-2 C
Braşov
AcasăStiri BrasovUniversitatea Transilvania a investit peste 550.000 euro în proiecte propuse de...

Universitatea Transilvania a investit peste 550.000 euro în proiecte propuse de studenți

Zece echipe de studenţi, masteranzi şi doctoranzi de la Universitatea Transilvania au reuşit să atragă peste 550.000 de euro pentru implementarea unor proiecte care să ducă la îmbunătăţirea procesului didactic. Proiectele au fost selectate la ediţia din anul anterior a Programului „Fii în centru”, inițiat de Universitatea Transilvania şi sunt acum implementate sau în curs de implementare.
Studenții Universității au depus, la finalul anului 2020, propuneri de proiecte care au scopul de a îmbunătăți activitatea didactică sau administrativă atât a studenților, cât și a cadrelor didactice sau angajaților universității. Dintre cele 50 de proiecte depuse anul trecut, au fost selectate zece idei care să aducă plus valoare Universității. După o analiză riguroasă a propunerilor, Universitatea a achiziționat echipamentele necesare, iar studenții s-au pus pe treabă. În total, cheltuielile de achiziție s-au ridicat la aproape 350.000 de euro. Pe lângă acestea, o parte din bani au fost destinați și burselor pe care studenții le-au primit, ca recompensă pentru munca depusă. Conform regulamentului programului, bursele pot reprezenta maximum 30% din valoarea totală a proiectului, astfel că o bursă a ajuns chiar și la 8.000 de euro pentru un student, a precizat rectorul Ioan Vasile Abrudan. În total, peste 220.000 de euro au fost alocați pentru recompensarea studenților, iar restul, pentru achiziţia de echipamente şi materiale. Peste 60 de studenți au fost implicați în realizarea proiectelor.

Proiecte inspirate de educația în timpul pandemiei

Printre cele zece proiecte care au atras atenţia sunt câteva care au vizat procesul didactic în perioada pandemiei. De exemplu, trei studenți au realizat un robot independent care poate fi controlat și programat de la distanță printr-o aplicație, pentru a dezinfecta holurile și sălile de curs din clădirile universității. În prezent, robotul își face treaba în corpul V, unde cu ajutorul lămpilor UV, dezinfectează încăperile. Alți 6 studenți au venit cu ideea realizării unui sistem de verificare a temperaturii corporale și a purtării măștii de protecție, dar și sisteme care verifică distanța fizică de cel puțin 1.5 metri între persoane, și sisteme de monitorizare a calității aerului. În prezent, dispozitivele sunt amplasate și funcționează la Institutul de Cercetare-Dezvoltare al Universității.
Un alt proiect câştigător vizează detecția și izolarea persoanelor infectate cu Covid-19. Studenții au realizat un sistem de termoscanare bazat pe inteligență artificială.
O componentă la fel de importantă a programului de granturi a vizat digitalizarea serviciilor Universităţii Transilvania şi facilitarea relaţiei dintre profesori şi studenţi, pe platforma unitbv. De exemplu, Intuit@Unitbv este un proiect în care 3 studenți au creat noi funcționalități ale platformei de intranet a Universității (cu diverse aplicații pentru programarea examenelor sau pentru depunerea reclamațiilor), au realizat un tur virtual al corpurilor de clădire și au instalat 3 info-chioșcuri care se sincronizează cu site-ul unitbv.ro și preiau automat anunțurile, știrile și evenimentele pentru a le afișa.
În proiectul Vizual Life, realizat de studenții de la Medicină, echipa a transformat materialele și instrumentele de predare clasice în resurse educaționale potrivite pentru comunicarea în mediul online cum ar fi: prezentări animate ale unor mecanisme/procese, clipuri pe subiecte specifice științelor vieții, panouri digitale interactive, panouri expoziționale, atlase. Toate acestea au venit din încercarea de a le oferi studenților activități practice și de laborator cât mai eficiente, atunci când universitatea a fost nevoită să introducă cursurile online.Toate aceste proiecte sunt deja utilizate sau se află în curs de implementare în Universitate. În funcție de rezultate și de utilitatea acestora în timp, conducerea Universității ia în calcul extinderea sau dezvoltarea proiectelor, a anunțat rectorul Universității Transilvania, Ioan Vasile Abrudan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE