6.7 C
Braşov
AcasăSportBrașoveanul Ion Țiriac renunță la șefia Federației de Tenis

Brașoveanul Ion Țiriac renunță la șefia Federației de Tenis

Omul de afaceri brașovean Ion Țiriac (82 de ani) a anunțat că nu mai dorește să fie la conducerea FRT. „Pe mine mă întrebaţi de acum ca persoană fizică, pentru că oamenii îşi vor alege un nou preşedinte la FRT”, a spus Ion Ţiriac, potrivit digisport.ro. Întrebat cine l-ar putea înlocui la conducerea FRT, Ion Ţiriac a răspuns ironic: „Domnul Iohannis e ocupat cu preşedinţia, domnul Cîţu e cu guvernul, pe alţii nu mai ştiu”. Țiriac este în conflict Eduard Novak, șeful MTS. „Dacă taie ceva domnul Novak, trebuie să fie ceva ce există. E un om cumsecade, e lefter, nu are doi bani în buzunar. Se face că dă bani la COSR; dar noi nu am avut bani să facem zgura la Fed Cup. E o furtună într-un pahar cu apă. Mai bine s-ar duce la Guvern să ceară milioanele de dolari care ni se cuvin”, a mai spus miliardarul din Brașov. Ion Ţiriac a devenit, la 19 iunie 2019, noul preşedinte al Federaţiei Române de Tenis, el câştigând din primul tur alegerile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE