Strămoșul ginului e o poțiune din alcool și ienupăr care se vindea în farmaciile din Olanda secolului 16 ca leac pentru diverse afecțiuni. El a fost făcut celebru de soldații englezi. Ostașii au văzut că ginul vindecă rapid tremuratul picioarelor și l-au numit „Dutch courage“.

O invenție cu mult cap

Părintele ginului e socotit medicul și fiziologul Francicus Sylvius de la Boë. După ce a descoperit fisura silviana, savantul a vrut să sărbătorească… Și a inventat ginul pe la jumătatea secolului 17.

Nași englezi, părinți olandezi

Numele de „gin“ vine din cuvântul „jenever“, care înseamnă în olandeză atât „ienupar“, cât și băutură cu această plantă. Nevrând să piardă nicio clipă în care ar fi putut s-o savureze, englezii au prescurtat cuvântul în „gin“.

Inamicul malariei

Când malaria făcea ravagii în coloniile britanice, chinina era singurul medicament eficient. Singura problemă: leacul era foarte amar. Solu?ia: amestecarea chininei cu gin și apă. Așa s-au inventat apa tonică (apa cu chinină) și ginul tonic.

Fabricarea ginului

Pe scurt, ginul se face din alcool pur aromat cu ienupar. În Anglia, alcoolul e distilat din grâu sau secară. Belgienii și olandezii obțin alcoolul pentru „jenever“, varianta locala a ginului, în alambicuri tradiționale din vin de malț (un amestec de orz malțificat, grâu, porumb și secară).
Aromele pot ajunge în alcoolul în două feluri. Cea mai ieftină, folosită în ginurile populare, se numește „compunere“ – alcoolul este combinat cu extracte de ienupar şi alte mirodenii. Mărcile mai cunoscute redistilează încă o dată acest „compound gin“
Pentru ginurile mai scumpe și pentru „jenever“, vaporii de alcool trec în ultima etapă a distilării printr-o zonă a alambicului în care se afla diverse mirodenii. .
După distilare, noul gin este diluat cu apă până ajunge la o tărie dorită, de obicei 40%. În final ginul este îmbuteliat fără a mai fi învechit. Doar „jenever“-urile olandeze și belgiene ajung să stea la maturizat chiar și doi ani în butoaie de stejar.

Cum se bea ginul

Niciodată sec. Asta e tot ce trebuie să știi despre cum se bea ginul. Barmanii au numărat peste 7000 de rețete de cocktailuri bazate pe gin.
Sec se bea doar „jenever”-ul olandez. Acesta se bea de obicei sec sau cel mult în compania unui hering uscat.

Tipuri de gin

Cel mai cunoscut este tipul de gin London Dry. O variantă a licorii londoneze este Plymouth gin, și se produce doar în orașul cu același nume.Tipul de gin Old Tom e mai dulce și se bea la Londra încă din secolul 18. Pe atunci, pe peretele exterior al cârciumilor era o placă de lemn în formă de motan. Trecătorii însetați lăsau un penny în gura „motanului“ și-și puneau buzele în jurul unui tub care ieșea dintre lăbuțele acestuia. Barmanul din cârciuma vedea moneda și turna prin tub o porție de gin direct în gura însetatului.
Ginul olandez sau belgian numit jenever e foarte diferit de ginul englezesc. El poate fi „jonge“ (adică tânăr, incolor și mai light) sau “oude” (bătrân, auriu și aromat). Acest tip de gin e singurul care se pune la învechit în butoaie de stejar.