• Potrivit datelor prelucrate de Direcția de Sănătate Publică Brașov, incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 înregistrate în județul Brașov în ultimele 14 zile este de 0,92/1.000 de locuitori, iar membrii CJSU Brașov au decis că nu este cazul restricționării sau închiderii unor activități
Guvernul României a adoptat ieri o Hotărâre care intră în vigoare din data de 1 septembrie 2020 pentru redeschiderea cinematografelor, teatrelor, restaurantelor și cafenelelor în interior. În consecință, Prefectul județului Brașov, Mihai-Cătălin Văsii, a convocat ieri o ședință de îndată a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), pentru a stabili condițiile de reluare a activității localurilor, cinematografelor și a teatrelor.
Pentru restaurante și cafenele aflate în interiorul unor clădiri, cu respectarea normelor de protecție stabilite de specialiști, activitatea va putea fi reluată în județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori. Discotecile și barurile tip club rămân închise. Reluarea activității cinematografelor și instituțiilor care organizează spectacole sau concerte se face cu respectarea anumitor norme de protecție. La evenimente private pot participa în interior, 50 de persoane, iar în exterior cel mult 100 de persoane. ,,Având în vedere faptul că, potrivit datelor prelucrate de Direcția de Sănătate Publică Brașov, incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 înregistrate în județul Brașov în ultimele 14 zile este de 0,92/1.000 de locuitori, membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Brașov au decis că, în acest moment, nu este cazul restricționării sau închiderii, după data de 1 septembrie, a activității operatorilor economici care desfășoară activități de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, pe teritoriul județului Brașov.
De asemenea, membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Brașov au stabilit că dacă, în urma prelucrării datelor și analizei situației epidemiologice generate de pandemia COVID-19, se va constata o evoluție nefavorabilă într-una sau mai multe localități din județ, de natură a pune în pericol comunitatea/comunitățile respective, se vor întruni de îndată și vor adopta măsuri de restricționare sau închidere a activităților de tipul restaurantelor și cafenelelor, precum și a cinematografelor, spectacolelor sau concertelor, conform atribuțiilor conferite CJSU de actele normative în vigoare“, se arată în decizia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
De azi, se deschid teatrele, cinematografele și localurile
Mai puține locuri: Creșele din Brașov, pregătite de deschidere
• Copiii mai amâmă revenirea, în așteptarea ordinului comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății
Creșele din Brașov sunt pregătite de deschidere, cu toate măsurile pentru reducerea riscurilor de propagare a infecției cu SARS-CoV-2. Cu toate astea, unitățile nu se vor deschide azi, în lipsa ordinului comun pe care trebuie să îl emită Ministerul Sănătății și Ministerul Educației, cu precizări privind începerea noului an școlar, după cum a anunțat viceprimarul Costel Mihai. „În ultima perioadă, ne-am pregătit cu tot ce ține de noi pentru deschiderea creșelor. Însă data la care se vor deschide efectiv creșele este influențată de normele legale care se aplică în perioada stării de alertă. Astfel, în acest moment avem emisă Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 141/19.08.2020, privind instituirea condițiilor pentru buna funcționare a sistemului de învățământ și pentru modificarea Legii nr. 1/2011 (Legea educației naționale, n.n ) ce condiționază deschiderea unităților de apariția unui ordin comun al Ministerului Sănătății și al Ministerului Educației Naționale, prin care să fie stabilite măsurile de organizare a activității în conditii de siguranță epidemiologică“, a explicat viceprimarul Costel Mihai.
Ordinul comun va stabili toate examenele medicale necesare înainte de creșă
Până acum s-a făcut o igienizare completă la toate cele opt creșe din municipiul Brașov, care sunt pregătite de deschidere, însă „în condiții de reglementare anterioară“, după cum a declarat ieri viceprimarul Costel Mihai. Adică, respectându-se o distanțare fizică de 1,5 metri între persoanele din fiecare unitate. Prin ordinul comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății se vor stabili și alte măsuri, dacă este cazul, și în plus se vor stabili și analizele exacte pe care părinții le vor prezenta la aducerea copiilor în creșă. „În condiții normale, ar fi fost nevoie de rezultatele unui exudat faringian, de examen colpoparazitologic și de adeverința de intrare în colectivitate, emisă de medicul de familie. În condiții de pandemiei, rămâne de văzut dacă va fi nevoie de alte examene în plus, iar acestea vor fi stabilite prin ordinul comun al celor două ministere“, a precizat ieri Costel Mihai.
Vor fi mai puține locuri disponibile în creșe
Ceea ce se știe în prezent este că vor fi mai puține locuri disponibile în creșele din Brașov, tocmai pentru a respecta normele de distanțare fizică. Astfel, din 806 locuri câte sunt în cele opt creșe, vor fi ocupate 518 locuri. Copiii care vor ocupa unul dintre aceste locuri au fost selectați în baza regulamentului pe care Consiliul Local l-a adoptat în ședința de luna trecută, pentru a se adapta la condițiile de reducere a riscurilor în condiții de epidemie. „Au avut prioritate copiii care deja frecventau creșa. Din cei 636 de înscriși, au intrat 518, însă anumiți copiii au fost retrași de părinți, pentru că, între timp au fost acceptați și la grădiniță, astfel că locurile rămase libere se vor completă. Trebuie precizat că în urma unei modificări a Legii educației, în limita disponibilității fiecărei unități de învățământ, copiii pot fi primiți la grădiniță și de la vârsta de 2 ani. Astfel, dacă există locuri disponibile în grădinițele din Brașov, le-am recomandat directorilor , pe cât posibil, să îi primească și pe copiii mai mici. Este o chestiune de solidaritate, care eliberează puțin și presiunea care există acum pe creșe“, a mai spus Costel Mihai.
Senzorii spun că respirăm aer bun în Brașov
În primele două săptămâni de la montare, datele preluate de senzorii de calitate a aerului amplasați de primărie în 12 zone din oraș relevă o calitate bună a aerului, cu valori aflate în parametrii legali, susțin reprezentanții Flash Lightning Services SA, firma care a montat senzorii respectivi. „Senzorii măsoară calitatea aerului pe două mari categorii, respectiv particule în suspensie și noxe. Indicatorii principali pentru particulele în suspensie sunt PM1, PM2,5 și PM10, iar pentru noxe, monoxidul de carbon (CO), dioxidul de carbon (CO2), oxizii de azot (NO, NO2) și dioxidul de sulf (SO2). Măsurătorile arată că particulele în suspensie nu înregistrează depășiri față de valorile admise, dar apar și situații când indicatorii se apropie de limita, dar fără se o depășească, sau unde indicatorii măsurați sunt mai mari în anumite zone, cum ar fi centrul istoric (zona Livada Poștei, n.n.), comparativ cu alte zone la fel de circulate, de exemplu intersecția de la Făget. În intersecțiile monitorizate nu sunt depășiri la nivel de noxe. Menționăm că rețeaua de monitorizare include, pe lângă senzorii achiziționați și montați de primărie, alți 20 de senzori aparținând unor entități publice sau private, care înregistrează valori asemănătoare cu cele care rezultă din măsurătorile senzorilor primăriei“, a precizat George Zaharia, SmartCity manager, Flash Lighting Services SA.
12 senzori montați în mai multe cartiere din oraș
Cei 12 senzori au fost achiziționați de primărie și au fost montați în locații alese în urma propunerilor venite de la cetățeni și pe baza recomandărilor specialiștilor de mediu, respectiv: în zona Avantgarden din cartierul Bartolomeu, unde, pe lângă propunerile primite de la cetățeni care doreau instalarea unui astfel de sistem, au existat, de-a lungul timpului, și sesizări legate de calitatea aerului, intersecțiile de la Făget (b-dul Gării-13 Decembrie-str. Aurel Vlaicu) și cea de la „Trei alimentare“ (Calea București – str. Zizinului – str. Toamnei – 15 Noiembrie), cartierul Tractorul – zona nouă; B-dul Eroilor, zona Livada Poștei; cartierul Triaj; Piața Sfatului; Poarta Șchei; cartierul Stupini; intersecția str. Carierei cu str. Bazaltului; Parcul Trandafirilor; cartierul Noua. „Am încercat să acoperim toate cartierele orașului, zonele cu trafic auto intens și alte activități care au impact asupra mediului. Facem acest lucru ca să constatăm unde sunt problemele, care sunt necesitățile și care sunt măsurile care trebuie luate. Cred că este foarte important să afle și toată lumea care este de fapt situația în timp real, iar împreună să vedem măsurile pe care le putem lua. Poate că la anumite ore ale zilei, în unele zone va trebui să impunem o serie de restricții, și este bine ca toată lumea să înțeleagă de ce este bine să facem aceste lucruri. Este doar o primă etapă, pentru că poate va trebui să extindem această rețea de senzori și în alte zone din municipiul Brașov“, a declarat primarul George Scripcaru, în urmă cu două săptămâni, când au fost montați senzorii.
Senzorii indică temperatura, umiditatea, presiunea atmosferică, compușii volatili și particulele
În această primă etapă au fost achiziționate trei tipuri de senzori, împreună cu accesoriile necesare punerii în funcțiune și alimentării electrice a lor, precum și aplicațiile software necesare integrării în sistemele informatice existente la nivelul primăriei. Senzorii au fost montați, în cea mai mare parte, pe stâlpii de iluminat. Tipul 1 de senzori, uRAD Monitor model A3, 5 bucăți, permite măsurarea parametrilor ca: temperatură, umiditate, presiune atmosferică, compuși volatili, particule în suspensie PM 2,5, CO2, formaldehidă. Tipul 2 de senzori, uRAD Monitor model Smoggie PM, 5 bucăți, permite măsurarea parametrilor ca: temperatură, umiditate, presiune atmosferică, particule în suspensie PMl0, PM 2,5 si PM l.Tipul 3 de senzori, uRAD Monitor Industrial, 2 bucăți, permite măsurarea parametrilor ca: temperatură, umiditate, presiune atmosferică, particule în suspensie PM1, PM2,5, PM10, O3, NO2, SO2, CO.
La școală, declarația pe proprie răspundere a părinților va fi eliminată
Ministrul Educației anunță renunțarea la declarația pe proprie răspundere care trebuia dată de părinți odată cu reluarea cursurilor în noile condiții determinate de criza coronavirusului. Pe 14 septembrie elevii ar fi trebuit să prezinte o declarație pe propria răspundere semnată de părinți, care își asumă că, în ultimele 14 zile, copilul nu a prezentat simptome specifice unei afectiuni cu potential infectios, nu a fost diagnosticat cu COVID-19 și nici nu a intrat în contact cu o persoană testată pozitiv.
„I-am solicitat domnului ministru Tătaru să fie eliminată acea declarație pe propria răspundere din partea părintelui și acesta a fost de acord. Normele pentru începerea școlii pe le publicăm mâine nu vor mai cuprinde declarația pe propria răspundere”, a spus Monica Anisie pentru StiriEdu.ro.
Premierul Ludovic Orban le-a cerut luni miniştrilor Sănătăţii şi Educaţiei, Nelu Tătaru şi Monica Anisie, să definitiveze regulile pentru începerea școlii, din 14 septembrie, astfel încât acestea să fie publicate azi. „Domnul ministru Tătaru şi cu doamna ministru Anisie, solicitarea mea este ca în cursul zilei de astăzi să ajungeţi la o formă aproape definitivă a ordinului comun privind reluarea şcolii, începerea anului şcolar şi cel târziu mâine dimineaţă să avem o şedinţă împreună cu doamna vicepremier Turcan, astfel încât să putem publica mâine ordinul. Dacă aveţi anumite diferenţe de abordare pe anumite teme, împreună cu doamna vicepremier şi cu dumneavoastră, vom lua decizia astfel încât marţi să fie publicată, să existe o predictibilitate, să putem pune în mişcare întreg mecanismul de pregătire a şcolilor în bune condiţii”, a spus Orban, ieri, la începutul şedinţei de Guvern.
Unde punem ștampila: Ordinea candidaților pe buletinele de vot
• Tragerea la sorți a horărât că listele de candidați pentru alegerile locale se deschid cu candidații ProRomânia la CJ și cu candidații FDGR la Primărie
Biroul Electoral Județean a stabilit, prin tragere la sorți, ordinea pe buletinele de vot pentru alegerea președintelui Consiliului Județean Brașov și a viitorilor membrii ai plenului. Buletinul de vot pentru viitorii membri ai plenului CJ este deschis de lista de candidați a Pro România. Ca o surpriză, pe buletin se regăsesc, de asemenea, liste de candidați ale PRM și partida Romilor „Pro Europa“
Ordinea pe buletinul de vot pentru alegerea președintelui de CJ este aceeași, cu mențiunea că sunt scoase din listă partidele care nu au o propunere pentru liderul Deliberativului județean.
În ceea ce privește buletinele de vot pentru alegerea membrilor Consiliului local al municipiului Brașov și pentru funcția de primar al municipiului Brașov, ordinea a fost stabilită tot prin tragere la sorți, lista urmând să fie deschisă de FDGR. În cursa pentru fotoliul de primar al Brașovului s-au înscris 13 candidați, dintre care trei sunt femei: Violeta Radu (PPU-SL), Laura Bratosin (PNȚCD), care până nu demult a cochetat și cu ALDE, și Daniela – Marian Sîrbu (PRM). Primarul în funcție, George Scripcaru, a fost plasat, în urma tragerii la sorți, pe locul 4 pe buletnul de vot, iar cei doi viceprimari, pe locul 2 – Barabas Laszlo (UDMR), respectiv locul 6 – Mihai Costel (PMP). Una dintre surprize la Consiliul Local este numărul mare de candidați independenți care vor să obțină un mandat în Deliberativul Local: cinci.
Ordinea pe buletinul de vot pentru membrii Consiliului Județean Brașov:
1) Partidul Pro România
2) Partidul Social Democrat
3) Uniunea Democrată Maghiară din România
4) Partidul Național Liberal
5) Forumul Democrat al Germanilor din România
6) Partidul Mișcarea Populară
7) Partidul Alianța Liberalilor și Democraților
8) Partidul România Mare
9) Alianța USR PLUS
10) Partida Romilor „Pro Europa”
11) Partidul Alternativa pentru Demnitate Națională
12) Partidul Verde
Ordinea pe buletinele de vot pentru președinția Consiliului Județean este următoarea:
1) Mihai Mohaci – Partidul Pro România
2) Marian Rasaliu – Partidul Social Democrat
3) Toaso Imelda – Uniunea Democrată Maghiară din România
4) Adrian Veștea – Partidul Național Liberal
5) Carolina Fernolend – Forumul Democrat al Germanilor din România
6) George Antohe – Partidul Mișcarea Populară
7) Vasea Carchelan – Partidul România Mare
8) Tudor Benga – Alianța USR PLUS
9) Ionel Goidescu – Partidul Alternativa pentru Demnitate Națională
10) Raimond Chira-Adam – Partidul Verde
Ordinea pe buletinele de vot pentru funcția de primar al municipiului Brașov este următoarea:
1. Şindilariu Thomas – fdgr
2. Barabás Laszlo – udmr
3. Orțan Ovidiu-Florin – psd
4. Scripcaru George – pnl
5. Susanu Claudiu-Sorin – pro românia
6. Mihai costel – pmp
7. Ialomițianu Gheorghe – alde
8. Radu Violeta-Dumitra – ppu – sl
9. Onescu Cornel-Cătălin – adn
10. Bratosin Laura-Ioana – pnțcd
11. Sîrbu Daniela-Maria – prm
12. Coliban Allen – USR – plus
13. Şovăială Şerban – independent
Ordinea pe buletinele de vot pentru Consilul Local Brașov
1.FDGR
2. UDMR
3. PSD
4. PNL
5. PRO ROMÂNIA
6. PMP
7. ALDE
8. PPU – SL
9. ADN
10. PARTIDUL NEAMUL ROMÂNESC
11. PNȚCD
12. PARTIDUL NAȚIUNEA ROMÂNĂ
13. PRM
14. PER
15. Alianța USR-PLUS
16. MEZDREA VASILE
17. NANU MIHAI-CODRUȚ
18. LEONTESCU MIHAI
19. ȘOVĂIALĂ ȘERBAN
20. MARTIN VASILE- EMIL
De mâine începe dezinfecția școlilor
De mâine începe în municipiul Brașov deratizarea, dezinsecția și dezinfecția unităților de învățământ și o nouă campanie de dezinsecție și de tratamente împotriva căpușelor pe domeniul public. Intervențiile reprezintă unul dintre ultimii pași înaintea deschiderii școlilor, pe 14 septembrie.
Astfel, începând de miercuri se vor realiza servicii de deratizare, dezinsecție, dezinfecție în incinta unităților de învățământ și instituțiilor publice din municipiul Brașov, folosindu-se Agrorat Wax Blocks, cu substanța activă brodifacoum. Pentru dezinsecție substanța utilizată este Super Killer 25 EC, substanța activă cipermetrin, iar pentru dezinfecție substanța utilizată este Ecodis PRO RLT, substanța activă hipoclorit de sodiu – dioxid de clor – clorura de sodiu. Pentru serviciile de dezinsecție, ajunse la etapa a V-a se vor face trei treceri, pe suprafața domeniului public și privat al Municipiului Brașov. Substanțele utilizate sunt Cymina Plus, având substanța activă cipermetrin folosite pentru combaterea insectelor adulte și Biopren 50 LML, insecticid pentru combaterea larvelor, având substanța activă S-metopren. Pentru tratamentele de combatere a căpușelor în zonele de agrement (parcuri, locuri de joacă etc.), care se vor face în aceste zile, substanța utilizată este : Deltatim Plus, având substanța activă deltametrin. Toate produsele se regăsesc în Registrul Național al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar umana de către Ministerul Sănătății și fac parte din grupa Xn si Xi de toxicitate.
„În perioada execuției tratamentelor pentru combaterea căpușelor și a serviciilor de dezinsecție pe domeniu public și privat, apicultorii sunt rugați să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării familiilor de albine din municipiu. Brașovenii sunt rugați ca în perioada să efectueze serviciile de dezinsecție în spațiile deschise pe care le dețin (curțile interioare) concomitent cu serviciile de dezinsecție pe domeniu public. În cazul în care condițiile meteorologice vor împiedica desfășurarea acestor acțiuni, perioada de efectuare a activităților va fi reprogramată“, a anunțat primăria Brașov.
Săcele, la un pas de a obține statut de Stațiune Turistică de Interes Local
Municipiul Săcele a intrat în ultima etapă de evaluare pentru obținerea statutului de stațiune turistică de interes local. La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc vizita comisiei de atestare din cadrul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri pentru evaluarea municipiului Săcele ca Stațiune Turistică de Interes Local. În urma discuțiilor purtate și a vizitei pe teren a reieșit că municipiul Săcele îndeplinește toate criteriile pentru a obține acest statut. „Săcele are un potențial turistic foarte mare, iar prin promovarea ca stațiune turistică de interes local, va avea șanse mari în atragerea de finanțări nerambursabile, în condițiile în care unele programe de finanțare impun existența atestării ca stațiune turistică“, spun reprezentanții primăriei Săcele.
Primăria Săcele a demarat procesul de atestare a localității ca Stațiune Turistică de Interes Local, în vara anului trecut. Într-o primă etapă s-a realizat o analiză de nevoi a săcelenilor cu privire la dezvoltarea sectorului turistic și cultural al localității, iar ulterior s-a organizat o consultare publică cu operatorii de turism din Săcele, cât și cu reprezentanți ai Ministerului Turismului. Ultima localitate din județul Brașov care a primit statutul de stațiune turistică de interes local este Vama Buzăului, în 2018.
Guvernul Orban rămâne: PSD și-a ratat moțiunea
• Marcel Ciolacu nu a reușit să adune ieri în sala de ședință a Parlamentului 233 de senatori și deputați, astfel încât moțiunea de cenzură nu a ajuns nici în dezbatere, nici la vot
PSD nu a reușit să adune ieri în sala de ședință a Parlamentului suficienți senatori și deputați astfel încât moțiunea de cenzură pe care a inițiat-o să fie dezbătută și votată. Șansele ca lista de prezență să fie completă au fost mici încă de la începutul ședinței. Cu doar 170 de parlamentari care au răspuns la apel, ședința a fost suspendată pentru o oră. A fost reluată cu un apel nominal, însă numărul parlamentarilor a fost de doar 226, insuficienți pentru dezbatere și vot. Pentru desfășurarea ședinței ar fi trebuit ca în plen să fie prezenți 233 de parlamentari.
Ciolacu este nervos: de la PSD au lipsit 5 parlamentari
De la PSD au lipsit 5 parlamentari: Carmen Dan, Cătălin Rădulescu, Adrian Todor, Ciocan Dan și Pațurcă Roxana. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat excluderea din partid a „îmbolnăviților”. Parlamentarii PNL au anunțat din start că nu asigură cvorumul de ședință și au părăsit sala. Din sală au mai ieșit și parlamentarii USR, PMP și ai UDMR. La apelul nominal a lui Ciolacu au lipsit și toți cei 17 parlamentari ai minorităților naționale, deși pesediștii se bazau pe cel puțin 3-4 voturi de la minorități.
În acestă situație, liderul PSD, Marcel Ciolacu, președintele Camerei, a confirmat că votul şi dezbaterea la moţiunea de cenzură se ,,reprogramează“. Ba chiar a declarat că se gândește să depună o altă moțiune de cenzură în sesiunea parlamentară care începe azi. Ca urmare a eșecului PSD de a strânge cvorumul, această moțiune nu mai poate fi votată într-o altă ședință. Motivul e că în fiecare sesiune parlamentară poate fi depusă o singură moțiune, iar actuala sesiune extraordinară s-a încheiat ieri.
PSD renunță
Liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, a declarat ieri, după suspendarea ședinței în care trebuia votată moțiunea de cenzură din lipsă de cvorum, că social democrații nu mai iau în calcul să voteze moțiunea în sesiunea ordinară care va începe azi, 1 septembrie. „Tocmai ce am depășit o zi în care nu s-a reușit dezbaterea moțiunii. Cred că despre a discuta de o nouă moțiune este mult prea devreme. Avem această moțiune depusă în sesiune extraordinară, sesiune care se încheie astăzi. Sesiunea ordinară va începe mâine (marți), nu găsesc oportun ca această moțiune să fie dezbătută într-o altă sesiune. Este punctul meu de vedere, cred că în acest moment nu mai este oportună o discuție pe această moțiune”, a declarat liderul deputaților PSD, Alfred Simonis.
Premierul le-a mulțumit parlamentarilor care susțin Guvernul
Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, după ce şedinţa în care urma să se dezbată moţiunea de cenzură a fost închisă din lipsă de cvorum, că ceea ce s-a întâmplat este „extrem de benefic pentru România”. Premierul a mulţumit partidelor care au susţinut Guvernul şi nu au participat la dezbatrea moţiunii. „În ceea ce ne privește, ca Guvern considerăm că ceea ce s-a întâmplat azi este extrem de benefic pentru România. Guvernul trebuie să facă față unor provocări și are nevoie de deplină capacitate de exercițiu pentru a rezolva problemele cu care se confruntă România. A existat o majoritate care ne-a sprijinit care a înțeles că România are nevoie de guvern, le mulțumesc că au fost alături de noi. Marea majoritate care au fost alături de noi sunt parlamentarii din USR, PMP UDMR, minorități care au considerat că nu este cazul să se arunce în această aventură”, a mai declarat prim-ministrul.
Barna: Azi în parlament am evitat o criză politică. Toate celelalte probleme ale țării rămân
Parlamentul României a pierdut o zi întreagă pentru ca un PSD iresponsabil să se convingă că moţiunea sa de cenzură e ridicolă şi nu poate fi votată, este reacția liderului USR, Dan Barna, după eșecul moțiunii de cenzură. „Am fi putut să petrecem mai bine ziua aceasta discutând despre lucruri utile pentru cetățenii acestei țări: reducerea taxelor pe muncă, majorarea pedepselor pentru corupție în perioada stării de urgență și alertă, creșterea finanțării medicinei de familie, organizarea alegerilor locale de anul acesta în două zile. Nu în ultimul rând, am fi putut discuta eliminarea pensiilor speciale pentru aleșii locali. Acești bani trebuie să ajungă la cei care au cu adevărat nevoie de ei.
Azi în parlament am evitat o criză politică. Toate celelalte probleme ale țării rămân”, a scris Barna, pe Facebook.
Coronavirusul rămâne în nasul copiilor până la trei săptămâni
Copiii pot purta coronavirusul în nas până la trei săptămâni, potrivit unui studiu din Coreea de Sud, relatează BBC.
Studiile anterioare au descoperit că vasta majoritate a copiilor cu virus au simptome ușoare sau deloc.Dar aceste descoperiri au pus în lumină întrebări fără răspuns cu privire la cât de mult transmit copiii virusul celorlalți. Studiul evidențiază rolul distanțării fizice și a bunei igiene în timp ce copiii se întorc la școală.Președintele Royal College of Paediatrics and Child Health, profesorul Russel Viner, explică faptul că există trei întrebări cu privire la copii și Covid-19: Iau copiii virusul? Cât de grave sunt simptomele? Transmit virusul către ceilalți?
Copiii sub 12 ani sunt mai feriți
În timp ce știm cu siguranță ca virusul nu ocolește copii și că aceștia se pot infecta, Viner spune că datele furnizate de testele de anticorpi sugerează că ei ar putea fi mai puțin susceptibili la a se infecta decât adulții – în special copiii sub 12 ani.
Cercetătorii sunt foarte încrezători că este mai puțin probabil ca aceștia să se îmbolnăvească decât adulții dacă se infectează, în timp ce mulți nu au niciun simptom. Acest lucru este confirmat de un studiu britanic publicat vineri. În schimb, în ceea ce privește a treia întrebare, nu prea există informații, iar studiul sud-coreean vizează tocmai puterea de transmitere a copiilor. Studiul, bazat pe 91 de copii, a descoperit că chiar și printre cei cu foarte puțin simptome sau fără, virusul poate fi găsit în probele luate chiar și după trei săptămâni.
O dilemă
Faptul că au virus detectabil în nas sugerează că sunt capabili să îl transmită. Odată ce au fost identificate și izolate cazurile, pacienții au fost testați în repetate rânduri până când virusul a dispărut.
Pe de altă parte, doar pentru că virusul este găsit în nasul copiilor nu înseamnă neapărat că ei transmit la o rată asemănătoare ca a adulților.
Dr. Roberta DeBiasi, șeful secției de boli de copii de la Children’s National Hospital in Washington DC, a spus că ar fi „ilogic să credem că copiii nu au niciun rol în transmitere” având în vedere că ei sunt purtători ai virusului. Dar profesorul Calum Semple, de la University of Liverpool, a spus că „prezența materialului genetic al virusului în probele luate din tractul respirator nu este echivalentă cu transmiterea, mai ales la oamenii care nu au simptome importante, precum tusea și strănutul”.
…și o concluzie
Logica spune că atât copiii, cât și adulții, oameni cu simptome ușoare sau fără – care nu tușesc și nu proiectează virusul în aer – sunt probabil mai puțin infecțioși, iar copiii în general reprezintă cazuri ușoare. Dar numărul mare de asimptomatici ar putea în continuare să aibă un efect notabil asupra rate de infectare.Viner subliniază că menținerea școlilor închise presupune riscuri pentru dezvoltarea, educația și sănătatea mentală a copiilor.
În timp ce riscul exact pe care îl presupun copiii rămâne o întrebare deschisă pentru moment, găsirea unui răspuns va fi vitală pentru controlarea viitoarelor focare.
DeBiasi crede, pe de altă parte, că minorii ar putea avea un rol important în facilitarea transmiterii infecției în comunități.
Inteligență artificială: Bolile de inimă și diabetul, detectate cu ajutorul telefonului
• Cercetătorii americani şi chinezi au dezvoltat tehnologii care ar ajuta la detectarea diabetului sau a anumitor semne de boli cardiace
Cercetătorii americani şi chinezi au dezvoltat tehnologii care ar ajuta la detectarea diabetului sau a anumitor semne de boli cardiace.
Diabetul, detectat de camera video a telefonului
O echipă de americani a dezvoltat o tehnologie bazată pe inteligență artificială (AI) care folosește camera video a smartphone-ului pentru a detecta diabetul. O rețea neuronală profundă (DNN) care detectează semnele diabetului, folosind camerele din dotarea telefoanelor mobile, ar putea ajuta în depistarea acestei boli. Cercetătorii au testat tehnologia pe date de la peste 53.000 de pacienți. În opinia oamenilor de știință, fotopletismografia bazată pe smartphone ar putea oferi un biomarker digital accesibil la scară largă pentru diabet. Descoperirea vine în contextul în care, conform estimărilor actuale, peste 200 de milioane de oameni din întreaga lume au diabet și nici măcar nu știu. „Capacitatea de a detecta o afecțiune precum diabetul printr-un test nedureros, bazat pe smartphone, ridică atât de multe posibilități. Un instrument ca acesta ar putea ajuta la identificarea persoanelor cu risc mai mare de a avea diabet, contribuind în cele din urmă la scăderea prevalenței diabetului nediagnosticat”, a precizat prof.dr. Geoffrey H. Tison, cardiolog la Universitatea San Francisco (UCSF) din California, autorul principal al studiului.
Acurateţe de peste 90%
Modelul AI a fost deosebit de eficient în identificarea unei persoane cu diabet versus fără diabet, obținând o precizie de 92 până la 97% pe o varietate de seturi de date. „Am demonstrat că performanța algoritmului este comparabilă cu alte teste utilizate frecvent, cum ar fi mamografia pentru cancerul de sân sau citologia de col uterin pentru cancerul de col uterin, iar faptul că este nedureros îl face atractiv și pentru testarea repetată. Un instrument accesibil la scară largă, bazat pe smartphone, ca acesta ar putea fi utilizat pentru a identifica și încuraja persoanele cu risc mai mare de a avea diabet să solicite îngrijiri medicale și să obțină un test de confirmare cu costuri reduse”, a spus prof. dr. Jeffrey Olgin, șeful diviziei de cardiologie a UCSF, co-autor al studiului. În prezent, 451 milioane de oameni suferă de diabet și se preconizează că până în 2045 se va ajunge la 693 milioane. Debutul insidios al diabetului de tip 2 întârzie diagnosticul și crește morbiditatea.
Selfie-urile pot trăda boli de inimă
Recent, o echipă de cercetători chinezi a folosit selfie-urile pentru a identifica anumite semne ale bolilor de inimă. Rezultatele studiului au sugerat că un algoritm de învățare profundă bazat pe fotografii faciale poate ajuta la detectarea bolii coronariene.
O echipă de cercetători din China a folosit fotografiile a peste 5.000 de pacienți pentru a-și antrena un model de inteligență artificială ( AI). Toți pacienții au fost tratați în opt spitale din China, în perioada iulie 2017 până în martie 2019. Fotografiile altor 580 de pacienți – făcute în aceleași spitale în aceeași perioadă de timp – au fost rezervate pentru a valida modelul.
Algoritmul echipei a fost apoi testat pe alți 1.000 de pacienți care au fost înrolați din aprilie până în iulie 2019 pentru a vedea în ce măsură prezice riscul de boală cardiacă al unei persoane.
Inteligenţa artificială poate salva vieţi
Studiul a avut anumite limitări – inclusiv o specificitate scăzută și faptul că nu a fost testat pe o populație mai mare și mai diversă de pacienți, dar rezultatele echipei ar putea fi totuși un pas semnificativ către îmbunătățirea screeningului pentru o varietate de afecțiuni potențial fatale, după cum arată siteul cardiovascularbusiness.com. Autorii cercetării au remarcat însă că există anumite „probleme etice” legate de această tehnologie care trebuie luate în serios. „AI poate fi utilizată pentru a analiza fețele pentru detectarea bolilor de inimă. Este un pas către dezvoltarea unui instrument profund bazat pe învățare, care ar putea fi utilizat pentru a evalua riscul bolilor de inimă, fie în ambulatoriu, fie prin intermediul pacienților care își fac selfie-uri pentru a-și efectua screeningul”, a declarat Zhe Zheng, coordonatorul Departamentului de chirurgie cardiovasculară de la Spitalul Fuwai, autorul lucrării. Anumite caracteristici faciale au fost asociate cu un risc crescut de boală coronariană (CAD) potrivit algoritmului dezvoltat de oamenii de știință. Sunt necesare studii suplimentare pentru dezvoltarea unui instrument clinic disponibil pe baza acestei tehnici care ar putea evalua probabilitatea CAD în ambulatoriu sau pentru a fi folosit în screening-ul CAD. Rezultatele cercetării au fost publicate în Jurnalul European de Cardiologie.