Acasă Blog Pagina 4709

Drugă l-a imitat pe Ilie Dumitrescu: Corona Brașov a câștigat un punct la Râșnov

0

Autor: Adi MARICA

l Liderul din C5 a făcut primul pas greșit din acest campionat, 1-1 la Râșnov, în meciul cu echipa lui Romeo Surdu

După patru victorii consecutive, Corona Brașov a fost la câteva secunde să bifeze al 5 – lea succes. Fără mai mulți titulari, Cristescu, Alupoaie, Tălmaciu, Alin Damian sau Boția, Călin Moldovan a fost nevoit să improvizeze, iar pe teren nu s-a văzut deloc diferența din lider și ocupanta ultimului loc. Din contră. Meciul disputat pe un teren foarte greu a fost echilibrat în prima parte, atunci când jucătorii ambelor echipe au arătat multă ambiție și determinare, însă cu puține reușite. Cîrstian a deschis scorul după un corner (25), însă de aici elevii lui Romeo Surdu au arătat o altă față, au dominat jocul, iar ocaziile la poarta lui Mutu au început să apară. Cătălin Dinu a lovit bara, iar imediat, Staicu, scăpat din marcaj, a reluat cu capul, dar mingea a trecut puțin pe lângă stâlpul din stânga lui Mutu. La pauză, Călin Moldovan a făcut două schimbări forțate, dar jocul Coronei a continuat să sufere. Moisin, Drugă, din nou bară, și Coman au ratat marile ocazii. Egalarea a venit în ultimele secunde ale prelungirilor, atunci când Drugă a executat impecabil o lovitură liberă din 20 metri lateral dreapta. S-a terminat 1-1, un punct câștigat de Corona ținând cont de modul în care a decurs jocul. Ratarea victoriei în prelungirile jocului a adus multă supărare în tabăra Coronei. Chiar dacă nu a jucat din cauza unei accidentări, Diego Alupoaie, un fotbalist încă de perspectivă, a fost destul de vocal la finalul jocului, însă nu pe prestația echipei, ci pe modul în care Monitorul Expres reflectă activitatea echipei la care este legitimat! ☹

Călin Moldovan: „E bine și că am luat acest punct“

Antrenorul Coronei, Călin Moldovan a declarat la finalul jocului că este frustrant să scape victoria, la ultima fază din joc. „A fost frustrant să luăm gol la ultima fază din meci, în urma unei execuții individuale extraordinare, dar dacă este să judecăm corect acest joc, atunci pot spune că rezultatul este echitabil, pentru că și ei au avut câteva ocazii bune de a marca. După ce la pauză am fost nevoit să fac două schimbări din motive medicale, în partea a doua a jocului nu am mai reușit să ţinem aşa de bine de minge în terenul lor. Băieții au făcut un efort extraordinar pentru acest rezultat şi cred că totuşi, una peste alta, ar trebui să fim mulţumiţi şi fair-play pentru că rezultatul este unul corect. Este bine şi că am luat acest punct, am rămas neînvinși în acest început de campionat şi ne vom pregăti şi mai bine pentru a ne menține în continuare așa”.

Surdu: „Vor veni și victoriile“

De cealaltă parte, Romeo Surdu, antrenorul celor de la Cetate Râșnov, a spus că meritul pentru acest punct este în totalitate al jucătorilor. „ Sunt bucuros, pentru că în acest meci am văzut atitudinea și efortul depus de băieți. Un meci foarte bun din punctul meu de vedere, un joc chiar peste nivelul eșalonului în care evoluăm, lucru remarca și de observatorul jocului. Sunt bucuros pentru jucători, pentru club, pentru oraș, pentru că aici lumea vrea să vadă fotbal. Meritul este în totalitate al jucătorilor, pentru că au tras de ei, dar și că au crezut până la ultima fază. Trebuie să continuăm să muncim la antrenamente, să fim serioși și astfel vor veni și victoriile“, a spus Romeo Surdu.

Cetate Râșnov – Corona Brașov 1-1 (0-1)

Au marcat: Drugă 90+4 / Cîrstian 25
Cetate Râșnov: Petrescu – Suciu, Poverlovici, Căpățînă, S. Marin – Rareș Mihai (82 Dobre), Drugă, Vîrlan – Coman (65 Botea), C. Dinu (65 Strătilă), Staicu (55 Moisin)
Antrenor: Romeo Surdu
Corona Brașov: Mutu – Stăncuțu (46 Rusu), Burlacu, Cîrstian, Dumbravă – Drăgoi (60 Olaru), Leonte, Linguraru – Roșu (46 Aszalos, 80 Manole), Nechita (75 C. Ivan), Argăseală
Antrenor: Călin Moldovan

Veștea și Butnariu au fost la meci. Au avut ochi și pentru terenul prost?

La meciul Cetate Râșnov – Corona Brașov au asistat și Adrian Veștea, președintele CJ Brașov, dar și Liviu Butnariu, primarul Râșnovului. Veștea, fost primar al Râșnovului, a fost cel care a pus bazele clubului Cetate Râșnov în urmă cu șase ani. „Sunt convins că sporturile brașovene vor avea un viitor frumos și că toți copiii talentați vor putea să se afirme prin sportul pe care îl iubesc!“, este mesajul lui Veștea postat pe facebook. Atât Veștea cât și Butnariu pot începe chiar cu arena râșnoveană unde terenul de joc dar și tribuna nu sunt „lucruri chibzuite“.

Sandu Badea, sufletul CFR Brașov, s-a stins din viață!

0

Autor: Adi MARICA

Fotbalul brașovean este în doliu. Duminică s-a strins din viață Sandu Badea  după o lungă și grea suferință. Avea doar 55 de ani. Sandu Badea a început fotbalul la Celuloza Zărnești, după care s-a transferat la CFR Brașov.

„A suferit 10 operații“

Timp de 30 de ani, Sandu Badea a fost legat de CFR Brașov, mai întâi ca jucător, după care a trecut la conducerea clubului. „Sunt devastat de această veste pentru că am pierdut un vechi prieten. A fost un portar bun, și după ce și-a încheiat activitatea ca fotbalist, a devenit un conducător respectat în fotbalul brașovean. În ultimii ani s-a confruntat cu mari probleme de sănătate, cred că a suferit peste 10 operații. Dumnezeu să-l ierte!“, a pus Bogdan Chirițescu, președintele lui Olimpic Zărnești. În ultimii ani, Sandu Badea a fos observator de joc în cadrul AJF Brașov.

Neîmpăcat cu dispariția clubului CFR Brașov

În 2013, CFR Brașov își înceta activitatea după 92 de ani de existență, iar Badea a făcut tot posibilul să readucă la viață echipa sa de suflet.„Am făcut eforturi disperate să putem continua, dar efectiv nu am găsit soluţii. Cum finanţatorul echipei este arestat, nu aveam cum să continuăm. Am decis să ne suspendăm activitatea, încercă, să găsim sponsori pentru ca cea mai veche echipă din Braşov să nu se desfiinţeze. Eu sunt legat sufleteşte de această echipă cu o istorie atât de lungă în fotbalul românesc. De-a lungul anilor, acest club a mai trecut prin situaţii dificile şi a reuşit să supravieţuiască. Acum însă, doar o minune ne mai poate salva“, declara Sandu Badea în 2013 pentru Monitorul Expres.

Rușinea din Norvegia. Haaland a reuşit un hat-trick în meciul cu România. Rădoi: „Îmi este rușine! ”

0

Înfrângere grea pentru naţionala lui Rădoi în meciul cu Norvegia. Naţionala României a fost învinsă cu 4-0 în Norvegia, partidă din Liga Națiunilor. Erling Haaland a reuşit un hat-trick, iar Alexander Sorloth a marcat şi el. E a doua înfrângere la rând pentru tricolorii lui Mirel Rădoi, după cea din Islanda (1-2). „Îmi este rușine! Când joci așa, nu poți să ai pretenții. E straniu! Nu pot să remarc nimic, nici atitudine, nici reacție. În continuare îmi asum responsabilitatea. Nu vorbim de un rezultat drastic, ci de o umilință”, a spus Mirel Rădoi la finalul jocului de coșmar din Norvegia. Pentru România urmează acum meciul cu Austria, programat miercuri, 14 octombrie.

Norvegia – România 4-0
Au marcat: Haaland 12, 63, 74, Sorloth 39)
NORVEGIA: Jarstein – Elabdellaoui (80 Svensson), Strandberg, Ajer, Meling – Normann (70 Midtsjo), Berge – Odegaard (70 Linnes), Elyounoussi (85 Hauge), Haaland (80 King) – Sorloth. Antrenor: Lars Lagerback
ROMÂNIA: Tătărușanu – Manea, Burcă, Toșca, Bancu – Cicâldău (75 Stanciu), Crețu (75 Maxim), R. Marin – Iancu (88 Alibec), Pușcaș (62 Keșeru), I. Hagi (62 Mitriță). Antrenor: Mirel Rădoi

Fotbalul brașovean, în doliu! A murit Sandu Badea! ” A suferit 10 operații în ultimii ani“

0

AUTOR: Adi MARICA
Fotbalul brașovean a primit azi o veste tristă. S-a strins din viață Alexandru Badea, la doar 55 de ani, după o lungă și grea suferință. Badea a început fotbalul la Celuloza Zărnești, după care a s-a transferat la CFR Brașov. Timp de 30 de ani, Sandu Badea a fost legat de CFR Brașov, mai întâi ca jucător, după care a trecut la conducerea clubului. „Sunt devastat de această veste pentru că am pierdut un vechi prieten. A fost un portar bun, și după ce și-a încheiat activitatea ca fotbalist, a devenit un conducător respectat în fotbalul brașovean. În ultimii ani s-a confruntat cu mari probleme de sănătate, cred că a suferit peste 10 operații. Dumnezeu să-l ierte!“, a spus Bogdan Chirițescu, președintele lui Olimpic Zărnești. În ultimii cinci ani, Sandu Badea a fost observator de joc în cadrul AJF Brașov.

Tudor Benga deschide lista USR PLUS Brașov la Camera Deputaților

0

Deputatul URS Tudor Benga va deschide și la aceste alegeri parlamentare lista Alianței USR PLUS a candidaților de Brașov la Camera Deputaților. Următorul pe listă este Victor Ilie, urmat de Andrei Miftode, Ovidiu Paraschivescu și Tudor Oprea. La Senat, lista candidaților USR PLUS se deschide la Brașov cu Irineu Darău, președintele Filialei Județene Brașov a USR. Urmează George Cățean, George Gârbacea, Nicolae Iorga și Sorin Nițu.
Listele propuse de Alianța USR PLUS Brașov, în urma alegerilor interne, vor ajunge la București, urmând ca fiecare candidat să fie validat sau nu de conducerea centrală a partidului, Rezultatele finale se vor ști până la jumătatea acestei luni.

Brașovul a sărit pragul de 1,5, incidența de infectări cu COVID la 1.000 de locuitori. Azi, alte 93 de noi cazuri

0

93 de noi cazuri de COVID au fost înregistrate de de ieri până azi la Brașov, din care 20 sunt retestări. În țară, 2880 de noi cazuri de coronavirus au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, la 15.709 teste efectuale iar rata de infectare în București a înregistrat ușoară creștere, ajungând la 2, 53 la mia de locuitori, se arată în comunicatul Grupului pentru Comunicare Strategică. Este o ușoară scădere a numărului de infectări față de ziua de sâmbătă, când s-au raportat 3.517 de noi cazuri de infectare cu SARS – CoV – 2.
Au fost raportate 53 de decese, dintre care 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 1 deces la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 de ani, 4 decese la categoria 50-59 de ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 20 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 15 decese la categoria de peste 80 de ani.
Din păcate, Brașovul intră pe lista județelor în care este depășita incidența de 1,5 cazuri de infectări la 1000 de locuitori.
Județele în care coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este peste pragul de 1,5 sunt următoarele:

București – 2,52

Alba – 2,26

Vâlcea -2,16

Iași – 1,97

Bacău – 1,89

Neamț – 1,86

Teleorman – 1,73

Sălaj – 1,79

Sibiu – 1,66

Caraș-Severin – 1,64

Cluj – 1,62

Brașov – 1,52

Timiș – 1,52

Redăm mai jos intetral comunicat GCS:

Până astăzi, 11 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 155.283 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
117.942 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.880 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 5.411 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 10.10.2020 (10:00) – 11.10.2020 (10:00) au fost raportate 53 de decese (26 bărbați și 27 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 1 deces la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 de ani, 4 decese la categoria 50-59 de ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 20 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 15 decese la categoria de peste 80 de ani.

51 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.112. Dintre acestea, 628 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.672.537 de teste. Dintre acestea, 15.709 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 9.160 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.549 la cerere.

Pe teritoriul României, 13.894 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.608 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 29.536 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 9 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.574 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 5.249 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 846.278 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 4 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.812 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.999 în Germania, 159 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 122 în Austria, 21 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 10 octombrie 2020, au fost raportate 3.967.871 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Spania, Franţa, Regatul Unit, Italia, și Germania.

Tânără înjunghiată de concubin, la Brașov

0

După ce a băut bine, unui brașovean i s-a făcut astăzi chef de ceartă cu iubita. Apoi, a pus mâna pe un cuțit și a și înjunghiat-o.
Scandalul a alertat vecinii. Un echipaj de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ,,Burebista’’ Brașov a fost solicitat, prin apelul unic de urgență 112, să se deplaseze pe raza Secției 5 de Politie din Brașov, unde s-a confirmat că un bărbat de aproximativ 34 de ani și-a agresat c concubina în vârstă 28 de ani. ,,Echipajul de jandarmi a ajuns de urgență la adresa indicată și l-a identificat pe bărbatul reclamat. În urma verificărilor preliminare efectuate, jandarmii au constatat faptul că, pe fondul unor divergențe între agresor și victimă, a avut loc un conflict. Acesta s-a soldat cu înjunghierea victimei cu un cuțit.
Având în vedere ca victima era lovită destul de grav în zona umărului, jandarmii au procedat la solicitarea unei ambulanțe pentru acordarea de îngriiri medicale. Jandarmii au întocmit pe numele bărbatului acte de sesizare necesare organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală(faptă prevăzută la art.194 Cod Penal).”, se precizează într-un comunicat de presă al reprezentanților Grupării de Jandarmi Mobile ,,Burebista’’ Brașov.

Liga3. Corona Brașov, primul pas greșit la Râșnov

0
dig

Corona Braşov a făcut primul pas greșit din acest sezon, 1-1, în deplasare, cu Cetate Râșnov.

Cei de la Corona au deschis scorul prin Bogdan Cîrstean (25), dar apoi râșnovenii au controlat jocul și au ratat ocazii uriașe la poarta lui Mutu. Șansa a fost de partea Coronei, Mutu fiind salvat de bara la ocaziile lui Cătălin Dinu și Drugă! Dominarea elevilor lui Romeo Surdu a dat roade în minutele de prelungire, atunci când Drugă a executat perfect o lovitura liberă!

Liga 3, seria a 5-a, etapa 5
Sepsi OSK II – AFC Astra II 1-2
AFC Odorheiu Secuiesc – CS Blejoi 1-1
ACS SR Braşov – Kids Tâmpa Braşov 4-0
Olimpic Cetate Râşnov – Corona Braşov 1-1
CSO Plopeni – KSE Târgu Secuiesc 0-2

Liga3. Cu Allen Coliban la meci. ACS SR Brașov a câștigat  la scor derbiul local cu ACS Kids Tâmpa. Iordache, Cenk, Fekete și Răchișan, marcatori

0

ACS SR Brașov a a câștigat cu 4-0 (1-0) meciul disputat pe stadionul Tineteretului cu ACS Kids Tampa Brașov, contând pentru etapa a 5-a din C5. Golurile victoriei echipei pregătite de Liviu Nicolae au fost marcate de Iordache (26),  Cenk (70), Fekete (73) și Răchișan (84 – penalty). Din minutul 17, cei de la Kids Tâmpa au evoluat în inferioritate numerică, Mihăilă fiind eliminat pentru două cartonase galbene.
La meci a asistat și noul primar al Brașovului, Allen Coliban, dar și copreședintele USR PLUS, Dacian Cioloș. În prima repriză, Coliban a luat loc la tribuna oficială, iar la pauză a mers în parcarea de la Fartec unde a discutat cu suporterii brașoveni.

FOTO: Facebook/Emil Birou

Brașov: Dacian Cioloş spune că săptămâna viitoare vom ști candidații USR PLUS la parlamentare

0

Aflat astăzi la Brașov, Dacian Cioloş, co-preşedintele Alianţei USR-PLUS, a anunţat că zilele următoare listele cu candidaţii USR PLUS vor fi făcute publice. Aliața va prezenta tot atunci și programul de guvernare pe care l-a gândit pentru România. Cioloş a confirmat că membrii USR şi cei ai PLUS vor candida pentru alegerile legislative din 6 decembrie pe liste comune.
„Vor apărea împreună (pe liste – n.r.) pentru că noi tocmai am decis fuziunea USR PLUS în vară, însă din punct de vedere procedural până la finalizarea procesului juridic de fuziune noi trebuie să respectăm statutele celor două partide, aşa încât avem şi procese specifice fiecărui partid pentru selectarea candidaţilor şi avem şi un proces comun. Avem candidaturi depuse, colegii care şi-au depus candidaturile au făcut şi campanie internă, dar care a fost şi publică, trecem prin procesul intern de selecţie, în cursul săptămânii viitoare vom fi în măsură să finalizăm aceste liste şi ordinea pe liste care va fi rezultatul acestui proces”, a afirmat Dacian Cioloş, la Braşov. El a a precizat că liderii Alianţei au lăsat la latitudinea filialelor judeţene să decidă care sunt candidaţii cei mai buni.

„Listele la USR PLUS nu sunt decise de şefi partidelor, nu sunt candidaţii puşi cu mâna într-un birou, sunt rezultatul unui proces intern. (…) Vom face un filtru să ne asigurăm că toţi candidaţii respectă criteriile de integritate prevăzute de statutele celor două partide”, a adăugat Cioloş. Asta deși în ultimele zile mai mulți membri USR l-au acuzat pe Dan Barna că a intervenit în procesul electoral intern de partid și a înlăturat de pe liste candidați susținuți de filiale, doar pentru că a el avut divergențe cu ei sau au ei au îndrznit s critice conducerea partidului.