6.5 C
Braşov
AcasăStiri BrasovZăpadă multă, se schiază până de Paște în Poiana Brașov

Zăpadă multă, se schiază până de Paște în Poiana Brașov

Municipalitatea ia în calcul să prelungească sezonul de schi până la sfârșitul acestei luni.
,,Legat de domeniul schiabil, am avut discuții cu cei care se ocupă de întreținerea pârtiilor, cu cei care se ocupă de transportul pe cablu, și cu cei din Poiană, astfel încât, cu siguranță, ne dorim să prelungim perioada în care vom putea schia. Luăm în calcul prelungirea sezonului de schi până la sfârșitul lunii, dar vom veni cu evaluări săptămânale, să constatăm care este starea pârtiilor. Cu siguranță săptămâna viitoare vom putea schia fără probleme în Poiana Brașov”, a declarat viceprimarul Sebastian Rusu.
Conform viceprimarului, săptămânal, factorii implicați vor face o analiză a stării tehnice a pârtiilor și a modului în care turiștii și agenții economici respectă măsurile prevăzute în hotărârea nr. 1/2021 a Comitetului Local pentru Situații de Urgență, după care vor lua decizia prelungirii. În acest moment, decizia Municipalității este de a prelungi sezonul de schi până în data de 25 aprilie. Săptămâna viitoare se va face o nouă analiză și dacă cele două criterii – referitoare la măsurile anti-covid și la starea tehnică a pârtiilor – sunt îndeplinite, și va mai exista și cerere, atunci sezonul va putea fi prelungit până la sfârșitul lunii. Autoritățile iau în calcul, inclusiv să închidă doar anumite pârtii, acolo unde stratul de zăpadă nu va mai permite schiatul.
În Poiana Brașov, administratorul sistemului de transport pe cablu a creat culoare foarte lungi pentru schiori, în zona de așteptare. În același timp, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică unitățile de alimentație publică aflate la o distanță mai mică de 100 m de marginea pârtiei vând doar produse alimentare ambalate și băuturi non-alcoolice îmbuteliate, în regim take-away. Doar turiștii care sunt cazați în cabanele/hotelurile în care funcționează acele unități de alimentație publică pot fi serviți în regim normal.
În acest moment se schiază pe toate pârtiile din Poiana Brașov: Kanzel, Lupului, Doamnei, Ruia, Drumul Roșu, Sulinar, Subteleferic, Bradul și Stadion. Până la începutul acestei săptămâni s-au înregistrat aproape 2 milioane de treceri prin turnichete (1.955.483 de treceri), chiar dacă restricțiile legate de pandemie au presupus reducerea la jumătate a numărului de persoane transportate de instalațiile de transport pe cablu – în fiecare telegondolă este permis accesul a maxim 4 persoane în loc de 8, în telecabina Kanzel, maxim 20 din 45, cât este capacitatea în condiții normale, iar în telecabina Capra Neagră, maxim 30 de persoane, capacitatea normală fiind de 60 de persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE

Blogar solidar cu boschetarul roman de pretutindeni on Primarul din Făgăraș a ”boicotat” începutul anului școlar
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
blogger most sustainable most ecologic on Ziua Limbii Române