8.9 C
Braşov
Acasă Stiri Brasov Toate cele 14 paturi ATI COVID de la Brașov sunt ocupate

Toate cele 14 paturi ATI COVID de la Brașov sunt ocupate

l În acest timp, Secţia modulară de ATI a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, care ar trebui să preia pacienţii cu forme grave şi severe de COVID, stă închisă de la inaugurare l Premierul Orban anunță acțiuni de control în toată țara din cauza Covid l Președintele Klaus Iohannis a spus că este posibil ca pe teritoriul României să fie reintroduse anumite restricții, acolo unde sunt multe cazuri de coronavirus, pentru că altfel „lucurile scapă de sub control”

Directoarea DSP Brașov, Andrea Neculau, a declarat, pentru G4Media.ro, că cele 14 paturi ATI COVID sunt ocupate în Brașov, dar că este în curs de extindere capacitatea, cu încă 14 paturi, care nu au fost operaționalizate până acum din lipsă de personal. Toate cele 28 de locuri sunt în secția modulară de la Brașov. De asemenea, mai sunt pregătite cu echipamente 5 paturi ATI la spitalul de Boli Infecțioase și se lucrează intensiv pentru creșterea capacității de Terapie Intensivă atât pentru bolnavii COVID, cât și pentru cei non-COVID, a mai precizat Neculau. Șefa DSP Brașov a menționat că în județ sunt 67 de medici ATI, însă mulți dintre ei lucrează în spitalele private.

La Brașov, noul spital modular ATI COVID e tot închis

Secţia modulară de ATI a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, care ar trebui să preia pacienţii cu forme grave şi severe de COVID, arătă impecabil de la inaugurarea sa de la sfârlitul lunii august. Amenjararea a fost finalizată, dotările erau puse la punct, Toate cele 28 de posturi (paturi) din secţie sunt complet echipate. urma să funcționeze în septembrie. Dar iată că rămâne ,,în țiplă,, și la începutul lui octombrie. Pentru că nu există personal. „Posturile respective – în număr de 68, au fost scoase la concurs. Din cele 68 de posturi aprobate de Consiliul Judeţean Braşov pentru mărirea schemei de personal a spitalului, şapte sunt pentru medici, 36 pentru asistente şi 24 pentru infirmiere. Până la rezolvarea acestei chetiuni vor mai trece în jur de două săptămâni, astfel că anunţata punere în funcţiune a secţiei modulare nu se va întâmpla decât pe la jumătatea lunii viitoare.”, declara dr. Cătălin Mişarcă, directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, în 28 august 2020. Astăzi este 1 octombrie 2020, a patra zi după alegeri.

2.158 de noi cazuri de COVID 19 au fost raportate ieri

Bilanțul atinge 127.572 de îmbonlnăviri de la începutul pandemiei. Este prima dată de la debutul pandemiei în România când bilanțul zilnic depășește 2.000 de îmbolnăviri. În ultima zi s-au înregistrat alte 33 de decese, iar la terapie intensivă sunt internați 550 de pacienți. Până ieri, au decedat 4.825 de persoane diagnosticate cu COVID-19. Peste 400 de noi cazuri de COVID-19 au fost raportate în București, dublu față de perioada de până acum. La Brașov situația a fost ieri mai clamă, raportându-se doar 31 de noi cazuri.

Klaus Iohannis spune că este posibil să se reimpună restricții în anumite localități

Într-o conferință de presă care a avut loc aseară la Palatul Cotroceni, președintele Klaus Iohannis a spus că este posibil ca pe teritoriul României să fie reintroduse anumite restricții, acolo unde sunt multe cazuri de coronavirus, pentru că altfel „lucrurile scapă de sub control”.
Președintele a spus că principalele măsuri care ar trebui luate ar trebui să fie cele individuale, reprezentate de mască, distanțare socială și igienă. „Măsurile care trebuie luate sunt cele individuale: mască, distanță, igienă. Dar sunt persoane care nu vor să respecte toate normele și trebuie intervenit. Eu nu îmi doresc să reintroducem restricții, dar e evident că în anumite localități și pe anumite segmente e posibil să se reintroducă anumite restricții,ă pentru c altfel lucrurile scapă de sub control. Repet, nu-mi doresc să introducem restricții, dar dacă numărul de infectări crește, e foarte posibil să se reintroducă local, regional anumite restricții”,a spus el.

Un al doilea val al pandemiei este imininent

„Opinia aproape unanimă a specialiştilor este că în Europa un al doilea val al pandemiei e imininent. Deja, cele mai multe ţări de pe continent înregistrează zilnic cifre îngrijorătoare. Nici la noi situaţia nu e mai bună. Chiar astăzi am avut un record negativ al infectărilor. E imperativ să facem toate eforturile pentru a inversa aceste trend ascendent şi de a menţine pandemia sub control”, a spus Iohannis.
De asemenea, Klaus Iohannis a mai spus că în condițiile în care un vaccin sau un tratament nu vor fi disponibile curând, trebuie găsite soluții pentru ca societatea și economia să rămână funcționale.
„Acest virus nu va dispărea prea curând şi în aceste condiţii până va fi disponibil vaccinul sau un tratament eficient, trebuie să găsim soluţii să avem o societate şi o economie funcţionale. E important ca sistemul medical românesc să nu fie copleşit”, a adăugat el.

Orban cere mai multe controale

Premierul Ludovic Orban anunță controale în toată țara pentru a se verifica respectarea măsurilor anti-COVID. Orban a declarat că a cerut comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă o implicare mult mai serioasă în implementarea măsurilor legale adoptate de autorităţi, a acţiunilor de control şi a comunicării cu cetăţenii pentru respectarea măsurilor de protecţie a sănătăţii, în contextul epidemiei cu noul coronavirus. „Am organizat o videoconferinţă cu prefecţii din ţară şi cu comitetele pentru situaţii de urgenţă. Subiectul acestei videoconferinţe a fost intensificarea acţiunilor autorităţilor în lupta contra răspândirii infecţiei cu coronavirus. Este evidentă o tendinţă de creştere a numărului de cazuri. Din acest motiv, am solicitat comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă o implicare mult mai serioasă în implementarea măsurilor legale adoptate de autorităţi; de asemenea, o intensificarea a acţiunilor de control şi, nu în ultimul rând, o intensificare a comunicării cu cetăţenii pentru respectarea măsurilor de protecţie a sănătăţii”, a declarat Ludovic Orban, aseară, la sediul MAI, după videoconferinţa cu prefecţii şi cu reprezentanţii instituţiilor cu responsabilităţi în gestionarea epidemiei.

Noi reguli pentru cei care vor sosi în România. Orban: „Vor avea două variante”

Premierul Ludovic Orban a anunțat ieri că luni se va decide în Comitetul Național de Situații de Urgență reintroducerea restricțiilor pentru țările care au un nivel de infectare mai ridicat decât al României. Astfel, persoanele care vin din țări cu un grad de infectare mai ridicat decât al României pentru doar trei zile, ei nu vor intra în carantină dacă vor prezenta un test Covid negativ nu mai vechi de 48 de ore. „Dacă vor sa stea mai mult de 3 zile, vor intra în carantină pe 14 zile. În cazul in care doresc sa nu stea în carantină, în a 5 -a zi de caratină se va efectua un test, la primirea rezultatului vor putea iesi din carantină”, a declarat Orban.

Terapii intensive fără paturi libere

Epidemia de COVID-19 în România este pe un trend ascendent de aproape două săptămâni, iar o parte dintre cei infectați ajung în stare gravă, la secțiile de Terapie Intensivă. În toată țara sunt disponibile 1050 de paturi dotate cu aparatura necesară pentru îngrijirea acestor pacienți, iar miercuri, 30 septembrie, erau ocupate 550 de locuri. În județele unde epidemia evoluează intens, secțiile de Terapie Intensivă s-au umplut. G4Media.ro centralizează situația locurilor din secțiile de Terapie Intensivă pentru bolnavii de COVID-19 și va actualiza permanent datele. În Cluj, Prahova, Brașov, Sibiu în 30 septembrie erau ocupate toate paturile de Terapie Intensivă pentru pacienții cu coronavirus. La capacitate maximă lucrau și secțiile spitalelor Covid din București.
„Sunt foarte multe cazuri. La ATI suntem full, nu mai avem locuri, e foarte dificil pentru toată lumea. Eu eram îngrijorat când aveam 35 de cazuri/zi, și-acum ajungem la 90. E transmitere comunitară intensă. Discutăm și analizăm, avem și videoconferință după-masă să vedem ce facem. E posibil să deschidem o altă linie Covid, la Spitalul Județean din Cluj”, a anunțat pentru G4Media.ro Mihai Moisescu, directorul Direcției de Sănătate Publică Cluj.

Cele mai populare

Liga 3. Corona Brașov s-a împiedicat la Plopeni / Cetate Râșnov, prima victorie a sezonului

Corona Brașov nu a reușit decât un egal în meciul disputat în deplasare cu CSO Plopeni, scor 1-1. Elevii lui Călin Moldovan au...

Liga 3. ACS SR Brașov, egal spectaculos cu CS Blejoi/Liviu Nicolae, trimis în tribune

ACS SR Brașov și  CS Blejoi au terminat la egalitate, scor 2-2, în derbiul etapei a 7-a din C5. Meciul a fost...

Rata de infectare în municipiul Brașov este aproape 3. Incidența pe localitățile din județ

Rata de infectare în municipiul Brașov se aproprie de pragul de 3, după ce a crescut în 24 de ore, de la...

114 cazuri noi de COVID 19 La Brașov. Rata de infectare în județ este 2,29

În județul Brașv, rata de infectare cu COVID 19 este de 2,29 cazuri la mia de locuitori în ultimele 14 zile. 114...

COMENTARII RECENTE