Din cauză că Brașovul a reintrat în scenariul roșu, Opera Brașov, care avea primul spectacol cu public programat în week-end-ul acesta se vede nevoită să amâne pentru cel puțin încă 2 săptămâni întâlnirea cu publicul în sala de spectacole.
Reprezentanții instituției de cultură spun că: „organizarea și desfășurarea spectacolelor cu participarea publicului este interzisă pentru următoarele 14 zile. Deși așteptam cu bucurie revederea cu dumneavoastră în sala noastră de spectacole, suntem nevoiți să anulăm cele trei evenimente anunțate pentru perioada 20 – 27 februarie 2021. Contravaloarea biletelor achiziționate va fi returnată din locul cumpărării acestora: la Casieria Operei Brașov, respectiv pe site-ul www.bilet.ro – pentru biletele achiziționate online. Perioada de returnare a banilor este de 30 de zile de la publicarea prezentului anunț. Program Casierie: Luni – Vineri 10 – 17. Informații se pot obține la telefon 0268/419.380.
Vă mulțumim pentru înțelegere și sperăm să ne revedem în curând! Între timp, vă invităm să ne fiți alături online sâmbătă, 20 februarie 2021, de la ora 18.30, pentru transmisiunea directă a momentelor reprezentative din opera bufă „Don Pasquale” de G. Donizetti!”
Opera ne-deschisă, iar închisă
Mai are câteva luni până la 65 de ani: Rămâne fostul primar Ioan Ghișe fără posibila pensie specială?
l Un mandat = 5.000 lei pensie specială
Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a adoptat miercuri inițiativa legislativă de eliminare a indemnizațiilor de vârstă ale parlamentarilor (celebrele „pensii speciale”). Toate partidele, cu excepția UDMR, au votat pentru eliminarea acestor pensii speciale, care au fost introduse de PSD în anul 2015.
Unul dintre amendamente, preluat de la USR-PLUS, prevede că odată cu intrarea în vigoare a noii legi, încetează plata pensiilor speciale aflate în vigoare.
În legea ” abrogată” miercuri , pentru ca un fost parlamentar să primească pensie specială trebuiau îndeplinite două condiții:
– persoana să fi împlinit 65 de ani;
– să fi avut cel puțin un mandat parlamentar complet.
Dacă ”abrogarea” nu va fi atacată la Curtea Constituțională și va deveni lege , fostul primar al Brașovului Ioan Ghișe, care împlinește 65 de ani în luna mai și care la acel moment îndeplinește condițiile pentru a primi 15.000 lunar pensie specială, va rămîne fără acest ” beneficiu parlamentar” .
În prezent sunt în plată aproape 800 de pensii speciale. Foștii senatori și deputați care beneficiază de acest privilegiu primesc anual, în total, peste 10 milioane de euro. Jurnaliștii de la ziare.com au făcut o listă elocventă, dar 2 dintre cei care ar fi putut beneficia începând de anul acesta de acest ” drept ” vor rămâne fără bani dacă ”abrogarea” rămîne în vigoare : Eugen Nicolicea și Ioan Ghișe.
Eugen Nicolicea (64 de ani):7 mandate = 28 de ani (1992-2020) –ar lua 15.000 de lei/lună, dacă legea pensiilor speciale rămâne in vigoare.
C. A. C. P. Tăriceanu (69 de ani): 7 mandate = 26 de ani (1990-1992, 1996-2020) -ia 15.000 lei/lună pensie specială de 4 ani
Marko Bela (69 de ani): 7 mandate = 26 de ani (1990-2016) – ia 15.000 lei/lună pensie specială de 4 ani
Ecaterina Andronescu (72 de ani): 6 mandate = 24 de ani (1996-2020) – ia 15.000 lei/lună pensie specială de aproape 6 ani
Anghel Stanciu (71 de ani): 6 mandate = 24 de ani (1992-2016) –ia 15.000 lei/lună pensie specială de aproape 6 ani
Adrian Năstase (70 de ani): 6 mandate = 22 de ani (1990-2012) –ia15.000 lei/lună pensie specială de 5 ani
Șerban Mihăilescu – (76 de ani): 5 mandate = 20 de ani (1996-2016) –ia 15.000 lei/lună pensie specială de aproape 6 ani
Viorel Hrebenciuc (67 de ani): 5 mandate = 18 ani (1996-2014) –ia 15.000 lei/lună pensie specială de 2 ani
Teodor Meleșcanu (79 de ani):4 mandate = 16 ani (1996-2000, 2004-2012, 2016-2020) –ia 15.000 lei/lună pensie specială de aproape 6 ani
Ioan Ghișe (64 de ani): 4 mandate = 16 ani (1992-1996, 2004-2016) – ar lua 15.000 de lei/lună dacă legea pensiilor speciale rămâne în vigoare
Pensie de 1.000 de euro per mandat
Cea mai mică pensie specială este cea pentru parlamentarii din mandatul 1990-1992 (întreg, dar scurt): 2.131 de lei pe lună – la nivelul lunii noiembrie 2020.
Un mandat complet de 4 ani (cum au fost toate mandatele din 1992 încoace) îi aduce fostului senator sau deputat o pensie lunară de aproape 5.000 de lei.
Pentru două mandate, fostul parlamentar primește aproape 10.000 de lei.
Trei sau mai multe mandate sunt răsplătite cu 14.930 de lei la nivelul lunii noiembrie 2020.
Dacă un parlamentar a avut cel puțin un mandat complet, dar și mandate incomplete, pensia lui era calculată inclusiv pentru acele fracții de mandate incomplete, în limita a 12 ani (3 mandate complete, chiar și din mandate parțiale).
Când va intra în vigoare legea votată astăzi de Parlament, niciun fost senator sau deputat nu va mai primi acest beneficiu.
Traficul pe str. Izvorului din Stupini se închide complet până în mai
Autor: M.P.
De luni se închide traficul rutier pe strada Izvorului din Stupini, de la intersecția cu Strada Fagurului până la intersecția cu strada Bârsei, pentru lucrări de canalizare din cadrul proiectului de extindere a sistemului de colectare și transport ape uzate și aducțiune apă potabilă în zona Brașov, Stupini, Feldioara. Restricția este estimată să dureze până pe 31 mai 2021. Lucrările se execută în carosabilul străzii Izvorului, vor începe din intersecția cu strada Fagurului și vor avansa către strada Bârsei. Pentru executarea acestora va fi necesară închiderea totală a traficului în intervalul orar 07.00 – 18.00 și restricționarea circulației pe partea drumului corespunzătoare tronsonului menționat, în secțiuni succesive, pe o lungime maximă de 54 metri. Riveranii vor avea posibilitatea de acces pe str. Izvorului, atât dinspre str. Fagurului cât și dinspre str. Bârsei, cu excepția zonei de aproximativ 54.0 m pe care se execută lucrările. Cu această ocazie se va modifica şi traseul liniei 24 spre Stupinii Noi, care nu va mai opri la staţiile de la strada Izvorului şi la staţia „Stupini Centru” de pe strada Bârsei, având, în schimb, opriri compensatorii pe strada Fagurului.
Emoji-uri la ore: Google schimbă programele pentru educație
l Nu mai e voie fără profesor pe Meet
Google va introduce în lunile următoare peste 50 de schimbări și opțiuni noi în pachetul său de programe pentru educație, care își schimbă numele din G Suite for Education în Google Workspace for Education, a anunțat compania. Schimbările, dintre care o parte sunt determinate din “lecțiile” predării la distanță în timpul pandemiei, vor fi atât de structură, cât și de detaliu, introducând elemente care să răspundă multora dintre problemele punctuale pe care le-au simțit comunitățile școlare în timpul școlii online – cum ar fi imposibilitatea elevilor de a intra într-o ședință Meet înaintea profesorilor.
Astfel, rebranding-ul G Suite are mai multe paliere – ediția gratuită, G Suite for Education, e redenumită Google Workspace for Education Fundamentals, iar G Suite Enterprise for Education este redenumită Google Workspace for Education Plus, trecerea clienților din Enterprise în Workspace Plus făcându-se automat.
Ce schimbări anunță compania pentru Classroom și pentru Meet, schimbări – unele dintre ele aplicate deja, în unele versiuni – care vor fi introduse treptat, cu variații de la o zonă la alta, începând cu lunile următoare:
Vor exista instrumente de monitorizare a gradului de implicare a elevilor în timpul cursurilor;
Diverse instrumente de predare online din alte surse vor putea fi integrate în Classroom de către profesori;
Aplicația Classroom pentru Android va putea fi folosită offline;
Elevii nu vor mai putea intra în sesiuni Meet, create din Classroom, înaintea profesorului;
Meet va putea fi folosit doar în grupe restrânse, iar mai mulți profesori pot avea simultan statutul de gazdă a sesiunii;
Va exista posibilitatea de a „pune pe mut” pe toți participanții la o videoconferință și de a controla când aceștia pot porni microfonul (în caz că profesorul nu dorește să fie întrerupt, de exemplu) – una dintre primele schimbări introduse;
Va exista posibilitatea de transcriere a ședințelor;
Vor fi promovate reacții de tip emoji.
Compania introduce și schimbări în politica privind stocarea datelor. Dacă, până acum, pentru unele instituții Google oferea spațiu de stocare nelimitat, va folosi un model de stocare la comun pentru unitățile școlare, pornind de la 100TB – politică ce va fi aplicată de anul viitor.
Învățăminte istorice: Molimele care au lovit Brașovul

l De-a lungul timpului, epidemii devastatoare au decimat populația Brașovului
La fel ca în ziua de astăzi, când pandemia de Covid-19 a paralizat întreaga lume, molimele din trecut suspendau viața obișnuită, iar societatea rămânea cu traume adânci. Întotdeauna, însă, au urmat modificări majore ale societăţii, descoperirile medicinii îmbunătăţind viaţa oamenilor. De-a lungul secolelor, numeroase molime au lovit vechea aşezare de la poalele Tâmpei. De fiecare dată, Braşovul a învăţat cum să se apere şi s-a schimbat în bine.
Fără leac
În Evul Mediu, până târziu, în secolul al XIX- lea, cele mai îngrozitoare molime erau ciuma şi lepra. Prin secolul al XIII-lea bolnavii erau îngrijiţi de către cavalerii teutoni. Honterus vorbeşte de trei spitale, iar cel din strada numită „a spitalului” (Strada Postăvarului) primeşte, la 1413, o danie din partea unui donator. Doctorul braşovean Sebastian Pauschner a publicat în 1530 „Cartea cu sfaturi împotriva ciumei”. Leacuri nu prea existau.

Doar cioclii mai umblau pe străzi
În Evul Mediu era la Bran o tabără de carantină, unde erau internaţi cu forţa cei care erau bănuiţi că au o boală molipsitoare. Atunci când era epidemie în Cetate, aceasta era izolată. Toate casele, inclusiv bisericile, erau ferecate. În timpul molimei, negustorii se închideau în hanuri, cu „mărfurile deșărtate”, brutarii și meșteșugarii își închideau prăvăliile, respectiv atelierele, așa că până și bogații își asigurau traiul cu greutate.
Pe străzi erau văzuţi doar cioclii. Aceştia erau plătiți să-i îngrijească pe cei bolnavi, să-i izoleze pe contagioși, să ridice cadavrele de prin oraș, să le ducă la groapă și să ardă locurile contaminate.
Epidemie şi foamete
Că oamenii erau îngroziți de ciumă o arată și faptul că, în 1530, magistratul orașului a comandat o carte unui doctor numit Sebastian Pauschner, iar în cartea apărută la Sibiu în 1551 se recomandă fuga în fața ciumei. În 1553-1554, după atestările parohului Valentin Wagner, epidemia a doborât peste jumătate din cei 11.000 de locuitori ai Brașovului.
Oraşele Braşov, Sighişoara şi Sibiu au fost din nou grav afectate, între anii 1572-1573, de o puternică epidemie de ciumă care a făcut un număr important de victime, iar în anul 1599 o epidemie de variolă a făcut multe victime în rândul copiilor. Cronicile spun că epidemia din 1603-1604 a fost precedată de foamete, astfel că oamenii din Țara Bârsei ajunseseră să mănânce plante fierte, ghindă, jir, scoarță de copac și chiar leșuri de animale. Pentru că le-au murit pe capete vitele, țăranii se înhămau câte nouă la un plug.
Ciuma lui Rakoczi
Cel mai grav episod de ciumă din Transilvania a fost înregistrat în anul 1646. Ciuma a izbucnit în Sibiul înghesuit de asediul trupelor lui Gheorghe Rakoczi II și s-a răspândit apoi în toată provincia. La Brașov, în august-septembrie, se înregistrau zilnic 40-60 de morți. Medicul cetății, Trostfried Hegentius, a îndemnat să se bată în cuie sicriele ciumaților și să se fixeze o carantină de 14 zile pentru cei intrați în contact cu bolnavii. A cerut și tocmirea unor bărbieri pentru cei infestați și a unui nou băiaș – cel vechi fugise, iar igiena era sfântă în fața molimei.
În 1660, însuşi judele Brașovului a fost răpus de boală. Cărturarul maghiar Mihail Cserei scrie că pe lângă cei morţi, din cauza foametei şi sărăciei mulţi au ajuns în robie.
Carantina care a salvat oraşul
Cu timpul, măsurile de combatere au devenit tot mai drastice. În timpul epidemiei din 1709-1711, autorităţile din Braşov au poruncit ca toți cei veniți de la Sibiu să fie trimiși îndărăt, dincolo de pădure, și să rămână șase săptămâni în carantină. Au fost interzise deplasările și s-au suspendat târgurile, așa că boala a ocolit cetatea.
Jurnalul preotului Tempea din Şchei
Preotul ortodox Radu Tempea din Șchei (1691-1743) ne-a lăsat o amplă descriere a epidemiei de ciumă de la Brașov din anii 1718-1720. Radu Tempea notează că, la două luni de la apariția primelor cazuri de ciumă, autorităţile decid suspendarea serviciului religios în biserică. Astfel, românii din Şchei nu au parte de slujbele de Crăciun în 1718 și Paști în 1719. Autoritățile săsești ale orașului au mai cerut românilor să aplice în timpul molimei soluția Pest-Prediger (pastor de ciumă): un singur preot care să se ocupe de cei bolnavi și de înmormântarea lor, preot care să se izoleze de comunitate pentru a limita riscul răspândirii bolii. Preoții români nu s-au înțeles cine să fie cel care să ocupe acest post și nici nu doreau să se izoleze de familii. Astfel, comunitatea credincioșilor a luat decizia să fie adus un preot din afara orașului care să se ocupe de nevoile lor. A fost adus un popă din Turcheș şi autoritățile au permis înființarea unui nou cimitir pentru ciumați, cu gropi comune, săpate după zidurile Cetăţii. Cadavrele au fost acoperite cu var.
Radu Tempea („Istoriia beserecei Șcheilor Brașovului” editată de Sterie Stinghe, Brașov, 1899): „În luna iulie 25 s-au început a muri de ciumă în Brașov și într-acest chip s-au întâmplat: că murind în Săcuime înlăuntru în vreo două-trei sate de ciumă fost-au mers un sas din cetate la scânduri într-acolo și viind acasă numaidecât au murit.
Deci nesimțindu-se de acea boală mers-au rudele și l-au îngrijit de s-au îngropat cum le era obiceiul și dintr-acela s-au umplut rudele și au început a muri, unul azi, altul mâine, și deși cunoșteau ce boală este, ei tot o acoperea și se tăgăduia, până ce au ciumat și o săsoaică a cantorului în curtea bisericii sașilor”.
Jumătate dintre braşoveni, morţi de ciumă
Preotul Tempea povesteşte că, între Crăciun şi Bobotează, în 1718, pe Tocile mureau câte 10-15 oameni pe de zi, apoi, până la Paştele din 1719, câte 5-6 de zi. Numărul deceselor a crescut din nou până de Rusalii, depăşindu-se numărul de 30 pe zi. „Atunci și în cetate și în Blumăna și în Brașovechi se întărise omorul, cât se speriase oamenii că nu va mai rămâne nimeni”, a scris preotul în notiţele sale. În Șchei au murit 3.000, iar în restul Braşovului 14.000. Molima a adus după ea scumpiri, sărăcie şi foamete. În 1720, când numărul deceselor a scăzut foarte mult, cioclii umblau prin toate casele şi scoteau paturi, straie, perini și aşternuturile în care zăcuseră ciumații. Toate acestea erau strânse la un loc şi li se dădea foc.
Între 1718-1720, ciuma a ucis cam jumătate din populația orașului.
Izolare pentru călătorii străini
În 1730, în timpul epidemiei din Moldova, măsurile au devenit și mai aspre. Graniţele au fost închise, iar orice corespondență cu moldovenii, blocată. Pentru că evreii erau suspectaţi că răspândesc boala, comerțul cu evreii a fost interzis. Cei care doreau să intre în Imperiul Austriac, pe la Brașov sau Sibiu, erau obligați de autoritățile austriece să stea două sau trei săptămâni în carantină, pentru a fi siguri că nu prezintă simptomele bolii.
Măsuri drastice
În august 1750, când ciuma a apărut la Ploiești, administrația transilvană a ridicat un cordon din „Munții Zărneștilor și de la Pasul Buzăului spre Trei-Scaune” și a trimis în Valahia doi chirurgi să studieze epidemia. Ardelenii nu aveau încredere în munteni, care tăinuiau adesea focarele molimei pentru că măsurile de carantină le împiedicau mult comerțul. Anunțuri în toate limbile avertizau că, sub pedeapsă cu moartea, „nimeni să nu-și permită a lua din munți oameni străini”. Opt ani mai târziu, Comisia Sanitară din Transilvania a fixat o carantină de 28 de zile pentru ciobani și lâna oilor, care trebuia spălată și aerisită, iar în 1759, odată cu molima din București, guvernul ardelean le-a ordonat brașovenilor să nu lase oameni și mărfuri să treacă în Muntenia: cine nu se supunea somației plăieșilor era împușcat sau spânzurat.
Ciuma din 1755
Cronicarul sas Wilhelm Niemandz cel Bătrân a povestit cum au fost epidemiile de ciumă între anii 1755-1757, în regiunea Braşovului. „În strada Castelului a evacuat autoritatea mai multe case, folosindu-le apoi pentru reconvalescenţi. Preotul săsesc Cloos în Râşnov primise clandestin pe un ginere al său din oraş în locuinţa sa. Aflând autoritatea călcarea poruncilor, l-a amendat pe preot cu 20 cubule de grâu. Cloos, cum s-a aflat mai târziu s-a dus şi la Bod fără permisiune, pentru care fapt fu amendat cu 40 cubule grâu. În anul 1757, încetează ciuma spre finele lunei mai în Braşov. Românii din Şchei fugiţi în Muntenia se reîntorc. O guvernantă şi un copil din Şchei sunt aduşi în casă de reconvalescenţă şi de curăţit în strada Castelului. Aici însă mor amândoi… Preotul sas Tartler, din Prejmer, căpătase de la împărăteasa Maria Tereza pentru zelul sau dovedit cu ocaziunea ciumei in Prejmer, 20 galbini”, povestea cronicarul.
Epidemia a fost ultima de mari proporţii din Transilvania secolului XVIII. În timpul acestei epidemii, Turnul Negru a fost folosit ultima dată ca adăpost și punct de pază pentru paznicii cordonului sanitar din jurul orașului.
Măştile cu cioc
Medicii foloseau diferite remedii pentru a trata bolnavii, printre care: cataplaste din făină şi miere, oţet, cărbune, tăierea bubelor cu foarfeca, care producea o durere imensă bolnavului. Ei purtau o haină lungă, acoperită cu ceară parfumată, pălărie şi mănuşi din piele de capră. Aveau ciocuri fixate pe măşti, în interiorul cărora se aflau mirodenii parfumate, iar în mâini torţe fumegânde. Erau convinşi că mirosurile dulci şi puternice te feresc de boală. Cu ajutorul unei tije se apărau de victimele care se apropiau prea mult. Masca cu cioc a devenit simbolul molimelor.
Legendă preoţească
Datorită încălcării legilor sanitare, în timpul unei epidemii de ciumă din secolul al XVIII-lea, se spune că un preot ortodox a fost omorât de plutonul de execuţie și îngropat apoi într-un mal de lângă o poieniţă, deasupra Scheiul.
Nesocotind ordinele autorităţilor, în Sâmbăta Mare, a mers din casă în casă şi i-a împărtăşit pe oameni dându-le acestora Sfânta Împărtășanie direct din mână. Legenda susţine că, după execuție, s-a aflat că toţi oamenii care s-au împărtăşit au scăpat nevătămați de ciumă. În anul următor, de Înviere a izvorât un izvor de sub trupul preotului. Trupul său a fost descoperit de localnici și purtat pe brațe până la cimitir unde a fost îngropat. Izvorul există şi astăzi şi se numeşte Fântâniţa Popii.

Măsurile medicului Chenot
În 1737, la ordin imperial, doctorul Adam Chenot este trimis la Sibiu şi Braşov pentru a încerca limitarea efectelor epidemiei de ciumă. Datorită măsurilor luate şi a protocoalelor pentru îngrijirea medicală, numărul victimelor este mult mai mic decât în alte zone. La 24 iunie 1756, Chenot s-a îmbolnăvit și el de ciumă, dar a supraviețuit bolii. A scris mai multe tratate despre ciumă. (foto) În 1774, Chenot a devenit Protomedicus al Transilvaniei. Graţie măsurilor cerute de el, epidemiile din 1770, 1771 şi 1786 au fost mai restrânse. În secolul al XIX-lea a fost descoperit agentul patogen al ciumei, care putea fi înlăturat cu antibiotice.
După ciumă, holera
Holera este legată cronologic de secolul al XIX-lea fiind una din ultimile epidemii cu efecte demografice importante. Între 1831-1873, Braşovul este lovit de mai multe valuri ale epidemiilor de holeră. Ultima mare epidemie de holeră a fost importată în Europa pe uscat prin Rusia. Molima a progresat şi, în ciuda carantinei impuse de Austro-Ungaria, va reuşi să ajungă pe teritoriul Transilvaniei în luna iunie 1873.
Pe strada Constantin Lacea (numita în trecut Ciocrac) se afla Casa Petcuţ. În timpul epidemiilor era folosita ca loc de refugiu pentru bolnavi, denumit lazaret.
Picături antiholerice şi tratament cu vin
Picăturile antiholerice ale farmacistului clujean Imre Barra au parte de publicitate, dar efectul lor nu a putut fi dovedit.

La fel de puţin probabilă a fost eficienţa tratamentului homeopatic cu care celebrul farmacist braşovean Johann Martin Honigberger (foto), pretindea că s-a vindecat de holeră. De asemenea, tratarea bolii cu vin, susţinută de mai mulţi specialişti ai timpului, nu a dus decât la o creştere a numărului alcoolicilor.
Mult mai eficiente au fost măsurile Ministerului de Interne. Sunt trimişi cincizeci de medici prin locurile mai puternic periclitate de epidemie, precum şi în zonele în care aceştia lipseau, sunt numiţi „comisari ministeriali pentru holeră” în fiecare comitat afectat. Se pun afişe şi se tipăresc broşuri de informare. Mai mulţi comiţi supremi parcurg sat cu sat însoţiţi de chirurgi şi juzii procesuali, dând dispoziţii sanitare şi liniştind oamenii.
Legi sanitare şi educaţie
Pe lângă îmbunătăţirea serviciilor publice de curăţenie şi canalizare, legislaţia sanitară reglementează, la fel ca în ţările industriale dezvoltate, situaţia salubrităţii. Presa, inclusiv cea de limbă română, susţine demersurile autorităţilor şi încearcă să educe publicul cititor. În revista „Transilvania” editată de asociaţia Astra la Braşov este publicat în numărul 14 din ianuarie 1873, în plină epidemie a holerei, „Tratatul de igienă publică şi poliţie sanitară”, semnat de doctorul Iacob Dimitrie Felix.
Tifos şi gripă spaniolă
La începutul secolului XX, o altă molimă devastatoare loveşte Europa. Pornită din Regatul Serbiei în 1914, epidemia de tifos exantematic ajunge în 1919 în Transilvania, adusă de soldaţii întorşi de pe front.

Braşovul beneficiază de un centru specializat de deparazitare, situat lângă lagărul de prizonieri şi a unui laborator de investigații. Prin Crucea Roşie, în astfel de centre sunt aduse cazane foarte moderne pentru acele vremuri pentru sterilizarea hainelor soldaţilor veniţi de pe front. De asemenea, sunt asigurate toate punctele prin care treceau prizonierii sau civilii veniţi din Ungaria. Pentru a putea călători, era necesar un certificat de despăduchere. În acelaşi an, gripa spaniolă omoară aproape o sută de braşoveni. Cea mai lovită localitate din zonă a fost satul Berivoii Mari. În câteva săptămâni, cimitirul s-a umplut de morminte. Multe gospodării au rămas goale, familii întregi dispărând.
Canalizare şi salubritate
În trecut, cele mai multe boli erau puse pe seama apei ,,stricate“. Într-adevăr, şi răspândirea holerei se face prin apa infestată. Din secolul al XVI-lea, apa de băut era adusă din Şchei, prin nişte „sulinare“ confecţionate din trunchiuri de brad găurite la mijloc cu fierul ars de ţigani. Veche era şi introducerea canalelor de scurgere a apei, întrebuinţată de meseriaşi, cu direcţia sud-nord.

Erau la început realizate din „foastene“ de lemn. Din 1804 canalele au încep să fie făcute din piatră, acoperite cu scânduri scurte. Din când în când, aceste canale erau curăţate. Salubritatea şi canalizarea fac ca protecţia împotriva răspândirii bolilor să fie mult mai eficientă.
În secolul al XIX-lea, înaintea introducerii apeductului, „boalele“ cele mai frecvente erau febra tifoidă, scarlatina, febra puerperală, tusea convulsivă şi pojarul. În 1894 s-au înregistrat la Braşov 95 de cazuri de febră tifoidă, 217 cazuri de scarlatină, 14 de febră puerperală.
Cetate cu farmacii şi medic şef
Brașovul avea, în secolul 16, un medic șef al orașului, printre cei care au deținut funcția numărându-se și unul din îndepărtata Flandră. Acesta, Martinus Stopius, absolvise medicina la Viena. În 1512 a fost atestată prima farmacie. Opt ani mai târziu a fost primul farmacist, Johannes, farmacia fiind în Piața Sfatului. Pieței, germanii îi spuneau Marktplatz iar ungurii, Főtér sau Tanács tér.
Igiena era precară în acele vremuri, dacă o comparăm cu vremurile moderne, descoperirile care aveau să schimbe medicina după 1850 nefiind disponibile în perioada medievală. Și speranța medie de viață era net mai mică, mortalitatea infantilă fiind și ea la cote ridicate. Din 1710 datează prima relatare despre măsuri eficiente de carantină în Brașov, orașul scăpând în acel an de ciumă.
Gropi comune
Cadavrele adunate de cioclii în timpul epidemiilor din Evul Mediu erau despuiate şi puse grămadă, indiferent de rangul celui mort. De la țărani până la nobili, victimele erau înhumate „fără prohodire și fără trasul clopotelor”, în gropi comune. În timpurile actuale, la renovarea unui corp al liceului „Johannes Honterus”, lângă Biserica Neagră, au fost dezgropate ramaşiţele pământeşti ale mai multor braşoveni, despre care s-a spus că au murit de ciumă. Acum mai bine de 400 de ani în acest loc a fost cimitirul unei vechi mănăstiri. Totuşi, mai multe izvoare istorice arată că trupurile ciumaţilor erau îngropate în afara zidurilor cetăţii, între Bastionul Lăcătuşilor şi capătul Uliţii Căldărarilor (actuala Republicii).
Fără catwalk dar cu flori! Catrinel Menghia: am 2.500 specii de trandafiri
l E greu să fii mamă
La 35 de ani, Catrinel Menghia a dat meseria de model internațional pe cea de mamă. În pandemie, frumoasa româncă nu a mai fost solicitată în show-uri de modă, așa că a avut timp să stea acasă cu fetița ei, Caroline Léon, care pe 25 februarie 2021, va împlini doi ani. Vedeta s-a ocupat și de afacerea familiei, care i-a adus bani frumoși în această perioadă
„E foarte greu rolul de mamă. A fost pandemia asta și am fost acasă tot timpul. Lucrez mai puțin acum, vreau să fiu cât mai mult prezentă în viața ei. Mi-aș dori o vacanță totuși, în curând. Mai ales acum că s-au ridicat restricțiile parțial”, a declarat modelul internațional, la emisiunea „Vorbește lumea”, de la Pro TV.
Chiar dacă stă acasă, Catrinel se ocupă și de afacerea familiei sale, care vinde flori în toată Roma. O afacere bănoasă, din care familia fotomodelului a obținut venituri frumușele în pandemie. „Întotdeaua mi-a plăcut să fiu activă. M-am întrebat ce voi face când nu voi mai face modă. Acum lucrez și în cinematografie, lucrez pentru familia mea care se ocupă de vânzarea florilor. Vindem flori în toată Roma. Sunt întrebată câte flori mi-au adus iubitul de Valentine’s Day și eu spun: un trandafir. Am 2.500 de specii de trandafiri”, a mai spus vedeta. Catrinel Menghia și iubitul ei, producătorul italian de film Massimiliano Di Lodovico (42 de ani), au aniversat pe 20 septembrie 2020 nouă ani de relație. Cei doi au împreună o fiică, Caroline Léon, care pe 25 februarie 2021, va împlini doi ani. Regizorul Massimiliano Di Lodovico i-a devenit partener de viață lui Catrinel după ce modelul a divorțat de fostul ei soț, Massimo Brambati, în 2011, după o căsnicie de 6 ani. Divorțul dintre Catrinel Menghia și fostul jurnalist sportiv nu a fost unul lipsit de scandal. Cauza divorțului a fost, potrivit modelului, infidelitatea bărbatului.
Ce lucru apreciază Smiley la Gina Pistol?
Smiley și Gina Pistol au așteptat o bună perioadă până să spună tuturor că trăiesc o poveste de dragoste, dar în tot acest timp zvonurile că sunt împreună curgeau lin în presa mondenă și în lumea bună a Capitalei.
După ce o vreme au ținut să fie mai mult decât discreți, acum lucrurile s-au schimbat și împărtășesc cu fanii detalii chiar și în privința sarcinii prezentatoarei de televiziune. Smiley vine cu detalii despre parcursul relației cu Gina, la cinci ani de când iubirea lor a luat naștere. Mărturiile emoționante ale solistului au fost făcute în cadrul unui podcast făcut de Damian Drăghici.
„E o fată cu suflet mare, foarte empatică și sensibilă, cumva băiețoasă, de gașcă, mă echilibrează foarte tare. Nu pune niciun fel de presiune, știind programul meu și știind ce vreau să fac, mă sprijină. De multe ori nu are cu ce să mă ajute efectiv. Dar mă ajută pur și simplu pentru că nu pune presiune. Nu pune întrebări, nu îmi cere socoteală pentru nopțile sau orele petrecute la studio. Are foarte multe calități ca femeie și ca om”, a mărturisit Smiley.
Cum a reușit prezentatoarea de la „Chefi la cuțite” să-l cucerească?
Întrebat cu ce a reușit frumoasa blondină să-l cucerească, artistul a dat din casă și a făcut o declarație neașteptată. Mulți s-ar fi așteptat ca între ei să fi fost vorba despre dragoste la prima vedere, dar nu a fost nimic desprins din basme, ci doar totul a venit treptat și natural.
„M-am îndrăgostit de Gina treptat, nu a fost o dragoste la prima vedere. Ne simpatizam de la distanță. Niciodată nu m-am gândit pentru că ori eram eu într-o relație, ori ea, ori amândoi. Treptat a venit totul, natural”, a mai detaliat Smiley.
Ce avere are Liviu Vârciu?
Fără doar și poate, Liviu Vârciu e unul dintre cele mai râvnite personaje din lumea showbizului, toate aceste lucruri datorându-se stilului său inconfundabil, dar și simțului umorului! Acum e implicat în numeroase proiecte în televiziune, însă actorul și-a făcut debutul în urmă cu mai mulți ani în trupa L.A, una dintre cele mai cunoscute trupe la vremea aceea!
Liviu Vârciu a fost invitat într-un vlog realizat de Pepe, iar unul dintre subiectele de discuție a fost averea pe care o are cântărețul.
El a mărturisit că deși trupa a avut unul dintre cele mai de succes albume de pe piața românească, câștigurile obținute nu au fost deloc atât de mari precum s-ar crede.
„Eu pe primul album LA, eu nu am luat niciun ban,” a recunoscut Liviu. „Am vrut să-mi pună poza pe copertă. Și am zis ‘Bă, dacă îmi pui poză pe copertă, eu nu vreau nimic’. Și el mi-a zis ‘Îți fac și CD-ul color’. A fost primul CD color din România”, a spus Liviu Vârciu. „Albumul s-a vândut în 865.000 de exemplare, pe acte. Noi nu știm cât s-a vândut fără acte”, a continuat Liviu. „S-au câștigat 2 dolari la unitate. Asta înseamnă 1 milion șase sute de mii de dolari”.
“Eu l-am dat cadou”, a continuat Liviu, vorbind despre primul său album cu trupa LA. „Am luat o ladă de gin și o ladă de ulei și mi-a dat 5.000 de dolari să mă duc într-o vacanţă. Și ăla a încasat 1 milion jumate de euro”, a mai precizat Liviu Vârciu.
Liviu Vârciu a mai declarat că nu a investit banii câștigați la vremea aceea în piața imobiliară din orașul său, iar acum e nevoit ca atunci când merge acolo să stea la hotel!
El a precizat că a făcut mulți bani, iar în doar o singură zi obținea 10.000 de dolari din concerte, care erau chiar și lunea.
„Regretul cel mai mare al meu e că n-am putut să-mi cumpăr un apartament în Constanța. Eu am făcut foarte mulți bani în 98, 99, 2000. Regretul meu e că nu am cumpărat Năvodariul. Aveam 4 concerte lunea. Puteam să stau o săptămână liniștit și să cumpăr toată faleza de la Năvodari. Eu acum în Constanța nu mai am nimic!”, a spus Liviu Vârciu.
Cugetări
Henry David Thoreau: „Nu cunosc nimic mai încurajator decât capacitatea omului de a se ridica în viață prin propriile strădanii”
Calendar religios: 19 februarie
Ortodox
†) Sfinţii Apostoli Arhip, Filimon şi soţia sa, Apfia.
Greco-catolic
†) Sf. ap. Arhip, Filimon şi Apfia.
Romano-catolic
†) Sf. Mansuet, ep. PP













