Acasă Blog Pagina 4832

FOTBAL: Din iarbă, trece pe bancă

0
Echipa lui Valentin Dragnea nu i-a achitat taxele la stat lui Marian Constantinescu

• Marian Constantinescu și-a încheiat cariera de jucător la 39 de ani și a preluat echipa U19 a Coronei
Fotbalistul brașovean Marian Constantinescu a decis să-și încheie cariera, după promovarea în Liga a 3-a cu Corona. Potrivit prosport.ro. La 39 de ani împliniți sâmbătă, „Costică” va prelua echipa de juniori U19 a aceluiaşi club, fiind deţinător al licenţei UEFA A.
„E un moment dificil din viața mea, în momentul în care trebuie să agați ghetele în cui pur și simplu simți că moare ceva în tine, dar prin acest post la U19 renasc cumva și îmi încep cariera de antrenor. M-a bucurat că cei de la Corona îmi oferă această șansă, de a antrena o grupă de juniori. Sper împreună cu ei să reușim să facem o figură frumoasă, să ne clasăm pe un loc bun și, de ce nu, să reușesc să trimit 2-3 copii sau chiar mai mulți la echipa mare. Acesta este obiectivul meu și criteriile pentru care s-a creat această grupă. Categoric, îmi doresc ca juniorii pe care îi voi antrena anul acesta să facă cât mai repede pasul la echipa mare. I-am monitorizat de o lună, două, am efectuat deja şi primul antrenament oficial. Am mai fost la ei, să iau pulsul, dar acum, terminându-se campionatul, deja intru în pâine la grupa asta”, a spus Marian Constantinescu pentru sursa citată. Totuţi, când are timp, acesta se mai pregăteşte alături de echipa de seniori a Coronei, pentru a se menţine în formă.
Amintim că Marian Constantinescu a revenit la Braşov în vara anului trecut, evoluând în sezonul recent încheiat şi afectat de pandemie, pentru reînfiinţata echipă de seniori a CSM Corona. După ce a câştigat plazoff-ul Ligii a 4-a Braşov, a reuşit şi promovarea, terminând pe primul loc în grupa cu CS Ocna Mureș (Alba) și CS Gheorgheni (Harghita), pe care le-a învins cu 5-0, respectiv 16-0. Contra echipei din Harghita, Constantinescu a înscris un gol, din penalty.

Crescut la Braşovia, are 208 meciuri în Liga 1

Crescut la CSŞ Braşovia, Marian Constantinescu a debutat în Liga 1 pentru FC Braşov, în 1999, iar de+a lungul carierei a mai evoluat pentru Poli Timișoara, Jiul Petroşani, Ceahlăul Piatra Neamț, Concordia Chiajna, Turris Turnu Măgurele, Juventus București, Academica Clinceni şi AFC Hărman. A strâns 208 meciuri în Liga 1, reușind 27 de goluri și 19 pase de gol.

Marele Premiu al Rusiei ar putea avea 30.000 de spectatori

0

Organizatorii Marelui Premiu al Rusiei studiază posibilitatea să primească în jur de 30.000 de fani în tribunele Parcului Olimpic din Soci în weekend-ul 25-27 septembrie când se va desfășura una dintre etapele din Formula 1.
Formula 1 a început în iulie 2020 fără spectatori în tribune, sperând să redeschidă treptat circuitele pentru marele public. Prima cursă cu fani va fi Mugello pe 13 septembrie. Un alt Mare Premiu organizat în acea lună este cel al Rusiei, pentru care deja au început să se vândă bilete.
Rușii intenționează să ofere 50 la sută din capacitatea lor obișnuită, ceea ce ar însemna acordarea accesului între 30.000 și 32.000 de persoane. „De trei luni nu am vândut deloc bilete. Acum, puțin câte puțin, vânzările se întorc, cu anunțul Guvernului că va avea loc cursa și cu anunțul nostru legat de programul de divertisment”, a declarat Alexey Titov, directorul evenimentului de la Soci, într-o declarație exclusivă către portalul web american Motorsport.com.
„Probabil este prea devreme să discutăm despre numărul actual de bilete vândute, dar imaginea este din ce în ce mai clară cu privire la restricțiile datorate situației în ceea ce privește Covid-19. Acum studiem ca jumătate din tribune să fie pline în Parcul Olimpic. Asta ar însemna că numărul fanilor va oscila în jurul a 30.000 de privitori”, a adăugat Titov.
Promotorii evenimentului insistă că accesul fanilor nu va implica schimbări în protocoalele stricte la care FIA a lucrat pentru a putea rula bolizii în aceste luni și a exclus că piloții de Formula 1 să aibă sesiuni de autografe cu fanii Marelui Circ.

Campioana din Kosovo, „învinsă” de coronavirus în preliminariile Champions League

0

Comisia de Apel a UEFA a decis, miercuri, ca echipa din Kosovo, KF Drita, să piardă la masa verde meciul cu Linfield FC, care nu s-a putut disputa din cauza unor cazuri de coronavirus.
KF Drita este în carantină, după ce doi jucători au fost testaţi pozitiv cu Covid-19.
Meciul cu FC Linfield (Irlanda de Nord), contând pentru runda preliminară a Ligii Campionilor, ar fi trebuit să se dispute marţi seară, în Elveţia, însă a fost anulat.
Cazul a ajuns iniţial la Corpul de Control şi Disciplină al UEFA, dar preşedintele comisiei a trimis cazul la Comisia de Apel, având în vedere urgenţa problemei.
Comisia de Apel a decis ca Linfield FC să fie declarată câştigătoarea cu 3-0 a meciului anulat.

Astra—FCSB în prima etapă

0

Tragerea la sorţi în vederea stabilirii programului competiţional pentru noul sezon din Liga 1, ediţia 2020-2021, a avut loc joi la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal.
Astra şi FCSB se vor întâlni, la Giurgiu, în prima etapă a sezonului 2020/2021, s-a stabilit, joi, în urma tragerii la sorţi a programului Ligii I care a avut loc la sediul LPF.
Celelalte meciuri ale primei etape sunt Clinceni – CFR Cluj, Dinamo – Hermannstadt, Poli Iaşi – Chindia, FC Argeş – FC Botoşani, FC Voluntari – Gaz Metan, Viitorul – UTA și Sepsi – Craiova.

Bogdan Andone transferă de la Clinceni și readuce jucătorii împrumutați

0

Lotul echipei de fotbal Astra Giurgiu va susţine vineri primul antrenament pentru noul sezon al Ligii 1, după sosirea rezultatelor testelor la COVID-19 care vor fi efectuate joi, a anunţat clubul pe site-ul său oficial.
Astra l-a transferat pe George Cristian Merloi de la Academica Clinceni, extrema semnând un contract valabil pentru următoarele cinci sezoane. Internaţionalul de juniori şi tineret a jucat la clubul francez Rennes înainte de a ajunge la Academica, în urmă cu un an.
Merloi este al doilea jucător achiziţionat de Astra în această vară, după fundașul Valerică Găman.
În efectivul pregătit de Bogdan Andone vor reveni mai mulţi jucători care au fost împrumutaţi în sezonul trecut la alte echipe, printre care portarii Miguel Santos (Academica Clinceni), Mihai Popa (Rapid) şi mijlocaşul Romario Moise (UTA).
Andone nu va conta în primele zile de pregătire pe jucătorii străini, care au fost învoiţi (Crepulja, Seto, Radunovic, Graovac, Bruno David).
În funcţie de programarea primei etape din noul sezon, programul va cuprinde sau nu şi un joc amical, a precizat clubul.

AUTOMOBILISM: Raliul Sibiului, a treia încercare a sezonului pentru „Giri”

0

• Echipierii ProRally Team Brașov așteaptă să concureze pe celebrele „Șanta”, „Cheile Cibinului” și „Călugăru”
Vineri și sâmbătă va avea loc Raliul Sibiului, etapa a treia a Campionatului Național de Raliuri, prilej cu care Dan Gîrtofan și Tudor Mârza revin și ei în circuit după o pauză de câteva săptămâni.

O luptă cu secundele

Cei doi echiperi ProRally Team Brașov vor duce o luptă cu secundele pe macadamul de la Raliul Sibiului și abia așteaptă să concureze din nou pe celebrele „Șanta”, „Cheile Cibinului” și „Călugăru”, dar și să încerce noua probă propusă de organizatori, „Râu Sadului”.
„Nu am apucat să fac recunoașteri decât pe Șanta. Este o probă care, după ce am văzut, nu a suferit schimbări majore față de cum o știam din anii trecuți. Acum se prezintă ok, dar vom vedea cum va rezista și în cursă. Raliul se anunță unul foarte dificil. Sunt multe probe, iar suprafețele de rulare pot suferi modificări de la o trecere la alta. Noi sperăm, ca de obicei, să avem un ritm bun, constant, încă de la început, să fim ocoliți de probleme și să ajungem cu bine la final. Va fi o competiție acerbă pentru primele poziții la final, pentru să sunt mulți piloți cu experiență, dar tocmai asta va face ca raliul să fie unul și mai frumos”, declarat Dan Gîrtofan, înaintea etapei a treia a Campionatului Național.

De 14 curse termină pe podium

Dan Gîrtofan şi Tudor Mârza au confirmat în începutul acestui sezon o regulă pe care reușesc să o mențină de ceva vreme.
Primul raliu din 2020 a fost și primul podium pentru cei doi echipieri ai ProRally Team Braşov, care au demonstrat că au încă multe de spus în peisajul automobilistic autohton. Giri şi Tudor au încheiat pe locul 2 Raliul Argeşului, în iunie, după o evoluţie frumoasă, fără probleme, pe „specialele” senzaţionale de pe Transfăgărăşan şi nu numai.
Apoi, în luna iulie, la Raliul Perla Harghitei Tess powered by Total, au terminat pe locul 2 și „Raliul Prieteniei” aşa cum a fost numită combinata „de pandemie” a Raliului Harghitei şi Raliului Braşovului, după un debut cu o victorie pe celebra probă Poiana Braşov.

USR și PLUS fuzionează sâmbătă în cadrul unui congres online

0

• Denumirea noii formațiuni va fi USR, urmând ca ulterior să fie schimbată în USRPLUS, iar Barna și Cioloș vor fi copreședinți ai USR

USR și PLUS vor fuziona sâmbătă în cadrul unui congres organizat în premieră online, cu participarea a 3.200 de delegați, câte 1.600 de la fiecare partid. Potrivit protocolului agreat de conducerile celor două formațiuni consultat de G4Media.ro, fuziunea va fi una prin absorbție a PLUS de către USR.
Astfel, noua formațiune se va numi USR, urmând ca, după rămânerea definitivă a sentinței judecătorești de aprobare a protocolului de fuziune, în termen de maximum patru luni, să fie organizat primul congres al noii formațiuni în cadrul căruia să fie adoptată și noua denumire – USRPLUS.

”Caracterul fuziunii dintre partidul Uniunea Salvați România și Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate este prin absorbție a Partidului Libertate, Unitate și Solidaritate de către partidul Uniunea Salvați România”, prevede articolul 1 al protocolului de fuziune.
Până la viitorul congres, conducerea noului USR va fi asigurată de Dan Barna și Dacian Cioloș, în calitate de copreședinți, iar structurile de conducere centrale și locale vor fi reunite.

”Președintele PLUS devine copreședinte al USR, alături de președintele în funcție al USR, și va deține această funcție până la validarea rezultatului următorului scrutin pentru desemnarea președintelui USR. Cei doi copreședinți vor exercita prin consens atribuțiile statutare aferente funcției de președinte al USR și vor conduce alternativ ședințele Biroului Național al USR. În cazul vacantării oricăruia dintre posturile de copreședinte, aceștia se vor alege în conformitate cu prevederile statutare proprii”, prevede articolul 5, alineatul (3) litera b) din protocol.
În perioada de tranziție dintre congresul de sâmbătă și rămânerea definitivă a deciziei judecătorești, cele două partide vor funcționa pe principiile stabilite pentru Alianța USR PLUS, urmând să intre inclusiv în alegerile locale și parlamentare în acest mod, dacă va fi cazul. De asemenea, până la viitorul congres în cadrul comunicării publice și electorale, vor fi folosite elementele de comunicare (denumire, semn electoral) specifice alianței politice USR PLUS.

În protocolul de fuziune este prevăzut clar însă că la alegerile parlamentare USR și PLUS vor susține candidați unici, care vor fi desemnați pe baza a două scenarii prevăzute în document: conducerile județene ale celor două partide agreează candidații și locurile pe listă sau, dacă nu cad la înțelegere, se organizează conferințe județene (mini-congrese la nivelul fiecărui județ – n. red.) în cadrul cărora candidații vor fi desemnați prin votul delegaților.

”Birourile județene USR și PLUS din fiecare județ, respectiv birourile municipale USR și PLUS din municipiul București și respectiv Biroul Filialei USR Diaspora împreună cu președinții de filială și coordonatorii regionali de la PLUS din Diaspora vor stabili în termen de două săptămâni de la aprobarea prezentului protocol de către Congresul USR și de către Convenția Națională PLUS modul de alocare a pozițiilor între USR și PLUS pe listele de candidați comune pentru Camera Deputaților și Senat. Dacă oricare două filiale omoloage nu reușesc să ajungă la un acord în termenul anterior menționat, componența nominală a listei de candidați comune pentru Camera Deputaților și Senat va fi desemnată de o conferință județeană sau de o conferință municipală, după caz, care va fi alcătuită din delegați aleși de adunările generale reunite ale filialelor USR și PLUS din localitățile județului sau din sectoarele municipiului București, după caz”, prevede articolul 7 alineatul (4) al protocolului.
Protocolul de fuziune mai prevede că, după rămânerea definitivă a deciziei judecătorești, toți membrii PLUS devin membri USR, dar ei nu vor putea fi suspendați sau excluși din partid decât după viitorul congres al partidului. Totuși, în cazuri excepționale, Biroul Național (principala structură centrală de conducere a USR) va putea decide suspendarea sau excluderea unor membri provenind din PLUS.

Articolul 6 alineatul (3): ”Pe parcursul perioadei tranzitorii dintre rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de admitere a prezentului protocol și finalizarea procedurilor de desemnare a unor conduceri unice post-fuziune la nivel județean și local, membrilor provenind din PLUS nu le vor putea fi aplicate sancțiuni care ar determina și pierderea dreptului de vot (precum suspendarea sau excluderea). Această dispoziție nu va echivala înlăturării răspunderii disciplinare a membrilor, aceștia putând fi sancționați dacă se impune, ulterior finalizării procedurilor de desemnare a unor conduceri unice. În perioada de tranziție, sancțiunile de suspendare sau excludere vor putea fi aplicate doar de către Biroul Național”.
Nu în ultimul rând, protocolul de fuziune mai prevede că cel dintâi congres al USR convocat ulterior hotărârii judecătorești definitive de aprobare a fuziunii dintre USR și PLUS va dezbate prioritar mai multe direcții potențiale de amendare a Statutului USR, printre care:

criteriile de integritate și incompatibilitate și dispozițiile privind cumulul de funcții;
modalități de dezvoltare a organizării teritoriale a partidului;
instituirea unei structuri responsabile cu elaborarea de politici publice ce vor fi însușite de către partid, precum și cu asistarea reprezentanților partidului în elaborarea unor astfel de politici;
modificarea denumirii partidului în USRPLUS;
dezvoltarea mecanismelor de promovare a competenței și principiului meritocrației în alegerea/nominalizarea candidaților pentru funcții publice din partea partidului
organizarea integrării filialelor USR Tineret și Generația PLUS într-o structură comună.
reorganizarea activității membrilor din Diaspora avand la baza o structura care include mai multe filiale care acopera fiecare o tara sau grupuri de țări.

A trecut la cele cele veșnice dr. Ioan Alexandru Grigoriu

0

A trecut la cele cele veșnice,  la numai de 63 de ani, răpus de o maladie nemiloasă, dr. Ioan Alexandru Grigoriu, medic primar psihiatru și doctor în științe medicale. În decursul timpului, acesta s-a aflat mult timp la conducerea DSP Brasov și a Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie (SPCN) Brasov. A fost primul medic brașovean cu un master în managementul sănătății, absolvit la Universitatea John Hopkins din SUA.
Alexandru Grigoriu s-a născut în 13 iunie 1957 în Braşov, este absolvent al Facultăţii de Medicină Carol Davilla (în 1983). În anul 1996 a devenit medic specialist psihiatru, apoi medic primar. În perioada 1997 – 2001 a fost director al Spitalului de Neurologie şi Psihiatrie Braşov. Între anii 2001 şi 2006 a condus Direcţia de Sănătate Publică Braşov. În anul 2006 s-a reîntors la conducerea Spitalului de Neurologie şi Psihiatrie Braşov, pe funcţia de manager
Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Spitalul modular are nevoie de 7 medici, 28 de asistente, 28 de infirmiere şi 3 brancardieri

0

• DSP Braşov şi Spitalul Judeţean caută personal pentru secţia modulară COVID, în condițiile în care dotările cu aparatură există
• Povestea celor 15 paturi ATI-COVID din județean se schimbă iar
Direcția de Sănătate Publică Brașov și Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov caută personal suplimentar, astfel încât imediat după finalizarea lucrărilor la secția modulară de ATI-COVID, aceasta să poată funcționa. Reprezentanţii celor două instituţii spun că dotările cu aparatură există, însă mai trebuie asigurată şi resursa umană suficientă. Pentru cele 28 de paturi de ATI-COVID din viitoarea secţie modulară este nevoie de şapte medici de specialitate, 28 de asistente, 28 de infirmiere şi trei brancardieri.

Şapte medici de specialitate şi 28 de asistente pentru secţia modulară

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Braşov, dr. Andrea Neculau, spune că instituţia pe care o conduce este în curs de identificare a unei resurse umane suplimentare, pentru momentul în care secţia modular de ATI-COVID din curtea Spitalului Judeţean va fi finalizată. 21 august rămâne data la care această secţie modulară trebuie să fie gata şi predate Spitalului Judeţean, iar de acolo, în câteva zile trebuie asigurate dotările şi personalul, astfel încât de la 1 septembrie (după cum a precizat la începtul săptămânii, directorul medical al spitalului), totul să fie functional. „Resursa umană este cel mai important factor, în acest moment. De aceea suntem în curs de identificare a personalului. Putem face funcţionale cele 28 de paturi cu personalul pe care îl atragem. Vă asigur că voi face tot ce îmi stă în putere să aducem în această secţie personal detaşat din alte părţi. Asta putem face noi, ca instituţie”, a declarat dr. Andrea Neculau, director DSP Braşov. Directorul medical al Spitalului Judeţean Braşov, dr. Cătălin Mişarcă, spune, la rândul său, că există deja discuţii pentru atragerea de medici şi asistente şi din alte zone. Resursa umană de acum poate acoperi „la nivel de avarie” necesarul, spune dr. Mişarcă, însă este insuficientă. Pentru a funcţiona în bune condiţii, cele 28 de paturi au nevoie de şapte medici specialişti ATI sau specialişti pneumolog cu competenţe CPAP, care să lucreze pe gărzi, plus 28 de asistente, 28 de infirmiere şi trei brancardieri, care să lucreze pe ture.

Secţia ATI-COVID de la parterul Spitalului Judeţean nu mai intră în şantier

Autorităţile din sănătate spun că la finele acestei luni şi începutul lunii septembrie vor exista 28 de paturi ATI pentru pacienţii cu COVID. La acestea se vor adăuga cele 15 paturi ATI-COVID, care funcţionează la parterul Spitalului Judeţean, care nu dispar din organigramă, ci intră în conservare. Aceasta este precizarea făcută de dr. Andrea Neculau, directorul DSP Braşov, după ce luni, dr. Cătălin Mişarcă spunea că după deschiderea spitalului modular, zona de la parterul „Judeţeanului”, în care acum funcţionează secţia de ATI pentru pacienţii COVID va fi închisă şi pusă la dispoziţia constructorului care reabilitează clădirea, pentru a intra în şantier. „Amânăm cât se poate reabilitarea secţiei COVID din spital, pentru a păstra această zonă-tampon, în cazul în care numărul cazurilor severe creşte”, a fost precizarea făcută ieri de directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov.

Pe câte paturi pentru pacienţii cu COVID poate conta acum Braşovul

„În acest moment, judeţul Braşov are la dispoziţie 459 de paturi destinate pacienţilor cu infecţia cu SARS-CoV-2. Acest număr include şi paturile de ATI-COVID dar şi paturile din unităţile suport“, a precizat dr. Andrea Neculau, şefa DSP Braşov. Aceste locuri sunt răspândite la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, principala unitate ce tratează COVID-19, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie, Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologie, Spitalul CFR Braşov, Spitalul municipal Săcele şi Spitalul orăşenesc Rupea. Tot în aceste locuri sunt incluse şi cele de la Spitalul municipal Sf. Gheorghe (Covasna), care pentru Braşov este spital-suport pentru cazurile COVID chirurgicale, dar şi locurile de la Sanatoriul de Nevroze Predeal şi Centrul Sf. Maria, „care nu sunt unităţi puternic medicalizate şi preiau doar cazurile uşoare”, a explicat Andrea Neculau.

Trend descendent la Brașov

42 de cazuri noi de infecţii cu COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore în judeţul Braşov, numărul cazurilor pozitive ajungând astfel la 3752. La nivel naţional s-a atins încă un un nou record de cazuri pozitive, în 24 de ore, adică 1.415. În judeţul Braşov se observă în ultimele zile un trend descrescător, confrmă directorul Direcţiei de Sănătate Publică Braşov, dr. Andrea Neculau. „Raportat la ultima decadă a lunii iulie, când au fost peste 800 de cazuri, la începutul acestei luni observăm că acestea sunt undeva la jumătate. Trendul în scădere al cazurilor noi este unul la care ne aşteptam. Recunosc, eu mă aşteptam ca acest lucru să se întâmple mai repede. Măsurile aplicate până acum au funcţionat. Am observat şi o atitudine pozitivă, mai cooperantă din partea comunităţii braşovene în a respecta măsurile de protecție. Vreau să le transmit braşovenilor că sunt mulţumită de ei, de modul în care au respectat regulile, în ultima perioadă”, a declarat dr. Andrea Neculau. Directorul DSP Braşov a atras atenţia că această atitudine responsabilă a cetăţenilor trebuie să continuie însă, pentru că în toamnă este posibil ca situaţia să se înrăutăţească, mai ales că atunci vor apărea şi alte viroze.

Consiliul Local Braşov va aloca fonduri pentru tablete şi laptopuri destinate elevilor şi profilor

0

• Braşovul este prins în acest moment în „scenariul galben” al Ministerului Educaţiei, privind desfăşurarea cursurilor din noul an şcolar
Consiliul Local al municipiului Braşov va lua în discuţie, în şedinţa din această săptămână, aprobarea unor fonduri pentru achiziția de dispozitive electronice destinate elevilor și profesorilor, a anunţat ieri primarul George Scripcaru. Această decizie urmăreşte să asigure echipamentele tehnice necesare astfel încât cursurile să se poată desfășura, indiferent de scenariul care se va aplica unităților de învățământ din Brașov. Discuţia vine în contextul în care până la începerea noului an şcolar mai sunt doar câteva săptămâni, iar Braşovul, în acest moment este prins în „scenariul galben” al Ministerului Educaţiei, privind desfăşurarea cursurilor din nouă an şcolar. Acest scenariu înseamnă o combinare a orelor fizice, cu cele online. ,,Vor fi multe reașezări de sume pentru activități care trebuie să aibă asigurată finanțarea, dar domeniul principal la care se referă această rectificare este cel al educației. În perspectiva deschiderii anului școlar, am asigurat, prin acest proiect de hotărâre, sumele necesare pentru măsurile care trebuie luate la nivelul școlilor, cele care se referă la dezinfectanți, măști sau alte asemenea materiale care sunt necesare la toate unitățile de învățământ din municipiul Brașov. De asemenea, am propus o sumă care să asigure, dacă situația o va impune, achiziția de către Municipalitate a echipamentelor necesare desfășurării orelor de curs, inclusiv on-line, fie că ne referim la tablete pentru elevi, la laptopuri pentru profesori sau table inteligente, adică un sistem informatizat care să dea posibilitatea atât elevilor, cât și profesorilor să facă cursurile și în sistem on-line, cu toți elevii, dacă este posibil în același timp”, a declarat primarul George Scripcaru.