Acasă Blog Pagina 4809

Lucian Rad, pentru Consiliul Județean Brașov

0

• 41 de ani, dr. inginer în știința materialelor, 10 ani de experiență managerială, voluntar active

Despre mine

Sunt căsătorit, am terminat Facultatea de Inginerie mecanică, specializarea Autovehicule rutiere la Universitatea Tran-silvania Brașov. Apoi am plecat în Franța pentru a termina masteratul. Apoi a urmat o perioadă în care am învățat de la cei mai buni cum se conduce o afacere. În 2018 am terminat doctoratul și în prezent muncesc în departamentul de cercetare-dezvoltare a unei multinaționale germane din Brașov.

Realizări în plan civic/politic

Am ieșit mereu în față pentru a reprezenta partea acelor care nu se puteau apăra. Prin urmare am fost activ la protestele care au repus România pe calea cea dreaptă a exprimării libere și șansei egale pentru toți. În ultimii 10 ani am fost un membru activ în domeniul protecției animalelor cu sau fără stăpân, sunt membru al unui ONG și din această poziție am sterilizat în masă animalele comunitare, am intervenit la urgențe, am organizat proteste atunci când autoritățile au inchis ochii la ororile și abuzurile care se petreceau în adăposturile publice, am facut sesizări împotriva celor care chinuiau animalele și am încercat educarea celor mulți pentru a da o șansă generațiilor următoare, de a se dezvolta și evolua respectând toate formele de viață.

Ce mă motivează?

În ultimii 20 de ani am așteptat ca administrațiile publice să evolueze si am fost dezamăgit de fiecare data. Deși nu mi-am imaginat niciodată că voi ajunge să fac politică, evenimentele din ultima perioadă m-au determinat să mă implic, să incetez să mai cer și să ofer o viziune proprie de a rezolva problemele Brașovului, o viziune nepătată de interese proprii, fără jocuri de culise dar cu transparență, respect pentru cetățean, meritocrație și capabilitate.

Ce îmi propun să fac în Consiliul Județean?

– Deschidere către oameni: schimbarea modului în care se lucrează cu cetățeanul, schimbarea atitudinii față de cetățean și prioritizarea intereselor acestuia
– Digitalizare: eliminarea birocrației și implementarea digitalizării administrației publice locale
– Fără angajați la stat care „împing foi“: evaluarea trimestrială a calităţii muncii depuse a funcționarilor din cadrul CJ Brașov, astfel încât să avem cu adevărat specialiști care să își aducă contribuția la planul de dezvoltare general al județului Brașov.
-Biroul „Fonduri europene”: specialiști angajați pe atragerea fondurilor europene pentru proiectele CJ Brașov.
– Comunicare județeană: pentru a fi eficienți și unitari în planul de acțiune de dezvoltare a întregului Brașov, avem nevoie de o comunicare eficientă cu toate primăriile județului.
– Gestionarea deșeurilor: Planul integrat de gestionare a deșeurilor și colectarea selective a acestora trebuie implementat la nivelul întregului județ Brașov.
– Rezolvarea problemei animalelor cu/fără stăpân: implementarea planului de gestionare a animalelor cu și fără stăpân prin recensământul acestora, programe de sterilizare in masa, colaborarea autorităților cu ONGurile de profil, program de informare și educație in scoli pe această temă.

Care cred că sunt prioritățile CJ pentru următorul mandat:

– Combaterea sărăciei prin atragerea investitorilor și specializarea șomerilor
– Rezolvarea problemelor de mediu prin gestionarea deseurilor, a calității aerului ,si apei
– Atragerea copiilor defavorizați spre școală prin acordarea unui sprijin prin centrele de ajutor social, specializarea tinerilor în meserii de bază, deschiderea centrelor de pregătire în școli profesionale
-Dotarea spitalelor și construcția a cel puțin încă două spitale în Brașov

Material susținut de Alianța USR PLUS

Vești bune pentru cârciumari: Restaurantele vor fi deschise de la 1 septembrie

0

• Propunerile HORECA pentru redeschiderea restaurantelor: 6 oameni la masă, mască doar când intri și fără aer condiționat
Reprezentanții HORE-CA au anunțat, miercuri, după negocierile cu premierul Ludovic Orban, că s-a agreat ca toate restaurantele să se deschidă în interior, de la 1 septembrie, dar în anumite condiții.
Premierul Ludovic Or-ban a avut miercuri o întrevedere cu reprezentanții sectorului HORECA. Întâlnirea a început la ora 15 și a durat două ore.
„După 1 septembrie, în anumite condiții restaurantele se pot deschide în interior. Nu vor putea fi folosite toate mesele. Specialiștii vor stabili probabil mâine un prag care decide riscul de infectare și unde va fi depășit se va restricționa funcționarea restaurantelor în interior. Cred că după ce am învățat cum să ne comportăm în pandemie putem face acest pas. Evident nu ne întoarcem la normalitate, se vor respecta regulile, normele, dar e bine să se reia funcționarea unde e posibil”, a declarat ieri și președintele Klaus Iohannis.

Decizia o ia azi Comitetul Național pentru Situații de Urgență

Reprezentanții HORE-CA au declarat după întâlnire că au cerut la negocierile cu premierul ca toate restaurantele să fie deschise în interior, de la 1 septembrie. La întâlnire a participat și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, dar și șeful DSU, care a declarat recent că nu recomandă deschiderea restaurantelor.   „A participat și dl ministru Arafat (…) cu toții am agreat că este important să se deschidă restaurantele la interior. Inclusiv dl Arafat, inclusiv dl Tătaru, în anumite condiții. Deci, nu am întâlnit din partea dânșilor vreo opoziție definitivă. Evident, așteptăm decizia comitetului (CNSU – n.red.) de mâine (joi, nr) și așteptăm să vedem care din propunerile noastre vor fi acceptate în privința regulamentului. Pentru că regulamentul trebuie comunicat cât mai curând, astfel încât de la 1 septembrie să putem funcționa“, a spus Dragoș Petrescu, preşedintele HORA. În general, restricțiile vor putea fi relaxate în funcție de rezultatele epidemiologice.

O masă liberă, una ocupată

Petrescu   a precizat că vor fi restricții ce trebuie respectate în interior, astfel încât să fie menținută distanțarea socială. De exemplu, o masă va putea fi ocupată de clienți, în timp ce una va rămâne loberă, pentru a fi asigurată distanțarea fizică între persoane. „Vor fi restricții care vor proveni din distanțarea socială. Noi am propus să folosim o masă, o masă să fie interzisă folosirea. Ceea ce va decurge o utilizare a restaurantelor în interior de maximum 50% pentru această fază a relaxării. În funcție de condițiile epidemiologice din următoarele săptămâni, luni, evident vom adresa alte măsuri privind regulamentul de funcționare“.

Masca va fi obligatorie la intrare, nu și la masă

Dragoș Petrescu a mai precizat că toți clienții care vor intra în interiorul restaurantelor trebuie să poarte mască sanitară. Însă, odată ajuns la masp, clientul o poate da jos. „Se va purta mască exact ca la nivel european. La orice restaurant din Europa, găsești interiorul deschie. Însă tot la orice restaurant din Europa intri cu masca pe figură. Orice spațiu închis presupune masca pe figură până când te așezi la masă într-un număr limitat (…) Evident la masă nu vei sta cu mască, dar când te ridici de la masă și vrei să te duci la altă masă sau spre exteriorul restaurantului, terasă, toaletă, etc. Va trebui să porți mască și este o normalitate“. A mai spus   președintele HORA.

Închis, după miezul nopții

„Evident vor fi restricții de timp și vom începe cu restricții de timp. E normal să intrăm cu restricții la timp, dar care vor putea fi relaxate în funcție de rezultatele epidemiologice. Astăzi, la terasă, poți lua ultima comandă până la 23 și clientul poate rămâne pe terasă până la ora 24.00“, a mai precizat Dragoș Petrescu, președintele HORA.

E tot prințesă: „Bunesa de la Urlați“ a fost premiată la Cannes

0

Oana Marica, poreclită „Bunesa de la Urlați”, duce o viață de adevarată prințesă, mai ales după ce a fost premiată cu unul dintre cele mai importante premii din industria frumuseții. În 2011, fotomodelul Oana Marica a câştigat locul I la concursul internaţional de modele „Most Liked Model Awards”, la Cannes, dar şi o sumă frumuşică de bani, de câteva mii de euro. Acum, patroană a unui salon de beauty, face ravagii pe Instagram cu poze sexy.
Oana Marica a devenit mai cunoscută însă pentru o relație tumultuoasă cu fostul jucător dinamovist Marius Niculae. Relația dintre fotbalist și Oana Marica a făcut înconjurul presei mondene la finalul anului 2018. Cei doi nu au mai vrut să rămână împreună, după ce Marius Niculae și-ar fi bătut iubita până a băgat-o în spital. Fostul fotbalist, gelos din fire și cu antecedente de agresivitate, a așteptat-o în fața blocului, după ce aceasta își petrecuse seara cu un alt bărbat. A luat-o la bătaie, lăsând-o aproape inconștientă, scrie cancan. Bunesa din Urlați a ajuns atunci la Spitalul Elias. Acolo medicii au confirmat că tânăra a suferut un traumatism cranio cerebral, un traumatism facial și traumatism toracic.

Paula Chirilă a ieșit la plajă cu 15 kg mai puțin

0

Paula Chirilă are 45 de ani și a început o viață nouă după divorțul din 2017. În martie ne spunea că a slăbit 15 kg, iar zilele trecute a dovedit-o pe plajă la Mamaia. Actrița purta un costum de baie întreg, la care a asortat o tunică de plajă din voal, ochelari de soare și o cordeluță improvizată dintr-o eșarfă. Aceeași reacție de „wow, ce bine arată!” a mai stârnit Paula în 2015, când a apărut în costum de baie în emisiunea „Splash! Vedete la apă!”. Vedeta are forme voluptuoase, dar tonifiate. În decembrie 2017, Paula Chirilă a pus punct mariajului de 12 ani cu actorul Marius Aciu, cu care are o fiică pe nume Carla, în vârstă de 10 ani. „Am slăbit 15 kilograme făcând mult sport. Am renunţat la carbohidraţi (pâine, paste, făinoase, biscuiți etc.), iar activităţile zilnice m-au făcut să fug de colo colo şi să scap de câteva kilograme în plus”, povestea Paula Chirilă în luna martie a acestui an.

Andreea Bănică și-a făcut hotel la Eforie

0

Chiar dacă este pandemie şi unii se plâng că afacerile nu merg, sunt vedete care nu au stat degeaba. Este şi cazul Andreei Bănică şi al soţului ei, Lucian Mitrea, care au investit banii agonsiţi din concerte şi emisiuni tv într-un hotel ce se va deschide anul viitor. Dacă nu ar fi fost criza provocată de coronavirus, anul acesta ar fi primul în care Andreea Bănică (42 de ani) şi Lucian Mitrea, soţul ei, ar fi venit la mare la propriul hotel din Eforie Nord, locul copilăriei celor doi. „Este situat pe faleza din Eforie Nord şi ne-am propus să îl inaugurăm anul viitor. Eu sunt chiar aici, pe şantier, când vorbesc cu voi şi mă ocup îndeaproape de lucrări. Aici ne-am născut amândoi şi aici şi-a dorit foarte tare Andreea să aibă o construcţie a ei şi aşa s-a născut hotelul acesta la care muncim de ceva timp. Abia aşteptăm să terminăm lucrările şi încă nu am ales un nume pentru el. Vom vedea cum se va numi şi vă vom ţine la curent”, a povestit, pentru click.ro, Lucian Mitrea.

Motan pierdut în Brașov. Răspunde la numele Prâslea. Se oferă recompensă

0

Motanul din imagine a fost pierdut în Brașov, în zona Sălii Sporturilor – bdul. Gării, nr. 21. Răspunde la numele Prâslea.

Cine are informații este rugat să sune la nr. de tel. 0734.525.993 sau 0723.688.622.

Se oferă recompensă!

Cugetări

0

Tudor Muşatescu: „Decât să minți bine, mai bine spui adevărul prost”

Calendar religios: 27 august

0

Ortodox
†) Sf. Cuv. Pimen cel Mare; Sf. Mc. Eutalia, Fanurie şi Osie, Ep. Cordovei.
Greco-catolic
†) Sf. cuv. Pimen. [Sf. Monica, mama Sf. Augustin].
Romano-catolic
†) Ss. Monica **; Cezar de Arles, ep.

S-a întâmplat la 27 august

0

1941: Se naşte Cesária Évora, cântăreaţă din Republica Capului Verde (d. 2011)
1943: Moare Constantin Prezan, mareşal român (n. 1861)
1949: Se naşte Mihai Cafriţa, actor român
1950: Se naşte Mihai Mălaimare, actor şi politician român
1959: Se naşte Claudiu Bleonţ, actor român de teatru şi film
1965: Moare Eusebiu Camilar, scriitor român (n. 1910)
1970: Moare Ştefan Ciobotăraşu, actor român de teatru şi film (n. 1910)
1972: Se naşte Horia Brenciu, cântăreţ şi prezentator român de televiziune
1989: Marea Adunare Naţională de la Chişinău a decis oficializarea limbii române şi trecerea la alfabetul latin
1990: Parlamentul de la Chişinău a adoptat Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova

Rețeta zilei

0

Zacuscă

Ingrediente: 10 vinete mari, 10 gogoşari, 15 ardei graşi, 4 kg roşii, 1 kg ceapă, 1/2 l ulei, sare
Mod de preparare: Se coc vinetele, gogoşarii şi ardeii. Se înlătură cotoarele şi toate seminţele de la ardei şi gogoşari şi se taie ca tăiţeii. Vinetele se toacă. Ceapa tăiată pestişori, se pune la prăjit cu uleiul până începe să se moaie. Se adaugă vinetele tocate, gogoşarii şi ardeii tăiaţi, precum şi zeama de la cele 4 kg de roşii fierte şi strecurate. Se sărează. Se lasă să se prăjească amestecând continuu cu lingura până scade tot bulionul. Se umplu borcanele (numai trei sferturi), se acoperă cu celofan dublu, se leagă şi se fierb în baie de apa 25 minute din clipa când începe să clocotească apa.