19.3 C
Braşov
AcasăStiri BrasovPopulism fără calcule

Populism fără calcule

Autor: M.P.

Liderul grupului consilierilor locali PSD Brașov, Lucian Pătrașcu, revine cu o idee lansată anul trecut, ca brașovenii să beneficieze de transport gratuit pe traseele RATBV din oraș, o zi pe săptămână sau în weekend. Lucian Pătrașcu susține că aceasta ar fi și o modalitate de a-i determina pe cetățeni să renunțe la propriile mașini o zi pe săptămână, în favoarea transportului în comun. „Având în vedere aglomerația de pe anumite artere principale din Brașov, dar și nivelul de poluare, propun colegilor din Consiliul Local luarea unor măsuri concrete și rapide care să ducă la transformarea Brașovului într-un adevărat oraș verde și fără poluare. Prima măsură identificată de mine în calitate de consilier local vizează transportul local. Brașovenii trebuie să beneficieze de cât mai multe oportunități și facilități din partea municipalității. Așa cum explicam într-o conferință de presă anterioară, acum un an de zile, când am cerut transport public, gratuit, în fiecare weekend, este necesară această măsură pentru a încuraja mersul pe jos și implicit o stare mai bună de sănătate, dar și pentru a contribui la combaterea fenomenului de poluare, de care se plâng foarte mulți brașoveni. Voi propune inițierea unui proiect de hotărâre prin care să implementăm la Brașov, o zi pe săptămână sau chiar întreg weekend-ul, în care brașovenii să beneficieze de transport gratuit pe mijloacele de transport în comun”, a declarant Lucian Pătrașcu. Liderul grupului PSD din Consiliul Local susţine că impactul bugetar pentru o astfel de decizie în favoarea cetăţenilor nu poate fi atât de mare, „mai ales că deja municipalitatea plătește subvenții societății de transport”. „Dacă într-adevăr dorim să încurajăm mersul cu mijloacele de transport în comun, atunci trebuie să luăm și măsuri concrete care să ducă la așa ceva.”, a mai declarat Lucian Pătrașcu. Liderul pesediștilor din Consiliul Local nu a precizat suma exactă care s-ar pierde de la buget prin acest demers, astfel încât propunerea pare făcută „pe genunchi”, în spirit populist.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE

Blogar solidar cu boschetarul roman de pretutindeni on Primarul din Făgăraș a ”boicotat” începutul anului școlar
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
blogger most sustainable most ecologic on Ziua Limbii Române