În noaptea de 31/03-01/04, între orele 22.30 – 00.30, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au organizat și desfășurat, pe raza municipiului Brașov, actiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă de către participanții la traficul rutier. Astfel, echipe mixte formate din polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Serviciul Rutier, Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brașov și Serviciul pentru Acțiuni Speciale Brașov au verificat 125 de autoturisme aflate în trafic. Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 45 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 9.000 lei, dintre acestea 38 fiind aplicate pentru încălcări ale normelor legale prevăzute în Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și 7 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 –Rep. privind circulația pe drumurile publice. Totodată, polițiștii rutieri au reținut 1 permis de conducere și au retras 3 certificate de înmatriculare.
7,6 milioane lei prejudiciu: Sentință în dosarul Martax
Autor: Andra Odiru
l Aproape 6 ani de judecată
Marian Dorha, administrator al mai multor companii din domeniul taximetriei a fost condamnat la patru ani închisoare. Decizia a fost luată în primă instanță, de Curtea de Apel Brașov, în așa-numitul „Dosar Martax” și pronunțată pe 31 martie 2021. În același dosar au fost confiscate sume în valoare totală de peste 5 milioane de lei, de la societățile trimise în judecată, de la Marian Dorha și de la un alt inculpat din dosar. În plus, judecătorii au decis menținerea măsurilor asiguratorii instituite de Parchet, pentru mașini și imobile ale Martax SRL, până la acoperirea sumei de peste 7,6 milioane de lei.
Cea mai mare pedeapsă a primit-o Marian Dorha: patru ani de închisoare și cinci ani interzicerea unor drepturi. Condamnările au fost pronunțate separat pentru evaziune fiscală și complicitate la spălare a banilor. Iar pedepsele au fost contopite. „(…) în final, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 4 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor (…) de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum și dreptul de a mai ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale”, se arată în sentința Curții de Apel Brașov. Din pedeapsă a fost dedusă o perioadă de trei luni, în care Marian Dorha a fost reținut sau arestat la domiciliu. În aceeași sentință, bărbatul a fost achitat pentru instigare la evaziune fiscală.
Dosar mamut
Dosarul Martax a avut 158 de inculpați. Ceilalți inculpați au primit fie pedepse între trei ani închisoare și zece luni și 20 de zile închisoare – toate cu suspendare, fie soluții de achitare, în primă instanță. În plus, Compania Martax SRL a primit o amendă penală de aproape 270 mii de lei, pentru spălarea banilor și evaziune fiscală, în formă continuată. Aceeași pedeapsă a fost pronunțată și în ce privește societatea Martax SRL. În ce privește sumele confiscate, cele mai multe din sume sunt formate din șapte cifre: peste două milioane de lei de la Martax, peste un milion de lei de la Compania Martax, peste 890 de mii de lei de la inculpatul Bârsan Ioan Marian și peste un milion de lei, bani confiscați de la Marian Dorha. Curtea de Apel a decis, de asemeni, menținerea măsurilor asiguratorii instituite de Parchet pe 225 de autovehicule ale celor două companii și pe două construcții și un teren, ale Martax SRL. Decizia instanței a fost pronunțată pe 31 martie 2021 și poate fi atacată în termen de zece zile.
Totul a început pe 25 noiembrie 2014. Peste 200 de polițiști și 75 de jandarmi, sub coordonarea unui procuror, au desfășurat șapte percheziții și au „tras pe dreapta” 159 de taximetriști. Ancheta penală a scos la iveală faptul că, în perioada ianuarie 2009 – 30 septembrie 2014, inculpații nu au evidenţiat în contabilitate toate veniturile obţinute din deconturile zilnice depuse de taximetrişti, astfel încât cele două societăţi s-au putut sustrage de la plata taxelor datorate statului. Ancheta procurorilor a mai scos la iveală cheltuieli nereale cu salariile taximetriștilor, aceste cheltuieli diminuând venitul taxabil al celor două societăți comerciale.
Ancheta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov a stabilit faptul că inculpaţii au coordonat un sistem fraudulos de utilizare a aparatelor de taxat: fiecare taximetrist trebuia să folosească un sistem montat pe mașina de serviciu: în momentul în care un client nu cerea bonul fiscal, şoferul apăsa un buton, iar aparatul se reseta, cu ajutorul unui flux electric. În loc să înregistreze contravaloarea cursei, aparatul de taxare înregistra doar 1,35 de lei, adică tariful de pornire, care este mereu afişat pe aparat.
Marian Dorha a fost trimis în judecată, alături de ceilalți inculpați, pe 19 august 2016, la aproape doi ani după momentul perchezițiilor.
Acuzații împotriva acuzatorilor
În iunie 2018, la aproape doi ani de la momentul trimiterii în instanță, judecătorul din dosar a formulat o cerere de abținere în acest caz, acuzând “o stare de presiune pentru obţinerea unei soluţii într-un termen stabilit de alte persoane decât judecătorul cauzei, fapt ce este contrar dispoziţilor legale şi care poate prejudicia în mod grav drepturile şi interesele persoanelor, prin presiunea exercitată asupra judecătorului investit cu soluţionarea cauzei“. Inspecția Judiciară a respins aceste acuzații, însă magistratul a obținut, în cele din urmă, transferul la Curtea de Apel Pitești, invocând motive personale.
Acuzații a formulat și Marian Dorha, la adresa procurorului de caz. A făcut acest lucru în formă scrisă, într-o plângere adresată Secției Speciale pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ). Acuzațiile la adresa acuzatorului au fost legate de faptul că mai multe declarații ale taximetriștilor ar coincide în pasaje întregi, inclusiv în ce privește greșeli de ortografie, iar un expert contabil ar fi participat, în același timp, la două proceduri judiciare desfășurate în locuri diferite, lucru evident imposibil.
Legea pentru aplicarea brăţării electronice intră în plenul Camerei Deputaţilor
Autor: M.P.
Legea privind aplicarea brăţării electronice pentru agresori a intrat în linie dreaptă, după ce a rătăcit mult timp prin comisiile Camerei Deputaţilor. Anunţul a fost făcut de deputatul liberal brașovean Gabriel Andronache, care spune că a venit şi cu unele amendamente pentru acest act normativ. „Am realizat demersurile finale pentru adoptarea cât mai curând posibil a proiectului de lege privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. În urma consultărilor repetate cu iniţiatorii, cu societatea civilă și cu specialiștii Guvernului am depus șase amendamente care vor permite construirea infrastructurii necesare operaționalizării sistemului de supraveghere prin brățară electronică a agresorilor care generează violență domestică și protejarea victimelor acestui flagel contemporan”, a declarat Andronache. Proiectul de lege urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor. De aceea Andronache a şi făcut apel la colegii săi, să susţină demersul legislativ pentru ca legea să fie adoptată şi pusă în aplicare cât mai repede.
Legea privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale are în vedere aplicarea unei băţări electronice pentru supravegherea agresorilor, astfel încât victimele să fie protejate în cazul unui nou atac.
Şercaia şi Hălchiu închid magazinele la ora 18.00, în weekend
Autor: M.P.
Localitățile Șercaia și Hălchiu au trecut de o incidență cumulate a cazurilor de COVID de peste 4 la mie, astfel încât vor aplica, timp de 14 zile de acum încolo, măsurile prevăzute în H.G. nr. 293 din 11.03.2021, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, modificată și completată prin H.G. nr. 348 din 25.03.2021, corespunzătoare limitelor de incidență între 4 și 7,5/1000 de locuitori. Printre aceste prevederi se află cele conform cărora vineri, sâmbătă şi duminică, magazinele de pe raza localităţii vor închide la ora 18.00, iar circulaţia va fi restricţionată după ora 20.00. La Şercaia, incidenţa cumulate a cazurilor de COVID-19 a crescut până la 4,7 la me, iar la Hălchiu, la 4,34 la mie. În stare de alertă vor intra de azi şi Poiana Mărului – unde incidenţa a atins 3,59 la mie, şi la Tărlungeni, unde se înregistrează o rată a infectării de 3,6 la mie. În cele două unităţi administrative-teritoriale, circulaţia se restricţionează după ora 22.00, iar barurile şi restaurantele nu vor mai funcţiona decât pe terase. „În condițiile în care nu se constată o creștere substanțială a incidenței cumulate a cazurilor de COVID-19 și, implicit, încadrarea în alte limite de incidență, prezenta hotărâre urmează a fi reevaluată la finalul perioadei menționate pentru unitățile administrativ-teritoriale Șercaia, Hălchiu, Poiana Mărului, Tărlungeni și Șinca. Comitetele Locale pentru Situații de Urgență din unitățile administrativ-teritoriale Șercaia, Hălchiu, Poiana Mărului, Tărlungeni și Șinca vor asigura punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri și vor dispune măsuri în vederea monitorizării acesteia”, se arată în hotărârea CJSU.
Drogat la volan, miercuri după prânz, prin Brașov
Miercuri în jurul orei 13.50, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 32 ani, care conducea un autovehicul pe bulevardul Alexandru Vlahuță din municipiul Brașov. La testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv. Șoferul a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a substanței psihoactive în organism. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru conducerea unui autoturism sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
143 fără mască, 11 după „ora stingerii“
În ultimele 24 de ore, polițiștii brașoveni au verificat 134 de locaţii, 66 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 4 operatori economici cu privire la organizarea programului de muncă.
De asemenea, au fost legitimate 4.050 de persoane, verificate 180 de mijloace de transport persoane și 530 de autovehicule. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 157 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 143 fiind aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 11 aplicate persoanelor fizice pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație și 3 pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, valoarea totală a acestora fiind de aproximativ 18.000 lei.Totodată, polițiștii au verificat 3.640 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină.
La ei e mult mai rău! Grecia: după 5 luni de lock-down, se redeschid magazinele
l Mall-urile mai așteaptă
După un lockdown care i-a ținut pe greci mai mult în case, guvernul de la Atena începe să pregătească deschiderea țării. Reamintim că din 7 noiembrie și până acum, grecii s-au putut deplasa, pe bază de declarație, doar la serviciu și la medic sau la magazine doar pentru a ridica ce au comandat on-line- alimente și articole de strictă necesitate. Excepție a făcut perioada Crăciunului, când au fost deschise magazinele, frizeriile și librăriile (nu mall-urile) și care s-au închis din nou pe 3 ianuarie 2021. Deplasările în afara cartierului de locuit au fost interzise pentru orice alt motiv în afara mersului la serviciu , la farmacia de cartier sau la doctorul de cartier. Acum, după aproape 5 luni de izolare severă, autoritățile din Grecia anunţă că vor redeschide majoritatea magazinelor și vor relaxa restricţiile legate de petrecerea timpului liber, în ciuda unui număr încă ridicat de contaminări şi decese provocate de COVID-19 – relatează Agerpres. Viceministrul protecţiei civile, Nikos Hardalias, a declarat că toate magazinele cu amănuntul se vor redeschide luni, în afară de marile magazine şi centrele comerciale.
Deplasările cu maşina vor fi din nou autorizate pe distanţe scurte în weekend, pentru familii sau grupuri de până la trei persoane, pentru exerciţii fizice sau activităţi în aer liber, a adăugat el în cursul unei conferinţe de presă.
Permiţând grecilor să „descomprime” în afara domiciliului în condiţiile în care vremea se îmbunătăţeşte, guvernul speră să obţină beneficii „la nivel sanitar, social şi economic”, potrivit demnitarului elen.
Grecia a înregistrat 76 de decese din cauza COVID-19 şi peste 3.600 de noi contaminări în ultimele 24 de ore.
În total, ţara cu o populație de aproximativ 11 milioane de locuitori a înregistrat mai mult de 260.000 de cazuri de COVID-19 şi 8.093 de decese de la începutul pandemiei. Peste 700 de persoane sunt în prezent la terapie intensivă.
Susţinătoare fermă a paşaportului european pentru vaccinuri, Grecia speră să demareze sezonul turistic la jumătatea lunii mai şi să obţină venituri absolut necesare din acesta.
Circa 1,6 milioane de doze de vaccin au fost administrate până în prezent în ţară, unde peste 580.000 de persoane au primit deja a doua doză.
Grecia intenţionează să cheltuiască 11,6 miliarde de euro anul acesta pentru a amortiza impactul pandemiei asupra economiei sale, după ce a cheltuit deja 24 de miliarde de euro în 2020. Bugetul grec a fost elaborat pe o prognoză de creştere de 4,8%, iniţial prevăzută la 7,5%, dar revizuită în scădere din cauza lockdown-ului în curs, introdus în noiembrie.
Conspiraţia ofiţerilor transilvăneni: Atentat la Slujba de Paşti
l Braşoveanul Octavian Fleşariu a participat la un complot care urmărea înlăturarea lui Carol al II-lea
Caracterul uşuratic al regelui Carol al II-lea a stârnit, în vremurile tulburi de dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial, mari frământări în societatea românească. La început au fost scandalurile dinastice, pornite pe când era un tânăr prinţ moştenitor. Apoi, renunţarea şi revenirea pe tronul României. În final, maşinaţiunile politice şi corupţia camarilei regale, care l-a înconjurat în timpul domniei.
În 1934, cu patru ani înaintea instaurării dictaturii regale, mai mulţi tineri ofiţeri transilvăneni au decis să rezolve problema printr-un atentat. Printre aceştia se afla şi tânărul căpitan Octavian Fleşariu, originar din Făgăraş. Atras în complot de vărul său Victor Precup, Fleşariu şi-a povestit aventurile, în ultimii ani ai vieţii, unui scriitor braşovean, care le-a transpus într-un roman. A trăit până în 1991, în Braşov.
Precup, conducătorul complotului

În martie 1934, în casa sa de pe strada Andrei Mureşianu din Cluj, Precup îl pune la curent pe Fleşariu cu ultimele amănunte ale organizării atentatului. Colonelul Precup era deja o celebritate. Participase la celebrul “zbor al Unirii”. La 23 noiembrie 1918, a fost copilotul avionului care a decolat de pe un aerodrom din Bacău, ducând românilor adunaţi pe Câmpia Libertăţii de la Blaj mesajul moldovenilor de pe ambele maluri ale Prutului, referitor la Unire. Era nepotul cunoscutului om politic Ştefan Cicio Pop, vicepreşedintele partidului ţărănist condus de Iuliu Maniu, şi avusese în 1930 un rol important în revenirea lui Carol al II‑lea pe tron.
Jurământ încălcat de rege
Delegat de Maniu, Precup a luat parte la ședința din 17 mai 1930 de la castelul Coësmes în care s-a elaborat planul de revenire în țară a moştenitorului regal, fugit în Franţa cu metresa. Carol i-a promis lui Maniu, prin intermediul lui Precup, că nu îşi va aduce amanta, pe Elena Lupescu, înapoi în ţară. Jurământul a fost încălcat la scurt timp, fără niciun scrupul. Precup considera că trebuie să-şi spele onoarea şi adunase în jurul său mai mulţi ofiţeri şi prieteni indignaţi de atitudinea monarhului.
Duduia, ţinta principală
În 1933, Fleşariu era căpitan la Cluj. A luptat pe front în Franţa şi Italia, iar în 1918 a participat la evenimentele de la Alba Iulia. La fel ca vărul său, era indignat de camarila strânsă în jurul regelui, condusă de Elena Lupescu, care părea că-i controlează regelui toate acţiunile. Dorinţa lor era de a o elimina din preajma regelui pe Duduia, aşa cum era numită amanta regală. Precup i-a prezentat planurile tânărului ofiţer. Fiecare complotist avea un rol bine stabilit. Acţiunea trebuia să aibă loc la Bucureşti, în timpul sărbătorilor de Paşti din 1934.
Complot eşuat

Carol şi Elena Lupescu ar fi trebuit să fie “răpiţi” în seara de 7 aprilie, când mergeau la slujba de înviere. O parte a complotiştilor urma să lanseze petarde şi grenade şi să deschidă focul de la ferestrele Hotelului Bulevard asupra convoiului regal. În acelaşi timp, ceilalţi participanţi la complot urmau să-i atace pe demnitarii aflaţi deja la biserică, în aşteptarea cortegiului regal. Complotiştii, ofiţeri din Ministerul Apărării, originari din Transilvania, pregătiseră acţiunea din timp, procurându-şi arme şi dinamită. Au fost însă deconspiraţi, iar evenimentele planificate n-au mai avut loc.
Plutonierul informator
Operaţiunea fusese bine organizată şi ar fi avut toate şansele să reuşească dacă în fruntea serviciului secret al armatei nu s-ar fi aflat o personalitate ieşită din comun, Mihai Moruzov. Simţind că se coace ceva, şi-a alertat oamenii de încredere. De altfel, Precup era sub observaţie de mai mult timp. Întâmplarea a făcut ca plutonierul Tanu, subofiţer aflat în serviciu la depozitul de muniţie din Cluj şi informator al SSI, să se bucure de încrederea complotiştilor. Aceştia i-au cerut să le procure grenade şi revolvere. În dimineaţa zilei de sâmbătă, 7 aprilie, şeful Serviciului Secret al Marelui Stat Major şi comisarul regal Romulus Hotineanu au dat ordin să înceapă arestarea celor zece ofiţeri participanţi. Fleşariu, aflat la părinţii lui, la Toarcla, a fost arestat.

Slujbă de Paşti cu grenade
Procesul complotiştilor a început în 20 aprilie. Şeful rebelilor a declarat în apărarea sa că intenționa doar să prezinte un program de guvernare și o listă la demisia guvernului condus de Gheorghe Tătărescu. Nici măcar depoziţiile favorabile date de Iuliu Maniu, preşedintele PNŢ şi de Corneliu Zelea Codreanu, conducătorul Mişcării Legionare nu au convins instanţa. S-a stabilit însă din declaraţiile celorlalți ofițeri implicați că planul grupului era să arunce grenade în Biserica Domniţa Bălaşa, acolo unde regele Carol al II-lea, principele moştenitor Mihai, prinţul Nicolae şi regina Maria participau la slujba dinaintea Paştelui. Locuri de unde s-ar fi acţionat cu grenade era şi la hotel Bulevard, pe unde urma să treacă cortegiul regal.
Lupeasca, singura câştigătoare
Sentinţa aplicată tuturor prevedea 10 ani de închisoare la Doftana. Toţi ofiţerii au fost retrogradaţi. În timp ce li se citea sentinţa, acuzaţii strigau în cor: “Trăiască regele, trăiască adevărata armată română!”, “Jos Lupeasca!”. Deşi complotul urmărea înlăturarea Elenei Lupescu, a avut exact efectul invers. Duduia s-a folosit de întâmplare, trăgând sforile pentru îndepărtarea rivalilor săi din preajma regelui. Secretarului privat al regelui, Puiu Dumitrescu, a fost destituit, iar profesorul Nae Ionescu a fost îndepărtartat de la palat. Lupeasca a devenit, practic, singura ”sfătuitoare” de nădejde a Regelui, lucru care va duce patru ani mai târziu la instaurarea Dictaturii regale.

Vâlvă în presa străină
Din cauza cenzurii impuse de Regele Carol al II-lea, complotul a fost trecut cu vederea de presa din ţară. Câteva comunicate ale Ministerului Apărării ascunse în paginile “Universului” şi un material din “Unirea Poporului”, care-l laudă pe plutonierul care a deconspirat acţiunea, fac ca opinia publică să afle totuşi unele lucruri. În schimb, presa europeană a făcut multă vâlvă. „Sunday Times” anunţa un complot al ofiţerilor transilvăneni şi relata că regele s-ar fi retras la Sinaia, unde era păzit de civili, pentru că nu mai avea încredere în armată. Radio Budapesta difuza ştiri alarmante şi exagerate referitoare la respectivul complot arătând că la acesta ar fi participat 120 de ofiţeri, toţi din Transilvania şi că de fapt, în toată armata din Transilvania ar fi existat o stare „de fierbere”. „Frankfurter Volksblatt”, un cotidian german, informa că în România a şi izbucnit războiul civil.
Enigme nerezolvate
Nici până azi nu se ştie exact ce urmărea complotul din 1934. Se vehiculează mai multe posibilităţi: înlăturarea lui Carol al II-lea de pe tron prin asasinarea sa, uciderea Elenei Lupescu şi a „camarilei” regale, înlocuirea regelui cu mareşalul Averescu, care urma să fie înscăunat rege, ori crearea unei dictaturi regale cu Carol în frunte, după ce Lupeasca ar fi fost exilată, un grup de ofiţeri loiali urmând să-l sprijine. Unii istorici consideră că de complot nu ar fi fost străin guvernul de la Budapesta. Argumentul este un raport informativ trimis la Bucureşti de către Centrul de Informaţii din Oradea, subordonat Marelui Stat Major al Armatei. În cuprinsul acestuia se arată că în 3 aprilie 1934, cu 4 zile înaintea complotului – ofiţerii, subofiţerii şi soldaţii din armata maghiară, aflaţi în concedii sau permisii, au fost rechemaţi urgent la unităţi. Nici teza conform căreia existau nemulţumiri serioase în rândul armatei din Transilvania faţă de felul cum erau trataţi de regăţeni nu este pe deplin lămurită.
Şapte ani de temniţă
Fleşariu a fost condamnat la zece ani de temniţă grea, din care a executat şapte. A fost eliberat în 1940, când Carol al II-lea a abdicat. Emilia, soţia lui Octavian Fleşariu, a fost singura dintre soţiile celor acuzaţi care n-a intentat proces de divorţ. Pentru ea nu conta altceva decât să-l vadă înapoi acasă. După ce a venit la Braşov, Octavian Fleşariu s-a retras definitiv din viaţa publică. După 23 august 1944, vărul său, cel care condusese complotul, a devenit unul dintre apropiaţii comuniştilor. A murit în 1958, în urma unui atac de cord. Fleşariu, în schimb, a evitat să se înscrie în Partidul Comunist. S-a angajat funcţionar la Gaz Metan. În 1950 i s-a acordat dreptul de a primi pensie militară, fiind şi avansat de la gradul de căpitan la cel de locotenent-colonel.
Personaj de roman

La Braşov, Octavian Fleşariu a rămas cu nostalgia aventurilor din tinereţe. A scris mai multe pagini de memorii. Înainte de a muri, în 1991, şi-a încredinţat notiţele scriitorului braşovean Doru Munteanu, fostul preşedinte al filialei Uniunii Scriitorilor din Braşov. Într-un capitol întreg din romanul “Vinerea neagră”, publicat în 1986, scriitorul descrie complotul pus la cale de Victor Precup. Personajele apar chiar cu numele lor reale. „Acţiunea trebuia să fie rapidă şi atotcuprinzătoare. Planul era simplu, chiar foarte simplu, dar eficient şi şocant. Pentru un timp foarte scurt se paraliza totul, regele şi guvernul fiind scoşi din joc cu desăvârşire”, descrie acţiunea scriitorul Doru Munteanu în roman.
Escapadele regale
În 1918, în timpul Primului Război Mondial, prinţul moştenitor Carol a părăsit garnizoana în care se afla, fugind la Odessa, împreună cu iubita lui, Zizi Lambrino, fiica unui maior din anturajul curţii. Acolo s-au căsătorit pe ascuns, iscând un mare scandal. Căsătoria a fost anulată de către Tribunalul din Ilfov. Tinerii au continuat însă să se întâlnească şi în 1920 se năştea fiul nelegitim Mircea. În 1921, Carol s-a căsătorit cu Elena, fiica regelui Constantin al Greciei, mama viitorului Rege Mihai. Carol a iscat cel de-al doilea scandal când a fugit împreună cu amanta sa, Elena Lupescu, la Paris. Carol al II-lea a ajuns rege al României, aşa cum arată documentele, încălcând testamentul tatălui său şi înlăturându-şi propriul fiu de pe tron. Şi asta după ce, în mare parte pe considerente amoroase, renunţase de patru ori la dreptul său regal.
Reînhumat de trei ori
Carol al II-lea şi Elena Lupescu au rămas împreună până la sfârşitul vieţii. În 1940, după abdicare, cei doi au părăsit ţara într-un tren cu 12 vagoane, încărcate cu obiecte de valoare. După ce a locuit în mai multe ţări latino-americane, Carol s-a stabilit în Portugalia. În 1949 s-a căsătorit cu Elena Lupescu. În 1953, a murit dărâmat de cancer. Imensa lui avere a fost moştenită de soţia sa, care i-a supravieţuit aproape 25 de ani. Carol al II-lea a fost înmormântat în capela Regilor Portugaliei din Estoril. Rămăşiţele pământeşti îi sunt aduse în 2003 în capela de lângă biserica Curtea de Argeş. În 2019, sunt mutate în necropola regală, lângă mormântul Regelui Mihai şi al Reginei Ana.
Biografia unui aventurier

Victor Precup s-a născut în 1889, în Miercurea Sibiului. Din cauza vieţii sale aventuroase, a fost tot timpul în atenţia serviciilor secrete, care l-au bănuit de spionaj.
DEZERTAREA. În anul 1916, era ofiţer în armata austro-ungară, dar la scurt timp a trecut Carpaţii din Ardeal, la Iaşi, în Regatul României, alături de viitorul mitroplit Bălan, pentru a anunţa guvernul român, retras în Moldova, de acţiunile transilvănenilor în favoarea unirii. A fost integrat în armata română cu gradul de căpitan.
ZBORUL UNIRII. La 23 noiembrie 1918 a fost copilotul avionului care a decolat de pe un aerodrom din Bacău, ducând românilor adunaţi pe Câmpia Libertăţii de la Blaj mesajul moldovenilor de pe ambele maluri ale Prutului, referitor la Unire. L-a secondat pe locotenentul Vasile Niculescu. În 1919 a luat parte la campania militară a României contra trupelor lui Bela Kun, din Ungaria.
URMĂRIT DE SIGURANŢĂ. În 1922, ajuns maior, devine șef al Biroului 2 Informații al Comandamentului Militar al Basarabiei, de la Chișinău. Intră în atenția Siguranței Statului deoarece “s-a ocupat cu traficul de persoane refugiate din Rusia Sovietică și a lucrat cu rea credință în cercetări comuniste, punând în libertate comuniști periculoși…”. Comandamentul Corpului 3 Armată, clasează cazul în 1925.
PRO, APOI ANTI REGE. În 1928, având deja gradul de colonel, a ajuns la Paris şi a pătruns în anturajul lui Carol al II-lea, participând la complotul pentru revenirea pe tron. Este cel care-l întâmpină pe aerodromul din Cluj la întoarcerea în ţară, în 1930. În 1934 organizează complotul ofiţerilor transilvăneni.
CONVERTIT LA COMUNISM. Arestat în urma deconspirării complotului, execută o mare parte din pedeapsă la Doftana. Îl cunoaşte pe Gheorghe Gheorghiu-Dej şi aderă la Partidul Comunist. Intră din nou în atenţia Siguranţei şi apare în rapoarte ca om de legătură al ilegaliştilor.
COMERCIANT. Iese din închisoare ca urmare a graţierii, în 1940, după abdicarea lui Carol al II-lea. Înfiinţează firma „Portex”, care se ocupa cu comerţul de produse de marochinărie, articole textile şi chimicale.

REVENIT ÎN ARMATĂ. A colaborat cu Emil Bodnăraş, liderul comunist implicat în lovitura de stat din 23 august 1944. În aprilie 1945, Regele Mihai îi semnează decretul de înaintare la gradul de general locotenent, fiind reabilitat şi reintegrat în armată. În mai este numit şeful Propagandei în Armată, ocupându-se de epurările ofiţerilor din primii ani ai regimului comunist.
PRIMAR ÎN CLUJ-NAPOCA. Se implică activ în falsificarea alegerilor din 1946 în regiunea Cluj, unde activa în armată. Este pentru câteva luni primarul oraşului Cluj-Napoca. Trece în rezervă bucurându-se de toate onorurile gradului şi funcţiei. Moare în septembrie 1958.

la Doftana
Spion sovietic?
Într-o notă-raport a Siguranţei, referitoare la Precup se mai semnala faptul că “numitul a fost suspectat încă din 1921 când era maior, fiind bănuit de spionaj”.

În rapoartele sale, Zaharia Husărescu (foto), şeful Siguranţei Generale din Basarabia îl semnala pe Precup ca autor moral, iar în alte cazuri ca autor direct al unor asasinate şi jafuri comise la frontiera de pe Nistru. Într-o altă notă-raport întocmită în 1932 de către Serviciul Special de Informaţii al Armatei era semnalată prezenţa nejustificată a lui Precup la Budapesta în timpul revoluţiei comuniste conduse de Bela Kun (1919): “… până în prezent, nu s-a putut afla nimic de la el care să elucideze rostul prezenţei sale acolo”. Zaharia Husărescu, un cadru important al Siguranţei Statului, care se ocupase de urmărirea informativă a lui Precup în Basarabia, va fi arestat în 1955, la 79 de ani, şi condamnat pentru „crima de activitate intensă contra clasei muncitoare şi a mişcării muncitoreşti”.
I-au luat din urechi! Din ce este făcut „noul“ nas al Biancăi Drăgușanu
l „Am o față de rinocer“
Bianca Drăgușanu ne-a obișnuit, deja, cu excentricitățile. Ea este una dintre cele mai controversate, populare și urmărite „vedete” din showbizul românesc. Pe lângă viața amoroasă tumultoasă, care a ținut caldă, dintotdeauna, prima pagină a publicațiilor mondene, fosta asistentă TV a mărturisit dintotdeauna că este fana operațiilor estetice, având, de asemenea, foarte multe efectuate pe propria persoană.
În urmă cu o lună, Bianca le-a dezvăluit fanilor săi de pe Instagram că are de gând să își modifice nasul, fiind nemulțumită de forma sa. Zis și făcut, iar acum au trecut mai bine de două săptămâni de când fosta soție a lui Victor Slav a suferit o intervenție de rinoplastie. Surpriza fanilor a fost atunci când au aflat din ce material este reconstruită piramida nazală a blondinei. Se pare că „noul ”nas al Biancăi Drăgușanu este făcut din cartilajele de la urechi.
Ce probleme a avut Bianca după operația la nas
Fosta asistentă TV a avut câteva complicații în timpul operației. Conform medicului estetician care a efectuat operația, Drăgușanu a suferit o traumă la nivelul piramidei nazale. Blondina a înregistrat întâlnirea pe care a avut-o cu doctorița, care i-a explicat, exact, în ce a constat intervenția chirurgicală de la nivelul feței:
„În cazul tău operația a fost puțin mai dificilă și mai complexă deoarece a fost necesar să recoltăm o grefă de cartilaj de la ambele urechi, ai avut două traume la nivelul piramidei nazale deoarece a trebuit să o reconstruim”, i-a spus medicul, după operație.
La rândul ei, fosta asistentă TV le-a mărturisit prietenilor săi virtuali că nu a avut dureri insuportabile, ci probleme cu respirația, care i-au provocat anumite atacuri de panică post-operatorii.
„Nu am avut probleme cu durerea ci cu inflamția și cu respirația, lucrul care m-a panicat, am vorbit pe nas. Ei, să vezi și să nu crezi. Am vreo 12 zile de la operație. Da, mi-am făcut rinoplastie, pentru că așa am simțit nevoia, nu pentru că ar fi fost neapărat nevoie. Mai am un cheag de sânge aici, în ochi. Nu se vede încă rezultatul, pentru că sunt foarte inflamată și a trebuit să folosesc un filtru, pentru că am așa o față de rinocer, umflată. Mai am încă vânătăi, vorbesc pe nas, dar sunt bine și o să vă povestesc despre experiența probabil undeva săptămâna viitoare, când mă duc la consult”, a declarat Bianca Drăgușanu pe contul său de Instagram.
Primele 2 săptamâni au fost groaznice
Gina Pistol a cedat psihic în primele două săptămâni de când este mamă.
În urmă cu doar trei săptămâni, Gina Pistol și Smiley au devenit părinți pentru prima dată, când, pe 9 martie, au bifat în calendar nașterea micuței Josephine Ana, primul copil al cuplului. Deși a devenit părinte în urmă cu doar trei săptămâni, Gina Pistol s-a plâns deja de faptul că este foarte greu să fii proaspătă mămică. Iubita lui Smiley a mărturisit că trăiește cea mai intensă experiență a vieții sale, acest copil venind ca o minune după ce doctorii nu îi dădeau nicio șansă de a mai rămâne însărcinată. În același timp, proaspăta mămică Gina Pistol a mărturisit, pe Instagram, că primele două săptămâni au fost foarte grele pentru ea. Blondina a cedat și s-a descărcat în fața prietenilor săi virtuali:
„Spuneam săptămâna trecută că mă înclin în fața mamelor, pentru că e greu! Pentru mine primele două săptămâni au fost foarte grele. Nu vreau să par mama perfectă pe Instagram, nu am de gând să fac asta și nici nu o voi face niciodată. Pur și simplu vă spun care au fost trăirile mele. Pentru mine, primele două săptămâni au fost groaznice. Nu-mi dădeam seama ce se întâmplă…Tot ce citisem în cele nouă luni de sarcină, tot ce mi s-a spus la spital de către moașă, de către asistente.. Am pășit în casă și am uitat tot.. Pentru mine a fost greu.. Te uiți în oglindă și nu te regăsești deloc… Dureros când plânge și nu știi ce să faci ca să îi alini suferința și să nu mai plângă așa..Toate lucrurile astea m-au epuizat fizic și psihic”, a declarat iubita lui Smiley pe Instagram.
Reacția Adelei Popescu după mesajul Ginei Pistol
Auzind declarațiile Ginei Pistol, Adela Popescu a simțit nevoia să intervină și să-i transmită un mesaj iubitei lui Smiley. Soția lui Radu Vâlcan are suficientă experiență, deoarece are deja doi fii și este însărcinată cu al treilea copil.

Actrița i-a transmis un mesaj emoționant Ginei Pistol, în care i-a spus că o susține și o felicită pentru curajul de a spune adevărul despre sentimentele pe care le încearcă orice mamă la început de drum:
„Am fost absolut cucerită de ce a postat tocmai acum Gina Pistol. Mi-a plăcut foarte mult sinceritatea ei, felul în care vorbește despre prima perioadă cu bebelușul acasă, care este, fără doar și poate, extrem de provocatoare. Toate mamele trec prin asta, are dreptate. Puține aleg să spună verde în față. Ce nu înțeleg ele este că a spune că e greu nu este o dovadă de slăbiciune, este o dovadă de putere. Este o putere pe care, cele care te ascultă și trec prin experiența ta, sau prin ceva similar, o capătă când văd că nu sunt singure. Dorința de solidaritate și de a fi mai multe într-o anumită situație ne dă putere. Dacă spui că e greu nu înseamnă că nu ești demn, sau nu ești bun pentru lucrul respectiv. Ai curajul să spui că e greu. De unde nebunia asta că lucrurile perfecte? A te plânge e una, a spune că e greu e alta”, a declarat Adela Popescu pe Instagram.














