7.5 C
Braşov
AcasăStiri BrasovUPDATE / Protest al transportatorilor

UPDATE / Protest al transportatorilor

15 șoferi de camioane de mare tonaj au participat, vineri dimineață, la un protest, pe DN1A. Șoferii s-au adunat la Brașov, într-una din parcările de pe șoseaua ocolitoare a municipiului Brașovv și au pornit grupați spre Vălenii de Munte, cu o viteză medie de doar 20 de kilometri pe oră. Pe traseu, nu au lipsit reprizele prelungite de claxonare.

Motivul protestului

Transportatorii sunt revoltați de faptul că singura rută practicabilă pentru legătura dintre sudul și centrul țării, în această zonă, a rămas Drumul Național 1A, prin Cheia și Săcele. Pe 12 aprilie, circulația pe DN1 a fost restricționată pentru vehiculele cu masa totală maxim admisă de peste 7,5 tone, din cauza reparațiilor începute la podul de la kilometful 135, în zona stațiunii Azuga. „În această perioadă, rețeaua de legătură dintre zona de sud și Brașov practic rămâne cu o singură opțiune – prin Săcele. E un drum vechi, pe care camioanele îl folosesc, dar care nu a fost adus la un standard de utilizare pentru vehicule grele, care acum fac tranzitul între zona de sud, Ploiești-București (…) cu Brașovul, un furnizor și un beneficiar de marfă”, spune Ion Lixandru, vicepreședintele Asociaţiei Române pentru Logistică, citat de TVR.
În această perioadă, vehiculele cu masa totală maxim admisă peste 7,5 tone nu pot circula nici pe Drumul Național 10, din cauza căderilor masive de bolovani și stânci din zona lacului Siriu, în județul Buzău. Și nu pot ajunga la Brașov nici pe DN73, pentru că un pod din zona Dâmbovicioara, în județul Argeș este, de asemeni, în reparații.

Ce spun autoritățile

Administratorii drumului spun că fac tot ce depinde de ei, pentru a îmbunătăți condițiile de circulație de pe DN1A. „Atât pentru noi, cât și pentru colegii din Prahova a fost o prioritate punerea în ordine a DN1A, pentru a ne pregăti de aceste restricții și de valori crescute de trafic. Din păcate, nu am putut face tot ce ne-am propus, din cauza ninsorilor. Oricum, starea drumului este foarte bună în acest moment și, în câteva zile, vom termina plombările. In acest fel, considerăm că am făcut tot posibilul ca să asigurăm condiții confortabile și sigure de trafic, inclusiv pentru traficul greu“, spune Robert Elekes, purtător de cuvânt al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE