3.5 C
Braşov
Acasă Blog Pagina 4429

Nu cresc pensiile, adio vouchere de vacanță: Vine bugetul

0

l Cei 84 de angajați ai prefecturii Brașov rămân fără sporul „Covid”
l Studenții brașoveni nu vor mai avea gratuitate totală pe CFR

În pregătirea bugetului pentru 2021, guvernul a început deconspire de unde o să „taie“ ca să ajungă la un deficit bugetar de aproximativ 7 %, asa cum este plănuit.
Luni, președintele PNL, Ludovic Orban a declarat că angajații prefecturilor nu vor mai primi în acest an sporul de 30% din salariul de bază acordat pentru „lupta împotriva pandemiei“.
La Brașov, conform declarației prefectului Cătălin Văsii, toti cei 84 de angajați ai Prefecturii primesc acest spor. Ordonanta de Urgență a Guvernului nr. 131/2020 prevede că „personalul din instituțiile prefectului care va beneficia de acordarea sporului se stabileste prin ordin al prefectului la propunerea motivata a sefului nemijlocit, din care sa rezulte activitatea si modul de implicare in prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 si care au presupus un risc suplimentar si/sau un volum mai mare de munca”. Nu este clar însă în ce formă absolut toți angajații prefecturii Brașov sunt angajați în această „luptă” cu virusul..

Nu cresc pensiile, adio vouchere de vacanță

De asemenea, Orban a confirmat în cursul declarației de la încheierea ședinței PNL de luni că „Pensiile nu vor creste anul acesta.Vor fi indexate din 1 ianuarie 2022 cu o formulă care va lua în calcul inflația, plus 50% din creșterea salariului mediu brut pe economie pe anul precedent”. De asemenea, din declarația lui Orban reiese clar că bugetarii vor rămâne fără vouchere de vacanță.
Ludovic Orban a confirmat că se lucrează și la un proiect de lege prin care să se limiteze numărul de călătorii de care beneficiază actualmente studenții: „E o propunere prin care să se revină la vechiul sistem( n.r. 24 de călătorii anual cu reducere de 50% din prețul biletului de călătorie), să se deconteze doar un anumit număr de călătorii efectuate cu scopul deplasării în localitatea în care studenții își efectuează studiile, nu sistemul de gratuitate totală care a fost introdus de PSD” Deja studenții și-au exprimat nemulțumirea printr-un comunicat din care redăm: „Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din Romania critică ferm poziția Prim-ministrului Florin Cîțu de a discuta limitarea transportului gratuit al studenților și solicită Guvernului încetarea imediată a acestor demersuri. Deși domnul prim-ministru și echipa sa nu și-au găsit timp de la învestirea Guvernului să discute problemele și prioritățile studenților, acesta își continuă preocupările avute în ultimii ani de a elimina această facilitate pentru studenți”.

La Brașov se înființează Poliția animalelor (Biroul de Protecția Animalelor)

0

Animalele care sunt în pericol în Brașov vor putea fi salvate în curând de polițiști. Este de ajuns o filmare, o înregistrare audio sau o fotografie cu un animal chinuit și stăpânul poate rămâne imediat fără el.
Ca urmare a publicării ordonanței de urgență 175/2020 privind protecția animalelor, în situația în care un animal se află într-o situație de pericol, polițiștii au acum posibilitatea de a pătrunde în domiciliul sau reședința oricărei persoane fizice, fără acordul acesteia, precum și în sediul oricărei persoane juridice, fără acordul reprezentantului legal al acesteia. Un alt element de noutate constă în posibilitatea polițiștilor de a folosi, pentru a constata existența unei stări de pericol, înregistrări video sau audio ori fotografii, indiferent de proveniența acestora. Polițiștii pot acum sa plaseze animalul aflat in pericol, imediat, într-un adăpost pentru 45 de zile.
Doi veterinari (cu funcție de ofițeri) și alți 4 polițiști vor veghea ca animalele din județ să fie tratate în mod corect de către stăpânii lor. Pentru cele 6 poziții, Poliția Brașov organizează concurs în rândul civililor.

Struțo-cămila româno-chinezească: Ce legătură este între locul în care a izbucnit pandemia Sars Cov-2 și Roman SA Brașov?

0

l Cel mai ciudat autobuz, bazat pe un camion Roman

Probabil că acesta este cel mai ciudat autobuz din lume, un model articulat bazat pe un șasiu de camion românesc și a fost rodul unei colaborări comuniste dintre companiile Roman Brașov și gigantul chinez Dongfeng.
Fabrica în care a fost ”conceput” acest vehicul este în orașul chinez Wuhan, de unde a început pandemia de Coronavirus-19 in anul 2020.
Sediul și principala fabrică a corporației Dongfeng se afla în provincia Hubei, orașul Wuhan, exact locul de unde a pornit epidemia de Sars Cov-2.
Se știu puține date despre acest autobuz ciudat. Clar este că Dongfeng a produs modelul pentru transport de pasageri sub marca Hengtong, iar modelul a purtat numele CQ680. Cam aici se oprește și seria certitudinilor și începe zona speculațiilor. În arhivele românești nu există fotografii ale acestui model special, imaginile disponibile fiind găsite pe un site din China.
În anii comunismului, mai multe zeci de șasiuri Roman Diesel au fost exportate în China pentru acest proiect. Șasiurile erau unele speciale, probabil cu unul dintre cele mai mari ampatamente contruite vreodată la Brașov. De asemenea, se pare că suprastructura și puntea spate au fost fabricate 100% în China, un indiciu fiind butucii de la puntea spate.
Rezultatul este unul departe de ceea ce am putea numi astăzi un autobuz modern, ci mai degrabă o improvizație, o struțo-cămilă. Cabina este complet separată de suprastructură, dar păstrează și scaunele pentru pasageri. De asemenea, garda la sol este una înaltă, iar accesul la interior se făcea prin intermediul a trei uși duble (configurație 1+2), fiecare cu câte două trepte.
Există și o imagine din interior, de unde putem vedea că podeaua și scaunele erau construite din lemn. Configurația este cu un singur rând de scaune pe fiecare parte, avantajând capacitatea de transport în picioare, necesară în zonele dens populate.

Baza de tratament de la Noua nu va funcţiona mai devreme de a doua jumătate a anului

0

Baza de tratament de la Căminul pentru persoane vârstnice din Noua, construită din fonduri europene în urmă cu şapte ani, nu va fi repusă în funcţiune mai devreme de a doua jumătate a acestui an. Viceprimarul Flavia Boghiu, care are în subordine şi Direcţia de Asistenţă Socială Braşov, ce gestionează căminul şi implicit baza de tratament, spune că există un plan pentru refuncţionalizarea ei şi redeschidere, însă este nevoie de parcurgerea unor paşi, care includ şi obţinerea unor autorizaţii. În prezent, în Consiliul Local a fost aprobată înfiinţarea departamentului de Sănătate şi Asistenţă Medicală, în subordinea Direcţiei de Asistenţă Socială (DAS), însă aceasta nu a fost încă „populată” cu angajaţi. „Deschiderea DSAM presupune un proces de recrutare a angajaţilor , care ar putea dura câteva lun şi apoi, pentru funcţionare, obţinerea autorizaţiei sanitare. (…) Discutând pe un orizont de timp, nu cred că putem să deschidem baza de tratament mai devreme de a doua jumătate a acestui an”, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.
Baza de tratament din Căminul pentru persoane vârstnice de la Noua a fost deschisă în mai 2013, fiind la momentul respectiv, cea mai modernă bază de fizioterapie din judeţ. Dotarea şi amenajarea ei s-a făcut în cadrul unui proiect de 3,24 milioane lei, finanţat din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013. Proiectul a inclus şi reabilitarea clădirilor căminului.

55% dintre români vor să se vaccineze / Sondaj de opinie: Percepția românilor asupra vaccinării

0

l Sub 40% dintre români declară că nu se vaccinează, dar jumătate dintre aceștia s-ar putea răzgândi
l Sondajul a fost realizat de către INSCOP Research & Verifield

Barbu Mateescu, sociolog, membru în Consiliul Consultativ al Strategic Thinking Group, analizează acest sondaj : „Este îmbucurătoare dorința de vaccinare înaltă în rândul vârstnicilor, categoria socio-demografică cea mai vulnerabilă la COVID-19. Lipsa de încredere în procesul de vaccinare sau în necesitatea acestuia sunt semnificative în mediul rural și în rândul celor mai săraci dintre români (două categorii care în bună măsură se suprapun) de oriunde de pe teritoriul țării. Viitoare inițiative de comunicare și mobilizare trebuie să se concentreze pe aceste grupuri.”
„Mai mult de jumătate dintre români (55%) declară că intenționează să se vaccineze anti COVID19 în cursul acestui an, iar dintre cei aproape 40% care afirmă că nu doresc să se vaccineze, jumătate susțin că și-ar putea schimba opinia în viitor, iar cealaltă jumătate afirmă că este o decizie definitivă. Analizând datele în ansamblu, constatăm că aproximativ 20% din populația României are opinii foarte ferme împotriva vaccinării, un alt grup de 20% fiind relativ sceptic, dar dispus să își schimbe opinia în viitor funcție de mai mulți factori, printre cei mai importanți fiind un număr foarte mic de cazuri în care administrarea vaccinului să fi provocat efecte adverse, respectiv o rată mare de vaccinare în rândul personalului medical. Convingerea acestui public încă neîncrezător, dar deschis la argumente raționale ar putea duce rata de acceptare a vaccinării în România la aproximativ 75%. Pentru ca acest lucru să se întâmple, este însă necesar un efort major de informare corectă, detaliată, coerentă și coordonată care să includă entități specializate, academice, culturale, politice.”

Percepția asupra pandemiei
68.3% dintre români sunt de părere că epidemia de coronavirus este reală și periculoasă pentru sănătate, 17.2% că este reală, dar nepericuloasă pentru sănătate, iar 10.4% că este o minciună. 4% nu știu sau nu răspund.
„Cei peste 45 de ani, cei cu educație mai ridicată, locuitorii din București și urbanul mare, din regiunile Vest, Nord-Vest și București Ilfov și cei cu un venit lunar peste 2000 lei cred într-o proporție mai mare decât celelalte categorii că epidemia de coronavirus este reală și periculoasă pentru sănătate.
Tind să creadă că epidemia de coronavirus este o minciună mai ales: tinerii, cei cu un nivel de educație mai scăzut, inactivi potențial activi, rezidenții din orașele mici sau mediul rural, cei fără venit sau cu un venit redus, sub 1000 lei“.
76.6% dintre respondenți consideră că vaccinarea este cea mai eficientă modalitate de a ne apăra față de unele boli, în timp ce 21.4% își exprimă dezacordul, iar 1.9% nu știu sau nu răspund.
În opinia majorității covârșitoare a românilor (83%), vaccinarea împotriva COVID-19 trebuie să fie o alegere personală a fiecărui cetățean. Sunt de părere că vaccinarea ar trebui să fie obligatorie 16.4% dintre participanții la sondaj, iar 0.6% nu știu sau nu răspund.
83% din respondenți consideră că vaccinarea ar trebui să fie o alegere personală, doar o șesime – în special românii cu venituri considerabil peste medie – considerând că ar trebui să fie obligatorie. Declară că decizia lor de a nu se vaccina este una definitivă mai ales: bărbații, cei sub 30 de ani, cu un nivel de educație scăzut, inactivi potențial activi , locuitorii din mediul rural, din regiunile Sud-Vest Oltenia sau Sud Muntenia, cei fără venit sau cu venit între 2000 și 3000 lei.
Practic, aproximativ 20% din populația României poate fi considerată drept adeptă fermă a opțiunii anti-vaccin, în timp ce alți aproximativ 20% dintre români, deși sceptici, iau în considerare schimbarea alegerii inițiale de a nu se vaccina în cazul în care argumentele favorabile vor deveni mai convingătoare pentru ei. Este grupul de populație care observă câți români se vaccinează, cine sunt cei care se vaccinează, care este ponderea efectelor adverse, care este eficiența vaccinului și în funcție de analiza acestor concluzii va lua o decizie personală.

Reguli simple pentru relații sociale de succes: De ce fugim după oamenii stabili emoțional? Explicaţiile psihologului Laura Maria Cojocaru

0

l Reguli: Oferă pentru a obține / Acordă și cere încredere / Caută beneficiul de ambele părți / Respectă omul, adaptează-te la context

Relațiile sociale ne alimentează călătoria prin viața de zi cu zi. Unele sunt surse constante de putere, altele sunt prezente pentru anumite intervale și oferă îndrumare și ajutor direct sau indirect.
Potrivit cunoscutului psiholog român Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), interacțiunea socială este o secvență dinamică de acțiuni sociale între indivizi (sau grupuri) care își modifică acțiunile și reacțiile datorită acțiunilor partenerilor de interacțiune. O interacțiune socială este un schimb social între doi sau mai mulți indivizi, iar acestea formează baza structurii sociale și, prin urmare, sunt un obiect cheie al cercetării și analizei sociale de bază. Interacțiunea social poate fi studiată între grupuri de două (diade), trei (triade) sau grupuri sociale mai mari.
„O caracteristică fundamentală a vieții sociale este interacțiunea socială sau modurile în care oamenii intră în contact cu alți oameni și reacționează la modul în care acționează alții. Relațiile sociale au efecte atât pe termen scurt, cât și lung asupra sănătății, în bine sau în rău, și că aceste efecte apar în copilărie și în cascadă de-a lungul vieții pentru a favoriza avantajul sau dezavantajul cumulativ în sănătate. Totodată, calitatea relațiilor sociale contează foarte mult în planul concret al sănătății. Unele studii au dovedit că interacțiunile dezamăgitoare sau negative cu familia și prietenii duc la o stare de sănătate mai slabă. O relativă lipsă de legături sociale este asociată cu depresia și declinul cognitiv al vieții. Un alt studiu a constatat că lipsa unor relații puternice a crescut riscul de deces prematur din toate cauzele cu 50% – un efect asupra riscului de mortalitate aproximativ comparabil cu fumatul de până la 15 țigări pe zi și mai mare decât obezitatea și inactivitatea fizică. De asemenea, aceștia au descoperit că relațiile bune între oameni ajută la ameliorarea nivelurilor nocive de stres, care pot afecta în mod negativ arterele coronare, funcția intestinală, reglarea insulinei și sistemul imunitar”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Abilitățile sociale și importanța emoțiilor

În același timp, specialistul este de părere că inteligența emoțională (EQ) ne ajută să devenim mai mulțumiți atât în relațiile sociale, cât și nu numai în relațiile personale. Uneori, putem simți că ne este mai ușor să aplicăm abilitățile de inteligență emoțională cu prietenii decât în familie și cuplu, deoarece prieteniile nu tind să fie la fel de intense ca relațiile mai intime.
„Totuși, exercițiul practicii inteligenței emoționale este bine să înceapă din viața personală, tocmai pentru că acolo este cea mai mare provocare. Uneori ne vine să spunem că acasă suntem bine, în confort cu ai noștri, însă, provocarea vine exact din această stare de confort, de «îmi permit», stare ce ne poate păcăli în legătură cu nevoia, uneori imperioasă, a dezvoltării EQ.Un set de abilități interpersonale mai bune ne poate oferi multe beneficii. Aceste abilități ne pot mări cercul de prieteni/cunoștințe sau gradul de apropiere și comunicare eficientă, putem întâlni mai ușor oameni noi, putem alege mai clar să ne înconjurăm de oameni de calitate cu care putem dezvolta relații mai plăcute, ne putem îmbunătăți experiențele de viață”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

De ce tindem să alegem persoanele cu un EQ bine dezvoltat?

Gândiți-vă la oamenii pe care îi considerați prieteni. Câți dintre ei au tendința de avea o stare psihică proastă, de a fi nefericiți, de a fi pesimiști sau indiferenți?
1.    Acest tip de oameni nu par să îi atragă prea mult pe cei din jurul lor decât pentru scurt timp deoarece, fără să realizeze, ei întră în postura vampirilor emoționali și „fură” inconștient energia partenerului de interacțiune, lucru care nu este plăcut pentru nimeni.
2.    Uneori, oamenii nefericiți pot atrage persoane la fel de nefericite ca ei și, astfel, în loc să se ajute unul pe altul, își agravează starea amândoi.
3.    Alteori, cei negativiști, pot atrage persoane plictisite, care nu și-au construit o viață personală consistentă și de calitate și care, apelează la bârfe și tot felul de răutăți pentru a-și ocupa timpul și a se simți ei mai presus (o falsă cale pentru creșterea stimei de sine).

Reguli simple pentru relații sociale de succes:

1.    Oferă pentru a obține.  „Pentru ca relațiile să se împlinească, este important să investim în ele timp, energie, informație, empatie, susținere emoțională și de alt tip, respect, înțelegere, acceptare etc. Nu este nici corect, nici eficient pe termen lung doar să cerem sau să luăm pur și simplu. Relațiile sunt drumuri cu două sensuri, dacă mergi doar într-un singur sens, blochezi drumul și, la un moment dat constați că nu mai primești nimic”, afirmă specialistul.
2.    Acordă și cere încredere. “Încrederea este convingerea că cealaltă persoană se preocupă de binele tău și că tu, la rândul tău oferi același sprijin, în interesul ei. Ținerea promisiunii făcute este ingredientul principal al acestui aspect. Feedback-ul și perspectivele oneste, chiar și atunci când par dureroase, fac parte de asemenea din grija unuia față de celălalt”, continuă psihologul.
3.    Caută beneficiul de ambele părți. „Pentru ca eu să câștig, nu înseamnă că tu trebuie să pierzi. Pentru ca tu să câștigi, nu înseamnă că eu trebuie să pierd. Amândoi putem câștiga. Nu mă simt inferior și nu te sabotez pentru că tu ai succes, ne bucurăm amândoi de succesul celuilalt și ne susținem unul pe altul cu tot ce putem în rezolvarea oricărui blocaj”, declară Laura Maria Cojocaru
4.    Respectă omul, adaptează-te la context. „De exemplu, dacă ești promovat, foștii tăi colegi îți sunt acum subordonați, iar foștii tăi superiori îți sunt acum colegi. De aceea, este important să dezvoltăm relații de respect și bună comunicare, deoarece poziția/funcția se schimbă, însă omul rămâne. De asemenea, uneori putem ajunge la un nivel de familiaritate și ușurință într-o relație personală care poate să nu fie potrivită pentru o relație profesională, deci este bine să cunoaștem și să respectăm atât omul, cât și rolul pe care-l are în acel moment și context de viață față de noi. Unul dintre lucrurile care îi ajută pe unii oamenii să aibă succes este că au relații sociale excelente. Învață și exersează creșterea inteligenței emoționale (EQ), creșterea abilitățiilor de comunicare eficientă, de negociere și empatie”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru.

Copiii trebuie încurajaţi să socializeze cu prietenii şi colegii

0

l Profesorii trebuie să supravegheze copiii în pauze

Medicul epidemiolog Tania Bejan consideră că, la reîntoarcerea elevilor în bănci, părinţii au rolul să sprijine efortul şcolii privind aplicarea măsurilor de prevenire a îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2, insistând şi acasă asupra regulilor de igienă.
Șefa Serviciului de Prevenire a Infecţiilor Asociate Asistenţei Medicale din cadrul Spitalului Clinic Judeţean (SCJ) Mureş, medicul epidemiolog Tania Bejan spune ca toți copiii trebuie încurajaţi să socializeze cu prietenii şi colegii, dar cu menţinerea distanţei fizice.
„Aş ruga părinţii, în primul rând, să sprijine efortul şcolii privind aplicarea măsurilor de prevenire a îmbolnăvirii, insistând şi acasă asupra regulilor de igienă. În cazul în care copilul dezvoltă simptomatologie, părinţii să comunice acest lucru cabinetelor medicale şcolare şi să nu ducă copiii în colectivitate atâta timp cât sunt bolnavi. Copiii care nu prezintă simptomatologii ale unei infecţii respiratorii, cum ar fi febra sau tusea, trebuie să meargă la şcoală. Părinţii să-i încurajeze să adopte comportamente sănătoase şi regulile de igienă ale mâinilor şi respiraţiei. Copiii trebuie încurajaţi să socializeze, până la urmă, cu prietenii şi colegii, menţinând, bineînţeles, distanţa fizică, deocamdată, în asemenea condiţii”, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Tania Bejan.

Profesorii trebuie să supravegheze copiii

Medicul epidemiolog consideră că profesorii vor avea rolul de a-i supraveghea pe copii cât timp sunt la şcoală şi să le explice, în mod corect, cât de importante sunt măsurile de spălare a mâinilor şi de purtare a măştii, să aibă grijă la aerisirea încăperilor şi, în mod regulat, să facă acest lucru pe parcursul unei zile.
„Aşa cum ştim, anul 2020 a venit cu o problemă neaşteptată, ne-a schimbat efectiv rutina de zi cu zi, ne-a pus la încercare, în primul rând, capacitatea de adaptare. Ne îngrijorăm pentru sănătatea noastră, dar şi a copiilor, a părinţilor şi bunicilor noştri. Iar începerea şcolii ne face mult mai responsabili. Sănătatea tuturor depinde de fiecare în parte, dar, totodată, fiecare copil trebuie să aibă posibilitatea de a învăţa într-un mediu sigur. Astfel, şcolile au luat câteva măsuri pentru a proteja elevii: la intrarea în şcoli se va face triajul epidemiologic, şcolile sunt dotate cu materiale igienico-sanitare şi de dezinfecţie adecvate. O recomandare foarte importantă ar fi faptul că încurajez spălarea pe mâini în mod frecvent şi riguros, iar purtarea corectă a măştii de protecţie este foarte importantă, de asemenea”, a afirmat medicul.
Epidemiologul precizează că imunitatea copiilor este mai puternică decât a adulţilor în faţa SARS-CoV-2, însă ei pot fi purtători asimptomatici şi pot duce acasă virusul, unde ar putea să-şi îmbolnăvească părinţii sau bunicii, persoanele vulnerabile, însă, susţine ea, deschiderea şcolilor este vitală.
„Copiii fac, în general, forme mai uşoare de boală. Eu sunt pro deschiderea şcolilor pentru că am văzut modul de desfăşurare a cursurilor online. Pandemia nu se va termina foarte curând şi trebuie să ne adaptăm şi să găsim cele mai bune soluţii, dar şcoala să continue. Toţi trebuie să fim răspunzători pentru modul nostru de acţiune şi să înţelegem că lucrurile trebuie să meargă mai departe, cu anumite restricţii, dar şcoala este foarte importantă”, a subliniat dr. Tania Bejan.

Studiu: Fibrele ajută lupta cu diabetul zaharat de tip II

0

l Ultimele cercetări demonstrează că o dietă bogată în fibre contribuie la înmulțirea bacteriilor intestinale care intervin în controlul glucozei sanguine

Lupta împotriva diabetului zaharat de tip II ar putea marca o nouă victorie, mulțumită unui studiu care revoluționează abordarea dietetică a acestei patologii, informează Newsmed.ro.
Ultimele cercetări demonstrează faptul că o dietă bogată în fibre contribuie la înmulțirea bacteriilor intestinale care intervin în controlul glucozei sanguine. Așadar, o astfel de dietă bogată în fibre ajută la îmbunătățirea sănătății pacienților cu diabet zaharat tip II. Diabetul zaharat tip II este una dintre cele mai frecvente boli contemporane, complicațiile pe care aceasta boală, neținută sub control, le poate determina fiind nenumărate. Acest tip de diabet apare când pancreasul produce o cantitate insuficientă de insulină sau când organismul nu folosește această insulină într-un mod util. Insulina este un hormon care ajută glucoza să intre în interiorul celulei și să fie folosită pentru producerea de energie.

Argumentele studiului

Studiul s-a desfășurat pe o perioadă de 6 ani și a oferă suficiente argumente pentru a introduce această dietă în rândul pacienților. Stimularea unui anumit grup de bacterii intestinale benefice organismului, printr-o dietă bogată în diverse fibre, a dus la un control mai riguros al glicemiei, o scădere în greutate mai evidentă și mai rapidă și la un nivel mai bun al lipidelor la pacienții cu diabet zaharat tip II.

Rolul bacteriilor intestinale

În intestin, un procent semnificativ de bacterii ajută la descompunerea carbohidraților, printre aceștia numărându-se și fibrele, producând acizi grași cu lanțuri scurte care ajută la hrănirea celulelor care alcătuiesc peretele intestinal, la reducerea inflamației și intervin, de asemenea, în controlul apetitului. Cercetătorii au evidențiat faptul că un deficit al acestor lanțuri scurte de acizi grași se asociază cu diabetul sau cu alte patologii. Multe studii clinice au demonstrat practic o îmbunătățire a stării generale de sănătate a pacienților cu diabet tip II care urmau o dietă bogată în fibre. Pentru moment, singurul dezavantaj îl reprezintă neînțelegerea completă a modului de acțiune. Studii viitoare încurajează descoperirea concretă a mecanismului de acțiune și apariția unor noi protocoale terapeutice.

Informații contra fibre

O echipă de cercetători de la Universitatea Shanghai Jiao Tong din China a împărțit într-un mod aleatoriu un număr semnificativ de pacienți diagnosticați cu diabet zaharat tip II în 2 grupuri. Grupul de control a primit o educație standard în ceea ce privește controlul acestei patologii, cu recomandări dietetice corespunzătoare clasice. Cel de-al doilea grup a primit în plus o cantitate semnificativă de produse bogate în fibre, pe langă dieta normală care asigură nutrienții principali.Pe parcursul dietei, ambele grupuri au fost sub tratament cu Acarbosa, medicație folosită în diabetul zaharat de tip II ce intervine în controlul glicemiei. Dieta bogată în fibre a constat în diferite tipuri de cereale, mâncare tradițională chinezească cunoscută pentru conținutul său ridicat în fibre și, pe lângă acestea, substanțe probiotice care au stimulat apariția bacteriilor intestinale care ajută la formarea acizilor grași cu lanț scurt.

Rezultate optimiste

În mod surprinzător, din cele 141 de varietăți de bacterii intestinale care pot produce lanțuri scurte de acizi grași, doar 15 tipuri au fost stimulate de consumul în cantități mai mari de fibre. Acest fapt conduce la ideea că acestea ar fi practic elementele cheie care ajută la îmbunătățirea sănătății în cazul pacienților cu diabet zaharat tip II.
Susținute de o dietă bogată în fibre, aceste bacterii au devenit majoritare, stimulând apariția acizilor grași cu lanț scurt precum butirat și acetat. Aceștia au creat un mediu intestinal ușor acid care a dus la reducerea populației de bacterii intestinale nocive, la o creștere a producției de insulină și un control mai riguros al glicemiei.
Studiul conduce spre o nouă abordare nutrițională în ceea ce privește prevenirea și controlul diabetului zaharat de tip II.

Ce „bilă neagră“ a fost găsită în dieta vegetariană

0

Dieta vegetariană şi cea vegană sunt promovate intens în ultimii ani, deoarece s-a demonstrat că fructele şi legumele proaspete şi lipsa alimentelor de origine animală din regimul alimentar sunt asociate cu un risc mai redus de boli de inimă, diabet sau chiar cancer. Cu toate acestea, un nou studiu a găsit o „bilă neagră” în cazul acestor diete, şi anume că ar avea un impact negativ asupra sănătăţii mintale, scrie csid.ro.

Risc mai crescut de depresie, anxietate sau chiar tendinţe suicidare

Adepţii regimului vegetarian susţin că alimentele de origine animală, în special carnea, favorizează instalarea bolilor, motiv pentru care le exclud din dietă. Cercetătorii au descoperit însă că persoanele care nu consumă carne ar putea prezenta un risc mai crescut de depresie, anxietate sau chiar tendinţe suicidare, arată un raport publicat în Critical Reviews in Food Science and Nutrition. Potrivit acestuia, numărul crescut al cazurilor de tulburări de anxietate şi depresie a crescut odată cu adoptarea regimului vegetarian de către tot mai multe persoane, în ultimii 20 de ani.

Consecinţele dietei vegetariene asupra creierului

Echipa de cercetători a revizuit 18 studii anterioare ce priveau relaţia dintre consumul de carne şi sănătatea mintală, care au inclus aproape 150.000 de carnivori şi 8.500 de vegetarieni din Europa, Asia, America de Nord şi Oceania. Astfel, ei au observat că persoanele care nu consumau carne erau mai predispuse la depresie, anxietate şi alte forme de tulburări mintale, în comparaţie cu cele care consumau acest aliment.
„O posibilă cauză a problemelor de sănătate mintală ar putea fi carenţele nutriţionale experimentate de vegetarieni, care nu pot fi suplinite de legume, fructe sau seminţe”, spune Urska Dobersek, autoarea studiului şi profesor la Universitatea Souther Indiana.

Două dileme la care savanţii încă mai caută răspunsuri

De asemenea, există două dileme la care savanţii încă mai caută răspunsuri. Prima ar fi următoarea: de ce majoritatea veganilor şi vegetarienilor renunţă la acest regim alimentar după o anumită perioadă?
„Poate vor să demonstreze lumii că pot depăşi aceste carenţe nutriţionale şi se gândesc la beneficiile intens promovate? Sau poate este vorba despre nevoia de atenţie şi de noutate, care păleşte pe măsură ce efortul se dovedeşte a fi prea greu?”, spune autoarea studiului. A doua întrebare priveşte relaţia vegetarianism-sănătate mintală din punct de vedere cronologic. Cu alte cuvinte, opţiunea de a renunţa la carne survine înainte sau după instalarea unor tulburări de natură psihică? Chiar dacă nu s-a stabilit o legătură de tip cauză-efect, savanţii recomandă să fie realizate studii suplimentare pentru investigarea acestor ipoteze.

Șampon natural pentru micoza capului

0

Micoza pielii capului se poata trata și cu un șampon natural, preparat din gălbenuș de ou și tinctură de lavandă. Puneți într-un pahar două gălbenușuri de ou cu două linguri de tinctură de lavandă și amestecați cele două componente până se omogenizează. Spălați părul numai cu acest preparat vreme de trei luni. Spală destul de bine, împiedecă proliferarea infecției și favorizează refacerea imunității la nivelul capului. Frecția cu ceapă este o aplicație din medicina populară care dă uneori rezultate uimitoare, în ciuda mirosului neplăcut. O ceapă de mărime medie se dă prin mașina de tocat, apoi se face o frecție cu pasta rezultată pe păr și pielea capului. Se pune un fes în cap sau se înfășoară un prosop și se să așa 30 minute. La urmă, se spală capul cu apă caldă.

Cu exporturi de peste 3 miliarde de euro în zece ani, compania ilustrează contribuția industriei de prelucrare a lemnului la balanța comercială a României și rolul Brașovului în această industrie.

Industria de prelucrare a lemnului se numără printre sectoarele care contribuie pozitiv la balanța comercială a României, iar Brașovul ocupă un loc important pe această hartă industrială. Kronospan operează aici o unitate de producție de plăci OSB, integrată în activitatea companiei din România, ale cărei produse ajung pe piețe din Europa, Asia, Africa, America și Australia.

Un material publicat recent de Profit.ro arată că industria de prelucrare a lemnului ajută România să exporte mai mult și să importe mai puțin. Pentru o zonă cu tradiție industrială precum Brașovul, exporturile înseamnă activitate pentru fabricile locale, locuri de muncă, comenzi pentru furnizori și venituri care se întorc în economia locală.

Un exemplu relevant este Kronospan România, care operează o fabrică și la Brașov. La nivelul activității sale din România, compania exportă produse în peste 75 de țări, iar valoarea cumulată a exporturilor din ultimii zece ani depășește 3 miliarde de euro. Aceste rezultate arată că produsele fabricate în România sunt competitive și căutate pe piețe cu cerințe și standarde diferite.

Relațiile construite pe termen lung reprezintă una dintre bazele acestei performanțe. Kronospan lucrează cu parteneri care cumpără produse din România încă din 2001, inclusiv din țări precum Egipt și Japonia.

„Avem clienți cu tradiție, care cumpără de la noi încă din 2001, inclusiv din țări precum Egipt sau Japonia. Produsele realizate în România ajung și pe piețe mai îndepărtate, precum Madagascar. Activitatea de export este susținută de o echipă extinsă, cu colegi în Australia, Nigeria, China, Egipt și Japonia. Fiecare piață are propriile exigențe și standarde, iar pentru fiecare dintre acestea avem certificările și produsele care răspund cerințelor specifice”, declară Mircea Nedelea, Directorul de Vânzări al Kronospan Trading.

Această extindere geografică presupune adaptarea produselor la cerințe tehnice, standarde și certificări diferite. Exporturile nu se bazează astfel doar pe capacitatea de producție, ci și pe cunoașterea fiecărei piețe, pe relațiile comerciale construite în timp și pe capacitatea companiei de a livra produse conforme cu cerințele clienților.

Brașov, parte a unei industrii care aduce bani în economia României

Importanța activității industriale de la Brașov trebuie privită și în contextul mai larg al industriei românești de prelucrare a lemnului. Conform analizei amintite, industria lemnului și cea a mobilei au exportat împreună produse în valoare de 4,25 miliarde de euro în 2024, aproximativ dublul importurilor, generând un excedent comercial de circa 2 miliarde de euro.

Datele UN Comtrade incluse în analiză indică exporturi românești de lemn și articole din lemn în valoare de 1,941 miliarde de dolari în 2024. Dintre acestea, exporturile de plăci aglomerate au avut o valoare de 475 de milioane de dolari, iar cele de plăci fibrolemnoase, de 165 de milioane de dolari. În 2023, România s-a situat pe locul al patrulea la nivel mondial între exportatorii de plăci aglomerate.

Dincolo de aceste cifre, exportul produselor prelucrate în România înseamnă valoare adăugată creată în țară. Înainte de a ajunge la clienții externi, produsele trec prin procese industriale, controlul calității, certificare și logistică, activități care susțin locuri de muncă și servicii specializate.

Pentru Brașov, activitatea Kronospan conectează economia locală la circuite comerciale internaționale. Fabrica locală produce plăci OSB, utilizate în construcții și alte aplicații, iar activitatea sa susține producția industrială, logistica, serviciile specializate și competențele tehnice din zonă. În același timp, relațiile comerciale dezvoltate de companie pe piețele externe confirmă competitivitatea produselor fabricate în România.

Industria are nevoie de predictibilitate și de o imagine bazată pe date

Performanța la export nu elimină însă dificultățile cu care se confruntă industria. Analiza amintită mai sus semnalează birocrația, accesul dificil la materia primă, suprareglementarea și lipsa predictibilității drept obstacole care pot afecta competitivitatea companiilor românești. În același timp, o percepție publică negativă asupra întregului sector poate afecta reputația producătorilor inclusiv pe piețele externe.

Datele economice arată că industria de prelucrare transformă lemnul în produse cu valoare adăugată, exporturi, locuri de muncă și venituri pentru comunitățile locale. Exemplul Kronospan România arată concret cum o capacitate industrială dezvoltată la Brașov poate fi conectată la piețe internaționale și poate susține relații comerciale construite pe termen lung.

Cu exporturi cumulate de peste 3 miliarde de euro în zece ani și o prezență comercială extinsă la nivel global, activitatea Kronospan plasează și Brașovul pe harta industriei românești de prelucrare a lemnului. Contribuția poate fi măsurată nu doar prin valoarea produselor exportate la nivelul companiei, ci și prin legătura dintre producția locală, furnizori, servicii specializate și piețele internaționale.

În 2027, alegerea unui program de facturare ține mai puțin de aspectul facturii și mai mult de ce se întâmplă cu ea după emitere. Pentru un IMM, opțiunile se împart în trei categorii: programe de facturare, programe de contabilitate și sisteme ERP. Un program de facturare emite și transmite documente, unul de contabilitate le înregistrează, iar un ERP leagă facturarea de stocuri, plăți, cashflow și raportare.

Diferența contează într-un an în care fiecare factură trece prin RO e-Factura, apare în SAF-T și influențează decontul de TVA. O alegere potrivită reduce munca dublă dintre aplicații, iar una nepotrivită o mută doar dintr-un fișier în altul. Ghidul de mai jos compară cele trei categorii și criteriile după care alegi între ele.

Ce diferență există între un program de facturare, unul de contabilitate și un ERP?

Un program de facturare emite facturi, proforme și avize și le transmite în SPV, dar se oprește, de regulă, la document. Un program de contabilitate înregistrează documentele în conturi, generează balanța și declarațiile, însă lucrează pe date introduse sau importate din alte aplicații. Un sistem ERP reunește facturarea, gestiunea, achizițiile, cashflow-ul și raportarea în aceeași bază de date.

Pe scurt, cele trei categorii acoperă:
• programul de facturare, cu emiterea documentelor și transmiterea în RO e-Factura;
• programul de contabilitate, cu înregistrările contabile, balanța și declarațiile fiscale;
• sistemul ERP, cu fluxul complet, de la ofertă și stoc la încasare, cashflow și rapoarte.

Pentru o firmă cu câteva facturi pe lună, un program simplu de facturare poate acoperi nevoia de bază. Pe măsură ce apar stocuri, furnizori, mai multe conturi bancare și termene de plată, aceeași informație ajunge introdusă de mai multe ori, în aplicații diferite. Din această dublare apar diferențele dintre factură, extras și contabilitate.

Ce avantaje are un ERP față de un program de facturare?

Avantajul central al unui ERP este că o singură operațiune actualizează toate zonele afectate de ea. Factura emisă descarcă stocul, apare la încasări și intră în cashflow-ul previzionat, iar factura primită de la furnizor ajunge direct în achiziții și în gestiune. Rezultatul se vede în mai puține reintroduceri de date și în rapoarte disponibile fără exporturi în Excel.

Un ERP se adaptează și la specificul fiecărui domeniu, de la producție și distribuție până la servicii. Un ERP pentru companii de construcții de la QuickFin.erp, de exemplu, urmărește bugetele, contractele, costurile cu materialele și plățile pentru fiecare proiect. Într-un program de facturare clasic, aceeași urmărire înseamnă tabele separate și verificări manuale.

Ce cerințe trebuie să acopere un program de facturare în 2027?

În 2027, un program de facturare trebuie să transmită facturile în RO e-Factura în 5 zile lucrătoare de la emitere și să păstreze XML-urile validate, care reprezintă exemplarul original al facturii. Datele lui ajung apoi în SAF-T, în declarația 394 și în decontul de TVA, pe care ANAF îl compară cu decontul precompletat RO e-TVA. Orice diferență dintre aceste surse cere explicații.

Criteriile minime de verificat în 2027 sunt:
• transmiterea automată în SPV și urmărirea statusului fiecărei facturi;
• arhivarea XML-urilor validate;
• preluarea automată a facturilor primite din SPV;
• legătura cu încasările și cu reconcilierea bancară;
• compatibilitatea cu standardul european EN 16931, obligatoriu prin pachetul ViDA pentru facturile B2B intracomunitare din 2030.

Un ERP acoperă aceste cerințe din același flux, fără exporturi între aplicații. Un program izolat de facturare le acoperă doar parțial, iar restul muncii revine contabilului sau antreprenorului la închiderea de lună.

Unde se încadrează QuickFin.erp?

QuickFin.erp se încadrează în categoria sistemelor ERP construite pentru firmele din România, cu facturare, e-Factura integrată cu SPV, gestiune, achiziții și cashflow în același cont. Platforma folosește agenți AI pentru sarcini concrete: reconcilierea bancară pornită de la extrasul în format PDF, procesarea facturilor primite din SPV și răspunsuri la întrebări despre datele financiare ale firmei.

Pentru facturarea zilnică, programul de facturare cu agenți AI QuickFin ERP emite facturi, proforme și facturi storno, le transmite automat în SPV și arată statusul fiecăreia în listă.

Stocul se descarcă la emitere, notele contabile se generează automat, iar cashflow-ul previzionat se actualizează la fiecare document. Planul Lite Starter pornește de la 4,99 € pe lună plus TVA, iar planurile superioare adaugă gestiune, producție și contabilitate completă.

În 2027, un program de facturare rămâne suficient pentru activitățile foarte simple, însă firmele cu stocuri, furnizori și termene de plată câștigă mai mult dintr-un ERP care leagă documentele de bani și de raportare. QuickFin.erp oferă 30 de zile gratuite pe orice plan și 365 de zile gratuite pentru firmele înființate în ultimele 12 luni. Testează platforma pe datele firmei tale și compară rezultatul cu fluxul actual.

Te-ai mutat într-o locuință nouă, ai eliberat camera în care până acum ținea biroul sau pur și simplu nu te mai regăsești în dormitorul de acum? Amenajarea unei camere de la zero pare la început copleșitoare, dar devine simplă dacă o iei în ordinea firească: întâi pereții, apoi podeaua, apoi patul și, la final, detaliile. Fiecare etapă influențează următoarea, așa că merită gândite împreună. La Leroy Merlin găsești soluții pentru toate aceste etape, plus idei care te ajută să vezi cum se leagă între ele.

Stabilește atmosfera înainte de orice cumpărătură

Înainte să alegi materiale, decide ce vrei să simți când intri în cameră. Un dormitor în nuanțe calde, de bej, teracotă sau verde salvie, transmite liniște, iar unul în tonuri reci, de gri sau albastru, pare mai aerisit. Pentru o cameră mică, culorile deschise o fac să pară mai mare. Alege două-trei culori de bază și păstrează-le pe tot parcursul proiectului. Notează și dimensiunile camerei, poziția ferestrei și a prizelor, pentru că de ele depinde unde va sta patul.

Pereții, fundalul întregii camere

Vopseaua rămâne varianta cea mai simplă, dar un tapet ales cu grijă poate da caracter întregii încăperi. O idee des folosită este peretele de accent din spatele patului: restul camerei rămâne într-o culoare neutră, iar un model floral, geometric sau cu textură aduce personalitate fără să încarce spațiul. Tapetul pe suport de vlies se montează mai ușor, pentru că adezivul se aplică direct pe perete, iar cel din vinil rezistă mai bine la ștergere. Calculează numărul de role în funcție de înălțimea peretelui și de raportul modelului și pregătește suprafața, care trebuie să fie netedă și uscată.

Podeaua, confort la fiecare pas

Dormitorul este camera în care umbli cel mai des desculț, așa că senzația de sub picioare contează. Dacă îți dorești căldură și liniște, mocheta este o alegere potrivită: este moale, reduce zgomotul pașilor și ecoul din cameră și păstrează mai bine căldura decât o pardoseală rece. Pentru dormitor, alege un fir mai des, care rămâne plăcut la atingere și se uzează mai greu, iar dacă ai încălzire în pardoseală, verifică dacă modelul este compatibil cu ea. Aspiratul regulat o păstrează curată și îi prelungește viața.

Patul, piesa centrală

Odată stabiliți pereții și podeaua, patul își găsește locul firesc. Ideal este să ai acces din ambele părți, cu cel puțin 60 de centimetri liberi, iar tăblia să stea lipită de peretele de accent. Dimensiunea lui o alegi în funcție de cameră și de câte persoane dorm în el.

Când compari modelele de saltele pat, pornește de la dimensiunile exacte ale somierei, pentru că o saltea mai mică sau mai mare decât cadrul se deformează în timp. Uită-te apoi la materiale, de la spumă la arcuri independente, și la husă: una detașabilă și lavabilă îți ușurează mult întreținerea. După despachetare, lasă salteaua câteva ore să se aerisească și să-și recapete forma înainte să o folosești.

Detaliile care fac camera a ta

Ultima etapă este cea mai plăcută: perdelele care filtrează lumina dimineții, o oglindă, câteva rafturi și textilele care leagă culorile alese la început. Nu uita de lumină: o sursă principală pe tavan, câte o veioză de fiecare parte a patului și, eventual, o bandă discretă de lumină caldă în spatele tăbliei schimbă complet atmosfera serii. La Leroy Merlin găsești, în același loc, tapet, pardoseli, saltele și decorațiuni, așa că poți gândi camera ca pe un întreg și poți păstra stilul de la un capăt la altul. Iar dacă vrei să vezi materialele înainte să te decizi, magazinul este locul potrivit să le compari.

Un dormitor amenajat de la zero este o ocazie rară să construiești exact spațiul de care ai nevoie. Ia deciziile pe rând, păstrează-te în paleta aleasă și nu te grăbi la detalii. Rezultatul va fi o cameră în care te întorci cu plăcere în fiecare seară.

Mănânci echilibrat, mergi regulat la sală, ai grijă la somn, iar greutatea ta pare stabilă. Totuși, abdomenul inferior, flancurile, coapsele sau brațele par să nu se schimbe în ritmul în care ai vrea. Situația este frecventă și nu însemnă că regimul alimentar sau că antrenamentele tale nu funcționează.

Corpul nu elimină grăsimea uniform. Unele zone răspund mai lent la deficitul caloric, iar altele păstrează depozite subcutanate chiar și după ce ai obținut o greutate apropiată de cea dorită. Iată ce înseamnă grăsimea localizată rezistentă, care sunt cauzele posibile și ce opțiuni medicale pot exista după ce ai construit obiceiuri sănătoase.

Ce înseamnă grăsimea localizată rezistentă la dietă și sport?

Expresia „grăsime rezistentă” descrie, de regulă, depozite de țesut adipos care rămân vizibile în anumite regiuni ale corpului, deși ai slăbit sau urmezi consecvent un program de mișcare. Nu există un tip separat de grăsime pe care dieta și sportul să nu îl poată influența deloc. Mai degrabă, organismul mobilizează mai greu energia stocată în anumite zone, precum abdomenul inferior, talia, flancurile, coapsele, partea posterioară a brațelor sau zona submentală.

Poți suspecta un depozit localizat dacă hainele devin mai largi în anumite zone, dar continuă să fie strâmte în altele. Această situație nu confirmă o indicație pentru vreo procedură, dar merită discutată cu un medic dacă te preocupă. Când depozitele rămân clar delimitate, chiar și după luni de alimentație echilibrată și mișcare constantă, liposucția poate fi una dintre soluțiile medicale discutate pentru remodelarea zonelor respective.

Dacă apar umflături recente, asimetrie pronunțată, modificări rapide ale formei corpului sau sensibilitate locală, programează un consult, pentru că aceste semne pot necesita o evaluare diferită de cea estetică.

Ce să faci când problema nu este doar grăsimea, ci și pielea în exces?

Uneori, abdomenul rămâne proeminent sau lipsit de fermitate din alte motive decât grăsimea localizată. După sarcină sau după o scădere mare în greutate, pot apărea exces de piele, laxitate cutanată și diastază abdominală, adică depărtarea mușchilor drepți abdominali.

În astfel de situații, liposucția are anumite limite, mai exact nu îndepărtează un exces mare de piele și nu corectează diastaza. Poți analiza împreună cu chirurgul beneficiile operației de abdominoplastie, o procedură care îndepărtează pielea în exces și poate corecta diastaza, atunci când există indicație medicală pentru asta. Consultația ar trebui să includă și discuția despre cicatrici, recuperare, controale și activitățile pe care le vei relua gradual.

Un abdomen mărit nu reprezintă automat o indicație pentru liposucție sau abdominoplastie. Balonarea, grăsimea viscerală, postura și laxitatea pielii pot contribui separat sau împreună, iar examinarea clinică ajută medicul să diferențieze aceste situații.

De ce apar depozitele adipoase persistente, chiar și cu un stil de viață sănătos?

Distribuția țesutului adipos diferă de la o persoană la alta. Două persoane cu aceeași greutate, înălțime și rutină sportivă pot avea forme corporale diferite, din câteva motive:

Discută cu medicul de familie dacă observi oboseală persistentă sau schimbări rapide în greutate, pentru a exclude alte cauze medicale.

De ce abdomenele nu elimină grăsimea de pe burtă?

Exercițiile abdominale întăresc musculatura, dar nu forțează organismul să ardă grăsimea exact din zona antrenată. Acest fenomen poartă numele de „slăbire localizată”, iar literatura de specialitate nu îl susține ca efect obținut prin exerciții direcționate pe o singură zonă. Sportul rămâne, totuși, esențial pentru sănătate: crește consumul energetic total, păstrează masa musculară și reduce riscul de recâștigare a kilogramelor, dar nu poate controla ordinea în care organismul folosește rezervele de energie sau îndepărta excesul de piele.

Cum verifici dacă stagnarea este reală, înainte de un consult?

Înainte să iei în calcul o soluție de remodelare corporală, analizează-ți obiceiurile. Un checklist simplu te poate ajuta:

Dacă bifezi majoritatea punctelor și depozitele persistă, o discuție cu un chirurg plastician te poate ajuta să înțelegi ce opțiuni sunt realiste pentru corpul tău.

Ce merită să reții înainte de a lua o decizie?

Grăsimea localizată rezistentă apare frecvent dintr-o combinație de factori ce țin de genetică, hormoni, structură corporală și adaptări normale după slăbire. Alimentația echilibrată, somnul și mișcarea rămân baza menținerii sănătății, dar nu pot direcționa slăbirea către o singură zonă.

Dacă ai o greutate stabilă și observi depozite persistente, discută cu un specialist despre opțiunile potrivite pentru tine. Un specialist în chirurgie plastică îți poate explica la ce rezultate realiste te poți aștepta.

Disclaimer: Acest articol are un scop informativ și nu înlocuiește consultul medical de specialitate.

Surse de informare:

c2cfb2d6b1281b9b34bd8299ec5dc780.jpgDr. med. Priv. Mihai Chertif M.D.

Chirurgie plastică și estetică

Administrator Clinica Cosmedica Baia Mare

www.cosmedica.ro

https://www.instagram.com/clinica.cosm

Pregătești cârnați după tăierea porcului, faci chiftele pentru familie sau procesezi carne pentru o pensiune? Înainte să alegi o mașină de tocat, merită să estimezi realist cât poți lucra într-o oră. Cifra de pe cutie arată de regulă randamentul obținut în condiții bune: carne rece, bucăți potrivite, sită curată și motor folosit corect.

În gospodărie, timpul real include pregătirea cărnii, alimentarea aparatului, schimbarea sitei și curățarea pieselor. Următorii pași te ajută să alegi o capacitate potrivită, fără să plătești pentru un aparat prea mare sau să forțezi unul prea mic.

1. Înțelege ce arată capacitatea în kg/oră

Producătorii exprimă capacitatea prin cantitatea de carne pe care mașina o poate toca într-o oră de funcționare. Folosește această valoare ca punct de plecare, nu ca promisiune fixă. De exemplu, un aparat cotat la 100 kg/oră poate procesa aproximativ 60–75 kg într-o oră în care incluzi pauzele și manipularea cărnii.

Verifică și cât timp poate funcționa motorul fără oprire. Un model care lucrează 30 de minute, apoi are nevoie de o pauză scurtă, poate susține un ritm mai bun decât unul care se încălzește după 10 minute. Pentru rezultate stabile, citește instrucțiunile privind pauzele recomandate de producător.

2. Alege tipul de mașină după cantitatea de carne

Fiecare gospodărie lucrează în alt ritm. Dacă toci de două ori pe an câteva kilograme pentru sarmale sau chiftele, nu ai aceleași nevoi ca o fermă familială care pregătește 100 kg de carne într-o zi.

Tip mașină de tocat Randament realist orientativ Potrivită pentru
Manuală 5–15 kg/oră Cantități mici, utilizare ocazională
Electrică de uz casnic 15–60 kg/oră Gospodării și preparate pentru familie
Semiprofesională 60–150 kg/oră Ferme familiale, pensiuni, loturi mari
Profesională 150–500+ kg/oră Măcelării și procesare frecventă

O mașină manuală te ajută la 2–5 kg de carne, mai ales dacă lucrezi fără acces la electricitate. Pentru un lot de 20–30 kg de cârnați, o mașină electrică bine construită îți reduce efortul și păstrează un ritm constant.

Modelele semiprofesionale au de obicei componente metalice, tavă mai mare și motor pregătit pentru sesiuni mai lungi. Dacă administrezi o mică fermă, o pensiune sau vinzi produse pregătite legal, acest tip de aparat oferă un raport corect între preț, putere și ritm de lucru.

3. Pregătește carnea pentru un randament bun

Carnea rece trece mai ușor prin melc și sită. Pune bucățile la frigider înainte de lucru, iar dacă sunt moi, lasă-le 20–30 de minute la congelator. Nu le îngheța complet: carnea trebuie să fie fermă la exterior, dar ușor de tăiat cu cuțitul.

Taie carnea în cuburi care intră lejer în gura de alimentare. Îndepărtează oasele, cartilajele tari, pielițele groase și tendoanele mari. Aceste resturi pot bloca mecanismul sau pot uza cuțitul. Folosește împingătorul aparatului, nu degetele și nici coada unui cuțit.

Sita influențează atât viteza, cât și textura. O sită cu găuri de 6–8 mm merge bine pentru cârnați rustici și chiftele. Pentru umpluturi mai fine, poți toca apoi printr-o sită de 3–4,5 mm, dar timpul de lucru crește. La cârnați, păstrează și grăsimea rece; ea ajută compoziția să rămână suculentă după gătire.

4. Verifică piesele care influențează tocarea

Motorul contează, însă cuțitul, sita, melcul și angrenajele decid cum se comportă aparatul după mai multe utilizări. Un cuțit tocit nu taie curat, ci împinge carnea spre sită. Vei observa că aparatul se mișcă greu, carnea se încălzește și ies fibre neuniforme.

Montează cuțitul cu partea tăietoare spre sită și verifică dacă sita stă dreaptă. Spală piesele imediat după lucru, usucă-le complet și păstrează-le într-un loc ferit de umezeală. Pentru gospodării care caută aparate și accesorii pentru prepararea alimentelor, poți compara echipamentele disponibile aici.

După tocare, umple rapid mațele cât compoziția este rece. Pentru loturi mai mari, mașinile de umplut cârnați ajută la obținerea unor cârnați uniformi și reduc timpul petrecut cu umplerea manuală.

5. Calculează capacitatea necesară

Împarte cantitatea totală de carne la timpul în care vrei să termini lucrarea. Apoi alege o mașină cu o capacitate declarată mai mare decât rezultatul obținut, deoarece vei avea pauze pentru curățare și reîncărcare.

De exemplu:

Nu alege strict după cea mai mare cifră afișată. Uită-te la materiale, disponibilitatea pieselor de schimb și cât de simplu cureți aparatul după fiecare lot.

6. Află ce înseamnă nr. 12, nr. 22 și nr. 32

Aceste numere arată dimensiunea capului de tocare și a componentelor compatibile. Nr. 12 se potrivește pentru folosire ocazională în gospodărie. Nr. 22 oferă un ritm bun pentru familii mari și ferme mici. Nr. 32 se adresează activităților cu volum ridicat, unde ai spațiu suficient și lucrezi frecvent.

Nu presupune că un număr mai mare garantează automat un rezultat mai bun. Un nr. 22 cu motor solid, cuțit bun și angrenaje rezistente poate lucra mai eficient decât un nr. 32 slab construit.

7. Evită greșelile care opresc lucrul

Nu introduce carne caldă, oase sau bucăți prea mari dacă manualul nu permite acest lucru. Oprește aparatul dacă auzi zgomote neobișnuite, simți miros de motor încins sau observi că sita se umple rapid. Curăță piesele, verifică montajul și lasă motorul să se răcească.

Alege aparatul după cel mai mare lot pe care îl pregătești într-un an. Pregătește carnea din timp, lucrează în porții mici și testează întâi textura pe 500 g de compoziție. Astfel poți ajusta sarea, condimentele și sita înainte să pregătești întregul lot de cârnați.

Capacitatea potrivită a unei mașini de tocat carne depinde de cantitatea procesată, frecvența utilizării și timpul disponibil. Compară randamentul declarat cu durata de funcționare recomandată și ia în calcul pregătirea cărnii, pauzele și igienizarea. Astfel, poți alege un aparat care susține ritmul de lucru al gospodăriei sau al micii afaceri.

Geamurile aburite dimineața, pervazurile ude și petele din colțurile pereților apar frecvent în locuințe odată cu răcirea vremii. Un strat fin de condens poate fi normal după o noapte rece, însă picăturile care curg zilnic pe sticlă arată că aerul din casă reține prea mulți vapori. Iată șase măsuri practice care reduc umezeala și ajută la păstrarea unui mediu mai confortabil pentru familie.

1. Măsoară umiditatea și identifică tipul de condens

Condensul apare când aerul cald și umed din interior atinge o suprafață rece, cum este geamul iarna. Vaporii ajung la „punctul de rouă”, adică la temperatura la care se transformă în picături de apă. Ferestrele nu produc umezeala, însă o fac vizibilă.

Înainte să schimbi garnituri sau să investești în aparate, verifică unde apare condensul. Situațiile diferă și cer soluții diferite:

Folosește un higrometru, un dispozitiv simplu care arată umiditatea relativă din încăpere. Așază-l la distanță de calorifer, fereastră, aragaz sau baie, deoarece aceste zone pot modifica temporar valoarea afișată. Multe locuințe se simt confortabil la o umiditate între 40% și 60%. Iarna, dacă geamurile se udă frecvent, urmărește valori apropiate de 40-50%.

Verifică higrometrul dimineața în dormitor, după duș și după ce gătești. Dacă valoarea sare constant peste 60%, ai un indiciu clar că trebuie să reduci vaporii din aer.

2. Aerisește scurt, complet și la momentele potrivite

Mulți proprietari țin geamul rabatat ore întregi, cu intenția de a usca aerul. Metoda răcește pereții, tâmplăria și podeaua, iar încăperea are nevoie apoi de mai mult timp pentru a reveni la o temperatură confortabilă. Pereții reci pot favoriza apariția condensului, mai ales în apartamentele cu izolație modestă.

Deschide ferestrele larg timp de 5-10 minute, de două sau trei ori pe zi. Dacă poți crea curent între camere, schimbul de aer devine mai rapid. Aerul rece de afară conține, de regulă, mai puțini vapori decât aerul din casă. După ce intră și se încălzește, poate prelua umezeala din încăpere.

Acordă atenție momentelor care cresc umiditatea:

Aerisirea ajută mult, însă poate să nu fie suficientă într-un apartament de parter, într-o baie fără geam sau într-o cameră unde se usucă rufe. În astfel de situații, un dezumidificator camera poate menține umiditatea la valoarea setată, fără să fie nevoie să răcești locuința prin aerisiri repetate.

3. Redu umezeala produsă în baie, bucătărie și la uscarea rufelor

Într-o locuință locuită de o familie, vaporii se acumulează repede. Respirația din timpul nopții, un duș fierbinte, fierberea apei și rufele întinse în casă pot ridica umiditatea într-un interval scurt. Într-un dormitor mic, cu ușa închisă, două persoane pot produce suficienți vapori peste noapte cât să apară picături pe geam dimineața.

În baie, pornește ventilatorul înainte de duș, dacă ai unul, și lasă-l activ după terminare. Șterge apa rămasă pe cabina de duș, faianță și baterii. Această rutină reduce cantitatea de apă care se evaporă treptat în următoarele ore. Verifică și robinetele, sifonul de pardoseală sau rezervorul toaletei: o pierdere mică, dar constantă, menține umezeala ridicată.

În bucătărie, pornește hota de la începutul preparării mâncării și acoperă oalele. Fierberea fără capac eliberează rapid vapori, mai ales în apartamentele cu bucătărie deschisă spre living. Curăță periodic filtrele hotei, deoarece grăsimea acumulată scade capacitatea de evacuare.

Rufele uscate pe calorifer sau pe un suport amplasat în sufragerie pot elibera câțiva litri de apă în aer. Dacă nu ai balcon, curte sau uscător de rufe, limitează uscarea la o singură cameră. Închide ușa, ține geamul închis cât timp funcționează aparatul de control al umidității și verifică periodic rezervorul. Hainele se pot usca mai repede, iar vaporii nu ajung în toate camerele.

4. Păstrează o temperatură stabilă și lasă aerul cald să circule

Condensul se formează mai ușor pe sticla rece. De aceea, oprirea completă a căldurii peste noapte poate agrava problema, mai ales în camerele orientate spre nord sau în apartamentele de la ultimul etaj. Dimineața, aerul se încălzește mai repede decât geamul, iar picăturile apar înainte ca suprafața sticlei să ajungă la o temperatură mai ridicată.

Menține o temperatură relativ constantă, cu o diferență moderată între zi și noapte. Pentru multe familii, reducerea temperaturii cu 1-2 grade noaptea este mai practică decât oprirea totală a încălzirii.

Verifică și zona din jurul ferestrei. Draperiile lungi, perdelele groase sau mobilierul lipit de calorifer pot opri circulația aerului cald către geam. Lasă spațiu între calorifer și textile, iar dacă ai pervazuri foarte late, evită să le încarci cu ghivece mari sau obiecte decorative care blochează fluxul de aer.

Dulapurile masive amplasate lângă pereții exteriori merită și ele atenție. Lasă câțiva centimetri între mobilă și perete, astfel încât aerul să circule. Dacă observi miros de umezeală sau puncte negre în spatele dulapului, mută piesa de mobilier, curăță zona și verifică umiditatea din încăpere câteva zile la rând.

5. Verifică ferestrele, garniturile și zonele reci din locuință

Dacă higrometrul arată valori normale, dar geamurile continuă să se ude, fereastra poate avea o problemă de etanșare, reglaj sau izolație. În timp, garniturile se pot turti, crăpa ori desprinde, iar feroneria poate necesita ajustare. Aerul rece pătrunde pe lângă ramă și răcește excesiv marginea geamului.

Poți face câteva verificări simple acasă. Privește cu atenție garniturile și observă dacă există porțiuni desprinse. Verifică siliconul din jurul ramei și caută urme de apă pe glafuri. În zilele cu vânt, apropie palma de marginile ferestrei, fără să atingi sticla; uneori poți simți curenți reci care indică o etanșare slabă.

Pentru rezultate stabile, cheamă un specialist dacă observi una dintre aceste situații:

Petele care se accentuează după ploaie pot indica infiltrații, nu condens. Infiltrația cere o intervenție asupra fațadei, acoperișului, glafurilor sau instalațiilor, în funcție de sursă. Ștergerea geamului ori reducerea umidității din casă nu rezolvă această problemă.

6. Acționează rapid dacă apar mucegaiul și mirosul de umezeală

Condensul repetat poate afecta tâmplăria, vopseaua lavabilă, pervazurile și finisajele. În timp, umezeala favorizează mucegaiul, care apare frecvent în colțurile camerelor, după dulapuri, pe pereții exteriori sau în jurul ferestrelor. Pentru părinții cu copii mici, merită să urmărească din timp aceste zone, deoarece aerul încărcat și mirosul persistent pot crea disconfort în locuință.

Dacă geamurile sunt deja ude, șterge apa de pe sticlă, ramă și pervaz cu o lavetă absorbantă. Nu lăsa apa să pătrundă în rosturile tâmplăriei sau în tencuială. Apoi aerisește scurt și identifică sursa: rufe, duș, gătit, plante multe, acvariu, umidificator folosit prea des sau o posibilă pierdere de apă.

Curăță petele mici de mucegai cu produse potrivite pentru suprafața respectivă și poartă mănuși. Aerisește încăperea în timpul curățării. Dacă petele reapar după câteva săptămâni, se extind sau vin însoțite de tencuială umedă, cere o evaluare tehnică. Problema poate ține de punți termice, infiltrații sau ventilație insuficientă.

Pentru o rutină simplă, urmărește timp de o săptămână umiditatea din camerele cu probleme, aerisește după activitățile care produc vapori și menține o temperatură constantă. Aceste măsuri ajută geamurile să rămână mai uscate și reduc riscul ca umezeala să ajungă pe pereți.

O plăcintă cu dovleac delicioasă îmbină foile fragede, ușor rumenite, cu o umplutură dulce și aromată, în care se simt gustul dovleacului și notele calde de scorțișoară și vanilie. Secretul unui desert reușit stă în alegerea ingredientelor, eliminarea excesului de lichid din umplutură și pregătirea corectă a aluatului.

Rețeta este potrivită pentru o tavă de aproximativ 30 x 40 cm, din care obții 12-15 porții. Pregătirea durează circa 40 de minute, iar coacerea necesită alte 40-50 de minute. Aluatul se prepară ușor, însă are nevoie de puțin timp la frigider pentru a deveni mai simplu de întins. Rezultatul este o plăcintă potrivită pentru mesele în familie, pentru o după-amiază de toamnă sau pentru un desert de casă servit alături de o băutură caldă.

Ingrediente pentru plăcinta cu dovleac clasică

Cantitățile de mai jos sunt calculate pentru o tavă dreptunghiulară de 30 x 40 cm.

Pentru aluat:

Pentru umplutură:

Făina cernută ajută la obținerea unui aluat omogen, iar untul trebuie să fie rece pentru ca foile să rămână fragede. Lichidul se adaugă treptat, deoarece făina poate absorbi cantități diferite. Aluatul trebuie să fie moale și ușor de modelat, fără să se lipească excesiv de mâini.

Cum alegi dovleacul potrivit pentru plăcintă?

Aromele și textura desertului depind în mare măsură de soiul de dovleac ales. Caută un exemplar cu coaja tare, fără pete moi sau fisuri, care să fie greu în raport cu dimensiunea sa. Pulpa trebuie să aibă o culoare portocalie intensă și o consistență densă, fără prea multe fibre.

Dovleacul plăcintar de tip butternut este o alegere potrivită datorită gustului dulce și pulpei fine, care nu lasă foarte mult lichid în timpul gătirii. Și alte soiuri cu miez dens pot da rezultate bune. Evită dovlecii foarte apoși, deoarece umplutura va necesita un timp mai lung de gătire.

Pentru pregătirea desertului, poți consulta gama de ingrediente pentru plăcintă cu dovleac de la Selgros, unde găsești produse de bază pentru aluat și condimente pentru umplutură.

Cum prepari plăcinta cu dovleac?

Începe cu umplutura, deoarece trebuie să se răcească înainte de asamblarea plăcintei. Dacă o așezi fierbinte peste aluat, aburul poate înmuia baza și poate afecta textura foilor.

Pregătirea umpluturii

Curăță dovleacul de coajă și semințe, apoi rade pulpa pe răzătoarea mare. Pune-o într-o tigaie încăpătoare, împreună cu untul și zahărul. Gătește la foc mediu-mic timp de 15-20 de minute, amestecând periodic, până când dovleacul se înmoaie și excesul de lichid se evaporă.

Adaugă scorțișoara, vanilia și un praf de sare. Gustă compoziția și ajustează cantitatea de zahăr, în funcție de dulceața naturală a dovleacului. Dacă dorești o umplutură mai bogată, poți adăuga nucă măcinată. Lasă compoziția să se răcească complet înainte de folosire.

Prepararea aluatului și asamblarea

Amestecă făina cu praful de copt, sarea și zahărul. Adaugă untul rece, tăiat cubulețe, și încorporează-l rapid cu degetele până când obții o textură asemănătoare firimiturilor. Pune oul, iaurtul și vanilia, apoi adună ingredientele într-un aluat omogen, fără să frămânți prea mult.

Împarte aluatul în două bucăți, una puțin mai mare pentru baza plăcintei. Învelește-le și lasă-le la frigider aproximativ 30 de minute. Între timp, încălzește cuptorul la 180°C.

Întinde bucata mai mare într-o foaie potrivită pentru tavă și așaz-o pe hârtie de copt. Distribuie umplutura răcită într-un strat uniform, păstrând aproximativ un centimetru liber la margini. Dacă dovleacul pare încă umed, presară puțin griș sau pesmet fin înainte de a adăuga compoziția.

Întinde a doua bucată de aluat și așaz-o deasupra. Lipește marginile, apoi înțeapă foaia din loc în loc cu o furculiță, pentru ca aburul să poată ieși în timpul coacerii.

Coace plăcinta timp de 40-50 de minute, pe nivelul din mijloc al cuptorului. Este gata când foaia de deasupra capătă o nuanță aurie și marginile sunt bine coapte. Las-o să se răcească înainte de porționare.

Ingredientele care fac diferența într-o plăcintă aromată

Fiecare ingredient contribuie la textura și gustul desertului. Câteva alegeri simple pot îmbunătăți considerabil rezultatul.

Poți adăuga și câteva stafide hidratate în suc de portocale, dacă preferi o umplutură mai dulce. Totuși, păstrează aromele în echilibru, astfel încât dovleacul să rămână ingredientul principal.

Secrete pentru foi fragede și umplutură bine legată

Textura plăcintei depinde atât de modul de preparare, cât și de răcirea corectă a ingredientelor. Pentru un rezultat reușit, ține cont de următoarele recomandări:

După ce scoți plăcinta din cuptor, las-o să se răcească pe un grătar sau pe o suprafață care permite circulația aerului. Dacă preferi foile mai moi, acoperă tava lejer cu un prosop curat după aproximativ 15 minute.

Variante ale rețetei clasice

Dacă vrei să schimbi textura desertului sau să reduci timpul de pregătire, poți adapta rețeta în funcție de ingredientele disponibile.

Pentru o variantă de post, înlocuiește untul din aluat cu ulei și folosește apă minerală rece în locul laptelui și al oului. Poți combina 350 g de făină cu 120 ml de ulei, 120 ml de apă minerală, două linguri de zahăr și un praf de sare. Amestecă ingredientele până obții un aluat omogen și lasă-l la frigider aproximativ 20 de minute. Pentru umplutură, înlocuiește untul cu puțin ulei.

O alternativă rapidă presupune folosirea foilor subțiri de plăcintă. Așază trei sau patru foi la bază, ungându-le individual cu unt topit sau ulei. Adaugă umplutura răcită, apoi acoperă cu alte foi unse. Coace la 180°C până când suprafața devine aurie.

Foietajul este o altă opțiune, mai ales când timpul este limitat. Păstrează-l rece până la asamblare și folosește numai umplutură răcită, pentru a preveni înmuierea aluatului.

Pentru mai multă inspirație, poți descoperi și alte idei de plăcintă cu dovleac și tarte de sezon, cu umpluturi și combinații de arome potrivite pentru zilele răcoroase.

Greșeli frecvente și cum le corectezi

Păstrarea și servirea plăcintei

După răcire, păstrează plăcinta într-un recipient închis, la frigider, timp de 2-3 zile. Pentru a reda textura foilor, încălzește porțiile 5-7 minute în cuptor, la temperatură moderată.

Servește desertul simplu, cu zahăr pudră presărat deasupra, sau alături de nuci tocate. Pentru o aromă mai intensă, poți adăuga puțină scorțișoară înainte de servire. Indiferent de varianta aleasă, umplutura bine scăzută și aluatul fraged sunt cele două elemente care fac diferența.

O ținută casual reușită nu depinde de piese spectaculoase, ci de croieli care se așază bine, culori ușor de combinat și încălțăminte îngrijită. Aceste detalii ajută atât într-o zi relaxată la birou, cât și la o cină, o călătorie de weekend sau o ieșire în oraș. În continuare, descoperă cinci formule simple, actuale și ușor de adaptat propriului stil.

1. Tricou simplu, jeanși drepți și sneakerși minimaliști

Tricoul simplu, jeanșii drepți și sneakerșii cu design curat formează una dintre cele mai ușor de purtat combinații casual. Funcționează pentru film, cafea, drumuri prin oraș sau birouri cu dress code relaxat.

Alege un tricou alb, gri, bleumarin, negru sau crem, fără imprimeuri mari. Cusătura umărului trebuie să se oprească aproape de marginea umărului, iar tricoul să acopere betelia pantalonilor fără să cadă prea jos pe coapse. Jeanșii indigo, bleumarin sau negri, cu croială dreaptă ori ușor conică, păstrează ținuta echilibrată.

Pentru un rezultat îngrijit, evită pantalonii prea lungi care se strâng peste pantofi. Vara poți purta un tricou din bumbac mai subțire și jeanși deschiși la culoare. Toamna, adaugă o jachetă din denim, un bomber simplu sau o cămașă groasă purtată descheiată peste tricou.

2. Cămașă Oxford, chino și încălțăminte din piele

Cămașa Oxford oferă o alternativă practică atunci când tricoul pare prea lejer. Materialul are o textură discretă, iar gulerul structurat păstrează un aspect ordonat chiar și într-o ținută relaxată. Poart-o la prânzuri, întâlniri informale, evenimente de zi sau la birou.

Combină o cămașă albă, bleu sau cu dungi fine cu pantaloni chino bej, gri, bleumarin ori verde olive. Pentru utilizare uzuală, alege chino cu spațiu suficient în zona coapselor și cu tivul care se oprește curat deasupra încălțămintei.

Dacă vrei un look mai relaxat, completează ținuta cu adidași albi de bărbați, cu profil simplu și piele netedă. Pentru o cină sau un context puțin mai elegant, mocasinii maro, coniac sau bleumarin sunt o alegere potrivită.

Poartă cămașa băgată în pantaloni pentru un aspect mai ordonat. Las-o peste pantaloni doar dacă lungimea ajunge aproximativ la jumătatea buzunarului din spate. În zilele calde, rulează mânecile de două ori și păstrează restul ținutei simplu.

3. Polo tricotat, pantaloni lejeri și sneakerși curați

Polo-ul ocupă o zonă utilă între tricou și cămașă. Gulerul oferă structură, iar materialul păstrează confortul specific ținutelor de zi. Modelele tricotate din bumbac sau in apar frecvent în colecțiile recente, mai ales în tonuri de crem, maro, verde închis și bleumarin.

Un polo crem, pantaloni bej cu croială dreaptă și sneakerși albi creează o ținută potrivită pentru terase, vacanțe sau ieșiri de vară. Dacă preferi o variantă mai sobră, alege polo bleumarin, chino gri și mocasini din piele întoarsă.

Verifică gulerul înainte de plecare. Un polo cu guler ondulat sau deformat poate strica aspectul general al ținutei. Spală modelele tricotate la temperatură redusă și lasă-le la uscat pe o suprafață plană, mai ales dacă materialul este mai greu.

4. Pulover fin, cămașă și jeanși închiși la culoare

În sezonul rece, suprapunerile simple arată mai bine decât ținutele încărcate. O cămașă Oxford purtată sub un pulover subțire din merinos, bumbac sau lână fină oferă confort și un aspect potrivit pentru birou, întâlniri sau cine de seară.

Poți porni de la o cămașă bleu și un pulover bleumarin cu decolteu rotund, apoi adaugi jeanși indigo închiși. Dacă alegi un pulover cu decolteu în V, lasă gulerul cămășii să stea drept și evită modelele cu prea mult volum în zona umerilor.

Ghetele Chelsea, chukka sau pantofii Derby casual completează bine această formulă. Pentru vreme umedă, tratează încălțămintea din piele întoarsă cu spray impermeabil și curăț-o periodic cu o perie specială. Acest obicei ajută materialul să-și păstreze aspectul uniform mai mult timp.

5. Sacou neconstruit, tricou și pantaloni drepți

Sacoul neconstruit oferă mai multă formă unei ținute casual, fără rigiditatea unui costum clasic. Se potrivește la cine, evenimente culturale, întâlniri de lucru într-un mediu creativ sau ocazii care cer un aspect îngrijit, dar relaxat.

Alege un sacou din bumbac, in sau lână ușoară, fără umeri rigizi, în bleumarin, gri, olive, maro sau bej. Poartă-l peste un tricou simplu, cu guler bine definit și material opac. Jeanșii închiși la culoare, chino sau pantalonii din lână subțire completează ținuta fără să o încarce.

Două combinații funcționează în majoritatea cazurilor: sacou bleumarin, tricou alb, jeanși indigo și sneakerși din piele, sau sacou maro, tricou crem, pantaloni bej și mocasini. Evită sacoul lucios de costum cu pantofi sport pentru alergare. Diferența dintre stiluri devine prea evidentă și ținuta pierde coerență.

Detalii care păstrează ținuta actuală

Cele cinci combinații devin mai ușor de adaptat dacă respecți câteva reguli simple:

Păstrează aceste formule ca punct de plecare, apoi schimbă culorile, texturile și încălțămintea în funcție de ocazie. Stilul personal se conturează mai clar prin alegeri repetate și bine potrivite decât prin piese alese doar pentru un sezon.

Mulți antreprenori, manageri și oameni cu o viață publică activă ajung, la un moment dat, să privească siguranța mai serios decât printr-o alarmă sau o cameră video. Unii au nevoie de protecție pentru un sediu, un depozit sau o locuință, alții pentru propria persoană, în deplasări, la evenimente sau la întâlniri de afaceri. Cele două nevoi par asemănătoare, dar presupun servicii diferite, cu roluri, pregătire și costuri diferite.

Poate și tu cântărești acum ce variantă ți s-ar potrivi, fără să plătești pentru ceva de care nu ai nevoie și fără să rămâi descoperit tocmai acolo unde contează. Alegerea corectă pornește de la un lucru simplu, adică ce anume vrei să protejezi. Descoperă în rândurile de mai jos prin ce se deosebesc paza cu agent și garda de corp și cum îți dai seama care dintre ele răspunde nevoilor tale.

Ce înseamnă paza cu agent și unde se potrivește?

Paza cu agent este forma clasică de securitate fizică, în care un agent certificat asigură protecția unui obiectiv anume, fie el o reședință, un ansamblu rezidențial, un spațiu comercial, un depozit sau o instituție. Rolul lui principal este prevenția, adică descurajarea furturilor, controlul accesului și menținerea ordinii în perimetrul protejat. Simpla prezență vizibilă a unui agent bine pregătit schimbă deja felul în care un spațiu este perceput din exterior.

Pentru tine, asta înseamnă că sediul firmei, casa sau spațiul pe care îl administrezi are în permanență pe cineva atent la ce se întâmplă. Profesioniștii care oferă servicii de pază cu agent pornesc de la o analiză de risc și construiesc un plan de pază adaptat locației, cu personal ales după specificul ei. În plus, primești rapoarte periodice, așa că știi ce s-a întâmplat în obiectiv, chiar și în lipsa ta.

Ce asigură o gardă de corp?

Garda de corp mută accentul de pe loc pe persoană. Agentul de protecție personală îl însoțește pe beneficiar oriunde merge și îi asigură integritatea fizică, discreția și libertatea de a-și vedea de activitate fără grija siguranței. Serviciul se adresează de obicei oamenilor de afaceri, directorilor executivi, persoanelor publice sau oricui se confruntă cu riscuri specifice, iar o echipă profesionistă acoperă mai multe zone:

Contrar imaginii din filme, o gardă de corp nu înseamnă neapărat un om impozant care îți stă în spate la fiecare pas. Un profesionist adevărat lucrează discret, anticipează situațiile delicate și îți lasă spațiul de care ai nevoie ca să negociezi, să participi la evenimente sau să călătorești liniștit. Protecția bună se simte mai degrabă ca o siguranță de fond decât ca o prezență care atrage privirile tuturor.

Diferențele care contează în alegerea ta

Diferența de bază ține de obiectul protecției, pentru că paza cu agent apără un spațiu, iar garda de corp apără un om. Primul serviciu este, de regulă, static și se bazează pe prezență vizibilă, rondouri și controlul accesului, în timp ce al doilea este mobil, discret și se adaptează la programul persoanei protejate. Diferă și pregătirea, pentru că protecția personală presupune instruire specială pentru deplasări, evenimente și situații neprevăzute.

Gândește-te, așadar, la ritmul tău de zi cu zi. Un sediu sau o locuință cu bunuri valoroase cer o prezență constantă la fața locului. În schimb, expunerea publică, deplasările dese sau negocierile sensibile cer un agent specializat în protecție personală, care să meargă alături de tine. Uneori cele două servicii se completează firesc, mai ales pentru oamenii de afaceri care vor să își știe în siguranță atât familia, cât și compania.

Cum alegi furnizorul de servicii potrivit?

Un furnizor serios nu începe discuția cu o ofertă standard, ci cu întrebări despre obiectiv, program, nivelul de expunere și riscurile reale. Pe baza acestor informații construiește o soluție dimensionată corect, care poate crește sau scădea în timp, odată cu nevoile clientului. La fel de important este ca firma să funcționeze legal, conform Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, cu agenți selectați riguros și pregătiți continuu.

Înainte să semnezi, cere să vezi licența, întreabă cum sunt selectați agenții și cum vei fi informat despre activitatea lor. Uită-te și la experiența reală a companiei, la reputația ei și la felul în care îți ascultă nevoile încă de la prima discuție. În securitate nu există soluții placebo, iar un partener bun îți propune exact ce te protejează, fără să îți vândă servicii de care nu ai nevoie.

Paza cu agent și garda de corp nu concurează între ele, ci răspund unor nevoi diferite, iar alegerea potrivită pornește de fiecare dată de la ceea ce vrei să protejezi. Uneori e vorba de un spațiu, alteori de tine sau de oamenii apropiați, iar de multe ori de ambele. Fă o listă cu locurile, momentele și situațiile în care îți dorești mai multă liniște și discut-o cu un specialist în securitate, ca să afli ce soluție ți se potrivește cu adevărat.

Culoarea pereților oferă un fundal constant, însă lumina schimbă felul în care îl percepi de-a lungul zilei. Un alb mat poate părea confortabil seara, sub lumină caldă, iar la prânz poate căpăta o tentă mai rece. Din acest motiv, poți îmbunătăți atmosfera unei camere fără să începi imediat un proiect de zugrăvire.

Alege iluminatul în funcție de activități, proporții și mobilier. În acest fel, vei obține un spațiu plăcut pentru utilizare zilnică și coerent din punct de vedere estetic.

De ce lumina schimbă percepția mai repede decât culoarea pereților

Lumina scoate în evidență texturile, conturează obiectele și influențează profunzimea vizuală a unei camere. De exemplu, un perete gri-bej poate părea mai cald lângă o veioză de 2700 K, dar mai sobru sub o plafonieră de 4000 K.

De asemenea, direcția luminii contează. Lumina îndreptată spre perete poate lărgi optic o cameră îngustă, iar lumina orientată în sus poate face plafonul să pară mai înalt. Astfel, aceeași paletă cromatică poate susține mai multe atmosfere, fără schimbări costisitoare.

Cele patru elemente care definesc atmosfera unei camere

Pentru rezultate stabile, urmărește aceste repere înainte să alegi corpurile de iluminat:

Iluminatul în straturi: secretul unei atmosfere echilibrate

O cameră bine luminată combină, de regulă, trei tipuri de surse:

  1. Iluminat general, prin plafoniere, lustre sau spoturi;
  2. Iluminat de lucru, prin veioze, aplice de oglindă ori benzi LED sub dulapuri;
  3. Iluminat de accent, prin corpuri care evidențiază tablouri, biblioteci sau nișe.

Pentru sursa centrală, o lustra LED poate distribui lumina uniform și poate completa un amenajament cu linii contemporane. Modelele cu intensitate reglabilă îți permit să adaptezi camera pentru cină, lectură sau vizionarea unui film.

Cum schimbă lumina fiecare încăpere?

Lumina joacă un rol crucial în crearea atmosferei și funcționalității fiecărei încăperi dintr-o locuință. Alegerea tipului și amplasamentul surselor de lumină poate influența starea de spirit și eficiența unui spațiu.

Living

În living, folosirea unui corp central de iluminat combinat cu un lampadar lângă canapea poate oferi o iluminare generală plăcută, dar și o lumină ambientală pentru momentele de relaxare. O sursă discretă de lumină în zona TV ajută la reducerea contrastului între ecranul luminos și întunericul din jur, reducând oboseala oculară.

Dormitor

În dormitor, aplicele montate lângă pat sunt o soluție excelentă pentru a elibera noptierele de lămpi voluminoase și pentru a asigura o lumină direcționată pentru citit. Acestea creează un spațiu ordonat și relaxant, ideal pentru odihnă.

Bucătărie

În bucătărie, iluminatul montat sub corpurile suspendate elimină umbrele care pot apărea pe blatul de lucru, făcând prepararea alimentelor mai sigură și mai ușoară. O iluminare bine distribuită în acest spațiu este esențială pentru eficiența și confortul utilizatorului.

Baie

În baie, aplicele laterale ale oglinzii asigură o iluminare uniformă a feței, prevenind umbrele inestetice care pot fi create de o sursă de lumină amplasată deasupra. Este esențial să verifici mereu gradul de protecție IP al corpurilor de iluminat, mai ales în zonele cu umiditate ridicată, pentru a asigura siguranța.

Birou

Pentru birou, plasarea unei lămpi lateral față de monitor ajută la reducerea reflexiilor pe ecran, ceea ce poate preveni oboseala ochilor și face ecranul mai ușor de privit pe termen lung. O iluminare adecvată în spațiul de lucru contribuie la o productivitate mai mare și la un confort sporit.

Cum corectezi optic proporțiile?

Poți ajusta vizual o încăpere prin poziționarea atentă a luminii:

Lumina și culoarea pereților: cum le combini

Testează mostrele de vopsea ziua și seara, lângă sursa aleasă. Nuanțele crem și bej pot părea mai galbene sub lumină foarte caldă, iar griurile și albastrurile pot deveni mai reci peste 4000 K. Pereții închiși la culoare absorb mai multă lumină, așa că au nevoie de surse suplimentare.

Dacă amenajezi treptat, începe cu zonele folosite zilnic. Alessandro Design propune corpuri cu design contemporan, materiale durabile și detalii atent lucrate, iar consultanța de specialitate te poate ajuta să alegi soluții potrivite mobilierului modular și stilului tău.