4.7 C
Braşov
AcasăNationalPentru cei care au lucrat fără acte: Românii pot cumpăra șase ani...

Pentru cei care au lucrat fără acte: Românii pot cumpăra șase ani de vechime pentru pensie

l Până la 31 august 2023

Cei cărora le lipsesc ani de vechime la pensie îi mai pot cumpăra plătind contribuțiile care s-ar fi încasat din salariu în fiecare lună. Ordonanța de urgență care stabileşte cadrul legal pentru completarea de către persoanele care nu au calitatea de pensionar a stagiului de cotizare în sistemul public de pensii a fost adoptată, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, cu 304 voturi „pentru’’, 2 „împotrivă’’ şi o abţinere. Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest act normativ.
Actul normativ are ca obiect de reglementare aprobarea OUG 163/2020, care stabileşte cadrul legal pentru completarea, de către persoanele care nu au calitatea de pensionar, a stagiului de cotizare în sistemul public de pensii necesar pentru acordarea unei pensii pentru limită de vârstă, a unei pensii anticipate ori a unei pensii anticipate parţial, prin încheierea unui contract de asigurare socială pentru perioade de timp de maximum 6 ani anteriori împlinirii vârstei standard de pensionare.
„Persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în ţară, în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaţionale în domeniul securităţii sociale.
Până la data de 1 septembrie 2023, persoanele prevăzute la art. 1 pot încheia un contract de asigurare socială în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă”, se arată în actul normativ.

Trebuie plătit până la 31 august 2023

Acesta mai prevede că baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială, care nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială. Plata contribuţiei de asigurări sociale datorate se efectuează într-o singură tranşă sau eşalonat, în tranşe lunare, până la data de 31 august 2023, potrivit proiectului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE