Marți în jurul orei 11.10, polițiștii brașoveni au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 28 ani, care conducea un autovehicul pe strada Zaharia Stancu din municipiul Brașov. După verificarea actelor, agenții au trecut la testarea șoferului cu aparatul DrugTest iar rezultatul a fost pozitiv. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a substanței psihoactive în organism. Șoferul are acum dosar penal pentru conducerea unui autoturism sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Amânare pe motiv de Covid: Consiliul Judeţean Braşov sare la gâtul SC Construcţii SA Sibiu
Autor: Mihaela Parghel
l Lucrări de calitate proastă
Consiliul Județean Brașov susține că declarațiile directorului SC Constructii SA Sibiu, conform cărora nu și-a putut respecta termenele contractuale pentru realizarea celor nouă obiective de la Aeroport din cauza proiectului defectuos, sunt „acuzatoare, răuvoitoare și pline de inexactități la adresa Consiliului Județean Brașov și a celorlalte entități implicate în finalizarea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav”. De asemenea, administraţia judeţeană atrage atenţia că această întârziere în realizarea celor nouă obiecte de pe platforma aeroportului poate afecta alte două lucrări aflate aproape de recepţie. Consiliul Judeţean Braşov a reziliat contractul cu SC Construcţii SA Sibiu, pentru cele nouă obiective de la aeroportul Ghimbav în data de 23 octombrie 2020 după mai multe notificări privind încălcarea prevederilor contractuale. Ulterior, CJ a contractat experţi pentru realizarea unei expertize tehnice pe lucrările efectuate. „Consiliul Judeţean Braşov a contractat experți pentru realizarea unei expertize tehnice extrajudiciare de constatare, iar raportul prezentat de către experți constată că antreprenorul SC Construcții SA a încălcat prevederile contractului și a întârziat în mod nejustificat execuția lucrărilor, beneficiarul fiind îndreptățit la rezilierea contractului.
La data preconizată de terminare a lucrărilor conform contractului, antreprenorul a executat doar 11,39% din contract. Județul Brașov a făcut demersurile de preluare a amplasamentului, dar, în urma repetatelor tergiversări cauzate de antreprenor, a preluat amplasamentul doar în luna ianuarie 2021”, precizează Consiliul Judeţean Braşov.
Întârzierea în acest contract afectează alte două investiţii la aeroport
Întârzierile în contractul cu SC Construcţii SA Sibiu afectează alte două contracte de pe platforma aeroportului, a căror finalizare este condiţionată de realizarea celor 9 obiective de investiţii. Este vorba despre construcția terminalului de pasageri și de lucrările de balizaj aferente suprafețelor de mișcare aeroportuare, care nu pot fi recepționate fără asigurarea energiei electrice. Or, atât rețeaua de electricitate, cât și uzina electrică ar fi trebuit finalizate până în data de 23 octombrie 2020, de către SC Construcții SA. De asemenea, pentru recepția la finalizarea lucrărilor la terminalul de pasageri, ISU Brașov a condiționat semnarea de asigurarea utilităților (apă-canal) și de realizarea căilor de acces rutier care să poată fi folosite de autuspecialele ISU. Toate aceste lucrări de asigurare a utilităților, precum și realizarea căilor de acces făceau parte din obligațiile contractuale pe care SC Construcții SA nu le-a îndeplinit.
Imposibilitatea recepționării celor două lucrări – terminalul de pasageri și balizajul, aflate în progres de 91,44%, respectiv 90% – va atrage după sine, cel mai probabil, penalități cerute de cei doi antreprenori și, totodată, un risc major de degradare a echipamentelor din terminal, din cauză că nu nu se poate asigura microclimatul în care acesteaa sunt proiectate să funcționeze.
CJ acuză şi calitatea lucrărilor
Consiliul Judeţean Braşov acuză şi calitatea lucrărilor efectuate până acum de Construcţii SA Sibiu. „Procesul de degradare a structurilor începute în contractul cu SC Construcții SA este semnificativ, din cauză că acestea nu au fost protejate sub nicio formă în iarna care a trecut, deși, prin adresa nr. 17570/29.10.2020, beneficiarul a somat antreprenorul să ia toate măsurile necesare și rezonabile pentru a proteja lucrările executate. Antreprenorul nu a dat curs niciodată acestei somații”, arată CJ Braşov, într-un comunicat de presă.
Construcţii SA a cerut amânări pe motiv de SARS-COV-2
Unele probleme au apărut şi la precesele verbale de predare-primire a documentelor aferente situaţiilor de lucrări. „În conformitate cu art. 64.8 din contract, supervizorul avea la dispoziție un termen de maximum 90 de zile (începând cu data de 23.10.2020) pentru a certifica valoarea lucrărilor executate de antreprenor. Primele trei situații de lucrări au fost certificate de supervizor și plătite de beneficiar în termenul contractual, dar cea de-a patra situație de lucrări nu a fost predată de antreprenor pentru a se putea certifica. Prin adresa nr. 17359/09.11.2020 și ținând cont de corespondența prealabilă cu antreprenorul, Consiliul Judeţean Braşov a convocat reprezentanții antreprenorului la data de 11.11.2020 pe amplasament, pentru predarea bunurilor, documentelor și amplasamentului, inclusiv a ultimei situații de lucrări, în vederea certificării acesteia. Antreprenorul a cerut o amânare până în data de 20.11.2020, invocând pandemia SARS-CoV-2. Beneficiarul a acceptat, sub condiția efectuării probelor tehnologice aferente ultimei situații de lucrări”, spun reprezentanţii CJ Braşov. Doar că la 19 noiembrie, constructorul a solicitat încă o amânare, de o lună, şi apoi, o alta, invocând acelaşi motiv. Ultima situaţie de lucrări a ajuns la CJ abia la 25 ianuarie.
Linie metropolitană Braşov – Budila
Autor: M.P.
De astăzi devine oprațională linia 620 de transport metropolitan, care va face legătura între Brașov și Budila. RATBV a anunțat că a obținut de la Asociaţia Metropolitană pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Braşov licenţa de traseu pentru linia 620, care va avea o lungime totală de aproape 38 de kilometri. Traseul va fi parcurs dus-întors în 85 de minute. În zilele lucrătoare, RATBV va efectua opt curse dus-întors pe linia 620, cu primele plecări la orele 4.50 din Braşov şi 5.30 din Budila, iar în zilele de sâmbătă, duminică şi în sărbători legale va realiza cinci curse dus-întors, cu primele plecări la orele 7.25 din Braşov şi 8.05 din Budila. Operatorul de transport public va afişa în toate staţiile de pe traseu, precum şi pe site-ul www.ratbv.ro graficele de circulaţie ale noii linii, iar afişele vor purta menţiunea „Valabil din data de 15 aprilie 2021”. În ceea ce priveşte tariful de călătorie pentru acest nou traseu, va fi valabil cel stabilit pentru localităţile din zona 4, respectiv 6 lei călătoria şi 204 lei abonamentul lunar nominal. Întregul Plan tarifar poate fi consultat pe site-ul www.ratbv.ro, în secţiunea „Tarife/Tarife trasee metropolitane”. Aceasta este cea de-a 14-a operată de RATBV în afara municipiului Braşov, asigurând legătura reşedinţei de judeţ cu 11 localităţi învecinate.
Modificări în Programul de bugetare participativă
Autor: M.P.
Primăria Brașov va pune și în acest an, în buget, bani pentru proiectele participative. Pentru 2021 vor exista însă unele modificări de regulament, anunță primarul Allen Coliban. Primarul Brașovului a anunțat că vrea să evite ca acest program să devină o „licitație de idei” și a spus și cum s-ar putea face acest lucru: „Ar putea fi un pas intermediar, în care oamenii să aibă discuții cu aparatul administrativ al Primăriei despre proiectele pe care vor să le propună”, a declarat Coliban. În plus, acesta a anunțat și faptul că începând de anul acesta, bugetarea participativă va fi gestionată de Biroul de Relații și Inovare Comunitară, înființat de curând la Primăria Brașov. În bugetul local al municipiului Brașov pe anul 2021, în Fondul de rezervă, au fost prevăzuți bani și pentru programul de bugetare participativă, respectiv suma totală de 2.000.000 de lei.
Zăpadă multă, se schiază până de Paște în Poiana Brașov
Municipalitatea ia în calcul să prelungească sezonul de schi până la sfârșitul acestei luni.
,,Legat de domeniul schiabil, am avut discuții cu cei care se ocupă de întreținerea pârtiilor, cu cei care se ocupă de transportul pe cablu, și cu cei din Poiană, astfel încât, cu siguranță, ne dorim să prelungim perioada în care vom putea schia. Luăm în calcul prelungirea sezonului de schi până la sfârșitul lunii, dar vom veni cu evaluări săptămânale, să constatăm care este starea pârtiilor. Cu siguranță săptămâna viitoare vom putea schia fără probleme în Poiana Brașov”, a declarat viceprimarul Sebastian Rusu.
Conform viceprimarului, săptămânal, factorii implicați vor face o analiză a stării tehnice a pârtiilor și a modului în care turiștii și agenții economici respectă măsurile prevăzute în hotărârea nr. 1/2021 a Comitetului Local pentru Situații de Urgență, după care vor lua decizia prelungirii. În acest moment, decizia Municipalității este de a prelungi sezonul de schi până în data de 25 aprilie. Săptămâna viitoare se va face o nouă analiză și dacă cele două criterii – referitoare la măsurile anti-covid și la starea tehnică a pârtiilor – sunt îndeplinite, și va mai exista și cerere, atunci sezonul va putea fi prelungit până la sfârșitul lunii. Autoritățile iau în calcul, inclusiv să închidă doar anumite pârtii, acolo unde stratul de zăpadă nu va mai permite schiatul.
În Poiana Brașov, administratorul sistemului de transport pe cablu a creat culoare foarte lungi pentru schiori, în zona de așteptare. În același timp, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică unitățile de alimentație publică aflate la o distanță mai mică de 100 m de marginea pârtiei vând doar produse alimentare ambalate și băuturi non-alcoolice îmbuteliate, în regim take-away. Doar turiștii care sunt cazați în cabanele/hotelurile în care funcționează acele unități de alimentație publică pot fi serviți în regim normal.
În acest moment se schiază pe toate pârtiile din Poiana Brașov: Kanzel, Lupului, Doamnei, Ruia, Drumul Roșu, Sulinar, Subteleferic, Bradul și Stadion. Până la începutul acestei săptămâni s-au înregistrat aproape 2 milioane de treceri prin turnichete (1.955.483 de treceri), chiar dacă restricțiile legate de pandemie au presupus reducerea la jumătate a numărului de persoane transportate de instalațiile de transport pe cablu – în fiecare telegondolă este permis accesul a maxim 4 persoane în loc de 8, în telecabina Kanzel, maxim 20 din 45, cât este capacitatea în condiții normale, iar în telecabina Capra Neagră, maxim 30 de persoane, capacitatea normală fiind de 60 de persoane.
”Nu putem să fim identificați cu clienții noștri”: Protest al avocaților din Baroul Brașov
l De ce a fost condamnat un avocat?
Peste 30 de zeci de avocați din Baroul Braşov au protestat ieri, în ploaie, pentru „respectarea standardelor recunoscute naţional şi internațional privind libertatea de exercitare a profesiei de avocat”. Conform participanților, „poziția noastră este determinată de unele teze desprinse din considerentele deciziei în dosarul „Ferma Băneasa” și care, dacă ar fi generalizate ca precedent judiciar, ar putea deveni sistemice, cu efecte grave asupra profesiei de avocat, asupra justiţiei şi a statului de drept”. Reamintim că avocatul Robert Roşu, cel care l-a reprezentat pe prinţul Paul al României în dosarul retrocedării ilegale a Fermei Regale de la Băneasa a fost condamnat definitiv, în decembrie 2020, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la cinci ani de închisoare cu executare.
Acuzaţiile din dosar vizează infracţiuni comise în perioada 2006-2013 în diferite forme de participare, în interesul obţinerii unor bunuri de o valoare deosebită, printre care Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa, revendicate fără drept de prinţul Paul. Prejudiciul în acest dosar se ridică la 145 milioane de euro.
„Nu putem fi identificați cu clienții noștri“
Avocații brașoveni susțin că: „Principalele aspecte care au dus la o justificată nemulțumire și au indus temeri grave în rândurile avocaţilor, constau în: identificarea acestora cu clienții lor; atragerea răspunderii penale pentru susţinerea de către avocat a unor teze juridice apreciate de acuzare ca fiind incorecte; audierea avocaților în dosarele clienţilor şi folosirea acestor declarații de martor ca probe în dosar; audierea judecătorilor în calitate de martori în legătură cu propriile hotărâri, ignorarea autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești, cu consecinţa creării unei stări de insecuritate gravă în cu privire la utilizarea în raporturile juridice a respectivelor hotărâri.[…] Din păcate, din motivarea deciziei instanței în dosarul „Ferma Băneasa”, dincolo de aspectele factuale particulare speței, răzbat idei care tind să relativizeze și să repună în discuție aspecte pe care le-am considerat dintotdeauna ca fiind acceptate în legătură cu rolul avocatului. Un dosar are şanse de câştig sau pierdere şi orice om are dreptul la apărare, fie el şi infractor. Un avocat poate susţine opinii controversate sau chiar greşite din punct de vedere juridic, fără teamă că ar putea fi urmărit penal, cu atât mai mult atunci când acestea se întemeiază pe hotărâri judecătoreşti irevocabile. Un avocat nu poate fi sancţionat că nu a depus la dosar acte potrivnice interesului juridic al clientului. Onorariul de succes al avocatului este practicat de când lumea, fără a fi considerat beneficiu ilegal sau că interesul avocatului în recuperarea acestuia ar putea avea conotaţiile unei activități nelegitime.[…] Nu în ultimul rând, garantarea siguranței avocaților, împreună cu ceilalți participanți la procedurile judiciare (inclusiv judecători, anchetatori și procurori), în exercitarea activităţilor lor profesionale sunt chestiuni clasice, recunoscute dintotdeauna în cadrul sistemului judiciar, de către toţi participanții. Prin urmare, o serie de aspecte obişnuite ale muncii avocatului au fost considerate infracţiuni. De asemenea, aspecte de deontologie profesională au fost transferate în spaţiul răspunderii penale. Acestea reclamă urgența clarificării unor probleme din justiție în care principalul perdant este cetățeanul și dreptul său la apărare. Demersul nostru instituțional nu se îndreaptă împotriva justiției, a instituţiilor autorităţii judecătoreşti în plan local sau national, ci are ca scop atenţionarea asupra faptului că generalizarea unor viziuni care tind să destabilizeze constantele rolului actorilor în actul de justiție tind să pună în pericol nu numai profesia de avocat, dar şi alte profesii juridice iar în cele din urmă chiar sistemul judiciar.[…] Consecinţele se răsfrâng nu numai asupra profesiei de avocat, ci asupra sistemului de justiție și mai ales asupra cetățeanului, care este privat de dreptul la apărare şi de dreptul la un proces echitabil“.
De ce a fost condamnat avocatul Mihăiță Roșu
Prezentăm mai jos fragmente din motivarea Înaltei Curți, care explică de ce avocatul Mihăiță Roșu a fost condamnat:
„Pe baza probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că, prin acţiunile sale, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a depăşit limitele cadrului legal în care trebuie exercitată profesia de avocat, implicându-se cu bună ştiinţă în constituirea, la 1.11.2006, a unui grup infracţional ce a avut ca scop dobândirea, prin săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate acestora, a unor bunuri revendicate de inculpatul Al României Paul, urmată de desfăşurarea activităţilor menţionate anterior în interesul acestei asocieri până în anul 2013, fapte care se circumscriu infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art.367 alin. 1 și 2 C.pen., ce reprezintă legea penală mai favorabilă şi pentru care urmează a fi condamnat” […] ”Inculpatul Roşu a ştiut că restituirea respectivului teren de către Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor nu se poate face decât prin încălcarea legii de către reprezentanţii săi, cu consecinţa producerii unui prejudiciu domeniului public al statului, ceea ce din perspectiva legii penale constituie infracţiunea de abuz în serviciu. În acest context, Înalta Curte reţine că, în calitatea sa de avocat, inculpatul Roşu era obligat să respecte în primul rând dispoziţiile legale.[…] Rezultă aşadar că obligaţia avocatului de a apăra interesele clientului său nu este una absolută, ci aceasta subzistă numai până la punctul în care aceste interese intră în coliziune cu dispoziţiile legale. Altfel spus,mai presus de interesele clientului este legea, astfel încât avocatul nu are o fidelitate oarbă faţă de clientul său, fiind obligat să se abţină de la asistarea/reprezentarea acestuia, atunci când clientul este angrenat în activităţi ilicite şi, mai grav, infracţionale.Într-o asemenea ipoteză, avocaţii nu beneficiază de imunitate în faţa legii penale, ci răspund pentru faptele penale săvârşite în exercitarea profesiei sau în legătură cu aceasta.”
USR PLUS vrea să demită prin referendum primarul din Dumbrăviţa
Autor: M.P.
USR PLUS vrea să demită primarul din Dumbrăviţa, prin referendum. În acest sens, grupul consilierilor locali USR-PLUS din Consiliul Local a iniţiat deja o procedură de strângere de semnături din partea cetăţenilor, pentru susţinerea demersului. Pentru a avansa cu această iniţiativă, consilierii USR PLUS de la Dumbrăviţa au nevoie de semnăturile a cel puţin 25% din cetăţenii cu drept de vot înscrişi pe listele electorale din comună, adică 1.025 de semnături.
„Prin acţiunile sale, primarul în funcție, aflat la al cincilea mandat, dovedeşte o lipsă totală de interes faţă de principii de bază pe care un primar ales ar trebui să le urmeze în exercitarea funcţiei, precum cunoaşterea şi respectarea legilor, preocuparea pentru interesele, nevoile și drepturile cetățenilor, pentru dezvoltarea și modernizarea comunei, urmărirea binelui comun prin creşterea nivelului de trai și a calităţii vieții cetățenilor”, susţin consilierii locali au USR PLUS Dumbrăviţa. „Oamenii s-au săturat și ne-au cerut ajutorul. După ce am fost în audiență la diverse instituții, am ajuns la concluzia că singura șansă a comunității este aceea de a ne organiza pentru un referendum local”, a declarat Viorel Strîmtu, consilier local la USR PLUS la Dumbrăviţa.
Unul dintre motive: refuzul de a aplica Legea Fondului Funciar
Unul dintre motivele pentru care USR PLUS cere demiterea prin referendum a primarului ţine de faptul că la Dumbrăviţa de 17 ani nu s-au mai emis niciun titlu de proprietate. „Primarul în funcție refuză punerea în aplicare a legii Fondului Funciar. De 17 ani, procentul celor ce şi-au primit titlurile de proprietate și au fost puși în posesie este sub 20%. Propunerea de buget din 2021 vine, din nou, fără alocarea fondurilor necesare cadastrării, ceea ce arată că, nici în acest mandat, eliberarea titlurilor de proprietate nu se află pe agenda administraţiei locale. În lipsa punerii în posesie, oamenii nu pot realiza tranzacții cu terenurile lor şi nu pot face investiții pentru a valorifica aceste terenuri. Mai mult, împotriva Primăriei există nenumărate acţiuni în instanţă pentru punerea în posesie, care generează cheltuieli de judecată suportate din bugetul local, adică din banii cetăţenilor”, spun consilierii USR PLUS.
Lucrări de slabă calitate, neimputate „firmelor de casă”?
„Diferite lucrări de investiții au fost atribuite direct firmelor de casă, care au intrat, una după alta, în faliment, lăsând nefinalizată construcția vestiarelor şi bazinului de apă de la Vlădeni, lucrarea de cadastrare și altele, aducând astfel bugetului local prejudicii de sute de mii de euro.”, mai spus consilierii din grupul USR PLUS. Ei mai arată şi faptul că lucrările la rețeaua de canalizare și apă, precum și la stația de epurare, sunt întârziate luni de zile din cauză că Primăria nu a înaintat, de mai bine de un an, documentaţia necesară eliberării avizelor pentru continuarea lucrărilor. „Mai mult decât atât, în urma lucrărilor efectuate la reţeaua de apă şi canalizare, firma contractată de Primărie nu a făcut reparaţiile necesare, conform contractului, străzile au rămas pline de gropi, iar cetăţenii au suportat, din nou, consecinţele: pe de-o parte, au plătit din buzunarul lor reparaţiile pentru autoturismele avariate, iar pe de altă parte, lucrările au fost efectuate, în final, din bugetul local”, mai spus ei.
Consilierii USR PLUS mai susţin şi faptul că Primăria nu aplică legislaţia privind gestionarea deşeurilor, că siguranţa cetăţenilor, ameninţată de ani buni de către un grup local de bătăuşi, nu este garantată, iar administraţia locală nu face nimic în acest sens, dar şi că „primarul continuă să propună Consiliului Local proiecte de hotărâre care nu respectă cadrul legal”. Unul dintre exemplele prezentate de consilieri este cel al proiectului de actualizare a PUG-ului localităţii, pentru extinderea intravilanului: „Propunerea încalcă prevederile legale, fapt confirmat și de către direcția Arhitect Șef din cadrul Consiliului Judeţean Braşov, prin răspunsul formulat la sesizarea transmisă de către grupul consilierilor locali USR PLUS”.
Condiții, valori, cheltuieli: Cum vor fi alocate ajutoarele pentru HoReCa
l Banii – până în iunie 2022
Ministerul Economiei a publicat miercuri procedura de acordare a ajutoarelor pentru afacerile din sectorul HoReCa afectate de pandemie. Bugetul total se ridică la 500 de milioane de euro, urmând să beneficieze circa 73.200 de firme. Schema va fi derulată până la 31 decembrie 2021, iar banii vor intra în conturile firmelor până la 30 iunie 2022.
Beneficiari de ajutor de stat sunt:
– structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare clasificate
– structuri de alimentaţie, înregistrate în scopuri fiscale pe teritoriul României
– agenţii de turism licenţiate
ghizii de turism atestaţi, care îşi – desfăşoară activitatea pe teritoriul României
Condiții
Beneficiarii eligibili trebuie să îndeplinească și următoarele condiții cumulative:
– nu sunt întreprinderi în dificultate şi/sau nu erau în dificultate la 31 decembrie 2019, dar care s-au confruntat cu dificultăţi sau au intrat în dificultate ulterior, din cauza epidemiei de COVID-19
– nu depăşesc plafonul de 1.800.000 euro
– nu fac obiectul unei decizii emise de către Comisia Europeană/alt furnizor de ajutor de stat/Consiliul Concurenţei de recuperare a unui ajutor de stat/de minimis
– nu se află în insolvenţă la momentul înscrierii în cadrul schemei de ajutor de stat
– își mențin activitatea pentru care au obţinut finanţare pentru cel puţin 12 luni de la data plăţii sumelor sau 24 de luni de la data plăţii sumelor, în cazul în care valoarea grantului este mai mare de echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro
– au depus situaţiile financiare anuale aferente ultimelor două exerciţii financiare încheiate.
Valoarea grantului
Granturile acordate vor fi în cuantum de 20% din baza de calcul, rezultată din desfăşurarea activităţilor aferente codurilor CAEN specificate în anul 2020 comparativ cu anul 2019. Cifrele utilizate trebuie să fie brute, înainte de deducerea impozitelor sau altor taxe.
Ce cheltuieli pot fi finanțate
Obiectul finanţării trebuie să se încadreze în una sau mai multe din următoarele categorii eligibile:
a) cheltuieli privind stocurile de materii prime, materiale, mărfuri, necesare activității curente/operaționale desfășurate de beneficiari;
b) datorii curente și restante față de furnizorii curenți, inclusiv față de furnizorii de utilități, potrivit contractelor încheiate;
c) cheltuieli privind chiria pe bază de contract încheiat (chiria în avans nu este eligibilă);
d) cheltuieli privind achiziția de servicii necesare activității curente, cu excepția serviciilor de consultanță, studiilor și altor categorii de servicii indirecte;
e) cheltuieli privind echipamentele de protecție medicală, inclusiv materiale de dezinfecție pentru protecția împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2;
f) cheltuieli privind achiziția de obiecte de inventar (durata de utilizare este mai mica de 1 an), inclusiv obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe necesare reluării activității curente (au valoarea sub 2500 lei dar durata de utilizare este mai mare de 1 an);
g) cheltuieli privind achiziția de echipamente, utilaje, instalații, tehnologii, necesare reluării activității;
h) cheltuieli privind plata datoriilor către bugetul statului, cu excepția TVA deductibil si bugetele locale
i) cheltuieli salariale, atât cheltuielile cu salariile nete, cât și cele aferente taxelor și impozitelor salariale.
Procedura de înscriere
Înscrierea în cadrul Schemei, creare profil, user, parolă şi completarea formularului de înscriere în vederea obţinerii finanţării se fac on-line, folosind link-ul http://www.imm.gov.ro.
Plata granturilor
După semnarea și reîncărcarea în aplicație a contractului semnat de ambele părți, banca parteneră selectată de către aplicant la înscriere va fi înștiințată electronic că poate face plata ajutorului financiar nerambursabil.
Schema se derulează până la 31 decembrie 2021, plata sumelor corespunzătoare urmând a fi realizată până cel târziu la data de 30 iunie 2022, în limita creditului bugetar.
Mai tânără cu 44 de ani: Cum arată soția lui Gheorghe Zamfir?
l „Nu ajungeam la 80 de ani fără ea“
Gheorghe Zamfir are o parteneră de viață cu 44 de ani mai tânără decât el. Deși mulți n-ar fi crezut că relația lor va merge, se pare că povestea lor de dragoste continuă indiferent de gurile rele. Gheorghe Zamfir a ajuns la frumoasa vârstă de 80 de ani, moment în care culege toate lucrurile bune de la viață. Acesta poate să se mândrească cu o carieră impresionantă, o familie de milioane, dar mai ales cu o parteneră alături care îl iubește din toată inima.
Marele naist are o viață normală, iar după aproape 13 ani de iubire alături de Nicoleta Beca este mai fericit decât a fost vreodată. Artistul susține că soția sa este un înger trimis de Dumnezeu.
Nu ajungeam la 80 de ani fără ea
În anul 2015 cei doi au devenit în mod oficial o familie și învățau să se bucure unul de prezența celuilalt, deși gurile rele spuneau încă de pe atunci că relația nu va dura din cauza diferenței mari de vârstă. Naistul a mărturisit că Nicoleta i-a fost destinată și că a fost trimisă de Dumnezeu pentru a-l avea în pază. Zamfir a cunoscut-o pe cea care urma să-i fie soție în anul 2008, dar atunci era căsătorit cu Marie Noelle, de care a divorțat în 2015. „Dacă nu ar fi fost ea, eu nu ajungeam azi la 80 de ani. Ea este o misionară alături de Gheorghe Zamfir. Ea a fost trimisă de Dumnezeu pentru mine. Să mă oblojească, să aibă grijă de mine. E un înger“, a declarat artistul într-un interviu.
„Căsătoria a fost celebrată cu discreţie, ceea ce este rar, căci ceremoniile de mariaj ale starurilor sunt aproape mereu sinonime cu recepţii grandioase, cu invitaţi prestigioşi şi rochii somptuoase. Domnul Zamfir şi dna Nicoleta Zamfir au oficializat relaţia printr-o ceremonie simplă în România, într-o totală discreţie”, a declarat avocata maestrului la vremea aceea.
A trecut pe numele soției o parte din avere
„Este vorba despre apartamentul cu patru camere din zona Gării de Nord din Bucureşti, pe care l-a primit de la Viorel Lis când acesta era primar general al Capitalei. În ceea ce priveşte vila din Cobia-Găieşti, unde locuieşte de ani buni, alături de Nicoleta, Zamfir şi-a exprimat dorinţa ca după moartea sa să fie transformată în casă memorială” a spus Gheorhghe Zamfir.
Prima reacţie a Alexandrei Dinu după despărţirea de iubit
Cu toate că păreau îndrăgostiți lulea unul de altul, de câteva zile în spațiul public se speculează că Alexandra Dinu și iubitul ei, producătorul american Jeffrey Greenstein, s-ar fi despărțit. Totul a început cu o fotografie postată de Greenstein pe o rețea de social media, în care apare alături de o altă femeie, despre care se spune că ar fi noua sa parteneră. Este vorba despre o actriță, antrenoare personală și creatoare de conținut din New York.
„Cea mai fericită aniversare, celei mai dulci și dragi fete din lume!! Fie ca viața să continue să te binecuvânteze cu iubire, râsete, sănătate și prosperitate. Le meriți!!! Nu aș putea fi mai recunoscător decât sunt deja să te am în viața mea”, a scris bărbatul în dreptul fotografiei.
Schimbul de mesaje între cei doi a continuat, tânăra lăsând un comentariu la una dintre imaginile publicate de fostul iubit al Alexandrei Dinu: „Jură-mi că ne vom trăi în continuare povestea a naibii de frumoasă! Mulțumesc, dragostea mea, pentru cel mai frumos cadou pe care mi l-ai putea oferi vreodată! Că-mi ești aproape în fiecare dimineață și în fiecare seară!”.
Doar câteva zile mai târziu, a apărut și prima reacție a Alexandrei Dinu după despărțirea de iubitul ei. Fosta soție a lui Adrian Mutu a postat o fotografie făcută în Italia, în timpul unei ședințe foto. Blonda radiază, este cu zâmbetul pe buze, relaxată, dând de înțeles că nu suferă prea tare după presupusa separare.
„Ne maturizăm în cunoaștere și înțelepciune, dar niciodată n-ar trebui să renunțăm la latura jucăușă a inimilor noastre”, a scris Alexandra Dinu, în descrierea imaginii.
Relația celor doi a început în anul 2014. În tot acest timp, Alexandra a ales să fie discretă în ceea ce privește viața ei personală, spunând că nu vrea să o transforme într-un „spectacol public”.
„Cred că fiecare om şi fiecare cuplu are dreptul de a alege cum preferă să-şi trăiască viaţa şi cât de mult vrea să arate din ceea ce face. Avem exemple din ambele situaţii: oameni pentru care expunerea nu a funcţionat bine, dar şi cupluri care sunt fericite şi îi ţin foarte aproape pe cei care îi urmăresc în mediul online. Deci nu există o reţetă perfectă, ci depinde de cum simţi şi ce consideri că se potriveşte pentru tine. Eu, personal, sunt mai rezervată şi consider că nu trebuie să fac din viaţa mea un spectacol public”, a spus Alexandra Dinu.
Într-un interviu, Alexandra Dinu a vorbit și despre echilibrul necesar în orice relație:
„Cred în echilibru! Când iubim, trebuie să avem înţelegere pentru cel de lângă noi, să îi înţelegem şi defectele şi să le acceptăm. De-a lungul experienţelor prin care am trecut, am înţeles că iubirea nu este posesie, iubirea înseamnă respect reciproc şi admiraţie. Cât despre gelozie… to be continued (râde)… Glumesc, evident”, a mai spus Alexandra Dinu.














