7.3 C
Braşov
AcasăComunicatePoliția Brașov: Recomandări VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Poliția Brașov: Recomandări VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Violența domestică, comportamentul sistematic al persoanei abuzatoare cu rolul de control asupra partenerului, poate îmbrăca mai multe forme de abuz: fizic, emoțional, psihologic, financiar sau chiar sexual.
Orice persoană care este forțată să își modifice comportamentul din cauză că este speriată de reacția partenerului, este abuzată.
Abuzul domestic se poate declanșa în orice stadiu al relației. De obicei, incidentele devin mai frecvente și mai severe odată cu trecerea timpului.
Majoritatea actelor de violență cauzate de partenerii intimi sunt comise de bărbați împotriva femeilor, deși abuzul domestic se întâmplă și bărbaților.
Deși abuzul domestic se poate întâmpla oricui, există persoane cărora le este teamă să divulge abuzul și să acceseze serviciile de ajutor.
Este greșită concepția prin care abuzul domestic își are rădăcinile în ”cultură” sau în diferite contexte culturale! Niciun individ, indiferent de cultură, etnie, orientare religioasă, nu are dreptul să-și abuzeze în vreun fel partenerul/partenera de cuplu, membrii familiei.

Pentru a preîntâmpina astfel de fapte, Poliția Brașov vă recomandă:

• Să fiți atenți/atente și să acordați importanță sentimentului de primejdie! În momentele critice, există anumite gesturi, atitudini, cuvinte, tonul vocii, decor, etc. care pot declanșa instinctul de apărare!
• Este necesar să vă păstrați calmul! Neintrând în panică, puteți sesiza cu mai multă claritate, intențiile agresorului, posibilitățile de apărare sau de acțiune, pentru a scăpa din zona de influență a acestuia.
• Nu vă prindeți în jocul agresorului. Evitați disputele verbale și implicarea în conflicte;
• Depărtați-vă de persoanele cu intenții agresive, irascibile, puse pe ceartă. Folosiți rațiunea nerăspunzând la orice fel de violențe.
• Nu vă faceți singuri/singure ”dreptate” lovind agresorul/agresoarea. Implicațiile pot fi uneori neprevăzute! La acestea adăugându-se și consecințele penale.
• Evitați pe cât posibil compania persoanelor cunoscute ca și consumatoare de alcool/substanțe interzise.
• Nu încurajați sub nicio formă consumul excesiv de băuturi alcoolice. Acesta favorizează comiterea de infracțiuni prin violență!
• După producerea unei agresiuni, pentru siguranță, părăsiți domiciliul dacă agresorul încă mai este în casă sau urmează să se întoarcă, așteptați într-un loc sigur sosirea polițiștilor.

Atunci când izbucnește un episod cu violențe fizice, sună imediat la 112, iar dacă nu poți să ajungi la telefon, strigă tare ca să te audă vecinii și cere ajutor!

Nu aștepta să fie prea târziu pentru tine și pentru cei apropiați!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE