8.5 C
Braşov
Acasă Blog Pagina 4576

Rețeta zilei

0

Peşte la cuptor pe tăieţei

Ingrediente: 1 kg peşte, 300 g tăieţei, 100 g unt, 200 g smântână, sare, piper
Mod de preparare: Se fierb tăieţeii în apă cu sare. Se scurg. Se aşază pe fundul unei tăvi unse cu unt.
Deasupra se aşază peştele dat cu sare şi piper şi untul. Se ţine la cuptor 45 minute la foc potrivit. După o jumătate de oră se toarnă smântâna.

O carte pe zi

0

Balada – Adrian Lesenciuc

Romanul Balada este scris de Adrian Lesenciuc, descendent din familia Golembiovschi-Porumbescu. Povestea acestei farnilii, în parte ilustrată prin filmul românesc Ciprian Porumbescu (1973), regizat de Gheorghe Vitanidis, cu Vlad Radescu în rolul lui Ciprian, este dusă mai departe, la fel cum ecourile cântecelor marelui compozitor român sunt amplificate mereu. Celebra compoziţie, Balada, însoţeşte acest roman ce ilustrează una dintre cele mai frumoase povesti de dragoste din literatura română.

Bancul zilei

0

Băieţelul:
– Mami, mami, am primit un rol în piesa de la şcoală!
– Ce rol, dragul, meu?
– Rolul unui soţ.
– Vaai, du-te repede înapoi şi spune-le că vrei un rol în care să scoți și tu o vorbă.

8 sfaturi pentru a trece examenul auto din prima

0
Opt persoane au fost trimise în judecată

Examenul pentru permisul auto este format din două probe care, în mod evident, trebuie să fie trecute pentru a se obţine permisul. Este vorba despre proba teoretică şi proba practică. Specialiştii de la ChestionareAuto.ro oferă 8 sfaturi importante care să ajute elevii şcolilor de şoferi să promoveze aceste două probe din prima.

Cât mai multe chestionare auto rezolvate
Pentru pregătirea în ceea ce priveşte proba teoretică se recomandă rezolvarea de chestionare auto DRPCIV. Aceste chestionare sunt actualizate şi imita foarte bine ceea ce se întâmplă în timpul susţinerii probei teoretice. De asemenea, ele sunt formate din întrebări care se vor găsi şi în timpul examenului, ceea ce înseamnă că elevul se va familiariza atât cu modul de desfăşurare al probei, cât şi cu răspunsurile şi specificul întrebărilor.

Codul rutier şi alte cărţi auto informative sunt surse de căpătâi
Chiar dacă pare o activitate plictisitoare, Codul Rutier trebuie să fie parcurs cel puţin o dată înainte de a începe rezolvarea de chestionare online. Acesta este cel care pune bazele teoretice pentru rezolvarea testelor. În absenţa informaţiilor pe care le include, rezolvarea chestionarelor se va face pe baze pur intuitive, iar răspunsurile vor fi memorate mecanic, ceea ce nu este recomandat pentru rezultate pe termen lung. Codul nu trebuie să fie memorat şi nici învăţat pe dinafară, nu trebuie conspectat şi nici scris din nou de mână. Învăţatul pentru şcoala de şoferi nu seamănă cu învăţatul pentru examenele din tipul ciclurilor primare sau superioare de învăţământ. Codul trebuie înţeles şi aplicat în diverse situaţii expuse de întrebările din teste.

Analizarea răspunsurilor greşite din teste auto

Atunci când elevul rezolva chestionare online, poate greşi teste auto din cauza numărului mare de răspunsuri greşite. Partea bună este că în momentul în care oferă un răspuns greşit la o întrebare, elevul poate citi sub test şi explicaţia pentru care variantă aleasă nu este cea corectă şi pentru care una sau mai multe variante sunt cele corecte. Citind aceste explicaţii, elevului îi este mult mai uşor să îşi dea seama unde şi de ce a greşit.

Pregătirea emoţională pentru examenul auto elimină o parte din stres
Tot cu ajutorul chestionarelor, elevul se poate pregăti emoţional pentru examenul auto. Sunt anumite aspecte care ţin de acest examen ce pot să afecteze emoţional chiar şi cele mai puternice persoane. Faptul că persoană implicată va afla răspunsul pe loc şi va vedea în timp real când a greşit un răspuns, poate fi demoralizant.
Elevul va începe astfel să calculeze câte întrebări i-au mai rămas pentru a trece examenul, îşi va pierde concentrarea şi va începe să facă greşeli. Sunt persoane care se pierd atât de tare încât răspund greşit chiar şi la cele mai uşoare întrebări. Rezolvând chestionare, această problemă dispare pentru că elevul simulează zilnic modul de desfăşurare al examenului.

Comunicarea eficientă cu instructorul
Pentru ambele probe ale examenului auto este necesar că elevul să comunice în mod eficient cu instructorul. În momentul în care elevul are întrebări, despre partea teoretică sau despre partea practică, ar trebui să întrebe cu încredere, fără să îi fie teamă de reacţiile instructorului. Acesta este plătit pentru a fi acolo şi pentru a oferi ajutorul necesar elevului.
Există şi situaţii în care elevul poate fi dus în anumite situaţii din trafic pentru a înţelege mai bine răspunsul la întrebarea lui. De asemenea, la întrebările despre mecanică instructorul poate explica cu exemple elevului anumite aspecte şi informaţii.

Atenţie! Atenţie! Atenţie!
Cuvântul „Atenţie!” urmăreşte elevul pe tot parcursul şcolii de şoferi şi ulterior în viaţa de conducător auto. Elevul trebuie să fie atent la modul în care rezolva chestionarele, la toate explicaţiile profesorului de legislaţie şi la toate explicaţiile oferite de instructor, la drum, la pietoni şi la recomandările poliţistului în timpul examenului. Atenţia nu trebuie să îl părăsească pe elev nici după ce obţine permisul de conducere şi se poate considera conducător auto cu acte în regulă, pentru că este singurul element care va face diferenţa între o călătorie sigură şi una periculoasă.

Parcările sunt importante
Pentru că din diferite motive tehnice la examen sunt solicitate parcări simple, elevul are tendinţa de a nu mai învaţa să parcheze corect. În viaţa de şofer, acest lucru se va dovedi problematic pentru că începătorul va avea tendinţa de a lăsa maşina în diverse poziţii care vor încurca traficul sau pur şi simplu nu va mai conduce de teamă parcărilor;

Ore de condus în diverse condiţii
Prin condiţii diverse se înţeleg diferite situaţii climatice, condusul în exteriorul şi în interiorul oraşelor, condusul pe timp de zi şi de noapte. Este posibil că elevul să nu aibă ocazia să conducă pe zăpadă dacă face şcoala vară, însă poate aranja cu instructorul să conducă pe o ploaie torenţială sau pe ceaţă. De asemenea, condusul pe timp de zi şi pe timp de noapte este foarte important, chiar dacă examenul are loc ziua, deoarece după ce va obţine permisul, elevul trebuie să ştie la ce să se aştepte.

„Are China la picioare“/ Marian Ivan: „Olăroiu e cel mai bun!“

0

Autor: Adi MARICA

l Bun prieten cu Olăroiu, fostul mare atacant al Brașovului, Marian Ivan, este de părere că titlul câștigat de Oli în China este o performanță fantastică
l Cosmin Olăroiu este omul momentului din fotbalul românesc după ce a reuşit să cucerească titlul în China cu Jiangsu Suning

Cosmin Olăroiu a reuşit o mega performanţă cu Jiangsu Suning, echipă care a cucerit titlul în China, pentru prima dată în istoria clubului. Jiangsu Suning s-a impus în faţa marelui Guangzhou Evergrande, după ce s-a impus în retur cu 2-1, după ce în tur, scorul a fost egal, 0-0. Conform PPSports, partida retur a finalei campionatului chinez de fotbal, a fost urmărită de 22.26 milioane de telespectatori! Guangzhou Evergrande, echipă antrenată de italianul Paolo Cannavaro, a dominat fotbalul din China în ultimul deceniu, reușind să câştige opt titluri în ultimele nouă sezoane! Bun prieten cu Olăroiu, fostul mare atacant al Brașovului, Marian Ivan, este de părere că o astfel de performanță va fi greu de egalat.„ Pe mine nu mă miră această performanță fantastică. Olăroiu este cel mai mare antrenor român de mult timp, pentru că oriunde a antrenat a avut rezultate, în România, la arabi sau la chinezi. Este o performanță incredibilă pentru Jiangsu Suning, iar meritul este al lui Olăroiu. În finală s-au impus în fața marii favorite, Guangzhou Evergrande, echipă care are cel mai mare buget din China, dar și cei mai buni jucători. Acum are China la picioare! Mă bucur foarte mult pentru Oli, ținem legătura, vorbim săptămânal la telefon și îl felicit și pe această cale. Se pare că antrenorii din generația mea au depășit rezultatele fotbaliștilor. E vorba de Olăroiu, de Răzvan Lucescu, Daniel Isăilă, de Gică Hagi, Dan Petrescu, Marius Șumudică, Eugen Neagoe, Cosmin Contra, Costel Gâlcă, Leo Grozavu,Viorel Moldovan sau Ilie Poenaru. Mă bucur pentru foștii mei colegi că au reușit să se impună în antrenorat“, spune Marian Ivan.

„Financiar totul este la superlativ în China“

La începutul anilor 2000, Marian Ivan a jucat pentru un an în China la Henan. „Eu am jucat în 2001 în China. Atunci doar trei jucători străini puteau juca în primul 11. Chinezii iubesc foarte mult fotbalul, iar financiar totul este la superlativ. Este o mare performanță din toate punctele de vedere. Au progresat enorm, au reușit să atragă fotbaliști și antrenori de top, astfel că nivelul este unul foarte bun. De condiții nu se pune problema pentru că în China s-a investit masiv în infrastructură“, a povestit Marian Ivan.

„Olăroiu e doxă de fotbal“

Foşti colegi la juniorii Stelei, Marian Ivan şi Cosmin Olăroiu, s-au văzut ultima oară după Crăciunul din 2019. „În ultimii doi ani, Oli a organizat aceste întâlniri de suflet cu foștii colegi. Când stai de vorbă cu Oli nu poţi vorbi altceva decât de fotbal. Omul e doxă de fotbal. Chiar dacă e plecat din ţară de atâţia ani, ştie tot ce se întâmplă în fotbalul românesc. Bineînţeles că mă întreabă mereu de FC Braşov și chiar mi-a spus ne va ajuta atunci când FC Brașov va reveni “, a spus Ivan.

Analiză dură a fotbalului românesc

Marian Ivan spune că fotbalul românesc are mare nevoie ca antrenorii români care au rezultate în străinătate să revină în Liga I. „ Încă din perioada în care Olăroiu era jucător, el era pasionat de antrenorat. De la început a avut rezultate cu FC Național. La fel ca și Hagi, Olăroiu este dedicat și este implicat total în ceea ce face.
M-aș bucura ca Olăroiu, la fel ca și Dani Isăilă, Răzvan Lucescu sau Marius Șumudică să se revină în fotbalul românesc, să scoatem și noi capul și să facem performanță. La noi marea problemă este infrastructura. Mă uit la unguri și văd că acum culeg roadele investițiilor făcute. S-au califica la EURO, au o echipă în grupele Champions League. La fotbal pentru a avea rezultate îți trebuie un proiect pe termen mediu și lung. În România știm ce se întâmplă, suntem deficitari la nivel de infrastructură, dar și la nivelul fotbalului juvenil. S-au pierdut generații întregi de fotbaliști. Când eram cu Oli la juniorii Stelei eram antrenați de foști mari jucători ai clubului și chiar aveam ce să învățăm de la ei. Fotbaliștii nu se nasc peste noapte“, a spus fostul internațional

„Totul pentru visul FC Brașov“

Ajuns la 51 de ani, Marian Ivan spune că marele său regret este că la Brașov nu mai avem fotbal de performanță. „Fotbalul e viața mea, altceva nu știu să fac. Sunt în fenomen doar ca observator de joc al LPF. Mă doare că nu avem fotbal de performanță la Brașov. Când am plecat în China, FC Brașov juca în cupele europene, eram în topul fotbalului românesc. La Brașov am trăit cele mai frumoase momente pentru că de aici am fost selecționat la echipa națională pentru Mondialul din America. De altfel, cred că sunt singurul fotbalist pe care FC Brașov a aluat de două ori bani pentru transferul meu. Prima dată a fost în 1994, după CM din SUA, când am fost transferat la Dinamo și, la aceea vreme, a fost cel mai important transfer din fotbalul intern. Apoi, a doua oară în 2001 când am fost transferat în China. Tot pe o sumă bună pentru club. Țin legătura cu foștii mei colegi de la FC Brașov. Și lor și suporterilor le lipsește FC Brașov, clubul fanion, clubul de legendă al Brașovului. Îi felicit pe toți cei care sunt implicați acum în fotbalul brașovean. Sper ca autoritățile locale să se implice serios pentru renașterea FC Brașov. Avem potențial și trebuie să fim optimiști că vor veni vremuri mai bune“, a încheiat Marian Ivan.

Liga Elitelor. ACS Kids Tâmpa Brașov a dat de greu în dubla cu Viitorul lui Gică Hagi

0

La finalul săptămânii trecute, în Liga Elitelor s-au disputat meciurile etapei a 8-a. Pentru ACS Kids Tâmpa Brașov, adversarul a fost unul de top, Viitorul lui Gică Hagi. La U 19, puștii brașoveni, antrenați de Nicu Văduva și Ciprian Anghel, au suferit o corecție severă, pe ICIM, unde costănțenii s-au impus cu 7-1. Golul echipei brașovene a fost marcat de Andrei Mureșan. Și la U 17, ACS Kids Tâmpa Brașov a fost învinsă de Viitorul, însă scorul a fost mai blând, 0-2.

Juniori U19
Etapa 8:
FC Botoșani – FC Voluntari – meci amânat
Concordia Chiajna – Dinamo 2-1
LPS Buzău – Academica Clinceni 0-6
Sport Team București – Petrolul 3-1
Sepsi Sf. Gheorghe – FCSB 1-3
Kids Tâmpa Brașov – FC Viitorul 1-7
Clasament U19: 1. Viitorul 21p, 2. FCSB 21p…11. Kids Tâmpa 4p (10-25), 12. LPS Buzău 4p (10-31).

Juniori U17
Etapa 8:
FC Botoșani – FC Voluntari – meci amânat
Concordia Chiajna – Dinamo 0-2
LPS Buzău – Academica Clinceni 0-1
Sport Team București – Petrolul 2-3
Sepsi Sf. Gheorghe – FCSB 0-2
Kids Tâmpa Brașov – FC Viitorul 0-2
Clasament U17: 1. FCSB 24p, 2. Viitorul 22p…10. Kids Tâmpa 6p,11.FC Voluntari 1p, 12. FC Botoșani 0p

Antrenorul Răzvan Lucescu are coronavirus

0

Al Hilal a anunțat că antrenorul Răzvan Lucescu (51 de ani) are coronavirus. Într-un comunicat postat pe Twitter, Al Hilal, echipa din Arabia Saudită a lui Răzvan Lucescu, anunță că antrenorul român a fost depistat pozitiv la testul pentru COVID-19. „Testele medicale au arătat că antrenorul principal Răzvan Lucescu are rezultate pozitive la COVID-19”, este anunțul celor de la Al-Hilal. Conform Digisport, Răzvan Lucescu prezintă dureri mari de cap, febră și o moleșeală accentuată. Răzvan Lucescu a intrat carantină pentru următoarele 14 zile, astfel că nu-și va putea conduce echipa în perioada imediat următoare.

Oficial. Norvegia s-a retras din organizarea Campionatului European de handbal feminin

0

Norvegia a anunțat că nu mai poate găzdui meciuri la Campionatul European din 2020. Astfel, Danemarca rămâne singura gazdă a acestui EURO, însă nu se știe nici dacă această țară va putea găzdui singură turneul. „În baza dorințelor clare ale autorităților norvegiene, e clar că țara noastră nu mai poate găzdui Campionatul European de handbal din decembrie. În ultimele zile, au fost foarte multe întâlniri între reprezentanții EHF, cei ai Federației Norvegiene de Handbal și cei ai Federației Daneze de Handbal, cu scopul de a găsi o cale pentru desfășurarea competiției. Momentan, se acordă sprijin danezilor pentru ca ei să poată organiza competiția, cât timp soluția este viabilă din punct de vedere practic și economic”, se arată în comunicatul emis pe Handball.no. Naţionala României a fost repartizată la Trondheim (Norvegia), în Grupa D, şi ar fi trebuit să joace cu Germania (la 3 decembrie), cu Polonia (la 5 decembrie) şi cu Norvegia (la 7 decembrie). Norvegia găzduia două grupe din runda preliminară, una din runda principală, semifinalele şi finala.Presa din Danemarca susţine că meciurile din grupele C şi D s-ar putea juca la Kolding, în Danemarca.Cele din grupele A şi B se joacă la Herning, Danemarca, pe arena Jyske Bank Boxen

Grav accident lângă Făgăraș

0

Grav accident în localitatea Sâmbăta de Sus. S-a întâmplat în jurul orei 14.00 și au fost implicate un autoturism marca Audi A4 şi o combină agricolă. Un bărbat de 41 de ani din Făgăraş este în stare gravă şi a fost transportat la spitalul din Făgăraș. ,,Intervenim la un accident rutier în care avem o victimă inconştientă, încarcerată. Conducătorul auto al utilajului agricol a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0.
Intervenim cu un echipaj SMURD de la Victoria şi o autospecială pentru stingere a incendiilor cu apă şi spumă cu modul de descarcerare” a comunicat purtătorul de cuvânt Luiza Dănilă.

Unul din două teste făcute în ultimele 24 de ore a fost pozitiv la COVID. La Brașov, doar 122 de cazuri noi

0

În weekend, pentru că sunt mai puține testări, la Brașov au fost depistate doar 122 de cazuri, iar rata de infectare a scăzut la 6,21 cazuri COVID la mia de locuitori. În tară, aproap unul din două teste făcute în ultimele 24 de ore a fost pozitiv la COVID.Ceea ce înseamnă că rata de pozitivare a testelor a fost de 43%. 4931 de cazuri noi de COVID din doar 11.266 de teste și 149 de decese au fost înregistrate în România în ultimele 24 de ore. 1.187 de pacienți sunt internați la Terapie Intensivă.

Buletinul de presă:

Până astăzi, 16 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 365.212 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 246.633 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.931 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate Incidența înregistrată la 14 zile
1. Alba 7882 76 6,01
2. Arad 8727 251 5,68
3. Argeș 10041 197 3,68
4. Bacău 10676 116 2,54
5. Bihor 10951 257 5,77
6. Bistrița-Năsăud 4542 44 4,42
7. Botoșani 4783 73 2,72
8. Brașov 14506 122 6,21
9. Brăila 4472 63 2,66
10. Buzău 5369 63 2,4
11. Caraș-Severin 3784 37 2,91
12. Călărași 2966 83 2,63
13. Cluj 15848 105 7,37
14. Constanța 10971 362 5,2
15. Covasna 3289 37 3,36
16. Dâmbovița 9076 144 3,43
17. Dolj 9859 99 3,94
18. Galați 7971 111 2,08
19. Giurgiu 2873 45 2,22
20. Gorj 3784 34 1,95
21. Harghita 4047 14 2,28
22. Hunedoara 6624 81 3,18
23. Ialomița 3356 66 3,06
24. Iași 15197 147 3,14
25. Ilfov 10572 272 6,83
26. Maramureș 6934 258 3,87
27. Mehedinți 3036 71 2,64
28. Mureș 9215 142 4,98
29. Neamț 8039 104 2,56
30. Olt 5661 91 2,11
31. Prahova 15026 272 4,33
32. Satu Mare 3876 43 4,48
33. Sălaj 4662 6 5,9
34. Sibiu 10580 220 8,83
35. Suceava 11382 30 2,16
36. Teleorman 4414 38 2,8
37. Timiș 15150 244 6,85
38. Tulcea 2512 273 2,38
39. Vaslui 6373 46 2,06
40. Vâlcea 6781 62 3,1
41. Vrancea 4495 63 1,81
42. Mun. București 50986 999 5,6
43. Cazuri noi nealocate pe județe 3924* -930
TOTAL 365.212 4.931

*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 445 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. Crt. JUDEȚ Probe pozitive la retestare
1 ALBA 18
2 ARAD 12
3 ARGEŞ 30
4 BACĂU 5
5 BIHOR 23
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD
7 BOTOŞANI 9
8 BRĂILA 2
9 BRAŞOV 22
10 BUZĂU 1
11 CĂLĂRAŞI 8
12 CARAŞ-SEVERIN 8
13 CLUJ 4
14 CONSTANŢA 24
15 COVASNA
16 DÂMBOVIŢA 18
17 DOLJ 8
18 GALAŢI 9
19 GIURGIU 1
20 GORJ 5
21 HARGHITA 2
22 HUNEDOARA 7
23 IALOMIŢA 2
24 IAŞI 13
25 ILFOV 12
26 MARAMUREŞ 10
27 MEHEDINŢI 14
28 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 73
29 MUREŞ 15
30 NEAMŢ 7
31 OLT 15
32 PRAHOVA 9
33 SĂLAJ
34 SATU MARE
35 SIBIU 23
36 SUCEAVA 9
37 TELEORMAN 6
38 TIMIŞ 5
39 TULCEA 1
40 VÂLCEA 1
41 VASLUI 12
42 VRANCEA 2
TOTAL 445

Până astăzi, 9.075 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 15.11.2020 (10:00) – 16.11.2020 (10:00) au fost raportate 149 de decese (86 bărbați și 63 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 36 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 50 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 51 decese la categoria de peste 80 de ani. 141 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 5 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități și pentru 3 pacienți nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.467. Dintre acestea, 1.187 sunt internate la ATI. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.702.328 de teste. Dintre acestea, 11.266 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 7.499 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 3.767 la cerere. Pe teritoriul României, 47.397 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 13.229 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 80.152 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 17 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.522 de apeluri la numărul unic de urgență 112. Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 15 noiembrie a.c., 9.930 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.988.595 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 7 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal. Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

O ținută casual reușită nu depinde de piese spectaculoase, ci de croieli care se așază bine, culori ușor de combinat și încălțăminte îngrijită. Aceste detalii ajută atât într-o zi relaxată la birou, cât și la o cină, o călătorie de weekend sau o ieșire în oraș. În continuare, descoperă cinci formule simple, actuale și ușor de adaptat propriului stil.

1. Tricou simplu, jeanși drepți și sneakerși minimaliști

Tricoul simplu, jeanșii drepți și sneakerșii cu design curat formează una dintre cele mai ușor de purtat combinații casual. Funcționează pentru film, cafea, drumuri prin oraș sau birouri cu dress code relaxat.

Alege un tricou alb, gri, bleumarin, negru sau crem, fără imprimeuri mari. Cusătura umărului trebuie să se oprească aproape de marginea umărului, iar tricoul să acopere betelia pantalonilor fără să cadă prea jos pe coapse. Jeanșii indigo, bleumarin sau negri, cu croială dreaptă ori ușor conică, păstrează ținuta echilibrată.

Pentru un rezultat îngrijit, evită pantalonii prea lungi care se strâng peste pantofi. Vara poți purta un tricou din bumbac mai subțire și jeanși deschiși la culoare. Toamna, adaugă o jachetă din denim, un bomber simplu sau o cămașă groasă purtată descheiată peste tricou.

2. Cămașă Oxford, chino și încălțăminte din piele

Cămașa Oxford oferă o alternativă practică atunci când tricoul pare prea lejer. Materialul are o textură discretă, iar gulerul structurat păstrează un aspect ordonat chiar și într-o ținută relaxată. Poart-o la prânzuri, întâlniri informale, evenimente de zi sau la birou.

Combină o cămașă albă, bleu sau cu dungi fine cu pantaloni chino bej, gri, bleumarin ori verde olive. Pentru utilizare uzuală, alege chino cu spațiu suficient în zona coapselor și cu tivul care se oprește curat deasupra încălțămintei.

Dacă vrei un look mai relaxat, completează ținuta cu adidași albi de bărbați, cu profil simplu și piele netedă. Pentru o cină sau un context puțin mai elegant, mocasinii maro, coniac sau bleumarin sunt o alegere potrivită.

Poartă cămașa băgată în pantaloni pentru un aspect mai ordonat. Las-o peste pantaloni doar dacă lungimea ajunge aproximativ la jumătatea buzunarului din spate. În zilele calde, rulează mânecile de două ori și păstrează restul ținutei simplu.

3. Polo tricotat, pantaloni lejeri și sneakerși curați

Polo-ul ocupă o zonă utilă între tricou și cămașă. Gulerul oferă structură, iar materialul păstrează confortul specific ținutelor de zi. Modelele tricotate din bumbac sau in apar frecvent în colecțiile recente, mai ales în tonuri de crem, maro, verde închis și bleumarin.

Un polo crem, pantaloni bej cu croială dreaptă și sneakerși albi creează o ținută potrivită pentru terase, vacanțe sau ieșiri de vară. Dacă preferi o variantă mai sobră, alege polo bleumarin, chino gri și mocasini din piele întoarsă.

Verifică gulerul înainte de plecare. Un polo cu guler ondulat sau deformat poate strica aspectul general al ținutei. Spală modelele tricotate la temperatură redusă și lasă-le la uscat pe o suprafață plană, mai ales dacă materialul este mai greu.

4. Pulover fin, cămașă și jeanși închiși la culoare

În sezonul rece, suprapunerile simple arată mai bine decât ținutele încărcate. O cămașă Oxford purtată sub un pulover subțire din merinos, bumbac sau lână fină oferă confort și un aspect potrivit pentru birou, întâlniri sau cine de seară.

Poți porni de la o cămașă bleu și un pulover bleumarin cu decolteu rotund, apoi adaugi jeanși indigo închiși. Dacă alegi un pulover cu decolteu în V, lasă gulerul cămășii să stea drept și evită modelele cu prea mult volum în zona umerilor.

Ghetele Chelsea, chukka sau pantofii Derby casual completează bine această formulă. Pentru vreme umedă, tratează încălțămintea din piele întoarsă cu spray impermeabil și curăț-o periodic cu o perie specială. Acest obicei ajută materialul să-și păstreze aspectul uniform mai mult timp.

5. Sacou neconstruit, tricou și pantaloni drepți

Sacoul neconstruit oferă mai multă formă unei ținute casual, fără rigiditatea unui costum clasic. Se potrivește la cine, evenimente culturale, întâlniri de lucru într-un mediu creativ sau ocazii care cer un aspect îngrijit, dar relaxat.

Alege un sacou din bumbac, in sau lână ușoară, fără umeri rigizi, în bleumarin, gri, olive, maro sau bej. Poartă-l peste un tricou simplu, cu guler bine definit și material opac. Jeanșii închiși la culoare, chino sau pantalonii din lână subțire completează ținuta fără să o încarce.

Două combinații funcționează în majoritatea cazurilor: sacou bleumarin, tricou alb, jeanși indigo și sneakerși din piele, sau sacou maro, tricou crem, pantaloni bej și mocasini. Evită sacoul lucios de costum cu pantofi sport pentru alergare. Diferența dintre stiluri devine prea evidentă și ținuta pierde coerență.

Detalii care păstrează ținuta actuală

Cele cinci combinații devin mai ușor de adaptat dacă respecți câteva reguli simple:

Păstrează aceste formule ca punct de plecare, apoi schimbă culorile, texturile și încălțămintea în funcție de ocazie. Stilul personal se conturează mai clar prin alegeri repetate și bine potrivite decât prin piese alese doar pentru un sezon.

Mulți antreprenori, manageri și oameni cu o viață publică activă ajung, la un moment dat, să privească siguranța mai serios decât printr-o alarmă sau o cameră video. Unii au nevoie de protecție pentru un sediu, un depozit sau o locuință, alții pentru propria persoană, în deplasări, la evenimente sau la întâlniri de afaceri. Cele două nevoi par asemănătoare, dar presupun servicii diferite, cu roluri, pregătire și costuri diferite.

Poate și tu cântărești acum ce variantă ți s-ar potrivi, fără să plătești pentru ceva de care nu ai nevoie și fără să rămâi descoperit tocmai acolo unde contează. Alegerea corectă pornește de la un lucru simplu, adică ce anume vrei să protejezi. Descoperă în rândurile de mai jos prin ce se deosebesc paza cu agent și garda de corp și cum îți dai seama care dintre ele răspunde nevoilor tale.

Ce înseamnă paza cu agent și unde se potrivește?

Paza cu agent este forma clasică de securitate fizică, în care un agent certificat asigură protecția unui obiectiv anume, fie el o reședință, un ansamblu rezidențial, un spațiu comercial, un depozit sau o instituție. Rolul lui principal este prevenția, adică descurajarea furturilor, controlul accesului și menținerea ordinii în perimetrul protejat. Simpla prezență vizibilă a unui agent bine pregătit schimbă deja felul în care un spațiu este perceput din exterior.

Pentru tine, asta înseamnă că sediul firmei, casa sau spațiul pe care îl administrezi are în permanență pe cineva atent la ce se întâmplă. Profesioniștii care oferă servicii de pază cu agent pornesc de la o analiză de risc și construiesc un plan de pază adaptat locației, cu personal ales după specificul ei. În plus, primești rapoarte periodice, așa că știi ce s-a întâmplat în obiectiv, chiar și în lipsa ta.

Ce asigură o gardă de corp?

Garda de corp mută accentul de pe loc pe persoană. Agentul de protecție personală îl însoțește pe beneficiar oriunde merge și îi asigură integritatea fizică, discreția și libertatea de a-și vedea de activitate fără grija siguranței. Serviciul se adresează de obicei oamenilor de afaceri, directorilor executivi, persoanelor publice sau oricui se confruntă cu riscuri specifice, iar o echipă profesionistă acoperă mai multe zone:

Contrar imaginii din filme, o gardă de corp nu înseamnă neapărat un om impozant care îți stă în spate la fiecare pas. Un profesionist adevărat lucrează discret, anticipează situațiile delicate și îți lasă spațiul de care ai nevoie ca să negociezi, să participi la evenimente sau să călătorești liniștit. Protecția bună se simte mai degrabă ca o siguranță de fond decât ca o prezență care atrage privirile tuturor.

Diferențele care contează în alegerea ta

Diferența de bază ține de obiectul protecției, pentru că paza cu agent apără un spațiu, iar garda de corp apără un om. Primul serviciu este, de regulă, static și se bazează pe prezență vizibilă, rondouri și controlul accesului, în timp ce al doilea este mobil, discret și se adaptează la programul persoanei protejate. Diferă și pregătirea, pentru că protecția personală presupune instruire specială pentru deplasări, evenimente și situații neprevăzute.

Gândește-te, așadar, la ritmul tău de zi cu zi. Un sediu sau o locuință cu bunuri valoroase cer o prezență constantă la fața locului. În schimb, expunerea publică, deplasările dese sau negocierile sensibile cer un agent specializat în protecție personală, care să meargă alături de tine. Uneori cele două servicii se completează firesc, mai ales pentru oamenii de afaceri care vor să își știe în siguranță atât familia, cât și compania.

Cum alegi furnizorul de servicii potrivit?

Un furnizor serios nu începe discuția cu o ofertă standard, ci cu întrebări despre obiectiv, program, nivelul de expunere și riscurile reale. Pe baza acestor informații construiește o soluție dimensionată corect, care poate crește sau scădea în timp, odată cu nevoile clientului. La fel de important este ca firma să funcționeze legal, conform Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, cu agenți selectați riguros și pregătiți continuu.

Înainte să semnezi, cere să vezi licența, întreabă cum sunt selectați agenții și cum vei fi informat despre activitatea lor. Uită-te și la experiența reală a companiei, la reputația ei și la felul în care îți ascultă nevoile încă de la prima discuție. În securitate nu există soluții placebo, iar un partener bun îți propune exact ce te protejează, fără să îți vândă servicii de care nu ai nevoie.

Paza cu agent și garda de corp nu concurează între ele, ci răspund unor nevoi diferite, iar alegerea potrivită pornește de fiecare dată de la ceea ce vrei să protejezi. Uneori e vorba de un spațiu, alteori de tine sau de oamenii apropiați, iar de multe ori de ambele. Fă o listă cu locurile, momentele și situațiile în care îți dorești mai multă liniște și discut-o cu un specialist în securitate, ca să afli ce soluție ți se potrivește cu adevărat.

Culoarea pereților oferă un fundal constant, însă lumina schimbă felul în care îl percepi de-a lungul zilei. Un alb mat poate părea confortabil seara, sub lumină caldă, iar la prânz poate căpăta o tentă mai rece. Din acest motiv, poți îmbunătăți atmosfera unei camere fără să începi imediat un proiect de zugrăvire.

Alege iluminatul în funcție de activități, proporții și mobilier. În acest fel, vei obține un spațiu plăcut pentru utilizare zilnică și coerent din punct de vedere estetic.

De ce lumina schimbă percepția mai repede decât culoarea pereților

Lumina scoate în evidență texturile, conturează obiectele și influențează profunzimea vizuală a unei camere. De exemplu, un perete gri-bej poate părea mai cald lângă o veioză de 2700 K, dar mai sobru sub o plafonieră de 4000 K.

De asemenea, direcția luminii contează. Lumina îndreptată spre perete poate lărgi optic o cameră îngustă, iar lumina orientată în sus poate face plafonul să pară mai înalt. Astfel, aceeași paletă cromatică poate susține mai multe atmosfere, fără schimbări costisitoare.

Cele patru elemente care definesc atmosfera unei camere

Pentru rezultate stabile, urmărește aceste repere înainte să alegi corpurile de iluminat:

Iluminatul în straturi: secretul unei atmosfere echilibrate

O cameră bine luminată combină, de regulă, trei tipuri de surse:

  1. Iluminat general, prin plafoniere, lustre sau spoturi;
  2. Iluminat de lucru, prin veioze, aplice de oglindă ori benzi LED sub dulapuri;
  3. Iluminat de accent, prin corpuri care evidențiază tablouri, biblioteci sau nișe.

Pentru sursa centrală, o lustra LED poate distribui lumina uniform și poate completa un amenajament cu linii contemporane. Modelele cu intensitate reglabilă îți permit să adaptezi camera pentru cină, lectură sau vizionarea unui film.

Cum schimbă lumina fiecare încăpere?

Lumina joacă un rol crucial în crearea atmosferei și funcționalității fiecărei încăperi dintr-o locuință. Alegerea tipului și amplasamentul surselor de lumină poate influența starea de spirit și eficiența unui spațiu.

Living

În living, folosirea unui corp central de iluminat combinat cu un lampadar lângă canapea poate oferi o iluminare generală plăcută, dar și o lumină ambientală pentru momentele de relaxare. O sursă discretă de lumină în zona TV ajută la reducerea contrastului între ecranul luminos și întunericul din jur, reducând oboseala oculară.

Dormitor

În dormitor, aplicele montate lângă pat sunt o soluție excelentă pentru a elibera noptierele de lămpi voluminoase și pentru a asigura o lumină direcționată pentru citit. Acestea creează un spațiu ordonat și relaxant, ideal pentru odihnă.

Bucătărie

În bucătărie, iluminatul montat sub corpurile suspendate elimină umbrele care pot apărea pe blatul de lucru, făcând prepararea alimentelor mai sigură și mai ușoară. O iluminare bine distribuită în acest spațiu este esențială pentru eficiența și confortul utilizatorului.

Baie

În baie, aplicele laterale ale oglinzii asigură o iluminare uniformă a feței, prevenind umbrele inestetice care pot fi create de o sursă de lumină amplasată deasupra. Este esențial să verifici mereu gradul de protecție IP al corpurilor de iluminat, mai ales în zonele cu umiditate ridicată, pentru a asigura siguranța.

Birou

Pentru birou, plasarea unei lămpi lateral față de monitor ajută la reducerea reflexiilor pe ecran, ceea ce poate preveni oboseala ochilor și face ecranul mai ușor de privit pe termen lung. O iluminare adecvată în spațiul de lucru contribuie la o productivitate mai mare și la un confort sporit.

Cum corectezi optic proporțiile?

Poți ajusta vizual o încăpere prin poziționarea atentă a luminii:

Lumina și culoarea pereților: cum le combini

Testează mostrele de vopsea ziua și seara, lângă sursa aleasă. Nuanțele crem și bej pot părea mai galbene sub lumină foarte caldă, iar griurile și albastrurile pot deveni mai reci peste 4000 K. Pereții închiși la culoare absorb mai multă lumină, așa că au nevoie de surse suplimentare.

Dacă amenajezi treptat, începe cu zonele folosite zilnic. Alessandro Design propune corpuri cu design contemporan, materiale durabile și detalii atent lucrate, iar consultanța de specialitate te poate ajuta să alegi soluții potrivite mobilierului modular și stilului tău.

Ai economisit când ți-ai luat elevatorul. Dar cât te costă când nu poți ridica mașina clientului?

Ai ales modelul mai ieftin care, pentru autoturismele care de obicei îți intră în service, pare suficient. Acum primești și autoutilitare, însă unele depășesc capacitatea lui. Ai și mecanicul disponibil și clientul programat, însă trebuie să refuzi lucrarea.

Și atunci ajungi la concluzia că suma economisită trebuie să o pui lângă încasările pe care le pierzi acum. De aceea, înainte să comanzi următorul echipament, iată câteva verificări concrete care te vor ajuta să alegi ceva potrivit pentru serviciile din atelierul tău.

Când utilajul se oprește iar programările rămân

Capacitatea insuficientă este doar una dintre probleme. Să presupunem că elevatorul auto s-a defectat, iar furnizorul trebuie să comande piesa de schimb. Dar, până aceasta ajunge la el, postul respectiv rămâne indisponibil. Și atunci ce faci? Reprogramezi reviziile, aglomerezi celelalte locuri de lucru și riști ca un client, care are nevoie urgent de mașină, să plece la alt service.

Da, reparația poate fi acoperită de garanție. Dar trebuie luate separat în calcul orele în care mecanicul nu poate folosi elevatorul și lucrările pierdute.

De aceea, întreabă înainte să plătești: cine intervine dacă apare o defecțiune, cum se procură piesele și ce presupune concret garanția?

Poți pierde bani și cu un utilaj care încă funcționează

Un aparat de dejantat nepotrivit pentru anvelopele primite frecvent vor prelungi intervențiile într-o vulcanizare. În timp ce următoarea mașină așteaptă în rând, mecanicul repetă manevrele, solicită ajutorul unui coleg și timpul trece.

Dacă lucrezi des cu anvelope cu talon jos sau run-flat, verifică explicit compatibilitatea și accesoriile necesare. Altfel, după livrare vei descoperi că trebuie să cumperi separat dotări pe care nu le-ai inclus în buget.

Același principiu se aplică la transport și montaj. Cere suma completă pentru echipamentul instalat și pregătit de utilizare, ca să compari ofertele pe aceleași condiții.

Cumpără pentru mașinile care intră la tine în service

Începe cu activitatea ta: ce vehicule deservești, câte intervenții faci zilnic și unde pierd mecanicii timp. Apoi verifică modelele care răspund acestor cerințe.

La Clever-Auto, de exemplu, elevatorul Reihmann RHM 242 PRO are o capacitate de 4,2 tone, brațe telescopice cu trei segmente și deblocare electrică automată. Aceste dotări îți oferă criterii concrete de comparație; alegerea trebuie să o raportezi și la punctele de ridicare ale vehiculelor, spațiul disponibil și condițiile de montaj.

(P) Nu orice utilaj ieftin pentru service auto este și rentabil

Poți discuta la telefon cu echipa Clever-Auto despre alegerea modelului și opțiunile de instalare. În așa fel, poți verifica înainte de a plasa comanda dacă varianta dorită se încadrează în atelierul tău.

Intră pe Clever-Auto.ro sau sună la +40 758 879 879. Spune ce mașini repari și ce vrei să poți face cu noul utilaj, apoi cere o ofertă completă.

La ei găsești elevatoare, dotări pentru vulcanizare, aparate de geometrie, linii ITP și utilaje pentru service-uri de toate dimensiunile.

Echipamentele vin cu certificat CE, garanție 2 ani, magazinul oferă livrare în toată țara în 24-48h și montaj autorizat cu dosar ISCIR.

Laptopul stă pe masa unde ai luat micul dejun, iar după câteva ore scaunul de dining începe să îți amintească faptul că nu a fost gândit pentru apeluri, rapoarte și e-mailuri. În multe locuințe, mai ales în apartamente compacte, masa din bucătărie preia două funcții în aceeași zi.

Nu ai nevoie de o renovare amplă ca să lucrezi mai comod și să păstrezi bucătăria primitoare la cină. În continuare, găsești cinci schimbări concrete pe care le poți adapta spațiului, bugetului și stilului tău.

1. Verifică masa înainte să îi ceri să fie și birou

Începe cu măsurătorile. Pentru utilizare uzuală, o masă cu înălțimea între 72 și 76 cm permite o poziție mai relaxată a brațelor, atât la tastatură, cât și la masă. Dacă blatul este prea jos, vei ridica umerii. Dacă este prea înalt, încheieturile și antebrațele pot sta tensionate.

Privește și suprafața disponibilă. Pentru laptop, mouse, agendă și spațiu pentru coate, rezervă aproximativ 70 cm lățime. Dacă folosești un monitor extern, măsoară adâncimea blatului înainte de a-l cumpăra. Pe o masă îngustă, ecranul ajunge prea aproape de ochi și îți limitează locul pentru tastatură.

Forma mesei influențează rutina de zi cu zi. O masă rotundă ajută circulația într-o bucătărie mică, însă oferă mai puțină zonă dreaptă pentru echipamente. Un model dreptunghiular, așezat lângă perete, poate susține mai ușor un setup de lucru. Dacă ai nevoie de flexibilitate, o masă extensibilă rămâne compactă în timpul programului și se deschide la cină.

Lasă, pe cât posibil, circa 70 cm liberi în jurul mesei. Astfel, poți deschide dulapurile, ajungi la frigider și nu blochezi traseul spre chiuvetă. Verifică și stabilitatea picioarelor. O masă care se mișcă la fiecare tastare devine obositoare după câteva ore.

2. Alege un scaun care îți susține postura

Scaunul influențează direct felul în care te simți la finalul zilei. Un model de dining cu spătar scurt poate arăta bine, dar rareori oferă sprijin lombar pentru lucru îndelungat. Așază-te pe scaun și verifică trei lucruri simple: tălpile ating podeaua, spatele se sprijină confortabil, iar genunchii formează un unghi apropiat de 90 de grade.

Dacă vrei ca zona de masă să păstreze un aspect unitar, caută scaune de bucatarie cu spătar mai înalt, șezut ferm și materiale ușor de întreținut. Tapițeria tratată pentru pete, pielea ecologică de calitate sau lemnul cu pernă detașabilă se curăță mai simplu după mesele de zi cu zi. O husă lavabilă te ajută mai ales dacă ai copii sau folosești masa frecvent pentru lucru și cină.

Pentru mai mult confort, poți adăuga o pernă lombară discretă. Alege una subțire, care nu te împinge prea mult în față. Dacă masa găzduiește mai multe persoane, păstrează scaunele suplimentare stivuibile sau pliabile. Le scoți la nevoie, apoi eliberezi rapid spațiul.

Materialele merită puțină atenție și după cumpărare. Aspiră regulat tapițeria, șterge lemnul cu o lavetă ușor umedă și evită soluțiile abrazive. Întreținerea consecventă păstrează aspectul mobilierului și îl ajută să reziste folosirii repetate.

3. Ridică ecranul și păstrează coatele relaxate

Laptopul pus direct pe blat te face să privești în jos. După mai multe ore, această poziție poate încărca zona gâtului și a umerilor. Un suport pliabil ridică ecranul aproape de nivelul privirii, iar tu poți regla unghiul mai ușor. În majoritatea cazurilor, partea superioară a ecranului ar trebui să stea aproximativ la nivelul ochilor.

După ce ridici laptopul, adaugă o tastatură și un mouse externe. Modelele wireless reduc numărul cablurilor de pe blat și se strâng rapid înainte de cină. Păstrează mouse-ul aproape de corp, fără să întinzi brațul lateral. Dacă masa este puțin prea înaltă pentru tine, un suport simplu pentru picioare poate stabiliza poziția.

Dacă lucrezi de acasă aproape zilnic, un scaun de birou ergonomic compact îți oferă reglaje utile pentru înălțime și sprijin. Alege roți blocabile sau o protecție pentru podea, mai ales dacă ai parchet. După program, îl poți muta lângă un perete, într-un dormitor sau într-un colț liber al locuinței.

Protejează blatul cu un desk mat, adică un suport mare pentru laptop, mouse și tastatură. Acesta limitează zgârieturile, adună obiectele într-o singură zonă și se ridică ușor înainte de masă.

4. Controlează lumina pentru lucru și pentru cină

Așază masa astfel încât lumina naturală să vină din lateral față de ecran. Dacă fereastra se află exact în fața ta, lumina puternică poate obosi ochii. Dacă rămâne în spatele tău, monitorul poate reflecta imaginea ferestrei. Un stor textil sau jaluzelele reglabile te ajută să controlezi lumina pe parcursul zilei.

Pentru documente, notițe și apeluri video, folosește o lampă cu braț ajustabil. Orienteaz-o spre tastatură sau spre caiet, nu direct spre ecran. O lampă cu lumină neutră este potrivită pentru lucru, iar seara poți trece la o lumină mai caldă, cu intensitate redusă.

Becurile cu intensitate reglabilă simplifică schimbarea dintre cele două momente ale zilei. La prânz, ai nevoie de lumină clară. La cină, un pendul deasupra mesei sau o lampă indirectă creează o atmosferă mai relaxată, fără să încarce spațiul.

Ține cablurile corpurilor de iluminat departe de chiuvetă și plită. Dacă adaugi o lampă pe masă, alege un model cu bază stabilă și cablu suficient de lung, ca să nu îl întinzi peste zona de trecere.

5. Creează un sistem care eliberează masa în câteva minute

Dezordinea prelungește mental programul de lucru. Dacă laptopul, facturile, cablurile și agenda rămân pe masă până seara, bucătăria păstrează aspectul unui birou. Alege un loc fix pentru toate obiectele de lucru: o tavă, o cutie cu capac, un sertar sau o geantă dedicată.

Un cărucior mobil poate ține imprimanta, încărcătoarele și documentele. Îl apropii de masă dimineața, apoi îl muți într-un colț după program. Într-o garsonieră, rafturile montate pe perete eliberează blatul și podeaua. O bancă cu spațiu de depozitare poate păstra cablurile sau accesoriile mai voluminoase.

Fă din încheierea programului un obicei de trei minute:

Această rutină separă mai clar timpul de lucru de cină. Dacă lucrezi cu alte persoane în casă, stabilește și câteva reguli simple pentru apeluri: intervale mai liniștite, căști pentru ședințe și un traseu liber în jurul mesei. Astfel, spațiul rămâne practic pentru tine și confortabil pentru toată familia.

Ramele din lemn organizează clar informațiile dintr-un spațiu și susțin stilul ales pentru amenajare. În magazine, restaurante sau birouri, ele pun în valoare oferte, indicatoare, fotografii și documente fără să încarce pereții sau zonele de lucru. Alegerea potrivită ține de mesaj, de poziționare, de dimensiune și de ritmul în care actualizezi materialele expuse.

Marchează promoțiile și produsele recomandate în magazine

Un afiș înrămat atrage atenția mai ușor decât o foaie lipită pe raft sau în vitrină. Magazinele de cadouri, florăriile, patiseriile și afacerile cu produse artizanale pot semnala astfel o ofertă de sezon, un produs nou sau o recomandare a echipei.

Lângă raftul cu produse pentru cadou, un mesaj scurt precum „Seturi pregătite pentru aniversări” sau „Idei de cadou” funcționează mai bine decât un text lung. Limitează-te la două informații utile, de exemplu prețul de pornire și categoria de produse.

Păstrează aceleași două-trei dimensiuni de rame în tot magazinul: A5 și A4 pentru mesaje de raft, A3 pentru vitrine și intrări. Amplasează rama la nivelul privirii, acolo unde clientul se oprește deja să analizeze produsele.

Creează repere clare pentru orientarea clienților

În spațiile cu multe categorii, ramele indică direcția fără panouri mari. Un magazin cu produse pentru casă poate marca zone precum „Bucătărie”, „Decorațiuni” sau „Reduceri”, iar o florărie poate separa buchetele gata pregătite de plantele la ghiveci.

Alege fonturi simple, lizibile de la câțiva metri, cu text închis pe fundal deschis. Dacă pereții sunt colorați sau lumina este slabă, testează afișul la locul montării înainte să printezi mai multe exemplare.

În spațiile cu mobilier din lemn, coșuri împletite sau rafturi în nuanțe naturale, ramele foto din lemn păstrează unitatea vizuală. Un finisaj apropiat de cel al mobilierului evită impresia de elemente adăugate întâmplător.

Actualizează meniurile și ofertele zilnice din restaurante

Restaurantele și cafenelele au nevoie de informații clare în zona de comandă. Meniul de perete, lista băuturilor sau oferta de prânz pot sta în rame ușor de deschis, astfel încât personalul să poată schimba rapid printul.

Separă meniul permanent de preparatele temporare. O cafenea poate afișa băuturile calde într-o ramă mare, iar „Desertul săptămânii”, cu preț și ingrediente principale, într-un format mic. Dacă preparatul conține alergeni frecvenți, menționează-i și verifică afișul ori de câte ori se modifică rețeta. Ca reper, A3 se potrivește la casă, iar A5 pe mese sau la standul de servire.

Pentru o galerie de perete cu preparate, echipă sau detalii din activitatea localului, alege rame foto din același model și păstrează între ele 5–8 centimetri. Imaginile reale, bine luminate, transmit mai mult decât fotografiile de catalog.

Expune diplomele și certificările fără să aglomerezi pereții

Diplomele și certificările inspiră încredere doar dacă sunt selectate. Alege câteva recunoașteri relevante pentru clienți sau parteneri și grupează-le într-o singură zonă, cu același finisaj și aliniate pe aceeași axă. Pentru documente de dimensiuni diferite, un passe-partout, adică un carton de încadrare între document și ramă, creează margini uniforme.

Evită lumina solară directă, care poate decolora hârtia și montează ramele departe de sursele de abur din bucătărie sau grupurile sanitare.

Construiește un perete cu povestea afacerii

Trei până la cinci rame cu informații distincte explică mai bine decât un text lung ce face afacerea și cine lucrează în ea. O cofetărie poate expune fotografia laboratorului, numele cofetarului și ingredientele folosite frecvent, iar un birou de arhitectură, imagini din proiecte finalizate, cu localitatea și anul. Fiecare text are doar câteva rânduri, iar conținutul se actualizează de două-trei ori pe an.

Organizează informațiile interne din birouri

Planul de evacuare, regulile din sala de ședințe sau instrucțiunile pentru echipamente devin ușor de găsit când au un loc stabil. Montează-le acolo unde oamenii au nevoie de ele, de exemplu regulile de rezervare lângă ușa sălii, și nu le amesteca cu fotografiile de echipă sau posterele motivaționale.

Pentru o galerie cu angajați, cere acordul colegilor fotografiați și adaugă numele, rolul și echipa fiecăruia. Noii angajați și vizitatorii se pot orienta astfel mai ușor.

Pregătește decorul pentru evenimente și campanii temporare

La lansări de produse, aniversări de companie sau petreceri private, aceeași structură de rame poate fi refolosită, schimbând doar printurile. Ramele pot indica masa de înscriere, programul serii sau colțul pentru fotografii, iar la un eveniment corporate pot prezenta agenda și vorbitorii. Pe mese folosește rame cu picior solid, iar pe perete sisteme de prindere potrivite greutății și suprafeței.

Întreține ramele și verifică materialele expuse

Șterge ramele cu o lavetă moale, uscată sau ușor umezită, fără detergenți abrazivi ori alcool concentrat. O dată pe lună, verifică printurile, prețurile și sistemele de prindere, iar în restaurante și magazine desemnează o persoană responsabilă pentru aceste actualizări.

Pregătește-ți spațiul cu rame potrivite din gama Craftup, alese după mesaj, dimensiune și stilul amenajării, pentru afișaje ordonate și ușor de actualizat.

Spania înseamnă mult mai mult decât vacanțe pe litoral. Dincolo de insule și stațiunile mediteraneene se află orașe în care arhitectura, arta, gastronomia și viața de cartier justifică singure o călătorie. Madrid concentrează colecții de artă importante și bulevarde animate, Granada păstrează moștenirea dinastiei nasride, Bilbao și-a construit o identitate contemporană puternică, iar Sevilla transformă influențele andaluze într-un peisaj urban imposibil de confundat.

Dacă vrei să descoperi latura culturală a țării, caută din timp bilete de avion din România către Spania și alege orașul în funcție de experiența pe care o cauți, nu doar de aeroportul de sosire. Iată câteva destinații care pot deveni punctul de plecare pentru o vacanță spaniolă construită în jurul artei, arhitecturii, gastronomiei și plimbărilor urbane.

Madrid combină marile muzee cu energia cartierelor

Madrid funcționează foarte bine pentru o primă vacanță urbană în Spania. Capitala nu depinde de un singur monument emblematic, ci de succesiunea de muzee, piețe, parcuri, bulevarde și cartiere cu personalități distincte.

Paseo del Arte reunește Muzeul Prado, Reina Sofía și Thyssen-Bornemisza într-o zonă care poate ocupa lejer o zi dacă arta reprezintă o prioritate. În apropiere se află Parcul Retiro, inclus împreună cu Paseo del Prado în patrimoniul UNESCO.

Pentru o perspectivă diferită asupra orașului, continuă spre Madrid de los Austrias, Plaza Mayor și Palatul Regal, apoi schimbă registrul în cartiere precum Malasaña, Chueca sau La Latina. Madrid devine interesant tocmai prin alternanța dintre patrimoniul monumental și zonele în care ritmul cotidian contează mai mult decât lista obiectivelor.

Barcelona se descoperă prin arhitectură, cartiere și design

Barcelona este asociată frecvent cu litoralul, însă identitatea sa urbană oferă suficiente motive pentru o vacanță în care plaja să rămână în plan secund.

Arhitectura lui Antoni Gaudí reprezintă un fir logic pentru explorarea orașului. Sagrada Família, Park Güell, Casa Batlló și La Pedrera permit observarea unor etape diferite din creația arhitectului. Merită însă să lași timp și pentru cartiere.

Barri Gòtic păstrează străzi înguste și piețe ascunse în jurul nucleului istoric, El Born combină patrimoniul cu galerii, magazine și restaurante, iar Eixample oferă o perspectivă complet diferită asupra planificării urbane. Passeig de Gràcia poate fi parcurs fără grabă, cu atenție la fațade, nu doar la magazine.

Barcelona este potrivită pentru călătorii interesați de arhitectură, design și gastronomie, dar și pentru cei care preferă să descopere un oraș mergând mult pe jos.

Sevilla pune patrimoniul andaluz în centrul experienței

Sevilla are o identitate vizuală imediat recognoscibilă, construită din influențe islamice, gotice, renascentiste și baroce. Real Alcázar, Catedrala și Giralda formează nucleul monumental al unei vizite, însă orașul nu se reduce la trei repere.

Cartierul Santa Cruz merită parcurs lent, prin străduțe, curți și piațete. Plaza de España și Parque de María Luisa pot ocupa o altă parte a zilei, iar promenada de lângă Guadalquivir deschide traseul spre cartierul Triana.

Seara schimbă ritmul orașului. Sevilla este un loc potrivit pentru a descoperi cultura tapas fără un itinerar rigid, alternând mici opriri în localuri diferite. Flamenco face parte din identitatea culturală andaluză, iar un spectacol ales cu atenție poate adăuga vacanței o experiență care nu poate fi reprodusă prin simpla vizitare a monumentelor.

Granada își construiește identitatea în jurul Alhambrei

Granada cere un alt ritm. Orașul este dominat simbolic de Alhambra, complexul monumental ridicat și dezvoltat în perioada nasridă, alături de grădinile și palatul Generalife.

Vizita trebuie planificată înaintea călătoriei. Accesul la Palatele Nasride este legat de ora înscrisă pe bilet, iar administrația Alhambrei recomandă achiziționarea anticipată din cauza cererii ridicate. Nu programa alt obiectiv important imediat după vizită: complexul merită câteva ore.

După Alhambra, explorează Albaicín, cartierul istoric întins pe dealul opus. Străzile sale păstrează structura urbană de origine medievală, iar Mirador de San Nicolás deschide perspectiva spre Alhambra și Sierra Nevada. Granada este potrivită pentru o vacanță în care patrimoniul devine experiența centrală, nu simplu decor.

Valencia aduce împreună centrul istoric și arhitectura contemporană

Valencia oferă un contrast bine conturat între patrimoniul vechi și intervențiile urbane recente. În centrul istoric poți lega într-o singură plimbare Catedrala, Plaza de la Virgen, Lonja de la Seda și Mercado Central.

Apoi, peisajul se schimbă radical în Ciudad de las Artes y las Ciencias, complexul cu arhitectură contemporană asociat în principal cu Santiago Calatrava. Diferența dintre cele două zone face orașul interesant pentru o vacanță de câteva zile.

Un alt element important este Jardín del Turia. Amenajat în fosta albie a râului Turia, parcul traversează orașul și funcționează ca un coridor verde între cartiere și numeroase puncte de interes. Valencia se pretează astfel explorării pe jos sau cu bicicleta, fără ca fiecare deplasare să devină doar o trecere între obiective.

Bilbao arată o Spanie urbană diferită

Bilbao schimbă complet decorul. Orașul basc are o scară mai compactă și o identitate în care patrimoniul industrial, arhitectura contemporană și gastronomia locală se întâlnesc firesc.

Muzeul Guggenheim, proiectat de Frank Gehry, a devenit reperul vizual al orașului, însă merită să continui traseul de-a lungul râului Nervión și apoi spre Casco Viejo. Centrul vechi, cunoscut și prin Siete Calles, oferă o atmosferă diferită de zona modernă dezvoltată în jurul muzeului.

Bilbao este și o destinație potrivită pentru explorarea culturii gastronomice basce. Pintxos nu reprezintă doar preparate servite în baruri, ci și un mod de a petrece seara, trecând dintr-un local în altul și descoperind specialități diferite.

O vacanță urbană dezvăluie o altă Spanie

Madrid, Barcelona, Sevilla, Granada, Valencia și Bilbao nu sunt variante ale aceleiași experiențe. Fiecare propune un raport diferit între istorie, arhitectură, gastronomie și viață urbană.

Poți alege un singur oraș pentru un city break sau poți lega două ori trei destinații într-un traseu mai amplu. Important este să nu tratezi Spania doar ca pe o destinație pentru vacanțe la mare. Dincolo de plajă există palate maure, colecții de artă, cartiere medievale, arhitectură avangardistă și orașe care merită descoperite fără grabă, stradă cu stradă.

Chirurgia plastică nu se limitează la intervenții estetice. O parte importantă a acestei specialități este reconstructivă și tratează afecțiuni concrete, precum leziuni ale pielii, cicatrici posttraumatice, afecțiuni ale mâinii sau reconstrucția mamară după afecțiuni oncologice. Un număr semnificativ dintre aceste proceduri pot fi decontate, integral sau parțial, prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Iată ce categorii de intervenții sunt frecvent decontate, ce condiții trebuie îndeplinite și cum poți verifica dacă problema ta se încadrează în aceste criterii.

Ce tipuri de proceduri pot fi decontate de CAS?

Decontarea se face în funcție de indicația medicală. CAS acoperă, în general, intervenții care rezolvă o problemă funcțională, elimină un risc medical documentat sau corectează o consecință a unei boli, a unui traumatism sau a unei malformații congenitale. Poți consulta direct lista de proceduri decontate de CAS pentru a vedea ce intervenții sunt disponibile în prezent și în ce condiții se acordă decontarea.

Printre categoriile frecvent întâlnite se numără:

Ce afecțiuni ale pielii sunt frecvent decontate?

Leziunile cutanate reprezintă una dintre cele mai comune situații care beneficiază de decontare. Alunițele suspecte, lipoamele voluminoase, chisturile sebacee infectate sau leziunile tegumentare care se modifică rapid pot necesita excizie, iar medicul recomandă adesea și o biopsie pentru confirmarea diagnosticului.

Carcinomul bazocelular și carcinomul spinocelular, cele mai frecvente forme de cancer de piele, se încadrează, de asemenea, în categoria afecțiunilor pentru care excizia chirurgicală este decontată, întrucât scopul principal este eliminarea țesutului canceros, nu un obiectiv estetic. Debridarea plăgilor sau a țesuturilor afectate urmează aceeași logică medicală.

Cicatricile posttraumatice sau cele rămase după arsuri pot fi decontate atunci când afectează mobilitatea unei articulații, provoacă durere sau limitează funcția zonei respective. Situația diferă de corecția unei cicatrici cu motivație exclusiv estetică, care rămâne în afara pachetului decontat. Medicul este cel care stabilește, pe baza examinării clinice, dacă o cicatrice are sau nu o componentă funcțională.

Ce proceduri de chirurgie a mâinii beneficiază de decontare?

Mâna este una dintre zonele cu cea mai mare varietate de afecțiuni reconstructive decontabile. Sindromul de tunel carpian, traumatismele complexe ale membrului superior, leziunile tendoanelor sau ale nervilor, tumorile mâinii și malformațiile congenitale ale mâinii se numără printre situațiile frecvent întâlnite în practica medicală.

De asemenea, intervențiile microchirurgicale, precum replantările sau revascularizările după amputații complete sau incomplete, fac parte din aceeași categorie. Severitatea afectării funcționale este criteriul pe baza căruia medicul stabilește dacă intervenția poate fi decontată.

Cum funcționează decontarea reconstrucției mamare?

Reconstrucția mamară după o intervenție oncologică reprezintă una dintre procedurile cu indicație reconstructivă clară. După mastectomie, pacienta poate opta pentru reconstrucție, iar decizia medicală ține cont de etapa tratamentului oncologic, de starea generală de sănătate și de preferințele pacientei privind tehnica folosită.

Pentru acest tip de intervenție, decontarea depinde de documentele medicale care atestă diagnosticul oncologic și tratamentul urmat, de contractul unității medicale cu casa de asigurări și de disponibilitatea fondurilor alocate furnizorului în perioada respectivă.

Ce pași trebuie să urmezi pentru a accesa decontarea?

Procesul începe, în majoritatea cazurilor, cu biletul de trimitere de la medicul de familie sau de la un specialist. Acesta permite accesul la consultația de specialitate necesară pentru stabilirea diagnosticului.

La consultație, medicul evaluează afecțiunea, solicită investigațiile necesare, precum analize, imagistică sau biopsie, și stabilește dacă intervenția are o indicație funcțională sau medicală clară. Dacă răspunsul este afirmativ, medicul oferă informații despre documentele necesare și despre etapele administrative pentru decontare.

Pregătirea din timp a dosarului medical, inclusiv rezultatele investigațiilor anterioare și scrisorile medicale de la alți specialiști implicați în caz, reduce riscul de întârziere a procesului. Pentru afecțiuni oncologice sau cronice, biletul de trimitere poate avea o valabilitate extinsă, de până la 90 de zile, față de perioada standard de 30 de zile, aspect util de clarificat încă de la prima consultație.

Este util să întrebi din timp:

Cum alegi clinica potrivită pentru o procedură decontată?

Alegerea unei clinici cu experiență în chirurgie reconstructivă și cu un contract activ cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate este esențială pentru un proces administrativ clar. O echipă cu experiență în evaluarea acestor afecțiuni te poate ghida de la prima consultație, astfel încât să înțelegi exact ce procedură ți se recomandă și dacă aceasta poate fi decontată.

Programează o consultație de specialitate, prezintă toate documentele medicale pe care le ai și cere o evaluare clară a situației tale. O discuție transparentă cu medicul rămâne cel mai sigur punct de pornire pentru a afla dacă intervenția ta se încadrează în procedurile decontate.

Disclaimer: Acest articol are scop informativ și nu înlocuiește consultația medicală de specialitate.

Surse de informare:

O crizantemă albă dusă la un mormânt, în România, transmite respect și amintire. Aceeași floare, expusă în Japonia la un festival de toamnă, poate vorbi despre sănătate, longevitate și prestigiu. Diferența dintre semnificațiile acestei flori constau în istoria și obiceiurile locului în care o dăruiești.

Dacă alegi un buchet cu crizanteme pentru cineva drag, merită să ții cont de culoare, ocazie și tradițiile familiei sau ale țării. Floarea are o simbolistică bogată, iar sensul ei se schimbă de la o cultură la alta. Află de ce Europa o leagă adesea de comemorare, de ce Japonia o sărbătorește și cum poți alege un aranjament potrivit.

Este crizantema o floare de doliu sau de sărbătoare?

Răspunsul depinde de locul și de contextul în care apare. În multe țări europene, crizantema se leagă de începutul lunii noiembrie și de zilele dedicate celor plecați. În Japonia, oamenii o asociază cu toamna, vitalitatea și familia imperială. În Regatul Unit, Statele Unite sau țările nordice, o găsești frecvent în buchete oferite la aniversări, fără vreo trimitere funerară.

Poți observa ușor această varietate de stiluri dacă privești buchetele de crizanteme de pe Floria: o combinație de flori roz, galbene și portocalii transmite o stare luminoasă, în timp ce albul, crem-ul și verdele pal se potrivesc unor momente sobre.

Numele plantei provine din greaca veche: chrysos înseamnă „aur”, iar anthemon înseamnă „floare”. Crizantema are origini asiatice, cultivatorii din China fiind cei care au apreciat-o cu multe secole înainte ca ea să ajungă în grădinile europene.

Atunci când alegi crizanteme pentru diverse contexte și ocazii, ține cont de aceste recomandări:

Crizantema în Europa: de ce o legăm de doliu și comemorare?

În România, Franța, Italia, Belgia, Polonia și Spania, crizantemele sunt preferate cu ocazia Zilei Tuturor Sfinților și a Zilei Morților. Calendarul a influențat această asociere: planta înflorește toamna târziu și suportă temperaturile mai scăzute mai bine decât multe flori de sezon.

În Franța, tradiția oferirii crizantemelor la morminte s-a răspândit după Primul Război Mondial, în cadrul comemorărilor pentru soldații căzuți. În timp, floarea a devenit un simbol larg al respectului față de cei plecați. În România, multe familii aleg ghivece cu crizanteme pentru cimitir, fiindcă rezistă bine afară în octombrie și noiembrie.

Inclusă într-un aranjament funerar, crizantema transmite mesaje precum:

Asta nu înseamnă că trebuie să eviți orice crizantemă la o aniversare. Nuanțele vii, alături de gerbera, alstroemeria sau eucalipt, pot alcătui un buchet potrivit pentru o prietenă, o rudă sau un coleg. Totuși, dacă persoana care primește florile are o legătură puternică cu tradițiile din România, Italia ori Polonia, evită un buchet alcătuit exclusiv din crizanteme albe.

Crizantema în Japonia: kiku, floarea longevității și a demnității

În Japonia, crizantema poartă numele de kiku. A ajuns din China în urmă cu mai bine de o mie de ani și a fost adoptată treptat de curtea imperială. Astăzi, crizantema cu 16 petale stilizate apare pe emblema imperială japoneză, iar expresia „Tronul Crizantemei” desemnează monarhia Japoniei.

Japonezii privesc floarea ca pe un simbol al vieții lungi, al ordinii și al frumuseții specifice toamnei. Pe 9 septembrie, în tradiția veche, se marchează Chōyō no Sekku, Sărbătoarea Crizantemei. Oamenii admirau florile, consumau sake aromatizat cu petale și își adresau urări de sănătate.

O poveste tradițională vorbește despre un tânăr care a găsit un izvor acoperit cu petale de crizantemă. După ce a băut apa, ar fi trăit sute de ani. Legenda nu oferă o explicație botanică, însă arată cât de strâns leagă cultura japoneză această floare de longevitate.

La expozițiile horticole de toamnă, poți vedea crizanteme crescute ani la rând în forme atent controlate: cascade de flori, tufe rotunde sau plante cu sute de inflorescențe. Cultivatorii urmăresc rezultate stabile prin tăieri regulate, susținerea tulpinilor și controlul luminii.

Există și aici o nuanță importantă: crizantemele albe pot apărea la funeralii japoneze, unde exprimă puritate și solemnitate. Totuși, sensul lor general rămâne mai larg decât în multe regiuni europene.

Semnificația crizantemelor după culoare

Culorile oferă indicii utile, însă nu reprezintă reguli fixe. Tradițiile diferă, iar preferințele destinatarului au aceeași greutate.

Tipuri de crizanteme și efectul lor în buchet

Forma schimbă aspectul aranjamentului chiar dacă păstrezi aceeași paletă cromatică. Crizantemele cu floare mare atrag privirea și se potrivesc în buchete cu puține tije. Cele ramificate, numite și spray, au mai multe flori pe aceeași tulpină și dau volum.

Poți alege dintre câteva variante întâlnite frecvent:

Pentru o aniversare, combină santini roz cu gerbera și eucalipt. Pentru un omagiu sobru, alege crizanteme albe cu verdeață discretă și evită contrastele puternice.

Cum alegi crizantemele potrivite pentru fiecare ocazie

Pentru funeralii și condoleanțe, alege alb, crem, verde pal sau mov discret. Coroanele și jerbele se potrivesc ceremoniilor, iar un buchet simplu poate fi o alegere atentă pentru familia îndoliată. Scrie un mesaj direct, de exemplu: „Sunt alături de voi cu gândul.”

Pentru comemorare sau morminte, crizantemele la ghiveci oferă rezistență mai bună în exterior. Alege plante cu mulți boboci sănătoși și frunze ferme, fără pete. Așază ghiveciul într-un loc luminos, ferit de vânt puternic.

Pentru aniversări, mizează pe roz, galben, roșu sau portocaliu. Evită aranjamentele exclusiv albe dacă știi că destinatarul le asociază cu doliul. Pentru casa ta, combină nuanțe arămii și bordo cu vase ceramice simple.

Ghiveci sau flori tăiate?

Alege crizanteme la ghiveci dacă vrei o plantă pentru balcon, terasă sau grădină. Plantează-le într-un sol afânat, care drenează apa, și lasă aproximativ 30–40 de centimetri între tufe. Udă la baza plantei, dimineața, fără să îmbibi frunzele. Îndepărtează florile trecute pentru a păstra un aspect îngrijit.

Alege flori tăiate pentru buchete, vase, jerbe sau coroane. În majoritatea cazurilor, crizantemele tăiate rezistă între 10 și 21 de zile dacă le îngrijești corect.

  1. Taie 1–2 centimetri din tulpini, oblic, cu un instrument curat.
  2. Îndepărtează frunzele care ar sta în apă.
  3. Spală bine vaza și umple-o cu apă proaspătă, la temperatura camerei.
  4. Schimbă apa la două zile și retează puțin tulpinile.
  5. Ține florile departe de soare direct, calorifer și fructe coapte.
  6. Înlătură florile ofilite imediat ce apar.

Dacă ai pisici sau câini, ține crizantemele într-un loc inaccesibil. Ingerarea plantei poate provoca disconfort digestiv animalelor de companie.

Ce merită să reții înainte să dăruiești crizanteme

Crizantema poate exprima respect, dor, sănătate, apreciere sau bucurie de toamnă. În Europa, ea păstrează o legătură puternică cu memoria celor plecați, mai ales în țările catolice și ortodoxe. În Japonia, aceeași floare evocă longevitatea și tradiția imperială, deși apare și în contexte funerare.

Alege culoarea și forma aranjamentului după ocazie, verifică tradițiile destinatarului și scrie câteva rânduri care clarifică intenția ta. Privește fiecare buchet ca pe un mesaj: adaptează-l persoanei care îl primește și oferă-l cu atenție.

Un container realizat la comandă pornește de la o nevoie concretă: spațiu de lucru, depozitare, vestiar, punct comercial sau spațiu de locuit. De aceea, costul nu se raportează doar la lungime și lățime. Structura, izolația, compartimentarea, dotările, transportul și condițiile din teren pot modifica oferta finală.

O estimare corectă începe cu o descriere clară a proiectului. Dacă stabilești de la început destinația containerului și nivelul de echipare dorit, poți compara mai ușor propunerile primite și poți evita costurile apărute după lansarea producției.

Destinația containerului stabilește nivelul de dotare

Utilizarea prevăzută influențează direct materialele și echipamentele incluse. Un container pentru depozitare are ușă metalică simplă sau dublă, protecție antiefracție, rafturi, accesorii de prindere, izolație standard din pereți din panouri sandwich din spumă PIR cu grosimea de 40 mm și vată minerală în tavan și în pardoseală.

Pentru un birou, proiectul include tâmplărie PVC, ferestre, instalație electrică completă, design personalizat. De obicei, se optează pentru izolație premium din pereți din panouri sandwich din spumă PIR cu grosimea de 60-80-100 mm și vată minerală în strat dublu în tavan și în pardoseală.

Containerele sanitare implică trasee de apă și evacuare, obiecte sanitare, boiler și compartimentări. Un container comercial necesită ferestre sau vitrine, obloane, circuite electrice separate pentru aparatura utilizată.

În cazul containerelor locuite sau unde activitarea are loc pe perioade îndelungate sau în zone cu variații mari de temperaturi, pe lângă izolația premium, la cerere, se poate incorpora din fabrică aer condiționat cu funcție dublă inverter (pentru încălzire și răcire) sau convectoare pentru căldură sau încălzire în pardoseală.

Înainte de solicitarea unei oferte, clarifică trei aspecte:

Dimensiunile și configurația proiectului

Suprafața influențează consumul necesar de materiale:

Costul crește și dacă proiectul include mai multe containere modulare sau dacă transportul se realizează pe distanțe mai mari între fabrică și amplasamentul final. Un proiect cu mai multe containere oferă însă o suprafață mai generoasă și posibilitatea de a amenaja spații distincte pentru activitățile prevăzute. Materialele premium folosite în construcție contribuie la durabilitatea și confortul spațiilor amenajate.

Pentru o imagine orientativă asupra configurațiilor disponibile, poți consulta orientativ prețul unui container, apoi poți solicita o ofertă adaptată proiectului tău, de la un producător cu experiență, precum Containere FDC.

Compartimentarea și instalațiile

Compartimentarea influențează costul prin numărul pereților interiori, al ușilor și al lucrărilor necesare pentru organizarea spațiului. Un container deschis permite folosirea întregii suprafețe pentru o activitate, iar împărțirea în încăperi oferă zone distincte pentru lucru, acces și funcțiuni sanitare. În etapa de proiect, stabilește dimensiunile încăperilor și poziția golurilor pentru uși și ferestre.

Instalațiile se dimensionează în funcție de aparatura și dotările prevăzute în container. Pentru partea electrică, precizează poziția prizelor, numărul punctelor de alimentare și puterea echipamentelor utilizate. Dacă proiectul include baie sau chicinetă, amplasarea lor determină lungimea traseelor de apă și evacuare, precum și componentele necesare. Transmite cerințele înainte de stabilirea ofertei, pentru ca estimarea să includă lucrările de execuție și montaj aferente configurației solicitate. Bugetul reflectă atât organizarea interiorului, cât și echiparea necesară desfășurării activității.

Personalizarea vizuală

Personalizarea vizuală permite integrarea containerului în identitatea brandului tău. În etapa de proiect, poți selecta culori pentru diverse suprafețe și elemente de design care reflectă imaginea companiei. Riflajele pot completa aspectul exterior prin textura și dispunerea lor. Alegerea cromaticii și a suprafețelor pe care se aplică permite estimarea materialelor și a lucrărilor necesare pentru realizarea designului solicitat.

Costul personalizării depinde de suprafața decorată, de materialele selectate și de complexitatea detaliilor. O culoare aplicată pe exterior presupune operațiuni diferite față de o compoziție cu mai multe accente cromatice și riflaje. Discută cu producătorul despre aspectul dorit și cere includerea elementelor selectate în ofertă. Vei putea evalua investiția în raport cu imaginea pe care containerul o va reprezenta pentru companie.

Transportul și montajul

Transportul se estimează în funcție de distanța dintre fabrică și destinație, dimensiunile containerelor și numărul de curse necesare. Pentru organizarea livrării, transmite adresa amplasamentului și informații despre căile de acces. Asigură accesul vehiculului de transport până la zona de descărcare și spațiul necesar manevrelor. Detaliile privind lățimea intrării și posibilitatea de apropiere de poziția finală permit alegerea echipamentelor pentru manipulare și calcularea serviciilor incluse.

Montajul se realizează pe dale sau piloni din beton, la minimum 10 cm de sol, pentru ventilația corespunzătoare a containerului. Poziționarea necesită echipamente de ridicare alese în funcție de dimensiuni, greutate și distanța față de vehiculul de transport. Pentru un proiect cu mai multe containere, oferta ține cont de numărul operațiunilor de descărcare și amplasare.

Termenul de execuție

Producția în fabrică a containerelor durează între 6 și 8 săptămâni. Intervalul cuprinde realizarea containerului potrivit dimensiunilor, compartimentării și echipării stabilite în etapa de proiect. Discută calendarul de execuție înainte de confirmarea comenzii și solicită data estimată pentru finalizarea producției. Termenul stabilit îți permite să planifici investiția și să organizezi deschiderea spațiului în raport cu programul companiei.

Montajul pe amplasament durează de la o zi pentru un container până la câteva zile pentru un ansamblu de containere. Durata depinde de numărul containerelor și de operațiunile prevăzute pentru amplasare. Timpul de lucru și echipamentele necesare contribuie la estimarea costului de montaj. Stabilește cu producătorul despre livrare și perioada rezervată montajului, pentru a include toate etapele în calendarul proiectului.

Ce trimiți pentru a primi o ofertă exactă?

Pentru o propunere clară, transmite furnizorului:

Descrie proiectul cât mai concret și solicită o ofertă personalizată de la un producător specializat, precum Containere FDC. Astfel, vei primi o soluție adaptată utilizării reale, materialelor necesare și condițiilor de livrare.