-3.1 C
Braşov
AcasăStiri BrasovCeaușescu și Brașovul: Brașov și Târgoviște, două orașe care i-au purtat ghinion...

Ceaușescu și Brașovul: Brașov și Târgoviște, două orașe care i-au purtat ghinion dictatorului comunist (I)

”Bine v-am găsit, dragi tovarăşi şi prieteni!”

Altădată, formula asta de salut devenise aproape chinuitoare, fiind spusă de cel care, timp de un sfert de secol, a fost dictatorul ţării în care trăim. Secretarul general al Partidului Comunist Român. Astăzi vă povestestim unde, când şi cum a intrat Ceauşescu în Partidul ăsta. Cum unde? Chiar aici, în Braşov. Cei mai în vârstă îşi amintesc încă de piticul peltic, cu şapca lui proletară, care dădea tot timpul din mână, vorbindu-ne agramat de la o tribună. Sau, în ultima lui filmare, din boxa acuzaţilor. „Voi răspunde în faţa Marii Adunări Populare şi a reprezentanţilor clasei muncitoare!” Aşa a refuzat Ceauşescu să recunoască ultima instanţă care l-a judecat, trimiţându-l, împreună cu consoarta, în faţa plutonului de execuţie. Dar…bătrânul Ceauşescu nu se afla pentru prima oară în faţa unui judecător. În adolescenţă era la fel de recalcitrant în procesele în care era inculpat. Puţină lume ştie că, la 18 ani, viitorul dictator al României a mai fost condamnat într-un proces care a avut loc chiar la Braşov, după ce fusese arestat lângă Târgovişte. Se pare că oraşele ăstea două i-au purtat ghinion încă de tânăr. În mai 1936, la doar 18 ani, a făcut un mare circ în sala Tribunalului Militar Braşov, strigând şi gesticulând din boxa acuzaţilor. Era judecat pentru că făcea propagandă antinaţională. Cincizeci de ani mai târziu, în mai 1986, cu mare pompă, face o vizită la Braşov, special pentru a revedea sala în care a fost condamnat la închisoare. Politrucii locali au făcut o groaznică greşeală. Au pregătit sală festivă într-o altă clădire. Teribil l-au mai enervat pe Ceauşescu!
Dar să începem cu începutul. Anul 1936, cu doi ani înainte ca în România – o ţară încă democratică după normele vremii – să înceapă calvarul dictaturilor. În geroasa seară de 15 ianuarie, în comuna Ulmi, judeţul Dâmboviţa, agenţii Siguranţei fac o descindere furtunoasă într-o casă conspirativă. Serviciile Secrete urmăresc de mai multă vreme un spion bolşevic deosebit de periculos. În casa conspirativă se găsesc broşuri bolşevice şi manifeste care incită la revoltă, iar asupra unuia dintre complotişti, un pistol. Oamenii legii surprinseseră o şedinţa clandestină de celulă comunistă, care se ţinea în casa lui Ion Olteanu din Ulmi, un informator de-al lor. Omul îi purta însă sâmbetele şefului de organizaţie, Gheorghe Dumitrache, cu care nu s-a înţeles cum să cheltuie fondurile de propagandă primite clandestin de la ruşi. Aşa că, de ceva vreme, devenise informatorul plătit al Siguranţei. Jandarmul din comună, un anume Dumitru Mailat, aflase de la turnătorul Olteanu că, în seara cu pricina, se va ţine la el acasă o şedinţă UTC cu doi reprezentanţi de la Bucureşti, Nicolae Ceauşescu, reprezentant al Uniunii Tineretului Comunist, şi Vladislav Tarnovschi, un polonez trimis de Comintern în România sub acoperire de mecanic.

Toţi au fost luaţi ca din oală. Ulterior, mai mulţi membrii ai reţelei, chiar şi din Bucureşti, au ajuns la răcoare. Ancheta a scos la iveală o adevărată reţea organizată de spionul Tarnovschi. Gheorghe Dumitrache, un tânăr cofetar de numai 19 ani, şeful celulei din Ulmi, fusese convertit în timpul şcolii făcute la Bucureşti. Întors în comună, mai convinsese câţiva tineri. Frecventată de multă lume, prăvălia lui Dumitrache, în care se vindeau prăjituri şi produse de patiserie, devenise un paravan pentru „munca de partid”. Înainte de întâlnirea spartă de Siguranţă, la Târgovişte, Ceauşescu şi spionul cominternist s-au întâlnit cu mai multe „legături” locale. Cu tâmplarul Petre Iubu, şeful organizaţiei din Târgovişte, şi electricianul Ion Stănescu, la care au înnoptat într-o seară. Apoi, cu mica celulă din Ulmi. „Domnul Ciauşescu care a spus că vine în comuna Ulmi să organizeze un comitet contra scumpetei şi să trimită o cerere la Blocul Democratic din Bucureşti”, a declarat în timpul anchetei Toma A. Toma, unul dintre tinerii comunişti reţinuţi.
După arestarea ilegaliştilor, Olteanu, informatorul Siguranţei, a fost lăsat în pace. Nu s-a numărat printre inculpaţi şi nici nu i s-a luat o declaraţie de martor. Ceilalţi, însă, au fost reţinuţi. Ceauşescu şi Tarnovschi au fost închişi în grajdul în care jandarmii ţineau caii.
Dumitrache a fost interogat toată noaptea la sediul Jandarmeriei din Nucet, împreună cu sora lui bolnavă. Bătut zdravăn şi ameninţat, Dumitrache a dat declaraţii complete. Nici Ceauşescu nu a scăpat de mâna grea a omului legii, jandarmului Mailat părându-i-se că tânărul utecist are o căutătură cam impertinentă.
Viitorul dictator a rămas însă tare pe poziţie: nu a văzut şi nu a auzit nimic, habar n-are de ce e arestat. În arhive, s-a păstrat până în ziua de azi declaraţia olografă a tânărului Ceauşescu, plină de greşeli gramaticale (mam, lam, sa – aşa, scrise fără cratimă), dar fără măzgălituri.

În declaraţiile ulterioare, date la sediul Siguranţei din Târgovişte, declara că venise în oraş să-şi caute de lucru şi dormise în gară. În plus, mâncase gogoşi la prăvălia lui Dumitrache. De unde se vede că de la mâncatul de gogoşi i s-au tras belelele. Şeful reţelei, Vladimir Tarnovschi, tovarăşul lui Ceauşescu, era fiul unui lucrător polonez stabilit în România, la Moreni, înainte de primul război mondial. Mai fusese judecat şi condamnat pentru trecerea frauduloasă a frontierei. Era urmărit de Siguranţă pentru legăturile cu Legaţia Sovietică din Bucureşti şi pentru că avusese şi alte tentative de organizare a unor celule comuniste. De altfel, eşecul acţiunilor sale de spionaj i-au adus un sfârşit prematur. La câţiva ani după arestare, la ordinul lui Stalin, a fost asasinat.

După ancheta Siguranţei din Târgovişte, s-a ajuns la un lot de 18 inculpaţi. N-au fost trimişi în judecată pentru vreo infracţiune prevăzută de Codul Penal, ci de lege specială. În 1924, ministrul liberal de interne Gheorghe Mârzescu, elaborase o lege care trecea în ilegalitate patidele şi organizaţiile extremiste. De aceea, procesul, desfăşurat la Braşov, nu a avut loc la Tribunalul Civil ci în sala de judecată a Consiliului de Război al Corpului 5 Armată. Procesul a început în 26 mai şi s-a terminat la 5 iunie. A prezidat colonelul Radu Gherghe, acuzarea fiind reprezentată de comisarul regal Gheorghe Butei.


Ordonanţa de trimitere în judecată preciza: „Nicolae Ceauşescu, în vârstă de 18 ani, domiciliat în Bucureşti, strada Vasile Lascăr nr. 3, este membru activ, agitator şi bun propagandist comunist, cunoscut de multă vreme ca atare de autorităţile Siguranţei şi Justiţiei”.
Autorităţile aveau destule motive să spună toate aceste lucruri. Înainte de procesul de la Braşov, în 23 noiembrie 1933, Ceauşescu a fost arestat şi deferit Parchetului Tribunalului Ilfov, sub învinuirile de incitare la grevă şi răspândirea unor manifeste împotriva ordinii de stat. A fost din nou reţinut în iunie 1934, la Craiova, după ce a depus mărturie mincinoasă în favoarea agitatorilor din timpul grevelor din februarie 1933. Mic şi rău!

Inculpaţii au fost închişi în puşcăria care este acum actuala clădire a Patrimoniului, din spatele actualei Prefecturi, şi duşi zilnic la Tribunalul Militar, actualul Comisariat Militar de pe strada Lungă.
Inculpaţii aveau voie să comunice între ei, erau scoşi la aer de două ori pe zi.

Ceaușescu deținut

Aici, tânărul Ceauşescu, în timpul plimbărilor prin curtea închisorii, îl cunoaşte pe Emil Bodnăraş, un ofiţer dezertor, condamnat ca spion bolşevic. Cel care, în 1944, a avut un rol important în lovitura de palat din 23 august.
Mâncarea era proastă şi puţină. Nici o rudă de-a ucenicului cismar scandalagiu nu s-a sinchisit să vină până-n Braşov să-l susţină sau să-i aducă merinde. Noroc că puteau primi câte pachete voiau de la “Ajutorul Roşu”, o asociaţie care ajuta material comuniştii şi familiile lor.
Ei bine, chiar aici, în Braşov, Ceauşescu, tânăr membru UTCdR, a intrat în PCdR.

Aşa îi spunea partidului atunci: “din România”. imperialist. Aşa că era botezat “din România”. Tovarăşii l-au prelucrat bine , l-au testat să vadă că ştie învăţăturile bolşevice şi l-au acceptat în organizaţie. Cum s-ar zice, Ceauşescu a intrat în partid chiar în curtea din spatele viitoarei judeţene de partid. Unde, jumătate de secol mai târziu, în 1987, muncitorii revoltaţi îi incendiau portretul.
Acuzarea a fost formată din colonelul Radu Gherghel, preşedintele instanţei, şi căpitanul Gheorghe Butei, comisar regal. La început au fost angajaţi apărători din oficiu, înlocuiţi apoi de avocaţi ai partidului comunist: Ion Gheorghe Maurer (primul ministru de mai târziu al lui Ceauşescu), Paul Moscovici, Radu Olteanu şi Ştefan Bobancu.
Tot timpul procesului, inculpaţii au ţinut-o una şi bună, că s-a reunit pentru o dezbatere despre combaterea şomajului. Ca să facă cât mai mult circ – în felul ăsta partidul îşi făcea publicitate – au solicitat cât mai mulţi martori. Pentru Ceauşescu au fost chemaţi la bară cismarul la care era ucenic, nişte cunoştinţe din Piteşti şi chiar câţiva deţinuţi comunişti de la Doftana. Principalul inculpat, Tarnovschi, a avut o atitudine ostilă, jignindu-I pe acuzatori în repetate rânduri. Drept consecinţă, comisarul regal a cerut condamnarea lui la „15 zile de închisoare pentru obrăznicii”.
În acel moment, Ceauşescu a început să vocifereze în sala de judecată a Consiliului de Război. Comisarul regal a plusat, cerând expulzarea lui Tarnovschi în Polonia, pentru că acolo erau legi mai dure. Atunci, Ceauşescu s-a sculat în picioare şi a zbierat, întorcându-se cu spatele la prezidiu: “Ne solidarizăm cu tovarăşul Tarnovschi!”. Pentru asta a fost evacuat din sală şi a primit şase luni supliment pentru tulburarea şedinţei de judecată, la fel ca spionul Cominternului.

În rezoluţia comisarului regal se spune: „(…) acest Ceauşescu în faţa instanţei a avut o atitudine necuviincioasă şi se face culpabil de ultragiu, prin aceea că s-a solidarizat at ş pe ceilalţi inculpaţi să se solidarizeze cu Tarnovschi”. „Comuniştii judecaţi de Consiliul de război din Braşov pentru agitaţii şi propagandă împotriva siguranţei statului au fost condamnaţI (…): N. Ceauşescu şi Vladimir Tarnovschi la câte doi ani şi şase luni de închisoare… Pentru toţi amendă în bani, între o mie şi cinci mii de lei”, aşa anunţa ziarul braşovean „Ardealul”, la 14 iunie 1936.
Noul avocat angajat de partid pentru Ceauşescu, Marcu Witzman, s-a străduit să-i obţină dacă nu achitarea, măcar o pedeapsă mai uşoară. A atacat sentinţa din primă instanţă. A susţinut că anchetatorii au operat falsuri în declaraţii şi că nu sunt suficiente dovezi. În 9 decembrie 1936, recursul a fost respins. Până când sentinţa a rămas definitivă, junele Ceauşescu s-a plimbat între închisoarea de pe Valea Teleajenului şi cea din oraşul de sub Tâmpa. În august 1936, a fost transferat la Doftana. Legat cu „fiare de picioare“, menţionează un act emis de închisoarea din Braşov. S-a eliberat abia în 8 decembrie 1938.
Pe tot parcursul procesului, ziarele de stânga au făcut mare vâlvă. „Dimineaţa”, dar mai ales „Cuvântul liber” i-au deplâns pe anarhişti. Scriitorul Eugen Jebeleanu a romanţat în „Cuvântul liber”.

„Ceauşescu are 19 ani (neimpliniţi) şi este cizmar. E un copil. Dar un copil cu o inteligenţă de o maturitate surprinzătoare. E scund, slab, cu ochii mici şi vioi, două boabe de piper. Vorbeste limpede, puţin prea repede, parcă voind să spună deodată tot ce ştie. Are nouăsprezece ani, dar a văzut şi a păţit ca pentru nouăzeci. Bătaie? Ho-ho, şi încă cum! Jandarmii nu se joacă. O spune totuşi simplu, ca pe un lucru devenit firesc, schiţând din când în când câte un gest: trei degete unite, descriind cercuri, ca pentru rotunjimea frazelor. Va trece vara, va veni toamna şi îl va prinde şi lapoviţa. Ceauşescu cu cei 19 ani ai săi, nu le va putea simţi şi nu le va vedea, ca altădată, la el, la ţară.” Apropierea lui Jebeleanu de comunism nu este chiar surprinzătoare. A făcut liceul la “Şaguna”, unde l-a avut profesor şi mentor pe Ilie Cristea, un dascăl cunoscut pentru opiniile marxiste pe care şi le publica în Gazeta de Transilvania. După venirea comuniştilor la putere, Eugen Jebeleanu nu a mai scris niciodată despre Ceauşescu. În anii ’70, invitat să colaboreze la un „volum omagial”, ar fi spus: „Eu am scris despre el pe vremea când nu scria nimeni, acum scrieţi voi…”.

Continuarea vineri, 26 noiembrie 2021, pe www.monitorulexpres.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE