9.1 C
Braşov
AcasăStiri Brasov50 de treceri de pietoni mai sigure, în Brașov

50 de treceri de pietoni mai sigure, în Brașov

l Unele vor fi mai bine luminate, iar altele vor fi semaforizare

Pentru reducerea riscurilor de accidente în care sunt implicaţi şi pietonii, Primăria Braşov şi Poliţia Locală au stabilit o listă de 50 de treceri de pietoni unde vor fi făcute diferie tipuri de amenajări, menite să aducă o mai bună iluminare pentru „zebre”. „Propunerea noastră, a municipalității, este de a găsi alte metode, care să fie mult mai eficiente decât acele opritori, care, în opinia mea, nu reprezintă o soluție, cu atât mai mult cu cât suntem în sezonul de iarnă și trebuie demontate pentru a putea face deszăpezirea. Ne interesează siguranța pietonilor, ne interesează o fluidizare a traficului, iar acest lucru cred că poate fi mult mai bine făcut cu ajutorul semafoarelor”, a declarat viceprimarul Brașovului, Sebastian Rusu după întâlnirea cu reprezentanţii Poliţiei.

Zece treceri cu iluminat suplimentar

În cazul  a zece treceri de pietoni, soluţia optima găsită de Municipalitate este cea a iluminatului suplimentar. De această măsură vor beneficia trecerea de pietoni din zona Colegiului Nicolae Titulescu, trecerea de pietoni de pe str. 13 Decembrie, înainte de sensul giratoriu de la Făget, în direcția de mers spre cartierul Tractorul, trecerea de pietoni de pe str. 13 Decembrie, între sensul giratoriu de la Făget și pasajul CF, trecerea de pietoni de pe str. Henri Coandă, la intersecția cu str. 13 Decembrie, trecerea de pe b-dul Griviței, după sensul giratoriu cu str. Aurel Vlaicu și Plevnei, în direcția de mers spre pasajul Fartec, trecerea de pietoni de pe b-dul Eroilor, la intersecția cu Mihail Sadoveanu, trecerea de pietoni pe str. Nicolae Titulescu, în zona Carpatex, toate trecerile de pietoni de pe str. Crinului, trecerea de pietoni de pe str. Poienelor, în zona terminalului RATBV (benzinăria Lukoil) şi trecerea de pietoni de pe str. 13 Decembrie, în zona terminalului RATBV Rulmentul (SPGK). Lucrările de iluminat suplimentar presupun montarea unor stâlpi, galben-negru, pentru a semnaliza zona trecerii de pietoni pe timpul zilei, și cu corpuri de iluminat tip LED.

12 din 40 de „zebre” propuse pentru semaforizare au fost deja analizate

Alte aproape 40 de treceri de pietoni sunt propuse pentru semaforizare. În acest sens,  Primăria a anunțat că derulează proiectul cu finanțare europeană „Sistem centralizat de monitorizare și control al traficului în Municipiul Brașov”, prin care își propune și semaforizarea a 38 de treceri de pietoni, care se adaugă celor 25 existente (nu intră în calcul trecerile de pietoni de la intersecțiile semaforizate – 19 intersecții). Din lista celor 38 de treceri incluse în proiectul european, în ședința din această săptămână au fost analizate 12 treceri. De asemenea, au fost stabilite alte două treceri care urmează să fie semaforizate, respectiv cea de pe b-dul Griviței (înainte de fostul cinematograf Modern, în dreptul băncii Unicredit) și cea de pe str. Buzești (la intersecția cu str. Ecaterina Teodoroiu).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE

Blogar solidar cu boschetarul roman de pretutindeni on Primarul din Făgăraș a ”boicotat” începutul anului școlar
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
blogger most sustainable most ecologic on Ziua Limbii Române