Al-Qadisiyah, formație din prima ligă a Arabiei Saudite, a anunțat, pe contul oficial de Twitter, transferul atacantului Astrei, Denis Alibec. Internaținalul român a ajuns la un acord cu gruparea din Arabia Saudită, nou promovată în prima divizie, și va semna un contract pe doi ani cu un salariu stagional de aproape 1.500.000 de euro. Denis Alibec a fost convocat de către selecționerul Mirel Rădoi pentru cele trei partide pe care naționala României le dispută în luna octombrie.
PNL dizolvă toate organizaţiile care au obţinut sub 37% la alegerilor locale, începând cu cea de la municipiul Braşov. Consilierii cu probleme penale vor fi retraşi
Conducerea filialei judeţene a PNL Braşov a decis azi, într-o şedinţă la nivelul partidului, să dizolve toate organizaţiile care nu au obţinut media pe judeţ de 37%. Prima pe listă este organizaţia municipală PNL Braşov, condusă până acum de Adrian Oprică. Conducerea va fi preluată interimar de preşedintele filialei judeţen, Adrian Veştea, care va face reorganizarea.
Printre organizaţiile locale care nu au obţinut 37% sunt şi cele de la Codlea, Făgăraş, Săcele, Predeal, Zărneşti, Rupea sau Râşnov. La toate, cu excepţia celei de la Braşov, preşedinţi interimari sunt aceiaşi ca şi până acum.
Tot azi, PNL a decis să impună reguli de integritate tuturor aleşilor săi. Fiecare dintre cei care au fost aleşi consilieri locali în localităţile din judeţ, consilieri municipali sau consilieri judeţeni va trebui să dea o declaraţie de integritate din care să reiasă că nu a avut nicodată o condamnare penală.
„În momentul în care vom valida consilierii locali, municipali şi judeţeni, toţi colegii vor da o declaraţie de integritate că nu au avut nicio condamnarea. Voi fi foarte strict şi mă voi asigura că nimeni din cei care ajung acolo nu au probleme de ordin penal. Cei care sunt cercetaţi, am decis să nu poată candia la vreo funcţie publică de tipul vicepreşedinţi, viceprimari, preşedinţi de comisii în Consiliile locale sau Consiliul Judeţean. Vor rămâne simpli consilieri până la prima sentinţă. Au fost situaţii când au fost trimişi în judecată şi apoi achitaţi. Dar vă asigur că vom acţiona în consecinţă în momentul când va apărea o sentinţă pe portalul veunei instanţe.”, a declarat preşedintele Adrian Veştea.
61 de noi cazuri de COVID-19 la Brașov, 2086 în țară
61 de noi cazuri de COVID-19 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore la Brașov, în timp ce în țară a fost din nou trecut pragul de 2000 de infectări. Mai exact, 2086 de noi cazuri de COVID-19 au fost confirmate în România din 25.797 de teste prelucrate. La ATI, în toată țară sunt internați 557 de pacienți. La ultima raportate apar și 37 de decese. Este a doua zi cu peste 2000 de noi infectări, după recordul negru anunțat miercuri, când au fost înregistrate de 2158 de infectări.
Buletinul de presă:
Până astăzi, 1 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 129.658 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 103.994 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.086 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate
1. Alba 1884 54
2. Arad 2737 39
3. Argeș 5545 12
4. Bacău 4553 104
5. Bihor 3621 26
6. Bistrița-Năsăud 1524 13
7. Botoșani 1684 13
8. Brașov 6122 61
9. Brăila 2405 11
10. Buzău 2800 26
11. Caraș-Severin 1382 27
12. Călărași 846 16
13. Cluj 3500 104
14. Constanța 2972 122
15. Covasna 1241 8
16. Dâmbovița 4078 55
17. Dolj 2881 51
18. Galați 4335 58
19. Giurgiu 1140 27
20. Gorj 2000 21
21. Harghita 1030 31
22. Hunedoara 2382 34
23. Ialomița 1274 20
24. Iași 5151 133
25. Ilfov 3397 55
26. Maramureș 2107 35
27. Mehedinți 1430 4
28. Mureș 1894 31
29. Neamț 3259 41
30. Olt 1872 22
31. Prahova 5950 65
32. Satu Mare 728 23
33. Sălaj 743 14
34. Sibiu 2241 50
35. Suceava 6602 38
36. Teleorman 1352 88
37. Timiș 4050 86
38. Tulcea 912 26
39. Vaslui 3085 65
40. Vâlcea 2329 54
41. Vrancea 2722 22
42. Mun. București 17768 301
43. – 130 –
TOTAL 129.658 2.086
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 509 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.
Nr. Crt. JUDEȚ Probe pozitive la retestare
1 ALBA 15
2 ARAD 13
3 ARGEŞ 6
4 BACĂU 16
5 BIHOR 17
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD 2
7 BOTOŞANI 4
8 BRĂILA 12
9 BRAŞOV 32
10 BUZĂU 3
11 CĂLĂRAŞI 10
12 CARAŞ-SEVERIN 0
13 CLUJ 20
14 CONSTANŢA 2
15 COVASNA 0
16 DÂMBOVIŢA 10
17 DOLJ 6
18 GALAŢI 10
19 GIURGIU 5
20 GORJ 5
21 HARGHITA 4
22 HUNEDOARA 12
23 IALOMIŢA 0
24 IAŞI 66
25 MARAMUREŞ 6
26 MEHEDINŢI 4
27 MUREŞ 6
28 NEAMŢ 16
29 OLT 5
30 PRAHOVA 20
31 SĂLAJ 10
32 SATU MARE 7
33 SIBIU 19
34 SUCEAVA 34
35 TELEORMAN 1
36 TIMIŞ 20
37 TULCEA 3
38 VÂLCEA 7
39 VASLUI 7
40 VRANCEA 2
41 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 57
42 ILFOV 15
TOTAL 509
Până astăzi, 4.862 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 30.09.2020 (10:00) – 01.10.2020 (10:00) au fost înregistrate 37 de decese (28 bărbați și 9 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Brașov, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 11 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 decese la categoria de peste 80 de ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.617. Dintre acestea, 557 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.445.488 de teste. Dintre acestea 25.797 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 16.991 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.806 la cerere.
Pe teritoriul României, 8.169 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.497 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 22.844 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 2 persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.366 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 645 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 294 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 62.000 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatată, ieri, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.701 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.935 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 119 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 7 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 733 au fost declarați vindecați: 613 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
Scopul Legii mirosurilor: disconfortul olfactiv să nu afecteze sănătatea populaţiei şi mediul
Scopul principal al Legii mirosurilor nr. 123/2020, intrată în vigoare în luna iulie a acestui an, nu îl reprezintă amenzile cuprinse între 30.000 de lei pentru persoanele fizice și 80.000 de lei pentru cele juridice, care nu vor respecta noile reglementări, ci ideea că disconfortul olfactiv nu trebuie să afecteze sănătatea populaţiei şi mediul înconjurător. „Practic, noul act normativ emis de autorități are în vedere să ne scape de mirosurile emanate de haldele de gunoi, incineratoare, abatoare, stații de epurare sau fabrici, care până în prezent nu erau sancționate, pentru că emiteau în aer noxe peste limitele admise”, afirmă Bogdan Constantinescu, manager general BRAI CATA SRL.
Mii și mii de oameni reclamau mirosurile îngrozitoare care proveneau de la diferiți agenți economici. Cei care locuiesc la bloc se confruntă cu cele mai dificile situații, iar un caz aparte este reprezentat de cartierele mărginașe ale marilor orașe, unde nimeni nu respectă nimic în privința depozitării deșeurilor sau colectării separate și unde maldărele de gunoi, aruncate de multe ori direct de la fereastră sau de pe trotuar, peste gardul unui teren viran, au devenit adevărate focare de infecție.
Legea nr. 123/2020 modifică Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2005 privind protecția mediului și introduce un nou termen, cel de “disconfort olfactiv”, reprezentând „efectul generat de o activitate care poate avea impact asupra stării de sănătate a populaţiei şi a mediului, care se percepe subiectiv pe diferite scale de mirosuri sau se cuantifică obiectiv conform standardelor naţionale, europene şi internaţionale în vigoare.”
„Ce devine cel puțin hilar în privința noii legi este modalitatea în care familiile care locuiesc la bloc se vor putea adapta noilor reglementări. De ce? Pentru că potrivit actului normativ, gospodinele care produc miros de mâncare pe scara blocului ar putea fi amendate usturător. Iar acesta este unul din motivele care au creat o adevărată polemică, în ultimele luni, între instituțiile publice, cele private și cetățeni”, managerul companiei de salubritate care dezvoltă programe de colectare separată a deșeurilor în Brașov, Brăila, Timiș, Hunedoara, Giurgiu și Vâlcea.
Amenzile sunt de speriat, pentru persoanele fizice și juridice
Potrivit unui comunicat de presă emis de Asociația Română pentru Managementul Deșeurilor în vara acestui an – A.R.M.D. (organizație apolitică, profesională ce reunește cele mai mari companii din domeniul deșeurilor – salubritate, colectare, sortare, reciclare, tratare, depozitare), „introducerea în Legea protecției mediului a acestei noțiuni nu își are rostul deoarece va deschide o cutie a Pandorei, astfel încât fiecare cetățean, grupuri de cetățeni, organizații politice ori de altă natură vor putea să reclame pe oricine, aducând ca argument disconfortul olfactiv, care nu poate fi măsurat și care este diferit de la om la om. Orice reclamație este susținută de ceea ce simte sau pretinde că simte cel ori cei care reclamă.”
S-au impus astfel, mai multe întrebări, precum „Cine sunt cei ce măsoară nivelul și impactul mirosului pentru a elibera aceste documente?” sau „Nu pot fi cumva subiectivi?”.
Aceeași sursă preciza că întregul domeniu al managementului deșeurilor va fi profund afectat, mai ales că în multe zone s-a permis realizarea de construcții noi în apropierea depozitelor de deșeuri, cu toate că existau restricții stricte în legislație, în privința aceasta.
„Probleme ar putea apărea și în localitățile rurale unde, pe lângă gospodăriile tradiționale, care au și animale, au apărut vile sofisticate, ai căror proprietari sunt deranjați de mirosurile care fac parte din „avantajele” vieții la țară.
Chiar dacă scopul este sănătatea populației, nici amenzile pentru nerespectarea noilor reglementări nu sunt de neglijat, având în vedere că sunt cuprinse între 30.000 și 80.000 de lei, pentru persoane fizice, respectiv, juridice, care au obligații suplimentare prin această lege.
În situaţia în care prevenirea emisiilor de substanţe cu puternic impact olfactiv nu va fi posibilă din punct de vedere tehnic şi economic, titularul activităţii trebuie să ia toate măsurile necesare pentru reducerea emisiilor de miros astfel încât disconfortul olfactiv să nu afecteze sănătatea populaţiei şi mediul înconjurător”, a mai explicat managerul BRAI CATA SRL, Bogdan Constantinescu.
Câine pierdut în Răcădău. Răspunde la numele Puma. Se oferă recompensă
Câinele din imagine, un Pitbull, a fost pierdut în Brașov, în Răcădău – în zona Jepilor. Răspunde la numele Puma, este microcipat și poartă o zgardă roșie.
Cine are informații este rugat să sune la nr. de tel. 0722745050.
Se oferă recompensă!
Toate cele 14 paturi ATI COVID de la Brașov sunt ocupate
l În acest timp, Secţia modulară de ATI a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, care ar trebui să preia pacienţii cu forme grave şi severe de COVID, stă închisă de la inaugurare l Premierul Orban anunță acțiuni de control în toată țara din cauza Covid l Președintele Klaus Iohannis a spus că este posibil ca pe teritoriul României să fie reintroduse anumite restricții, acolo unde sunt multe cazuri de coronavirus, pentru că altfel „lucurile scapă de sub control”
Directoarea DSP Brașov, Andrea Neculau, a declarat, pentru G4Media.ro, că cele 14 paturi ATI COVID sunt ocupate în Brașov, dar că este în curs de extindere capacitatea, cu încă 14 paturi, care nu au fost operaționalizate până acum din lipsă de personal. Toate cele 28 de locuri sunt în secția modulară de la Brașov. De asemenea, mai sunt pregătite cu echipamente 5 paturi ATI la spitalul de Boli Infecțioase și se lucrează intensiv pentru creșterea capacității de Terapie Intensivă atât pentru bolnavii COVID, cât și pentru cei non-COVID, a mai precizat Neculau. Șefa DSP Brașov a menționat că în județ sunt 67 de medici ATI, însă mulți dintre ei lucrează în spitalele private.
La Brașov, noul spital modular ATI COVID e tot închis
Secţia modulară de ATI a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, care ar trebui să preia pacienţii cu forme grave şi severe de COVID, arătă impecabil de la inaugurarea sa de la sfârlitul lunii august. Amenjararea a fost finalizată, dotările erau puse la punct, Toate cele 28 de posturi (paturi) din secţie sunt complet echipate. urma să funcționeze în septembrie. Dar iată că rămâne ,,în țiplă,, și la începutul lui octombrie. Pentru că nu există personal. „Posturile respective – în număr de 68, au fost scoase la concurs. Din cele 68 de posturi aprobate de Consiliul Judeţean Braşov pentru mărirea schemei de personal a spitalului, şapte sunt pentru medici, 36 pentru asistente şi 24 pentru infirmiere. Până la rezolvarea acestei chetiuni vor mai trece în jur de două săptămâni, astfel că anunţata punere în funcţiune a secţiei modulare nu se va întâmpla decât pe la jumătatea lunii viitoare.”, declara dr. Cătălin Mişarcă, directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, în 28 august 2020. Astăzi este 1 octombrie 2020, a patra zi după alegeri.
2.158 de noi cazuri de COVID 19 au fost raportate ieri
Bilanțul atinge 127.572 de îmbonlnăviri de la începutul pandemiei. Este prima dată de la debutul pandemiei în România când bilanțul zilnic depășește 2.000 de îmbolnăviri. În ultima zi s-au înregistrat alte 33 de decese, iar la terapie intensivă sunt internați 550 de pacienți. Până ieri, au decedat 4.825 de persoane diagnosticate cu COVID-19. Peste 400 de noi cazuri de COVID-19 au fost raportate în București, dublu față de perioada de până acum. La Brașov situația a fost ieri mai clamă, raportându-se doar 31 de noi cazuri.
Klaus Iohannis spune că este posibil să se reimpună restricții în anumite localități
Într-o conferință de presă care a avut loc aseară la Palatul Cotroceni, președintele Klaus Iohannis a spus că este posibil ca pe teritoriul României să fie reintroduse anumite restricții, acolo unde sunt multe cazuri de coronavirus, pentru că altfel „lucrurile scapă de sub control”.
Președintele a spus că principalele măsuri care ar trebui luate ar trebui să fie cele individuale, reprezentate de mască, distanțare socială și igienă. „Măsurile care trebuie luate sunt cele individuale: mască, distanță, igienă. Dar sunt persoane care nu vor să respecte toate normele și trebuie intervenit. Eu nu îmi doresc să reintroducem restricții, dar e evident că în anumite localități și pe anumite segmente e posibil să se reintroducă anumite restricții,ă pentru c altfel lucrurile scapă de sub control. Repet, nu-mi doresc să introducem restricții, dar dacă numărul de infectări crește, e foarte posibil să se reintroducă local, regional anumite restricții”,a spus el.
Un al doilea val al pandemiei este imininent
„Opinia aproape unanimă a specialiştilor este că în Europa un al doilea val al pandemiei e imininent. Deja, cele mai multe ţări de pe continent înregistrează zilnic cifre îngrijorătoare. Nici la noi situaţia nu e mai bună. Chiar astăzi am avut un record negativ al infectărilor. E imperativ să facem toate eforturile pentru a inversa aceste trend ascendent şi de a menţine pandemia sub control”, a spus Iohannis.
De asemenea, Klaus Iohannis a mai spus că în condițiile în care un vaccin sau un tratament nu vor fi disponibile curând, trebuie găsite soluții pentru ca societatea și economia să rămână funcționale.
„Acest virus nu va dispărea prea curând şi în aceste condiţii până va fi disponibil vaccinul sau un tratament eficient, trebuie să găsim soluţii să avem o societate şi o economie funcţionale. E important ca sistemul medical românesc să nu fie copleşit”, a adăugat el.
Orban cere mai multe controale
Premierul Ludovic Orban anunță controale în toată țara pentru a se verifica respectarea măsurilor anti-COVID. Orban a declarat că a cerut comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă o implicare mult mai serioasă în implementarea măsurilor legale adoptate de autorităţi, a acţiunilor de control şi a comunicării cu cetăţenii pentru respectarea măsurilor de protecţie a sănătăţii, în contextul epidemiei cu noul coronavirus. „Am organizat o videoconferinţă cu prefecţii din ţară şi cu comitetele pentru situaţii de urgenţă. Subiectul acestei videoconferinţe a fost intensificarea acţiunilor autorităţilor în lupta contra răspândirii infecţiei cu coronavirus. Este evidentă o tendinţă de creştere a numărului de cazuri. Din acest motiv, am solicitat comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă o implicare mult mai serioasă în implementarea măsurilor legale adoptate de autorităţi; de asemenea, o intensificarea a acţiunilor de control şi, nu în ultimul rând, o intensificare a comunicării cu cetăţenii pentru respectarea măsurilor de protecţie a sănătăţii”, a declarat Ludovic Orban, aseară, la sediul MAI, după videoconferinţa cu prefecţii şi cu reprezentanţii instituţiilor cu responsabilităţi în gestionarea epidemiei.
Noi reguli pentru cei care vor sosi în România. Orban: „Vor avea două variante”
Premierul Ludovic Orban a anunțat ieri că luni se va decide în Comitetul Național de Situații de Urgență reintroducerea restricțiilor pentru țările care au un nivel de infectare mai ridicat decât al României. Astfel, persoanele care vin din țări cu un grad de infectare mai ridicat decât al României pentru doar trei zile, ei nu vor intra în carantină dacă vor prezenta un test Covid negativ nu mai vechi de 48 de ore. „Dacă vor sa stea mai mult de 3 zile, vor intra în carantină pe 14 zile. În cazul in care doresc sa nu stea în carantină, în a 5 -a zi de caratină se va efectua un test, la primirea rezultatului vor putea iesi din carantină”, a declarat Orban.
Terapii intensive fără paturi libere
Epidemia de COVID-19 în România este pe un trend ascendent de aproape două săptămâni, iar o parte dintre cei infectați ajung în stare gravă, la secțiile de Terapie Intensivă. În toată țara sunt disponibile 1050 de paturi dotate cu aparatura necesară pentru îngrijirea acestor pacienți, iar miercuri, 30 septembrie, erau ocupate 550 de locuri. În județele unde epidemia evoluează intens, secțiile de Terapie Intensivă s-au umplut. G4Media.ro centralizează situația locurilor din secțiile de Terapie Intensivă pentru bolnavii de COVID-19 și va actualiza permanent datele. În Cluj, Prahova, Brașov, Sibiu în 30 septembrie erau ocupate toate paturile de Terapie Intensivă pentru pacienții cu coronavirus. La capacitate maximă lucrau și secțiile spitalelor Covid din București.
„Sunt foarte multe cazuri. La ATI suntem full, nu mai avem locuri, e foarte dificil pentru toată lumea. Eu eram îngrijorat când aveam 35 de cazuri/zi, și-acum ajungem la 90. E transmitere comunitară intensă. Discutăm și analizăm, avem și videoconferință după-masă să vedem ce facem. E posibil să deschidem o altă linie Covid, la Spitalul Județean din Cluj”, a anunțat pentru G4Media.ro Mihai Moisescu, directorul Direcției de Sănătate Publică Cluj.
Expoziţie colectivă tematică online: Biblioteca la puterea a treia, Seniorii şi bibliotecile
l De 1 octombrie – Ziua mondială a persoanelor vârstnice, Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov şi ANBPR deschid această expoziţie dedicată tuturor seniorilor, în semn de preţuire şi omagiu pentru experienţa şi înţelepciunea de viaţă ce caracterizează vârsta a treia
Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor publice din România (ANBPR) continuă seria expoziţiilor colective tematice de fotografie despre activităţile şi programele bibliotecilor publice din România. Tema expoziţiei din acest an este despre vârstnici şi activităţile bibliotecilor publice special concepute şi gândite pentru această categorie de public. Evenimentul se desfăşoară însă exclusive online, expoziţia putând fi accesată la adresa https://expozitiaanbpr.wordpress.com/2020/09/23/galerie-foto-2020/ .
„De 1 octombrie – Ziua mondială a persoanelor vârstnice, Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov şi ANBPR deschid această expoziţie dedicată tuturor seniorilor, în semn de preţuire şi omagiu pentru experienţa şi înţelepciunea de viaţă ce caracterizează vârsta a treia. Expoziţia Biblioteca la puterea a treia se vrea o oglindă a seniorilor ce trec pragul bibliotecilor publice, căutând să descopere un refugiu şi o bucurie şi să împărtăşească la rândul lor din tumultul unei vieţi trăite”, spune Daniel Nazare, managerul Bibliotecţii Judeţene George Bariţiu Braşov.
Fotografii care dezvăluie interacţiunea dintre vârstnici şi bibliotecari
Fotografiile dezvăluie o varietate de activităţi şi interacţiuni între vârstnici şi bibliotecari. De la evenimentele despre cărţi şi vizitele bibliotecarilor în centrele de vârstnici, unde au organizat diverse acţiuni culturale, la o multitudine de cursuri realizate de bibliotecari şi adresate acestei vârste, de la dialogurile dintre generaţii iniţiate inspirat până la activităţile muzicale, sportive, recreative, toate ne arată bibliotecari pasionaţi şi biblioteci active. În aceste fotografii, seniorii sunt oglindiţi ca persoane cu o curiozitate şi disponibilitate manifestate evident, dornice să înveţe lucruri noi, dispuse să accepte provocări, care iubesc viaţa, râsul, lectura. Sunt poveşti despre interacţiune şi comunicare, despre un parteneriat viabil cu biblioteca, despre sensibilitate şi receptivitate, despre înţelegere şi susţinere. Avem convingerea că seniorii pot fi modele de viaţă despre cum să priveşti un capăt de drum ca un început întotdeauna şi despre cum te poţi bucura de fiecare zi. Iar această expoziţie are meritul să surprindă aceste sentimente şi relaţii, în imagini extrem de sugestive.

Fotografii de la biblotecile din zece judeţe
Expoziţia este organizată de ANBPR, iar coordonarea ei este asigurată de Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov. Bibliotecile participante cu fotografii în expoziţie sunt din 10 judeţe: judeţul Argeş (Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” Piteşti şi Biblioteca publică din comuna Vlădeşti), judeţul Brăila (Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati”), judeţul Călăraşi (Biblioteca Judeţeană „Alexandru Odobescu”), judeţul Cluj (Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj-Napoca), judeţul Ialomiţa (Biblioteca Judeţeană „Ştefan Bănulescu” Slobozia), judeţul Iaşi (Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Asachi”), judeţul Maramureş (Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare), judeţul Sălaj (Biblioteca Judeţeană „Ioniţă Scipione Bădescu” Zalău), judeţul Tulcea (Biblioteca publică din comuna Valea Nucarilor), judeţul Vrancea (Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Focşani şi Biblioteca Municipală Adjud).
3.250 de locuinţe ar urma să fie predate în Braşov şi în zonă
Piaţa rezidenţială din Braşov a înregistrat rezultate bune în 2020, cu preţuri şi tranzacţii în uşoară creştere faţă de 2019, când s-au stabilit noi recorduri la nivel local, potrivit unui raport realizat de către compania de consultanţă imobiliară SVN Romania, care arată că aproximativ 3.250 de locuinţe ar urma să fie predate în acest an în Braşov şi în împrejurimi, în uşoară scădere ca volum faţă de nivelul înregistrat în 2019. „Piaţa rezidenţială din Braşov a înregistrat rezultate bune în 2020, cu preţuri şi un număr total de tranzacţii în uşoară creştere faţă de 2019, când s-au înregistrat cele mai bune rezultate din istoria modernă a pieţei de profil”, potrivit unui raport realizat de către compania de consultanţă imobiliară SVN Romania.
80% din unităţile rezidenţiale predate, în suburbii
Aproximativ 80% din unităţile rezidenţiale predate în Braşov şi împrejurimi sunt amplasate în interiorul ariei administrative a oraşului, cele mai dezvoltate suburbii ale Braşovului fiind Ghimbav, Tărlungheni şi Sânpetru. Rezultatele înregistrate de sectorul rezidenţial din Braşov şi împrejumi, oraş care reprezintă una dintre principalele pieţe regionale rezidenţiale din România, pot fi considerate cu atât mai bune cu cât piaţa a fost semnificativ afectată de cele două luni de restricţii de circulaţie din timpul Stării de Urgenţă. Cu toate acestea, numărul de tranzacţii încheiate pe segmentul rezidenţial la nivel de judeţ în primele opt luni din 2020 a crescut foarte uşor comparativ cu primele opt luni din 2019, cu 0,8%, potrivit datelor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. Concomitent, preţurile de tranzacţionare ale locuinţelor amplasate în Braşov, indiferent de segmentul de piaţă (nou şi vechi) şi anul de finalizare, s-au majorat uşor în ultimele 12 luni, cu 2,1% conform datelor SVN Romania.
1.195 de euro pe metrul pătrat util, în medie
Astfel, preţul mediu de tranzacţionare a ajuns la 1.195 de euro pe metrul pătrat util, indiferent de segment. Cele mai mici preţuri de tranzacţionare pe segmentul nou se înregistrează în localităţile limitrofe, de aproximativ 850 de euro pe metrul pătrat util, în timp ce în zonele Astra şi Tractorul preţurile ajung la 1.100 – 1.150 de euro pe metrul pătrat util, cele mai mari preţuri fiind în zona centrală, circa 1.400 de euro, şi pe Calea Poienii, în medie 1.630 de euro pe metrul pătrat util, potrivit datelor companiei de consultanţă. „Gradele generale de absorbţie s-au menţinut ridicate şi pe parcursul lui 2020, cu un nivel mediu de aproximativ 85% din locuinţe vândute până la predare. Piaţa rezidenţială din Braşov prezintă în continuare interes pentru investitori; chiar dacă gradele de ocupare ale locuinţelor administrate în regim hotelier s-a redus la sub jumătate faţă de nivelul din 2019, randamentul anual potenţial care poate fi obţinut din închiriere clasică este de circa 6%. Avem peste 25.000 de studenţi iar Braşovul prezintă, poate, cel mai mai potenţial de creştere dintre toate pieţele rezidenţiale regionale din România, ţinând cont de investiţiile majore care se vor finaliza în viitor, de la noul aeroport la autostrada Ploieşti – Braşov”, afirmă Răzvan Caliţa, managing partner SVN Romania.
Pandemia lovește bugetul: Spitalul de Psihiatrie şi Neurologie amână înfiinţarea Compartimentului de tromboliză
l Plenul Consiliului Judeţean a aprobat ieri, în ultima sa şedinţă ordinară din acest mandat, noul Plan strategic de dezvoltare propus de managerul Nicuşor Bîgiu
Spitalul de Psihiatrie şi Neurologie renunţă temporar la o serie de cheltuieli programate pentru acest an. Plenul Consiliului Judeţean a aprobat ieri, în ultima sa şedinţă ordinară din acest mandat, noul Plan strategic de dezvoltare propus de managerul Nicuşor Bîgiu pentru Spitalul de Psihiatrie şi Neurologie, pe perioada 2020 – 2023. Din acest plan lipsesc câteva acţiuni programate să înceapă în acest an, printre care şi amenajarea unui compartiment de tromboliză intravenoastă pentru pacienţii care au suferit un atac vascular cerebral.
Managerul Nicuşor Bîgiu taie unul dintre principalele obiective ale mandatului său
Înfiinţarea compantimentului de tromboliză intravenoasă la Spitalul de Psihiatrie şi Neurologie, în corpul central de pe strada Prundului a fost anunţat de managerul Nicuşor Bîgiu de la începutul anului, ca fiind unul dintre principalele obiective ale mandatului său. În primăvară însă, Săitalul de Psihiatrie şi Neurologie a fost introdus pe lista unităţilor suport COVID-19, ceea ce nu a mai permis astfel de proiecte, atât prin prisma cheltuielilor care urmau să fie făcute, cât mai ales prin prisma circuitelor care trebuie respectate în spital, pentru reducerea riscului de infectare. Astfel, în prezent, singura unitate medicală din Braşov unde se face tromboliza intravenoasă – o procedură ce poate salva viaţa pacienţilor care au suferit un AVC, rămâne Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov. Aici, procedura se face la secţia de Neurologie, încă din mai 2019, sub coordonarea dr. Cristian Falup.
Din cauza COVID, renunță și la unele lucrări
De asemenea, tot din cauza faptului că a devenit unitate suport COVID, Spitalul de Psihiatrie şi Neurologie Braşov renunţă la o serie de lucrări programate pentru acest an, redirecţionând sumele respective spre activităţile şi produsele necesare ca unitate suport. Astfel, nu se va mai face în acest an amenajarea programată la curtea pavilionului la Zărneşti, unde se află o secţie o psihiatrie cronici. Pentru aceste lucrări era iniţial alocată suma de 95.250 lei. În plus, erau programate şi unele lucrări de igienizare la bucătăria secţiei cronici de la Colonia 1 Mai – Vulcan, în valoare de 56.590 le şi lucrări de refacerea sistemului de captare apă în valoare de 344.650 lei care au fost amânate.
De asemenea, conducerea Spitalului de Psihiatrie şi Neurologie amână şi lucrările de igienizare şi reparaţii de la demisolul sediului central, de pe strada Prundului, unde se află secţia de recuperare fizică. Pentru aceste lucrări erau alocaţi iniţial 124.160 lei.
Doi candidați independenți își recâștigă primăriile în județul Brașov
Făgărașul și comuna Bod sunt cele două localități din județul Brașov care vor fi conduse și în mandatul 2020 – 2024 de primari fără apartenență politică. Gheorghe Sucaciu a câştigat un al doilea mandat la Făgăraş, având şi susţinerea PMP, după ce în perioada în 2012 – 2016 a condus localitatea Drăguș din Țara Făgărașului.
George Sucaciu nu a avut un competitor redutabil, reușind să câștige primăria cu peste 50% dintre voturi. Următorii în clasament, dar la mare distanță au fost Ion Negrilă (PSD) și Lucian Cupu (PNL). „Vă mulțumesc pentru încrederea acordată! Ați dovedit că vă doriți continuarea profundei schimbări în bine. Prin votul dumneavoastră contribuiți la relansarea Făgărașului. Continuăm împreună!”, a fost mesajul lui Sucaciu, după confirmarea rezultatului. EL va avea însă un Consiliul Local foarte „colorat”, întrucât şase formaţiuni politice şi un candidat independent au făcut pragul electoral şi vor avea reprezentare. Astfel, PNL a obținut 5 mandate, PSD – 4, FDGR – 3, Alianţa USR PLUS – 2, Alianţa Partida Romilor – 2, Pro România – şi indendentul Ovidiu Popa- 1.
La Bod, Sergiu Arsene a câştigat și el un al doilea mandat, fără emoții. Arsene a obținut 64% dintre voturi. Următorul competitor, Ciprian Șandru (PNL), a atras doar 10% dintre voturi. El va avea alături un Consiliu Local în care, PNL şi Alianţa USR PLUS deţin fiecare câte 5 mandate, ALDE – 2, UDMR – 1 şi Pro România – 1.













