Astăzi, peste 90 de agenți de poliție (fără studii superioare) vor participa la evaluările organizate de municipalitate în vederea restructurării instituției.
Ieri, aproximativ 80 de polițiști locali cu studii superioare au trecut prin ” examenul ” care a durat 120 de minute. Polițiștii au avut de parcurs un test grilă, cu subiecte din elemente legislative, contravenții, Hotărâri de Consiliu Local. De asemenea, polițiștii au avut un test de ”scriere” sau descriere a unei spețe și modul în care aceasta este rezolvată.
Comisia de evaluare a testelor este compusa din 3 angajați cu funcție superioară în Primaria Brașov și 2 polițiști locali. Polițiștii locali din comisia de ieri vor fi schimbați în comisia de corectare de astăzi cu alți 2 polițiști locali. Primăria a organizat și supravegherea polițiștilor pe parcursul testului, care a fost organizat în 2 săli diferite din Aula Universității Transilvania.
Participanții la testul grilă pot intui ușor punctajul obținut , având în vedere că la finalul examenului au primit „rezolvările”. Mai rămâne partea de „descriere”, unde rezultatele pot să aducă surprize.
„Lucrările” de ieri au fost corectate deja, urmând ca cele de astăzi să fie corectate până la sfârșitul zilei, astăzi.
Cu toate acestea, rezultatele vor fi ținute la „secret“ o perioadă, din cauză că 4 polițiști locali care ar fi trebuit să fie evaluați sunt în izolare ca urmare a pandemiei de Covid-19 și nu pot fi testați deocamdată. După ce și acești 4 polițiști vor fi evaluați, rezultatele vor fi făcute publice.
Reamintim că în urma acestui „examen”, 12 polițiști își vor pierde locul de muncă. Inițial era vorba de 15 persoane, dar 3 polițiști au început deja demersurile de plecare din Poliția Locală Brașov.
Poliția Locală Brașov costă Municipalitatea, și implicit pe fiecare brașovean, aproximativ 5 milioane de euro anual.