6.7 C
Braşov
Acasă National Când trecem la ora de iarnă

Când trecem la ora de iarnă

l Anul acesta, trecerea la ora de iarnă se va face în noaptea de 24 spre 25 octombrie. În ultimul weekend din lună, ora 4.00 va deveni ora 3.00

Cu toate că cei de la Comisia Europeană au propus renunțarea la schimbarea sezonieră a orei în Uniunea Europeană, încă nu s-a luat o decizie oficială. Ministerul Sănătății din România susține această idee, tocmai din cauza efectelor negative pe care această schimbare le produce în corpul uman.
Conform ultimelor informații, statele membre ale UE pot lua oficial această decizie începând cu anul viitor 2021. Inițial, anunțul trebuia să fie făcut până în luna aprilie 2020, dar pandemia a dat toate planurile peste cap. Trecerea la ora de iarnă este momentul în care noaptea devine mai lungă și ziua devine mai scurtă.

Ora de iarnă este, de fapt, ora standard

Multe țări din lume nu au adoptat ora de vară, printre ele numărându-se și Rusia. Motivul invocat este ca mulți cetățeni deveneau haotici și bulversați, având probleme cu randamentul la locul de muncă.
Anul acesta, trecerea la ora de iarnă se face va în noaptea de 24 spre 25 octombrie. În ultimul weekend din luna, ora 4.00 va deveni ora 3.00.
Ceea ce nu știu foarte mulți dintre ei este faptul că anul 2020 ar putea fi ultimul în care se va mai marca trecerea la ora de iarnă, întrucât Comisia Europeană (CE) a propus renunțarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa, dar până acum nu există o decizie oficială. Oficialitățile de la noi susțin însă acest demers pe motiv că schimbarea orei poate avea efecte negative asupra organismului uman.

Ce spun specialiștii despre schimbarea fusului orar

Specialiștii nu sunt de acord cu schimbarea fusului orar. Cadrele medicale sunt de părere că schimbarea orei ne poate afecta serios organismul. Ei susține că printre cei care resimt cel mai puternic această schimbare se numără atât copiii, cât și vârstnicii.
„Riscurile mai mari există la persoanele cu boli cronice. Acestea sunt și la depresivi, dar şi la persoanele în vârstă care sunt şi singure. Toate aceste categorii suportă mai greu trecerea la ora de iarnă pentru că preferă să rămână în situaţii cunoscute. Aici îndeplinirea sarcinilor zilnice devine un automatism. Această schimbare de oră vine aproape simultan cu frigul, lumina difuză sau culorile terne. Întâmpinaţi de toţi aceşti stimuli indivizii devin trişti, lipsiţi de vitalitate sau irascibili. În plus, se confruntă cu insomnie, cefalee sau vertij, dar şi cu modificarea apetitului. Nu în ultimul rând, persoanele respective dau dovadă de o capacitate mai mică de concentrare”, spune Keren Rosner, un psiholog renumit, conform Impact.ro.
Trecerea la ora de iarnă poate cauza insomnii, oboseală, anxietate și dureri de cap. Din acest motiv, cei de la Ministerul Sănătății din țara noastră au cerut în urmă cu câțiva ani, mai exact în 2018, să se renunțe la schimbarea orei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai populare

Liga 3, etapa 8. Dubla lui Dragoi a decis derbi de Brașov / Reacții Liviu Nicolae și Călin Moldovan

Autor: Adi MARICA Corona Brașov a câștigat derbiul local cu ACS SR Brașov, scor 2-1 (2-1). Elevii lui Călin Moldovan au început mai bine jocul,...

Sânziana Migia, medic de elită brașovean și păstrător al unei moșteniri culturale, a trecut la cele veșnice

Sânziana Migia, medicul de elită brașovean și păstrătorul moștenirii culturale a familiei de intelectuali și patrioți ardeleni Braniște-Căliman, a trecut la cele veșnice. Sânziana...

Spectacol online la Opera Brașov cu cvintetul Anatoly

Programul „Opera, la voi acasă” continuă la Opera Brașov. În această seară, brașovenii sunt invitați la spectacolul „Divertisment de toamnă”, susținut de...

Un cutremur puternic în Marea Egee a lovit Grecia și Turcia

Un cutremur puternic care a avut loc la ora la ora locală 13.51, în largul Insulei greceşti Samos, de 6,6 grade pe scala Richter,...

COMENTARII RECENTE