Acasă Blog Pagina 4823

Rețeta zilei

0

Bulete de carne

Ingrediente: 500 gr. pulpă de porc, pătrunjel, câteva frunze mentă, sare, piper, făină, 6 linguri ulei, o linguriţă migdale, 250 gr. orez
Mod de preparare: Se toacă carnea, se amestecă cu pătrunjelul şi frunzele de mentă tocate, sarea, piperul, migdalele date pe răzătoarea mică. Se formeaza bulete de mărimea unei prune, care se dau prin făină şi se prăjesc în ulei încins. După ce s-au rumenit puţin, se scurg de grăsime, se pun într-o cratiţă, se acoperă cu apă fierbinte şi se lasă să dea câteva clocote. Se servesc foarte fierbinţi împreună cu orez fiert.

O carte pe zi

0

Ultima romantică. Biografia reginei Maria – Hannah Pakula

Ultima romantică este povestea unei vieţi fără asemănare, cu regi, regine, prinţi şi prinţese.
La sfârsitul secolului al XIX-lea, a fi principesă născută într-o mare casă domnitoare a Europei era mai mult un neajuns decât un privilegiu. Raţiunile de stat au obligat-o şi pe Maria de Edinburgh, nepoata reginei Victoria şi a ţarului Alexandru al II-lea, să accepte căsătoria cu prinţul moștenitor al unui regat foarte tânăr de la porţile Orientului, România. Însă calculele capetelor încoronate şi ale politicienilor s-au dovedit cu totul greşite.

Bancul zilei

0

Un tip se prezintă cu un buchet de flori la prima întâlnire:
Ea: Vai îți mulțumesc frumos pentru gest, sunt mușcate?
El: Nu dragă, sunt smulse!

SFAT EXPRES/ Cum să gătim carnea bine

0

Carnea este un aliment de bază. Dar felul cum este gătită este o artă care se învață sau se transmite în familie. Iată câteva secrete ale gătitului cărnii.

Nu dezgheţaţi carnea crudă la temperatura camerei

Zona critică pentru dezvoltarea bacteriilor în ceea ce priveşte mâncarea se situează între 44 şi 60 de grade Celsius, prin urmare nu riscaţi să decongelaţi carnea la temperatura camerei, mai ales vara, sau şi mai rău, în apă fierbinte. Cel mai corect este să scoateţi carnea din congelator şi să o lăsaţi în frigider, până la dezgheţarea completă. În funcţie de cantitate, nu ar trebui să dureze mai mult de 8 până la 24 de ore. Eventual, aţi putea să o dezgheţaţi în apă rece. În acest caz, sigilaţi carnea foarte bine, într-o pungă din plastic, apoi băgaţi-o într-un vas cu apă rece.
Schimbaţi apa la fiecare 30 de minute, în aşa fel încât procesul de dezgheţare să continue în acest ritm. Timpul de dezgheţ nu ar trebui să dureze mai mult de oră, poate chiar mai puţin, pentru jumătate de kilogram.

Cum să porţionaţi carnea

Atunci când tăiaţi carnea în bucăţi mai mici, pentru a o prăji sau pentru o tocăniţă, încercaţi să o lăsaţi în congelator 30 de minute. Veţi observa că se va tăia mult mai uşor.

Nu tăiaţi carnea prea repede după ce o gătiţi

Lăsaţi carnea să se odihnească pentru câteva minute după ce aţi terminat gătitul. Acest răgaz face ca sucurile să pătrundă bine carnea până în mijlocul bucății, în aşa fel încât aromele să fie distribuite în mod egal. Pentru fripturi fără os, de pui, porc sau vită, cinci minute ar trebui să fie suficiente. Un pui gătit întreg sau o bucată generoasă de carne de porc, cu coaste, necesită un repaos de până la 30 de minute. Puteţi acoperi carnea cu folie de aluminiu pentru a se păstra caldă.

Cum se păstrează carnea la frigider

Carnea de pasăre, carnea tocată, peştele sau fructele de mare nu trebuie păstrate mai mult de două zile în frigider. Carnea de vită, viţel, porc sau miel poate fi ţinută mai mult la rece, până la 5 zile, dar dacă ştiţi că nu aveţi de gând să o gătiţi repede, mai bine băgaţi-o în congelator.

Cum se congelează carnea corect

Atunci când cumpăraţi carne proaspătă, nu o aruncaţi în congelator aşa cum aţi primit-o. Calităţile cărnurilor se păstrează mai bine dacă le împachetaţi în hîrtie cerată sau folie de aluminiu, ba chiar în ambele tipuri de hârtie, apoi sigilaţi punga din plastic cu ajutorul unui aparat de vidat alimente.

Nu aglomeraţi tigaia cu prea multă carne

Mâncarea eliberează sucuri pe măsură ce se găteşte, aşa că este bine să lăsaţi loc aburului să se elibereze în voie. Atunci când puneţi prea multă carne în tigaie nu veţţ mai obţine crusta aceea atât de delicioasă, detaliu care oferă un gust aparte mâncării.

Prăjiţi bacon?

Fâşiile din carne de porc, sărate şi afumate, pot fi gătite mult mai comod în cuptor. Folosirea unei tigăi nu face decât să ne scoată din sărite, urmare a stropilor de ulei şi grăsime încinsă care sar peste tot şi a fumului care învăluie nu doar bucătăria, ci şi restul casei.
Încercaţi, în schimb, să aşezaţi feliuţele de bacon pe o foaie de copt, peste care aţi pus în prealabil o folie de aluminiu, apoi băgaţi tava în cuptorul neîncălzit. Daţi drumul la foc, la 200 de grade Celsius, pentru aproximativ 18 minute. Baconul se va transforma într-o minunăţie aurie şi crocantă.

E important să știți

Carnea crudă împrăştie bacterii pe toate suprafeţele cu care vine în contact, inclusiv pe tocător, cuţite de bucătărie şi mîini. De aceea, indicat este să preparăm separat carnea şi vegetalele. Dacă, totuşi, nu puteţi să vă desfăşuraţi decât pe un singur tocător, încercaţi să tăiaţi mai întâi legumele şi abia apoi să treceţi la porţionarea cărnii. Atenţie trebuie să vă spălaţi pe mâini de câte ori manipulaţi carnea. O dată pe lună folosiţi o soluţie cu o parte înălbitor, patru părţi apă pentru a dezinfecta tocătoarele şi blatul. Bucătari consideră că pentru o igienă adecvată ar trebui să folosim numai tocătoare din materiale neporoase (metal, ceramică, sticlă securizată etc)

(sursa: www.sfaturilepărinţilor.com)

SPORT FLASH

0

Halep rămâne în topul celor mai bine plătite sportive

Simona Halep ocupă poziţia a patra în clasamentul celor mai bine plătite sportive în perioada 1 iunie 2019 – 1 iunie 2020, anunţat de Forbes. Lider în ierarhie este japoneza Naomi Osaka. Halep a obţinut, în intervalul luat în calcul, 10,9 milioane de dolari, sumă din care 6,9 milioane sunt premiile, iar 4 milioane bani din contractele de sponsorizare. Printre sponsorii lui Halep se numără Nike, Wilson, Hublot şi Avon. Prima poziţie în clasament este ocupată de Naomi Osaka, cu 37,4 milioane de dolari (3,4 milioane de dolari premii, 34 de milioane din contracte de sponsorizare).

Stielike a fost demis de la Tianjin Teda

Tehnicianul german Uli Stielike a fost demis de la conducerea echipei chineze Tianjin Teda. Stielike este al doilea antrenor demis de la reluarea campionatului chinez, după italianul Roberto Donadoni, care s-a despărţit de Shenzhen FC săptămâna trecută.Tianjin Teda a obţinut un singur punct în primele cinci etape ale campionatului Chinei.Stielike era antrenorul echipei chineze din septembrie 2017.

Froome şi Thomas nu participă la Turul Franţei

Echipa Ineos a anunţat lista cicliştilor săi care vor participa ediţia din acest an a Turului Franţei. Pe listă nu se află Chris Froome şi Geraint Thomas, care au câştigat competiţia de cinci ori. Geraint Thomas se va concentra pentru a câştiga Turul Italiei, iar Chris Froome pentru Turul Spaniei. Cei opt ciclişti Ineos care vor concura în Turul Franţei sunt Andrey Amador, Egan Bernal, Richard Carapaz, Jonathan Castroviejo, Michal Kwiatkowski, Luke Rowe, Pavel Sivakov şi Dylan van Baarle. Competiţia are programat startul în data de 29 august, la Nisa.

Ronald Koeman, prezentat oficial la Barcelona

0

Ronald Koeman (57 de ani) este oficial noul antrenor al Barcelonei. Catalanii l-au prezentat deja pe rețelele sociale. După eșecul usturător din sferturile de finală ale Ligii Campionilor, scor 2-8 cu Bayern Munchen, FC Barcelona l-a demis pe Quique Setien (61 de ani), dar a găsit rapid un înlocuitor pentru postul de antrenor principal. „Bine ai venit acasă, Ronald Koeman!”, au scris cei de la FC Barcelona pe rețelele sociale. Ronald Koeman a fost selecţionerul Olandei începând din 2018. El a purtat tricoul Barcelonei între 1989 şi 1995, cucerind patru titluri de campion al Spaniei alături de echipa catalană, pe care a ajutat-o, de asemenea, să câştige primul trofeu de campioană a Europei din istoria sa, în 1992. Tot ieri, FC Barcelona l-a numit pe Ramon Planes în funcţia director sportiv în locul lui Eric Abidal, care a fost concediat . „FC Barcelona a decis numirea lui Ramon Planes în calitate de responsabil al secretariatului tehnic”, termenul utilizat de clubul „blaugrana” pentru desemnarea conducerii sportive, se arată în comunicatul difuzat miercuri.
Ramon Planes a fost colaboratorul francezului Eric Abidal, fostul director sportiv al clubului din 2018 şi care a fost concediat marţi, a doua zi după demiterea antrenorului Quique Setien.

FRF a stabilit: ACS Kids Tâmpa Brașov, în topul academiilor de fotbal din România

0

Federaţia Română de Fotbal a realizat topul celor mai bune academii din ţară în 2020. Supremaţia este deţinută în continuare, la acest capitol, de FC Viitorul Constanţa. Formaţia patronată de Gheorghe Hagi a avut cel mai mare punctaj şi în 2019, şi în 2020. Pe locul doi este FCSB, iar Dinamo completează podiumul iar locurile următoare sunt ocupate de Concordia Chiajna, Csikszereda Miercurea Ciuc şi Sport Team Bucureşti.

Kids Tâmpa, locul 16

În top 20 a intrat și ACS Kids Tâmpa Brașov care ocupă locul 16 cu un punctaj de 72,90, unul superior față de cel de anul trecut atunci când clubul brașovean obținea 61,9. În 2019, Colțea Brașov se clasa pe locul 7 în acest top, cu un punctaj de 67, 70, dar în acest an clubul brașovean nu a mai solicitat clasificarea FRF pentru 2020. În topul din acest an au intrat și CSM Făgăraș și CSȘ Brașovia. CSM Făgăraș s-a clasat pe locul 54 în acest top cu un punctaj de 34. 37 puncte, în timp ce Brașovia ocupă locul 63 cu un punctaj de 12, 49. „Din academiile de copii și juniori clasificate în 2019, un procent de 78% au punctaj mult mai bun în acest an. Ripensia este clubul cu creșterea cea mai mare, FC Viitorul rămâne lider național iar Sport Team cea mai bine clasată instituție sportivă privată cu activitate exclusivă de copii și juniori. FRF a demarat din 2019 procesul de clasificare pe baza standardelor de calitate a academiilor, cluburilor cu activitate de copii și juniori și centrelor pentru fotbal juvenil din România. Proiectul a fost configurat cu sprijinul companiei olandeze NMC Bright, cu peste 15 ani de experiență în evaluarea, clasificarea și activitatea de consultanță a academiilor europene.În ediția 2020 a proiectului, cea de-a doua, un total de 69 de cluburi participante în competițiile de juniori FRF au fost clasificate, în urma cererii lor“, notează FRF.

Criteriile de evaluare

Criteriile de evaluare au cuprins 7 domenii fundamentale pentru performanța fotbalului juvenil, fiecare categorie fiind evaluată pe o scară de la 0 la 4 puncte. De asemenea, fiecare categorie a avut o pondere diferită la evaluarea totală.
Criteriile de evaluare și ponderea lor în evaluare au fost:
Strategie și filozofie: 10,6%
Echipe și jucători: 12,1%
Staff tehnic: 19,4%
Staff Suport: 6,8%
Antrenamente și meciuri: 9,7%
Infrastructură și facilități: 20,8%
Rezultate: 20,6%

Cetate Râșnov, primul eșec al verii

0

• Elevii lui Florin Dîrvăreanu au fost învinși de Viitorul Șelimbăr
Cetate Râșnov a pierdut meciul amical disputat ieri, pe teren propriu, cu Viitorul Șelimbăr, scor 1-2 (0-0). A fost prima înfrângere a râșnovenilor, după două egaluri, 1-1 cu Concordia Chiajna și Viitorul Șelimbăr. Sibienii au condus cu 2-0 prin golurile marcate de Adrian Cârstean și Daniel Tătar, iar golul gazdelor a fost înscris de Suciu. Antrenorul râșnovenilor, Florin Dîrvăreanu, s-a arătat dezamăgit de atitudinea unor tineri jucători pe care i-a introdus în teren în partea a doua a jocului și a recunoscut superioritatea echipei sibiene. „Prima repriză, atunci când am folosit o echipă cu jucători experimentați, jocul a fost echilibrat, cu un plus pentru noi la situații de a marca. În partea secundă am făcut mai multe schimbări, iar cei de la Șelimbăr au dominat jocul destul de clar. Sunt dezamăgit de atitudinea unor jucători în partea a doua a jocului, atunci când au jucat mult prea individual. Un test destul de bun, mai ales că am întâlnit o echipă bună pentru Liga a 3-a, care sunt convins că în acest sezon se va bate cu șanse reale la promovare“, a spus Florin Dîrvăreanu.
Cetate Râșnov (prima repriză ): Gavriș- David, Potecu, Poverlovici, S. Marin – Drugă, Botea, Vîrlan – Strătilă, Dinu Cătălin, Staicu
Cetate Râșnov (repriza a doua): Petrescu – N. Suciu, Dobre, Căpățână, Munteanu – Drugă, R. Mihai, Fekete – Staicu, Vîrlan, A. Moisin. Următorul meci de pregătire și, probabil, ultimul al verii, este programat sâmbăta viitioare, la Odorheiu Secuiesc, cu echipa locală de Liga a 3-a, pregătită de brașoveanul Florin Stîngă.

Alexandru Vagner, come-back spectaculos la ACS SR Brașov

0

• Vagner s-a reapucat de fotbal după 2 ani de pauză spre marea satisfacție a antrenorului Ioan Naghi
În urmă cu doi ani, Alexandru Vagner lua o decizie suprinzătoare ținând cont că renunța la fotbal deși avea doar 29 de ani! Fotbalist cu peste 100 de meciuri în Liga I, unde a jucat pentru Gloria Bistriţa, FCM Târgu Mureş, FC Braşov şi Concordia Chiajna anunța că renunță la fotbal pentru poker! „Nu mai vedeam niciun viitor în fotbal“, explica, în 2018, Vagner decizia de a renunţa la cariera de fotbalist. Și a detaliat motivele „Ce să fac, să trăiesc de pe o zi pe alta! Ajunsesem să am doar bani de mâncare! Episoadele Concordia Chiajna şi FC Braşov m-au determinat să renunţ. Am fost păcălit, umilit, ajunsesem să nu mai dorm noaptea de stres!“, spunea Vagner. Ultima echipă la care Vagner a jucat a fost AS SR Braşov, în turul campionatului Ligii a 4-a Braşov. „Din retur s-a schimbat programul de antrenamente. Cum ședinţele de pregătire erau programate dimineaţa, iar eu jucam poker noaptea, eram extrem de obosit la antrenamente, astfel că am decis să renunț. Avantajul pokerului este că nu ai un șef, îți faci programul cum vrei tu. Dacă vreau să îmi iau concediu, nu trebuie să fac nicio cerere. Nu regret deloc decizia luată. Am început o nouă etapă din viața mea. Media câștigurilor mele de până acum înseamnă dublu față de contractul pe care îl aveam ca fotbalist în Liga 2 “, povestea Vagner.

Sunat de Horia Popa

Acum, Vagner a fost chemat să revină tot la ACS SR Brașov, echipă care evoluează în Liga a 3-a. Horia Popa a fost cel care l-a sunat, iar antrenorul Ioan Naghi l-a primit cu brațele deschise la antrenamente. „Avem nevoie de un fotbalist ca Vagner ca de aer. Chiar dacă s-a lăsat de fotbal de doi ani, are calitate și ne poate ajuta foarte mult“, a spus Naghi. Vagner spune că revine cu sufletul deschis la echipă. „ M-a sunat Horia Popa și m-a întrebat dacă vreau să revin. E greu să joci chiar și la nivelul Ligii a 3-a după doi ani de pauză, dar voi încerca. Am câteva kilograme în plus, dar ușor, ușor, le voi da jos. Îmi place să mă antrenez cu băieții, iar cu nea Nelu mă înțeleg foarte bine. Să vedem dacă pot reveni la o formă acceptabilă și atunci aș putea să mai joc“, a spus Vagner, cel care ieri a împlinit 31 de ani.

Vine și Moraru?

Un alt fost fotbalist care a jucat la FC Brașov, mijlocașul Șerban Moraru și-ar putea continua cariera de fotbalist la ACS SR Brașov. Moraru s-a prezentat marți la antrenamentele echipei, iar Ioan Naghi îl dorește pe Moraru și ca principal colaborator în staff-ul tehnic.

Dilema responsabilității

0

Marius Stoianovici:

Scriam nu de mult despre coșmarul oricărui părinte legat de începerea școlii. Spuneam atunci că nu-i firesc ca responsabilitatea să fie pasată integral pe directorii de școli care n-au poate priceperea sau cuprinderea gestionării unei probleme de o asemenea gravitate. Autoritățile au rezolvat problema împărțirii responsabilității: ea se distribuie directorilor de școală, dar grosul revine părinților.
Ministerul Sănătății a realizat un draft de măsuri care, teoretic, rezolvă totul, dar practic este inaplicabil. Nu-i opinia mea, ci a reprezentanților părinților și tind să le dau dreptate. Acel document, spun părinții, ar fi trebuit să dea posibilitatea părinților să aleagă în cazul copilului lor prezența fizică sau online, funcție de dotările școlilor. Niciun cuvânt despre acest aspect. Celor din minister le-au trebuit două luni să nască acest document care nu prevede mare lucru, exceptând posibilitatea montării separatoarelor de plexiglas. Separatoare care, fie vorba între noi, nu văd cum și când ar putea fi achiziționate de autoritățile locale, dat fiind perioada extrem de scurtă rămasă până la începerea anului școlar.
Oricum, nu mi se pare firesc ca greul să cadă în spatele părinților și a șefilor de școli, iar autoritățile sanitare să nu aibă, practic, nicio responsabilitate concretă prevăzută în documentul respectiv.
Au trecut atâtea luni și n-am văzut concret niciun progres înregistrat pe acest subiect. Despre laptopuri, tablete, internet în școli încă se vorbește și se face paradă la televizor ce sume mari, de ordinul sutelor de milioane de euro, vor fi alocate. De pregătirea profesorilor în domeniul digitalizării n-am auzit mare lucru. Toaletele au rămas acolo unde erau, respectiv în fundul curții la unele școli, iar săpunul și apa rămân un deziderat în marea majoritate a locurilor.
Până una alta, autoritățile s-au spălat pe mâini, Președintele nu vrea să avem o generație sacrificată, părinții se tem să-și trimită copiii la școală, iar viitorul ne va arăta, românește, ce va fi.