2.4 C
Braşov
Acasă Blog Pagina 4689

(P) Lucrezi în vânzări? Iată cum poți să atragi noi clienți către firma ta!

0
Sursa Foto: https://images.unsplash.com/photo-1549923746-c502d488b3ea?ixlib=rb-1.2.1&ixid=eyJhcHBfaWQiOjEyMDd9&auto=format&fit=crop&w=2551&q=80

Fiecare meserie are specificul ei, însă, dacă lucrezi în vânzări, am putea spune că ai nevoie de un număr considerabil de abilități pentru a cunoaște succesul. Carisma, inteligența, seriozitatea, optimismul, îndrăzneala, orientarea către rezultat sau o bună comunicare sunt unele dintre elementele care te pot propulsa în domeniul vânzărilor. Și, totuși, ai nevoie de mai mult ca să atragi noi clienți către firma ta. Există oameni de vânzări care pot vinde orice, indiferent că sunt angajați sau conduc o companie. Ce îi diferențiază de ceilalți? Iată câteva lucruri pe care le poți aplica și tu ca să îți crești portofoliul de clienți:

Studiază piața cu atenție

În mod clar, pentru orice salesman, prioritatea trebuie să fie prospectarea pieței. În general, clienții noi sunt cei care te ajută să-ți atingi țelul cu privire la vânzare. Însă, atunci când ajungi într-o zonă de confort, s-ar putea să nu îți mai concentrezi atenția asupra pieței. Ca să atragi noi clienți către firma ta, trebuie să-ți aloci timp pentru a cerceta orice domeniu, să cunoști mai bine piața dar și categoriile socio-demografice ale zonei în care îți desfășori activitatea. Iar acum, totul e mai ușor pentru că ai la dispoziție un studiu de piață gratuit pe Termene.ro de care poți profita ca să găsești mai ușor oportunități de business.

Încearcă să înțelegi clienții

Imaginează-ți că tu ești clientul și gândește-te ce anume ai vrea să câștigi în urma unei conversații. Premisa de la care trebuie să pleci atunci când vrei să vinzi un produs sau un serviciu este legată de beneficiile pe care le oferi. Fii motivat de dorința consumatorilor și orientat întotdeauna către nevoile lor și, astfel, vei avea mai mult succes în vânzări.

Dă dovadă de profesionism

Lucrează la dezvoltarea ta personală și profesională în fiecare zi. Bagajul tău de cunoștințe și abilități trebuie să fie suficient de mare pentru a te putea adapta tuturor situațiilor. Urmărește tendințele din domeniul în care activezi, participă la cursuri și conferințe legate de vânzări și ai grijă să-ți cunoști produsele sau serviciile în cel mai mic amănunt. Un om foarte bine pregătit trebuie să știe totul despre piață, firma la care lucrează ori ofertele concurenței, pentru că e necesar să aibă răspunsuri la orice întrebare va primi din partea clienților.

Lucrează la imaginea ta

Este important să cunoști cât mai multe lucruri ca să atragi noi clienți, dar felul în care arăți și te comporți este decisiv într-o astfel de meserie. Ai grijă de ținuta ta, chiar dacă nu ești întotdeauna îmbrăcat cu cravată și costum, fii pozitiv și optimist, găsește un echilibru între lipsa de modestie și disperare, ca să nu fii agresiv și impune-ți respectul în fața clienților, fără să pari obraznic. Cumpărătorii preferă să facă afaceri cu oameni care sunt pe placul lor, așa că străduiește-te să fii tot timpul politicos, bine îmbrăcat și cu zâmbetul pe buze.

Ai grijă să inspiri încredere

Cu siguranță nu vei reuși să convingi pe cineva de un lucru dacă nici tu nu ai încredere în tine, în produsele și serviciile pe care le oferi sau în compania pe care o reprezinți. Oamenii vor să construiască o relație de business cu persoane care se țin întotdeauna de cuvânt și care sunt animate de cele mai bune intenții. Așadar, încearcă să-ți convingi clienții că le vrei binele cu adevărat, dacă vrei rezultate foarte bune.

Ia în considerare principiul reciprocității

De regulă, oamenii fac afaceri cu persoanele care reușesc să le rezolve problemele sau să le facă viața mai ușoară. Înainte de a te grăbi să vinzi ceva, ajută-ți clienții să înțeleagă de ce au nevoie de produsele sau serviciile tale. Prin urmare, oferă-le consultanță gratuită și dezinteresată, ca să înțeleagă situația prin care trec, descoperă problemele lor reale și vino cu soluții ideale. În acest fel, ai mai multe șanse de a câștiga noi colaboratori.

Nu te grăbi să cedezi

Chiar dacă feedbackul primit înseamnă replici precum „am primit deja oferte mai bune” sau „prețul este mult prea mare”, nu răspunde imediat provocărilor. Cumpărătorii vor reduceri încă din primele momente ale discuției, însă negocierea se face la final. Nu te grăbi să-i dai un preț mai mic, comportă-te ca și cum nu ți-ar fi cerut acest lucru și ai grijă să nu cedezi, fără să ceri nimic la schimb.

Pregătește mereu următorul pas

Ține cont ca orice întâlnire sau conversație pe care o ai să rămână cu o concluzie fermă pentru viitor. De exemplu, dacă următorul lucru presupune transmiterea unei oferte complexe, anunță clientul data la care îi vei livra propunerea, tu având materialele pregătite dinainte. În acest fel, îți asumi un angajament și îl respecți fără probleme, fapt care te ajută să câștigi încrederea clienților.

Cei mai valoroși oameni de afaceri au întotdeauna un plan legat de obiective și strategii. Fii unic, lasă de la tine, ascultă-ți clienții, înțelege problemele lor reale și oferă-le mereu mai mult decât le-ai promis. Totodată, învață să accepți și anumite eșecuri, fiindcă, întotdeauna, există ceva ce poți îmbunătăți la tehnica ta de vânzare. În acest fel, succesul tău va fi garantat.

Jaf la Brașov la o casă de schimb valutar

0

O casă de schimb valutar din centrul Brașovului, de lângă magazinul Star, a fost jefuită în această dimineață, în jurul orei 08.40, când în zonă circulația era intensă.
La fața locului au fost mobilizate imediat echipe operative care au început investigațiile pentru găsirea autorului și pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs jaful. „Din primele cercetări a reieșit faptul că o persoană de sex masculin ar fi pătruns în incinta unei case de schimb valutar, la scurt timp după deschiderea acesteia, ar fi amenințat angajata societății în cauză și ar fi sustras o sumă de bani”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar de poliție Alina Maria Ivan.
Cercetările continuă

COMUNICAT DE PRESĂ PRIVIND DEMARAREA IMPLEMENTĂRII PROIECTULUI „Dezvoltarea activității G.S.S. EQUIPMENTS S.R.L. prin achiziția de echipamente și soft-uri performante necesare operațiunilor de debavurare și finisare piese din metal”

0

Data publicării 14.10.2020

GSS EQUIPMENTS S.R.L., cu sediul în România, Regiunea 7 Centru, sat Cristian, Comuna Cristian, str. Voluntari, nr. 30, jud. Brașov, derulează în perioada 15.09.2020 – 31.07.2021, proiectul „Dezvoltarea activității G.S.S. EQUIPMENTS S.R.L. prin achiziția de echipamente și soft-uri performante necesare operațiunilor de debavurare și finisare piese din metal”, cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanțare nr. 6076/15.09.2020 încheiat cu Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în calitate de Autoritate de Management, prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru în calitate de Organism Intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect. Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 2 – Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijiocii/ Prioritatea de investiții 2.1 – Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri, Cod apel proiecte POR/604/2/1 –2.1.A Microintreprinderi.
Titlu proiect: „Dezvoltarea activității G.S.S. EQUIPMENTS S.R.L. prin achiziția de echipamente și soft-uri performante necesare operațiunilor de debavurare și finisare piese din metal”
Beneficiar proiect: GSS Equipments
Program de finantare: Programul Operațional Regional 2014 – 2020
Autoritatea de Management: Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației
Organism Intermediar: Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru
Valoarea totală a proiectului este de 1.411.710,70 lei, din care
Asistența financiară nerambursabilă este de 946.400,04 lei.
Cod SMIS: 133757
Obiectivul general al proiectului de investitii: dezvoltarea activității societății G.S.S. EQUIPMENTS S.R.L. care să asigure creșterea competitivității economice a acesteia, capabile să gestioneze în mod eficient resursele, să valorifice potențialul lor de inovare și de asimilare a progresului tehnologic.

Date de contact beneficiar:
(România, Regiunea 7 Centru, sat Cristian, Comuna Cristian, str. Voluntari, nr. 30, jud. Brașov, telefon 0728 898 896, fax -, e-mail: g.staicu@gssgroup.ro; )

www.regio-adrcentru.ro

www.inforegio.ro I facebook.com/inforegio.ro
Investim în viitorul tău! Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2014-2020
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Fără nunți și botezuri

0
La Brașov a crescut lista spațiilor publice deschise unde masca este obligatorie

l Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Braşov a suplimentat ieri lista străzilor și a locurilor publice din Brașov unde purtatea măștii va fi obligatorie
l În zonele unde rata de infectare este între 1,5 și 3 cazuri la mia de locuitori, cum e și Brașovul, restaurantele, teatrele, și cafenele sau cinematografele vor funcționa doar la o treime

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Braşov a instituit noi măsuri suplimentare pentru reducerea riscului de contaminare cu noul coronavirus COVID-19, în municipiul Braşov. Astfel, de miercuri, 14 octombrie, vor fi mai multe străzi și locuri publice în Brașov unde purtatea măștii va fi obligatorie. De asemenea apar reguli noi în cafenele și restaurante. Peste regulile locale se suprapun însă, noile decizii luate aseară de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, prin care nunțile și botezurile vor fi interzise la nivelul întregii țări în perioada următoare, până când se va înregistra o scădere a numărului de infectări. Secretarul Raed Arafat, a mai precizat aseară că în zonele unde rata de infectare este între 1,5 și 3 cazuri la mia de locuitori, acesta fiind și cazul Brașovului, restaurantele, teatrele, și cafenele sau cinematografele vor funcționa la 30% din capacitate și numai până la orele 23.00. Acolo unde rata de infectare crește peste pragul de 3 la mie, activitatea se oprește, iar măștile devin obligatorii peste tot în afara locuiței.

Hotărâtea Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Brașov

Având în vedere prevederile H.G. nr.782/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul Romaniei începând cu data de 15.09.2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, Luând în considerare: – evoluţia pandemiei de COVID-19 cauzate de noul coronavirus SARS-Cov-2: – incidenţa cumulată a cazurilor de COVID-19 în ultimele 14 zile la nivelul Municipiului Braşov; – Hotărârea nr. 47/05.10.2020 a Comitetului Naţional pentru Situaţi de Urgenţă; – Ordinul nr. 1493/2788/149 din 2020 Norme din 31.08.2020 privind stabilirea măsurilor specifice de prevenirea răspândirii virusului SARS-Cov-2 pentru activităţiile de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băutuirlor alcoolice şi nealcoolice în unităţile de alimentaţie publică de tip restaurantelor şi cafenelelor din interiorul clădirilor, precum şi în spaţiile special amenajate din exteriorul clădirilor.
Având în vedere prevederile art.7, Cap. III, lit. a) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al C.L.S.U., prevederile art. 8 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al C.L.S.U., în temeiul prevederilor art. 24, lit. b) din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă;

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Braşov

HOTĂRĂŞTE: Art. 1 (1) începând cu data de 14.10.2020 orele 06.00, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie în Municipiul Braşov, pe arterele pietonale intens frecventate şi în alte zone aglomerate, astfel: – Str. Republicii şi Piaţa Sfatului, de luni – vineri, între orele 12.00 – 23.00, iar sâmbăta şi duminica, între orele 10.00 – 23.00; – Aleea Tiberiu Brediceanu, de luni – vineri, între orele 16.00 – 19.00, sâmbată şi duminică orele 10.00 – 19.00; – Str. Apollonia Hirscher, de luni – vineri, între orele 12.00 – 23.00, sâmbată şi duminică orele 10.00 – 23.00; – Str. Mureşenilor, de luni – vineri, între orele 12.00 – 23.00, sâmbată şi duminica orele 10.00 – 23.00; – Str. Michael Weiss, de luni – vineri, între orele 12.00 – 23.00, sâmbată şi duminica orele 10.00 – 23.00; – Piaţa George Enescu, de luni – vineri, între orele 12.00 – 23.00, sâmbată şi duminica orele 10.00 – 23.00; staţiile RATBV; autogări; – staţiile CFR; – zonele de îmbarcare şi debarcare pentru transport pe cablu, Grădina Zoologică; toate pieţele agroalimentare şi târgurile. (2) Sunt exceptaţi de la obligativitatea purtării măştii de protecţie copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.
Art.2 Toate spaţiile cu destinaţie de alimentaţie publică, baruri, cafenele, etc. din Municipiul Braşov au obligaţia de a repecta următoarele măsuri de distanţare socială în interiorul acestora pe fondul pandemiei SARS-CoV-2: a) Agentul economic va aplica pe uşa de la intrare a spaţiului respectiv un sticker care să precizeze numărul de persoane ce pot beneficia de serviciile oferite şi care nu poate fi mai mare decât jumătate din numărul de locuri declarat la eliberarea autorizaţiei de funcţionare, dar nu mai mult de 50 de locuri, conform anexei parte integrantă din prezenta hotărâre. b) La amenajarea mobilei necesare pentru desfăşurarea activităţii comerciale se va respecta distanţarea socială, existenţa traseelor diferite de intrare şi ieşire, conform prevederilor stabilite la nivel naţional de către autorităţile competente în acest sens. c) În interiorul spaţiilor se vor respecta toate regulile de igienă, dezinfectant, purtarea măştii, etc., conform prevederilor stabilite la nivel naţional de către autorităţile competente în acest sens.

Restaurantele și cafenelele din Brașov nu sunt factori de risc

0

l Asociația „Breasla Cârciumarilor Brașoveni” va putea participa la ședințe ale Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în calitate de invitat

Chiar dacă indicele de infectare la Brașov este 1,58 de cazuri la mia de locuitori, restaurantele și cafenelele din Brașov nu au fost identificate drept surse directe de infectare cu noul coronavirus și, în consecință, nu sunt considerate factori de risc, a anunțat ieri dimineață prefectul Mihai Cătălin Văsii, după ce a văzut rezultatele analizei făcute de Direcția de Sănătate Publică Brașov și prezentată Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. În acest context, prefectul județului Brașov a mulțumit reprezentanților domeniului HoReCa pentru modul în care au înțeles să respecte regulile de protecție sanitară impuse cu scopul de a preveni și limita răspândirea virusului SARS-CoV-2.
Tot ieri, în urma unei întâlniri cu prefectul Mihai Cătălin Văsii și directorul executiv al DSP Brașov, dr. Andrea Neculau, s-a hotărât că Asociația „Breasla Cârciumarilor Brașoveni” va putea participa la ședințe ale Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în calitate de invitat, atunci când ordinea de zi a acestora o va impune.

Comitetele Județene vor emite decizii legate de restaurante în zonele cu rata de infectare sub 3 la mie

89 de noi cazuri COVID au fost raportate la Brașov ieri, dintre care 25 sunt retestări pozitive. Brașovul rămâne pe lista județelor în care coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este peste pragul de 1,5. 3109 cazuri noi de coronavirus au fost depistate în România în ultimele 24 de ore din 26.718 de teste. Au fost raportate și alte 68 de decese, iar 651 de pacienți sunt internați la Terapie Intensivă, un nou record la nivel național. Rata de infectare în București anunțată de Grupul de Comunicare Strategică (GCS) este 2,69, iar la Brașov este de 1,58. O ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență a avut loc aseară, Raed Arafat și Nelu Tătaru anunțând noile restricții care vor fi impuse în România: purtarea obligatorie a măștii în zonele cu rată de infectare mai mare de 3 la mie și interzicerea organizării nunților, botezurilor și a oricăror evenimente private, la nivel național. De asemenea, este prevăzută reducerea progresivă a activității restaurantelor, cafenelelor, teatrelor și cinematografelor, putându-se ajunge până la închiderea acestora în localitățile unde indicele de infectare trece de 3 la mia de locuitori. Raed Arafat a precizat, răspunzând unei întrebări, că restaurantele vor putea funcționa acolo unde Comitetele Județene vor emite decizii privind incidența de cazuri de COVID-19 sub 3 la mia de locuitori.

„Breasla Cârciumarilor Brașoveni” cere ca masca de protecție să fie obligatorie în toate spațiile publice

Reprezentanții Asociației „Breasla Cârciumarilor Brașoveni” au adus în discuție posibilitatea introducerii obligativității de a se purta masca de protecție în toate spațiile publice, atât interioare, cât și exterioare, precum și găsirea unei modalități de a se limita numărul maxim de clienți permis simultan în interiorul unei unități de alimentație publică. „Sunt propuneri pe care le avem și noi în analiză, ca și altele, precum limitarea și mai mult a numărului de participanți la petrecerile care se fac în diverse ocazii, dar abordarea noastră a fost să acționăm gradual și să ne menținem în zona în care putem avea o capacitate de control măcar acceptabilă, suficiente instrumente de a veghea la respectarea măsurilor și de a pedepsi încălcarea lor. Nu dorim să impunem restricții doar de dragul restricțiilor și să blocăm activități economice. Orice măsură restrictivă trebuie să își arate eficiența în lupta cu pandemia, altfel o luăm degeaba. De aceea, în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență nu acționăm decât după ce analizăm foarte bine situațiile și punem în balanță efectele pozitive și negative ale fiecărei decizii asupra comunității”, a spus prefectul Mihai Cătălin Văsii.

Directorul executiv al DSP Brașov crede că urmează o perioadă și mai dificilă

Directorul executiv al DSP Brașov, dr. Andrea Neculau, a explicat faptul că evoluția cazurilor de infectare cu noul coronavirus în municipiul și județul Brașov este determinată de transmitere comunitară, ceea ce face mai dificil de gestionat situația și a avertizat că urmează o perioadă și mai dificilă; de aceea și instituțiile publice, și operatorii economici din domeniul privat trebuie să ia măsuri suplimentare și să colaboreze cât mai eficient.
În finalul întâlnirii, s-a convenit ca Asociația „Breasla Cârciumarilor Brașoveni” să elaboreze un set de propuneri în privința modului prin care se pot reduce riscurile de contaminare în domeniul HoReCa, propuneri care să fie analizate atât de DSP, cât și de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.

560 proiecte europene asigură un miliard euro pentru dezvoltarea județului Brașov

0

l În perioada de după aderarea României la Uniunea Europeană, în județul Brașov s-au implementat sau sunt în derulare, în total, aproximativ 1000 proiecte finanțate din programele europene

Dezvoltarea județului Brașov stă sub semnul atragerii fondurilor europene. Evoluția foarte bună a ultimilor ani va fi completată de numeroase proiecte care sunt acum în curs de implementare de către Consiliul Județean Brașov. În perioada de după aderarea României la Uniunea Europeană, în județul Brașov s-au implementat sau sunt în derulare, în total, aproximativ 1000 proiecte finanțate din programele europene. Primii ani de după aderarea la UE au reprezentat o provocare pentru administrația publică din țara noastră. Criza de experți și apoi cea de proiecte au generat întârzieri și deficiențe în derularea unor inițiative, dar această perioadă a constituit și un pionierat în pregătirea de cereri de finanțare solide, ancorate în realitate și destinate dezvoltării comunităților.

În top cinci în privința puterii economice a firmelor

Acest lucru s-a schimbat radical în ultimii ani. Prin toate programele europene derulate în județ – finanțate atât din Fondul European de Dezvoltare Regională, cât și prin Fondul Social European – sunt acum în implementare peste 560 cereri de finanțare a căror valoare totală eligibilă este de peste 1,13 miliarde euro. Dintre acestea, 208 proiecte sunt finanțate în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, prin care se investește în infrastructura de transport, în cea medicală și educațională, în infrastructura turistică, precum și în revitalizarea a peste 160 de societăți comerciale.
„Conform statisticilor publice, județul nostru este unul dintre primele cinci din țară în privința puterii economice a firmelor care activează aici. Această forță economică trebuie susținută de mediul public, de aceea administrația județeană investește foarte mult în infrastructură. Consiliul Județean Brașov are în implementare proiecte de modernizare a infrastructurii rutiere cu finanțare europeană care totalizează 300 de milioane de lei și încă aproape 80 milioane lei în domeniul medical. Mai avem proiecte de 120 de milioane de lei finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală, suplimentate cu investiții de 80 de milioane de lei din bugetul propriu al Consiliului Județean, ceea ce spune foarte multe despre implicarea noastră în dezvoltarea județului Brașov. Mai mult decât atât, noi, brașovenii, suntem singurii din țară care construim primul aeroport în ultimii 40 de ani în România. De asemenea, trebuie să subliniez că zona Bartolomeu Nord a municipiului Brașov, aflată acum în plină dezvoltare edilitară, va găzdui și viitorul Spital Clinic Regional de Urgență, cu 800 de paturi, amplasat pe un teren de 18 hectare, unde o cincime din suprafață ar urma să fie spații verzi.”, a declarat Adrian Veștea, președintele CJ Brașov.

Județul Brașov este interesat de dezvoltarea legăturilor auto cu județul Covasna

Județul Brașov a avut în ultimii ani o evoluție foarte bună, în special prin proiectele finanțate cu resurse europene. În acest moment, Consiliul Județean Brașov atrage fonduri nerambursabile în valoare de peste 75 milioane euro, prin 11 proiecte finanțate în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020. Patru din aceste proiecte, în valoare totală de peste 300 milioane lei asigură modernizarea drumurilor județene care trec prin localitățile Hălchiu, Satu Nou, Dumbrăvița și Vlădeni, pe de o parte, dar și prin Dacia, Viscri și Bunești, pe de altă parte. Nu numai aceste zone vor beneficia de conexiuni mai bune cu orașele județului Brașov, ci și întregul areal de la poalele masivelor montane Piatra Craiului și Făgăraș va beneficia de un traseu rutier mai bun, fiind realizată o conexiune optimă pe „Drumul de sub Munte”, între Șinca Veche, Recea, Sâmbăta de Sus și Orașul Victoria, ca o alternativă la circulația aglomerată de pe DN 1.
Nu în ultimul rând județul Brașov este interesat de dezvoltarea legăturilor auto cu județul Covasna, conexând DN 12 și DN 13 prin reabilitarea DJ 131. Pe de altă parte, CJ Brașov susține reabilitarea infrastructurii medicale din județ, prin 7 proiecte REGIO 2014-2020 a căror valoare totală este de peste 77,5 milioane lei. Astfel, se lucrează la modernizarea și eficientizarea energetică a unui corp de clădire și la o construcție de legătură între corpul nou și cel vechi la Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Dr. I.A. Sbârcea”, gen de investiții care sunt finanțate și pentru Unitatea de Asistență Medico-Socială de Pneumoftiziologie de la Sânpetru.

184 de brașoveni amendați pentru că nu purtau masca

0

După ce 184 de brașoveni au fost amendați luni pentru că nu purtau mască, polițiștii brașoveni au continuat și ieri acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat al acestor acțiuni fiind prevenirea răspândirii virusului Sars-CoV-2.
Sub autoritatea Instituției Prefectului, la data de 12 octombrie 2020, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, jandarmi și polițiști locali au organizat și desfășurat, cu efective mărite, activități de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă.
Forțele de ordine au acționat în principal în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în zona unităților de învățământ, dar şi în stațiile și mijloacele de transport în comun de pe raza întregului judeţ Braşov.
Cu ocazia activităților desfășurate au fost verificate 148 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă.
De asemenea, au fost legitimate peste 1.500 de persoane, verificate peste 180 de autovehicule și aproximativ 150 de mijloace de transport persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 185 de sancțiuni contravenționale, 184 fiind aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 1 pentru fapte de natură economică, cuantumul acestora fiind de 11.500 lei.
De asemenea, au fost intensificate și activitățile informativ-preventive, pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscul la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică.

La Brașov, 17 pacienți cu COVID sunt internați la ATI

0

Conform unei informări făcută ieri de Instituția Prefectului, datele centralizate de Direcția de Sănătate Publică Brașov, privind situația epidemiologică provocată de COVID-19 în județul Brașov arată astfel:
În cele 7 centre locale din județul Brașov de testare COVID-19 s-au prelucrat 66.571 teste, dintre care 293 teste în data de 12.10.2020. Acestora li se adaugă testele recoltate în județul Brașov care au fost prelucrate la alte centre din țară.
■ 5458 pacienți au fost declarați vindecați (cu 46 mai mulți ieri față de luni)
■ 291 pacienți sunt internați în spitale, dintre care 17 la ATI
■ 837 persoane cu test pozitiv se află în izolare la domiciliu
■ 713 persoane sunt în carantină la domiciliu
■ 0 persoane în carantină instituționalizată
■ 233 persoane au decedat.

Sărbătoare mare: Cuvioasa Parascheva, protectoarea celor aflați în suferință

0

l Astăzi, creștinii ortodocși o prăznuiesc pe Sfânta Parascheva, cea mai populară dintre toți sfinții ale căror moaște se află pe teritoriul României
l Sfânta este cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri“ sau „Vinerea Mare“

Creștinii ortodocși o prăznuiesc astăzi pe Sfânta Parascheva, cea mai populară dintre toți sfinții ale căror moaște se află pe teritoriul României. Sute de biserici de parohie din România sunt închinate ei pentru a le ocroti, iar în nordul Greciei, în Bulgaria și Serbia credincioșii ortodocși o cinstesc de asemenea cu multă evlavie. Este cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri“ sau „Vinerea Mare“.

O familie de credincioși

Cuvioasa Parascheva a trăit în prima jumătate a veacului al XI-lea. S-a născut în Cetatea Calicatria, satul Epivat, azi Boiados, în Tracia, pe țărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol, azi Istanbul, pe atunci capitala Imperiului bizantin. Părinții ei erau oameni de neam bun și credincioși, râvnitori spre cele sfinte. Un frate al ei, după ce a învățat carte, s-a călugărit sub numele de Eftimie. Apreciat de cârmuitorii de atunci ai Bisericii, dar și de credincioși, a fost ales la vremea cuvenită episcop în localitatea Madite.

O copilă cu suflet

Parascheva și-a petrecut anii copilăriei în casa părinților, sub ocrotirea acestora. Se spune că, pe când avea zece ani, a auzit citindu-se într-o biserică cuvintele Mântuitorului: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie“ (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte au impresionat-o atât de mult, încât și-a împărțit toate hainele săracilor. Același lucru l-a făcut și în alte împrejurări, fără să țină seama de mustrările părinților ei.

Pe drumul lui Iisus

După câțiva ani și-a părăsit părinții, dorindu-și să se retragă „în adâncul pustiei“. S-a oprit mai întâi la Constantinopol, unde a ascultat cuvinte de învățătură de la călugări și călugărițe. Urmând sfaturile lor, a părăsit orașul și a plecat spre ținutul Pontului, oprindu-se la mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea, unde a rămas vreme de cinci ani. De aici a plecat spre țara Sfântă, în dorința de a-și petrece restul vieții în locurile pe care le-a străbătut și Iisus. După ce a văzut Ierusalimul, s-a așezat într-o mănăstire de călugărițe în pustiul Iordanului, unde a trăit în post și rugăciune.

Îngerul din vis

Într-o noapte, însă, pe când avea ca la 25 de ani, un înger i-a spus, în vis, să se reîntoarcă acasă. „Să lași pustia și la moșia ta să te întorci, că acolo ți se cade să lași trupul pământului și să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit“. În drum s-a oprit la Biserica Maicii Domnului din Constantinopol, unde a plâns și s-a rugat fierbinte apoi s-a îndreptat spre satul ei și așa s-a rugat la Dumnezeu: „Doamne Iisuse Hristoase, caută din locașul Tău cel sfânt; am lăsat toate și după Tine am călătorit în toata viața mea. și acum, îndură-te Doamne, spune îngerului blând să ia cu pace sufletul meu“. Împăcată cu sine, cu oamenii și cu Dumnezeu, și-a dat sufletul. Avea doar 27 de ani.

Trupul neputred

A fost îngropată ca o străină, pentru că nimeni n-a știut cine e fata cernită. Dar Dumnezeu, voind s-o proslăveasca, n-a lăsat-o uitării. Se spune că, după niște ani, un marinar a murit pe o corabie, iar trupul aruncat în mare a fost adus de valuri la țărm. Un sihastru care trăia acolo, a rugat pe niște creștini să-l îngroape după rânduială. Săpând o groapă, oamenii au găsit trupul Prea Cuvioasei Parascheva „neputred și plin de mireasmă“. În noaptea următoare, unuia din gropari, pe nume Gheorghe, i s-a arătat în vis o împărateasă, înconjurată de îngeri. Unul dintre aceștia l-a certat pentru că n-a scos din groapă trupul Cuvioasei Parascheva. Iar împărăteasa pe care o văzuse în vis, și care nu era alta decât Cuvioasa Parascheva, i-a poruncit să ia degrabă trupul și să-l așeze undeva la loc de cinste. În aceeași noapte, o credincioasă pe numele Eftimia a avut aceeași vedenie.

Cinstire între sfinți

Credincioșii de acolo, auzind de visul celor doi, au înțeles că este un semn dumnezeiesc, drept care au luat trupul Cuvioasei și l-au așezat în biserica Sfinții Apostoli din Epivat. Îndată au avut loc vindecări minunate în urma rugăciunilor care se făceau lângă cinstitele moaște. Se spune că, apoi, creștini din Epivat au zidit o biserică chiar pe locul în care au trăit părinții Paraschevei și unde ea însăși văzuse lumina zilei. Nu există date care să ateste în ce an a fost canonizată sfânta Parascheva de Patriarhia din Constantinopol.

Drumul moaștelor

Moaștele Cuvioasei au stat în biserica Sfinții Apostoli din Epivat vreo două sute de ani. Vestea despre minunile care se petreceau cu cei ce le atingeau s-a răspândit în toată Peninsula Balcanică și în Asia Mică, încât mulți credincioși greci, bulgari și valahi veneau la Epivat ca să se închine și să-i ceară împlinirea dorințelor lor. Evenimentele politice din secolele următoare au făcut ca moaștele să fie strămutate în mai multe locuri. Datorită relațiilor prietenești dintre împăratul Ioan Asan II din Tarnovo (1218-1241) și împăratul de atunci din Constantinopol, în jurul anului 1235, moaștele Cuvioasei Parascheva au fost strămutate de la Epivat la Tarnovo. Mutarea lor s-a făcut într-o impresionantă procesiune. Au fost așezate în Biserica Maica Domnului, unde au rămas 160 de ani.

Cumpărate din mâna turcilor

Dar tot pe atunci turcii au pătruns în Europa. Rând pe rând au cucerit teritorii din Peninsula Balcanică. În 1393 au ocupat și imperiul valaho-bulgar. În astfel de împrejurări, dramatice pentru creștini, moaștele Cuvioasei Parascheva au fost mutate la Belgrad. Acolo au stat până în anul 1521, când turcii au cucerit și acest oraș, iar Serbia a fost transformată în pașalâc. Moaștele au fost cerute sultanului de patriarhul ecumenic Ieremia I, care a acceptat să i le dea doar în schimbul unor daruri. Patriarhul a hotărât ca ele se fie aduse în Constantinopol, fosta capitală a imperiului bizantin. În drum spre marele oraș întemeiat de împăratul Constantin cel Mare, cinstitele moaște ale Cuvioasei Parascheva au fost expuse din loc în loc pentru a fi văzute și sărutate de credincioși.

Ultima destinație: târgul Iașului

După 120 de ani, moaștele Cuvioasei au cunoscut ultima strămutare, de data aceasta spre pământ românesc. ân anul 1641, dupa ce binecredinciosul domn Vasile Lupu al Moldovei a plătit toate datoriile Patriarhiei ecumenice din Constantinopol, cârmuitorul ei de atunci, patriarhul Partenie I zis cel Bătrân (1639-1644), împreună cu membrii Sinodului său, au hotărât să-i ofere, drept recunoștință, moaștele Cuvioasei Parascheva. Racla a fost transportată la Galați cu o corabie pe Marea Neagră, fiind însoțită de trei mitropoliți greci. La Iași au fost întâmpinate de Vasile Vodă Lupu, de mitropolitul Varlaam și de episcopii de Roman și Huși, de cler și credincioși. În ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaște au fost așezate în biserica mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi“, ctitoria domnitorului. Iar după ce au scăpat prin minune de incendiul din 1888, odihnesc în Mitropolia Moldovei.

Azi nu se coase

Bătrânii spun că, o dată cu praznicul Cuvioasei Parascheva, încep pregătirile pentru iernat și praznicele pentru morți. Sărbătoarea sfintei se ține pentru un nou an bogat, pentru sănătate și pentru liniștea familiei. Nu se lucrează în această zi pentru că e rău de trăsnet, de grindină, de boli de ochi și de boli de cap. Cine va coase sau va toarce în această zi va face negi la mână. La țară se mai păstrează tradiția îngropării verii. Oamenii fac o groapă în grădină, unde înmormântează simbolic vara, semnificând astfel începutul anotimpului rece. În această zi, bunii creștini citesc „Acatistul Cuvioasei Parascheva“.

Aproape 2.000 de brașoveni sărbătoriți de Sfâna Parascheva

Sfânta Parascheva, protectoarea celor aflați în suferință, este la Brașov și ocrotitoarea a peste 2.000 de persoane care poartă acest nume, adică aproape 2.000 de femei și puțin peste 100 bărbați cu numele de Paraschiv. Celor sărbătoriți azi, Monitorul Expres le urează „La mulți ani“.

O veste bună: Racordarea la gaze a tuturor clienților casnici va fi gratuită

0

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a adoptat vineri un ordin care prevede că racordarea la reţeaua de gaze naturale va fi gratuită pentru toţi consumatorii casnici. Ordinul prevede că operatorul sistemului de distribuţie a gazelor naturale va suporta costurile necesare racordării la gaze pentru solicitanţii din categoria viitori clienţi casnici şi noncasnici, adică şi persoane fizice, dar şi firme.
În vederea racordării la sistemul de distribuţie, persoanele fizice vor trebui să depună la operatorul sistemului de distribuţie o cerere de racordare, însoţită de documente, precum cele care atestă dreptul de proprietate sau de folosinţă asupra terenului/terenurilor şi/sau construcţiei unde sunt amplasate obiectivele/sistemele pentru care se solicită racordarea, acte de identificare ale solicitantului și alte înscrisuri pe care solicitantul consideră necesar să le depună în susţinerea cererii.
După depunerea cererii de racordare, va avea loc evaluarea acesteia, urmată de stabilirea soluţiei tehnice pentru realizarea obiectivului sau conductei necesare racordării şi a racordului, proiectarea şi execuţia lucrărilor, dar şi recepţia şi punerea în funcţiune.
Costurile cu extinderea reţelei de distribuţie vor fi suportate de acum încolo de operatorul sistemului de distribuţie a gazelor, iar restul costurilor rămân în sarcina consumatorului. Operatorul care a suportat costurile racordării la gaze îşi va putea recupera ulterior banii prin tarifele de distribuţie, mai stabileşte ordinul ANRE, prin majorarea prețului pe care îl plătesc toți beneficiarii rețelelor de gaz metan.

Art. 4 – (1) Pentru realizarea racordării la SD a solicitanților prevăzuți la art. 2 lit. a)-e) se parcurg următoarele etape:
a) depunerea și înregistrarea la OSD a cererii de racordare la SD însoțită de documentele prevăzute la art. 8 alin. (2), și achitarea tarifului de analiză a cererii, după caz;
b) evaluarea cererii de racordare;
c) stabilirea soluției tehnice pentru realizarea obiectivului/conductei necesar/necesare racordării;
d) eșalonarea lucrărilor necesare racordării și actualizarea planurilor de investiții cu lucrările necesare stabilite la lit. c) în conformitate cu prevederile din Procedură;
e) emitere ATP în funcție de soluția tehnică prevăzută la lit. c) în cazul în care nu este obiectiv/conductă necesar/necesară racordării; dacă există obiectiv/conductă necesar/necesară racordării, OSD emite ATR conform modelului prevăzut în anexa nr. 2;
f) obținerea certificatului de urbanism, a avizelor și acordurilor/autorizațiilor emise de organismele abilitate, precum și a autorizației de construire a obiectivului/conductei necesar/necesare racordării, în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
g) proiectarea obiectivului/conductei necesar/necesare racordării;
h) verificarea documentației tehnice/proiectului tehnic aferente obiectivului/conductei necesar/necesare racordării, prin intermediul verificatorilor de proiecte atestați ANRE, conform prevederilor legale;
i) execuția obiectivului/conductei necesare racordării;
j) urmărirea de către OSD a lucrărilor privind realizarea obiectivului/conductei necesar/necesare racordării;
k) recepția și punerea în funcțiune a obiectivului/conductei necesar/necesare racordării, de către OSD;
l) stabilirea soluției pentru racord și/sau SRM/SR/SM/PRM/PM și emiterea ATR;
m) OSD emite și transmite solicitanților, cu excepția clienților finali casnici, contractul de racordare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4;
n) obținerea certificatului de urbanism, a avizelor și acordurilor/autorizațiilor emise de organismele abilitate, după caz, pentru racord, respectiv SRM/SR/ SM/PRM/PR/PM, în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
o) proiectarea racordului și a SRM/SR/ SM/PRM/PR/PM, de către OSD sau prin intermediul operatorilor economici autorizați ANRE, selectați de către OSD sau de solcitanții care finanțează aceste obiective;
p) verificarea documentației tehnice/proiectului tehnic aferente/aferent racordului și SRM/SR/ SM/PRM/PR/PM, prin intermediul verificatorilor de proiecte atestați ANRE, conform prevederilor legale aplicabile;
q) execuția racordului și a SRM/SR/ SM/PRM/PR/PM de către OSD sau prin intermediul operatorilor economici autorizați ANRE, selectați de către OSD sau de către solicitanții care finanțează aceste obiective;
r) urmărirea de către OSD a lucrărilor privind realizarea racordului și SRM/SR/ SM/PRM/PR/PM;
s) recepția și punerea în funcțiune a racordului și SRM/SR/ SM/PRM/PR/PM de către OSD.

Organismul tău consumă permanent resurse pentru a produce energie, a repara țesuturi, a susține imunitatea și a menține funcționarea normală a sistemului nervos, a mușchilor și a oaselor. Alimentația oferă majoritatea vitaminelor, mineralelor și celorlalți nutrienți necesari acestor procese.

Un meniu variat nu elimină orice risc de deficit, mai ales în sarcină, în cazul dietelor restrictive, al unor afecțiuni digestive sau al tratamentelor de lungă durată. În acest articol afli ce sunt nutrienții, care sunt sursele lor alimentare, ce simptome necesită o evaluare medicală și de ce suplimentele cer atenție.

Ce sunt nutrienții și de ce are nevoie organismul de ei

Nutrienții sunt substanțe pe care corpul le preia din alimente și băuturi. Ei ajută la formarea țesuturilor, producerea energiei și reglarea reacțiilor biochimice. Îi poți împărți în două categorii principale:

Apa și fibrele alimentare completează acest tablou. Apa contribuie la hidratare și transportul nutrienților, iar fibrele susțin tranzitul intestinal, sațietatea și controlul glicemiei. O dietă cu multe calorii, dar cu puține alimente nutritive, poate favoriza oboseala și aportul insuficient de micronutrienți.

În categoria vitaminelor din grupul B intră și folatul. În anumite situații, medicul poate discuta despre aportul de folat și despre produse precum acidul folic de la DrMax, însă alegerea dozei trebuie individualizată. Poți consulta și pagina despre acidul folic, care explică pe scurt funcțiile sale biologice.

Vitaminele: liposolubile și hidrosolubile

Vitaminele sunt compuși organici pe care îi obții mai ales prin alimentație. Ele se împart în vitamine liposolubile și hidrosolubile, în funcție de modul în care corpul le absoarbe și le stochează.

Vitaminele liposolubile A, D, E și K se absorb împreună cu grăsimile alimentare. Organismul le poate depozita, astfel că dozele mari, luate fără recomandare, pot crea probleme.

Vitaminele hidrosolubile includ vitamina C și vitaminele din complexul B. Organismul le stochează în măsură limitată, deci alimentația regulată contează.

Vitamina C participă la formarea colagenului și crește absorbția fierului din surse vegetale. Ardeiul gras, kiwi, citricele, căpșunile și broccoli sunt exemple accesibile. Vitaminele B susțin metabolismul energetic, formarea celulelor sanguine și funcția sistemului nervos. Le găsești în leguminoase, cereale integrale, carne, pește, ouă, lactate, nuci și semințe.

Mineralele importante: de la calciu la iod

Mineralele sunt elemente anorganice pe care le preiei din apă și hrană. Unele, precum calciul și magneziul, sunt necesare în cantități mai mari. Altele, inclusiv fierul, zincul, iodul și seleniul, se consumă în cantități mici.

Calciul susține structura oaselor și a dinților, contracția musculară și coagularea. Îl găsești în lactate, sardine cu oase, tofu fortificat, broccoli și băuturi vegetale fortificate.

Fierul intră în compoziția hemoglobinei, proteina care transportă oxigenul în sânge. Carnea și peștele conțin fier hemic, pe care organismul îl absoarbe mai ușor. Lintea, fasolea, năutul și semințele oferă fier non-hemic. Asociază aceste alimente cu surse de vitamina C, de exemplu o salată cu ardei lângă o porție de linte.

Magneziul participă la funcția musculară și nervoasă. Îl poți obține din semințe de dovleac, migdale, leguminoase, cacao și cereale integrale.

Potasiul și sodiul influențează echilibrul lichidelor și tensiunea arterială. Cartofii, fasolea, spanacul, bananele și avocado pot crește aportul de potasiu. Limitează sarea din mezeluri, snacksuri și semipreparate.

Iodul ajută organismul să producă hormoni tiroidieni. Peștele, lactatele, ouăle și sarea iodată consumată moderat reprezintă surse frecvente. Persoanele cu boli tiroidiene trebuie să ceară sfatul endocrinologului înainte de a folosi produse cu iod.

De ce nu există o doză potrivită pentru toată lumea?

Necesarul de nutrienți diferă în funcție de vârstă, sex, greutate, sarcină, alăptare, activitate fizică, dietă, boli cronice și medicamente. Valorile de referință de pe etichete oferă orientare generală, însă nu stabilesc nevoile tale personale.

Acordă atenție suplimentară dacă:

Medicul poate recomanda analize țintite, precum hemoleucograma, feritina, vitamina B12 sau vitamina D, în funcție de simptome și istoricul tău medical.

Semne care merită discutate cu medicul

Oboseala, căderea părului sau crampele musculare pot apărea din multe cauze. Nu indică automat un deficit de vitamine sau minerale. Programează un consult dacă observi simptome persistente, precum:

Nu începe produse cu vitamine sau minerale înaintea analizelor fără să întrebi medicul. Unele pot modifica rezultatele și pot îngreuna interpretarea lor.

Suplimentele: când pot ajuta și ce riscuri au

Suplimentele nu înlocuiesc mesele echilibrate. Alimentele oferă, pe lângă vitamine și minerale, fibre, proteine și alți compuși utili pentru sănătate.

Medicul sau farmacistul poate evalua dacă există un motiv documentat pentru suplimentare, de exemplu un deficit confirmat, sarcina, malabsorbția sau o dietă care exclude grupe alimentare. Evită alegerea produselor pe baza simptomelor observate online.

Excesul poate produce efecte adverse. Vitaminele A, D, E și K se pot acumula în organism. Fierul poate provoca tulburări digestive și poate fi periculos în exces. Zincul în cantități mari poate reduce absorbția cuprului, iar potasiul poate deveni riscant pentru persoanele cu boală renală sau pentru cele care iau anumite medicamente pentru tensiune.

Verifică mereu eticheta, ingredientele și doza totală din toate produsele pe care le folosești. Spune medicului și farmacistului despre tratamentele curente, inclusiv despre produsele fără prescripție.

Cum construiești zilnic un meniu bogat în micronutrienți

Pentru utilizare uzuală, urmărește diversitatea alimentară pe parcursul săptămânii. Poți porni de la câteva alegeri simple:

Variază tipurile de fructe și legume, gătește blând și limitează alimentele ultraprocesate. Controalele medicale regulate completează măsurile de prevenție.

Acest articol are scop informativ și nu înlocuiește consultul medical de specialitate.

Iarna pune presiune pe ținutele de zi cu zi: diminețile reci, ploaia, trotuarele umede și diferențele de temperatură dintre exterior și birou cer alegeri practice. Accesoriile potrivite te ajută să rămâi confortabil, fără să încarci ținuta cu multe piese. În continuare, descoperi șase categorii utile și sfaturi simple pentru a le alege și combina.

1. Căciula care protejează fără să încarce ținuta

Căciula devine utilă în zilele cu vânt, temperaturi scăzute sau precipitații. Pentru utilizare uzuală, alege un model din lână, amestec de lână sau fibre tehnice care se usucă repede. Modelele din bumbac se potrivesc mai bine toamna, deoarece absorb umezeala și pot păstra senzația de rece pe vreme umedă.

Un beanie simplu, fără logo-uri mari, se integrează ușor într-o ținută casual cu geacă matlasată, jeanși și bocanci. Dacă porți un palton, alege un tricot fin, în nuanțe de gri, bleumarin, maro închis sau negru. Căciulile cu manșetă acoperă bine urechile și funcționează pentru drumurile zilnice pe jos sau pentru ieșirile de weekend.

Pentru o alegere echilibrată, verifică trei detalii:

2. Fularul potrivit pentru frig, birou și timp petrecut afară

Fularul protejează zona gâtului și completează firesc o ținută de sezon. Un model gros, tricotat, merge bine cu o parka, o geacă matlasată sau o jachetă din lână. Pentru birou ori întâlniri, o eșarfă mai subțire, din lână fină sau amestec cu cașmir, arată mai îngrijit alături de un palton.

Nu trebuie să potrivești perfect fularul cu căciula și mănușile. Este suficient să alegi culori apropiate ca intensitate. De exemplu, un palton gri poate merge cu un fular bleumarin, verde închis sau bordo. O geacă neagră permite și un model discret în carouri, dacă restul ținutei rămâne simplu.

În zilele cu navetă, laptopul și documentele au nevoie de protecție împotriva umezelii. Un rucsac cu fermoare bine acoperite sau o geantă structurată poate organiza mai ușor lucrurile personale. Modelele de genți pentru bărbați oferă opțiuni potrivite atât pentru ținute office, cât și pentru ieșiri mai relaxate.

3. Mănușile pentru confort și libertate de mișcare

Mâinile se răcesc repede, mai ales dacă aștepți transportul în comun, conduci sau petreci mult timp afară. O garderobă de iarnă funcționează mai bine cu două tipuri de mănuși: o pereche mai elegantă și una practică, pentru activități zilnice.

Mănușile din piele se potrivesc cu paltoane, pantaloni din stofă și ghete Chelsea. Maroul închis arată bine lângă ghete și curele în aceeași familie cromatică, iar negrul se potrivește ușor cu ținute în tonuri reci. Pentru o opțiune cu aspect îngrijit, poți consulta selecția de mănuși de piele pentru bărbați.

Pentru plimbări lungi, condus sau activități în aer liber, alege mănuși tricotate cu căptușeală ori modele tehnice cu inserții antiderapante. Unele au zone compatibile cu ecranele tactile, utile dacă folosești telefonul des. Probează-le înainte: degetele trebuie să se miște natural, iar materialul nu trebuie să strângă palma.

4. Șosetele și ghetele care mențin picioarele uscate

Șosetele influențează confortul mai mult decât pare la prima vedere. Lâna merinos ajută la reglarea temperaturii și gestionează umezeala pentru utilizare uzuală. Pentru bocanci, poți alege șosete mai groase, cu zone întărite la călcâi și vârf. În ghetele elegante, o variantă medie ca grosime lasă suficient spațiu piciorului.

Evită șosetele foarte groase în încălțăminte strâmtă. Piciorul stă comprimat, circulația poate avea de suferit, iar senzația de frig apare mai repede. Ghetele pentru oraș au nevoie de talpă aderentă și de un material care rezistă la umezeală. După purtare, îndepărtează urmele de sare cu o lavetă ușor umedă și lasă încălțămintea să se usuce natural, departe de calorifer.

5. Rucsacul sau geanta pentru zilele aglomerate

O geantă bine aleasă păstrează organizate obiectele pe care le porți zilnic: laptopul, încărcătorul, agenda, portofelul sau o pereche de mănuși de rezervă. Pentru navetă, rucsacul cu compartiment separat pentru laptop și spate căptușit oferă mai mult confort. Pentru birou, o geantă structurată sau o servietă din piele se potrivește cu un palton și ghete curate.

Alege un format proporțional cu rutina ta. Un rucsac mare nu ajută dacă porți doar câteva lucruri, iar o geantă mică devine incomodă dacă transporți zilnic documente sau echipamente. Negrul, bleumarinul și maroul se asortează ușor cu majoritatea hainelor de iarnă.

Construiește garderoba de iarnă treptat, pornind de la piesele pe care le vei purta cel mai des. Alege materiale potrivite pentru vreme, culori ușor de combinat și dimensiuni confortabile. Astfel, fiecare accesoriu își găsește locul în ținutele tale de zi cu zi.

Dosarele și documentele în lucru se pot acumula rapid, mai ales în birourile în care sunt gestionate facturi, contracte, formulare și proiecte. Când toate ajung pe aceeași suprafață, activitățile zilnice devin mai dificile: spațiul pentru calculator și notițe se reduce, iar identificarea actelor importante durează mai mult.

Suporturile pentru dosare ajută la delimitarea documentelor și la păstrarea lor la îndemână, fără să aglomereze inutil biroul. Alegerea lor depinde de dimensiunile mobilierului, formatul documentelor, volumul de lucru și frecvența consultării. O soluție potrivită pentru un post individual poate să nu fie la fel de practică într-o recepție sau într-un departament cu mai mulți colegi.

Evaluează spațiul disponibil înainte de achiziție

Începe prin a măsura suprafața biroului, rafturile din apropiere și spațiul disponibil în dulapuri sau sertare. Notează lățimea și adâncimea blatului, dar ține cont și de locul necesar pentru monitor, tastatură, mouse și activitățile de scriere. Un suport prea voluminos poate rezolva problema dosarelor, dar poate încurca restul activității.

Privește și dincolo de suprafața biroului. Un raft lateral, un corp de mobilier sau o porțiune liberă de perete pot găzdui organizatoare fără să ocupe zona de lucru.

Pentru birourile compacte, sunt utile în special:

Păstrează liberă zona în care semnezi, verifici sau completezi documente. Suportul trebuie să completeze spațiul, nu să transforme blatul într-o suprafață greu de folosit.

Organizează documentele în funcție de fluxul de lucru

Înainte să stabilești câte suporturi îți trebuie, separă documentele după frecvența utilizării și etapa în care se află. Actele consultate zilnic și cele aflate în procesare au nevoie de acces rapid, în timp ce documentele finalizate sau arhivele vechi pot fi mutate în dulapuri și cutii.

Într-un birou administrativ, poți delimita documentele în câteva categorii:

Această separare previne amestecarea documentelor urgente cu cele deja rezolvate. Într-o recepție, de exemplu, tăvile pot avea etichetele „De înregistrat”, „De distribuit” și „Finalizat”. În contabilitate, un suport vertical poate păstra dosarele furnizorilor curenți, iar documentele din perioadele anterioare pot fi depozitate separat.

Stabilește și cine este responsabil de mutarea actelor între compartimente. Dacă fiecare coleg folosește alte reguli, suporturile se vor umple rapid cu documente fără o destinație clară.

Alege forma și dimensiunea potrivite pentru dosare

Formatul și greutatea documentelor influențează direct stabilitatea organizatorului. Majoritatea actelor de birou sunt A4, însă mapele, cataloagele, prezentările și planurile pot avea dimensiuni mai mari. Verifică dimensiunile interioare ale suportului, înălțimea lateralelor și lățimea compartimentelor, astfel încât documentele să nu se îndoaie sau să alunece.

Suporturile verticale sunt potrivite pentru:

Tăvile orizontale sunt mai potrivite pentru coli, formulare, plicuri și documente care intră sau ies frecvent din circuit. Le poți suprapune pentru a separa etapele de lucru, cu condiția să poți scoate ușor actele din fiecare nivel.

Bibliorafturile pline și dosarele voluminoase au nevoie de o bază stabilă și de un suport rezistent. Nu le înghesui în tăvi subțiri, concepute pentru hârtii. Pentru documente numeroase, un raft solid sau un dulap poate fi o alegere mai sigură decât un organizator de birou.

Dacă gestionezi dosare suspendabile sau ai nevoie de soluții dedicate pentru arhivare, consultă gama de suporturi pentru dosare. Alege modelul în funcție de sistemul de șine, mobilierul disponibil și numărul de dosare pe care vrei să le păstrezi la îndemână!

Ține cont de material și de rezistență

Materialul trebuie ales în funcție de greutatea documentelor, frecvența manipulării și mediul în care va fi folosit suportul.

Contează și finisajele. Marginile trebuie să fie netede, baza să nu alunece ușor, iar compartimentele să nu se deformeze sub greutatea documentelor. Dacă mai multe organizatoare sunt amplasate în aceeași încăpere, păstrarea unei game cromatice unitare contribuie la un aspect ordonat.

Valorifică rafturile și spațiul vertical

Atunci când blatul este deja ocupat, mută o parte dintre documente în afara suprafeței de lucru. Rafturile deasupra sau lângă birou pot găzdui dosare consultate periodic, iar suporturile de perete pot păstra formularele și mapele subțiri la vedere.

Așază documentele folosite cel mai des la o înălțime la care ajungi fără efort. Rafturile superioare sunt mai potrivite pentru dosare consultate rar sau materiale de referință. Nu amplasa volume grele deasupra zonei în care stau angajații și verifică rezistența mobilierului înainte de încărcare.

În spațiile comune, organizatoarele trebuie amplasate astfel încât să nu blocheze trecerile, sertarele sau accesul la imprimantă. Dacă mai multe persoane folosesc același raft, rezervă compartimente distincte pentru fiecare departament ori categorie de documente.

Decide între suporturi fixe, mobile și modulare

Suporturile fixe funcționează bine atunci când documentele rămân la același post de lucru. Sunt potrivite pentru contabilitate, resurse umane sau secretariat, unde dosarele sunt consultate în mod repetat și trebuie să aibă un loc stabil.

Pentru echipele care transportă frecvent acte între birouri și săli de ședință, un organizator mobil poate simplifica activitatea. Mânerele și compartimentele bine delimitate ajută la păstrarea documentelor în ordine în timpul deplasării. Verifică stabilitatea și modul de fixare a dosarelor înainte de utilizare.

Sistemele modulare permit adăugarea de tăvi, separatoare sau compartimente pe măsură ce crește volumul documentelor. Sunt utile în birourile în care apar proiecte noi sau se schimbă periodic numărul de dosare active. Astfel, poți extinde organizarea fără să înlocuiești toate accesoriile.

Protejează documentele și folosește etichete clare

Suporturile deschise sunt practice pentru documentele curente, dar nu sunt potrivite pentru toate actele. Contractele, documentele de personal, informațiile salariale și alte materiale care conțin date sensibile trebuie păstrate într-un spațiu cu acces controlat.

Folosește sertare care se încuie sau dulapuri dedicate și evită să lași documente confidențiale pe tăvi aflate la vedere, mai ales în recepții și birouri în care intră vizitatori. Stabilește reguli clare privind persoanele care pot consulta sau muta dosarele.

Pentru celelalte documente, etichetele ajută echipa să folosească suporturile în același mod. Alege denumiri scurte și concrete, precum:

Dacă organizezi documente pentru mai multe departamente, poți completa etichetele cu numele echipei sau perioada la care se referă. Codurile de culoare sunt utile, dar păstrează aceeași convenție în toate zonele de lucru.

Verifică periodic conținutul și golește tăvile în care documentele finalizate au rămas prea mult timp. Mută actele inactive în arhivă, înlocuiește organizatoarele deteriorate și ajustează numărul de compartimente dacă volumul de lucru se schimbă. O verificare scurtă la sfârșitul săptămânii poate preveni acumularea teancurilor.

Un sistem de organizare adaptat biroului

Alegerea suporturilor pentru dosare pornește de la măsurarea spațiului și de la înțelegerea modului în care circulă documentele. Soluțiile verticale eliberează blatul, tăvile suprapozabile separă actele aflate în lucru, iar rafturile și dulapurile păstrează dosarele consultate mai rar.

Alege materiale rezistente, verifică dimensiunile și stabilește reguli simple de etichetare și utilizare. Un sistem potrivit nu trebuie să ocupe cât mai mult spațiu, ci să facă documentele ușor de găsit și de gestionat. Astfel, biroul rămâne funcțional, iar echipa își poate desfășura activitatea fără să piardă timp printre dosare și teancuri de hârtie.

Închiderea de lună ajunge adesea să însemne documente căutate în grabă, mesaje trimise seara și întrebări repetate despre aceeași plată sau factură. Antreprenorul vrea să afle rapid cum stă cu încasările, cheltuielile și taxele, iar cabinetul are nevoie de documente complete pentru a pregăti evidențele și declarațiile corect. Dacă informațiile ajung târziu sau pe canale diferite, ambele părți pierd timp.

Un flux bine stabilit reduce această presiune. Clientul știe ce documente pregătește, până la ce dată și cui le transmite. Cabinetul verifică informațiile într-o ordine clară, centralizează întrebările și oferă raportări care pot susține deciziile de business.

Ce presupune închiderea de lună în relația dintre client și cabinet

Închiderea de lună reprezintă procesul prin care firma și cabinetul contabil colectează, verifică și înregistrează documentele aferente unei perioade. Procesul include facturi emise și primite, extrase bancare, documente de casă, date despre salarii, stocuri, active și alte operațiuni care influențează contabilitatea.

Scopul nu este doar respectarea obligațiilor fiscale. O închidere realizată ordonat vă ajută să înțelegeți ce bani aveți de încasat, ce plăți urmează, care sunt costurile principale și ce obligații fiscale trebuie pregătite. Pentru rezultate stabile, informațiile comerciale trebuie să corespundă cu documentele și cu situația reală din firmă.

Responsabilitățile se împart între cele două părți. Clientul pune la dispoziție documentele primare și explică operațiunile pe care doar echipa sa le cunoaște. Cabinetul verifică documentele, efectuează înregistrările contabile și semnalează lipsurile sau neconcordanțele.

De ce apar blocaje la final de lună

Cele mai multe întârzieri nu pornesc de la o regulă contabilă dificilă, ci de la documente incomplete sau transmise târziu. O factură poate rămâne într-un e-mail, un bon fiscal într-un sertar, iar extrasul unui cont bancar secundar poate fi omis complet. Dacă aceste informații ajung în ultimele zile înainte de depunerea unei declarații, cabinetul nu mai are suficient timp pentru verificări.

Un alt blocaj apare atunci când firma folosește prea multe canale. Facturile ajung pe WhatsApp, contractele într-un e-mail, rapoartele de la procesatorul de plăți într-un folder separat, iar bonurile fiscale rămân pe hârtie. Fără o locație comună pentru documente, este dificil să verificați ce a fost predat și ce lipsește.

Mai apar neclarități și în cazul operațiunilor speciale. De exemplu, extrasul bancar poate arăta o plată de 8.000 lei către un furnizor, însă contabilul nu poate afla doar din extras dacă suma reprezintă un avans, o factură, o garanție sau un transfer între conturi. Firma trebuie să ofere contextul și documentul justificativ.

Principiul de lucru: închiderea începe pe parcursul lunii

O firmă care adună toate actele în primele zile ale lunii următoare lucrează sub presiune. O firmă care colectează documentele săptămânal poate identifica mai ușor facturile lipsă, plățile nealocate sau contractele care trebuie transmise contabilului.

Este util să stabiliți un calendar intern mai devreme decât termenele fiscale. Acest interval lasă loc pentru verificări, întrebări și corecții. Termenul intern trebuie să fie realist, acceptat de persoanele implicate și revizuit după primele luni de aplicare.

De exemplu, o firmă de servicii poate transmite documentele pe parcursul lunii, poate face o verificare internă în ultimele trei zile lucrătoare și poate preda setul final până în ziua 3 sau 4 lucrătoare a lunii următoare. Cabinetul poate trimite clarificările centralizate, iar firma le poate răspunde într-un termen convenit.

1. Emiteți și colectați documentele imediat ce apar

Primul pas începe în activitatea zilnică. Emiteți facturile către clienți imediat după livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor, în condițiile stabilite prin contract. Verificați datele beneficiarului, descrierea produselor sau serviciilor, cota de TVA aplicabilă, scadența și condițiile de plată.

O factură emisă cu date incomplete poate întârzia încasarea și poate genera corecții ulterioare. Dacă factura trebuie corectată, informați cabinetul și păstrați documentele care explică operațiunea, cum ar fi factura storno sau factura corectată. În cazul facturilor primite, salvați documentul într-un spațiu unic imediat ce îl primiți.

Pentru documentele transmise prin RO e-Factura, sistemul național administrat de ANAF, stabiliți cine verifică periodic facturile primite și cine le corelează cu bunurile sau serviciile efectiv recepționate. Documentul electronic nu explică întotdeauna întregul context comercial. De aceea, contractele, comenzile, avizele și procesele-verbale pot fi necesare pentru o înregistrare corectă.

2. Pregătiți lunar un set complet de documente și informații

Facturile reprezintă doar o parte din dosarul lunar. Cabinetul are nevoie și de informații despre plăți, încasări, numerar, angajați, stocuri sau contracte noi. Lista exactă depinde de activitatea firmei și de serviciile prevăzute în contractul cu cabinetul.

În majoritatea cazurilor, setul lunar include următoarele documente:

Înainte de predare, verificați dacă ați avut operațiuni care nu apar direct într-o factură: un împrumut acordat sau primit, o plată făcută de asociat, un avans, o achiziție de echipament, o investiție ori un contract nou de închiriere. Aceste situații trebuie comunicate din timp, deoarece pot necesita documente suplimentare sau un anumit tratament contabil și fiscal.

3. Stabiliți un punct unic pentru documente și statusuri

Documentele transmise prin mai multe aplicații se pierd ușor. Alegeți un singur spațiu de lucru: o platformă agreată cu cabinetul, un folder securizat sau un sistem de management al documentelor. Organizați fișierele pe luni și categorii, astfel încât fiecare document să poată fi identificat rapid.

O regulă simplă de denumire ajută mult. De exemplu, puteți salva o factură de achiziție în formatul „2026-09-Furnizor-Număr factură”. Pentru un document de plată, puteți include data, furnizorul și suma. Nu este nevoie de o structură complicată; este suficient ca echipa să o aplice constant.

Este util să urmăriți și statusul documentelor. Un tabel partajat poate arăta ce documente au fost încărcate, ce informații lipsesc, ce întrebări a transmis cabinetul și cine trebuie să răspundă. Limitați accesul la persoanele autorizate și păstrați istoricul modificărilor, mai ales pentru documentele financiare sau cele care conțin date personale.

4. Cabinetul verifică documentele și centralizează clarificările

După primirea documentelor, cabinetul verifică dacă acestea sunt complete, lizibile și încadrate în perioada corectă. Contabilul urmărește legătura dintre facturi, extrase bancare, încasări, plăți, documente de casă și evidențele comerciale. Dacă apar diferențe, cabinetul are nevoie de explicații înainte de finalizarea înregistrărilor.

Pentru această activitate, cabinetele folosesc de regulă un program pentru evidență contabilă, care permite preluarea structurată a documentelor, urmărirea înregistrărilor și verificarea informațiilor pe perioade. Instrumentul susține organizarea procesului, însă documentele corecte și explicațiile operaționale rămân responsabilitatea firmei.

Este mai eficient ca întrebările să ajungă într-o listă centralizată, nu în mesaje separate trimise pe măsură ce apar. O solicitare clară ar trebui să conțină documentul vizat, problema identificată, informația necesară și termenul de răspuns. De exemplu: „Plata din 18 septembrie către Furnizor X, în valoare de 2.450 lei: vă rugăm factura sau explicația plății până la data de 4 octombrie.”

Această abordare reduce mesajele urgente și oferă firmei o imagine completă asupra punctelor deschise. În același timp, cabinetul poate prioritiza situațiile care influențează raportarea, TVA-ul sau obligațiile declarative.

5. Răspundeți rapid la întrebări și validați operațiunile importante

Contabilul poate interpreta documentele în baza regulilor contabile și fiscale, însă nu poate ghici natura economică a unei tranzacții. Dacă firma a plătit un avans pentru un serviciu, a primit marfă fără factură sau a achitat o cheltuială personală cu un card de firmă, echipa internă trebuie să explice situația.

Desemnați o persoană responsabilă de relația curentă cu cabinetul. Aceasta nu trebuie să fie administratorul în toate cazurile; poate fi un coleg din financiar, operațional sau administrativ, cu acces la documentele necesare. Stabiliți și o persoană de rezervă pentru concedii sau perioade aglomerate.

Acordați atenție specială următoarelor situații:

Răspunsurile oferite la timp permit cabinetului să înregistreze corect operațiunile și să pregătească o situație financiară mai apropiată de realitatea firmei. Pentru tranzacții cu tratament fiscal complex, cereți opinia unui expert contabil sau a unui consultant fiscal autorizat înainte de a lua decizii.

6. Cabinetul reconciliază datele și pregătește raportarea

Reconcilierea înseamnă compararea mai multor surse de date pentru a identifica diferențele. De exemplu, cabinetul compară soldul contabil al contului bancar cu extrasul emis de bancă, verifică dacă încasările sunt asociate facturilor și urmărește dacă plățile au documente justificative.

În această etapă se verifică și soldurile clienților și furnizorilor, avansurile, casa, cardurile de firmă și conturile de la procesatorii de plăți. Pentru o firmă care vinde online, raportul marketplace-ului trebuie corelat cu comenzile, facturile, comisioanele și sumele efectiv încasate în cont. Dacă apar diferențe, acestea se clarifică înainte de raportarea finală.

Cabinetul poate înregistra și operațiuni specifice perioadei, cum ar fi amortizarea activelor, cheltuielile în avans sau veniturile în avans. Amortizarea reprezintă distribuirea contabilă a valorii unui activ, cum ar fi un laptop sau un echipament, pe durata sa de utilizare. Pentru firmele cu stocuri, această etapă poate include și analiza diferențelor de inventar sau a ajustărilor de gestiune.

După verificări, cabinetul pregătește raportarea convenită. În funcție de activitate, aceasta poate include situația veniturilor și cheltuielilor, soldurile de clienți și furnizori, poziția de numerar, facturile restante, principalele costuri și obligațiile fiscale estimate sau calculate.

7. Analizați raportarea, arhivați documentele și ajustați fluxul

Raportarea lunară trebuie să ofere informații utile pentru decizii, nu doar documente necesare pentru conformare. Analizați ce facturi au depășit scadența, ce plăți urmează, cum au evoluat cheltuielile și dacă există costuri neobișnuite. Dacă raportul nu răspunde la o întrebare importantă pentru firmă, cereți cabinetului o formă mai potrivită de prezentare.

De exemplu, un antreprenor care are dificultăți de lichiditate poate urmări separat facturile de încasat pe intervale de scadență: până la 30 de zile, între 31 și 60 de zile și peste 60 de zile. O firmă cu mai multe puncte de lucru poate solicita o comparație a veniturilor și cheltuielilor pe fiecare locație, dacă datele disponibile permit această analiză.

După validarea raportării, arhivați documentele și păstrați explicațiile pentru tranzacțiile importante. Stabiliți momentul în care luna se consideră închisă operațional. Dacă ulterior apare un document nou, analizați împreună cu cabinetul modul în care îl tratați și impactul asupra perioadei deja raportate.

Programați o discuție scurtă după închidere. Puteți analiza ce documente au lipsit, unde au apărut întârzieri și ce reguli trebuie ajustate. O revizuire de 15 minute, făcută lunar, previne repetarea acelorași probleme.

Cine face ce: responsabilități clare pentru client și cabinet

O delimitare simplă a responsabilităților reduce presupunerile. Clientul furnizează documente și explicații, iar cabinetul verifică, înregistrează și semnalează problemele. Contractul de prestări servicii trebuie să descrie limitele colaborării, termenele și responsabilitățile ambelor părți.

Activitate Client Cabinet
Emiterea facturilor Emite și verifică datele comerciale Poate verifica înregistrarea contabilă
Colectarea facturilor de achiziție Încarcă sau transmite documentele Verifică documentele primite
Transmiterea extraselor bancare Furnizează extrasele pentru toate conturile Reconcilează mișcările bancare
Explicarea plăților și încasărilor Oferă context și documente suport Solicită clarificări punctuale
Comunicarea operațiunilor speciale Informează imediat Analizează tratamentul contabil
Calculul obligațiilor fiscale Validează informațiile operaționale Pregătește calculele și declarațiile, conform contractului
Raportarea lunară Analizează și formulează întrebări Transmite rapoartele convenite
Arhivarea și îmbunătățirea procedurii Participă Participă

Este util să stabiliți termene interne pentru fiecare activitate. De exemplu, firma poate transmite extrasele bancare până în ziua 2 lucrătoare, poate răspunde la clarificări până în ziua 5, iar cabinetul poate transmite raportarea după finalizarea verificărilor.

Checklist practic înainte de predarea documentelor

Înainte de transmitere, parcurgeți o listă scurtă. Aceasta reduce riscul de a omite documente recurente și ajută persoana responsabilă să lucreze constant, inclusiv în perioadele aglomerate.

Păstrați checklistul într-un loc accesibil și actualizați-l dacă apar activități noi. O firmă care începe să vândă prin marketplace, de exemplu, trebuie să adauge rapoartele specifice acestei surse de venit.

Reguli de comunicare care reduc urgențele

Folosiți un canal principal pentru documente și un canal separat pentru întrebări rapide. Dacă trimiteți documentele în conversații lungi, acestea pot fi ușor omise sau pierdute între mesaje. Pentru documente, folosiți spațiul comun agreat; pentru clarificări, folosiți e-mailul sau o platformă de colaborare.

Formulați întrebările și răspunsurile cât mai concret. În loc de „Verificați plata aceasta”, transmiteți data, suma, furnizorul și explicația. În loc de „Lipsește o factură”, cabinetul poate preciza furnizorul, tranzacția și documentul necesar.

Stabiliți și o regulă pentru documentele sosite după termen. Cabinetul trebuie să analizeze dacă acestea afectează declarațiile, raportarea sau perioada contabilă deja închisă. Nu presupuneți că un document întârziat poate fi inclus automat fără consecințe; tratamentul depinde de natura tranzacției și de situația fiscală a firmei.

Indicatori utili pentru evaluarea procesului

Nu este nevoie de un sistem complicat pentru a afla dacă fluxul funcționează. Urmăriți lunar câțiva indicatori ușor de calculat și discutați rezultatele cu cabinetul.

Dacă numărul clarificărilor crește lunar, analizați cauza. Poate lipsesc rapoarte de la un procesator de plăți, poate persoana responsabilă nu are acces la toate documentele sau poate firma emite facturi din mai multe sisteme fără centralizare. Corectați cauza, nu doar efectul.

Greșeli frecvente de evitat

Predarea documentelor în ultima zi rămâne una dintre cele mai comune greșeli. Această practică lasă prea puțin timp pentru verificări și crește riscul de raportări incomplete. Este mai util să transmiteți documentele continuu și să păstrați finalul de lună pentru controlul ultimei liste de verificare.

Evitați și ideea că extrasul bancar este suficient pentru toate plățile. Extrasul arată că banii au plecat sau au intrat în cont, dar nu justifică întotdeauna scopul economic al tranzacției. Contractele, facturile, ordinele de plată, deconturile și explicațiile interne completează informația necesară.

Nu modificați facturi sau documente după ce le-ați predat fără să informați cabinetul. Dacă anulați o factură, emiteți o corecție sau primiți un document nou, transmiteți imediat schimbarea. Comunicarea la timp ajută cabinetul să actualizeze evidențele înainte de pregătirea raportărilor și declarațiilor.

O închidere de lună organizată se construiește prin pași repetați: documente colectate la timp, responsabilități clare, clarificări centralizate și raportări analizate. Începeți cu un calendar simplu și cu un checklist agreat împreună cu cabinetul, apoi ajustați procedura după primele două sau trei luni de aplicare. Pentru decizii fiscale sau contabile cu impact ridicat, solicitați întotdeauna recomandarea unui expert contabil sau consultant fiscal autorizat.

Cu exporturi de peste 3 miliarde de euro în zece ani, compania ilustrează contribuția industriei de prelucrare a lemnului la balanța comercială a României și rolul Brașovului în această industrie.

Industria de prelucrare a lemnului se numără printre sectoarele care contribuie pozitiv la balanța comercială a României, iar Brașovul ocupă un loc important pe această hartă industrială. Kronospan operează aici o unitate de producție de plăci OSB, integrată în activitatea companiei din România, ale cărei produse ajung pe piețe din Europa, Asia, Africa, America și Australia.

Un material publicat recent de Profit.ro arată că industria de prelucrare a lemnului ajută România să exporte mai mult și să importe mai puțin. Pentru o zonă cu tradiție industrială precum Brașovul, exporturile înseamnă activitate pentru fabricile locale, locuri de muncă, comenzi pentru furnizori și venituri care se întorc în economia locală.

Un exemplu relevant este Kronospan România, care operează o fabrică și la Brașov. La nivelul activității sale din România, compania exportă produse în peste 75 de țări, iar valoarea cumulată a exporturilor din ultimii zece ani depășește 3 miliarde de euro. Aceste rezultate arată că produsele fabricate în România sunt competitive și căutate pe piețe cu cerințe și standarde diferite.

Relațiile construite pe termen lung reprezintă una dintre bazele acestei performanțe. Kronospan lucrează cu parteneri care cumpără produse din România încă din 2001, inclusiv din țări precum Egipt și Japonia.

„Avem clienți cu tradiție, care cumpără de la noi încă din 2001, inclusiv din țări precum Egipt sau Japonia. Produsele realizate în România ajung și pe piețe mai îndepărtate, precum Madagascar. Activitatea de export este susținută de o echipă extinsă, cu colegi în Australia, Nigeria, China, Egipt și Japonia. Fiecare piață are propriile exigențe și standarde, iar pentru fiecare dintre acestea avem certificările și produsele care răspund cerințelor specifice”, declară Mircea Nedelea, Directorul de Vânzări al Kronospan Trading.

Această extindere geografică presupune adaptarea produselor la cerințe tehnice, standarde și certificări diferite. Exporturile nu se bazează astfel doar pe capacitatea de producție, ci și pe cunoașterea fiecărei piețe, pe relațiile comerciale construite în timp și pe capacitatea companiei de a livra produse conforme cu cerințele clienților.

Brașov, parte a unei industrii care aduce bani în economia României

Importanța activității industriale de la Brașov trebuie privită și în contextul mai larg al industriei românești de prelucrare a lemnului. Conform analizei amintite, industria lemnului și cea a mobilei au exportat împreună produse în valoare de 4,25 miliarde de euro în 2024, aproximativ dublul importurilor, generând un excedent comercial de circa 2 miliarde de euro.

Datele UN Comtrade incluse în analiză indică exporturi românești de lemn și articole din lemn în valoare de 1,941 miliarde de dolari în 2024. Dintre acestea, exporturile de plăci aglomerate au avut o valoare de 475 de milioane de dolari, iar cele de plăci fibrolemnoase, de 165 de milioane de dolari. În 2023, România s-a situat pe locul al patrulea la nivel mondial între exportatorii de plăci aglomerate.

Dincolo de aceste cifre, exportul produselor prelucrate în România înseamnă valoare adăugată creată în țară. Înainte de a ajunge la clienții externi, produsele trec prin procese industriale, controlul calității, certificare și logistică, activități care susțin locuri de muncă și servicii specializate.

Pentru Brașov, activitatea Kronospan conectează economia locală la circuite comerciale internaționale. Fabrica locală produce plăci OSB, utilizate în construcții și alte aplicații, iar activitatea sa susține producția industrială, logistica, serviciile specializate și competențele tehnice din zonă. În același timp, relațiile comerciale dezvoltate de companie pe piețele externe confirmă competitivitatea produselor fabricate în România.

Industria are nevoie de predictibilitate și de o imagine bazată pe date

Performanța la export nu elimină însă dificultățile cu care se confruntă industria. Analiza amintită mai sus semnalează birocrația, accesul dificil la materia primă, suprareglementarea și lipsa predictibilității drept obstacole care pot afecta competitivitatea companiilor românești. În același timp, o percepție publică negativă asupra întregului sector poate afecta reputația producătorilor inclusiv pe piețele externe.

Datele economice arată că industria de prelucrare transformă lemnul în produse cu valoare adăugată, exporturi, locuri de muncă și venituri pentru comunitățile locale. Exemplul Kronospan România arată concret cum o capacitate industrială dezvoltată la Brașov poate fi conectată la piețe internaționale și poate susține relații comerciale construite pe termen lung.

Cu exporturi cumulate de peste 3 miliarde de euro în zece ani și o prezență comercială extinsă la nivel global, activitatea Kronospan plasează și Brașovul pe harta industriei românești de prelucrare a lemnului. Contribuția poate fi măsurată nu doar prin valoarea produselor exportate la nivelul companiei, ci și prin legătura dintre producția locală, furnizori, servicii specializate și piețele internaționale.

În 2027, alegerea unui program de facturare ține mai puțin de aspectul facturii și mai mult de ce se întâmplă cu ea după emitere. Pentru un IMM, opțiunile se împart în trei categorii: programe de facturare, programe de contabilitate și sisteme ERP. Un program de facturare emite și transmite documente, unul de contabilitate le înregistrează, iar un ERP leagă facturarea de stocuri, plăți, cashflow și raportare.

Diferența contează într-un an în care fiecare factură trece prin RO e-Factura, apare în SAF-T și influențează decontul de TVA. O alegere potrivită reduce munca dublă dintre aplicații, iar una nepotrivită o mută doar dintr-un fișier în altul. Ghidul de mai jos compară cele trei categorii și criteriile după care alegi între ele.

Ce diferență există între un program de facturare, unul de contabilitate și un ERP?

Un program de facturare emite facturi, proforme și avize și le transmite în SPV, dar se oprește, de regulă, la document. Un program de contabilitate înregistrează documentele în conturi, generează balanța și declarațiile, însă lucrează pe date introduse sau importate din alte aplicații. Un sistem ERP reunește facturarea, gestiunea, achizițiile, cashflow-ul și raportarea în aceeași bază de date.

Pe scurt, cele trei categorii acoperă:
• programul de facturare, cu emiterea documentelor și transmiterea în RO e-Factura;
• programul de contabilitate, cu înregistrările contabile, balanța și declarațiile fiscale;
• sistemul ERP, cu fluxul complet, de la ofertă și stoc la încasare, cashflow și rapoarte.

Pentru o firmă cu câteva facturi pe lună, un program simplu de facturare poate acoperi nevoia de bază. Pe măsură ce apar stocuri, furnizori, mai multe conturi bancare și termene de plată, aceeași informație ajunge introdusă de mai multe ori, în aplicații diferite. Din această dublare apar diferențele dintre factură, extras și contabilitate.

Ce avantaje are un ERP față de un program de facturare?

Avantajul central al unui ERP este că o singură operațiune actualizează toate zonele afectate de ea. Factura emisă descarcă stocul, apare la încasări și intră în cashflow-ul previzionat, iar factura primită de la furnizor ajunge direct în achiziții și în gestiune. Rezultatul se vede în mai puține reintroduceri de date și în rapoarte disponibile fără exporturi în Excel.

Un ERP se adaptează și la specificul fiecărui domeniu, de la producție și distribuție până la servicii. Un ERP pentru companii de construcții de la QuickFin.erp, de exemplu, urmărește bugetele, contractele, costurile cu materialele și plățile pentru fiecare proiect. Într-un program de facturare clasic, aceeași urmărire înseamnă tabele separate și verificări manuale.

Ce cerințe trebuie să acopere un program de facturare în 2027?

În 2027, un program de facturare trebuie să transmită facturile în RO e-Factura în 5 zile lucrătoare de la emitere și să păstreze XML-urile validate, care reprezintă exemplarul original al facturii. Datele lui ajung apoi în SAF-T, în declarația 394 și în decontul de TVA, pe care ANAF îl compară cu decontul precompletat RO e-TVA. Orice diferență dintre aceste surse cere explicații.

Criteriile minime de verificat în 2027 sunt:
• transmiterea automată în SPV și urmărirea statusului fiecărei facturi;
• arhivarea XML-urilor validate;
• preluarea automată a facturilor primite din SPV;
• legătura cu încasările și cu reconcilierea bancară;
• compatibilitatea cu standardul european EN 16931, obligatoriu prin pachetul ViDA pentru facturile B2B intracomunitare din 2030.

Un ERP acoperă aceste cerințe din același flux, fără exporturi între aplicații. Un program izolat de facturare le acoperă doar parțial, iar restul muncii revine contabilului sau antreprenorului la închiderea de lună.

Unde se încadrează QuickFin.erp?

QuickFin.erp se încadrează în categoria sistemelor ERP construite pentru firmele din România, cu facturare, e-Factura integrată cu SPV, gestiune, achiziții și cashflow în același cont. Platforma folosește agenți AI pentru sarcini concrete: reconcilierea bancară pornită de la extrasul în format PDF, procesarea facturilor primite din SPV și răspunsuri la întrebări despre datele financiare ale firmei.

Pentru facturarea zilnică, programul de facturare cu agenți AI QuickFin ERP emite facturi, proforme și facturi storno, le transmite automat în SPV și arată statusul fiecăreia în listă.

Stocul se descarcă la emitere, notele contabile se generează automat, iar cashflow-ul previzionat se actualizează la fiecare document. Planul Lite Starter pornește de la 4,99 € pe lună plus TVA, iar planurile superioare adaugă gestiune, producție și contabilitate completă.

În 2027, un program de facturare rămâne suficient pentru activitățile foarte simple, însă firmele cu stocuri, furnizori și termene de plată câștigă mai mult dintr-un ERP care leagă documentele de bani și de raportare. QuickFin.erp oferă 30 de zile gratuite pe orice plan și 365 de zile gratuite pentru firmele înființate în ultimele 12 luni. Testează platforma pe datele firmei tale și compară rezultatul cu fluxul actual.

Te-ai mutat într-o locuință nouă, ai eliberat camera în care până acum ținea biroul sau pur și simplu nu te mai regăsești în dormitorul de acum? Amenajarea unei camere de la zero pare la început copleșitoare, dar devine simplă dacă o iei în ordinea firească: întâi pereții, apoi podeaua, apoi patul și, la final, detaliile. Fiecare etapă influențează următoarea, așa că merită gândite împreună. La Leroy Merlin găsești soluții pentru toate aceste etape, plus idei care te ajută să vezi cum se leagă între ele.

Stabilește atmosfera înainte de orice cumpărătură

Înainte să alegi materiale, decide ce vrei să simți când intri în cameră. Un dormitor în nuanțe calde, de bej, teracotă sau verde salvie, transmite liniște, iar unul în tonuri reci, de gri sau albastru, pare mai aerisit. Pentru o cameră mică, culorile deschise o fac să pară mai mare. Alege două-trei culori de bază și păstrează-le pe tot parcursul proiectului. Notează și dimensiunile camerei, poziția ferestrei și a prizelor, pentru că de ele depinde unde va sta patul.

Pereții, fundalul întregii camere

Vopseaua rămâne varianta cea mai simplă, dar un tapet ales cu grijă poate da caracter întregii încăperi. O idee des folosită este peretele de accent din spatele patului: restul camerei rămâne într-o culoare neutră, iar un model floral, geometric sau cu textură aduce personalitate fără să încarce spațiul. Tapetul pe suport de vlies se montează mai ușor, pentru că adezivul se aplică direct pe perete, iar cel din vinil rezistă mai bine la ștergere. Calculează numărul de role în funcție de înălțimea peretelui și de raportul modelului și pregătește suprafața, care trebuie să fie netedă și uscată.

Podeaua, confort la fiecare pas

Dormitorul este camera în care umbli cel mai des desculț, așa că senzația de sub picioare contează. Dacă îți dorești căldură și liniște, mocheta este o alegere potrivită: este moale, reduce zgomotul pașilor și ecoul din cameră și păstrează mai bine căldura decât o pardoseală rece. Pentru dormitor, alege un fir mai des, care rămâne plăcut la atingere și se uzează mai greu, iar dacă ai încălzire în pardoseală, verifică dacă modelul este compatibil cu ea. Aspiratul regulat o păstrează curată și îi prelungește viața.

Patul, piesa centrală

Odată stabiliți pereții și podeaua, patul își găsește locul firesc. Ideal este să ai acces din ambele părți, cu cel puțin 60 de centimetri liberi, iar tăblia să stea lipită de peretele de accent. Dimensiunea lui o alegi în funcție de cameră și de câte persoane dorm în el.

Când compari modelele de saltele pat, pornește de la dimensiunile exacte ale somierei, pentru că o saltea mai mică sau mai mare decât cadrul se deformează în timp. Uită-te apoi la materiale, de la spumă la arcuri independente, și la husă: una detașabilă și lavabilă îți ușurează mult întreținerea. După despachetare, lasă salteaua câteva ore să se aerisească și să-și recapete forma înainte să o folosești.

Detaliile care fac camera a ta

Ultima etapă este cea mai plăcută: perdelele care filtrează lumina dimineții, o oglindă, câteva rafturi și textilele care leagă culorile alese la început. Nu uita de lumină: o sursă principală pe tavan, câte o veioză de fiecare parte a patului și, eventual, o bandă discretă de lumină caldă în spatele tăbliei schimbă complet atmosfera serii. La Leroy Merlin găsești, în același loc, tapet, pardoseli, saltele și decorațiuni, așa că poți gândi camera ca pe un întreg și poți păstra stilul de la un capăt la altul. Iar dacă vrei să vezi materialele înainte să te decizi, magazinul este locul potrivit să le compari.

Un dormitor amenajat de la zero este o ocazie rară să construiești exact spațiul de care ai nevoie. Ia deciziile pe rând, păstrează-te în paleta aleasă și nu te grăbi la detalii. Rezultatul va fi o cameră în care te întorci cu plăcere în fiecare seară.

Mănânci echilibrat, mergi regulat la sală, ai grijă la somn, iar greutatea ta pare stabilă. Totuși, abdomenul inferior, flancurile, coapsele sau brațele par să nu se schimbe în ritmul în care ai vrea. Situația este frecventă și nu însemnă că regimul alimentar sau că antrenamentele tale nu funcționează.

Corpul nu elimină grăsimea uniform. Unele zone răspund mai lent la deficitul caloric, iar altele păstrează depozite subcutanate chiar și după ce ai obținut o greutate apropiată de cea dorită. Iată ce înseamnă grăsimea localizată rezistentă, care sunt cauzele posibile și ce opțiuni medicale pot exista după ce ai construit obiceiuri sănătoase.

Ce înseamnă grăsimea localizată rezistentă la dietă și sport?

Expresia „grăsime rezistentă” descrie, de regulă, depozite de țesut adipos care rămân vizibile în anumite regiuni ale corpului, deși ai slăbit sau urmezi consecvent un program de mișcare. Nu există un tip separat de grăsime pe care dieta și sportul să nu îl poată influența deloc. Mai degrabă, organismul mobilizează mai greu energia stocată în anumite zone, precum abdomenul inferior, talia, flancurile, coapsele, partea posterioară a brațelor sau zona submentală.

Poți suspecta un depozit localizat dacă hainele devin mai largi în anumite zone, dar continuă să fie strâmte în altele. Această situație nu confirmă o indicație pentru vreo procedură, dar merită discutată cu un medic dacă te preocupă. Când depozitele rămân clar delimitate, chiar și după luni de alimentație echilibrată și mișcare constantă, liposucția poate fi una dintre soluțiile medicale discutate pentru remodelarea zonelor respective.

Dacă apar umflături recente, asimetrie pronunțată, modificări rapide ale formei corpului sau sensibilitate locală, programează un consult, pentru că aceste semne pot necesita o evaluare diferită de cea estetică.

Ce să faci când problema nu este doar grăsimea, ci și pielea în exces?

Uneori, abdomenul rămâne proeminent sau lipsit de fermitate din alte motive decât grăsimea localizată. După sarcină sau după o scădere mare în greutate, pot apărea exces de piele, laxitate cutanată și diastază abdominală, adică depărtarea mușchilor drepți abdominali.

În astfel de situații, liposucția are anumite limite, mai exact nu îndepărtează un exces mare de piele și nu corectează diastaza. Poți analiza împreună cu chirurgul beneficiile operației de abdominoplastie, o procedură care îndepărtează pielea în exces și poate corecta diastaza, atunci când există indicație medicală pentru asta. Consultația ar trebui să includă și discuția despre cicatrici, recuperare, controale și activitățile pe care le vei relua gradual.

Un abdomen mărit nu reprezintă automat o indicație pentru liposucție sau abdominoplastie. Balonarea, grăsimea viscerală, postura și laxitatea pielii pot contribui separat sau împreună, iar examinarea clinică ajută medicul să diferențieze aceste situații.

De ce apar depozitele adipoase persistente, chiar și cu un stil de viață sănătos?

Distribuția țesutului adipos diferă de la o persoană la alta. Două persoane cu aceeași greutate, înălțime și rutină sportivă pot avea forme corporale diferite, din câteva motive:

Discută cu medicul de familie dacă observi oboseală persistentă sau schimbări rapide în greutate, pentru a exclude alte cauze medicale.

De ce abdomenele nu elimină grăsimea de pe burtă?

Exercițiile abdominale întăresc musculatura, dar nu forțează organismul să ardă grăsimea exact din zona antrenată. Acest fenomen poartă numele de „slăbire localizată”, iar literatura de specialitate nu îl susține ca efect obținut prin exerciții direcționate pe o singură zonă. Sportul rămâne, totuși, esențial pentru sănătate: crește consumul energetic total, păstrează masa musculară și reduce riscul de recâștigare a kilogramelor, dar nu poate controla ordinea în care organismul folosește rezervele de energie sau îndepărta excesul de piele.

Cum verifici dacă stagnarea este reală, înainte de un consult?

Înainte să iei în calcul o soluție de remodelare corporală, analizează-ți obiceiurile. Un checklist simplu te poate ajuta:

Dacă bifezi majoritatea punctelor și depozitele persistă, o discuție cu un chirurg plastician te poate ajuta să înțelegi ce opțiuni sunt realiste pentru corpul tău.

Ce merită să reții înainte de a lua o decizie?

Grăsimea localizată rezistentă apare frecvent dintr-o combinație de factori ce țin de genetică, hormoni, structură corporală și adaptări normale după slăbire. Alimentația echilibrată, somnul și mișcarea rămân baza menținerii sănătății, dar nu pot direcționa slăbirea către o singură zonă.

Dacă ai o greutate stabilă și observi depozite persistente, discută cu un specialist despre opțiunile potrivite pentru tine. Un specialist în chirurgie plastică îți poate explica la ce rezultate realiste te poți aștepta.

Disclaimer: Acest articol are un scop informativ și nu înlocuiește consultul medical de specialitate.

Surse de informare:

c2cfb2d6b1281b9b34bd8299ec5dc780.jpgDr. med. Priv. Mihai Chertif M.D.

Chirurgie plastică și estetică

Administrator Clinica Cosmedica Baia Mare

www.cosmedica.ro

https://www.instagram.com/clinica.cosm

Pregătești cârnați după tăierea porcului, faci chiftele pentru familie sau procesezi carne pentru o pensiune? Înainte să alegi o mașină de tocat, merită să estimezi realist cât poți lucra într-o oră. Cifra de pe cutie arată de regulă randamentul obținut în condiții bune: carne rece, bucăți potrivite, sită curată și motor folosit corect.

În gospodărie, timpul real include pregătirea cărnii, alimentarea aparatului, schimbarea sitei și curățarea pieselor. Următorii pași te ajută să alegi o capacitate potrivită, fără să plătești pentru un aparat prea mare sau să forțezi unul prea mic.

1. Înțelege ce arată capacitatea în kg/oră

Producătorii exprimă capacitatea prin cantitatea de carne pe care mașina o poate toca într-o oră de funcționare. Folosește această valoare ca punct de plecare, nu ca promisiune fixă. De exemplu, un aparat cotat la 100 kg/oră poate procesa aproximativ 60–75 kg într-o oră în care incluzi pauzele și manipularea cărnii.

Verifică și cât timp poate funcționa motorul fără oprire. Un model care lucrează 30 de minute, apoi are nevoie de o pauză scurtă, poate susține un ritm mai bun decât unul care se încălzește după 10 minute. Pentru rezultate stabile, citește instrucțiunile privind pauzele recomandate de producător.

2. Alege tipul de mașină după cantitatea de carne

Fiecare gospodărie lucrează în alt ritm. Dacă toci de două ori pe an câteva kilograme pentru sarmale sau chiftele, nu ai aceleași nevoi ca o fermă familială care pregătește 100 kg de carne într-o zi.

Tip mașină de tocat Randament realist orientativ Potrivită pentru
Manuală 5–15 kg/oră Cantități mici, utilizare ocazională
Electrică de uz casnic 15–60 kg/oră Gospodării și preparate pentru familie
Semiprofesională 60–150 kg/oră Ferme familiale, pensiuni, loturi mari
Profesională 150–500+ kg/oră Măcelării și procesare frecventă

O mașină manuală te ajută la 2–5 kg de carne, mai ales dacă lucrezi fără acces la electricitate. Pentru un lot de 20–30 kg de cârnați, o mașină electrică bine construită îți reduce efortul și păstrează un ritm constant.

Modelele semiprofesionale au de obicei componente metalice, tavă mai mare și motor pregătit pentru sesiuni mai lungi. Dacă administrezi o mică fermă, o pensiune sau vinzi produse pregătite legal, acest tip de aparat oferă un raport corect între preț, putere și ritm de lucru.

3. Pregătește carnea pentru un randament bun

Carnea rece trece mai ușor prin melc și sită. Pune bucățile la frigider înainte de lucru, iar dacă sunt moi, lasă-le 20–30 de minute la congelator. Nu le îngheța complet: carnea trebuie să fie fermă la exterior, dar ușor de tăiat cu cuțitul.

Taie carnea în cuburi care intră lejer în gura de alimentare. Îndepărtează oasele, cartilajele tari, pielițele groase și tendoanele mari. Aceste resturi pot bloca mecanismul sau pot uza cuțitul. Folosește împingătorul aparatului, nu degetele și nici coada unui cuțit.

Sita influențează atât viteza, cât și textura. O sită cu găuri de 6–8 mm merge bine pentru cârnați rustici și chiftele. Pentru umpluturi mai fine, poți toca apoi printr-o sită de 3–4,5 mm, dar timpul de lucru crește. La cârnați, păstrează și grăsimea rece; ea ajută compoziția să rămână suculentă după gătire.

4. Verifică piesele care influențează tocarea

Motorul contează, însă cuțitul, sita, melcul și angrenajele decid cum se comportă aparatul după mai multe utilizări. Un cuțit tocit nu taie curat, ci împinge carnea spre sită. Vei observa că aparatul se mișcă greu, carnea se încălzește și ies fibre neuniforme.

Montează cuțitul cu partea tăietoare spre sită și verifică dacă sita stă dreaptă. Spală piesele imediat după lucru, usucă-le complet și păstrează-le într-un loc ferit de umezeală. Pentru gospodării care caută aparate și accesorii pentru prepararea alimentelor, poți compara echipamentele disponibile aici.

După tocare, umple rapid mațele cât compoziția este rece. Pentru loturi mai mari, mașinile de umplut cârnați ajută la obținerea unor cârnați uniformi și reduc timpul petrecut cu umplerea manuală.

5. Calculează capacitatea necesară

Împarte cantitatea totală de carne la timpul în care vrei să termini lucrarea. Apoi alege o mașină cu o capacitate declarată mai mare decât rezultatul obținut, deoarece vei avea pauze pentru curățare și reîncărcare.

De exemplu:

Nu alege strict după cea mai mare cifră afișată. Uită-te la materiale, disponibilitatea pieselor de schimb și cât de simplu cureți aparatul după fiecare lot.

6. Află ce înseamnă nr. 12, nr. 22 și nr. 32

Aceste numere arată dimensiunea capului de tocare și a componentelor compatibile. Nr. 12 se potrivește pentru folosire ocazională în gospodărie. Nr. 22 oferă un ritm bun pentru familii mari și ferme mici. Nr. 32 se adresează activităților cu volum ridicat, unde ai spațiu suficient și lucrezi frecvent.

Nu presupune că un număr mai mare garantează automat un rezultat mai bun. Un nr. 22 cu motor solid, cuțit bun și angrenaje rezistente poate lucra mai eficient decât un nr. 32 slab construit.

7. Evită greșelile care opresc lucrul

Nu introduce carne caldă, oase sau bucăți prea mari dacă manualul nu permite acest lucru. Oprește aparatul dacă auzi zgomote neobișnuite, simți miros de motor încins sau observi că sita se umple rapid. Curăță piesele, verifică montajul și lasă motorul să se răcească.

Alege aparatul după cel mai mare lot pe care îl pregătești într-un an. Pregătește carnea din timp, lucrează în porții mici și testează întâi textura pe 500 g de compoziție. Astfel poți ajusta sarea, condimentele și sita înainte să pregătești întregul lot de cârnați.

Capacitatea potrivită a unei mașini de tocat carne depinde de cantitatea procesată, frecvența utilizării și timpul disponibil. Compară randamentul declarat cu durata de funcționare recomandată și ia în calcul pregătirea cărnii, pauzele și igienizarea. Astfel, poți alege un aparat care susține ritmul de lucru al gospodăriei sau al micii afaceri.

Geamurile aburite dimineața, pervazurile ude și petele din colțurile pereților apar frecvent în locuințe odată cu răcirea vremii. Un strat fin de condens poate fi normal după o noapte rece, însă picăturile care curg zilnic pe sticlă arată că aerul din casă reține prea mulți vapori. Iată șase măsuri practice care reduc umezeala și ajută la păstrarea unui mediu mai confortabil pentru familie.

1. Măsoară umiditatea și identifică tipul de condens

Condensul apare când aerul cald și umed din interior atinge o suprafață rece, cum este geamul iarna. Vaporii ajung la „punctul de rouă”, adică la temperatura la care se transformă în picături de apă. Ferestrele nu produc umezeala, însă o fac vizibilă.

Înainte să schimbi garnituri sau să investești în aparate, verifică unde apare condensul. Situațiile diferă și cer soluții diferite:

Folosește un higrometru, un dispozitiv simplu care arată umiditatea relativă din încăpere. Așază-l la distanță de calorifer, fereastră, aragaz sau baie, deoarece aceste zone pot modifica temporar valoarea afișată. Multe locuințe se simt confortabil la o umiditate între 40% și 60%. Iarna, dacă geamurile se udă frecvent, urmărește valori apropiate de 40-50%.

Verifică higrometrul dimineața în dormitor, după duș și după ce gătești. Dacă valoarea sare constant peste 60%, ai un indiciu clar că trebuie să reduci vaporii din aer.

2. Aerisește scurt, complet și la momentele potrivite

Mulți proprietari țin geamul rabatat ore întregi, cu intenția de a usca aerul. Metoda răcește pereții, tâmplăria și podeaua, iar încăperea are nevoie apoi de mai mult timp pentru a reveni la o temperatură confortabilă. Pereții reci pot favoriza apariția condensului, mai ales în apartamentele cu izolație modestă.

Deschide ferestrele larg timp de 5-10 minute, de două sau trei ori pe zi. Dacă poți crea curent între camere, schimbul de aer devine mai rapid. Aerul rece de afară conține, de regulă, mai puțini vapori decât aerul din casă. După ce intră și se încălzește, poate prelua umezeala din încăpere.

Acordă atenție momentelor care cresc umiditatea:

Aerisirea ajută mult, însă poate să nu fie suficientă într-un apartament de parter, într-o baie fără geam sau într-o cameră unde se usucă rufe. În astfel de situații, un dezumidificator camera poate menține umiditatea la valoarea setată, fără să fie nevoie să răcești locuința prin aerisiri repetate.

3. Redu umezeala produsă în baie, bucătărie și la uscarea rufelor

Într-o locuință locuită de o familie, vaporii se acumulează repede. Respirația din timpul nopții, un duș fierbinte, fierberea apei și rufele întinse în casă pot ridica umiditatea într-un interval scurt. Într-un dormitor mic, cu ușa închisă, două persoane pot produce suficienți vapori peste noapte cât să apară picături pe geam dimineața.

În baie, pornește ventilatorul înainte de duș, dacă ai unul, și lasă-l activ după terminare. Șterge apa rămasă pe cabina de duș, faianță și baterii. Această rutină reduce cantitatea de apă care se evaporă treptat în următoarele ore. Verifică și robinetele, sifonul de pardoseală sau rezervorul toaletei: o pierdere mică, dar constantă, menține umezeala ridicată.

În bucătărie, pornește hota de la începutul preparării mâncării și acoperă oalele. Fierberea fără capac eliberează rapid vapori, mai ales în apartamentele cu bucătărie deschisă spre living. Curăță periodic filtrele hotei, deoarece grăsimea acumulată scade capacitatea de evacuare.

Rufele uscate pe calorifer sau pe un suport amplasat în sufragerie pot elibera câțiva litri de apă în aer. Dacă nu ai balcon, curte sau uscător de rufe, limitează uscarea la o singură cameră. Închide ușa, ține geamul închis cât timp funcționează aparatul de control al umidității și verifică periodic rezervorul. Hainele se pot usca mai repede, iar vaporii nu ajung în toate camerele.

4. Păstrează o temperatură stabilă și lasă aerul cald să circule

Condensul se formează mai ușor pe sticla rece. De aceea, oprirea completă a căldurii peste noapte poate agrava problema, mai ales în camerele orientate spre nord sau în apartamentele de la ultimul etaj. Dimineața, aerul se încălzește mai repede decât geamul, iar picăturile apar înainte ca suprafața sticlei să ajungă la o temperatură mai ridicată.

Menține o temperatură relativ constantă, cu o diferență moderată între zi și noapte. Pentru multe familii, reducerea temperaturii cu 1-2 grade noaptea este mai practică decât oprirea totală a încălzirii.

Verifică și zona din jurul ferestrei. Draperiile lungi, perdelele groase sau mobilierul lipit de calorifer pot opri circulația aerului cald către geam. Lasă spațiu între calorifer și textile, iar dacă ai pervazuri foarte late, evită să le încarci cu ghivece mari sau obiecte decorative care blochează fluxul de aer.

Dulapurile masive amplasate lângă pereții exteriori merită și ele atenție. Lasă câțiva centimetri între mobilă și perete, astfel încât aerul să circule. Dacă observi miros de umezeală sau puncte negre în spatele dulapului, mută piesa de mobilier, curăță zona și verifică umiditatea din încăpere câteva zile la rând.

5. Verifică ferestrele, garniturile și zonele reci din locuință

Dacă higrometrul arată valori normale, dar geamurile continuă să se ude, fereastra poate avea o problemă de etanșare, reglaj sau izolație. În timp, garniturile se pot turti, crăpa ori desprinde, iar feroneria poate necesita ajustare. Aerul rece pătrunde pe lângă ramă și răcește excesiv marginea geamului.

Poți face câteva verificări simple acasă. Privește cu atenție garniturile și observă dacă există porțiuni desprinse. Verifică siliconul din jurul ramei și caută urme de apă pe glafuri. În zilele cu vânt, apropie palma de marginile ferestrei, fără să atingi sticla; uneori poți simți curenți reci care indică o etanșare slabă.

Pentru rezultate stabile, cheamă un specialist dacă observi una dintre aceste situații:

Petele care se accentuează după ploaie pot indica infiltrații, nu condens. Infiltrația cere o intervenție asupra fațadei, acoperișului, glafurilor sau instalațiilor, în funcție de sursă. Ștergerea geamului ori reducerea umidității din casă nu rezolvă această problemă.

6. Acționează rapid dacă apar mucegaiul și mirosul de umezeală

Condensul repetat poate afecta tâmplăria, vopseaua lavabilă, pervazurile și finisajele. În timp, umezeala favorizează mucegaiul, care apare frecvent în colțurile camerelor, după dulapuri, pe pereții exteriori sau în jurul ferestrelor. Pentru părinții cu copii mici, merită să urmărească din timp aceste zone, deoarece aerul încărcat și mirosul persistent pot crea disconfort în locuință.

Dacă geamurile sunt deja ude, șterge apa de pe sticlă, ramă și pervaz cu o lavetă absorbantă. Nu lăsa apa să pătrundă în rosturile tâmplăriei sau în tencuială. Apoi aerisește scurt și identifică sursa: rufe, duș, gătit, plante multe, acvariu, umidificator folosit prea des sau o posibilă pierdere de apă.

Curăță petele mici de mucegai cu produse potrivite pentru suprafața respectivă și poartă mănuși. Aerisește încăperea în timpul curățării. Dacă petele reapar după câteva săptămâni, se extind sau vin însoțite de tencuială umedă, cere o evaluare tehnică. Problema poate ține de punți termice, infiltrații sau ventilație insuficientă.

Pentru o rutină simplă, urmărește timp de o săptămână umiditatea din camerele cu probleme, aerisește după activitățile care produc vapori și menține o temperatură constantă. Aceste măsuri ajută geamurile să rămână mai uscate și reduc riscul ca umezeala să ajungă pe pereți.