Acasă Blog Pagina 4845

Claudia Pavel se descurcă și fără concerte

0

Claudia Pavel se află în această perioadă în orașul natal, Mangalia, unde se implică în diferite activități și se ocupă de un atelier de muzică, mai ales că artista nu mai poate susține așa multe concerte, din cauza pandemiei de coronavirus. „Este, într-adevăr, o perioadă foarte ciudată pentru industria muzicală, am auzit foarte mulți artiști plângându-se, nu prea avem niciunul dintre noi concerte. Mă rog, eu la mare, aici, am câteva, unul pe săptămână tot am, pe lângă Vaporașul meu, dar în momentul ăsta mă focusez foarte tare pe acest proiect, fiind toată luna august, e foarte solicitant. Mă ocup și de Noah, și cam ăsta este timpul. Am înregistrat deja suficiente piese, așa că nu cred că mai ajung în studio luna aceasta, dar nu știe nimeni ce vremuri or să mai fie pentru industria noastră muzicală. Vom vedea! Eu sunt de mai mult de 20 de ani pe piață și au fost perioade bune, foarte bune, extraordinar de bune, altele mai proaste, așa este și muzica și viața artiștilor, cu suișuri și coborâșuri. Atunci când ai o carieră atât de lungă este clar că sunt în acest business din cele mai frumoase motive și anume dragostea pentru muzică“, spune Claudia.

Vica Blochina, alintată de un grec milionar

0

Vica Blochina a avut o vacanţă pe cinste! Ea şi gaşca de prietene s-au distrat în insula bogătaşilor din Grecia, Mykonos, timp o săptămână. Ea a fost invitata de onoare a prietenei sale, cunoscuta designer Corina Mihaela Larpin, la ziua unui bogătaş care a făcut un party ca în poveşti, trei zile şi trei nopţi, cu şampanie de zeci de mii de euro, mâncăruri preparate de chefi recunoscuţi, la restaurante de fiţe din Mykonos.
Vica şi gaşca de blonde s-au distrat la piscine selecte şi şi-au etalat trupurile bronzate, făcând furori printre turişti. Totuşi, Vica a avut ochi doar pentru sărbătorit- Dimichka. Deşi spune că între ei este doar o relaţie de prietenie, grecul milionar o alintă „regina mea”, iar Vica îi spune „regele meu”, semn ca prietenia este destul de mare, însă prietenii de pe Instagram cred că e vorba de mai mult între ei.

Cum creştem pisoii mici

0

Cu pisoii foarte mici vă trebuie o infinită răbdare. Și foarte mult timp. Ei doar dorm și mănâncă. Și își fac nevoile. Pentru toate acestea însă au nevoie de ajutorul vostru. La 10-15 zile deschid ochii. Tot pe la 15 zile încep să le dea dinții.

Hrănirea

În primele zile de viață trebuiesc alăptați cam la o oră-două. Mănâncă foarte puțin și se pot îneca foarte ușor. Dați-le lapte (preferabil Royal Canin sau Gimpet, care au taurină, sau măcar lapte pentru bebeluși) cu o seringă sau o pipetă. Există și biberoane, dar se găsesc mai greu, sunt prea mari pentru pui atât de mici (doar cele de la Royal Canin au tetină foarte mică) sau pisoii nu au destulă putere să tragă din ele și trebuie să le picurați in guriță laptele.
Laptele trebuie să aibă temperatura corpului (37 grade), eventual puțin mai cald. Nu le dați lapte rece, fierbinte sau acru!
Țineți puiul în mână (cu spatele în podul palmei, iar cu degetul mare și arătătorul țineți-le ceafa), în poziție verticală, cu capul puțin lăsat pe spate. Eventual îl înveliți până la gât într-un prosop (ca să nu se agite, căci au reflexul de a pedala, cum ar fi făcut cu burta pisicii, ca să stimuleze lactația).
Puneți-i în botic vârful seringii (la unii o puteți pune din față, ca și cum ar suge la mamă, alții o acceptă doar din laterală, pe la colțul gurii) și turnați picătură cu picătură, așteptând să înghită. Nu faceți pauze prea lungi, ca să nu înghită prea mult aer. Când se satură, vor respinge seringa. Nu-l forțați, riscă să se înece. Dacă îi iese laptele pe nas, ștergeți-l bine, puneți-l pe burtă și mângâiați-l, ca să respire și să elimine laptele intrat pe căile respiratorii. Dacă mai are nevoie să mănânce, dați-i iar după o mica pauza.
După ce termină de mâncat, lăsați-l să stea pe burtică, eventual mângâiați-l pe spate, ca să elimine aerul. Ajutați-l să-și facă nevoile, apoi culcați-l. Spălați seringa sau biberonul, cu apă caldă, după fiecare masă.
Trebuie sa fiți foarte atenți să nu se repete episoadele cu înecatul, altfel laptele ajuns în plămâni le poate cauza moartea unor pui atât de mici. E posibil ca la unele mese să mănânce mai mult, iar la altele mai puțin, dar nu trebuie să existe mari diferențe.

Nevoile ,,mici și mari“

Puii foarte mici nu își fac nevoile singuri, trebuiesc stimulați. Pisica i-ar linge ca să-i ajute și ca să-i curețe.
Voi frecați-i ușor la poponeț cu puțină vată, ori un tampon demachiant, un șervețel sau cu hârtie igienică (e mai eficient dacă sunt puțin udate cu apă caldă). Faceți asta și înainte să-i hrăniți, și după. Astfel scade riscul de a face pipi pe ei când dorm și să stea uzi. În primele 3 săptămâni, de obicei fac doar pipi. Apoi fac și caca. Dacă vreți să-i curățați, ștergeți-i cu un tampon demachiant sau o cârpă udată cu apă călduță și stoarsă.
Dacă fac diaree, ceva nu e în regulă. Ori nu e bun laptele, ori au răcit. Uneori fac caca moale și când le schimbați tipul de lapte, dar dacă scaunele diareice se repetă înseamnă că acel lapte nu e bun pentru ei.
Dacă, în schimb, se constipă (eu n-am avut cazuri, dar o prietena biberonează un puiuţ care nu face caca zile la rănd, oricăt l-ar stimula), mi s-a spus că veterinarul recomandă folosirea unei bucăţele minuscule dintr-un suspozitor pentru bebeluşi.

Curăţarea

În afară de cele scrise mai sus, nu prea puteți face altceva când sunt atât de mici. Nu vă sfătuiesc să-i spălați.
Eventual, ștergeți-i o dată pe zi cu un șervețel sau o cârpă, udate cu apă caldă si stoarse.
Dacă sunt murdari când îi găsiți, ștergeți-i bine, tot cu cârpă udă. Dacă au pureci, întrebați la veterinar ce deparazitant și în ce cantitate puteți folosi, în funcție de vârsta puilor.

Afecțiunea

Mângâiați-i. Ori de câte ori vă aduceți aminte. Au foarte multă nevoie de afecțiune. Mama lor i-ar linge mult și des. Unii torc de plăcere încă din primele zile de viață. Alții încep mai târziu. Unii, cei stresați sau traumatizați de oameni, nu vor toarce niciodată la un om. Dacă îl mângâiați, veți fi pentru el nu doar o sursă de hrană, ci și una de afecțiune. Puiul va fi mai sociabil, mai tandru, va învăța să-și exprime și el afecțiunea, va fi mai spontan, mai sigur pe el.
Un pui care este bine îngrijit și se simte iubit este fericit. Va începe să miaune de cum vă aude vocea, cum ar face dacă ar auzi-o pe mama lui, iar după ce îl hrăniți va adormi în brațele voastre torcând…

SPORT FLASH

0

Victorie importantă pentru echipa lui Răzvan Lucescu

Al Hilal, echipa antrenată de Răzvan Lucescu, a învins-o, în deplasare, cu scorul de 4-1 (1-1), pe Al Nassr, în etapa a XXIII-a a campionatului Arabiei Saudite. Pentru oaspeţi au înscris Giovinco ‘35, Gomis ‘55 (p) şi ‘80, Eduardo ‘60, în timp ce pentru gazde a marcat Al Ghanam ‘45+1. În urma acestui rezultat, Al Hilal a acumulat 54 de puncte şi s-a distanţat la nouă puncte de Al Nassr (45), formaţia de pe locul 2.

Mititelu se întărește pentru Liga a 2-a

FCU Craiova, formaţie patronată de Adrian Mititelu, a reuşit să mai bifeze un transfer important, pentru campania din Liga a 2-a, în care are ca obiectiv promovarea în Liga 1. FCU Craiova l-a convins să vină în Oltenia pe mijlocaşul Valentin Munteanu (30 de ani), ultima dată legitimat la Gloria Buzău, în liga secundă. Acesta a semnat un contract pe următorii 2 ani. Valentin Munteanu are peste 60 de meciuri în Liga 1, la Dunărea Călăraşi, Pandurii Târgu Jiu şi Concordia Chiajna, şi peste 100 de partide în Liga a 2-a, pentru Farul, Clinceni, Gloria Buzău, Dunărea Galaţi şi Dunărea Călăraşi. La FC U Craiova au mai ajuns, în ultima perioadă, Robert Popa, Călin Cristea, Jeremy Huyghebaert, Andrea Campagno, Constantin Albu, Andrei Albu şi Andrei Ciolacu, plus alţi jucători care se află încă în probe.

Argeșul, mutări pentru prima scenă

FC Argeș a revenit în Liga 1, iar antrenorul Ionuț Badea a început să transfere jucători pentru a-și întări lotul. „Nu vom face foarte multe schimbări. La FC Argeș așteptările vor fi mereu mari, indiferent de jucătorii care vor îmbrăca acest tricou. Am semnat cu Mediop și Honciu, de la Călărași, urmează să mai perfectăm încă câteva transferuri până la finalul săptămânii. Vom aduce sub cinci jucători. La postul de portar ne-am gândit intens. E posibil ca la Liga 1 să folosim pe altcineva și celor tineri să le oferim șansa să joace, dar încă deliberăm”, a spus Ionuț Badea, în cadrul emisiunii Digi Sport Special.

Florinel Coman, numărul unu în Liga 1

0

Publicația Transfermarkt a actualizat cotele de piață ale jucătorilor din Liga 1, ieri, imediat după încheierea sezonului competițional din România. După ce au existat scăderi importante în timpul pandemiei de coronavirus, cotele fotbaliștilor au început din nou să fie în creștere, cu mici excepții.
În ierarhia întocmită de transfermarkt.com, cel mai valoros fotbalist din Liga 1 rămâne Florinel Coman (22 de ani). Extrema stângă de la FCSB este cotată la 5,5 milioane de euro, după cele 15 goluri și 11 pase decisive din stagiunea recent încheiată.
Pe poziția secundă a urcat Alexandru Cicâldău (23 de ani), mijlocașul Universității Craiova, a cărui valoare e estimată acum la 5 milioane de euro – o creștere de un milion. Fotbalistul care s-a luptat pentru titlu până în ultima rundă ar fi aproape de mai multe echipe importante din străinătate.
Podiumul este completat de un alt jucător de la FCSB, Dennis Man (21 de ani). Extrema dreaptă din Arad stagnează la 5 milioane de euro.
De o creștere spectaculoasă a mai beneficiat Valentin Mihăilă (20 de ani). Fotbalistul Craiovei se află pe locul 6 în această ierarhie, cota sa ajungând la 2,5 milioane de euro, de la 1,3 milioane, cât era în aprilie.

Top 10 cei mai valoroși fotbaliști din Liga 1

Florinel Coman (FCSB) – 5,5 milioane de euro
Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova – 5 milioane de euro
Dennis Man (FCSB) – 5 milioane de euro
Billel Omrani (CFR Cluj) – 2,8 milioane de euro
Cristian Manea (CFR Cluj) – 2,7 milioane de euro
Valentin Mihăilă (Universitatea Craiova – 2,5 milioane de euro
Constantin Budescu (Astra Giurgiu) – 2,4 milioane de euro
Florin Tănase (FCSB) – 2,2 milioane de euro
Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) – 2 milioane de euro
Denis Alibec (Astra Giurgiu) – 1,9 milioane de euro

Mai joacă sau nu Astra?

0

Suspansul din play-off-ul Ligii 1 se menţine, după ce partida din play-off-ul Ligii 1, FCSB – Astra, a fost amânată, din cauza cazurilor de COVID-19 de la echipa din Giurgiu. Direcţia de Sănătate Publică s-a împotrivit „reluării activităţii competiţionale în această perioadă”.
LPF şi-ar fi dorit să programeze meciul dintre FCSB şi Astra să se joace vineri, în loc de duminică, dar gazdele s-au împotrivit. Totuşi, meciul nu s-ar fi putut disputa nici duminică, după ce DSP Giurgiu nu le-a permis fotbaliştilor giurgiuvenilor să-şi reia activitatea.
Astfel, Astra Giurgiu ar putea fi programată pentru meciurile restante abia pe 13 august, după ce mai mulţi jucători au contractat COVID-19.
Partida dintre FCSB şi Astra are o miză importantă, în condiţiile în care între locul trei şi cinci din play-off-ul Ligii 1 există o diferenţă de 500.000 de euro din drepturile TV.
Aceeaşi situaţie e şi în cazul meciului Astra – U Craiova. Partida ar fi trebuit disputată joi, dar antrenorul clubului oltean, Cristiano Bergodi, a fost depistat pozitiv cu COVID-19. În plus, partida ar fi fost amânată, în urma răspunsului DSP Giurgiu.

Răspuns final: Liga 1 cu 16 echipe

0

• Mult așteptata schimbare a fost aprobată ieri în Ședința de Urgență a Comitetului Executiv al FRF
O decizie așteptată de majoritatea cluburilor din Liga 1, agreată și de FRF și de LPF, a fost adoptată ieri în Şedinţa de Urgenţă a Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal. Astfel, în sezonul 2020/2021, primul eșalon al fotbalului românesc va fi compus din 16 echipe, şi nu 14 ca până acum.
Deși FRF ar fi plănuit trecerea la acest sistem de vara viitoare, situația generată de cazurile de coronavirus, în special cele din lotul lui Dinamo, a dus la imposibilitatea disputării a cinci restanțe ale „câinilor”, astfel că a fost nevoie de o soluție de avarie pentru a încheia sezonul 2019-2020.
Așadar, nicio echipă din playout-ul Ligii 1 nu va mai retrograda direct, iar ultima clasată, Chindia Târgoviște (care s-ar fi aflat, oricum, pe această poziție, în toate scenariile propuse în ultimele zile), va susține barajul de retrogradare/promovare împotriva celor de la CS Mioveni, în datele de 9, respectiv 12 august.
Din Comitetul Executiv de Urgenţă al FRF fac parte Răzvan Burleanu (foto), Gino Iorgulescu şi vicepreşedintele FRF Octavian Goga.

Clasamentul, îngheţat conform ierarhiei actuale

Clasamentul a fost îngheţat conform ierarhiei din acest moment, fără niciun alt calcul diferit de puncte pe care le-au adunat în meciurile disputate până în acest moment: 1.CFR, 2. Craiova, 3. Astra, 4. Botoșani, 5. FCSB, 6. Gaz Metan, 7. Viitorul, 8 Hermannstadt, 9 Sepsi, 10. Clinceni, 11. Voluntari, 12. Poli Iași, 13. Dinamo, 14. Chindia.

Sezon regulat cu 30 de etape, același playoff, playout doar tur

Noul format al campionatului presupune 16 echipe care vor juca în sistem „fiecare cu fiecare”, într-un sezon regulat cu 30 de etape. Apoi, cele 16 echipe vor fi împărţite în două: 6 în play-off, 10 în play-out. În play-off, cele 6 echipe vor juca meciuri tur-retur, în sistem „fiecare cu fiecare”.
În play-out, cele 10 formaţii vor juca o singură manşă, în sistem „fiecare cu fiecare”, urmând a fi stabilite ulterior locurile de disputare al partidelor.
Câştigătorea play-out-ului va juca un meci de baraj împotriva ultimei echipe care a prins locul de cupele europene, cel mai probabil pe terenul formaţiei de play-off, iar câştigătoarea va juca în sezonul viitor al cupelor europene.

La anul ar putea retrograda patru echipe

În sezonul viitor, vor retrograda două echipe, locurile 15 şi 16, în timp ce locurile 13 şi 14 vor susţine meciuri de baraj cu locurile 3 şi 4 din Liga a 2-a. Astfel că există posibilitatea să retrogradeze nu mai puţin de 4 echipe. În formula de până acum, cu 14 echipe, locurile 13 şi 14 retrogradau, iar poziţia a 12-a susţinea baraj de menţinere / promovare cu locul 3 din Liga a 2-a.

Configurația Ligii 1 în 2020-2021

CFR Cluj, Universitatea Craiova, FCSB, FC Botoșani, Astra Giurgiu, Gaz Metan Mediaș, FC Viitorul, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, FC Voluntari, Academica Clinceni, FC Hermannstadt, Dinamo București, Poli Iași Chindia Târgoviște/CS Mioveni (se decide la baraj), UTA Arad, FC Argeș (ultimele două promovate direct din Liga a 2-a).

Momentan, Halep e principala favorită la US Open

0

Sportiva canadiană de origine română Bianca Andreescu, locul 6 WTA şi deţinătoarea trofeului, figurează pe lista jucătoarelor direct acceptate pe tabloul principal al US Open, după ce mai multe publicaţii canadiene au susţinut că ea nu va participa.
Organizatorii au anunţat lista jucătoarelor, iar aceasta o are în frunte pe Simona Halep, locul 2 WTA, în absenţa numărului 1 mondial, australianca Ashleigh Barty.
Halep este înscrisă la acest grand slam, dar deocamdată nu a confirmat oficial participarea. În urmă cu câtva săptămâni, campioana de la Wimbledon şi Roland Garros îşi exprima îndoiala cu privire la participarea la grand slam-ul american, din cauza regulilor sanitare stricte.
Cu excepţia lui Barty, toate jucătoarele din Top 10 WTA sunt înscrise: sportiva cehă Karolina Pliskova, locul 3 WTA, americanca Sofia Kenin, locul 4 WTA, ucraineanca Elina Svitolina, locul 5 WTA, olandeza Kiki Bertens, locul 7 WTA, elveţianca Belinda Bencic, locul 8 WTA, americanca Serena Williams, locul 9 WTA, japoneza Naomi Osaka, locul 10 WTA şi, câştigătoarea din 2018.
Din România, mai sunt acceptate direct Sorana Cîrstea, locul 75 WTA, Irina Begu, locul 81 WTA, Patricia Maria Ţig, locul 85 WTA, şi Mihaela Buzărnescu, locul 120 WTA. Ana Bogdan, locul 92 WTA, nu este înscrisă.
US Open ar trebui să se desfăşoare la datele iniţiale, 31 august – 13 septembrie, fără spectatori şi cu un strict protocol sanitar. La acest grand slam nu vor exista calificări.

Un fundaș din naționala Franței se alătură lotului „lupilor”

0

Fundașul canadian naturalizat francez Olivier Dame-Malka (30 de ani) va întări defensiva echipei de hochei Coronei Brașov.
Titular în echipa Franței, acesta a evoluat la două Campionate Mondiale „grupa de elită”, în total purtând tricoul naționalei de 52 de ori.
Fundașul născut la Montreal (Canada) s-a format în hocheiul nord-american (evoluând inclusiv în QMJHL, ECHL și AHL) și este câștigător al campionatului Franței, al cupei Franței, al Cupei Continentale și cu meciuri atât în grupa de elită a Campionatelor Mondiale cât și în Liga Campionilor Europeni.
Sezonul trecut a evoluat pentru Nice, în prima ligă franceză, fiind căpitanul echipei și al doilea marcator în ceea ce privește punctele, cu 27 de puncte în 38 de meciuri (8 goluri și 19 pase decisive).
Olivier a debutat în campionatul Franței în sezonul 2014/2015, la echipa Dijon.
Au urmat două sezoane la Rouen, iar la începutul sezonului 2017/2018 s-a transferat în prima ligă slovacă la echipa HC Banska Bystrica, revenind apoi în prima ligă franceză, la Grenoble.
Sezonul 2018/2019 l-a început în liga nord-americană ECHL la echipa Florida Everblades însă pentru finalul campionatului s-a reîntors în prima ligă franceză (la Nice).

Clubul Corona desființează echipa de polo seniori

0

• Formația a activat un an cu echipă 100% proprie și patru ani în parteneriat cu Sportul Studențesc
O veste mai puțin așteptată a lovit sportul brașovean în această săptămână. CSM Corona a renunțat la echipa de seniori a secției de polo. Majoritatea jucătorilor se află acum într-o situație ingrată, fiindu-le destul e greu să-și mai găsească o echipă în care să evolueze în viitorul sezon. „Nu știm altceva decât că am fost anunțați că se desființează echipa. E ciudat, în contextul a tot ce s-a întâmplat în ultimele două luni. După Starea de Urgență, pe 1 iunie am revenit la pregătire și ni s-au prelungit contractele, care expirau, cu încă două luni. A fost vorba de o procedură care a fost adoptată la multe cluburi, în multe sporturi. În tot acest timp, ni s-a spus că există planuri pentru sezonul viitor, că se discută cu jucători care să fie aduși, să ne întărim. Vinerea trecută, domnul Petrică Stancu (n.r. – coordonatorul activității sportive de la Corona) ne-a spus că luni urmează să avem o discuție finală asupra abordării noului sezon. Și în loc de asta, am fost anunțați apoi că echipa se desființează”, a declarat Petru Ianc, unul dintre jucătorii de bază ai echipei de polo de la Corona.

Mulți   jucători rămân pe uscat

Acesta spune că mulți dintre jucători nu vor avea soluții pentru a juca undeva în noul campionat. „Eu, poate nu voi avea probleme, dar sunt mulți colegi care vor fi nevoiți să renunțe la sport. Loturile sunt deja făcute la alte cluburi. Este vorba și despre jucători care promiseseră că vin la Brașov și acum rămân, la rândul lor, pe dinafară. Nu înțelegem de ce nu ni s-a comunicat mai din timp, pentru că decizia asta nu cred să fi fost luată de pe o zi pe alta”, a mai precizat sportivul. Reprezentanții clubului nu au dorit să aibă o poziție pe acest subiect, cel puțin deocamdată.

Au protestat la Primărie

Miercuri, poloiștii Coronei s-au deplasat la Primărie pentru a cere explicații și au avut o discuție cu primarul George Scripcaru. „Nu știu cât de încântat a fost să ne vadă, dar a vorbit cu noi. Ne-a spus că orașul are un deficit de 20 de milioane de euro. Nu știu dacă desființând echipa de polo va salva orașul. Concret, nu am putut pleca cu o concluzie clară de acolo, am înțeles că încă se mai discută situația, dar nici nu mai putem aștepta”, a mai comentat Ianc.

Locul 4 în sezonul trecut

După patru ani în care a jucat în Superliga Națională cu Sportul Studențesc, Corona și-a făcut propria trupă în 2019. Formația antrenată de Eduard Andrei a închieat pe locul patru primul său sezon cu echipă 100% proprie, un campionat întrerupt în martie din cauza pandemiei de coronavirus și terminat prin „îngheţare” în urma unei ședințe a Biroului Executiv al Federației Române de Polo, la începutul lunii iunie. Corona a terminat pe locul trei în Cupa României, după ce a trecut la scor (7-2) în finala mică a competiţiei de Dinamo Bucureşti.
Secția are și câteva echipe în sectorul juvenil, cu rezultate bune în campionatele de juniori 1, juniori 2, juniori 3, copii și fete.