Cristina Laslo, fosta jucătoarea a Coronei Brașov, a semnat ieri, un contract pe doi ani cu Minaur Baia Mare. Laszlo a stat 9 luni pe tușă în urma scandalului de dopaj de la Corona Brașov. „Am ales Minaur pentru obiectivele pe care le are în acest sezon și în sezonul viitor, pentru transferurile făcute de club. Mă interesează performanța, care mereu a existat la acest club. Minaur se bate mereu pentru rezultate. În al doilea rând, conducătorii acestui club m-au dorit încă de când eram la Cluj. În acest an au insistat cel mai mult și am simțit că mă doresc să fiu aproape de ei, să fiu la această echipă”, a declarat Cristina pentru siteul clubului băimărean. La 24 de ani, Cristina a mai jucat în carieră pentru U Cluj Napoca, Buducnost Podgorica și Corona Brașov. Acum doi ani a debutat la echipa națională de senioare la Euro 2018. Este campioană mondială de junioare și medaliată cu bronz la Mondialele de tineret.
Andrei Vasile revine la Brașov
Tânărul hocheist, Andrei Vasile, produs al hocheiului de la Corona Braşov, va juca, din nou, în culorile „galben albastru”, sub comanda antrenorului canadian Dave MacQueen. Jucătorul a făcut parte din lotul echipei naţionale de seniori a României care anul trecut a promovat în Divizia I grupa A, a Campionatului Mondial. În vârstă de 21 de ani, Andrei a evoluat un sezon în America, la Oklahoma City Jr. Blazers în liga WSHL (Western States Hockey League), unde a avut evoluţii bune, reuşind să marcheze 25 de goluri.
Momentul retragerii: Final de drum pentru „bătrânii“ Coronei, Buga, Constantinescu și Forika
• Cei trei jucători cu sute de meciuri în Liga I vor agăța ghetele în cui
Se schimbă liniile la Corona. Promovarea echipei în Liga a 3-a a adus la o remaniere masivă a lotului condus de Călin Moldovan. Astfel, trei dintre jucătorii importanţi din fotbalul braşovean, şi anume vetereanii Mugurel Buga (42 de ani), Marian Constantinescu (39 de ani) şi Rareş Forika (38 de ani), nu se vor mai regăsi în lotul echipei în noul sezon.
„Avem datoria de a face …“
Coordonatorul secţiei de fotbal, Adrian Szabo a subliniat că aceştia vor face parte din staff-ul secţiei de fotbal. „Ca formă de respect şi validare a valorii pe care o au şi pentru ce au făcut în fotbal, Buga, Constantinescu şi Forika au fost cooptaţi în staff-ul secţiei de fotbal. Prin această decizie, clubul CSM Corona arată clar că nu abandoează omul atunci când cariera sportivă i s-a încheiat. Avem datoria de a face acest lucru nu doar pentru că au pus umărul la ce am construit noi aici, cu această echipă, dar şi pentru că, aceşti oameni reprezintă parte din istoria FC Braşov şi trebuie să rămână la Braşov să crească sportivi ai Braşovului pentru reconstrucţia acestui sport, aici, acasă”, a punctat cel care coordonează întreaga activitate fotbalistică de la Corona.
„Cam multă pauză“
Altfel, Corona Braşov pregăteşte în aceste zile startul noului sezon competiţional, în liga a treia. Antrenorul echipei, Călin Moldovan, este mulţumit de modul în care se desfăşoară antrenamentele dar spune că ar fi fost şi mai bine pentru băieţi dacă noul campionat începea la finalul lunii august, aşa cum fusese programat iniţial. „În primă fază, am ştiut că timpul de pregătire până la startul noului sezon, va fi foarte scurt, pentru că trebuia sa începem pe 29 august, însă ulterior s-a anunţat că pauza se prelungeşte până în 12 septembrie. În aceste condiţii, după cum ne făcusem noi planul de pregătire, cred că e poate puţin prea multă pauză. Noi ne doream să începem cât mai repede, pentru a avea o continuitate în pregatire şi jocuri, intrasem într-un regim de pregătire de campionat şi era bine pentru noi. Dar…asta e, încercăm să ne adaptam. Aşa cum ne-am adaptat toată această perioadă dinainte de baraj, ne adaptăm şi de acum incolo”, a spus tehnicianul.
„Formăm o echipă puternică“
Călin Moldovan va avea pentru liga a treia, un lot tânăr, strategia clubului fiind aceea de a se asigura continuitate în sezoanele care vor urma. „Am transferat în tot acest an, de altfel, nu doar la finalul acestei veri, jucători de perspectivă, braşoveni, care pot să crească împreună cu noi. Alegerile au fost făcute în perspectiva continuităţii. Împreună cu cei care au dus greul până acum, eu cred că formăm o echipă bună şi puternică de liga a treia. Ce este de apreciat în proiectul nostru, este că de la noi nu a dispărut nici un jucător, toţi au rămas în cadrul lotului sau în cadrul clubului, iar dacă am adus, am adus de asemenea jucători de mare perspectivă. Avem jucători foarte tineri la 2000-2002, cum ar fi: Olaru, Nicolau, Asztalos, nou venitul Tălmaciu, care este component al naţionalei U19 a României sau Cârstean, Argăseală, Nichita, Lingurar şi Boţia, şi el transferat de curând la Corona”, a mai spus antrenorul Coronei.
Proiect pe termen lung
Tehnicianul braşovean a mai subliniat că şi-a dorit să fie parte din proiectul Coronei tocmai pentru că acesta a presupus o construcţie sănătoasă, pornită de jos. „Mă bucur că sunt aici, mă bucur că putem construi ceva frumos şi trainic, zic eu. Este un proiect pe termen lung, nu sărim etape, creştem sănătos. Vrem să facem fotbal aşa cum se face corect pentru a avea o construcţie solidă şi de viitor. Avem condiţii foarte bune, un centru de copiii şi juniori unde cresc zi de zi fotbalişti talentaţi, iar toate acestea ne obligă să fim cât putem noi de serioşi”.
„Nu vreau să vorbim despre orgolii“
În final, antrenorul Călin Moldovan a mai punctat că speră ca noul sezon competiţional să fie unul bun pentru întreg fotbalul braşovean, pentru că, până la urmă „toţi trebuie să avem acelaşi scop, de a creşte fotbalişti pentru Braşov”. „Tot ce îmi doresc este să avem sănătate, să facem meciuri bune şi să existe o competiţie frumoasă între noi. Nu vreau să vorbim despre orgolii. Eu îmi amintesc de tinereţe, când în Braşov erau cam cinci echipe de liga a doua, ca exemplu, şi nimeni nu avea nici o treabă cu cealaltă, iar pe deasupra mai era şi echipa de liga întâi, care avea de unde lua jucători. În oraşul acesta au fost şi tractorişti şi ICIM-işti şi metromişti, şi multe alte echipe care îşi desfăşurau activitatea fără probleme. Trebuie să înţelegem că numai din competiţie se naşte progresul, dacă mereu eşti singur, nu e bine…”.
„Batem pasul pe loc!“: FC Brașov, oful lui Marian Ivan
• Fostul golgheter al stegarilor este de părere că doar reînființarea FC Brașov poate produce emulația necesară pentru revitalizarea fotbalului brașovean
Marian Ivan (51 ani), fostul mare atacant al stegarilor, nu concepe fotbal la Brașov fără FC Brașov. Deși în acest moment Brașovul fotbalistic este reprezentat de trei echipe în Liga a 3-a, ACS SR Brașov, Corona Brașov și ACS Kids Tâmpa Brașov, Ivan nu o vede pe niciuna ca și continuatoarea FC Brașov.
„Sunt la curent cu ce se întâmplă în fotbalul brașovean. Pot să îmi spun punctul de vedere pentru că mi-am câștigat acest drept prin tot ce am făcut pentru FC Brașov ca fotbalist. Deocamdată nu este nicio echipă continuatoarea FC Brașov, club care a câștigat Cupa Balcanică și care a jucat în Cupa UEFA și care a dat o mulțime de fotbaliști de renume ca Pescaru, Gyorffy, Adamache, Ivăn-cescu, Cadar, Hârlab, Necula, Naghi, Lăcătuș, Stîngaciu și până la cei din generația mea, cu Buga, Isăilă, Dossey și mulți alții. SR „Steagu Renaște“ Brașov este susținută de suporteri, dar se știe că FC Brașov are mult mai mulți suporteri. Deocamdată nu văd vreo echipă a tuturor brașovenilor și asta se întâmplă de ceva vreme. Eu pot doar să promit că în viitorul foarte apropiat, împreună cu toți colegii din generația mea și nu numai, vom face tot ce putem ca Steagu să redevină echipa tuturor brașovenilor. Am încredere că autoritățile locale își vor da seama că nu există oraș mare în lumea asta fără echipă de fotbal, iar Brașovul are nevoie de fotbal de performanță. Mie nu mi s-a făcut o ofertă concretă de a mă implica serios în fotbal. De șapte ani sunt observator LPF în urma unui examen. E drept, am fost, pentru o scurtă periodă, la Colțea Brașov. Nu a fost ceea ce credeam , nu am fost pe aceeași lungime de undă, astfel că am decis să mă retrag “, a declarat Marian Ivan.
Marea dezbinare de la Brașov
Actualul observator LPF spune că la Brașov de câțiva ani nu se mai poate vorbi de fotbal de performanță. E și greu din momentul în care FC Brașov, echipa tuturor brașovenilor, a intrat în faliment. „Eu am mai spus că o cauză a prăbușirii fotbalului brașovean este dezbinarea. Și aici mă refer și la foștii fotbaliști, unul aici, altul acolo… Mie îmi place performanța, nu-mi place să bat pasul pe loc în fotbal. Cum am fost și ca fotbalist, eu spun că performanța este de la Liga I în sus. La potențialul care există la Brașov, lejer se poate susține o echipă în Liga I. Doar să se vrea și să ne apucăm de treabă. Eu spun că deja am stat prea mult. A venit și pandemia asta de coronavirus care a dat peste cap toată lumea, dar eu sper ca anul viitor lucrurile vor intra pe un făgaș normal și va renaște echipa de suflet a orașului. Avem nevoie de o Academie de fotbal pentru ca acești copii ai Brașovului să poată ajunge la echipa fanion, să aibă exemple, să aibă modele, dar asta fără taxe pentru că acest lucru este o povară pentru părinți. E ca și cum mergi cu copilul în parc și trebuie să plătești o taxă! Cei mai talentați să fie scutiți de taxe și să fie incluși în grupe de elită. Și eu când m-am apucat de fotbal mergeam la stadion pentru plăcerea de a juca fotbal, iar părinții nu plăteau nimic. E loc și pentru școli private de fotbal“, consideră Ivan.
Hagi și Gică Popescu, legați de Brașov
Despre situația de la Brașov, Marian Ivan a discutat și cu foștii săi colegi de la echipa națională, Gică Hagi și Gică Popescu. „Am discutat cu Gică Hagi și Gică Popescu și mi-au spus că ne sprijină cu tot ce pot dacă pornim la drum. Ambii sunt foarte legați de Brașov. Chiar discutam cu Gică Hagi și îmi spunea că fotbalul trebuie să fie condus de foști fotbaliști reprezentativi. Eu m-am săturat de Liga 3, Liga 4 sau chiar Liga a 5-a! E deja prea mult. S-au pierdut deja generații de copii și sunt ani buni de când batem pasul pe loc. E momentul unui restart al întregului fotbalul brașovean, pentru că m-am săturat de atâta dezbinare cum e la Brașov. Nu este posibil ca foști fotbaliști de valoare care au jucat în cupele europene să ajungă jandarmi, polițiști locali, șoferi, asta în cazurile bune. Toți care au făcut ceva pentru fotbalul brașovean să tragă la aceeași căruță, doar atunci vom avea din nou fotbal de performanță la Brașov. Dar pentru asta trebuie ca cineva să-ți dea hățurile. Suporterii sunt importanți, ei pot avea reprezentanți în conducerea clubului, pot avea păreri, dar este clar că nu pot conduce un club“, spune Marian Ivan.
„Brașovul a dispărut de pe harta fotbalului românesc!“
Fostul mare atacant consideră că Brașovul a dispărut de pe harta fotbalului românesc. „Eu spun că măcar acum, în ceasul al 12-lea, să putem mișca lucrurile. Simt că ne depărtăm de fotbalul de performanță din România, nu mai spun de cel din campionatele puternice ale Europei. Am dispărut de harta fotbalului românesc! Îi felicit pe suporteri, pe cei de la Kids, pe cei de la Corona, echipe care reprezintă Brașovul în Liga 3, dar eu iubesc FC Brașov, echipa la care am jucat, la care am făcut performanță“, este concluzia lui Marian Ivan.
Cetățean de onoare în București și Bragadiru
Component al „Generației de Aur”, Marian Ivan a avut parte săptămâna trecută de un eveniment fericit fiind numit cetățean de onoare în Bragadiru, orașul în care s-a născut. Este al doilea „titlu“ de acest gen, după cel din 1994 când Ivan a devenit cetățean de onoare al Bucureștiului, după Mondialul de poveste din America. Cel mai probabil, urmează „triplă“ pentru Brașovul nu poate rămâne dator unui fotbalist de excepție. „Este un titlu onorific de care sunt mândru pentru că asta înseamnă că nu am trecut degeaba prin sport. Este o mare onoare pentru mine, este o mulțumire sufletească pentru că să ajungi fotbalist nu a fost un drum ușor începând de la 10 ani. Am parcurs toate etapele începând de la juniori, apoi Liga I, pasul la echipa națională, dar și la echipe din străinătate. Sunt mândru când mă uit în spate pentru că eu spun că am lăsat ceva în fotbal“, spune Ivan care recunoaște că „Brașovul mi-a dat totul în fotbal. Eu consider că mi-am făcut datoria, iar la FC Brașov am avut cele mai bun rezultate și de aici am fost convocat la echipa națională“, a spus fostul internațional.
De azi, se deschid teatrele, cinematografele și localurile
• Potrivit datelor prelucrate de Direcția de Sănătate Publică Brașov, incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 înregistrate în județul Brașov în ultimele 14 zile este de 0,92/1.000 de locuitori, iar membrii CJSU Brașov au decis că nu este cazul restricționării sau închiderii unor activități
Guvernul României a adoptat ieri o Hotărâre care intră în vigoare din data de 1 septembrie 2020 pentru redeschiderea cinematografelor, teatrelor, restaurantelor și cafenelelor în interior. În consecință, Prefectul județului Brașov, Mihai-Cătălin Văsii, a convocat ieri o ședință de îndată a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), pentru a stabili condițiile de reluare a activității localurilor, cinematografelor și a teatrelor.
Pentru restaurante și cafenele aflate în interiorul unor clădiri, cu respectarea normelor de protecție stabilite de specialiști, activitatea va putea fi reluată în județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori. Discotecile și barurile tip club rămân închise. Reluarea activității cinematografelor și instituțiilor care organizează spectacole sau concerte se face cu respectarea anumitor norme de protecție. La evenimente private pot participa în interior, 50 de persoane, iar în exterior cel mult 100 de persoane. ,,Având în vedere faptul că, potrivit datelor prelucrate de Direcția de Sănătate Publică Brașov, incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 înregistrate în județul Brașov în ultimele 14 zile este de 0,92/1.000 de locuitori, membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Brașov au decis că, în acest moment, nu este cazul restricționării sau închiderii, după data de 1 septembrie, a activității operatorilor economici care desfășoară activități de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, pe teritoriul județului Brașov.
De asemenea, membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Brașov au stabilit că dacă, în urma prelucrării datelor și analizei situației epidemiologice generate de pandemia COVID-19, se va constata o evoluție nefavorabilă într-una sau mai multe localități din județ, de natură a pune în pericol comunitatea/comunitățile respective, se vor întruni de îndată și vor adopta măsuri de restricționare sau închidere a activităților de tipul restaurantelor și cafenelelor, precum și a cinematografelor, spectacolelor sau concertelor, conform atribuțiilor conferite CJSU de actele normative în vigoare“, se arată în decizia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
Mai puține locuri: Creșele din Brașov, pregătite de deschidere
• Copiii mai amâmă revenirea, în așteptarea ordinului comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății
Creșele din Brașov sunt pregătite de deschidere, cu toate măsurile pentru reducerea riscurilor de propagare a infecției cu SARS-CoV-2. Cu toate astea, unitățile nu se vor deschide azi, în lipsa ordinului comun pe care trebuie să îl emită Ministerul Sănătății și Ministerul Educației, cu precizări privind începerea noului an școlar, după cum a anunțat viceprimarul Costel Mihai. „În ultima perioadă, ne-am pregătit cu tot ce ține de noi pentru deschiderea creșelor. Însă data la care se vor deschide efectiv creșele este influențată de normele legale care se aplică în perioada stării de alertă. Astfel, în acest moment avem emisă Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 141/19.08.2020, privind instituirea condițiilor pentru buna funcționare a sistemului de învățământ și pentru modificarea Legii nr. 1/2011 (Legea educației naționale, n.n ) ce condiționază deschiderea unităților de apariția unui ordin comun al Ministerului Sănătății și al Ministerului Educației Naționale, prin care să fie stabilite măsurile de organizare a activității în conditii de siguranță epidemiologică“, a explicat viceprimarul Costel Mihai.
Ordinul comun va stabili toate examenele medicale necesare înainte de creșă
Până acum s-a făcut o igienizare completă la toate cele opt creșe din municipiul Brașov, care sunt pregătite de deschidere, însă „în condiții de reglementare anterioară“, după cum a declarat ieri viceprimarul Costel Mihai. Adică, respectându-se o distanțare fizică de 1,5 metri între persoanele din fiecare unitate. Prin ordinul comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății se vor stabili și alte măsuri, dacă este cazul, și în plus se vor stabili și analizele exacte pe care părinții le vor prezenta la aducerea copiilor în creșă. „În condiții normale, ar fi fost nevoie de rezultatele unui exudat faringian, de examen colpoparazitologic și de adeverința de intrare în colectivitate, emisă de medicul de familie. În condiții de pandemiei, rămâne de văzut dacă va fi nevoie de alte examene în plus, iar acestea vor fi stabilite prin ordinul comun al celor două ministere“, a precizat ieri Costel Mihai.
Vor fi mai puține locuri disponibile în creșe
Ceea ce se știe în prezent este că vor fi mai puține locuri disponibile în creșele din Brașov, tocmai pentru a respecta normele de distanțare fizică. Astfel, din 806 locuri câte sunt în cele opt creșe, vor fi ocupate 518 locuri. Copiii care vor ocupa unul dintre aceste locuri au fost selectați în baza regulamentului pe care Consiliul Local l-a adoptat în ședința de luna trecută, pentru a se adapta la condițiile de reducere a riscurilor în condiții de epidemie. „Au avut prioritate copiii care deja frecventau creșa. Din cei 636 de înscriși, au intrat 518, însă anumiți copiii au fost retrași de părinți, pentru că, între timp au fost acceptați și la grădiniță, astfel că locurile rămase libere se vor completă. Trebuie precizat că în urma unei modificări a Legii educației, în limita disponibilității fiecărei unități de învățământ, copiii pot fi primiți la grădiniță și de la vârsta de 2 ani. Astfel, dacă există locuri disponibile în grădinițele din Brașov, le-am recomandat directorilor , pe cât posibil, să îi primească și pe copiii mai mici. Este o chestiune de solidaritate, care eliberează puțin și presiunea care există acum pe creșe“, a mai spus Costel Mihai.
Senzorii spun că respirăm aer bun în Brașov
În primele două săptămâni de la montare, datele preluate de senzorii de calitate a aerului amplasați de primărie în 12 zone din oraș relevă o calitate bună a aerului, cu valori aflate în parametrii legali, susțin reprezentanții Flash Lightning Services SA, firma care a montat senzorii respectivi. „Senzorii măsoară calitatea aerului pe două mari categorii, respectiv particule în suspensie și noxe. Indicatorii principali pentru particulele în suspensie sunt PM1, PM2,5 și PM10, iar pentru noxe, monoxidul de carbon (CO), dioxidul de carbon (CO2), oxizii de azot (NO, NO2) și dioxidul de sulf (SO2). Măsurătorile arată că particulele în suspensie nu înregistrează depășiri față de valorile admise, dar apar și situații când indicatorii se apropie de limita, dar fără se o depășească, sau unde indicatorii măsurați sunt mai mari în anumite zone, cum ar fi centrul istoric (zona Livada Poștei, n.n.), comparativ cu alte zone la fel de circulate, de exemplu intersecția de la Făget. În intersecțiile monitorizate nu sunt depășiri la nivel de noxe. Menționăm că rețeaua de monitorizare include, pe lângă senzorii achiziționați și montați de primărie, alți 20 de senzori aparținând unor entități publice sau private, care înregistrează valori asemănătoare cu cele care rezultă din măsurătorile senzorilor primăriei“, a precizat George Zaharia, SmartCity manager, Flash Lighting Services SA.
12 senzori montați în mai multe cartiere din oraș
Cei 12 senzori au fost achiziționați de primărie și au fost montați în locații alese în urma propunerilor venite de la cetățeni și pe baza recomandărilor specialiștilor de mediu, respectiv: în zona Avantgarden din cartierul Bartolomeu, unde, pe lângă propunerile primite de la cetățeni care doreau instalarea unui astfel de sistem, au existat, de-a lungul timpului, și sesizări legate de calitatea aerului, intersecțiile de la Făget (b-dul Gării-13 Decembrie-str. Aurel Vlaicu) și cea de la „Trei alimentare“ (Calea București – str. Zizinului – str. Toamnei – 15 Noiembrie), cartierul Tractorul – zona nouă; B-dul Eroilor, zona Livada Poștei; cartierul Triaj; Piața Sfatului; Poarta Șchei; cartierul Stupini; intersecția str. Carierei cu str. Bazaltului; Parcul Trandafirilor; cartierul Noua. „Am încercat să acoperim toate cartierele orașului, zonele cu trafic auto intens și alte activități care au impact asupra mediului. Facem acest lucru ca să constatăm unde sunt problemele, care sunt necesitățile și care sunt măsurile care trebuie luate. Cred că este foarte important să afle și toată lumea care este de fapt situația în timp real, iar împreună să vedem măsurile pe care le putem lua. Poate că la anumite ore ale zilei, în unele zone va trebui să impunem o serie de restricții, și este bine ca toată lumea să înțeleagă de ce este bine să facem aceste lucruri. Este doar o primă etapă, pentru că poate va trebui să extindem această rețea de senzori și în alte zone din municipiul Brașov“, a declarat primarul George Scripcaru, în urmă cu două săptămâni, când au fost montați senzorii.
Senzorii indică temperatura, umiditatea, presiunea atmosferică, compușii volatili și particulele
În această primă etapă au fost achiziționate trei tipuri de senzori, împreună cu accesoriile necesare punerii în funcțiune și alimentării electrice a lor, precum și aplicațiile software necesare integrării în sistemele informatice existente la nivelul primăriei. Senzorii au fost montați, în cea mai mare parte, pe stâlpii de iluminat. Tipul 1 de senzori, uRAD Monitor model A3, 5 bucăți, permite măsurarea parametrilor ca: temperatură, umiditate, presiune atmosferică, compuși volatili, particule în suspensie PM 2,5, CO2, formaldehidă. Tipul 2 de senzori, uRAD Monitor model Smoggie PM, 5 bucăți, permite măsurarea parametrilor ca: temperatură, umiditate, presiune atmosferică, particule în suspensie PMl0, PM 2,5 si PM l.Tipul 3 de senzori, uRAD Monitor Industrial, 2 bucăți, permite măsurarea parametrilor ca: temperatură, umiditate, presiune atmosferică, particule în suspensie PM1, PM2,5, PM10, O3, NO2, SO2, CO.
La școală, declarația pe proprie răspundere a părinților va fi eliminată
Ministrul Educației anunță renunțarea la declarația pe proprie răspundere care trebuia dată de părinți odată cu reluarea cursurilor în noile condiții determinate de criza coronavirusului. Pe 14 septembrie elevii ar fi trebuit să prezinte o declarație pe propria răspundere semnată de părinți, care își asumă că, în ultimele 14 zile, copilul nu a prezentat simptome specifice unei afectiuni cu potential infectios, nu a fost diagnosticat cu COVID-19 și nici nu a intrat în contact cu o persoană testată pozitiv.
„I-am solicitat domnului ministru Tătaru să fie eliminată acea declarație pe propria răspundere din partea părintelui și acesta a fost de acord. Normele pentru începerea școlii pe le publicăm mâine nu vor mai cuprinde declarația pe propria răspundere”, a spus Monica Anisie pentru StiriEdu.ro.
Premierul Ludovic Orban le-a cerut luni miniştrilor Sănătăţii şi Educaţiei, Nelu Tătaru şi Monica Anisie, să definitiveze regulile pentru începerea școlii, din 14 septembrie, astfel încât acestea să fie publicate azi. „Domnul ministru Tătaru şi cu doamna ministru Anisie, solicitarea mea este ca în cursul zilei de astăzi să ajungeţi la o formă aproape definitivă a ordinului comun privind reluarea şcolii, începerea anului şcolar şi cel târziu mâine dimineaţă să avem o şedinţă împreună cu doamna vicepremier Turcan, astfel încât să putem publica mâine ordinul. Dacă aveţi anumite diferenţe de abordare pe anumite teme, împreună cu doamna vicepremier şi cu dumneavoastră, vom lua decizia astfel încât marţi să fie publicată, să existe o predictibilitate, să putem pune în mişcare întreg mecanismul de pregătire a şcolilor în bune condiţii”, a spus Orban, ieri, la începutul şedinţei de Guvern.
Unde punem ștampila: Ordinea candidaților pe buletinele de vot
• Tragerea la sorți a horărât că listele de candidați pentru alegerile locale se deschid cu candidații ProRomânia la CJ și cu candidații FDGR la Primărie
Biroul Electoral Județean a stabilit, prin tragere la sorți, ordinea pe buletinele de vot pentru alegerea președintelui Consiliului Județean Brașov și a viitorilor membrii ai plenului. Buletinul de vot pentru viitorii membri ai plenului CJ este deschis de lista de candidați a Pro România. Ca o surpriză, pe buletin se regăsesc, de asemenea, liste de candidați ale PRM și partida Romilor „Pro Europa“
Ordinea pe buletinul de vot pentru alegerea președintelui de CJ este aceeași, cu mențiunea că sunt scoase din listă partidele care nu au o propunere pentru liderul Deliberativului județean.
În ceea ce privește buletinele de vot pentru alegerea membrilor Consiliului local al municipiului Brașov și pentru funcția de primar al municipiului Brașov, ordinea a fost stabilită tot prin tragere la sorți, lista urmând să fie deschisă de FDGR. În cursa pentru fotoliul de primar al Brașovului s-au înscris 13 candidați, dintre care trei sunt femei: Violeta Radu (PPU-SL), Laura Bratosin (PNȚCD), care până nu demult a cochetat și cu ALDE, și Daniela – Marian Sîrbu (PRM). Primarul în funcție, George Scripcaru, a fost plasat, în urma tragerii la sorți, pe locul 4 pe buletnul de vot, iar cei doi viceprimari, pe locul 2 – Barabas Laszlo (UDMR), respectiv locul 6 – Mihai Costel (PMP). Una dintre surprize la Consiliul Local este numărul mare de candidați independenți care vor să obțină un mandat în Deliberativul Local: cinci.
Ordinea pe buletinul de vot pentru membrii Consiliului Județean Brașov:
1) Partidul Pro România
2) Partidul Social Democrat
3) Uniunea Democrată Maghiară din România
4) Partidul Național Liberal
5) Forumul Democrat al Germanilor din România
6) Partidul Mișcarea Populară
7) Partidul Alianța Liberalilor și Democraților
8) Partidul România Mare
9) Alianța USR PLUS
10) Partida Romilor „Pro Europa”
11) Partidul Alternativa pentru Demnitate Națională
12) Partidul Verde
Ordinea pe buletinele de vot pentru președinția Consiliului Județean este următoarea:
1) Mihai Mohaci – Partidul Pro România
2) Marian Rasaliu – Partidul Social Democrat
3) Toaso Imelda – Uniunea Democrată Maghiară din România
4) Adrian Veștea – Partidul Național Liberal
5) Carolina Fernolend – Forumul Democrat al Germanilor din România
6) George Antohe – Partidul Mișcarea Populară
7) Vasea Carchelan – Partidul România Mare
8) Tudor Benga – Alianța USR PLUS
9) Ionel Goidescu – Partidul Alternativa pentru Demnitate Națională
10) Raimond Chira-Adam – Partidul Verde
Ordinea pe buletinele de vot pentru funcția de primar al municipiului Brașov este următoarea:
1. Şindilariu Thomas – fdgr
2. Barabás Laszlo – udmr
3. Orțan Ovidiu-Florin – psd
4. Scripcaru George – pnl
5. Susanu Claudiu-Sorin – pro românia
6. Mihai costel – pmp
7. Ialomițianu Gheorghe – alde
8. Radu Violeta-Dumitra – ppu – sl
9. Onescu Cornel-Cătălin – adn
10. Bratosin Laura-Ioana – pnțcd
11. Sîrbu Daniela-Maria – prm
12. Coliban Allen – USR – plus
13. Şovăială Şerban – independent
Ordinea pe buletinele de vot pentru Consilul Local Brașov
1.FDGR
2. UDMR
3. PSD
4. PNL
5. PRO ROMÂNIA
6. PMP
7. ALDE
8. PPU – SL
9. ADN
10. PARTIDUL NEAMUL ROMÂNESC
11. PNȚCD
12. PARTIDUL NAȚIUNEA ROMÂNĂ
13. PRM
14. PER
15. Alianța USR-PLUS
16. MEZDREA VASILE
17. NANU MIHAI-CODRUȚ
18. LEONTESCU MIHAI
19. ȘOVĂIALĂ ȘERBAN
20. MARTIN VASILE- EMIL
De mâine începe dezinfecția școlilor
De mâine începe în municipiul Brașov deratizarea, dezinsecția și dezinfecția unităților de învățământ și o nouă campanie de dezinsecție și de tratamente împotriva căpușelor pe domeniul public. Intervențiile reprezintă unul dintre ultimii pași înaintea deschiderii școlilor, pe 14 septembrie.
Astfel, începând de miercuri se vor realiza servicii de deratizare, dezinsecție, dezinfecție în incinta unităților de învățământ și instituțiilor publice din municipiul Brașov, folosindu-se Agrorat Wax Blocks, cu substanța activă brodifacoum. Pentru dezinsecție substanța utilizată este Super Killer 25 EC, substanța activă cipermetrin, iar pentru dezinfecție substanța utilizată este Ecodis PRO RLT, substanța activă hipoclorit de sodiu – dioxid de clor – clorura de sodiu. Pentru serviciile de dezinsecție, ajunse la etapa a V-a se vor face trei treceri, pe suprafața domeniului public și privat al Municipiului Brașov. Substanțele utilizate sunt Cymina Plus, având substanța activă cipermetrin folosite pentru combaterea insectelor adulte și Biopren 50 LML, insecticid pentru combaterea larvelor, având substanța activă S-metopren. Pentru tratamentele de combatere a căpușelor în zonele de agrement (parcuri, locuri de joacă etc.), care se vor face în aceste zile, substanța utilizată este : Deltatim Plus, având substanța activă deltametrin. Toate produsele se regăsesc în Registrul Național al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar umana de către Ministerul Sănătății și fac parte din grupa Xn si Xi de toxicitate.
„În perioada execuției tratamentelor pentru combaterea căpușelor și a serviciilor de dezinsecție pe domeniu public și privat, apicultorii sunt rugați să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării familiilor de albine din municipiu. Brașovenii sunt rugați ca în perioada să efectueze serviciile de dezinsecție în spațiile deschise pe care le dețin (curțile interioare) concomitent cu serviciile de dezinsecție pe domeniu public. În cazul în care condițiile meteorologice vor împiedica desfășurarea acestor acțiuni, perioada de efectuare a activităților va fi reprogramată“, a anunțat primăria Brașov.