23.8 C
Braşov
AcasăSportPatinaj viteză: Brașoveanca Mihaela Hogaș este pregătită de startul Europenelor din...

Patinaj viteză: Brașoveanca Mihaela Hogaș este pregătită de startul Europenelor din Olanda

Patinatoarea de viteză a Coronei, Mihaela Hogaș și antrenorul Bogdan Stănescu au ajuns deja în Olanda, la Heerenveen acolo unde în perioada 16-17 ianuarie se vor desfășura Campionatele Europene de patinaj viteză.

„Îmi doresc să fac noi recorduri naționale“

Mihaela Hogaș a trecut printr-o perioadă complicată. Sportiva brașoveancă nu s-a antrenat din cauza problemelor medicale mai bine de o lună, însă la începutul acestui an a participat la un concurs test, unde a scos un timp foarte bun. Mihaela Hogaș este fericită că se află la startul unor competiții importante, ea subliniind faptul că adrenalina din această perioadă nu face altceva decât să o motiveze și mai tare. „Abia așteptam acest moment, după multe luni în care nu am simțit emoțiile perioadei competiționale. Am muncit foarte mult pentru aceste concursuri internaționale și sunt fericită că, în condiții mai speciale reușim să ne menținem în top. La Campionatul European și la cele două Cupe Mondiale îmi doresc să fac noi recorduri naționale și să vin o poziție bună în clasament. Sunt fericită să reprezint România și clubul Corona la cele importante concursuri ale sezonului și sper din suflet să fac din nou brașovenii mândri de rezultatele pe care le obțin”, a spus Mihaela Hogaș.


Nu a patinat 40 zile!

Bogdan Stănescu, antrenorul Mihaelei, este convins că eleva sa va obține rezultate bune la competițiile din perioada imediat următoare. „După o perioada grea în care Mihaela nu a patinat 40 zile, revenirea a fost și mai grea în antrenamentele pe gheață. Și totuși, cu toate aceste dificultăți ne-am antrenat inclusiv de Crăciun și Revelion, iar la concursul test de la începutul acestui an, a reușit să obțină un timp foarte bun, stabilind un nou record personal. Avem încredere că forma ei va crește și așteptăm cu nerăbdare să alergăm concursurile internaționale mult așteptate, și anume Europenele și Cupele Mondiale”, a spus Bogdan Stănescu. După Europene, Mihaela Hogaș va participa la două Cupe Mondiale, în 23-24 ianuarie și 30-31 ianuarie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE

Blogar solidar cu boschetarul roman de pretutindeni on Primarul din Făgăraș a ”boicotat” începutul anului școlar
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
blogger most sustainable most ecologic on Ziua Limbii Române