O fetiță de 10 ani din Săcele a fost urmărită de un tânăr de 24 de ani și lovită cu toporul în cap și în spate. Tânărul, recidivist din Săcele, și-a urmărit victima și a atacat-o în plină stradă. A lovit-o de trei ori cu toporul, după care a continuat să o lovească cu pumnii și picioarele. A fost prins și reținut imediat după atac. Judecătorii au emis pe numele său un mandat de arestare pentru 30 de zile, sub acuzația de tentativă la omor calificat.
„În fapt s-a reținut că în data de 13.10.2020, în jurul orelor 12:00, inculpatul major A.A. în vârstă de 24 de ani se afla pe str. Pajiștei din Mun.Săcele , jud Brașov fiind înarmat cu un topor cu tăiș metalic și coadă de lemn de aproximativ 1 m lungime. Văzând-o pe persoana vătămată minoră G.A.M. în vârstă de 10 ani, a aruncat cu toporul spre aceasta, nereușind să o nimerească. În momentele următoare, persoana vătămată a fugit, fiind urmărită de inculpatul A.A. care se reînarmase cu obiectul contondent și care a reușit să o ajungă la scurt timp pe minoră. Inculpatul major i-a aplicat persoanei vătămate o lovitură cu toporul în zona capului, iar în timp ce minora se ținea de gardul unui imobil pentru a-și menține echilibrul, inculpatul i-a mai aplicat persoanei vătămate două lovituri cu toporul în zona spatelui, minora căzând la pământ. În timp ce minora se afla căzută la pământ, inculpatul a lovit-o pe aceasta cu picioarele în zona corpului.
La data de 14.10.2020, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov a formulat propunerea de arestare preventivă a acestui inculpat pe o perioadă de 30 de zile, propunerea de arestare fiind admisă de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov“, explică Vlad Teodorescu, prim-procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Braşov.
O fetiță de 10 ani din Săcele a fost lovită cu toporul în cap
În județul Brașov, Victoria are rata de infectare cea mai mare: 4. Dintre orașe urmează: Brașov, Ghimbav și Zărnești
Cea mai mare rată a infectărilor în județul Brașov este astăzi la Victoria, unde incidența este de 4,10 îmbolnăviri la mia de locuitori. Municipiul Brașov are o rată a infectărilor de 2.03. Dintre orașele din județ, doar Ghimbav și Zărnești mai au rata de infectare peste 2. Alte patru localități au sărit însă pragul de 3: Ucea, Mândra, Prejmer și Sânpetru.
Județul Brașov are o incidență medie COVID-19 în ultimele 14 zile de 1,65 cazuri la mia de locuitori. Municipiul Brașov are, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică, o incidență de 2,03, cu 587 de infectări în ultimele 14 zile.
Rata de infectare în localitățile din județul Brașov
Localitate Nr. Locuitori Nr. Pozitivi Nr. cazuri la 1000 locuitori
Victoria 8301 34 4.10
Ucea 2375 9 3.79
Mândra 3003 10 3.33
Prejmer 9638 31 3.22
Sanpetru 8650 26 3.01
Dragus 1080 3 2.78
Vistea 2239 6 2.68
Cristian 5729 15 2.62
Sinca Noua 1596 4 2.51
Tarlungeni 10726 26 2.42
Ghimbav 7044 17 2.41
Zarnesti 26380 59 2.24
Holbav 1359 3 2.21
Harman 6834 15 2.19
Dumbravita 5241 11 2.10
Brasov 289502 587 2.03
Crizbav 2990 6 2.01
Vulcan 5167 10 1.94
Bod 5241 10 1.91
Codlea 25799 48 1.86
Predeal 4869 9 1.85
Vama Buzaului 3622 5 1.38
Fundata 749 1 1.34
Sacele 36829 46 1.25
Rasnov 18381 21 1.14
Cincu 2025 2 0.99
Poiana Marului 3279 3 0.91
Parau 2219 2 0.90
Moieciu 4677 4 0.86
Fagaras 38370 32 0.83
Halchiu 4968 4 0.81
Teliu 4574 3 0.66
Recea 3363 2 0.59
Hoghiz 5238 3 0.57
Bran 5347 3 0.56
Lisa 1800 1 0.56
Feldioara 7603 4 0.53
Rupea 6022 3 0.50
Ungra 2335 1 0.43
Comana 3107 1 0.32
Maierus 3342 1 0.30
Budila 4986 1 0.20
Apata 3671 0 0.00
Augustin 2116 0 0.00
Beclean 1809 0 0.00
Bunesti 2825 0 0.00
Cata 2718 0 0.00
Harseni 2318 0 0.00
Homorod 2615 0 0.00
Jibert 2760 0 0.00
Ormenis 2121 0 0.00
Racos 3694 0 0.00
Sambata de Sus 1567 0 0.00
Sercaia 2921 0 0.00
Sinca 3789 0 0.00
Soars 2176 0 0.00
Ticusu 1102 0 0.00
Voila 3199 0 0.00
Comunicat de presă: Terapia – o companie SUN PHARMA: 770 000 de tablete de favipiravir (FluGuard) intră începând cu 15 octombrie 2020 în depozitele CN Unifarm
Bucureşti, 13 octombrie 2020
Terapia – o companie SUN PHARMA (Terapia), anunță că începând cu 15 octombrie 2020 prima cantitate de 220 000 de tablete de favipiravir (FluGuard), dintre care 20.000 reprezintă o donație pentru spitalele COVID-19, intră în depozitele Unifarm SA.
Cantitatea totală care va fi asigurată în următoarele 6 luni pentru tratamentul pacienților cu forme ușoare și moderate de COVID-19 este de 770 000 de tablete, reprezentând necesarul pentru circa 10.000 de pacienți, conform recomandărilor protocolului terapeutic din 10 august 2020 al Ministerului Sănătăţii. Totodată, compania analizează și posibilitatea transferului tehnologic al fabricării medicamentului în unitatea din Cluj – Napoca, în încercarea de a facilita astfel accesul la tratament a unui număr mare de pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2 din țară.
Provocările pandemiei COVID-19 au însemnat, pe lângă o cursă fără precedent pentru dezvoltarea unui vaccin, și nevoia urgentă a unui tratament antiviral eficient. Conform ultimelor cercetări medicale, virusul SARS-CoV-2 are un „călcâi al lui Ahile”. Este vorba despre ARN – polimerază virală, o enzimă esențială pentru multiplicarea virusurilor în celulele umane. Noile dovezi justifică utilizarea antiviralelor care blochează această enzimă pentru tratamentul COVID-19.
Favipiravir este un medicament antiviral, inhibitor al ARN – polimerazei, dezvoltat și utilizat în Japonia din 2014 și în China din 2016, pentru tratamentul gripei severe sau a gripei cauzate de tulpini noi de virus gripal. Favipiravir este utilizat inclusiv pentru tratamentul de urgență sau compasional al infecțiilor cu virusul influenza, virusul Ebola, virusul Lassa, virusul rabic, norovirusul și virusul febrei severe cu sindrom trombocitopenic.
Dovezile clinice recente în COVID-19 au arătat că favipiravir ameliorează modificările radiologice pulmonare cu eliminarea mai rapidă a virusului, în 4 zile față de 11 zile, fiind superior lopinavir – ritonavir și mai bine tolerat. Mai mult decât atât, favipiravir reduce durata bolii până la vindecare, de la 14,7 la 11,9 zile, numărul pacienților cu forme ușoare sau moderate care au primit favipiravir și s-au vindecat fiind cu 28% mai mare în comparație cu tratamentul standard.
De asemenea, pentru următoarea perioadă sunt așteptate rezultatele altor 36 de studii clinice internaționale cu favipiravir pentru COVID-19, desfășurate inclusiv in Italia, SUA, Germania și Canada.
Favipiravir este intrat deja în arsenalul terapeutic pentru COVID-19, fiind utilizat în China, India și Rusia iar în viitorul apropiat și în Japonia.
Terapia – o companie SUN PHARMA, este cel mai mare producător de medicamente din România (Cegedim, IQVIA, unităţi, 2019; KeysFin, valoare, 2018). Din luna martie 2015, a devenit parte a Sun Pharma, o organizație bazată pe cercetare şi dezvoltare care reunește 42 de situri de producție, în care se fabrică peste 2.000 de medicamente inovative, generice si OTC ce sunt distribuite în peste 100 de țări, prin implicarea a mai mult de 32.000 de angajați la nivel global.
Poliția Brașov: Asigurați-vă bicicleta împotriva hoților!
Alternativa deplasării cu bicicleta a devenit o opțiune pentru multe dintre persoanele care doresc să evite aglomerația în mijloacele de transport în comun, mai cu seamă în contextul pandemiei. Odată ce utilizați bicicleta, este recomandat să vă gândiți și la mijloacele fizice prin care puteți preveni furtul acesteia sau al componentelor sale.
Trebuie să țineți cont de faptul că majoritatea furturilor sunt comise în scări de bloc, uscătoare, boxe, beciuri sau magazii, dar și din cauza neglijenței proprietarilor, care nu iau măsuri de asigurare a bicicletei împotriva hoților. Bicicletele mai pot fi furate și în spațiile publice, atunci când hoții profită de neatenția proprietarilor care nu își iau suficiente măsuri de siguranță. Curţile caselor în care bicicletele sunt lăsate neasigurate reprezintă o altă locaţie de unde acestea pot fi sustrase, iar abandonarea bicicletei în faţa unui magazin / spațiu comercial fără a o asigura în vreun fel echivalează cu o invitaţie la furt.
Modurile de operare cel mai des întâlnite sunt:
-distrugerea sau tăierea sistemului antifurt al bicicletei,
-pătrunderea cu chei potrivite în spaţiile în care sunt ţinute bicicletele,
-distrugerea sistemelor de închidere a uşilor boxelor/ magaziilor,
-forţarea sistemului de prindere al balustradei de care sunt asigurate bicicletele.
Incidența furturilor de biciclete este mai mare pe timpul nopții când vizibilitatea este redusă, însă există situaţii în care furturile sunt comise pe timp de zi.
Pentru a nu deveni victima hoţilor de biciclete, Poliția Brașov vă recomandă să aveți în vedere:
• Locul de depozitare a bicicletei trebuie să prezinte un grad ridicat de siguranţă (incinta apartamentului/casei sau în spaţii în care nu au acces persoane străine, cum ar fi beciurile asigurate), astfel scade considerabil riscul de a fi văzută şi implicit sustrasă;
• Rețineți că scara blocului nu reprezintă soluția optimă de depozitare, din cauza faptului că este tranzitată de un număr mare de persoane;
• Când lăsați bicicleta în spațiul public, chiar și pentru puțin timp, alegeți un loc bine luminat și aglomerat;
• Utilizaţi întotdeauna două sisteme antifurt pentru asigurarea bicicletei;
• Modul de prindere al sistemelor de siguranță:unul din sistemele de siguranță trebuie să asigure cadrul, roata din spate și corpul de care este asigurată bicicleta, iar celălalt sistem trebuie să treacă prin cealaltă roată și cadrul bicicletei;
• Corpul de care va fi asigurată bicicleta trebuie să fie bine fixat în sol și suficient de înalt pentru a nu fi smuls sau de a nu fi ridicată bicicleta deasupra acestuia;
• Pentru a crește gradul de siguranță pentru ghidonul, șaua și roțile bicicletei, înlocuiți sistemele de tip ”quick release” cu sisteme antifurt de închidere cu ajutorul unei încuietori speciale (imbus 5 laturi, etc);
• Achiziţionaţi dispozitive cu grad ridicat de siguranţă (antifurt cu cablu din oţel, alarmă pentru bicicletă, disc de blocare a roţii bicicletei, antifurt de tip U sau D-Lock, antifurt cu lanţ şi lacăt), precum și un sistem de alarmare sonoră;
• Nu lăsați în coșul sau pe portbagajul bicicletei bunuri sau bagaje (genți, portofele, telefoane mobile), întrucât acestea pot fi tentante pentru infractori;
• Instituiţi cu ajutorul vecinilor un sistem de supraveghere a vecinătăţii.
• Păstrați actele de proveniență ale bicicletei! Este recomandat să vă notați seria bicicletei și să faceți preventiv niște fotografii cu aceasta! În cazul în care vă va fi sustrasă, trebuie să le prezentați la poliție și vă ajută la recuperarea acesteia;
• Nu permiteţi accesul în imobil persoanelor necunoscute care sună la interfon;
Dacă deveniți victima unui hoț de biciclete, anunțați imediat poliția și oferiți cât mai multe detalii (locația de unde s-a furat, o fotografie recentă cu aceasta, eventual semne distinctive – inscripții particulare care o individualizeză etc).
Brașov: 106 cazuri noi de COVID 19 , rata de infectare crește la 1,65
106 cazuri noi de COVID 19 s-au înregstrat la Brașov, iar rata de infectare a crescut la 1,65 îmbolnăviri la mia de locuitori în județul Brașov.
În țară sunt 4016 cazuri noi de COVID-19 înregistrate în ultimele 24 de ore, cu peste 900 mai multe decât ieri. Alte 35 de decese au fost raportate la nivel național, iar la Terapie Intensivă este un nou record de pacienți – 686. Este pentru prima dată când România depășește pragul de 4000 de cazuri zilnice.Au fost prelucrate 31.318 de teste.
Buletinul de presă:
Până astăzi, 14 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 164.477 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 122.714 pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.016 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate
1. Alba 2862 131
2. Arad 3423 118
3. Argeș 5893 58
4. Bacău 6052 85
5. Bihor 4248 96
6. Bistrița-Năsăud 1812 44
7. Botoșani 2051 39
8. Brașov 7165 106
9. Brăila 2801 35
10. Buzău 3115 24
11. Caraș-Severin 1817 44
12. Călărași 1097 26
13. Cluj 4865 198
14. Constanța 3904 86
15. Covasna 1540 23
16. Dâmbovița 4854 129
17. Dolj 3936 195
18. Galați 5129 81
19. Giurgiu 1418 50
20. Gorj 2347 32
21. Harghita 1572 94
22. Hunedoara 2974 63
23. Ialomița 1573 30
24. Iași 7075 157
25. Ilfov 4183 82
26. Maramureș 2701 69
27. Mehedinți 1638 21
28. Mureș 2723 111
29. Neamț 4407 103
30. Olt 2346 50
31. Prahova 7301 163
32. Satu Mare 992 43
33. Sălaj 1224 53
34. Sibiu 3161 150
35. Suceava 7483 173
36. Teleorman 2038 83
37. Timiș 5248 105
38. Tulcea 1145 32
39. Vaslui 3849 47
40. Vâlcea 3259 96
41. Vrancea 2999 21
42. Mun. București 24118 669
43. – 139 1
TOTAL 164.477 4.016
Județele în care coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este peste pragul de 1,5 sunt următoarele:
București – 2,82
Alba – 2,75
Vâlcea -2,35
Iași – 2,15
Bacău – 2,04
Neamț – 2,10
Teleorman – 1,97
Sălaj – 2,03
Sibiu – 2,01
Caraș-Severin – 1,71
Cluj – 1,95
Brașov – 1,65
Timiș – 1,65
Ilfov – 1,52
Harghita – 1,72
Prahova – 1,66
Arad – 1,55
Dâmbovița – 1,53
Dolj – 1,59
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 894 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.
Nr. Crt. JUDEȚ Probe pozitive la retestare
1 ALBA 11
2 ARAD 11
3 ARGEŞ 15
4 BACĂU 9
5 BIHOR 21
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD 7
7 BOTOŞANI 7
8 BRĂILA 20
9 BRAŞOV 19
10 BUZĂU 6
11 CĂLĂRAŞI 1
12 CARAŞ-SEVERIN 0
13 CLUJ 56
14 CONSTANŢA 12
15 COVASNA 22
16 DÂMBOVIŢA 29
17 DOLJ 15
18 GALAŢI 31
19 GIURGIU 3
20 GORJ 20
21 HARGHITA 21
22 HUNEDOARA 15
23 IALOMIŢA 3
24 IAŞI 50
25 MARAMUREŞ 9
26 MEHEDINŢI 7
27 MUREŞ 5
28 NEAMŢ 33
29 OLT 9
30 PRAHOVA 17
31 SĂLAJ 12
32 SATU MARE 3
33 SIBIU 34
34 SUCEAVA 12
35 TELEORMAN 0
36 TIMIŞ 15
37 TULCEA 2
38 VÂLCEA 158
39 VASLUI 7
40 VRANCEA 4
41 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 147
42 ILFOV 16
TOTAL 894
Până astăzi, 5.601 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 13.10.2020 (10:00) – 14.10.2020 (10:00) au fost raportate 66 de decese (38 bărbați și 28 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 de ani, 8 decese la categoria 50-59 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 23 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de peste 80 de ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.439. Dintre acestea, 686 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.740.624 de teste. Dintre acestea, 31.318 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 18.899 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.419 la cerere.
Pe teritoriul României, 15.843 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.959 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 36.250 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 43 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.256 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.088 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 4.678 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 659.850 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 5 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.812 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.999 în Germania, 159 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 122 în Austria, 21 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:
Până la data de 13 octombrie 2020, au fost raportate 4.211.634 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Spania, Franţa, Regatul Unit, Italia, și Germania.
(P) Importanța manualului școlar în învățământul de azi
Una dintre întrebările pe care și-o pun la unison elevii, profesorii și părinții este aceasta: cum arată un manual bun? Pentru că este un lucru știut, manualul trebuie să fie mai mult decât un depozitar de informații. Trebuie să dezvolte gândirea elevului, capacitățile sale intelectuale, voliționale, morale și estetice.
Iată câteva motive pentru care manualele școlare sunt importante în educația de astăzi:
Ajută elevul să asimileze cunoștințele și competențele cheie stabilite prin programa școlară (noțiunile de bază, noțiuni generale dar și specifice).
Pot fi utilizate atât în clasă, împreună cu profesorul, dar și în studiul individual.
Respectă programa școlară, adică sunt perfect adaptate acesteia.
Stimulează gândirea interdisciplinară și învățarea activă.
Stimulează interacțiunea între elevi, dar și între elevi și profesor.
Ajută la cadrul studiului individual.
Ajută la conectarea informațiilor și cunoștințelor la realitate.
Sunt concepute pentru stiluri diferite de învățare.
Manualele continuă să fie principalul instrument didactic prin care se implementează politica educațională, instrument pe care îl folosește atât elevul cât și profesorul. De asemenea, manualul școlar asigură concretizarea programei școlare prin cunoștințele cât și prin competențele stabilite.
Manualul școlar, indiferent că este tipărit sau electronic, trebuie să respecte programa școlară, să aibă aduse la zi informațiile pe care le vehiculează, să susțină efortul copilului de a dobândi informațiile respective, dar și efortul profesorului de a le prezenta. Manualul nu conține numai informații ci și activități care se pot realiza în clasă sau în curtea școlii, în parc sau chiar afară din localitate.
Din acest motiv, manualele școlare trebuie permanent aduse la zi, îmbunătățite, modificate în așa fel încât să fie mai accesibile elevilor și să dezvolte multilateral personalitatea copilului.
Desigur, un rol important îl joacă și cadrul didactic, cel care trebuie să abordeze informațiile și cunoștințele din manual într-o manieră creativă, în funcție de elevii pe care îi are. Astfel, profesorul va completa, va omite sau va modifica părți din lecțiile manualului. Profesorul, învățătorul mai ales, trebuie permanent să fie preocupat de formarea elevilor săi. Aceștia trebuie să fie interesați de cultură, știință, lectură, trebuie să aibă mintea deschisă, să aibă voința de a înțelege lumea și de a-și găsi propriul drum.
Manualul mai face însă și altceva, pune accent pe competențele de comunicare științifică, pe folosirea tehnologiei informaționale (TIC), dezvoltându-și astfel competențele digitale care îi vor servi pe tot parcursul vieții.
De altfel, manualele școlare de la Librăria Delfin oferă o susținere considerabilă în ceea ce privește mai multe tipuri de competențe: matematice, lingvistice, științifice, tehnologice, sociale, de mediu, civice. Iar pentru ca elevul să poată deveni ulterior un adult responsabil, este necesar ca el să parcurgă următoarele etape:
să stăpânească un bagaj de cunoștințe fundamentale;
să aibă abilități și capacitatea de a folosi cunoștințele dobândite în situații simple, demonstrând funcționalitatea acestora în practică;
să fie în stare să soluționeze unele probleme, să utilizeze și să interpreteze cunoștințele într-o manieră proprie, adecvată, să formeze atitudini.
În ceea ce privește conținutul manualului școlar, acesta trebuie să se orienteze spre:
individualizarea și diferențierea procesului educațional;
să folosească tehnologia informației (valorificarea noilor educații);
să se bazeze pe metodele de predare activă, de gândire critică, pentru că aceasta este abordarea corectă într-o educație care este centrată pe beneficiarul educației (elevul);
să țină cont de personalitățile și stilurile de învățare ale elevilor.
Pe de altă parte, probabil că la un moment dat în viitor va trebui să ne întrebăm nu cum arată cel mai bun manual școlar pentru copiii noștri, ci dacă nu cumva manualele școlare și-au pierdut sensul într-o societate informațională. Cum ar fi dacă din ghiozdanele viitorului elevii ar scoate la un moment dat tablete, iar lecțiile le-ar găsi nu în interiorul unor pagini, și pe o platformă educațională? Cum ar fi dacă prin intermediul internetului, profesorii i-ar ghida pe elevi nu numai în clasă, dar și acasă, sau le-ar corecta pe computer temele, iar elevii ar vedea, în timp real, unde au greșit. De altfel platforma educațională ar putea avea un set de lecții interactive, iar profesorii ar putea alege conținutul care se potrivește cel mai bine elevilor. Desigur, aceste lucruri nu se pot întâmpla începând de mâine. Dar trebuie să începem să ne gândim la ele de azi.
(P) Lucrezi în vânzări? Iată cum poți să atragi noi clienți către firma ta!

Fiecare meserie are specificul ei, însă, dacă lucrezi în vânzări, am putea spune că ai nevoie de un număr considerabil de abilități pentru a cunoaște succesul. Carisma, inteligența, seriozitatea, optimismul, îndrăzneala, orientarea către rezultat sau o bună comunicare sunt unele dintre elementele care te pot propulsa în domeniul vânzărilor. Și, totuși, ai nevoie de mai mult ca să atragi noi clienți către firma ta. Există oameni de vânzări care pot vinde orice, indiferent că sunt angajați sau conduc o companie. Ce îi diferențiază de ceilalți? Iată câteva lucruri pe care le poți aplica și tu ca să îți crești portofoliul de clienți:
Studiază piața cu atenție
În mod clar, pentru orice salesman, prioritatea trebuie să fie prospectarea pieței. În general, clienții noi sunt cei care te ajută să-ți atingi țelul cu privire la vânzare. Însă, atunci când ajungi într-o zonă de confort, s-ar putea să nu îți mai concentrezi atenția asupra pieței. Ca să atragi noi clienți către firma ta, trebuie să-ți aloci timp pentru a cerceta orice domeniu, să cunoști mai bine piața dar și categoriile socio-demografice ale zonei în care îți desfășori activitatea. Iar acum, totul e mai ușor pentru că ai la dispoziție un studiu de piață gratuit pe Termene.ro de care poți profita ca să găsești mai ușor oportunități de business.
Încearcă să înțelegi clienții
Imaginează-ți că tu ești clientul și gândește-te ce anume ai vrea să câștigi în urma unei conversații. Premisa de la care trebuie să pleci atunci când vrei să vinzi un produs sau un serviciu este legată de beneficiile pe care le oferi. Fii motivat de dorința consumatorilor și orientat întotdeauna către nevoile lor și, astfel, vei avea mai mult succes în vânzări.
Dă dovadă de profesionism
Lucrează la dezvoltarea ta personală și profesională în fiecare zi. Bagajul tău de cunoștințe și abilități trebuie să fie suficient de mare pentru a te putea adapta tuturor situațiilor. Urmărește tendințele din domeniul în care activezi, participă la cursuri și conferințe legate de vânzări și ai grijă să-ți cunoști produsele sau serviciile în cel mai mic amănunt. Un om foarte bine pregătit trebuie să știe totul despre piață, firma la care lucrează ori ofertele concurenței, pentru că e necesar să aibă răspunsuri la orice întrebare va primi din partea clienților.
Lucrează la imaginea ta
Este important să cunoști cât mai multe lucruri ca să atragi noi clienți, dar felul în care arăți și te comporți este decisiv într-o astfel de meserie. Ai grijă de ținuta ta, chiar dacă nu ești întotdeauna îmbrăcat cu cravată și costum, fii pozitiv și optimist, găsește un echilibru între lipsa de modestie și disperare, ca să nu fii agresiv și impune-ți respectul în fața clienților, fără să pari obraznic. Cumpărătorii preferă să facă afaceri cu oameni care sunt pe placul lor, așa că străduiește-te să fii tot timpul politicos, bine îmbrăcat și cu zâmbetul pe buze.
Ai grijă să inspiri încredere
Cu siguranță nu vei reuși să convingi pe cineva de un lucru dacă nici tu nu ai încredere în tine, în produsele și serviciile pe care le oferi sau în compania pe care o reprezinți. Oamenii vor să construiască o relație de business cu persoane care se țin întotdeauna de cuvânt și care sunt animate de cele mai bune intenții. Așadar, încearcă să-ți convingi clienții că le vrei binele cu adevărat, dacă vrei rezultate foarte bune.
Ia în considerare principiul reciprocității
De regulă, oamenii fac afaceri cu persoanele care reușesc să le rezolve problemele sau să le facă viața mai ușoară. Înainte de a te grăbi să vinzi ceva, ajută-ți clienții să înțeleagă de ce au nevoie de produsele sau serviciile tale. Prin urmare, oferă-le consultanță gratuită și dezinteresată, ca să înțeleagă situația prin care trec, descoperă problemele lor reale și vino cu soluții ideale. În acest fel, ai mai multe șanse de a câștiga noi colaboratori.
Nu te grăbi să cedezi
Chiar dacă feedbackul primit înseamnă replici precum „am primit deja oferte mai bune” sau „prețul este mult prea mare”, nu răspunde imediat provocărilor. Cumpărătorii vor reduceri încă din primele momente ale discuției, însă negocierea se face la final. Nu te grăbi să-i dai un preț mai mic, comportă-te ca și cum nu ți-ar fi cerut acest lucru și ai grijă să nu cedezi, fără să ceri nimic la schimb.
Pregătește mereu următorul pas
Ține cont ca orice întâlnire sau conversație pe care o ai să rămână cu o concluzie fermă pentru viitor. De exemplu, dacă următorul lucru presupune transmiterea unei oferte complexe, anunță clientul data la care îi vei livra propunerea, tu având materialele pregătite dinainte. În acest fel, îți asumi un angajament și îl respecți fără probleme, fapt care te ajută să câștigi încrederea clienților.
Cei mai valoroși oameni de afaceri au întotdeauna un plan legat de obiective și strategii. Fii unic, lasă de la tine, ascultă-ți clienții, înțelege problemele lor reale și oferă-le mereu mai mult decât le-ai promis. Totodată, învață să accepți și anumite eșecuri, fiindcă, întotdeauna, există ceva ce poți îmbunătăți la tehnica ta de vânzare. În acest fel, succesul tău va fi garantat.
Jaf la Brașov la o casă de schimb valutar
O casă de schimb valutar din centrul Brașovului, de lângă magazinul Star, a fost jefuită în această dimineață, în jurul orei 08.40, când în zonă circulația era intensă.
La fața locului au fost mobilizate imediat echipe operative care au început investigațiile pentru găsirea autorului și pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs jaful. „Din primele cercetări a reieșit faptul că o persoană de sex masculin ar fi pătruns în incinta unei case de schimb valutar, la scurt timp după deschiderea acesteia, ar fi amenințat angajata societății în cauză și ar fi sustras o sumă de bani”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar de poliție Alina Maria Ivan.
Cercetările continuă
COMUNICAT DE PRESĂ PRIVIND DEMARAREA IMPLEMENTĂRII PROIECTULUI „Dezvoltarea activității G.S.S. EQUIPMENTS S.R.L. prin achiziția de echipamente și soft-uri performante necesare operațiunilor de debavurare și finisare piese din metal”
Data publicării 14.10.2020
GSS EQUIPMENTS S.R.L., cu sediul în România, Regiunea 7 Centru, sat Cristian, Comuna Cristian, str. Voluntari, nr. 30, jud. Brașov, derulează în perioada 15.09.2020 – 31.07.2021, proiectul „Dezvoltarea activității G.S.S. EQUIPMENTS S.R.L. prin achiziția de echipamente și soft-uri performante necesare operațiunilor de debavurare și finisare piese din metal”, cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanțare nr. 6076/15.09.2020 încheiat cu Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în calitate de Autoritate de Management, prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru în calitate de Organism Intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect. Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 2 – Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijiocii/ Prioritatea de investiții 2.1 – Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri, Cod apel proiecte POR/604/2/1 –2.1.A Microintreprinderi.
Titlu proiect: „Dezvoltarea activității G.S.S. EQUIPMENTS S.R.L. prin achiziția de echipamente și soft-uri performante necesare operațiunilor de debavurare și finisare piese din metal”
Beneficiar proiect: GSS Equipments
Program de finantare: Programul Operațional Regional 2014 – 2020
Autoritatea de Management: Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației
Organism Intermediar: Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru
Valoarea totală a proiectului este de 1.411.710,70 lei, din care
Asistența financiară nerambursabilă este de 946.400,04 lei.
Cod SMIS: 133757
Obiectivul general al proiectului de investitii: dezvoltarea activității societății G.S.S. EQUIPMENTS S.R.L. care să asigure creșterea competitivității economice a acesteia, capabile să gestioneze în mod eficient resursele, să valorifice potențialul lor de inovare și de asimilare a progresului tehnologic.
Date de contact beneficiar:
(România, Regiunea 7 Centru, sat Cristian, Comuna Cristian, str. Voluntari, nr. 30, jud. Brașov, telefon 0728 898 896, fax -, e-mail: g.staicu@gssgroup.ro; )
www.regio-adrcentru.ro
www.inforegio.ro I facebook.com/inforegio.ro
Investim în viitorul tău! Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2014-2020
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
Fără nunți și botezuri
l Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Braşov a suplimentat ieri lista străzilor și a locurilor publice din Brașov unde purtatea măștii va fi obligatorie
l În zonele unde rata de infectare este între 1,5 și 3 cazuri la mia de locuitori, cum e și Brașovul, restaurantele, teatrele, și cafenele sau cinematografele vor funcționa doar la o treime
Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Braşov a instituit noi măsuri suplimentare pentru reducerea riscului de contaminare cu noul coronavirus COVID-19, în municipiul Braşov. Astfel, de miercuri, 14 octombrie, vor fi mai multe străzi și locuri publice în Brașov unde purtatea măștii va fi obligatorie. De asemenea apar reguli noi în cafenele și restaurante. Peste regulile locale se suprapun însă, noile decizii luate aseară de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, prin care nunțile și botezurile vor fi interzise la nivelul întregii țări în perioada următoare, până când se va înregistra o scădere a numărului de infectări. Secretarul Raed Arafat, a mai precizat aseară că în zonele unde rata de infectare este între 1,5 și 3 cazuri la mia de locuitori, acesta fiind și cazul Brașovului, restaurantele, teatrele, și cafenele sau cinematografele vor funcționa la 30% din capacitate și numai până la orele 23.00. Acolo unde rata de infectare crește peste pragul de 3 la mie, activitatea se oprește, iar măștile devin obligatorii peste tot în afara locuiței.
Hotărâtea Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Brașov
Având în vedere prevederile H.G. nr.782/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul Romaniei începând cu data de 15.09.2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, Luând în considerare: – evoluţia pandemiei de COVID-19 cauzate de noul coronavirus SARS-Cov-2: – incidenţa cumulată a cazurilor de COVID-19 în ultimele 14 zile la nivelul Municipiului Braşov; – Hotărârea nr. 47/05.10.2020 a Comitetului Naţional pentru Situaţi de Urgenţă; – Ordinul nr. 1493/2788/149 din 2020 Norme din 31.08.2020 privind stabilirea măsurilor specifice de prevenirea răspândirii virusului SARS-Cov-2 pentru activităţiile de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băutuirlor alcoolice şi nealcoolice în unităţile de alimentaţie publică de tip restaurantelor şi cafenelelor din interiorul clădirilor, precum şi în spaţiile special amenajate din exteriorul clădirilor.
Având în vedere prevederile art.7, Cap. III, lit. a) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al C.L.S.U., prevederile art. 8 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al C.L.S.U., în temeiul prevederilor art. 24, lit. b) din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă;
Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Braşov
HOTĂRĂŞTE: Art. 1 (1) începând cu data de 14.10.2020 orele 06.00, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie în Municipiul Braşov, pe arterele pietonale intens frecventate şi în alte zone aglomerate, astfel: – Str. Republicii şi Piaţa Sfatului, de luni – vineri, între orele 12.00 – 23.00, iar sâmbăta şi duminica, între orele 10.00 – 23.00; – Aleea Tiberiu Brediceanu, de luni – vineri, între orele 16.00 – 19.00, sâmbată şi duminică orele 10.00 – 19.00; – Str. Apollonia Hirscher, de luni – vineri, între orele 12.00 – 23.00, sâmbată şi duminică orele 10.00 – 23.00; – Str. Mureşenilor, de luni – vineri, între orele 12.00 – 23.00, sâmbată şi duminica orele 10.00 – 23.00; – Str. Michael Weiss, de luni – vineri, între orele 12.00 – 23.00, sâmbată şi duminica orele 10.00 – 23.00; – Piaţa George Enescu, de luni – vineri, între orele 12.00 – 23.00, sâmbată şi duminica orele 10.00 – 23.00; staţiile RATBV; autogări; – staţiile CFR; – zonele de îmbarcare şi debarcare pentru transport pe cablu, Grădina Zoologică; toate pieţele agroalimentare şi târgurile. (2) Sunt exceptaţi de la obligativitatea purtării măştii de protecţie copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.
Art.2 Toate spaţiile cu destinaţie de alimentaţie publică, baruri, cafenele, etc. din Municipiul Braşov au obligaţia de a repecta următoarele măsuri de distanţare socială în interiorul acestora pe fondul pandemiei SARS-CoV-2: a) Agentul economic va aplica pe uşa de la intrare a spaţiului respectiv un sticker care să precizeze numărul de persoane ce pot beneficia de serviciile oferite şi care nu poate fi mai mare decât jumătate din numărul de locuri declarat la eliberarea autorizaţiei de funcţionare, dar nu mai mult de 50 de locuri, conform anexei parte integrantă din prezenta hotărâre. b) La amenajarea mobilei necesare pentru desfăşurarea activităţii comerciale se va respecta distanţarea socială, existenţa traseelor diferite de intrare şi ieşire, conform prevederilor stabilite la nivel naţional de către autorităţile competente în acest sens. c) În interiorul spaţiilor se vor respecta toate regulile de igienă, dezinfectant, purtarea măştii, etc., conform prevederilor stabilite la nivel naţional de către autorităţile competente în acest sens.











