8 C
Braşov
AcasăStiri BrasovCeaușescu și Brașovul: Brașov și Târgoviște, două orașe care i-au purtat...

Ceaușescu și Brașovul: Brașov și Târgoviște, două orașe care i-au purtat ghinion dictatorului comunist (II)

Tot ce v-am povestit în prima parte a acestei povești adevărate s-a întâmplat în deceniul 4 al secolului trecut. 3 decenii mai târziu, deja experimentat nomenclaturist comunist, Ceaușescu ajunge, după Gheorgiu-Dej, stăpânul României. Între timp, odată instaurată dictatura personală, Ceauşescu îşi fabricase o biografie revoluţionară plină de exagerări şi falsuri. Avea o mulţime de fixuri chiar şi despre felul în care trebuie lăudat. Nu mergea oricum! Trebuiau folosite doar anumite sintagme. Epitetele erau selecţionate dintr-un număr restrâns de cuvinte aprobate. Se ajunsese chiar la trucarea unor imagini de epocă în care se inserase imaginea sa din tinereţe.
Foarte puţini ştiu, dar scenele procesului de la Braşov au apărut totuşi într-un film. Pelicula nu a fost difuzată în România, fiind trecută la Index de aparatul de cenzură.
În anii ’70, serialul “Soldaţii victoriei”, produs de “Mosfilm”, în şase episoade, urma să aibă câte un episod despre lupta în ilegalitate a comuniştilor din ţările estice. Fiecare dintre ţările vizate a fost invitată să participe la seria care-i era dedicată, într-o mare coproducţie.

Din partea românească a fost desemnat scenaristul Petre Sălcudeanu şi regizorul Doru Năstase, precum şi câţiva actori cunoscuţi ai vremii. Bineînţeles, principalul erou ar fi trebuit să fie Ceauşescu. Astfel, în serie, procesul de la Braşov a constituit punctul culminant. Cunoscutul actor Ovidiu Iuliu Moldovan l-a jucat pe Tarnovschi, Traian Stănescu pe Dumitrache, iar Mircea Şeptilici a intrat în rolul judecătorului militar.
Pentru rolul lui Ceauşescu a fost ales tânărul absolvent de IATC Constantin Fugaşin (foto).

Producţia a fost supervizată de Ceauşescu însuşi. Cum varianta finală, montată de sovietici, nu l-a mulţumit pe Nea Nicu, filmul a fost interzis. Nu a fost niciodată distribuit în România, deşi – inclusiv episodul cu Ceauşescu – a rulat în toate ţările din lagărul socialist. Iată scena din filmul sovietic.

Spre sfârşitul dictaturii comuniste, fesele lui Ceauşescu abia ajungeau pentru buzele catifelate ale lăudătorilor. În 1986, la cinci decenii de la procesul puştiului scandalagiu şi două de când acesta ajunsese secretar general al PCR, cultul personalităţii atinsese cote de neimaginat. Istoricii comunişti se întreceau în a falsifica istoria pentru a-l arăta ca pe un erou. Ziarul local “Drum Nou” a anunţat că preşedintele va veni în vizită de ziua lui, în 26 ianuarie.
S-au pregătit programe artistice, iar elevii au fost scoși de la şcoală pentru a ieşi pe stradă şi al întâmpina cu flori pe Nicolae Ceauşescu.

Au fost aduse mii de garoafe roşii de la Sere Codlea. Activiştii braşoveni, pentru a-l peria pe dictator, au organizat o serie de acţiuni omagiale. Printre acestea se număra şi reconstituirea sălii în care Ceaușescu a fost judecat. Cu mare pompă, însoţit de Elena Ceauşescu, Constantin Dăscălescu şi Silviu Curticeanu, dictatorul a venit la Braşov, special pentru a revedea sala în care a fost judecat.
O dată intrat în clădirea spre care-l îndrumaseră autorităţile locale, în actualul Tribunal, Ceauşescu, privind în jur, şi-a ridicat de vreo câteva ori căciula, netezindu-şi părul.
Gestul, pentru cei care-l cunoşteau bine, însemna că nu îi convine ceva. În mijlocul camerei pavoazate cu poze din tinereţea revoluţionară şi picturi omagiale, a început să se înroşească de furie. Nimeni n-a priceput ce se întâmplă, dar sigur nu era de bine.

Pufnind nervos, a ieşit val-vârtej din clădire şi s-a urcat în maşină. Activiştii, cu mic cu mare, dezorientaţi, l-au urmat până pe trotuarul din faţa clădirii. Au văzut maşina neagră plecând în trombă, fără să-şi dea seama ce se întâmplă.
Ceauşescu l-a orientat pe şofer spre strada Lungă. Când suita i-a ajuns din urmă, maşina se afla în faţa Comisariatului Garnizoanei Militare, iar Ceauşescu bombănea în faţa porţii principale, care era închisă. Şi-a amintit, însă că există două porţi în spatele clădirii. Pornit în trombă pe scări, după ce a ocolit clădirea, s-a oprit în faţa unei uşi de la etajul I, după ce a trecut pe sub o boltă pe care şi-o amintea foarte bine. Încăperea în care pe vremuri avusese loc procesul fusese compartimentată altfel şi devenise, la acel moment, dormitor pentru soldaţi. Ornată doar cu câteva şosete atârnate de un fişet. În vizita sa, dictatorul a trecut, neanunţat, prin sala de mese în care persista un miros greu de varză murată.
Soldaţilor le-au căzut pur şi simplu lingurile din mână, văzându-l pe Comandantul Suprem intrând vijelios pe uşă. Abia au apucat să strige “Atenţiune!” şi să ia poziţia de drepţi. Păţania a lăsat amintiri de neşters în memoria celor care răspundeau de bunul mers al culturii. După ce a plecat Ceauşescu, şeful Comitetului Judeţean pentru Cultură şI Educaţie Socialistă şi directorul Muzeului de Istorie au zburat din funcţii. Titus Haşdeu (foto), directorul din acea vreme al Muzeului de Istorie -regretatul director al Muzeului de Artă, mai apoi, în anii ’90 – a fost eliberat din funcţie, chipurile, la cerere.

Pe atunci secretar cu propaganda pe probleme de cultură la judeţeană era temuta Maria Cebuc, cea care, un an mai târziu, cerea condamnarea la moarte a muncitorilor implicaţi în revolta din 15 noiembrie.
Stelian Bădrăgan, singurul activist care nu picase în eroare, pentru că, într-un reportaj omagial al TVR, pe care îl coordonase, a indicat corect clădirea, a fost trecut pe post de director în locul lui Haşdeu.
Mult discutata greşeală a avut un motiv incredibil de simplu, explicat deja în episodul de săptămâna trecută. În 1936 activiştii comunişti nu erau judecaţi de tribunale civile. Pentru că politica lor atenta la siguranţa naţională, comuniştii compăreau în faţa tribunalelor militare. Iar tribunalul militar se afla pe strada Lungă. Reconstituirea procesului a fost făcută şi într-o piesă de teatru. Cu prilejul aniversării a 50 de ani de la proces, avocatul braşovean Emil Poenaru – ajuns după Revoluţie rector al Universităţii „Drăgan” – a scris piesa de teatru „Primăvara eroului”. Piesa a fost cap de afiş la Teatrul Dramatic timp de două stagiuni.

În paginile cotidianului local „Drum nou”, în 30 mai 1986, a apărut, sub semnătura aceluiaşi, o întreagă pagină, intitulată pompos: „Procesul de la Braşov – moment de seamă al luptei împotriva fascismului, pentru libertate şi dreptate socială, pentru apărarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii patriei”. În acele zile, la cel mai mare cinematograf din oraş, Patria, rula filmul „Partidul, patria şi poporul”.

În ziua de astăzi, mulţi dintre activiştii protagonişti ai vizitei ratate din 1986 nu mai trăiesc. Întâmplarea a fost uitată. Nici despre procesul şi detenţia din Braşov a adolescentului Nicolae Ceauşescu nu mai ştie multă lume. Societatea are o memorie selectivă, dacă nu cumva chiar amnezie totală. După Braşov, Ceauşescu şi-a completat strălucit palmaresul infracţional, chiar şi cu crime. Nu cele provocate de crâncena lui dictatură lui personală, nici cele ale Securităţii. Piticul agitat punea chiar el mâna pe pistol sau cuţit, atunci când cineva i se împotrivea. Înainte de alegerile din martie `47, Ceauşescu, aflat pe lista aşa-zisului Bloc al Partidelor Democrate, sub semnul electoral al soarelui, şi-a înjunghiat un contracandidat. Drăgoescu deschidea lista Partidului Social Democrat condus de Titel Petrescu şi era directorul Băncii din Slatina. Ceauşescu l-a presat de mai multe ori să folosească fondurile băncii pentru susţinerea campaniei electorale a comuniştilor. Una dintre discuţii a degenerat, iar Ceauşescu a înfipt o baionetă în spatele şefului băncii. Prins de poliţie, a stat o noapte în arest, dar a fost eliberat a doua zi. A ajuns chiar, după falsificarea alegerilor, deputat.
Între 1949 şi 1951, a răspuns de colectivizarea din judeţul Argeş.

Ajunsese să fie cunoscut pentru că, nu de puţine ori, îi ameninţa pe săteni cu pistolul, neezitând să tragă, dacă era cazul. Atunci când ţăranii din Vrancea s-au ridicat împotriva cotelor impuse de comunişti, viitorul dictator a participat, alături de trupele de Securitate, la sângeroasa reprimare a acestora.
Ceauşescu însuşi a executat un prefect şi un ţăran care s-au împotrivit politicii de colectivizare forţată. În timpul revoltelor ţărăneşti Ceauşescu avea gradul de căpitan. Pentru „rezultatele deosebite” obţinute, în numai cinci ani, a fost înaintat până la gradul de general.

Paradoxal, ultimul stalinist din Europa, şi-a terminat cariera de dictator tot în faţa unei instanţe. Trădat de tovarăşii săi, cu un rechizitoriu măsluit, cu o acuzare răuvoitoare şi o apărare falsă. Iar adevăratul lui cazier a rămas necunoscut până astăzi. Epilogul poveştii este, de data aceasta, destul de bizar. Dar merită spus şi, poate, are şi un înţeles.
Pe 22 decembrie 1989, Ceauşescu fugea de pe clădirea Comitetului Central din Bucureşti cu un elicopter. Pilotul a primit ordin să aterizeze pe undeva lângă Târgovişte.
Abandonat de toată lumea, schimbând mai multe maşini în drumul spre garnizoana unde avea să fie executat, Ceauşescu a trecut prin Ulmi. Aici, chiar a oprit, căutând o casă. Fostul lui tovarăş de detenţie Dumitrache împreună cu soţia lui, cea care le aducea bunătăţi în vremea în care erau închişi la Braşov, trăiau încă în comună. Ceauşescu nu i-a găsit. Nu a recunoscut locul, se construiseră multe clădiri noi. Apoi, a continuat drumul spre Nucet, locul în care fusese anchetat în adolescenţă de jandarmi. Până la urmă, a ajuns la Inspectoratul Judeţean de Miliţie, apoi la cazarma unde a fost închis înainte de a fi împuşcat. Pe acelaşi traseu ca în tinereţe, calea lui revoluţionară s-a înfundat. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu drumul României spre societatea socialistă multilateral dezvoltată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE