Acasă Blog Pagina 4706

FRF a stabilit meciurile turului 4 al Cupei României. ACS SR Brașov, duel cu ciucanii lui Vali Suciu / „Avem șansa noastră”

0
Foto: facebook/ SR Brașov

FRF a stabilit programul meciurilor din turul 4 al Cupei României, ediția 2020/2021. ACS SR Brașov a fost pusă să joace cu FK Csikszereda, echipă de Liga a 2-a pregătită de Valentin Suciu. În turul 3, ciucanii au eliminat pe AFC Odorheiu Secuiesc, echipă antrenată de Florin Stîngă. Meciul dintre ACS SR Braşov și FK Csikszereda este programat miercuri, 20 octombrie, de la ora 14. 30 pe Stadionul Tineretului din Brașov. „Mă bucură faptul că am ajuns să ne duelăm cu o echipă din Liga 2, dar nu mă voi mulțumi doar cu atât. Momentan, ne concentrăm pe jocul din campionat de la Tg. Secuiesc. Apoi ne vom axa pe confruntarea cu Miercurea Ciuc şi o vom pregăti foarte bine. Vom avea un adversar dificil. Îi cunosc pe cei din Miercurea Ciuc. Am văzut ultima lor partidă, câştigată cu ASU Poli Timişoara. E acolo un antrenor tânăr, Valentin Suciu, care lucrează foarte bine. Deşi întâlnim o formație dintr-un eșalon superior, cred cu tărie că avem șansa noastră și vom face tot ce putem pentru a ne califica”, a declarat antrenorul Liviu Nicolae. „Ne bucurăm că vom disputa primul meci din Cupa României pe teren propriu. Ne dorim să fim o gazdă primitoare pentru cei din Miercurea Ciuc. Este ultimul pas înainte de a aduce la Brașov o echipă din Liga 1 şi sunt convins că băieţii vor da totul pe teren pentru a ne califica în turul următor”, a precizat managerul Ciprian Jurubescu.

Programul turului 4 al Cupei României:
Marți, 20 octombrie 2020, ora 14:30
Viitorul Şelimbăr – Universitatea Cluj
Dacia Unirea Brăila – SCM Gloria Buzău
Progresul Spartac – Rapid
ACSO Filiaşi – U Craiova 1948 SA

Miercuri, 20 octombrie 2020, ora 14:30
CSC Sânmartin – Fotbal Comuna Recea
Şoimii Lipova – Ripensia Timișoara
CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – ASU Politehnica Timișoara
ACS SR Braşov – FK Csikszereda
Şomuz Fălticeni – ACSM Ceahlăul Piatra Neamț
Hușana Huși – CSM Focşani
Axiopolis Sport Cernavodă – Farul Constanţa
Mostiştea Ulmu – Dunărea Călăraşi
Metaloglobus Bucureşti – Petrolul Ploieşti
Concordia Chiajna – CS Mioveni
CSM Slatina – Turris Oltul Turnu Măgurele
Viitorul Dăeşti – Viitorul Pandurii Târgu Jiu

Opera Brașov trage cortina din cauza Covid-19

0

După ce un angajat al Operei Brașov s-a îmbolnăvit cu COVID, iar numărul cazurilor de infectări nu scade la Brașov, pentru a preveni îmbolnăvirea celorlalți artiști și angajați ai Operei, dar și din dorința de a pune la adăpost publicul brașovean, conducerea Operei a decis suspendarea tuturor evenimentelor.
„Dragi spectatori, chiar dacă am dorit să nu ajungem în situația de a ne schimba planurile artistice și de a anula întâlnirile, atât de dragi, cu dumneavoastră, pericolul (care planează asupra tuturor) ne aduce instituția de a ne gândi la sănătatea și siguranța celor apropiați: publicul spectator, artiști și întreg personalul care slujește Opera.
Astfel, deși au fost luate toate măsurile de prevenție și combatere a Sars-COV-2 și au fost respectate cu strictețe regulile impuse, vrem să evităm orice situație care ar pune în pericol sănătatea noastră, a tuturor.
„Inevitabilul s-a întâmplat și la noi, a apărut primul caz confirmat, cu simptome foarte, foarte ușoare. Noi, în continuare, o să păstrăm toate măsurile de siguranță. Instituția noastră nu a fost închisă, având în vedere faptul că am lucrat toată vara.
De aceea, am hotărât ca din acest moment să avem două săptămâni de concediu, aceste două săptămâni reprezentând pentru noi un moment de relaxare și, în același timp, vom respecta și măsurile care se vor lua de către cei de la DSP”, afirmă Mihai Irimia, directorul artistic al Operei Brașov.
De aceea, din motive de siguranță sanitară, evenimentele programate în această lună: „Frumoasa din Pădurea Adormită”, „Gala Verdi” și „Divertisment de toamnă” se anulează! Contravaloarea biletelor la aceste spectacole se returnează, pentru biletele cumpărate de la casieria Operei Brașov sau online, pentru cele achiziționate de pe site-ul www.bilet.ro.Vă mulțumim tuturor pentru înțelegere!”, se arată în comunicatul Operei Brașov

Colegiul Național „Aprily Lajos” din Brașov a intrat în scenariul Roșu

0

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brașov a decis azi trecerea în scenariul Roșu pentru Colegiul Național „Aprily Lajos” din Brașov, după ce au fost depistate trei cazuri de infectare cu SARS-CoV2, dar și pentru alte unități de învățământ de pe raza localităților Victoria, Mândra și Sânpetru, localități unde a fost depășit pragul de 3 infectări la mia de locuitori.
Această măsură, care afectează cu un număr de 2.497 de elevi și 129 de cadre didactice, presupune trecerea la cursuri exclusiv online pentru elevii și cadrele didactice de la colegiul „Aprily Lajos”, dar și de la școlile din localitățile din județ vizate, pentru 14 zile, începând de azi, anunţă IŞJ Braşov.
Având în vedere faptul că Grădinița cu Program Normal „Aprily Lajos” Brașov funcționează într-o altă clădire, activitatea în această unitate de învățământ continuă după scenariul Galben. Până acum, în județul Brașov 24 de unități școlare au trecut în scenariul Roșu, cu impact asupra a 6.920 de elevi și 346 de cadre didactice, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Judeţean Braşov, Valentin Bucur.

Criza Euthyrox ia sfârșit. 400.000 de cutii de Euthyrox intră în țară

0

După 9 luni în care Euthyrox-ul a fost aproape imposibil de găsit în farmaciile din România, criza se apropie de sfârșit: un Ordin al Ministerului Sănătății, publicat în Monitorul Oficial, prevede aprobarea prețului pentru importul unei cantități de 400.000 de cutii de Euthyrox. Aproximativ 500 de mii de români suferă de afecțiuni tiroidiene, conform Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune
Cum se rezolvă criza? Prin scumpirea medicamentului. Noul preț aprobat, mai mare decât cel anterior, va face posibilă aducerea în țară a medicamentului. Experții din domeniu consultați de HotNews.ro pe perioada crizei au explicat că prețul mic aprobat până acum de autorități – cel mai mic din UE – a făcut ca medicamentul să nu mai fie rentabil pentru producători și distribuitori pe piața din România, problemă care a dus la declanșarea crizei.
,,Sper ca să se regleze piata, iar pacienții să găsească medicamentele in farmacii”, este prima reacție a Rozalinei Lăpădatu, președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune, cei mai afectați de lipsa Euthyrox. Ministerul Sănătății a aprobat, printr-un Ordin publicat în Monitorul Oficial, prețul pentru importul unei cantități suplimentare de 400.000 cutii de Euthyrox 75 mcg și 125 mcg Preturile vor fi 21,39 lei/cutia cu 100 comprimate Euthyrox 75 mcg și 27,32 lei/cutia cu 100 comprimate Euthyrox 125 mcg.
Anterior, prețul aprobat prin lege pentru o cutie de Euthyrox nu depășea 10 lei, ceea ce făcea ca medicamentul să fie neprofitabil pe piața din România pentru producători și distribuitori. Această probemă a dus, practic, la declanșarea crizei care a durat 9 luni.
Potrivit surselor HotNews.ro, necesarul de Euthyrox pentru pacienții din România este de 60 de mii de cutii lunar.

Brașovul rămâne pe lista județelor cu peste 1,5 cazuri COVID la 1.000 de locuitori

0

Chiar dacă în ultimele 24 de ore s-au înregistrat doar 37 de cazuri, Brașovul rămâne pe lista județelor în care coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este peste pragul de 1,5 sunt următoarele:

București – 2,66
Alba – 2,35
Vâlcea -2,32
Iași – 1,96
Bacău – 1,99
Neamț – 1,91
Teleorman – 1,74
Sălaj – 1,80
Sibiu – 1,73
Caraș-Severin – 1,64
Cluj – 1,66
Brașov – 1,55
Timiș – 1,56
Vaslui – 1,57
Ilfov – 1,50
2069 de cazuri noi de COVID-19 au fost depistate în ultimele 24 de ore, din 10051 de teste prelucrate, rata de pozitivare fiind de 20,58%. Încă 56 de decese au fost raportate, iar 628 de pacienți sunt internați la Terapie Intensivă. Bucureștiul a ajuns la o rată de incidență de 2,66, potrivit autorităților. 14 județe au rate de incidență mai mari de 1,5.

Buletinul de presă:

Până astăzi, 12 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 157.352 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
118.912 pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.069 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate
1. Alba 2630 52
2. Arad 3256 48
3. Argeș 5806 17
4. Bacău 5811 99
5. Bihor 4088 41
6. Bistrița-Năsăud 1734 –
7. Botoșani 1979 32
8. Brașov 6970 37
9. Brăila 2735 62
10. Buzău 3063 16
11. Caraș-Severin 1709 4
12. Călărași 1042 32
13. Cluj 4495 69
14. Constanța 3752 41
15. Covasna 1466 –
16. Dâmbovița 4666 69
17. Dolj 3691 53
18. Galați 4983 68
19. Giurgiu 1350 30
20. Gorj 2278 9
21. Harghita 1384 24
22. Hunedoara 2855 18
23. Ialomița 1527 30
24. Iași 6805 164
25. Ilfov 4017 28
26. Maramureș 2577 59
27. Mehedinți 1593 18
28. Mureș 2497 82
29. Neamț 4189 28
30. Olt 2231 1
31. Prahova 7016 110
32. Satu Mare 924 2
33. Sălaj 1113 3
34. Sibiu 2955 51
35. Suceava 7220 18
36. Teleorman 1872 20
37. Timiș 5032 52
38. Tulcea 1094 6
39. Vaslui 3763 74
40. Vâlcea 3134 68
41. Vrancea 2962 21
42. Mun. București 22950 413
43. – 138 –
TOTAL 157.352 2.069

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 246 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. Crt. JUDEȚ Probe pozitive la retestare
1 ALBA 13
2 ARAD 10
3 ARGEŞ 1
4 BACĂU 6
5 BIHOR 6
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD 0
7 BOTOŞANI 7
8 BRĂILA 0
9 BRAŞOV 4
10 BUZĂU 1
11 CĂLĂRAŞI 3
12 CARAŞ-SEVERIN 0
13 CLUJ 6
14 CONSTANŢA 7
15 COVASNA 0
16 DÂMBOVIŢA 3
17 DOLJ 0
18 GALAŢI 2
19 GIURGIU 2
20 GORJ 6
21 HARGHITA 1
22 HUNEDOARA 0
23 IALOMIŢA 1
24 IAŞI 3
25 MARAMUREŞ 5
26 MEHEDINŢI 3
27 MUREŞ 11
28 NEAMŢ 6
29 OLT 2
30 PRAHOVA 11
31 SĂLAJ 0
32 SATU MARE 0
33 SIBIU 24
34 SUCEAVA 2
35 TELEORMAN 16
36 TIMIŞ 4
37 TULCEA 1
38 VÂLCEA 3
39 VASLUI 0
40 VRANCEA 0
41 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 68
42 ILFOV 8
TOTAL 246

Până astăzi, 5.467 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 11.10.2020 (10:00) – 12.10.2020 (10:00) au fost raportate 56 de decese (37 bărbați și 19 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Timiș, Vaslui și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 de ani, 8 decese la categoria 50-59 de ani, 18 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 21 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.365. Dintre acestea, 628 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.682.588 de teste. Dintre acestea, 10.051 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 6.605 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 3.446 la cerere.
Pe teritoriul României, 14.446 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.866 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 31.314 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 9 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.197 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 6.281 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.253.655 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 5 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.812 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.999 în Germania, 159 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 122 în Austria, 21 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Probleme înaintea meciului cu Malta. Două cazuri de COVID-19 au fost depistate la naționala U21 a României

0
FOTO: frf.ro

Selecționerul Adrian Mutu a primit vești proaste înaintea meciului cu Malta, programat marţi, de la ora 20:00, în preliminariile pentru Campionatul European U21 de anul viitor.”Au sosit rezultatele testelor efectuate duminică dimineaţă! Din păcate, un jucător şi un membru al staff-ului au fost găsiţi pozitivi cu virusul SARS-CoV-2. Aceasta a fost a 5-a testare din această acţiune a lotului U21 şi este testarea UEFA necesară partidei cu Malta. Cei doi au fost izolaţi şi nu vor mai face parte din delegaţie pentru meciul programat marţi seara, la Giurgiu, de la ora 20:00. De asemenea, DSP va deschide o anchetă epidemiologică. Reprezentanţii mass-media sunt rugaţi să respecte confidenţialitatea informaţiilor medicale şi viaţa privată a jucătorilor şi a persoanelor din staff şi să evite să dezvăluie identitatea celor afectaţi de COVID-19″ , anunță FRF.

Lotul convocat de Adrian Mutu:

Portari: Andrei Vlad (FCSB), Teodor Axinte (Politehnica Iaşi), Marian Aioani (Chindia Târgovişte);
Fundaşi: Denis Haruţ (FC Botoşani), Ştefan Vlădoiu (Universitatea Craiova), Alexandru Paşcanu (SD Ponferradina / Spania), Andrei Chindriş (FC Botoşani), Virgil Ghiţă (FC Viitorul), Radu Boboc (FC Viitorul), Raul Opruţ (Hermannstadt), Radu Drăguşin (Juventus Torino / Italia);
Mijlocaşi: Marius Marin (AC Pisa / Italia), Tudor Băluţă (Brighton / Anglia), Cătălin Itu (CFR Cluj), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Darius Olaru (FCSB), Ion Gheorghe (FC Voluntari), Alexandru Măţan (FC Viitorul), Claudiu Petrila (CFR Cluj), George Cîmpanu (FC Botoşani), Denis Drăguş (Crotone / Italia);
Atacanţi: Louis Munteanu (ACF Fiorentina / Italia), George Ganea (FC Viitorul), Valentin Costache (CFR Cluj)

Brașov: 13 focare active de COVID și 16 pacienți la ATI

0

l Din păcate, Brașovul a intrat ieri și pe lista județelor în care este depășită incidența de 1,5 cazuri de infectări la 1000 de locuitori

Explozie de noi cazuri COVID la Brașov: 156 de noi cazuri de pacienți pozitivi au fost raportați sâmbătă, iar ieri au fost confirmate alte 93 de cazuri de îmbolnăviri. Din păcate, Brașovul a intrat ieri și pe lista județelor în care este depășită incidența de 1,5 cazuri de infectări la 1000 de locuitori. Ieri au fost raportate la Brașov și 3 noi decese.
În județul Brașov existau în weekend 13 focare active de COVID 19, ultimele fiind confirmate la Consiliul Județean(6 cazuri), Spitalul de Psihiatrie (15 cazuri dintre care 10 bolnavi și 5 cadre medicale), Centrul de Îngrijire și Asistență pentru persoane cu handicap grav Sfântul Gheorghe din Victoria (șase cazuri- trei pacienți și trei cadre medicale), dar și secțiile ATI și Gastroentorologie din Spitalul Județean Brașov.
Potrivit datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică Brașov, și comunicată ieri, situația epidemiologică privind COVID-19 în județul Brașov se prezintă astfel:
■ 5140 pacienți au fost declarați vindecați
■ 286 pacienți sunt internați în spitale, dintre care 16 la ATI
■ 779 persoane cu test pozitiv se află în izolare la domiciliu
■ 420 persoane sunt în carantină la domiciliu
■ 229 persoane au decedat
Organele de ordine au continuat controalele în zonele aglomerate. Pentru abaterile constatate s-au aplicat 200 de sancțiuni contravenționale, 171 fiind aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 6 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 3 pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor, cuantumul total al acestora fiind de peste 14.800 lei.

Medicul Dan Grigorescu îi dă replica lui Ludovic Orban

0

l Premierul a citat Brașovul ca exemplu negativ, când a vorbit despre numărul de paturi ATI care își reduc numărul în plină pandemie în loc să fie mai multe

Premierul a citat Brașovul ca exemplu negativ, acum câteva zile, când a vorbit despre numărul de paturi de la ATI. Premierul spune că nu e bine ca, în pandemie, în loc să crească numărul de paturi ATI, acestea se reduc. „Instituționalizați mai clar ceea ce am discutat noi: nu trebuie să intre în ATI oricine. Există această tendință de a interna în secții de Terapie Intensivă bolnavi care nu necesită neapărat Terapie iIntensivă și atunci, să existe saloanele intermediare despre care am vorbit, în care în mod evident se monitorizează evoluția stării de sănătate mai atent, dar nu necesită neapărat internarea în secția de Terapie Intensivă. Plus operaționalizarea tuturor secțiilor – nu cum au făcut la Brașov, că au dat drumul la spitalul modular și au închis Spitalul Județean. Deci, trebuie să crească numărul de paturi disponibile pentru Terapie Intensivă… Presimt că, din punct de vedere tehnic, al pregătirii de paturi înzestrate cu tot ceea ce e necesar, putem să creștem capacitatea, dar presimt că tindem să atingem un blocaj privitor la numărul de cadre medicale”, a declarat premierul Ludovic Orban, în ședința de guvern de joi.
Medicul Dan Grigorescu,  șeful Secției de Chirurgie Plastică și Reconstructivă de la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Brașov, îi dă o replică dură premierului într-un mesaj postat pe rețelele de socializare.

„Domnule Prim-Ministru Ludovic Orban,
Sunt convins că afirmația dumneavoastră referitoare la modul “defectuos” în care este implicat Spitalul Clinic Județean de Urgență din Brașov în asigurarea tratamentului bolnavilor Covid v-a fost livrată de un consilier de specialitate (sau poate de mai mulți?) care habar nu are (au) despre ce “este vorba în propoziție”.
Mă simt obligat să vă explic, cu argumente, de ce îl/îi (des)consider atât de direct ca atare:
1. Dacă veți avea răgazul să verificați legislația în vigoare, veți constata că SCJUBv NU ESTE PE LISTA SPITALELOR COVID!
Cu toate acestea, faptul că, de fapt, fiind practic singurul spital de stat din Brașov cu secție ATI, el a asigurat PERMANENT, de la începutul stării de urgență și până în prezent, internarea și tratamentul cazurilor grave de Covid, ei bine, asta este o altă realitate! Paralelă, dar realitate! Cine a fost incompetentul care a decis astfel, nu știu. Dar știu că, prin neincluderea spitalului în actul normativ respectiv, Guvernul a scăpat și de plata stimulentelor și sporurilor aferente pentru majoritatea angajaților spitalului care lucrează într-un mediu riscant la maximum, atâta vreme cât nu există circuite dedicate, PERFECT SEPARATE, pentru cele două categorii de bolnavi: infectați și neinfectați!
2. Dacă aceia care vă consiliază ar fi avut minimul respect necesar pentru personalul SCJUBv, ar fi aflat că în spital, pe lângă cei care sunt infectați Covid și au evoluție gravă (drept pentru care sunt internați în structura de ATI dedicată), se mai tratează și urgențele majore din alte specialități pe care le dezvoltă cei infectați Covid din întregul județ. Ca mărturie stă existența sălii de operații pentru această categorie de bolnavi, în care suntem obligați să-i operăm pe bolnavii din specialitățile pe care, de pildă, SJ Sf. Gheorghe-Covasna (suport Covid pentru SCJUBv) NU LE ARE ÎN STRUCTURĂ! Vorbim despre Neurochirurgie, Ch. Plastică, etc!
3. Cum să vă informeze cineva că, din momentul deschiderii (parțiale, e drept!) a “spitalului modular”, SCJUBv “s-a închis”? Cum să se închidă când:
a) se fac în continuare zeci de internări zilnic (în marea lor majoritate, urgențe);
b) în structura lui organizatorică funcționează în continuare două “structuri” separate de suspecți Covid (una pentru pacienți netestați cu boli interne și una pentru cei cu patologie chirurgicală), în care se lucrează în aceleași condiții precum cele din secțiile de “pozitivi”! Și la care, în disperare de cauză (datorită depășirii capacității celor două entități prezentate anterior de numărul mare de urgențe care trebuie internate și testate), s-au mai adăugat încă câte două saloane de suspecți organizate în fiecare secție a spitalului!
4. Să mai punem la socoteală și faptul că întreg personalul mediu și auxiliar din spital lucrează prin rotație în aceste structuri cu risc Covid, din lipsa personalului dedicat special? Și că personalul specializat angajat al secției ATI, împărțit (tot din disperare) între cele două structuri ATI (non-Covid, din „spitalul mare” și Covid+, din spitalul modular), este la limita de decompensării fizice, și, mai ales, psihice?
Din aceste motive, și din încă câteva altele, mă simt dator să vă rog să dispuneți o analiză corectă a situației de la Brașov, fapt care v-ar permite, pe de o parte, să reevaluați public eforturile colectivului din care și eu fac parte, iar pe de alta, să sancționați, tot public, incompetența celor care v-au informat deformat cu privire la realitățile din teritoriu.
Dar nu înainte de a-i trimite să petreacă măcar 24 de ore în structurile despre care și-au permis să considere că „s-au închis”! Detașați-i, că nu au cum să refuze.
Doar e stare de alertă!
Cine zice? «Decât» un medic!“, a scris medicul Dan Grigorescu pe Facebook.

Votul pentru Parlament: Tudor Benga va deschide lista USR PLUS la Camera Deputaților

0
Irinel Darau și Tudor Benga

l La Senat, lista candidaților USR PLUS se deschide la Brașov cu Irineu Darău, președintele Filialei Județene Brașov a USR

Deputatul de Brașov Tudor Benga va deschide lista Alianței USR PLUS la Camera Deputaților și la alegerile parlamentare care se apropie. Următorul pe listă este avocatul Victor Ilie, abia ales în Consiliul Local Brașov. Al treilea pe listă este economistul Andrei Miftode, Analyst QA . Toți trei provin din USR. Pe locul 4 îl regăsim pe Ovidiu Paraschivescu, IT-ist, tot din USR. Abia pe locul 5 regăsim un candidat din PLUS: Tudor Oprea, președinte PLUS Brașov, vicepreședinte și Cofondator Smart Everything Everywhere (SEE). Pe următoarele 5 locuri au fost propuși: Iorga Nicolae, Botea Annabelle, Mitrea Petre, Gârbacea Florin George, Bucur Daniel Mircea.
La Senat, lista candidaților USR PLUS se deschide la Brașov cu Irineu Darău, președintele Filialei Județene Brașov a USR. Urmează economistul George Cățean (PLUS), George Gârbacea, cercetător ştiinţific (USR),   Nicolae Iorga, responsabil Politici Publice PLUS Braşov și Sorin Nițu, manager (USR). Pe următoarele 5 locuri s-au clasat: Mitrea Petre, Boroda George, Stoianovici Marius Mihail, Bodnar Monica și Bosman Romică Alin.
Listele propuse de Alianța USR PLUS Brașov, în urma alegerilor interne, vor ajunge la București, urmând ca fiecare candidat să fie validat sau nu de conducerea centrală a partidului. Rezultatele finale se vor ști până la jumătatea acestei luni. Delegaţii USR PLUS din tot judeţul au votat sâmbătă candidaţii pentru Senat şi Camera Deputaţilor.
În legislatura 2016-2020, USR Braşov a avut doi parlamentari, respectiv senatorul Allen Coliban, în prezent primar ales al municipiului Braşov, şi deputatul Tudor Benga. Acesta din urmă a candidat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, competiţie în care s-a clasat pe locul al doilea, în urma preşedintelui în funcţie, liberalul Adrian Veştea.
„În zilele următoare, vom reveni cu mai multe detalii despre candidații noștri și despre proiectele pe care ei le vor susține în Parlamentul României. Putem avea o Românie fără hoţie!“, precizează pagina USR-PLUS Brașov.

Ce-și dorește Tudor Benga: „Să vă reprezint în Parlamentul României cu aceeași integritate și simț al responsabilității cum am făcut-o și până acum!”

„În urmă cu fix patru ani și două zile, într-un soi de spațiu industrial devenit peste noapte sediu de campanie, circa patruzeci de oameni, la vremea aceea toată suflarea proaspătului înființat USR Brașov, mă desemna prin vot direct capul de listă al partidului în competiția pentru Camera Deputaților la Brașov. Încă ne lipseau 75.000 de semnături la nivel național pentru a putea candida însă valul se pornise deja, aveam să le strângem până la urmă, iar două luni mai târziu USR obținea circa 9% din votul național, aproape 14% în județ, iar eu deveneam deputat USR de Brașov.
Patru ani de zile am muncit cum m-am priceput eu mai bine pentru a schimba modul in care se face politică in România. Am tras din răsputeri pentru a îndeplini promisiunile pe care vi le făcusem vouă, brașovenilor, și zi de zi m-am zbătut să vă reprezint așa cum cred eu că trebuie făcută munca de reprezentare într-o democrație occidentală. Așa cum vă promisesem am tras din răsputeri pentru aeroport și astăzi suntem mai aproape de a-l vedea gata decât am fost vreodată. Așa cum vă promisesem am tras din răsputeri pentru reformă electorală și azi avem mai bine de o duzină de proiecte de legi pe subiect in circuit, un milion de români au putut vota la prezidențiale, votul prin corespondență este mult îmbunătățit, iar numărul de semnături necesare înjumătățit chiar dacă această din urmă schimbare se datorează in primul rând pandemiei și încă este insuficientă. Mai presus de orice, pericolul existențial la adresa Romaniei reprezentat de PSDragnea e astăzi doar o amintire. Iar deși acest lucru este în primul rând meritul cetățenilor care au stat cu săptămânile in stradă, îmi place să cred că efortul nostru de rezistență de gherilă parlamentară a contat și el destul de mult.
După acești aproape patru ani de muncă, acum exact două săptămâni, m-am reîntâlnit cu voi direct la urne, din postura de candidat USRPLUS la șefia Consiliului Județean Brașov. A fost un moment extrem de important pentru mine să reprimesc încrederea voastră și mai bine de 35.000 de voturi într-o competiție în care edilul județean în funcție pleca drept favorit net și cu un avantaj enorm de resurse, notorietate și sususținere. M-am bucurat enorm să văd că viziunea mea de dezvoltare pe termen lung pentru întreg județul are parte de susținere consistentă din partea voastră iar asta îmi dă forță și încredere să continui să mă lupt pentru lucrurile acestea.
Ieri seară, la patru ani și o zi de la alegerile interne din 2016, am reprimit și încrederea colegilor mei, acum nu doar USR ci USRPLUS Brașov. De la patruzeci de membri în 2016 astăzi suntem peste o mie în județ în circa 35 de filiale iar cei 107 delegați aleși să voteze candidații la parlamentare m-au desemnat să deschid din nou lista noastra la Camera Deputatilor la fel ca in 2016. Procesul nu este încă încheiat, mai există o etapă de validare de la centru, etapă despre care probabil ați auzit vorbindu-se pe larg în ultimele zile. Dar dacă voi fi validat și de conducerea națională a partidului voi putea veni să vă cer din nou votul și susținerea și să continui să vă reprezint în legislatura 2020-2024.
Acești patru ani de zile au fost un carusel amețitor căruia dacă aș fi știut exact tot ceea ce presupune nu sunt convins că m-aș mai fi alăturat. A fost o curbă de învățare incredibil de abruptă și deși am făcut și destule erori de judecată și parcurs am inima împăcată că am tratat funcția publică cu respectul și responsabilitatea care vi se cuvine și că am rămas pe dinăuntru același om care eram și înainte. La final, susținerea voastră, a celor peste 35.000 de brașoveni care mi-ați acordat votul în urmă cu două săptămâni, precum și sprijinul colegilor mei din USRPLUS Brașov, obținut prin vot aseară, îmi dau încredere că am făcut și destule lucruri bine. Sper așadar să ne revedem la urne pe 6 decembrie și să pot continua să vă reprezint în Parlamentul României cu aceeași integritate și simț al responsabilității cum am făcut-o și până acum!”, scria aseară pe pagina sa de socializare Tudor Benga.

Studenţii îşi pot procura online bilete CFR gratuite

0

Guvernul a aprobat în urma demersurilor Ministerului Transporturilor și la inițiativa CFR Călători, modificarea HG nr. 42/2017 prin care studenții și elevii își pot procura online și prin automatele de vânzare legitimațiile de călătorie cu trenul. Reglementările vor intra în vigoare din momentul apariției hotărârii în Monitorul Oficial. „ANOSR a solicitat constant în ultimele zile reprezentanților Guvernului României să urgentezeaprobarea Hotărârii de Guvern convenite cu CFR Călători care să modifice reglementarea transportului studenților cu trenul și să prelungească valabilitatea legitimațiilor vizate din anul universitar precedent. Astfel, anunțăm că din momentul publicării în Monitorul Oficial, prin HG-ul aprobat ieri, studenții vor putea procura bilete gratuite cu legitimația vizată pentru anul universitar 2019-2020 până pe 31 octombrie. De asemenea, Guvernul României a acceptat amendamentul ANOSR privind posibilitatea procurării de bilete online pe durata stării de urgență/stării de alertă fără a fi nevoie de legitimația de calătorie, în baza unei adeverințe de student eliberate electronic de universitate”, a declarat vineri Horia Șerban, preşedinte ANOSR.