Bebelușul de patru luni care a murit azi răpus de COVID e din Săcele. Bebelușul a ajuns la Spitalul de Pediatrie din Sibiu în data de 20 octombrie. Acesta a fost testat atunci pentru noul coronavirus, iar rezultatul a fost pozitiv. Fiindcă starea lui era gravă și avea și alte comorbidități, micuțul a fost transferat pe secția ATI a spitalului.
„Copilul a venit în data de 20 octombrie și a fost internat direct pe Terapie Intensivă pentru că avea insuficiență respiratorie și starea lui era gravă. Diagnosticul de infecție cu coronavirus i s-a pus în primele 24 de ore. Starea lui s-a agravat și a fost nevoie de ventilație mecanică. Copilul avea multiple și importante comorbidități, iar marți seara din păcate a decedat”, a declarat, pentru Ora de Sibiu, doctor Ioana Mătăcuță, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie Sibiu.
Bebelușul de patru luni care a murit din cauza COVID e din Săcele
185 de noi cazuri COVID la Brașov. În țară:5343 de cazuri noi și 107 decese
185 de noi cazuri COVID au fos raportate la Brașov, dintre care 24 sunt retestări.Rata de infecatre cu noul coronavirus în municipiul Brașov continuă să crească, astăzi fiind 3.50 cazuri la mia de locuitori, a treia zi în care este depășit pragul de 3
5343 de cazuri noi de coronavirus au fost depistate în România în ultimele 24 de ore și 107 decese au fost raportate, între care un bebeluș de 4 luni, cu comorbidități accentuate, care era internat la Sibiu.
Buletinul de presă:
Până astăzi, 28 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 222.559 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 159.855 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.343 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate
1. Alba 4464 146
2. Arad 4852 160
3. Argeș 6627 48
4. Bacău 7727 133
5. Bihor 5927 216
6. Bistrița-Năsăud 2453 81
7. Botoșani 2941 121
8. Brașov 9106 185
9. Brăila 3264 29
10. Buzău 3726 56
11. Caraș-Severin 2443 71
12. Călărași 1529 13
13. Cluj 8249 356
14. Constanța 5269 107
15. Covasna 2046 47
16. Dâmbovița 6163 168
17. Dolj 5800 162
18. Galați 6051 80
19. Giurgiu 1764 44
20. Gorj 2783 49
21. Harghita 2764 92
22. Hunedoara 3954 101
23. Ialomița 2016 47
24. Iași 9959 267
25. Ilfov 5745 90
26. Maramureș 4023 100
27. Mehedinți 2035 29
28. Mureș 4601 191
29. Neamț 5751 180
30. Olt 3325 80
31. Prahova 9280 110
32. Satu Mare 1568 54
33. Sălaj 2293 113
34. Sibiu 4654 129
35. Suceava 8985 163
36. Teleorman 2918 38
37. Timiș 8144 318
38. Tulcea 1409 20
39. Vaslui 4729 71
40. Vâlcea 4618 100
41. Vrancea 3344 33
42. Mun. București 33118 744
43. – 142 1
TOTAL 222.559 5.343
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 777 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.
Nr. Crt. JUDEȚ Probe pozitive la retestare
1 ALBA 39
2 ARAD 10
3 ARGEŞ 17
4 BACĂU 9
5 BIHOR 7
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD 12
7 BOTOŞANI 7
8 BRĂILA 8
9 BRAŞOV 24
10 BUZĂU 1
11 CĂLĂRAŞI 2
12 CARAŞ-SEVERIN 0
13 CLUJ 53
14 CONSTANŢA 12
15 COVASNA 5
16 DÂMBOVIŢA 28
17 DOLJ 12
18 GALAŢI 14
19 GIURGIU 2
20 GORJ 1
21 HARGHITA 38
22 HUNEDOARA 14
23 IALOMIŢA 2
24 IAŞI 77
25 MARAMUREŞ 19
26 MEHEDINŢI 0
27 MUREŞ 8
28 NEAMŢ 34
29 OLT 7
30 PRAHOVA 18
31 SĂLAJ 8
32 SATU MARE 0
33 SIBIU 36
34 SUCEAVA 42
35 TELEORMAN 6
36 TIMIŞ 15
37 TULCEA 3
38 VÂLCEA 18
39 VASLUI 10
40 VRANCEA 12
41 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 125
42 ILFOV 22
TOTAL 777
Până astăzi, 6.681 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 27.10.2020 (10:00) – 28.10.2020 (10:00) au fost raportate 107 decese (60 bărbați și 47 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 2 la categoria de vârstă 30-39 de ani, 7 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 17 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 16 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 38 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 26 decese la categoria de peste 80 de ani.
100 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.934. Dintre acestea, 861 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.133.809 teste. Dintre acestea, 36.815 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 22.641 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 14.174 la cerere.De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 468 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 28 octombrie.
Pe teritoriul României, 27.280 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.931 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 50.565 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 52 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.823 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.082 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor. Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 6.302 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 962.800 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 7 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.851 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.934 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.017 în Germania, 159 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican și Portugalia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
Noile reguli pentru tratarea pacienților cu COVID: cine este internat și cine este trimis acasă
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a aprobat ordinul prin care pacienții cu COVID-19 fără simptome sau cu forme ușoare nu vor mai fi internați, ci vor fi izolați la domiciliu, fiind monitorizați de la distanță de medicii de familie. În plus, potrivit ordinului publicat în Monitorul Oficial, pentru a reduce aglomerația de la unitățile de primiri urgențe, spitalele vor folosi și teste rapide pentru depistarea virusului, iar pacienții declarați vindecați nu vor mai fi testați timp de 3 luni.
Pacienții monitorizați la domiciliu vor fi declarați vindecați după 14 zile, fără un al doilea test, și își vor putea relua activitățile obișnuite, cu purtarea măștii pentru încă 10 zile.
Acești pacienți, care nu vor mai ajunge în spitale decât în cazul înrăutățirii stării de sănătate sau dacă au factori de risc de agravare a bolii, nu vor fi evaluați prin analize de laborator sau radiografie pulmonară.
După 14 zile de la data recoltării primului test pozitiv, pentru pacienții declarați vindecați de COVID-19, la reintrarea în colectivitate (loc de muncă, unitate de învățământ etc.) nu este necesar aviz epidemiologic și nici solicitarea unui test negativ pentru ARN SARS-CoV-2, precizează ordinul.
„Pacientul pozitiv nu mai trebuie retestat RT-PCR timp de 90 de zile de la vindecare, cu excepția persoanelor cu imunodepresii severe sau a celor care dezvoltă simptomatologie clar sugestivă. Dacă retestarea totuși se petrece, un rezultat pozitiv în perioada de 90 de zile de la vindecare nu poate fi considerat o nouă infecție, cu excepția persoanelor cu imunodepresii severe sau a celor care dezvoltă simptomatologie clar sugestivă”, prevede ordinul.
Cum se va face triajul pacienților suspecți de COVID
Ministerul a stabilit modul în care se va face triajul pacienților suspecți de COVID care ajung la unitățile de primiri urgențe, astfel încât să fie diminuată aglomerația de la spitale.
„Pentru triajul simptomaticilor, conform definiției de caz, în UPU/CPU, având în vedere necesitatea de a descongestiona cât mai rapid, dar în siguranță, aceste zone se pot utiliza teste de detecție a antigenelor SARS-CoV-2. Concomitent cu testul rapid se va face și recoltare pentru RT-PCR. Pacienții cu rezultat pozitiv la testul rapid vor fi izolați imediat în zonele Covid; pacienții cu rezultat negativ la testul rapid vor fi menținuți în zona-tampon dacă prezintă simptome care necesită spitalizare; dacă nu necesită spitalizare, acești pacienți vor fi lăsați la domiciliu până la primirea rezultatului RT-PCR. Pentru asimptomatici nu se recomandă la acest moment utilizarea testelor rapide”, stabilește ordinul ministrului Sănătății, care modifică Planul privind modalitatea de aplicare a măsurilor în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic de infectare cu virusul SARS-CoV-2.
Până la confirmarea infecției, persoanele care prezintă semne și simptome sugestive specifice definiției de caz se izolează la domiciliu sau la o altă locație aleasă de aceasta. În acest caz, persoanele aflate în această situație au obligația de a contacta și informa medicul de familie despre ipoteza în care se află, inclusiv cu privire la locul în care au decis să se izoleze. Medicul de familie are obligația luării în evidență și monitorizării stării de sănătate a persoanelor respective și transmite direcției de sănătate publică fișa de monitorizare a persoanei izolate.
Ordinul cuprinde și chestionarul pe care îl vor folosi medicii de familie pentru a monitoriza, de la distanță, starea pacienților care nu sunt internați, ci se află în izolare la domiciliu
În urma evaluării telefonice a medicului de familie, pe baza chestionarului prevăzut în fișa de monitorizare, pacienții vor fi încadrați în următoarele categorii clinice:
a) pacienți asimptomatici sau cu simptome ușoare, care nu necesită internare – se pot izola la domiciliu sau la locația declarată, în situația în care declară că au condiții de izolare, sau într-o locație alternativă atașată unei unități sanitare, ori în spații special desemnate în cazul în care nu au condiții de izolare; în cazul izolării la domiciliu sau în locația declarată de pacient, medicii de familie vor monitoriza zilnic starea de sănătate. Acești pacienți asimptomatici/simptomatici cu forme ușoare ce au încheiat perioada de izolare de 14 zile de la data primului test pozitiv, declarați vindecați fără al doilea test de control, își pot relua activitățile curente și profesionale cu păstrarea distanțării și purtarea măștii acasă și la locul de muncă pentru încă 10 zile, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
b) pacienții simptomatici cu factori de risc, la recomandarea medicului de familie, la solicitarea și cu acordul lor, vor fi transportați prin intermediul ambulanței la spital, unde vor fi evaluați clinic, prin teste de laborator, și, dacă se consideră necesar, examinare radiologică pulmonară sau examen computer tomografic. Evaluarea se poate face prin internarea pacientului, prin spitalizare de zi, sau fără internarea pacientului (consult și examene paraclinice la camera de gardă/UPU/CPU);
c) pacienții simptomatici cu forme medii sau severe vor fi internați, cu acordul lor, în spitale de faza I sau II care au în structură secții de terapie intensivă sau în spitale-suport, în cazul în care spitalele de faza I sau II nu au secții de terapie intensivă, perioada de internare fiind stabilită de medicul curant.
Medicul de familie va declara pacientul vindecat pe baza rezultatelor monitorizării zilnice, prin consultația medicală la distanță, considerând drept criterii de vindecare absența manifestărilor clinice pe parcursul perioadei de monitorizare. Starea de vindecat va fi comunicată în scris prin scrisoare medicală transmisă prin utilizarea mijloacelor de comunicare electronică la distanță direcției de sănătate publică județene/a municipiului București, care are obligația introducerii statutului de vindecat în platforma Corona-forms în decurs de 24 de ore de la primirea scrisorii.
Pacienții care nu sunt înscriși pe lista unui medic de familie vor fi monitorizați zilnic de direcțiile de sănătate publică.
Criteriile de internare și externare
Ordinul stabilește și criteriile de internare și externare pentru pacienții cu COVID:
Pacienții asimptomatici cu factori de risc pot fi izolați în spitale, la recomandarea medicului de familie, la solicitarea și cu acordul lor. Pacienții asimptomatici cu factori de risc care sunt pozitivi la testul de control pot fi externați și mai devreme de 10 zile, după cel puțin 72 de ore de absență a oricărui simptom COVID-19, dacă medicul curant consideră oportun pe baza criteriilor clinice și paraclinice, cu condiția izolării la domiciliu sau la locația declarată de pacient până la împlinirea celor 14 zile ale perioadei de izolare, care se calculează de la data recoltării primului test pozitiv, fără a fi obligatorie o a doua testare de control. Pacienții cu afecțiune renală care necesită dializă și care sunt pozitivi la proba de control pot fi menținuți internați până la 14 zile, în vederea asigurării accesului la dializă.
pacienții simptomatici cu forme medii sau severe vor fi internați în spitale care au în structură secții de terapie intensivă. Internarea trebuie să dureze până când sunt îndeplinite toate criteriile următoare: cel puțin 14 zile de la data recoltării primului test pozitiv și lipsa febrei pentru cel puțin 72 de ore și ameliorarea simptomatologiei. Testarea de control RT-PCR se va efectua după îndeplinirea acestor criterii. Pacienții care prezintă sechele post-COVID-19 după externare (dispnee, fatigabilitate, tulburări neurologice și altele) vor trebui monitorizați în continuare atât de medicul de familie, cât și în servicii de specialitate, cu controale regulate ale funcției pulmonare, cardiace, computer tomografie, test de mers, alte investigații considerate necesare de medicul curant.
Ministrul Sănătății a emis acest ordin în urma adoptării ordonanței de urgență prin care s-a dat posibilitatea tratării la domiciliu a pacienților asimptomatici sau cu forme ușoare de COVID-19. Ordonanța de urgență stabilește că medicii de familie vor încheia contracte cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, iar pentru fiecare caz monitorizat vor primi 105 lei.
(P) Un ghid complet despre elevatoarele auto și funcțiile lor
Elevatoarele auto sunt utilaje grele, inventate cu aproape un secol în urmă, cu scopul de a ridica de la sol automobile în vederea reviziei și depanării. De la invenția primului automobil din lume și până la invenția primului elevator a existat o perioadă de câteva decenii în care mecanicii auto au trebuit să se descurce cu soluții alternative precum săparea unor gropi în podeaua atelierelor pentru a intra în ele, dedesubtul mașinilor, și a putea repara automobilele dintr-o poziție practică și confortabilă.
Dar tehnica ’’intrării în pământ’’ folosită la începutul secolului XX nu era cea mai comodă și sigură metodă de depanare a mașinilor și astfel, circumstanțele au cerut rapid o soluție mai eficientă. Peter Lunati a fost geniul creativ care în anul 1925 a venit cu ideea de a crea un utilaj care să ridice mașinile de la pământ cu un sistem în formă de șurub, care se rotea la 360 de grade, asemănător cu cel folosit pentru scaunele de frizer. Acesta a fost primul elevator auto creat vreodată, iar de la invenția sa și până la apariția unor mașinării mai complexe nu a fost decât o chestiune de timp.
Ce fel de elevatoare auto se folosesc la ora actuală în atelierele din întreaga lume?
Toate elevatoarele auto sunt create cu un singur scop, acela de a eleva mașinile de la sol. Dar în funcție de modul de activare și de structura pe care o au, ele se pot împărți în mai multe categorii. Astfel, există elevatoare auto electromecanice și electrohidraulice, iar în funcție de design, elevatoare auto de tip foarfecă, platformă, cu două coloane sau cu patru.
Cele mai performante și apreciate tipuri de elevatoare auto de la ora actuală se pot cumpăra în România direct online, din magazinul de specialitate eqp.ro. Pe lângă o gamă foarte variată de piese auto și echipamente destinate atelierelor și vulcanizărilor, de la eqp.ro poți cumpăra elevatoare auto de la producători celebri, la prețuri avantajoase.
Ce poți face cu ajutorul unui elevator auto performant?
Toate operațiile pe care le poți face cu ajutorul unui elevator auto țin de ridicarea automobilelor de la sol. Dar cu puțină imaginație realizezi instant că acest lucru este mai mult decât suficient pentru a profita la maxim de un astfel de utilaj.
Cei mai mulți mecanici auto își folosesc elevatoarele doar pentru a schimba anvelopele mașinilor clienților lor de la un sezon la altul. Dar în realitate, cu un elevator auto performant mai poți face următoarele lucruri:
• îl poți îngropa în podea
Dacă spațiul din atelierul tău auto este foarte limitat, poți investi într-un elevator pe care să-l îngropi în podea, astfel încât atunci când nu-l folosești, el să formeze cu aceasta o suprafață plană, care să nu incomodeze. Astfel de elevatoare sunt elevatoarele cu structură de tip foarfecă, care ocupă foarte puțin spațiu, și nu au elemente care să necesite o fixare perpendiculară pe pământ.
• îl poți folosi pentru stivuire
Dacă vrei un elevator care să te ajute să profiți la maxim de un loc de parcare, investește într-unul cu patru coloane și sisteme moderne de siguranță, cu ajutorul căruia poți ridica un automobil de la sol până la o înălțime optimă parcării încă unuia sub el. Astfel, nu numai că îți faci ordine în garaj, dar profiți la maxim de spațiul disponibil, parcând sus automobilul pe care îl folosești mai puțin.
• îl poți folosi pentru operații de reglare a direcției
Elevatoarele auto pentru direcție sunt în general tot elevatoare auto de tip foarfecă, dar cu o serie de funcții speciale care te ajută să îndeplinești mai simplu și mai rapid astfel de operații, de o finețe aparte. Aceste elevatoare sunt într-adevăr mai scumpe decât elevatoarele auto obișnuite, dar își amortizează rapid investiția dacă luăm în calcul faptul că un client are nevoie de un atelier dotat cu un astfel de elevator ori de câte ori și-a lovit mașina de un obstacol sau după o perioadă de câteva luni în care a condus pe drumuri cu gropi și denivelări.
Cât costă un elevator auto de primă clasă?
Prețul elevatoarelor auto diferă foarte mult de la model la model. Există elevatoare pe care le poți cumpăra cu un buget de aproximativ 5.000 de lei și elevatoare care sunt și de 10 ori mai scumpe. Dar cel mai bun criteriu de alegere al unui utilaj nu este prețul, ci pur și simplu modul în care vrei să-l folosești.
Cine sunt noii consilieri locali ai Brașovului
De azi, oficial și legal, noul primar al Brașovului este Allen Coliban. „Mă simt mândru și onorat să fiu în fața dumneavoastră în calitate de primar al Brașovului. Împreună punem schimba viteza și apăsa pedala accelerație de dezvoltare a Brașovului. Cred că Brașovul a suferit prea mult timp din lupta între și intra partide. Cred că împreună putem lucra pentru proiectele ce vizează dezvoltarea Brașovului. Sunt optimist că vom avea o colaborare foarte bună. Veți avea în mine un partener onest”, a precizat primarul Allen Coliban în discursul de învestirură.
Coliban se arată încrezător în noua echipă formată în majoritate din consilieri la primul mandat
„Sunt optimist, deoarece în urma scrutinului din 27 septembrie în Consiliul Local avem o echipă nouă, dinamică, tânără, care acoperă o arie foarte largă de competențe, chiar dacă mulți dintre ei se află la primul mandat. Cred că ne înțelegem cu toții menirea și misiunea dată de electorat, aceea de a dezvolta Brașovul și a-l duce la un nou nivel. Am vorbit în campanie despre probleme, dar și despre soluțiile de care Brașovul are nevoie, de la probleme de mediu, nevoia de parcuri, de aer curat, nevoia de mobilitate metropolitană, de dezvoltare ecomomică de educație de claitate, de ambiție în cultură și performanță în sport. Toate aceste lucruri sunt parte dintr-un pact politic pe care l-am propus brașovenilor și în materializarea căruia mă aștept să fac echipă cu tot Consiliul local Brașov”, a mai spus primarul Brașovului.
Cei 25 de consilieri locali ai Brașovului sunt:
USR-PLUS
Boghiu Samoilă Flavia Ramona
Boroda George
Bart Bogdan Dragoș
Corbu Ioan
Cențiu Radu Alexandru
Crican Cezar Alexandru
Efrime Mihai Ciprian
Gerea Miruna Magdalena
Ilie Victor
Oniga Mihai Andrei
Moraru Beatrice Mihaela
Rusu Alexandru
PNL
Braun Werner
Bădulescu Sebastian Gabriel
Codreanu Adrian
Paul Radu Valentin
Pușcașu Alexandru Claudiu
Rusu Sebastian Mihai
Scripcaru George
Vătafu Valeriu
Vecerdi Cristina Agnest
PSD
Crivineanu Alexandra Ioana
Pătrașcu Lucian
Potea Marius Valentin
Stancu Raluca Maria
Scripcaru nu a renunțat la mandatul de consilier
Deși au circulat zvonuri că George Scripcaru, fostul primar al Brașovului, va renunța la mandatul de consilier în timpul ședinței festive de constituire a noului Consiliu Local Brașov, care tocmai s-a încheiat, Scripcaru a depus jurământul. Ba chiar, prefectul Adrian Văsii l-a invitat pe George Scripcaru în prezidiul ședinței festive, în calitate de cel mai vârstnic consilier, și, din această calitate, cum cere cutuma, rând pe rând, în ordine alfabetică, el a chemat noii consilieri la tribuna unde au depus jurământul, apoi l-a invitat și pe Allen Coliban care, odată cu rostirea jurământului, a preuat oficial și mandatul de primar al Brașovului.
Singura absentă la ceremonie a fost Flavia Boghiu, viitorul viceprimar din partea URS PLUS, care a fost despistată cu COVID și este în izolare. De asemenea, la începutul ședinței, au fost invalidate mandatele lui Oprică Florentin – Adrian (PNL) și Stănescu Alexandru (PNL)
După 4 mandate de primar și unul de viceprimar în fruntea orașului, Scripcaru a predat ștafeta și spune că e ,,mândru,, de ceea ce a făcut pentru Brașov.
Amintim că, DNA l-a pus recent în urmărire penală pe George Scripcaru pentru șantaj, conform DNA. Fostul primar l-ar fi amenințat pe unul din angajaţii firmei care difuza spoturi electorale în interiorul autobuzelor aparţinând Regiei de transport Braşov că firma va avea de suferit dacă nu oprește imediat difuzarea reclamei electorale pentru alți candidați. În schimb, Scripcaru ceruse să fie promovate gratuit ”realizările” mandatului său.
Pe de altă parte, în mediile online din Brașov circulă petiția ,,Fără penali în Consiliul Local”, care a depățit 450 de semnături.
„Având în vedere că miercuri 28.10.2020 se validează componența noului consiliu local al Brașovului, cerem ca fostului primar George Scripcaru să i se retragă sprijinul politic de către PNL din cauza multiplelor dosare penale pe rol, dar în primul rând din cauza faptului că a fost trimis în judecată de curând de DNA Brașov intr-un dosar nou de șantaj și abuz de putere împotriva unui antreprenor local și se află în acest moment sub control judiciar achitând pentru a rămâne în libertate o cauțiune de 75.000 lei. Astfel cerem să nu fie validat drept consilier local! Noi, brașovenii inițiatori ai acestei petiții, nu credem că George Scripcaru va putea jura la investire cu bună credință și cu mâna pe Biblie că va respecta legile țării și Constituția României. Semnează dacă ești de acord”, se arată în textul petiției.
Primarul ales al Braşovului preia azi mandatul
l Allen Coliban și noii consilieri locali aleşi vor depune jurământul într-o ședință festivă care va avea loc la Aula Universităţii Transilvania
Allen Coliban îşi va prelua azi mandatul de primar al Brașovului, în cadrul unei ceremonii restrânse în care va depune jurământul. În aceeași ședință festivă vor depune jurământul și vor primi oficial mandatul și noii consilieri locali aleşi în urma scrutinului din 27 septembrie. Ceremonia va avea loc tot la Aula Universităţii Transilvania, unde s-a desfăşurat şi evenimentul de preluare a mandatelor de către noii membri ai Consiliului Judeţean. Ședința va avea loc începând cu ora 10.00 şi va fi transmisă şi pe canalul de youtube al Primăriei Braşov. Conform rezultatelor stabilite în urma alegerilor din 27 septembrie, Consiliul Local Braşov va fi alcătuit din trei formaţiuni politice, respectiv Alianţa USR PLUS, care are 12 mandate, PNL, care are 11 mandate, şi PSD care are patru mandate.
Din păcate, consilierul local Flavia Boghiu, propunerea de viceprimar al Brașovului din partea USR, a anunțat luni seara că este infectată cu coronavirus și va fi nevoită să absenteze de la acest moment important pentru ea.
Finanțarea promisă: Fonduri europene pentru cei 9,4 milioane de euro cheltuiți la Brașov în criza COVID-19
l Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov a semnat cu Ministerul Fondurilor Europene contractul de finanţare pentru proiectul „Gestionarea crizei sanitare COVID-19 în județul Brașov”
Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veștea, a semnat cu Ministerul Fondurilor Europene contractul de finanţare pentru proiectul „Gestionarea crizei sanitare COVID-19 în județul Brașov”, finanţat în cadrul Programul Operațional Infrastructură Mare POIM 2014-2020, Axa prioritară 9 – Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19 prin prioritatea de investiții 9a, Obiectivul specific 9.1 – Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19.
Lider de proiect, UAT Județul Brașov are ca parteneri Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Dr. I.A. Sbârcea”, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Brașov, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Brașov şi Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov.
Valoarea totală a proiectului aprobat este de 45.533.446,93 lei (inclusiv TVA), respectiv 9.400.938,77 euro, distribuită astfel:
Județul Brașov – 116.176,00 lei (sumă alocată pentru informare și publicitate, management de proiect, audit financiar, conform ghidului solicitantului);
Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov – 24.036.436,41 lei (sumă destinată achiziţiei de echipamente şi aparatură medicală, inclusiv pentru dotarea unităţii modulare de ATI);
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Brașov – 8.415.484,09 lei (sumă destinată achiziţiei de echipamente, aparatură și materiale medicale);
Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Dr. I.A. Sbârcea” Brașov – 6.142.536,63 lei (sumă destinată achiziţiei de echipamente, aparatură şi materiale medicale, precum și management de proiect);
Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Brașov – 2.165.079,16 lei (sumă destinată achiziţiei de materiale medicale);
Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov – 4.657.734,64 lei (sumă destinată achiziţiei de echipamente, aparatură și materiale medicale).
Aşadar, fondurile substanţiale pe care administraţia judeţeană le-a alocat în cursul acestui an spitalelor braşovene aflate în prima linie a combaterii pandemiei vor fi recuperate în totalitate.
„Chiar de la începutul crizei sanitare, pentru obținerea unui răspuns în timp util și eficient al sistemului medical public la criza COVID-19 am decis că se impune de urgență dotarea corespunzătoare cu echipamente și materiale de strictă necesitate a spitalelor din subordinea noastră, astfel încât serviciile medicale să se poată desfăşura în condiții optime și de maximă securitate, pacienţii să aibă acces la cele mai bune şi mai sigure condiţii, iar normativele în vigoare să fie respectate. Mă bucur că avem posibilitatea să recuperăm din bani europeni alocările bugetare pe care le-am făcut pentru limitarea răspândirii virusului. Avem în lucru încă un proiect similar, deoarece să atragem cât mai multe fonduri eupopene pentru care suntem eligibili în cadrul POIM”, a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea.
Părinții își vor putea lua zile libere plătite în situații de închidere a școlilor
Guvernul a aprobat joi proiectul de OUG care reglementează acordarea de zile libere plătite părinților în mai multe situații de suspendare a cursurilor. Actul normativ prevede acordarea zilelor libere plătite și pentru alte situații stabilite prin Hotărârea Comitetului Național pentru Situații Speciale de urgență sau ordin al ministrului educației și cercetării, situații care impun suspendarea temporară a cursurilor, cum ar fi, spre exemplu suspendarea cursurilor în timpul desfășurării procesului electoral.
Zile libere pot fi luate și în situaţia în care activitatea didactică în unitățile de învățământ, inclusiv în cele de educație antepreșcolară și preșcolară se desfășoară în scenariile 2 și 3. Adică, atunci când copiii se duc la școală prin rotație (scenariul 2) sau când cursurile vor avea loc doar online (scenariul 3).
Numărul de zile libere se stabilește pentru perioada stării de alertă, ori de câte ori, prin hotărâre a CJSU/CMBSU se stabilește aplicarea unui dintre scenariile menționate.
De asemenea, pentru aceste situații acordarea zilelor libere să fie limitată până la 31 decembrie 2020.
Angajatorul este obligat să acorde zilele libere dacă angajatul solicită acest drept în baza prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă și nu își desfășoară activitatea în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu.
Măsura se aplică şi pentru părintele sau reprezentantul legal care are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere unul sau mai mulţi copii şcolarizaţi, cu boli cronice pentru care medicul de familie şi/sau medicul specialist au emis adeverinţe pentru realizarea educaţiei la distanţă, în contextul pandemic actual. În acest caz, părintele va depune la angajator, pe lângă cererea de acordare a zilelor libere, copia certificatului de naştere al copilului şi declaraţia pe proprie răspundere a celuilalt părinte că nu a beneficiat de zile libere potrivit ordonanţei de urgenţă, şi o copie a adeverinţei eliberate de medicul de familie şi/sau medicul specialist.
Pentru situaţiile în care s-a stabilit aplicarea scenariului 2 sau 3, zilele libere plătite pentru părinţi se acordă numai după epuizarea opţiunilor prevăzute de reglementările legale în vigoare pentru desfăşurarea activităţii prin telemuncă sau muncă la domiciliu.
De zile libere plătite beneficiază părinţii care au copii de până la 12 ani ale căror creşe, grădiniţe sau şcoli se închid în urma restricţiilor autorităţilor. Valoarea plătită este de 75% din salariul brut, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut.
Primăria Victoria cumpără echipamente IT pentru învăţământul în „scenariul roşu”
Primăria Victoria, una dintre localităţile care în ultimele zile a avut parte de o incidenţă ridicată a cazurilor de COVID-19, vrea să se asigure că elevii şcolilor din oraş vor avea echipamentele necesare, în situaţia în care trebuie să înveţe în „scenariul roşu”, exclusiv online sau în „scenariul galben”, hibrid online şi cu prezenţă fizică la clasă. Astfel, primăria oraşului Victoria, al cărui edil, Camelia Bertea, a trecut ea însăși printr-o experienţă COVID-19, a decis să achiziţioneze 611 dispozitive IT, la pachet cu abonamente de interne 3 G sau 4 G, pe o perioadă de 24 de luni. Acestea vor fi achiziţionate printr-o procedură publică, ce a fost lansată zilele trecute. Contractul scos la licitaţie are o valoare de 727.222 de lei, cu tot cu TVA, finanţarea urmând a fi asigurată din fonduri europene. Câştigătorul contractului va trebui să furnizeze tabletele, cu cartele SIM şi abonamente în termen de 30 de zile de la semnarea contractului.
Reamintim că Victoria a avut mai multe zile la rând o incidenţă de peste 3 la 1000 de locuitori. Între timp, numărul de cazuri a scăzut, incidenţa fiind ieri de 2.10 la 1000 de locutori. Pe de altă parte însă, în ciuda acestui număr, sub pragul de 3 la mie, patru unităţi de învăţământ din oraş funcţionează în „scenarul roşu”.













