriție și gătit sănătos, despre educație financiară, antreprenorială, prim ajutor, să organizeze seri de filme, campionate de board-games, cursuri de canto, fotografie, actorie sau dans. „Avem în față exemplul că visele chiar devin realitate. Iar acesta este mesajul pe care ne dorim să îl transmitem și celor mici. Am visat, am licitat, am muncit, am transformat, iar acum ne bucurăm de ceea ce vedem, iar satisfacția este maximă. Tot ce ne rămâne de făcut acum este să ne așteptăm elevii și suntem nerăbdători”, au declarat Natalia Ginghina și Adrian Secal.
Peste 66% dintre profesori susțin redeschiderea școlilor
l 53,7% dintre dascăli spun că și-ar dori să se întoarcă la predarea offline, în timp ce 21% dintre ei consideră că regimul hibrid de școală ar fi o variantă mai bună
Peste 66% dintre profesorii care au răspuns la un chestionar realizat de organizaționala educațională SuperTeach, în rândul a peste 1.500 de cadre didactice din România, susțin redeschiderea școlilor din țară, aflate în prezent în scenariul roșu, motivând că „educația este un element important în economia țării”, anunță tvr. De asemenea, 53,7% dintre dascăli spun că și-ar dori să se întoarcă la predarea offline, în detrimentul celei online, în timp ce 21% dintre ei consideră că regimul hibrid de școală ar fi o variantă mai bună decât actuala situație, cea în care elevii urmează cursuri online.
La întrebările organizației SuperTeach au răspuns 1.542 de cadre didactice din toate județele țării, 96% dintre acestea predând în școli de stat din mediul urban – 76%. Chestionarul online a fost aplicat profesorilor din comunitatea SuperTeach în perioada 9-12 noiembrie și a avut ca obiectiv evidențierea percepției acestora asupra școlii online, în special identificarea celor mai mari provocări cu care profesorii se confruntă în scenariul roșu de școală.
În lipsa unui scenariu verde pentru școlile din România, dascălii preferă sistemul hibrid – aceasta fiind concluzia la care au ajuns peste 300 de profesori de la toate ciclurile de învățământ (ca urmare a unui chestionar online post-eveniment, în perioada 24-27 octombrie a.c.). De altfel, profesorii din mediul rural preferă sistemul hibrid în detrimentul celui online, având în vedere lipsa mijloacele și echipamentelor IT necesare, pentru ca elevii din aceste zone ale țării să participe la lecțiile online.
„Sunt foarte mulți copii din mediul rural, care fie nu au aparatura tehnică necesară, fie nu au conexiune la internet sau nu beneficiază de niciuna dintre cele două. Mai mult, noi predăm de acasă, cu resursele proprii (curent electric, internet, căldură, aparatură IT), deoarece la școală ni se asigură logistica tehnică pentru a preda online, dar nu și căldură”, a declarat unul dintre profesorii participanți la conferința SuperTeach.
Elevii din Predeal primesc tablete abia la începutul anului viitor
Elevii din Predeal vor primi tablete pentru desfăşurarea cursurilor online, însă nu mai devreme de începutul anului viitor. Primăria oraşului Predeal a comandat în aceste zile 300 de dispozitive, însă procedurile se vor întinde până la finalul acestui an. Mai exact, administraţia locală a lansat un anunţ de achiziţie, în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SICAP), cu termen limită de de depunere a ofertelor la data de 23 noiembrie. Firma căreia i se va atribui contractul va trebui apoi să livreze tabletele până la finalul acestui an, adică, într-o perioadă în care elevii sunt în vacanţa de iarnă. Aceştia le vor putea utiliza aşadar, abia după începutul anului. Cele 300 de dispozitive pe care le cumpără Primăria Predeal sunt estimate la 240.975 de lei (inclusiv TVA) şi vor ajunge la elevii şi cadrele didactice de la Liceul Teoretic „Mihail Săulescu”, acolo unde sunt şi clase primare, de gimnaziu dar şi clase de liceu şi şcoală profesională. Potrivit caietului de sarcini, tabletele care vor fi livrate trebuie să aibă diagonala de cel puţin 10 inchi şi să reziste la şocuri puternice, aşa cum este, de exemplu, „o cădere de la 70 de centimetri”.
Din 13 decembrie: Între Brașov și București va circula cel mai rapid tren
l De la Brașov la Constanța va exista un tren care face sub 4 ore și jumătate, dar de la Brașov la Iași vom ajunge în mai bine de 8 ore
La 13 decembrie intră în vigoare noul Mers al Trenurilor și unele lucruri se vor schimba. Între Brașov și București va circula cel mai rapid tren din ultimele patru decenii între aceste două orașe, iar de la Brașov la Constanța va exista un tren care face sub 4 ore și jumătate. Și spre Moldova se va circula ceva mai rapid. Viteza medie a trenurilor este de 42 km/h, cu 160 km/h circulă doar câteva trenuri pe zi, spre Constanța, iar cu 140 km/h se circulă între București și Ploiești, dar și pe minuscule porțiuni în Ardeal.
Două ore și șase minute de la Brașov la București Nord
Câteva trenuri vor avea mers de Intercity, însă vor figura în Mersul Trenurilor ca InterRegio (ceea ce este bine, fiindcă biletele de IC ar fi fost cu 40-50% mai scumpe. De exemplu, IR 1688 va face doar două ore și șase minute de la Brașov la București Nord, cel mai mic timp de parcurs din 1978 încoace între cele două orașe. Trenul pleacă de la 7.05 din Brașov și ajunge la 11,25 în Constanța. Perechea sa pleacă la 17.00 din Constanța și ajunge la 21.23 la Brașov, oprind doar la București Nord și Predeal. Față de parcursul actual, timpii vor fi cu 50 – 60 de minute mai mici. Între Palas și Pantelimon aceste trenuri vor atinge 160 km/h, iar între Chitila și Brazi, 140 km/h.
Între Brașov și Constanța, cu doar două opriri
Între Brașov și Constanța sunt 391 km, iar acest tren și perechea sa vor face doar două opriri, la Predeal și la București Nord. Pe grupurile de profil au fost numeroase discuții dacă era mai bine ca trenurile să oprească la Sinaia sau la Ploiești, sau dacă ar fi fost mai bine să nu intre în Gara de Nord, ci să treacă doar prin Băneasa. Cert este că va fi un tren rapid. Se menține trenul IR 1586 care va pleca din Constanța la 5.30, dar va ajunge în 5 ore și 15 minute la Brașov, oprind în 13 stații, față de două la trenul cu mers de Intercity. București – Constanța rămâne cea mai rapidă porțiune, cu cele mai iuți trenuri făcând 118 minute, iar cu cinci opriri intermediare timpul ajunge la 2 ore și 19 minute.
Se va reintroduce trenul Brașov – Iași
Și spre Moldova timpii scad cu 10-15 minute, de exemplu, între București și Suceava (448 km) cel mai rapid tren va face 5 ore și 39 minute (17.22 – 23.01), iar de la Suceava la București, 5 ore și 36 de minute (5.40 – 11.16). Se va reintroduce trenul Brașov – Iași, dar nu va circula prin Ploiești – Buzău, ci prin Miercurea Ciuc – Onești. IR 1540 pleacă la 14.10 din Brașov și ajunge la 22.28 la Iași. Perechea sa pleacă din Iași la 5.35 și ajunge la Brașov la 13.38.
Pandemia nu-i sperie pe turiștii care vor să vină la Brașov
l Mai bine de jumătate din locurile de cazare în Poiana Braşov şi în zona Bran-Moieciu, ocupate pentru minivacanţa de 1 Decembrie
Peste jumătate din locurile de cazare din două zone preferate de turişti în judeţul Braşov – Poiana Braşov şi Bran-Moieciu – au fost ocupate pentru minivacanţa de 1 Decembrie. Roxana Cojocea, preşedinte al Asociaţiei Turism Poiana Braşov, a precizat pentru Agerpres că, în această staţiune, locurile de cazare pentru apropiata minivacanţă sunt ocupate în proporţie de 70%, iar preţurile pentru serviciile de bază sunt comparabile cu cele de anul trecut, fiind „pentru toate buzunarele”.
Anul acesta, diferenţele de preţ sunt date de restricţiile privind utilizarea facilităţilor – spa-uri, locuri de joacă etc – care, în anii trecuţi, puteau fi achiziţionate în pachetele de servicii pentru astfel de sejururi.
50% din pensiunile din Bran sunt arvunite
În ce priveşte zona Bran-Moieciu, preşedintele ANTREC, Maria Stoian, a declarat că, în prezent, locurile de cazare sunt ocupate în proporţie de aproximativ 50% în pensiunile din zonă. În ce priveşte preţurile, Stoian a precizat că nu s-a pus problema unor majorări şi a precizat că marea majoritate a patronilor de pensiuni au negociat cu clienţii ca, în cazul în care aceştia sunt nevoiţi să renunţe la rezervare, din motive proprii – ca, de exemplu, unele medicale – sau din cauza unor situaţii neprevăzute care intervin la aceste unităţi de cazare, vacanţa lor să fie reprogramată pentru o dată ulterioară, fără ca sumele plătite să fie returnate.
Fără colindători
De asemenea, Stoian a menţionat că anul acesta s-a renunţat, din cauza restricţiilor impuse de pandemie, la evenimentele organizate, în mod tradiţional, de sărbători – de genul colindatului – singurele activităţi posibile în sezonul rece fiind plimbări cu căruţa ori, dacă vremea va fi favorabilă, cu sania, care nu presupun participarea în comun a unui număr mai mare de 4 persoane. Însă unele pensiunile din zonă îşi menţin oferta de meniuri tradiţionale pentru turişti, atât pentru minivacanţa de 1 Decembrie, cât şi pentru Sărbătorile de iarnă.
Rezervări, de Crăciun
În ce priveşte rezervările de Crăciun, atât reprezentanta asociaţiei hotelierilor din Poiană, cât şi cea a ANTREC au precizat că există deja un număr de rezervări considerabil.
Conform lui Cojocea, deocamdată, hotelierii aşteaptă luna decembrie să vadă dacă nu vor fi impuse restricţii suplimentare de Crăciun şi Anul Nou, dar şi să aibă o imagine despre ce se va întâmpla, la sfârşitul acestui an, în privinţa sezonului de schi, mai ales că, anul trecut, Sărbătorile de iarnă s-au desfăşurat în Poiană fără zăpadă. În ce priveşte Branul, conform lui Stoian, deja sunt ocupate aproximativ 60% din locurile de cazare pentru sărbătorile de iarnă.
Programul TEZAUR continuă și în luna noiembrie
Românii pot subscrie, începând de ieri, pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației în cadrul Programului Tezaur, cu maturități de 1, 2 și 3 ani. Perioada de subscriere se va încheia pe data de 14 decembrie 2020. Aceste emisiuni reprezintă o alternativă de economisire avantajoasă pentru români, având în vedere că veniturile provenind din dobânzi sunt neimpozabile. Rata dobânzii este de 3,5% – 1 an, 3,75% – 2 ani, 4,00% – 3 ani, fără plafon individual de subscriere.
Titlurile de stat pot fi cumpărate:
de la unitățile Trezoreriei Statului în perioada 17 noiembrie – 11 decembrie 2020;
de la unitățile C.N. Poșta Română în perioada 17 noiembrie – 10 decembrie 2020 în mediul urban și în perioada 17 noiembrie – 12 decembrie 2020 în mediul rural.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere.
Titlurile de stat sunt în formă dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans.
În cazul decesului, dreptul de proprietate a supratitlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea. Prospectul de emisiune, și orice eventuale modificări ale acestuia, se publică pe: http://www.mfinante.ro, www.datoriepublica.mfinante.gov.ro, https://www.comunicatii.gov.ro, https://www.posta-romana.ro












